O trecem pe feminin

[Teh]

Under Shock O_O
Ce de comentarii <3. Vă muuuuuuuuuuuuuulţuuuuuumesc tuturor <3 mă bucur că vă place D: . Capitolul acesta e ceva mai liniştit, de.. Să mai aibă şi Mira parte de oleacă de calmitate şi pace : )) pt. moment <3. sper să vă placă şi aştept, ca întotdeauna, opiniile voastre. Vă mulţumesc enorm că sunteţi alături de mine <3. Fără voi, nu aş fi putut continua fic-ul. So, thanks !

Lectură plăcută!

[center] Capitolul Treizeci ÅŸi Åžase[/center]

Duminică a fost o zi ultra aglomerată. M-am trezit la prânz şi a trebuit să o conduc pe Aura şi pe cei doi băieţi la gară. Eram încă somnoroasă când am făcut asta; Liliana ne-a condus. Nu am avut ocazia să discut cu Cătălin; dar şi el mă evita. Urma să am eu o discuţie cu el – altădată. Acum eram prea obosită pentru aşa ceva. De abia eram conştientă de ceea ce se întâmpla în jurul meu.
Cu greu m-am dezlipit de scumpilici. Îmi era foarte somn şi conştientizam cu greu că mă aflu într-o gară, dar am îmbrăţişat-o strâns şi realizam faptul că pleca.
- O să îmi fie ultra dor de tine! Vii de Paşti pe la noi?
M-a întrebat aceasta foarte entuziasmată. Mi-am amintit că mama m-a pus să îi promit că în acea vacanţă merg la ea şi la mătuşa mea. Am refuzat cu mare tragere de inimă. Şi mă mir că eram în stare să vorbesc. Am mai strâns-o odată în braţe înainte de a se urca în tren.
- Ai grijă ce faci! Te iubesc! Să mă suni când ajungi, bine?
Am spus aceste cuvinte mecanic, ochii mi se închideau şi de abia mai stăteam în picioare. Mi-a scăpat un căscat şi mi-am dus repede mâna la gură. Aceasta a început să râdă zgomotos.
- Pa, scumpilici!
Åži a plecat.
S-a dus.
Şi iar o să îmi lipsească o grămadă. Poate că nu realizam pe deplin asta acum, dar deja îmi era dor de ea. M-am pus înapoi în maşină şi m-am bătut cu pleoapele pentru a nu se închide. A fost în zadar, căci odată ce m-am aşezat pe scaunul confortabil şi maşina a fost pornită, şi ochii mei şi-au cerut drepturile. M-am aruncat în lumea viselor...
Când m-am trezit era noapte, târziu. Trecut de doisprezece, de fapt – dimineaţă. Mi-am verificat apelurile şi am observat că aveam unul de la Aura şi unul de la Dani. Plus un mesaj.
L-am apelat pe şaten; fără să iau în seamă ora târzie la care sunam.
M-a întâmpinat o voce somnoroasă, răguşită oarecum. Nu ştia cu cine vorbeşte, probabil de abia îşi dăduse seama când apăsase butonul verde. Am chicotit.
- Scuze că nu am răspuns, dormeam.
A început să râdă şi după a căscat. Am putut auzi.
- Frumos, şi mă trezeşti la ora asta?
M-am gândit puţin la asta.
- Da. Asta fac.
L-am auzit oftând, şi ştiam că o face în glumă.
- Am venit până acolo şi mi-a zis Liliana că dormi; aşa că nu am mai insistat . Nu mă aşteptam să mă suni la ora asta. Vezi cât e ceasu’? ! Şi totuşi, mersi.
Mi-am dat ochii peste cap. Oh, el nu putea vedea acest gest. Am râs în sinea mea.
- Da domnule. Hai că mă bag înapoi la somn. Eu am şcoală mâine, ştii?
Eram uşor ironică.
Asta m-a dus iar cu gândul la situaţia lui. Dar nu aveam chef să gândesc. Mi-a urat noapte bună şi mi-a mulţumit frumos că l-am trezit. Iar eu i-am spus : „ cu plăcere” . Eram aşa o persoană drăguţă.

[center]*[/center]

De abia în dimineaţa următoare am fost contşientă de toate întâmplările ce avuseseră loc. M-am trezit şi am fost să fac repede un duş, am mâncat, m-am schimbat în uniformă şi mi-au mai rămas chiar zece minute înainte să trebuiască să plec spre şcoală. Lili a fost surprinsă de acest lucru, şi eu la fel.
- E straniu.
Am scos eu fără să vreau, stăteam în bucătărie cu ea.
- Ce?
M-a întrebat curioasă.
Tata încă dormea, aşa că puteam vorbi orice doream cu soţia lui. Oricum , nu îmi plăcea să ne asculte conversaţiile. Încă nu îmi trecuse supărarea pe el. Şi , la drept vorbind... nu credeam că îmi va trece vreodată. Presupuneam , chiar, că voi simţi aceste lucruri pentru el pentru toată viaţa mea. Sau cel puţin, pe tot parcursul existenţei sale. Am abandonat aceste idei.
- Ştii, a venit cineva neaşteptat la petrecerea de sâmbătă. Şi... E ciudat!
Am exclamat uimită , eu însumi, de acest gest.
Da! Ce naiba? Chiar venise aici. De ce? Doar să îmi spună că mă iubeşte? Putea să o facă la telefon! Pierduse bursa?
Nu. Nu cred că era asta.
Renunţase la ea ? Păi atunci... ar fi fost acasă la el, pregătindu-se pentru examene. Sau ceva asemănător. Nu?
Probabil că aşa ar fi trebuit. Cine să îl mai înţeleagă şi pe Dani?! Şi mai ales acum, când se schimbase atât. De când nu îl mai văzusem?
Erau doar câteva luni? Sau săptămâni?
Nu îmi reaminteam.
Oricum, mă va părăsi curând. Nu asta face întotdeauna? Nu o să fugă mereu după mine pentru a mă opri. Deşi eu, mereu o să doresc asta. Sau poate că, nu o voi face chiar întotdeauna. Eu nu îl iubeam. Nici el nu o făcea. Sau poate că da.
De unde să ştiu eu?
- Şi nu a fost un eveniment plăcut?
Mi s-a adresat Lili destul de serioasă. Deşi cred că era amuzată , totuşi, de situaţia în care eram eu.
Probabil se gândea cât de fain era să fi adolescent şi să ai probleme minore. Ah, şi azi era şi ziua mea ! Nu uitasem ( chiar îmi zisese la mulţi ani mai devreme ) . Şi... Ah, da ! Împlinisem acum şaptisprezece ani. Era oficial!
Eram o adolescentă de şaptişpte ani.
„ Ai 17, zâmbeşte...” Mi-a venit în gând melodia de la Paraziţii. Chiar eram încă o neştiutoare. Dar asta nu mă deranja.
- A fost.
Am replicat într-un final. Mi-a oferit unul dintre surâsurile sale calde.
- Şi atunci, ce contează?
Am dat din umeri.
- Ai ÅŸi tu dreptatea ta ! Eu fug. Pa.
Mi-am luat jucăriile şi am plecat. Aveam ore azi. Nu am uitat nici bomboanele. Trebuia să fie o zi foarte drăguţă ! Altfel , nu mi-o iertam.
M-am întâlnit cu Iulia exact când am ieşit din curte. Mă privea sceptică. I-am făcut cu ochiul şi am mers împreună spre liceu.
- Cine era tipul ăla?
- Dani.
Am replicat simplu, deşi întrebarea ei era atât de curioasă şi entuziasmată, încât parcă te făcea şi pe tine să fi vesel.
- E, na !
A urmat o serie întreagă şi plină de interogări, la care am răspuns. Nu ştiu de ce, poate chiar nu îmi păsa. Dar aceasta a fost mulţumită de informaţiile pe care le-a dobândit.
- I-ai frânt inima lu’ vărâ-meu!
A zis într-un final, când ne apropiam de intrarea în incinta şcolii. Am dat din umeri.
- În război, oamenii plâng.
A început să râdă.
- Care război?
Am zâmbit.
- Care oameni?
Au fost cuvintele pe care le-am folosit ca scut. Aceasta a văzut nişte colege şi a fugit spre ele. Eram fericită că acum era linişte şi puteam merge fără alte obstacole în clasă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Era o zi aşa frumoasă. Soarele era pe cer, căldura era destul de predominantă. Dar nu prea intensă. Destulă pentru anotimul acesta, desigur.
- La mulţi ani făi fato!
M-a întâmpinat vocea zuzei de Mădălina. Mda, mă mai împrietenisem cu o colegă.
- Mersi!
I-am răspuns veselă şi , după ce am îmbrăţişat-o, am mers la banca mea. Ştefan îşi pusese capul pe bancă şi părea foarte somnoros. Acesta era un lucru destul de obişnuit. Mie mi se părea că tipul ar dormi întotdeauna. Mi-am amintit de faptul că îl adusese pe vărâ-su la petrecerea mea, dar nu aveam chef să vorbesc despre asta.
De când venise Dani, mă preocupau alte chestii.
- Trezirea!
Am strigat în urechea sa, acesta tresărind.
- Ela, lumea încearcă să doarmă aici.
Nu era supărat, deşi aşa se prefăcea. Am chicotit.
- Nu uiţi ceva?
Åži-a dat ochii peste cap.
- Te-am sărbătorit sâmbătă!
L-am privit sfidătoare până ce mi-a mai urat încă odată toate cele bune. După aceasta, am început amândoi să râdem. Bianca a intrat cu câteva secunde înainte să o facă profesorul, la fel şi Mircea şi surioara sa, Sonia. A evitat să mă privească.
Aş vrea să zic că m-a durut. Din păcate, nu a fost aşa. Ci chiar m-a satisfăcut.
Aveam fizică prima oră, m-am dus spre profesor şi i-am oferit o bomboană, după care i-am servit şi pe ceilalţi. Când am ajuns la Mircea, am crezut că nici măcar nu o să mă privească. Nu a fost aşa.
A încercat să mă pupe pe gură. M-am ferit. Nu pot zice că a fost involuntar. Chiar am dorit să o fac. Nu pentru că nu voiam să îi mai dau speranţe sau ceva de genul acesta. Ci pentru că nu aveam chef. Nu îmi plăcea privirea lui.
Era trist.
Aşa mi se părea mie.
Şi nu îmi plăcea să compătimesc, neapărat, pe cineva. Şi el asta cerea. Prin acea expresie. Mi se făcea rău.
Când am ajuns la Sonia, nu am privit-o. Şi-a luat bomboana şi eu am ignorat-o. Dramatic, nu aveam chef nici de ea. Ajunsă înapoi la locul meu, am început să mă gândesc la rahatul acesta.
Deci, lucrurile nu îmi erau clare. Will nu prea renunţase; uau – eu eram un fel de permiu, trofeu sau cine ştie ce... Mircea părea , într-un fel, distrus. Nu cred că era asta. Ci mai degrabă faptul că era „ învins ”. Cred că era un sentiment total de căcat.
- Ce-ai mă?
Mi s-a adresat Ştefan oarecum îngrijorat. Uau, se trezise!
- Tu vezi cum se uită Mircea la mine?
M-am strâmbat, dar nu ştiu cum arăta faţa mea. Am înţeles că foarte carachios, căci colegul meu de bancă a început să râdă.
- Dă-l mă dracu , îi trece lui. Cine era tipu’ de sâmbătă?
Era o întrebare total dezinteresată. Având în vedere că venea din partea lui.
- Fostul meu.
Am dat din umeri.
- Probabil actualul.
Am adăugat după, indecisă chiar şi eu. Nu prea mă înţelegeam şi situaţia era total derutantă. De unde să ştiu eu cum stau lucrurile? În primul rând... Nimic. Şi în al doilea rând... Un alt mare nimic.
Vai de capul meu!
Gata, nu mai gândi atât!
Pauzele au fost ok. Nu am interacţionat prea mult cu Mircea , m-a evitat ( sau aşa cred – poate chiar eu am făcut asta ) . Sonia a încercat să mă ia peste picior , pentru a-mi strica ziua de naştere. Nu i-a ieşit deloc. Cât despre ceilalţi, a fost o atmosferă super. Toţi mă întrebau cine era gagicu de sâmbătă, şi toate celelalte. Şi eu mă bucuram de asta , era amuzant să nu le zici cu adevărat ce se întâmpla . Bârfa asta.
- Bia, hai să mergem!
Am strigat-o pe amica mea. Se juca cărţi cu Roland şi nici măcar nu observase că profesoara ieşise din clasă.
- Aolo! Hai.
Şi-a luat ghiozdanul, şi ne pregăteam să plecăm.
- Am nevoie la baie!
Am început să râd ca proasta când am auzit-o. Eram aşa într-un moment .... Ei bine, nu ştiu cum să îl caracterizez. Poate serios . Şi brusc, în timp ce mergeam – s-a oprit. S-a uitat la mine nedumerită. A schiţat o faţă ciudată, şi a spus cuvintele alea. Dacă aş fi putut, m-aş fi tăvălit pe podea de atâta râs.
- Ce mă fac eu cu tine?
Am strigat în timp ce ne îndreptam spre toaleta fetelor. A dat din umeri.
- Mă dădăceşti!
Suna destul de normal asta. Când eram iar, gata, de plecare, cineva ne-a oprit. Prinţul a venit până în faţa mea.
- La mulţi ani, mi bella.
Am zâmbit, involuntar.
- Mersi!
Devenise ceva obişnuit să arunc cuvântul acesta la fiecare urare. A dat din umeri şi mi-a întins o cutie de cadou. Avea o fundă roşie foarte drăguţă. Mă întrebam dacă să accept sau nu cadoul, când acesta a zis :
- Nici să nu te gândeşti să nu îl accepţi.
Am oftat.
- Bine, mă !
Şi m-am pregătit să plec. Acesta nu m-a oprit. Nici nu avea nevoie să o facă. Bianca se amuza copios pe tema aceasta.
- Ce să fac , băi, dacă mă iubesc ăştia la maxim? E vina mea?!
Oricât de caraghios suna asta, eu eram , într-un fel, serioasă. Pentru un moment mi-am dorit să scap de atâţia „ admiratori” şi atâtea „ cereri” sau cum or fi. Mă deranja modul în care se uita la mine colegul meu. Mă exaspera autoritatea lui William, ce devenea atât de posesiv asupra mea. Era enervant să fiu „ vânată” în halul acesta.
Åži Dani era acum o prioritate.
Nu îmi amintesc dacă a fost vreodată pe lista neagră.
A fost?
Ei bine, mintea mea nu lucra bine când venea vorba de categoria asta ( deşi nu prea funcţiona ca lumea niciodată, asta era altă poveste ) . Era doar el, un şaten frumos şi simpatic. Dulce. Şi totodată, un prieten.
Îl ridicam prea tare în slăvi.
- Şi ce-o să faci cu Bombonelul care a venit aici pentru tine, fată?
Aşa îl numea ea pe Daniel. Nu ştiu de ce, dar de când îi spusesem de el îl poreclise aşa. Mie îmi convenea. Ei nu îi păsa. Toată lumea era fericită. Şi azi, ca întotdeauna, era plină de energie şi gata să îmi pună o sumedenie de întrebări.
- Mă crezi că nici eu nu ştiu?
Am fost sinceră. Aceasta a chicotit.
- Păi, simplu. Te împaci cu el!
Sfaturile ei erau de milioane. Câteodată.
- Şi el o să plece înapoi în America, şi cine rămâne cu buza umflată? S-aud?!
Ok, nu era o ceartă. Aşa vorbeam noi. Plus că tonurile vocilor noastre nu erau ridicate. Ci la o măsură medie, jucăuşă. Aşa cum vorbeam întotdeauna. Ne îndreptam spre casa mea ( cică ne făceam temele împreună ) . Azi mi se părea mai înaltă decât de obicei. Şi se mai îngrăşase puţin. Plus că îi venea de minune părul acela. Se tunsese iar, când îi mai crescuse. Nu îi plăcea să aibă „ laţe” cum numeşte ea firele prea lungi. E mult mai uşor pentru ea aşa.
Mi-a oferit una din privirile ei calde.
- Dar nu rămâi aşa. Trăieşte momentu’, restul nu mai contează.
Şi poate că acest răspuns nu însemna prea multe pentru ceilalţi. Însă, pentru mine era total semnificativ.
Nu m-am gândit la asta.
Ce treabă am eu cu viitorul?
Ce contează pentru mine?
Sunt doar o adolescentă. Îmi doresc să îmi trăiesc viaţa aşa cum vreau eu. Ce dracu ? ce contează dacă o să plece? Apoi, o să îmi reiau cursul, o să îmi fac alt prieten şi toate or să meargă strună.
Avea dreptate.
- Geniule.
A dat din cap, în semn afirmativ. Am întrebat-o de Florin, dacă a mai auzit de el. M-a anunţat că a mai căutat-o dar că aceasta nu era interesată. Îl plăcea, dar prea era băiatu’ tatii, aşa cum l-a numit ea. Şi nu îi plăcea asta. Când avea să se maturizeze, urma să îl bage în seamă ( propriile ei vorbe ) . Iar eu nu am putut să nu fiu de acord cu asta.
Viaţa ei nu cunoşeta remuşcări sau temeri pentru zilele ce urmau. Întotdeauna îi plăcea să trăiască clipa.

Târziu a plecat de la mine. Liliana era şi ea dusă în oraş. Tata la serviciu.
Rămăsesem singură.
Atunci a fost şi momentul în care mi-a sunat telefonul. Am răspuns, recunoscând numărul.
- Bună.
M-a salutat scurt. Nu am avut nicio senzaţie neobişnuită la auzul vocii sale în telefon.
- Hei, ce faci?
Eram politicoasă.
- Nimic. Şi vorbesc serios. Ne vedem şi noi? E plictisitor rău oraşu’ ăsta, n-am ce face.
Am început să râd. Normal, era obişnuit cu străinătatea...
- Păi ne vedem. Îmi trebuie şi mie o juma’ de oră şi ne întâlnim. Unde?
Aveam tonul obiÅŸnuit. Nu prea entuziasmat, doar normal.
- Vin eu să te iau. Haidi pa, te pup.
I-am închis spunându-i un „ pa ” scurt şi am mers să fac un duş şi să mă schimb. Am optat pentru o pereche de blugi deschişi la culoare, destul de strânşi. O bluză cu mânecă lungă, de culoare albă cu decolteu. M-am încălţat cu o pereche de tenişi şi mi-am prins părul. După ce m-am fardat puţin , am fost fata. Mi-a sunat telefonul şi ştiam că ajunsese. Înainte să ies din cameră, m-am uitat la cadoul ce stătea pe măsuţa de birou.
Încă nu îl deschisesem.
„ Mai târziu” mi-am zis, şi am plecat.

[Minnie]

Wouw! Nu mă așteptam să vi atât de repede cu următorul capitol : )) . Lucky me! :X
Ce pot să zic, întradevăr a fost ceva mai liniștit capitolul, dar chiar mi-a plăcut! L-am citit pe nerăsuflate ^^ . Nu mă așteptam ca Mircea încă să-i mai facă avansuri gen să încerce să o sărute pe gură când a împărțit bomboane și nici ca Will să îi facă un cadou! Mă întreb, oare ce i-a luat : - ? ?!
Iii :X dacă ai ști cât de simpatic îmi e Daniel :X , sper ca Mirabela să-i asculte sfatul Biancăi și să se împace și ceva îmi spune că el a renunțat la bursa din America. Nu știu de ce am impresia asta : - ?? : ))
Sper să vi cu nextu la fel de repede ;;) . Spor la scris în continuare! :*

[Yaku-chin]

Mi-a placut;)) si inca mult, nu a fost chiar atat de linistit, adica a fost ok;)) mi-a placut( am mai zis asta) asa in primul rand( de fapt al doilea) vreau sa iti multumesc pentru numele noi prietene a lu Ela( Madalina aia:)) si pe mn ma cheama asa, stiai nu?:)) ) Deci ma simt flatata!!!
ASa, revenind cu picioarele in aer:)) vreau sa spun ca sunt extra ultra mega curioasa cu ce va face Dani. Adica chiar nu stiu e imposibil sa imi dau seama,deci nu reusesc:(( si sunt curioasa , ultra curioasa.
Asa si ce e in acel cadou? Hm? Ce anume? Hai spune-mi repede!! Nu ma mai fa asa curioasa ca simt ca innebunesc, esti rea tare mai:((
vino repede cu urmatorul capitol ca de nu , faci cunostinta cu sicriul:))

Kissu si huuugz!!

[Teh]

Mersi de comentarii >: d<am venit cu următorul capitol.. nu prea ştiu cum a ieşit, dar sper să fie destul de ok : ) ms. că aţi continuat să citiţi.

Lectură plăcută !

[center]Capitolul Treizeci ÅŸi Åžapte[/center]

Aş zice că următoarele zile au fost simple.
Am ieşit mereu cu Dani. Cât de banal suna asta. Şi de fapt, nu era aşa. De fiecare dată când îl vedeam, inima mea o lua razna. Şi nu îmi plăcea prea tare asta. Dar acceptasem ceea ce îmi zisese Bianca. Să trăiesc prezentul. Şi la naiba, cât de bine se simţea asta. Nu a spus niciunul dintre noi „ hai să ne împăcăm”. Nu s-ar zice că mi-a cerut iar să fiu iubita lui. Sau eu să îi cer acest statut.
Era , de fapt, de la sine înţeles că eram împreună. Nu a fost nevoie de cuvinte ca fiecare dintre noi să îşi dea seama de acest lucru.
Eram un cuplu.
Şi cât de aiurea suna asta... Nu vorbisem încă de ce era aici, cum de plecase, ce era cu bursa lui. Bia mi-a zis că nu am curaj să îl întreb ( asta a fost un fel de jignire , dar nu intenţionată ) . Însă, nu e aşa. Nu îmi era teamă să îl întreb, chiar deloc. Poate îmi era un fel de frică de răspunsul lui, dar nici măcar ăsta nu era adevăratul motiv. Ci, simplul fapt că , dacă aş fi întrebat asta, există o şansă foarte ridicată ca toată pacea şi liniştea pe care am dobândit-o alături de el , să se destrame . Să nu mai fiu capabilă să trăiesc doar prezentul, şi mintea mea să înceapă să o ia iar razna. Să se gândească la cum şi în ce fel, viitorul acela absurd.
Sunt doar o adolescentă!
De ce să mă gândesc la asemenea lucruri? Nu mai vreau.
Pe de altă parte, nici el nu a adus vorba de aşa ceva. Deşi am vorbit despre milioane de altfel de lucruri...
Acum mă aflam la şcoală, trebuia să mergem la ora de informatică .
- Haide Ela!
M-a strigat Bianca, era alături de Mădălina. Am plecat, îndreptându-ne spre sala de info. Când, un zgomot şi un grup foarte mare de elevi ne-a atras atenţia. Ţipau, alţii aclamau. Era o bătaie, clar. Şi noi, curioase din fire, am mers să vedem despre cine şi ce este vorba.
Nu vorbeau.
Doar se loveau.
Şi să zicem că era distractiv. Asta până am văzut cine erau autorii bătăii.
Prinţul l-a luat de cămaşă pe Mircea şi l-a trântit la podea. S-a întors, vrând să plece şi să termine disputa. Însă, cel ce se afla jos nu avea de gând să fie în aşa manieră călcat în picioare. S-a ridicat rapid, fără a lua înseamnă lucrurile din jur, şi l-a apucat de cămaşă pe celălalt. Deşi era cu spatele. L-a întors şi i-a trântit un pumn zdravăn în faţă. William şi-a trecut mâna pe obrazul rănit şi a pus una din privirile lui feroce. Îţi putea da frică.
Dar nu în momente ca acestea, când cei doi se băteau.
S-a năpustit asupra colegului meu şi i-a tras un alt pumn. Căzând la podea, fiind împins de băiatul cu ochii verzi, a înjurat ceva. Nu am înţeles ce. A mai primit un pumn în faţă, cred că destul cât să îl rănească la nas ( îi dăduse sângele ). Nu a fost nici el fericit de asta şi l-a dat la o parte pe cel ce se afla de-asupra lui. Schimbând acum poziţiile, i-a înapoiat câteva din lovituri, s-a ridicat şi l-a lovit cu piciorul în stomac. A vrut să plece , dar celălalt l-a prins de picior şi se pregăteau pentru o altă serie de lovituri.
- GATA!
Am urlat destul de tare cât să mă audă toţi de aici. Inclusiv cei doi aflaţi în dispută. S-au uitat la mine nedumeriţi şi William a început să râdă. Mircea nu îndrăznea să facă ceva de genul acesta.
- Ce naiba faceţi?
Am continaut pe acelaÅŸi ton ridicat ÅŸi iritat.
Am auzit pe cineva bombănind ceva. Cred că a fost Sonia.
- Vai, se crede centrul universului. Vezi Doamne, vine ea să salveze situaţia...
În alte circumstanţe aş fi băgat comentariul acesta în seamă şi aş fi tras câteva palme, dar acum nu aveam chef.
- Will, ce dracu?
Am repetat spre acela care , cred eu, era mai raţional în clipe din acestea. Şi-a şters sângele de pe faţă cu mâneca bluzei, s-a aplecat să îşi ia sacoul şi a plecat. M-a privit înainte să dispară, dar nu a zis nimic. Mircea s-a ridicat şi şi-a luat zborul de aici fără vreun cuvânt. Măcar ciondăneala se terminase.
- De ce naiba s-au certat?
Am întrebat mulţimea dar majoritatea au dat din umeri . Am recunoscut una din tipele care mă bătuse data trecută. Sentimentul de răzbunare era destul de scăzut în clipa aceasta, dar aveam să o forţez să îmi zică câteva lucruri. Vedeam pe faţa ei că ştia. Am mers spre ea.
- Care-i motivu’ pentru care au ajuns să se ia aşa la harţă?
A dat din umeri superioară şi eu am zâmbit . Mi-am arcuit buzele într-un mod diabolic. Am tras-o după mine, în baia fetelor. Bianca şi Mădălina m-au urmat. Prima râdea . Aşa făcea ea întotdeauna. Pentru a nu fi văzută de vreun profesor , sau ceva, am ales toaleta fetelor.
Am aruncat-o la perete şi i-am tras o palmă.
- Acum ÅŸtii?
M-a scuipat!
Vai, chiar a făcut asta!
Şi s-ar zice că fetele au mai mult stil de atât. I-am tras un alt dos de palmă, ştergându-mi saliva de pe chip. Cât de scârbos! Dar nu a fost de-ajuns, i-am tras şi un pumn în stomac, vrând să continui, i-am pus mâna în gât şi am început să o strâng. A încercat să mă scuipe iar, dar i-am dat cu genunchiul în burtă şi s-a calmat.
- Ziceau ceva de unu’ Daniel de care ar trebui să scape, şi până la urmă Mircea s-a înfuriat şi l-a lovit pe William.
Am început să râd sarcastică şi i-am dat drumul la gât. A început să respire greu, căzând la podea. M-am uitat încă odată spre ea înainte să ies.
- Ştii, încă nu m-am răzbunat pentru treaba de adunci. Dacă sunteţi fete cuminţi, s-ar putea să vă iert.
Nu ştiu ce reacţie a avut, dar - trecând pe lângă ea, Bianca i-a tras un picior în abdomen şi Mădălina a scuipat-o ( ea era ceva mai vulgară ) .
Deja întârziasem la ora de informatică, dar nu s-a făcut cine ştie ce caz. Aveam profesoară de treabă, doar ne-a întrebat unde am fost ( i-am zis că la baie, ce, nu era adevărat? ) şi ne-a lăsat în pace.
Mai aveam o oră, dar Mircea deja plecase. Eu aveam de gând să îl mai interoghez, deşi îmi era aproape clar că erau nişte idioţi. Cine ştie ce vrusese Will să vorbească despre Dani. Idiotul! Ah, erau amândoi nişte cretini.
Să se bată în halul acesta.
Dar, când mi-a zis Brb că ea crede că cei doi se bătuseră din pricina mea, nu am putut să nu mă simt bine. Să fiu sinceră, mi-a oferit satisfcaţie. Cred că orice fată ar fi în locul meu, ar avea aceaşi senzaţie. Poate că ar fi trebuit să am remuşcări?
Măcar puţine?
Hai , te rog. TotuÅŸi, eu sunt Mirabela.
În incinta liceului mă aştepta o altă surpriză.
O anunţasem pe tipa aia să nu facă fus-fus cu mica întâlnire pe care o avusesem dar ea îşi anunţase grupul. Ei bine, asta era de căcat. Acum erau vreo şapte fete şi noi eram trei. Că vorbeam de fair-play cu câteva ore înainte la ora de sport, ia te uită cât de corectă era toată treaba aceasta!
Am oftat, ne aşteptau chiar la ieşire. Am vrut, evident, să ieşim liniştite – nicio şansă.
Una dintre ele m-a apucat de păr şi trântit pe jos, în timp ce au fost asaltate şi prietenele mele. Mă simţeam groaznic pentru un lucru, că erau şi ele implicate în treaba asta.
Ce naiba, mă !
I-am tras un pumn proastei care m-a împins, dar m-a luat una pe la spate şi nu aveam nicio şansă să mă mişc.
Am primit un alt pumn în faţă. Mă săturasem de bătaie, urma să am semn, per sigur. Bianca a lovit una dintre piţipoance şi le-a aruncat pe jos, începând să îi dea cu picioarele ( vai, cât de sălbatic ) şi Mădălina se descurca cum putea.
Dar eram , totuşi, defavorizate. Tocmai am fost trântită ( IAR) pe jos şi am primit câteva picioare în spate ( dureros ) când am auzit vocea cuiva.
Earm nervoasă, mai degrabă turbam din cauza întâmplării.
Cât de adevărat e : fetele sunt mai răzbunătoare decât băieţii. Şi eu acum trebuia să o păţesc iar.
Oh, şi doar mă gândeam cum să îmi iau revanşa.
Treaba asta nu s-ar termina niciodată. Îmi bătea inima foarte tare, nervii îmi erau întinşi la maxim , nici nu mai puteam gândi cum trebuie.
- Iar faceţi probleme?
Tonul îi era rece şi foarte autoritar. Idioatele alea s-au oprit când i-au văzut chipul şi au fugit ( că tot îmi amintisem azi de laşitate ... ) . Am revenit în poziţia iniţială, în picioare, şi am început să îmi scutur hainele. Eram plină de praf. Cred că şi pe faţă aveam. William avea vreo două bandaje pe faţă.
- Mulţam!
A strigat Brb în locul meu.
- Piţipoance de tot rahatu’.
A adăugat Mădă şi asta m-a făcut să râd.
- Sorry girls!
Am strigat spre ele, încercând să le fac să mă ierte că le-am băgat în porcăria asta. Bruneta mi-a făcut cu ochiul.
- Stai calmă.
Mă pregăteam să plec, când am realizat că eu chiar voiam să îl întreb pe blond ceva. L-am privit fix. Acesta zâmbea.
Oh, superior ca întotdeauna. Îi plăcea, fie să se creadă aşa, sau chiar să devină o astfel de creatură de-asupra tuturor.
Şi de ce venea mereu să mă salveze?
NU AVEAM NEVOIE!
Eram doar îngâmfată.
- Doar n-o să-mi mulţumeşti?
A întrebat acesta curios, realizând şi el că mă uitam fix la acesta. Am dat din umeri.
- Nicio şansă.
Am replicat scurt şi fără emoţie.
A chicotit.
- Aşa mă gândeam şi eu. Deci, ce vrei?
Acum el era cel curios. Oh, ce doream? Păi, nu era evident? Am ridicat din sprâncene.
- Ce naiba a fost toată treaba aia de azi?
Cum puteam să mă exprim altfel?
Aveam tonul destul de iritat, oarecum sarcastic. Unul ce necesita să îi fie hrănită curiozitatea. Chiar acum! În această clipită.
Avea acelaşi surâs. Uf! Sigur nu avea să îmi zică. M-am pripit.
- Ai vrea tu să ştii.
Mda, acesta a fost răspunsul lui. Chiar mă aşteptam la el. M-am întors , mi-am luat jucăriile şi am plecat.
Eu nu mă mai joc!
Am plecat cu cele două prietene ale mele. Bianca tot râdea. Ce mă făceam eu şi cu fata aceasta? I se părea amuzant că fusese bătute. Drăguţ, foarte chiar .
Mădălina a început şi ea să se amuze, din cauza amicei noastre. Eu mi-am dat ochii peste cap.
- Off!
Am strigat indignată, dar adevărul era că mă apucase şi pe mine râsul. Mergeam pe stradă, trei nebune şi toţi se uitau la noi cum ne manifestam. De parcă ne păsa.
- Vai , ce tare a fost!
A strigat Mădălina printre chicote.
- Da, e aşa mişto să fi lovită!
A continuat Brb.
- Acu’ sunteţi şi voi în pielea mea!
Am adăugat eu pe acelaşi ton amuzat. Şi am continuat astfel până ce am ajuns acasă la mine. Liliana s-a speriat când ne-a văzut aşa vesele dar cu hainele pline de praf şi feţele răvăşite.
Eu am zâmbit larg.
- Am primit papară de la nişte creiere înguste!
Aceasta nu s-a putut abţine să nu îmi răspundă cu aceaşi expresie. A oftat şi mi-a zis să merg să mă schimb să îmi spele uniforma. Le-am dat fetelor nişte haine curate din garderoba mea ( deşi nu ne potriveam neapărat la măsuri ) şi le-a băgat şi uniformele lor la spălat.
- Cum le păţiţi voi pe toate?
Ne-a întrebat mama mea vitregă cât stam în bucătărie pentru o gustare. Era atât de drăguţă femeia asta.
- Păi toţi sunt invidioşi pe noi!
A replicat bruneta, pentru ca cealaltă să adauge repede :
- Suntem superbe, d’aia!
Narcisismul era în floare la noi. A avut grijă blonda şi de rănile noastre. Se făucse târziu când cele două au decis să plece spre casele lor. Se uscaseră uniformele şi le-au putut îmbrăca pe acelea.
- Pa Ela !
Au strigat în cor şi eu le-am salutat, după care s-au făcut dispărute.

- Pleci undeva în seara asta?
M-am adresat către Lili mai târziu, pentru că se super aranjase şi se îmbrăcase foarte sexy şi de gală. Ca să zic aşa.
-Tocmai m-a sunat tatăl tău; o să trebuiască să plecăm ceva timp din oraş. Cred că ne întoarcem mâine seară. O să o sun pe mama Biei sau a Mădălinei să dormi la una din ele în seara asta.... Îmi pare rău ! Aş vrea să mergi cu noi, dar e o chestie plictisitoare de adulţi. Dacă vrei totuşi să vii..
Ce bine mă cunoştea!
Normal că nu aveam chef de asta.
Am zâmbit cu subânţeles.
- Las’ că o sun eu pe Brb să vină să mă ia. Cred că dorm la ea. Şi aşa , mâine e cerc şi nu mă duc la liceu.
M-a sărutat pe obraz şi apoi a mers să îşi împacheteze câteva haine. Am mai stat puţin la bârfă. Era destul de repede treaba asta . A vrut să vorbească ea, personal, cu un părinte ca să fie sigură că totul e ok. I-am zis că îi aduc telefonul. Am fugit la mine în cameră, şi ca să fiu sinceră – nu prea aveam de gând să dorm la cineva în seara asta.
- Fată, ascultă aici - te prefaci că eşti mama ta şi zici că eu dorm la tine în seara asta. Da?
Era nedumerită.
- Mirabela, explică!
- Adică, ăştia ai mei pleacă d’acas şi se întorc mâine seară , sau aşa ceva. Tu o să minţi pentru mine că vreau să fac alte planuri pentru azi. Are nevoie şi ea de o convingere.
A înţeles în sfârşit despre ce era vorba şi mi-a zis că nu era o problemă. Era acasă la ea ( deşi părinţii erau plecaţi ) şi o punea pe o menajeră să vorbească.
Zis şi făcut!
Nu îmi amintesc când am făcut ultima dată asta. Cred că niciodată. După ce a închis, soţia tatălui meu a exclamat :
- Era răcită mama Biei! Vai, mi-a vorbit tare frumos! A zis că trimite pe cineva după tine, să fi cuminte – bine?
Mi-am dat ochii peste cap şi am îmbrăţişat-o. Tocmai intrase tata în casă.
- Mira, sigur nu vrei să mergi cu noi? Trebuie să...
L-am pupat pe obraz, eram atât de fericită că nici nu îmi mai păsa de faptul că eram nervoasă pe el. Şi că mă deranja comportamentul său de om de nimic, mda ! Cui îi păsa? O noapte în care eram singură era plină de oportunităţi. Puteam să îmi fac de cap, ce tare! Serios acum..
Ah , eram aÅŸa o pacoste.
Poate.
- O să dorm la o prietenă, deja am vorbit cu ea. Şi Lili a vorbit cu mama ei. E totu’ bine. M-aş plictisi cu voi.. Să vă distraţi şi să îmi aduceţi un suvenir frumos, da?
Încercam să fiu cât mai naturală şi să nu mi se observe entuziasmul. Bătrânul meu s-a încruntat puţin, după care a oftat.
- Doar să nu faci vreo prostie, bine?
Şi acesta era un ton foarte obişnuit. Era şi normal să îmi zică asta, eu mereu îi făceam necazuri. Mi-a observat plasturele de pe obraz şi a început să mă interogheze , că : ce ai păţit ? cine te-a bătut? Iar eu : am căzut, sunt o împiedicată. Câteodată mi se părea prea uşor să îl păcălesc. Ar trebui să fie ilegal. Sau nu . Uneori era satisfăcător să obţii ceea ce doreşti fără cine ştie ce efort.
Mi-a sunat telefonul de câteva ori cât mi-am luat la revedere de la cei doi, dar nu am răspuns pentru că eram ocupată. Mai clar, voiam să le arăt cât de preocupată eram de ei şi plecarea acestora... Şi au vrut să rămână până ce venea maşina aia idioată şi inexistentă după mine, dar am insistat că nu e nevoie şi că eventual o să iau un taxi. Era curios cum de aveau chiar aşa de multă încredere în mine.
Era momentul să am remuşcări.
Bine, nu chiar. Mai târziu aşa ceva, pentru că acum era timpul pentru relaxare. Am aprins televizorul din sufragerie şi aveam de gând să îmi iau nişte îngheţată din frigider, când mi-a suant iar mobilul. De această dată, am răspuns.
- Alo?!
Am strigat veselă , nici nu observasem cine mă sunase. Urcasem până la mine în dormitor.
- Era şi timpul să răspunzi. Ce faci?
Era vocea lui Dani. Inima mea a bătut, instinctiv, mai repede.
- Bine bine... Scuze dar tocmai îşi luau tălpăşiţa ai mei şi nu puteam vorbi.
Uite că ştiu să zic şi adevărul.
- Ce , eşti singură acasă?
Avea un ton îngrijorător şi am început să îi povestesc cum stăteau lucrurile. Şi el să mă certe ( adică, hello! ) că am făcut aşa ceva şi mă trimitea acasă la prietena mea. Sigur, l-am refuzat!
- Nu mi-e frică să stau singură, măi.
I-am zis destul de indignată.
- Hai să ieşim pe afară, da?
Încercam trucul cu schimbatul subiectul, mai mereu mergea. Acesta a început să zică nu ştiu ce lucruri şi după a zis că vine să mă ia şi că rezolvă el treaba asta. Acest lucru semnifica faptul că, nu o să dorm singură în casa asta mare. Mă trata ca pe un copil mic !
- Dani! De ce reacţionezi aşa?
M-am mirat de tonul de mieluşel pe care îl abordasem. Chiar şi el a chicotit.
- Pentru că te iubesc. E normal. Vin să te iau, ok?
Am aprobat şi am început să mă gândesc la diverse lucruri...

Cred că şi eu îl iubeam...

[Khonsu]

ohhooo....capitol nou :X: ...mersic scumpilici xD

Deci....a fost chiar interesant . Ti-am mai zis ca stii sa descrii foarte bine batai ? Daca nu...ti-o spun acum ^_^ . MA cam enervat Will...chiar incepe sa intreaca masura . Mai bine ar renunta...daca el chiar o iubeste pe Ella. Cand iubesti pe cineva il lasi sa fie fericit...indiferent daca e cu tine sau cu alta persoana. Mi-a parut un pic rau pentru Mircea...am impresia ca el a cam renuntat la Ella.
Tipele alea m-au enervat mai tare decat Will :)):. Ar merita o bataie sora cu moartea ...si sper ca o sa o primeasca . Ceea ce m-a bucurat a fost faptul ca a inceput si Ella sa-si dea seama ca il iubeste pe Dani :X. Abia astept urmatorul capitol sa aflu ce se intampla in timpul plimbarii :>:

Aduci repede nextul..nu-i asa scumpilici ? ;;) kissu :*

[Neith]

Ah ce capitol ! Superb ca de obicei...
Ce mi-a plăcut bătaia dintre Will şi Mircea . Sincer mă aşteptam la aşa ceva , păcat că nu a fost un câstigător . A fost foarte tare ! Totuşi Sonia ar fi trebuit să intrevină şi să îşi ajute fratele . Am început să îmi imaginez cum ar fi o bătaie între Will , Mircea şi Dani :)) Mă întreb dacă vor mai supravieţui după ce ar afla Ela ?
Tipele alea au apărut din nou şi se pare că vor ca Mira să se răzbune pe ele şi chiar sper să plătească şi să primescă multă bătaie . De abia aştept să se întâmple asta . Blondul a salvat-o , dar tot nu m-a impresionat.

Oare ce se va întâmpla în următorul capitol ? Ceva acţiune între Dani şi Ela ...Eu sper că da şi sper ca Will să nu mai intervină de data asta .
Grăbeşte-te cu următorul capitol! Succes la scris !

[Elusive wolf]

Un capitol foarte bun , ca de obicei :x . Um , Mircea si Will au avut un motiv foarte intemeiat ca sa se ia la bataie , si vreau sa spun , si in ce hal -.- . Oricum , ma bucur ca Ela a intervenit , mai bine decat sa ii vad pe vreunul dintre cei doi infranti :o3 . Will o face cam prea pe eroul , dar ma bucur ca a fost acolo pentru Ela , ea chiar a avut nevoie de some help . Motivul disputei mi se pare normal , sa zicem , dar en fin , gelozia este o boala ( asa cum am mai spus ) . Ei o vad pe Ela in moduri diferite , dar fiecare o vrea pentru el , caci toti trei tin la ea . Sper ca Dani sa nu se bage in vreo discutie / bataie cu ceilalti doi , nu vreau sa fie ranit :"D . Dar revin la comportamentul lui Will , si inca insist pe faptul ca nu prea imi place . Modul cum vrea el sa o cucereasca pe el este destul de ... incurcat si cam da spre banal uneori . o.o Iar Mircea ... Saracu' Mircea devine din ce in ce mai ... cum sa zic , mai dezavantajat de sora sa si de dragostea pentru Ela . Cel putin asa mi se pare , din moment ce ea nu vrea acum de cat sa petreaca ceva timp cu Dani . Si stiu ca Ela era suparata caci el o lasase balta , deci , asta ii aduce un punct in minus .
Dani m-a facut curioasa , comportamentul sau e mereu asa de fermecator si grijuliu , de nu sti la ce sa te astepti . Sper sa se afle motivul sederii sale cat mai curand , deoarece mor de curiozitate :o3 .
Cam atat ! Astept nextul foarteee nerabdatoare !
* Hugs *

[Flash]

Hm. . . aşa e spre ruşinea mea iar am omis un fic, dar sper că mă vei înţelege că e trecut de 12 de fapt e ...unu cred mă rog şi totodată da am citit capitolul, am citit tot, am savurat bucăţică cu bucăţică şi la noapte am ce visa...noapte de unde că e dimineaşă... whatever.
Am ce visa oricum dar ce îmi place e limbajul tău profund cu care descrii
fiecare replică a ta consta în ceva superb, ai o exprimare superă. Dacă scrii o carte să mă chemi. Nu am nici inspiraţie ce să scriu în post. Mor de somn...dar am ce visa *hufs*

[Teh]

:X Vaii mersi mult pentru comentarii tututror. Am scris de ieri capitolul dar am zis să îl postez azi. Sper să vă placă... Adică, chiar sper : ))
Lectură plăcută ! > : d <

[center] Capitolul Treizeci ÅŸi Opt[/center]

Câteodată am senzaţia că de fiecare dată când ies la întâlnire cu Dani, e ca şi cum ar fi prima experienţă a mea de acest gen. Îmi ia ceva să îmi aleg hainele, accesoriile, fardurile şi tot restul. Azi făcea excepţie. Nu ştiu de ce. Am deschis şifonierul şi am luat primele haine ce mi-au căzut în mână.
Ciudat.
Am observat asta instantaneu, chiar pe timp ce mă îmbrăcam. Şi am început să râd, uimită chiar de propriul meu gest. Probabil că înnebuneam, dar nici acestui fapt nu dădeam importanţă acum. Nu simţeam că aceasta ar fi o seară importantă; deşi, de când venise Daniel în acest oraş, fiecare întâlnire mi se părea o oportunitate. Nu ştiu pentru ce, ci doar aşa aveam senzaţia. Nu doream să caut răspunsuri când nici măcar nu ştiam întrebarea concretă.
Am luat pe mine o pereche de blugi, destul de strâmţi şi o bluză albă. Am luat unul din sutienele mele preferate ( alb şi negru , să zicem că se asorta cu restul lucrurilor ) . Am optat pentru o pereche de pantofi ce se potrivea perfect cu bluziţa. Părul mi l-am lăsat dezlegat şi m-am privit odată în oglindă înainte să ies. Arătam destul de ok. Îmi pusesem în nas pierce-ul în formă de floricică, şi mi se părea că iese foarte tare în evidenţă azi. În plus , părul îmi mai crescuse ceva ( îmi mai scurtasem bretonul dar restul nu, decât îmi tăiasem vârfurile ) . Am primit un beep şi am ştiut cine este, aşa că mi-am luat jacheta şi am fugit afară . Am încuiat uşile ( şi pe cea din faţă şi pe cea din spate, mda – aveam două ) şi am plecat.
Eram o fată conştiincioasă. Cine altcineva se preocupa atât de tare?
Zău acum!
Mă supra apreciam, însă acesta nu era un lucru nou când venea vorba de mine.
Brusc, inima mea a început să accelereze. Mi-am văzut prietenul, acelaşi din totdeauna. Destul de înalt, sexy, cu o privire seducătoare şi jucăuşă. Totodată , îşi păstrase din inocenţa de altădată. Ochii aceia căprui mă cercetau, mă întorceau pe toate părţile. Şi pentru o secundă, sau mai mult, îmi dădea impresia că sunt a lui. O parte , poate, din el. Sau ceva asemănător. Nu era ceva ce se putea exprima uşor în cuvinte. Doar se simţea.
Bătăile inimii erau rapide şi necontrolate; atât de neregulate şi nebune. Şi eu aş fi fost prea idioată să încerc să mă lupt cu aşa ceva.
Nu aveam armele necesare. Nu exista antidot. Şi , pe drept, nici eu nu voiam să depun acest efort. Senzaţia ce mă cuprinsese era plăcută, scânteietoare şi totodată temătoare. Mă făcea să realizez că există un fel de adrenalină. Poate era doar imaginaţia mea... Însă, cu fiecare pas pe care îl făceam şi mă aflam şi mai aproape de el, convingerile mele se accentuau.
Eu, el , noi.
Totul.
Părea să fi fost aşa dintotdeauna.
Aşa trebuia să fie.
Sau poate că doar o luam eu razna. Nu mai ştiam.
Am închis portiţa şi am mai făcut doi paşi, apoi m-am aflat exact în faţa acestuia.
Mi-a zâmbit cald, aşa cum doar el putea să o facă. Iar pe mine mă apucau toţi fiorii din lume atunci când reacţiona aşa. Roşisem uşor în obraji, o puteam percepe. Mi-a mângâiat chipul, apropiindu-se de mine. L-am lăsat să o facă, în timp ce buzele noastre se atingeau... M-a sărutat, gentil şi cu uşurinţă, savurând fiecare secundă . De parcă era o adevărată artă.
Ciudat.
El era parcă artistul, iar eu opera.
Nu.
Nu trebuiau rolurile inversate?
Probabil că nu.
Mintea mi-o luase razna. Stop thinking, you stupid bitch! M-am atenţionat fericită în timp ce limba sa o pătrundea pe a mea, unindu-ne la fel ca altădată. Mă simţeam bine. Ca acasă. În siguranţă. Undeva unde era cald şi bine şi nu trebuia să mă îngrijorez de nimic.
Ca un vis. O iluzie perfectă a fericirii. Suferinţa nu mă putea ajunge, iar eu puteam arunca bariera. O puteam dărâma şi a-mi arăta şi firea dulce, calmă şi plină de iubire.
Eram , într-un fel, şi aşa. Dar nu pe complet. Şi câteodată... doream să arăt asta, să ştie şi ceilalţi că nu eram un monstru inuman. O creatură ce doar răneşte şi caută suferinţă.
Deloc.
Simţeam şi eu , ca toţi ceilalţi.
Åži el ÅŸtia acest lucru.
Deja dăduse de slăbiciunea mea. Şi nu profita. Mă trata la fel ca înainte.
Îmi plăcea să cred asta. Ne-am despărţit din sărut şi acesta mi-a cuprins mâna. Ne zâmbeam încă.
Cuplul fericit, presupun. Noi aşa păream. Mergând liniştiţi pe stradă şi zâmbind ca doi demenţi. Mai degrabă, începusem să râdem. Nicio glumă spusă cu voce tare, doar schimb de priviri indecente. Sau poate că nu erau aşa şi eu iar aberam. M-am lăsat doar purtată de val, mergând lângă el. Pe aceaşi lungime de undă. Îmi plăcea să cred că ne gândeam la acelaşi lucru. Şi nu voiam să mi se spună că nu. Mai clar, eu nu aveam nimic concret în minte. Dar iluziile erau frumoase atunci când erai îndrăgostit.
Hai, măi ! Aşa eram eu acum. Era insinuarea mea. Altfel, de ce m-aş fi comportat cu el aşa? Şi adoram când îl vedeam, nu mă deranja să mă las pierdută alături de fiinţa lui.
„ Va fi alături de mine. ” îmi ziceam simplu şi totul se termina. Nu mai existau îndoieli. Prea multă încredere , într-adevăr. Dar nu era pagubă. Pentru că nu era pus în joc nimic periculos. Nimic ce mi-ar fi făcut rău. Era uşor să ai atât de multă încredere când nu pariai pe nimic, decât pe imaginaţie.
Nu?
Asta era opinia mea. Şi , într-un final, doar aceasta conta. În cazul de faţă, vreau să zic, avea importanţă doar ceea ce aveam eu în cap. Părerea mea şi doar atât.
Iar ceilalţi?
Când îmi păsase mie de soarta celor din jurul meu?
Nu îmi aminteam!
- Bârrr!
Mi-a scăpat printre dinţi când vântul s-a mai înteţit. Era destul de cald pentru perioada asta, să zicem. Dar nu îndeajuns pentru cum mă îmbrăcasem eu. Căci era deja seară. Daniel a început să râdă şi mai tare iar eu am chicotit.
M-a tras mai aproape de el.
- Cum adică voiai să stai singură, toată noaptea, s – i- n- g – u – r – ă .
Pe fiecare literă a pus accent, spunând cuvântul calm şi foarte clar, ca eu să pot înţelege de dorea să îmi transmită. Nu mi-am putut abţine un rânjet.
- Åžtiu cum se scrie!
Am spus superioară şi plină de umor. Nu asta era esenţa replicii sale, dar am vrut să o ignor pe cea adevărată. Pentru o secundă, două – sau mai multe. Să mă distrez, poate.
A început şi el să chicotească.
- Eu nu glumesc.
A adăugat scurt, preluâng o expresie serioasă. Oh, cum de ajunsesem aici. Am mers câţiva paşi înainte, încă ţinându-l de mână dar fiind înaintea sa. M-am oprit brusc, i-am dat drumul şi m-am poziţionat în faţa lui. A ridicat instinctiv dintr-o sprânceană şi eu am zâmbit. Dulce, s-ar putea spune.
- Şi dacă aş sta singură, ce ? Nu mi-e frică de Bau-bau!
Am spus pe un ton firesc, sigur, poate – de fapt – prostesc. Dar nu îmi păsa. Ştiam ce voia el să insinueze. De ce îi era lui „ teamă” . Însă, nu eram , într-un fel sau altul, satisfăcută de ceea ce zicea. Simţea, dar voiam să aud cuvinte.
Manie?
Poate.
Mi-a prins faţa între mâini şi m-a tras spre el. M-a sărutat scurt, luându-mă iar aproape de acesta şi am început iar să mergem.
- Te iubesc. Åžtiai asta.
O spunea ca pe un fel de discurs. Nu era nicio întrebare. M-am înroşit la faţă.
- Tu aÅŸa crezi!
Am zis eu aproape fără să gândesc. Mergeam încet. Liniştiţi.
Brusc, am simţit nişte picături de ploaie aşezându-se peste trupul meu.
Una, două, trei. Încete, neregulate. La intervale destul de lungi. Erau reci şi totodată fierbinţi, după ce se contopeau cu mine. Ciudat.
Apoi, fără vreun alt avertisment, boame imense au început să se scurgă din cer.
- Aaaaaah!
Am ţipat fără să vreau şi asta l-a amuzat pe iubitul meu. Şi-a dat jos geaca, m-a acoperit cu ea şi m-a tras după el. Am început să fugim .
Of ! tocmai azi îmi luasem şi eu tocurile. Bine că aveam oleacă de antrenament şi, să zicem, că mă descurcam - cât de cât – cu fuga aceasta. Totuşi , pe parcursul drumului am auzit un fel de trosnitură când am călcat strâmb, cred că un toc deja murise. Sau era în comă.
Însă.. am realizat greu, fugind pe acea stradă legată de Dani, că geaca ce o ţineam pe mine ( a lui ) mirosea atât de frumos.... Acel parfum al cărui nume nu îl ştiam. Pur bărbătesc, atât de înţepător şi plăcut. Îl adoram, era cel mai plăcut miros şi aş fi dorit să îl simt întotdeauna. Nici nu mi-am dat seama când am intrat într-o clădire. Răsuflam greu, şi la fel făcea şi şatenul. Am început să râdem, stând acolo pe jumătate uzi.
- Uau!
- Of, niciodată nu am o umbrelă când e nevoie!
M-am plâns eu în timp ce mă zbăteam cu răsuflarea grea.
Am analizat locul în care intrasem.
- Ăă.. Ă?
Am strigat uimită. Nu aveam cuvinte, părea că mă bâlbâiam . Am analizat situaţia şi am început să mă întreb : CE DRACU CĂUTĂM AICI?
Am respirat, inspirat. Åži tot aÅŸa. Dar deja era un procesc greu.
Dani s-a uitat speriat la mine, nedumerit. Poate din cauza expresiei mele. A dat din umeri şi mi-a oferit iar faţa aceea caldă, aceea care mă liniştea. Nu ştiu de ce dar am răsuflat uşurată.
- Mergem să ne uscăm?
A spus acesta pe un simplu, obişnuit. Am surâs.
- Sigur.
Am intrat în camera lui de hotel, mi-am aruncat pe undeva geaca şi am intrat în baie pentru a face un duş cald , rapid. Mai târziu, la fel a făcut şi Dani şi am comandat ceva de la room-servide ( trecuse o perioadă de când nu mai frecventasem şi eu un hotel . . . )
Fără să îmi dau seama, m-am aruncat în patul dublu din mijlocul încăperii. Mirosea la fel ca dani. Spatele meu stătea pe o suprafaţă moale , confortabilă. M-am mişcat de câteva ori şi am prins cearceaful între mâini, inhalând acel miros ameţitor. Dani era până în baie, cred. Închisesem ochii, lăsându-mă purtată de acest moment. Ah, aş fi vrut să ...
Nu mi-am mai dus gândul la capăt. Patul s-a mişcat. Sau poate că eu am fost aceea. Nu m-am încumetat să deschid ochii. Cineva stătea de-asupra mea. Uşor, pleaoeple mele s-au deschis. Am întâlnit ochii căprui , am zâmbit involuntar. Era atât de drăguţ, sorbindu-mă din priviri.
- Tu est ma vie...
Mi-a şoptit la ureche. Se apropiase atât de tare de mine, inima mea era în pericol de a se sparge. Din cauza exploziilor ce aveau loc în ea. Se zbătea nebuneşte, dorind să iasă din piept. Eu voiam să rămână acolo, aveam nevoie de ea. Pielea mea reacţiona şi ea ciudat. Dani încă mă atingea, făcându-mă să tresar.
Îmi plăcea.
Asta era ciudat.
Sânii mei se întăriseră, asta o puteam simţi clar. Era trupul meu. Gura mea o căuta pe a lui şi totuşi nu voia să facă „ primul pas”. S-a întâmplat ca buzele sale să se lipească de ale mele. Credeam că urma să mor. Nu, nu asta se întâmpla.
Erau senzaţiile puternice. Ceea ce ştiam că urma să se întâmple şi nu doream să opresc.
La naiba cu gânditul.
Åži cu totul!
- Mira... eu..
A început să vorbească, şi nu ştiu ce voia să zică. Nu am ştiut cum să reacţionez. Degetele mele erau poziţionate în părul lui. Era doar o lumină vagă în încăpere, dar ne puteam zări feţele destul de bine. Stătea de-asupra mea, probabil excitat. Iar eu... Eram o neştiutoare în tot ceea ce privea... ceea ce urma să ... facem.
Nu eram timidă. Cred. Nu mai experimentansem aşa ceva.
L-am tras spre mine pentru un alt sărut şi niciunul dintre noi nu a mai zis nimic. Şi-a strecurat una din mâini pe sub bluza mea, scoţând-o încet. Nu ştiu cât a durat, însă mie mi s-a părut mult... La fel a procedat şi cu blugii. Pielea mea era la fel ca înainte, o percepeam ciudat. Atunci când mă atingea... Uh... Nu ştiam cum să îmi explic, pur şi simplu mă cuprindeau tot felul de senzaţii... Tulburătoare. Cred că acela era cuvântul.
Mai degrabă, mă excitam.
Ce anormal suna asta. În alte momente aş fi râs. Acum mă cuprinsese un fel de panică. Pentru că nu aveam chef să mă opresc.
La dracu!
Nu mi-am dat seama când şi el şi-a dat hainele jos, a fost neaşteptat, negândit. Mă întorsese peste el, iar eu cred că eram toată roşie. Purtam încă sutienul şi lenjeria intimă, şi asta poate era reconfortant. În alte clipe poate că mi-ar fi fost ruşine de ceea ce îmi imaginam, dar chiar acum – nici o şansă . Şi-a poziţionat o mână pe spatele meu, a plimbat-o deschizându-mi sutienul. Cred că am scos un sunet, poate un geamăt...
Nu ÅŸtiu sigur.
Pieptul era alarmat. Cred că urma să explodeze inima.
Mi-a desfăcut obiectul vestimentar şi l-a înlăturat. Pervers? M-am lăsat spre el , acesta avea acum degetele sub părul meu , pe gât – în spate. Şi era unul dintre punctele mele sensibile. Respiraţia mi se alarmase. Acum reacţionam şi mai rău la atingerile lui. M-a readus în poziţia iniţială, cu spatele aşezat pe suprafaţa moală. Începuse să mă sărute iar eu încetasem să îmi mai cercetez mintea, lăsându-mă purtată de simţuri. L-am sărutat de câte ori am apucat, la fel cum făcea şi acesta. Şi-a unit mâinile cu ale mele, împletindu-le. Se aşezase peste mine, îl puteam simţi... Nu ştiam când rămăsesem fără nimic pe mine, dar eram fericită că îi simţeam iar parfumul. Pur şi simplu adoram acea aromă. Mă măngâia, fiecare mişcare fiind parcă magică.
Poate că păruse stupid, altădată.
Acum era însă un moment aparte. Chiar şi pentru cineva ca mine. Trupul meu o luase razna, era fierbinte. Sau rece. Sau ambele deodată, nu îmi mai dădeam seama. M-a sărutat iar, limba sa unindu-se cu a mea. Ceea ce am simţit după, nu a fost tocmai plăcut.
Mai degrabă dureros.
Da, cred că aşa aş putea descrie. Şi , cu toate acestea, fiind încă acolo cu el, şi simţindu-i parfumul, atingându-i mâinile, am uitat de tot. Mă săruta oriunde apuca, căutându-mi de fiecare dată faţa, gura, buzele... Iar eu, cred că deja închisesem ochii. Nu ştiu exact. Mă lăsasem purtată de tot ceea ce se întâmpla.
Îmi atingea sânii, sau orice parte a trupului... Iar eu nu reacţionam cu o palmă sau altceva, ci cu un zgomot ciudat, sau pur şi simplu cu o altă mângâiere.
M-a pătruns pentru o a doua oară , şi eu nu aş fi ţipat. Dar el, poate pentru a-mi atenua durere, mi-a cuprins gura sărutându-mă.
Mă făcea iar să uit de tot, răscolindu-mă prin acelaşi pat moale... Pufos... Sub atingerile sale...

Trecuseră, poate, douăzeci de minute de când ne opriserăm, stând în acelaşi pat. Credeam că Dani adormise, eu eram într-un stadiu mediu.
L-am privit, mă ţinea în braţe, avea ochii întredeschişi.
- Dormi?
L-am întrebat amintindu-mi vag de o emisiune TV foarte amuzantă. Aproape că am vrut să râs, dar eram prea obosită.
- Cred.
A răspuns zâmbit şi ridicându-se în şezut. M-a luat în braţe. Stătea aşezat pe o pernă, iar eu peste el, cu spatele lipit de pieptul acestuia.
- Cred că ne-a luat valul.
Am zis eu fără să realizez sensul.
- Eu..
Asta urma să sune a o scuză, am presupus după tonul pe care l-a folosit.
- Dar a fost ok.
Am adăugat vlăguită de puteri. Mi-era somn. Nu ştiu cum a reacţioant, nu îi vedeam chipul. Oricum pleoapele aproape că mi se închideau.
Am mai stat aşa câteva minute, după care .. mi-a venit în minte întrebarea pe care ar fi trebuit să o pun de mult.
- Åži, cum e cu bursa ta ? Cum mai merge?
Am vrut să pară doar un subiect de conversaţie. M-am întors către acesta, acum îi vedeam expresia feţei. Eram pe jumătate adormit.
- Încep săptămâna viitoare.
Asta o spusese fără prea mult zel şi ştiam că urma să se piardă în lumea somnului. Pentru o secundă, şi eu am vrut acelaşi lucru... Am analizat, însă, semnificaţia vorbelor lui.
Ce însemna asta?
Că îmi pierdusem virginitatea , doar aşa.. pentru un tip care urma să plece?
Aş fi vrut să mă cert , să plec, sau poate să dau timpul înapoi. Nu, cred că asta nu. Dar mi-era somn. Aşa că m-am pus lângă el şi am adormit.
Mâine mă puteam gândi la toate acestea....
_
* Stop thinking, you stupid bitch! – Nu mai gândi, nemernico! [ engleză ]
* Tu est ma vie = tu eşti viaţa mea! [ franceză ]

[Yaku-chin]

Sincer? Eu chiar incep sa nu il mai sufar pe Dani:| Nu stiu de ce.dar chiar ma enerveaza, ok, super intanlirea si tot restul, si mai super e ca s-a culcat cu ea si urmeaza sa plece, adica, putea macar sa ii spuna din-ainte?:-? Putea sa o faca nu? Aduci de ce naibii nu a spus-o , vai ce ma enerveaza simt ca explodez de nervii!
Ah...esti rea Teh, sincer foarte rea, si cand o spuneam eu( in trecutul indepartat) negai,acum nu mai ai cum sa negi fiindca chiar esti rea.
Sper doar ca Mira sa isi revina repede, adica, nu stiu, sa faca ceva cu situatia asta nu? Adica ei ii convine? Presupun ca nu prea, sau da? Ahh...pune repede urmatorul capitol altfel esti X_x esti in vizita in lumea cealalta

Kissu si hugz:X