Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

O trecem pe feminin

Muuuuuuuuuuuulţumesc <3 pentru comentarii! mă bucur că v-a plăcut atât de mult capitolul precedent . * heart beating faster * sunt atât de fericită. sper să vă placă în continuare ! Am venit şi cu 24 [ e prea curând ? :-s ] . Sper să fie pe placul vostru. Nu m-am uitat după greşeli -.- lenea asta.

Lectură plăcută!


[center]Capitolul Douăzeci şi Patru[/center]

Ce zi!
Odată ce s-a terminat şi ora de psihologie, au urmat altele. Nu am mai avut parte de Will , şi Mircea s-a tirat de la liceu . Am putut sta oarecum liniştită.
„ Oarecum” pentru că fetele au continuat să mă întrebe miliarde de lucruri. Ca să aud că de fapt şi de drept, William era unul dintre cei mai drăguţi băieţi din şcoală şi că toate ar fi vrut să aibă o şansă la el. Sau , aproape toate tipele. Din partea mea ar putea să îl ia, nu mă deranjează. Se vedea că erau într-un fel, sau altul, invidioase. Eh, trebuie să recunosc că asta provoacă satisfacţie oricărei fete. Mureau de gelozie, şi eu am făcut puţin ( sau mai mult ) pe nevinovata . A fost destul de amuzant să văd cum vor să ştie mai multe şi eu nu le dădeam nici măcar un detaliu.
Totuşi, când m-am plictisit le-am trimis pe toate undeva cu tot cu întrebările lor de tot rahatul. Erau prea obsedate. Şi apoi, Will nu era chiar aşa star de cinema. Arăta bine, trebuia să o recunosc. Însă, nu era cazul să se facă atâta fus pentru el! Mă stresa asta.
Atunci când am izbucnit în ţipat am atras atenţia unei alte fete, care a venit imediat să se prezinte. O tipă cu părul scurt tuns băieţeşte. Fără pic de sex appeal dacă ar fi fost să mă întrebi pe mine. Era înaltă, plată, sâni nu prea avea, fund micuţ. În fine, detalii. Dar avea o faţă destul de drăguţă şi nişte ochi albaştrii superbi.
- Salut, eu’s Brb.
Sincer chiar am început să râd când am auzit-o şi aceasta a zâmbit satisfăcută.
- Eu Ela, dar de ce Brb?
Nu putusem să nu fiu curioasă.
- Badea Raluca Bianca. Era o glumă.
Şi aşa m-am împrietenit în prima mea zi de liceu cu tipa asta, foarte ok. A fost singura care credea că-i de-a dreptul enervant faptul că toţi au sărit pe mine cu atâtea lucruri de spus şi aşa mai departe . Am observat şi faptul că nu prea se saluta cu ceilalţi. Oare de ce?
Nu am discutat despre acest lucru, sau altceva, căci nu avusesem ocazia. A fost o zi destul de scurtă după acele întâmplări, şi am fost bucuroasă când soneria a sunat pentru a ne trimite acasă. În sfârşit.
- Ciao!
Am strigat înainte să plec, pe un ton destul de vesel. Câţiva mi-au răspuns.
- Bye-bye!
Am auzit-o pe Bianca accentuând şi ceilalţi şi-au mutat privirile spre ea. Nu am dat importanţă prea mare acestui detaliu, dar mi s-a părut curios.
Poate că toţi ciudaţii mă simpatizau pe mine. Oh, da. Asta mă făcea şi pe mine o mare ciudată. Cred.
Când am ieşit din incinta liceului, cineva mi-a sărit în spate râzând .
- Bună şi ţie Iulia.
Am spus liniştită încercând să îmi refac echilibrul.
- Bau-bau! Ce’aci?
Am început să mergem spre casă şi am tot vorbit despre ziua de azi.
- Am auzit că a fost o încăierare la tine-n clasă, dar nu am înţeles prea bine ce şi cum . Zi-mi, zi-mi, zi-mi! Te rog!
Miss Ador Bârfa. Da, cred că i se potrivea acest apelativ. Am oftat şi m-am văzut nevoită să îi zic .
- Păi e tipul ăsta Mircea, ştii care m-a sărutat. În fine, a apărut şi băiatu’ ăsta cu care am fost eu cândva, Will. Şi nu ştiam că e în liceul ăsta aşa că a venit la mine, şi eu am rămas : what the f**k? Apoi apare Mircea şi îl dă la o parte, aruncă replica aia de macho-man : E a mea. Şi apoi intră profesorul.
Am spus totul aproape pe nerăsuflate şi chiar mi-a venit să râd după aceasta. Bineînţeles, Iulia deja o făcea.
- GlumeÅŸti!
A accentuat încă foarte amuzantă. Eu am dat din umeri.
- E chiar aÅŸa de neobiÅŸnuit?
A dat din cap în semn negativ.
- Nu asta.
Mi-am încruntat sprâncenele.
- Dar?
Încercam să scot alte informaţii de la ea.
- Despre Will vreau să zic. Chiar a venit acolo? Şi, Mircea a făcut asta? Deci : uau!
Asta m-a făcut să zâmbesc şi să mă întreb ce naiba era aşa de anormal. Aşa că am vorbit.
- Ăştia doi sunt „ duşmani” , sau ce? Mi se pare că şi-au găsit un mijloc bun prin care să se tot certe. Ups, eu am căzut acolo.
S-a uitat la mine serioasă. Acum ce mai făcusem?
- Nu asta!
Eh nu credeam că se enerva atât de uşor. S-a văzut nevoită să continue din moment ce eu nu înţelegeam despre ce dracu vorbeşte. Dacă tot gândea cine ştie ce, atunci să îşi împărtăşească imaginaţia bogată cu mine. Căci şi eu vroiam să aflu. Bine, eram puţin curioasă.
Dacă stăteam să analizez lucrurile : era ceva normal. Un tip mă sărută aşa, de parcă avea voie oricând – oricum . Apoi zice că sunt a lui, când apare un alt băiat care, vai, şi el mă place.
Cineva trebuia să îmi dea şi mie nişte explicaţii. Nu?
- Deci, William este tipul care frânge inimile tuturor . Poate că ţie ţi se pare că atunci e ceva normal să fugă după fete. Nu, de fapt toate fetele merg la el. Şi mi se pare total ciudat să se ducă el la una. În fine, următorul punct. A făcut o pauză şi a chicotit. Ne apropiam de casă. Mergeam pe jos, căci nu stăteam atât de departe cât să avem nevoie de un mijloc de transport.
- Mircea... Nici eu nu îl cunosc aşa tare, dar ştiu că e genu’ care nu se dă la fete, sau aşa. Tot la fel, ele vin la el. Cred. Anu’ trecut o colegă de-a mea, adică fostă, i-a zis că-l place şi i-a râs în nas. I-a spus că n-are ea faţă de el.
Surprinzător. Era probabil un nenorocit care frângea inimile fetelor. Dacă aşa era , ei bine nu aveam nicio problemă dacă îl puneam primul pe lista mea neagră. Adică de cuceriri fulger ce se lasă cu suferinţă pentru partea masculină.
- Şi îţi dai seama, colegă-mea a fost foarte tristă. Ea era şi mai timidă , nici nu ştiu cum a reuşit să îi zică. Şi ca dracu el i-a râs în faţă. La propriu. Şi el oricum nu se ţine niciodată după gagici, eu am crezut că-i homo.
Vorbea repede şi chiar a început să râdă la final. Eu mi-am trecut mâna prin păr şi am zâmbit, cred că a fost un gest sadic.
- Cred c-ar fi bine să te păzeşti de el.
A adăugat oarecum îngrijorată.
- Chiar dacă nu ştiu ce vrea cu tine.... Nu ştiu, nu prea pare băiat bun.
Mie îmi plac tipii răi.
Bine, nu trebuia să ştie şi ea asta.
- Mersi de grijă, dar mă descurc eu.
Tonul meu era plictisit. Nici nu am observat că ajunsesem în faţa casei mele, ea stătea în cealaltă. A fugit şi mi-a făcut cu mâna, i-am răspuns în acelaşi mod şi am decis să intru în locuinţă.
Spre marea mea uimire, nu era nimeni acasă. Am făcut un efort şi am rezolvat temele şi învăţat pentru ziua următoare. Aveam două teste, cât de groaznic. Când am terminat am fost surprinsă de zgomotul pe care îl făcea stomacul meu, muream de foame.
Coborând la bucătărie am zărit-o pe Liliana. Am crezut că era tristă, stând acolo pe un scaun cu capul lăsat în jos, lumina stinsă. Totuşi când am aprins becul şi m-am uitat în jur, am văzut-o zâmbind. Era deja ridicată în picioare.
- Bună Ela, oh.. Scuze , nici nu mi-am dat seama că ai venit. O să îţi pregătesc ceva de mâncare. S-a lăsat seara, o să vină şi Mihai mai târziu... Ă, ce vrei să papi?
Mie mi se părea mai degrabă că expresia feţei sale era forţată şi că vorbea aşa într-una ca să nu plângă. Hei! Ce-i cu tine? Nu trebuia să îmi pese mie de această femeie. Dacă avea chef putea să şi moară, mă durea direct în fund de ce i se întâmpla.
Nu! Nici acolo. Am rectificat în gând şi m-am aşezat pe un scaun.
- Mda, o să mănânc acu’.
Am zis lipsită de emoţie şi aceasta a dat din cap pregătindu-mi ceva de haleală. După aceasta, am urcat sus şi am făcut un duş. Înapoi în dormitor, am sunat-o pe mama şi pe Aura şi am bârfit în jur de vreo oră. În cele din urmă am decis să intru pe Messenger să văd cine mai era.
Online îl puteam vedea şi pe Dani. Dar nu am vrut să îl bag în seamă. Mă holbam la numele lui şi la statusul lui. La avatarul pe care îl avea. Într-un final, el a fost cel care a zis ceva.

[center] Daniel : Bună Ela, ce faci?
Sexy Chick : Bine, tu?
Daniel : Bine . Am intrat puţin. Îmi pare rău că nu am mai apucat să vorbim când ai plecat. Mi-e dor de tine, ştii?
Daniel : Ţie?
Sexy Chick : Nup.
Daniel : Înţeleg. . .
[/center]

M-am simţit îngrozitor atunci când m-a băgat în seamă. Inima mea bătea cu o rapiditate extraordinară şi simţeam că o să îmi explodeze capul şi totodată pieptul. Îmi era teamă să tastez, să vorbesc. Frica îmi cuprinsese trupul, sau cel puţin aşa credeam. Căci de fiecare dată când aşteptam să îmi tasteze următoarea replică, simţeam că o să cedez. Că o să îi spun : vreau să te văd. Şi ştiam că nu e posibil.
Mi-aş fi făcut rău mie însumi. Încă îmi mai plăcea de el. Era adevărat, se părea că încă nu ştersesem asta din mintea şi inima mea. Mi-am dus instinctiv mâna la medalionul ascuns sub tricou. „ Je t’aime” avea inscripţionat pe acesta. Şi nu mi-l dădusem jos.
Eram o lasă. Chiar eram, nu?
Îmi era dor de el! De muream, şi aş fi vrut să îl pot vedea. Nu puteam permite ca şi el să afle acest lucru. Nu! Aş fi fost prea slabă.
„ Înţeleg. . . ” Ce vorbe, de parcă ar fi cu adevărat adevărat. Nu înţelegea nimic de fapt. Nu ştia ce era în sufletul meu şi cât mi-aş fi dorit să .... Să fac atâtea lucruri.

[center] Daniel : Deci încă eşti supărată pe mine.
Daniel : De aici de unde sunt, nu pot să fac nimic să repar asta. Cred . Dar mie mi-e dor de tine . . .
Daniel : Acum nu are rost să îţi zic asta. Ştiu. Scuze că te-am deranjat.[/center]

Nu am răspuns la niciuna din aceste vorbe. Căci nu am vrut, nu ştiam ce . Eram supărată pe el? Nu. Sau da? Nici eu nu ştiam. Şi de ce să nu fiu? Ştiuse mai devreme că urma să plece în America cu o bursă, şi totuşi făcuse paşii aceia pentru a fii cu mine . Ca să mă lase baltă.
Nu eşti corectă Mirabela! Mi-a şoptit conştienţa.
Nici el nu era. Nu . Eram amândoi vinovaţi, din perspectiva mea. Am închis calculatorul şi am decis să mă bag la somn. Trebuia să mă odihnesc, să mi-l scot din minţi. Ce era în neregulă cu mine? De fapt, cu el? Ce să repare? Ar fi putut, în primul rând dacă nu ar fi plecat şi m-ar fi părăsit. Acel idiot fără pic de suflet.
Hei. Eram iar egoistă. Nu doar eu existam în lumea aceasta, avea şi el o viaţă. Mi-aş fi dorit ca eu să fiu „ viaţa” lui . Ştiu, suna de parcă eram obsedată. Pentru că el nu ar fi fost totul pentru existenţa mea, mi-aş fi dorit totuşi ca eu să fi fost pentru el . Chiar dacă eram groaznică, nu îmi păsa.
Atunci ar fi fost cazul ca cineva să îmi explice. . . De ce strângeam medalionul acela între degete , ţinându-l aproape de mine. De ce nu îl dădeam jos de la gât şi mergeam mai departe, în fond nimic nu se întâmplase. Era un băiat ca oricare altul.
- Dani , prostule! Nici măcar nu ai ce să înţelegi la mine. Idiotule!
Acum ajunsesem să vorbesc şi singură, dar gura mea şi-a dat drumul fără ca eu să fiu conştientă de acest lucru. Am închis ochii şi am adormit, nici măcar nu mă schimbasem la pijama.
Vroiam doar să uit . Să nu visez, şi să mă odihnesc.
Ceea ce am visat nu a fost legat nici de fostul meu iubit, nici de prietenii pe care îi vedeam înainte. Mai degrabă eram înconjurată de toate aceste noi cunoştinţe care nu mă lăsau în pace. Mă simţeam singură aici, printre atâtea feţe ce mi se păreau străine. Brusc am văzut-o şi pe Liliana, îmi zâmbea.
Atât mi-am amintit din visul ciudat când ceasul a sunat, anunţându-mă că venise a doua zi. Era şapte dimineaţa.

Ca de fiecare dată, urmând ritualul acela stupid, am plecat spre liceu ( împreună cu Iulia de această dată ) şi când am ajuns acolo , totul era calm şi liniştit. Ploua, deci eram pe jumătate fleaşcă atunci când am intrat în clasă. Am salutat pe toată lumea, ajunsesem ultima. Bianca a venit la mine şi m-a pupat pe obraz.
Câtă familiaritate.
Am observat că celorlalţi acest gest li se părea extrem de ciudat. După acele feţe uimite. Nu l-am luat în seama.
- Bună Bia, ai văzut ce-i afară? Ca dracu!
Am încercat să fac conversaţie scoţându-mi geaca de ploaie şi punând-o undeva în cuier. Mi-am scuturat părul şi mi-am pus gheozdanul în bancă.
- Mda! Eu am venit cu maÅŸina deci nu m-am udat!
Mi-a zâmbit larg. Ok, deci era clar prea prietenoasă.
- Îmi scapă mie ceva?
Am întrebat-o sperând că o să mă lămurească.
- Nimic. Ăă, nu ştiu despre ce vorbeşti . Îmi place pierce-ul tău. Vreau şi eu unul, sunt aşa de invidioasă.
Inconştient am început să râd.
- Nu-i mare chestie, imediat se rezolvă. O gaură şi pac-pac, e gata.
I-am făcut cu ochiul şi aceasta mi-a dat rapid o replică.
- Ah, atunci aşa să fie! Mergi cu mine după ore să îmi trag şi eu un pierce, bine?
Am ridicat din sprâncene şi am văzut-o ferindu-şi privirea.
- Ä‚, scuze. . .
Am dat din umeri.
- Ce avem ultima oră?
Ochii ei albaştrii străluceau, avea tonul uşor surprins.
- Matematică.
Am chicotit.
- Atunci chiulim, bine aÅŸa?
Nu a mai apucat să zică ceva căci profesoara de română a intrat în clasă, a dat însă din cap într-un mod afirmativ şi mi-a trimis un bilet în timpul orei.

[center] Mulţam.[/center]

Scria scurt. Nu am găsit ceva să răspund la asta. Târziu, cu douăzeci de minute înainte să se sune, şi-a făcut apariţia şi Mircea.
Desigur că nu a mai fost primit ci dat afară, dar ochii lui mă uimiseră. Ca şi expresia feţei. Superioară, îngâmfată şi totodată seducătoare. Mă ameninţa şi totodată mă atrăgea, de parcă aveam cu adevărat o legătură strânsă.
De ce se uita aÅŸa la mine?

Deci in primul rand vrea sa iti multumesc cu chestia cu ce'aici(stiu u despre ce e vorba) si in al doilea rand ca i-ai pus numele raluca:))deci ma simt mandra:)))
En fin pe noua prietena a lu Ela, o cheama BRB, pe mn BRM e asemanare nu crezi? Hm? Eu zic ca da:))A fost mana destinului, defapt mana ta:)))
ORicum e ciudat cu baieti astia doi, hm, amandoi sa puna ochi pe Ela, hm, sunt curioasa care dintre ei va castiga.
Mie imi place Mircea:-" Sincer, pare dragutz, desi e ingamfat si arogant si restu, pare de treaba:D
Si ce rau imi pare de Dani mai:( Serios, deci nu pot sa cred, ce trist. Si Liliana, care e treaba cu ea,singura in intuneric , trista? hm? Care e faza? Nu ma prind;))
Astept urmatorul capitol iuby:))deci sanu intarzi ca fac crize urate....


Kissu si hugz:*:X ( maine e Sf. Valentin sunt curioasa ce cadou imi faci:))) )
[Imagine: innocentlovesig.png]
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria


Nu e prea devreme , din contră nu ştiam cât mai rezistam fără să ştiu ce se va întâmplă în continuare .
Am început să îl îndrăgesc mult de tot pe Mircea , deşi nu a fost foarte prezent în acest capitol . Totuşi parcă nu aş vrea să fie următorul Silviu , adică Ela să se joace cu el şi să îl părăseasca apoi . Dacă vrea să îl uite pe Dani , deşi cred că nu va prea reuşi pentru că se vede că încă ţine la el , poate ar trebui să încerce cu Mircea . Părea un băiat destul de ok , dar nu prea ne-a dezvăluit prea multe din personalitatea lui .
Mă bucur că a reuşit să se împrietenescă cu colegii , iar Bianca cred că va fi un personaj interesant , care seamnă oarecum cu Ela , mai ales că vrea şi ea să îşi facă un piercing . Mă întreb de ce era supărată Liliana ? Deşi Mira nu îi place de ea şi ştiu că are toate motivele să o facă , consider că nu e aşa rea , dar niciodată nu ştii ce va întâmpla în continuare .
Sper ca Will să dispare din peisaj , poate are grijă Mircea de el :-?
Greşeli nu am văzut , poate doar o mică scăpare la diacritice ,,lasă" - laşă . Oricum am fost absorbită de capitol .
Acum mă întreb ce va urma , deci grăbeşte-te cu următorul capitol .Baftă la scris !

Pai iar am ramas " uau " . Mi-a placut foarte mult capitolul , desi nu a aparut si Mircea prea mult in el .
Sincer mie mi-e mila de Dani . Si de Ela . Adica inteleg cum se simte si pur si simplu mi se inmoaie inima cand ma gandesc la situatia lor . Ma tot intreb cum va decurge relatia sa cu Mircea si care-i treaba cu Will , o va lasa in pace ?
Bianca rocks ! Foarte tare noua prietena a Elei , foarte bine conturat personajul . Of , sincera sa fiu , tot mi-e dor de Dani , dar sper ca absenta sa , sa fie umpluta de Mircea ( wee , ce imi place numele sau , soo sugoi :x si mai ales ca are ochii verzi :"&gt; ) .
Pare , sau de fapt e destul de ingamfat , poate ii scoate Ela aerele din cap , cine stie .
Astept nextul , o sa adorm cu gandul la el si la Mircea :)) !
Hugs :x .

Scuză-mi întârzierea :"> , dar am ajuns într-un final, mai greu pe ploaia asta sau ninsoare ce o fi : )) .
Waaa :X deci ai avut niște capitole minunate din toate punctele de vedere ^^, am văzut și câteva greșeluțe de tastare dar au fost menționate :D .
Mi-a părut rău că Ela nu și-a luat rămas bun de la Dani *so sad* când s-a mutat la taică-su, iar acea discuție de pe mess, frate îmi vine să o bat adică e prea orgolioasă să recunoască că ține enorm de mult la el. Sper totuși că se vor mai întâlni, mi se pare băiatul cel mai potrivit pentru ea. Despre Liliana ce pot să spun : - ? mi se pare destul de OK, adică nu prea cred că e o prefăcută, iar la cum se poartă Ela cu ea cred că își arăta de mult adevărata față în cazul în care până acum ar fi fost falsă.
Și wouw :O nu mă așteptam să se întâlnească cu Will la noul liceu. OMG! și acel Mircea. Sinceră să fiu nu îmi place de niciunul, mi-am creat o imagine despre ei că sunt genul de băieți „ macho-man” și că Ela ar fi pentru ei doar un premiu. Poate cine știe : - ” are grijă Mira de ei să le dea o lecție bine meritată *evil* .

Aștept următorul capitol! ;;) Spor la scris! :*
My fic:
Predestined paths : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13338
[naruto]Teenagers : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13050 (finish 4)

[Imagine: anime-kiss.jpg]
I wish to meet you again next time
Love is more selfish the deeper it gets
until you want to tie each breath down
unreasonable, yet...

We climb a spiral of light
the red memory is a poisonous tattoo
a tattoo that shows the future's chaos
if we're together, until we shatter

Mulţuuuuuuuuuuuuuuuuumesc mult :X fericită ca înotdeauna pentru comentarii şi aprecierile voastre :)) mulţumesc :X nu am făcut ceva special pentru ziua îndrăgostiţilor : )) dar o să fie aşa ceva şi altădată.
În fine, sper să continuaţi să citiţi şi să vă placă.

Lectură plăcută!

[center]Capitolul Douăzeci şi Cinci[/center]

Ora de biologie. Nu îmi plăcuse niciodată în mod special; de fapt aş putea spune că era una din materiile care mă plictiseau cel mai tare. Asta doar dacă nu era vorba de ecologie, şi nu era cazul de faţă. Profesorul ne dăduse de făcut un rezumat la o lecţie şi, evident, nimeni nu făcea nimic. Ştefan dormea, hobby-ul lui preferat, iar eu mă plictiseam de moarte. Aşteptam să se sune odată ca să plec. Mai aveam o oră, dar aveam de gând să chiulesc. Eu şi Bianca, pentru că am decis să mergem să îşi tragă şi ea un pierce.
Unde?
Ei bine asta urma să vorbim în imediata pauză. Mi-am poziţionat privirea asupra ei. Eu stăteam pe rândul de la fereastră iar ea pe cel de la perete. Stătea tot în penultima bancă, cu o tipă ce purta ochelari ( şi avea o mutră de tocilară înrăită, poate pentru că aceasta începuse să facă conspectul lecţiei ) . Mi-a făcut cu mâna şi eu i-am zâmbit, vizibil plictisită. Şi-a pus capul pe bancă şi am observat că avea căştile în urechi. Ok, şi ea dormea acum.
Nu îmi luasem mp4-ul la mine. Pentru că îl uitasem, sau nici măcar nu i-am dat importanţă. Mă fâţâiam într-una , nu aveam stare deloc. Atunci am observat că şi eu eram privită. M-am uitat la Mircea.
Şi-a trecut limba peste buza inferioară după care a muşcat-o. Ha? Da, poate că asta însemna ceva de genul : aş vrea să te sărut. Ok, dacă el vroia să facă acest joc eu nu aveam de gând să spun nu. Având în vedere că îmi plăcea să mă joc cu sentimentele celorlalţi. Dacă asta vrea, asta o să aibă.
El stătea pe rândul din mijloc, cu o bancă mai în faţă decât a mea. Deci se vedea perfect, dacă se întorcea. Şi cam asta făcea . Oh, Doamne. Avea să fie un an atât de plin . Mi-am întors capul spre fereastră şi am decis să îi ignor. Era una dintre cele mai bune metode de a-l călca pe nervi. Asta , evident, dacă era aşa cum toţi ziceau. Nu avea el să se lase la o fufă care îl ignoră, sau ceva asemănător – din perspectiva lui. Iar eu? Ei bine, aveam de gând doar să îi arăt că nu s-a pus cu cine trebuia.
În sfârşit, s-a anunţat şi pauza aia nenorocită. Mi-am luat gheozdanul ( aveam unul cu două bretele azi, pentru spate ) . Mi-am pus sacoul şi eram gata să ies, la fel şi Bianca ce venise la mine la bancă.
- Mai avem o oră, ştii?
Mi s-a adresat Ştefan , ridicând din sprâncene. Am chicotit.
- Ştiu dragă.
A zâmbit şi şi-a pus iar capul pe bancă. Băiatul ăsta practica doar somnul la şcoală? Bianca m-a luat de mână şi m-a tras spre ea, începând să meargă. Cu ce familiaritate mă trata; deşi pot zice că nu mă deranja asta. Era mai înaltă decât mine, acum observam acest lucru . Când am ajuns la uşă, gata să ieşim, am simţit o mână atingându-mă. Ok, cineva îşi poziţionase braţele pe umerii mei. M-am întors ca din reflex.
Miros drăguţ . Dar atât de diferit faţă de parfumul pe care îl folosea Dani. Nici acum nu aflasem ce marcă era.
- Ce vrei?
Am spus fără pic de emoţie. Indiferentă şi rece. Blondul m-a privit sfidător apropiindu-se de mine. Cred că vroia să mă sărute. Şi-a tras capul mai aproape de al meu.
Ha. Nu l-am lăsat. De fapt, l-am apucat de gulerul cămăşii şi chiar eu i-am adus chipul la o distanţă milimetrică faţă de a mea. I-am muşcat agresiv buza, până ce am ştiut că îl durea destul de tare ( urma să îi iasă semn ).
- Lasă-mă în pace, bine?
Am adăugat atunci când am plecat din salon , acompaniată de râsul nebun al noii mele prietene.
- Prea tare!
A zis într-un final când a putut să şi vorbească, fără să se amuze ca şi o psihopată.
- Mda, ÅŸtiu.
Am dat din umeri şi ne-am continuat drumul. Ştia ea unde să mergem pentru pierce.
- Şi de ce vrei să-ţi pui cercel?
Am întrebat-o din pură curiozitate.
- Ă, păi tot în nas. Îmi place. Voiam şi şi în buză da’ mă omoară tata, aşa că mai bine nu.
Tonul ei era exagerat de amical. Nu ştiam de ce se comporta aşa de frumos cu mine. Mai ales că o mare parte din fetele din clasă mă priveau ca dracu, de parcă le făcusem eu ceva. Ok, să înţeleg că erau admiratoarele dracului, pardon dragului nostru William. Ah, nici nu îl văzusem azi. Ce trist! Not.
- Taică-tu e un fel de dinozaur, sau ce?
Am întrebat sarcastică. Ajunsesem la un semafor şi era roşu , aşa că a trebuit să aşteptăm.
- Mda, un fel de . . . Ăă, în fine.. Adică...
Se fâstâcea şi asta chiar m-a făcut să zâmbesc.
- Hei, mie poţi să îmi zici.
Era tonul acela care contura foarte bine tachinarea . A dat din cap şi am început iar să mergem, căci se făcuse verde.
- Cred că ai observat că nu prea am eu prieteni în clasă.
Dacă prin asta vrei să spui : deloc, şi faptul că nu vorbeşti cu nimeni... Hmm, atunci îţi dau totală dreptate. Avea tonul uşor nostalgic. Încercând să o încurajez, am replicat.
- Mda, cui îi pasă de ăia ? Sunt zero barat.
A chicotit.
- Aşa-i. Nici mie nu-mi pasă. Da’ mă rog, a fost aiurea atunci la început. Nu e vina mea că ăştia’s părinţii mei.
A, deci de aceea nu prea discuta cu ceilalţi. Să vedem, oare ce a vrut să zică prin asta ? Putem să o numim curiozitate feminină , dar vroiam să aflu.
- Cred că trebuie să îmi explici.
Am zis scurt şi aceasta a dat din umeri. Am observat încordarea.
- Nu’s genu’ de persoană care să nu vorbească cu cineva din cauza părinţilor, nu-ţi face griji.
A oftat.
- Mda. . . E o poveste lungă . Să zicem că nimănui nu îi plac snoabele pline de bani. Deşi , jur, nu a fost intenţia mea asta. Nu e vina mea că m-am născut în familia asta. Şi apoi , mereu am încercat să mă integrez da’ toţi mă văd ca o ipocrită şi aşa mai departe.
Bine, explicaţiile ei nu erau deloc clare aşa că am decis să deduc eu restul. Asta însemna că avea bani , poate prea mulţi, şi că la început se comportase ca dracu şi ceilalţi -evident – nu au înghiţit-o şi nu au primit-o în grup. Acum că îi părea rău, nu putea face nimic în legătură cu asta. Pentru că nimeni nu vrea să fie prieten cu o persoană îngâmfată, şi aşa mai departe? Heh, sincer era chiar plictisitor.
- Nu-i mare chestie.
Am zis fără să mă pot abţine şi aceasta a zâmbit larg.
- Mersi.
Acum ce mai spusesem? Pentru ce îmi mulţumea? Ok, clar nu ştiam totul despre ea – nici nu ştiu dacă voiam să aflu chiar acum – dar era ciudată. Nici eu nu eram prea normală aşa că nu mă deranja.
Când am ajuns la destinaţie, am fost uimită de local. Era un salon a-ntâia. Avea şi sală pentru gimnastică, cu tot ce vroiai. Era un fel de campus, dacă îl pot numi aşa. O clădire imensă cu câteva etaje, spaţiul din jurul acesteia era şi acesta mare. Cu un teren de baschet, câteva de tennis, măsuţe pentru ping-pong , teren pentru voley. Prea multe, aş fi putut zice. Am observat că Bianca îi cunoştea pe cei de acolo şi am presupus că venea destul de des ( după cum se salutau ) . Am urcat la erajul doi şi am găsit şi salonul pentru piercing.
- Salut !
A strigat aceasta veselă . Era un tip acolo, i-a răspuns foarte prietenos şi a întrebat-o ce-i cu vizita aceasta. Deci ea vrusese de mult să facă treaba aceasta dar nu avusese curaj, sau ceva asemănător.
- Doare?
Mi s-a adresat oarecum îngrijorată. Lucru care m-a făcut instantaneu să râd.
- Doar o mică înţepătură, nu moare nimeni de la ea. Calm.
Am încercat să îmi amintesc de momentul în care mi-am tras eu gaura în nas dar ... Era destul de trecut. Fusesem atât de entuziasmată încât nu luasem în seamă procesul în sine, eu doar aşteptam cu o mare nerăbdare să am pierce . Când dorinţa îmi fusese îndeplinită, uitasem şi de durere şi de tot.
- Oh, văd că ai mai adus o prietenă cu tine azi. Ăsta-i un eveniment.
A spus tipul atunci când tocmai îi punea cercelul . Deja făcuse gaura, rapid de tot. Nu o duruse. Aşa, băiatul acesta părea să aibă douăzeci şi ceva de ani. Era vopsit într-o culoare cenuşie, părul fiindu-i lung. Avea mai mulţi cercei, în urechi , în buză, şi aşa mai departe. Cred că totuşi exagerase. Avea vocea uşor răguşită.
- Mda, ea este Mirabela. El e Maro.
Mi-am abţinut amuzamentul la auzul poreclei sale şi am dat din cap în semn că îmi părea bine. Nu prea eram eu încântată de personajul lui. Am fost uşurată când a trebuit să plecăm, fusese oarecum plictisitor. Atunci am analizat-o iar pe Bia.
- Tu chiar eşti înaltă.
Am zis inconştientă de cuvintele scoase. A reacţionat foarte veselă . Avea un ton entuziasmat.
- Da, chiar sunt. Nu e chiar aşa distractiv dar e grozav dacă îţi place baschet-ul.
Ok, şi mie îmi plăcea.
- Poate o să venim să jucăm aici într-o zi.
Uite-mă făcând invitaţii. Trebuia să ies şi eu, doar nu era să fiu izolată şi să mă gândesc doar la prietenii vechi. Îmi era dor de Aura, chiar îmi era.
- Oh, sigur! Când vrei tu. Eu sunt liberă mereu.
Am bufnit în râs.
- Semnalizezi!
A chicotit.
- Nu’s obişnuită să am prea mulţi prieteni.
Asta însemna că noi două eram amice acum? Mie nu mi-a spus nimeni nimic. Normal că nu mi se părea ceva ieşit din comun. Sau poate da. Cum putea fi aşa deschisă? Îmi amintea de o altă persoană ( eu ) deşi parcă nu ajunsesem într-un asemenea stadiu. M-am mulţumit cu simplul gest de a zâmbi , adăugând ceva.
- Eu da, aşa că presupun că ne-am găsit bine.
A dat din cap afirmativ şi ne-am gândit să mergem spre casele noastre.
- Oh, mersi că ai mers azi cu mine. Rămân datoare. Nu vrei să ieşim la un suc?
Nu aveam prea multe teme, nu ? Neah, de fapt chiar nu aveam nimic de scris pentru mâine şi oricum de învăţat nu prea cred că îmi băteam eu capul. Ziua aceasta fusese de caca cu cele două teste pe care le dădusem.
Am acceptat şi am mers la o terasă.
Incredibil dar timpul a trecut foarte repede. Ne-am învârtit prin magazine şi am luat câteva lucruri. I-a venit ei ideea superbă să mergem să căutăm nişte tricouri şi am găsit unele bestiale. Albe pur şi simplu , cu inscripţii amuzante. Eu mi-am luat două, pe unul scria : Ai vrea tu ! ( scria în zona pieptului ) , iar celălalt : I am a dude.
Mi se păreau foarte simpatice.
Astfel, nici nu mi-am dat seama că se făcuse seară atunci când ne-am despărţit. Locuiam în cartiere diferite.
- Mersi –mersi- mersi!
Tot repeta Bia, iar eu nu ÅŸtiam de ce. Mi-am dat ochii peste cap.
- Dacă mai zici asta odată o să mă enervez. Ne vedem mâine, pa!
Am plecat după ce am făcut schimb de numere de telefon şi adrese de Messenger. Foarte drăguţă toată treaba aceasta. Apoi am primit un apel de la Aura şi am vorbit cu ea până ce am ajuns acasă. Soarele apusese şi începuse să plouă, mă udase foarte puţin.
Intrând în casă, am observat că atmosfera era încinsă.
Tatăl meu era nervos.
Am pus gheozdanul pe jos şi am început să mă descalţ de adidaşi. Acesta mă urmărea cu privirea. Se vedea pe chipul lui că este turbat. Dar mie nu îmi păsa, să îşi verse nervii pe altcineva că eu chiar nu aveam chef de aşa ceva. Boşorog nenorocit. Fără să îmi dau seama şi eu prinsesem un aer de nervozitate. Cred că papi mirosea a alcool.
- Unde ai fost?
Mi s-a adresat ridicând foarte tare tonul. Oh, mersi. Am luat punga cu cele două cadouri şi ghiozdanul şi am decis să urc în camera mea. M-a oprit, luându-mă de mână şi aruncându-mi cele două lucruri pe care le ţineam.
Ticălosul. Nu m-am aplecat după ele.
- Ce vrei?
Am ţipat vizibil exasperată.
- Unde dracu ai umblat până la ora asta? Nu ai dat niciun telefon!
Da, băuse. O simţeam. După ce că era un idiot , acum se adăuga pe listă şi beţiv. Frumos, oare cât o să mai crească în ochii mei?
- Am fost afară, la cumpărături. Nu am voie?
Ok , suna ca un reproş. Să îi amintesc ce scursură este?
S-a apropiat de mine şi a început să mă zgâlţâie. Acum şi inima mea accelerase, nu ştiu dacă de teamă sau de furie. Cred că mă înroşisem la faţă şi trupul meu era total încins. L-am împins şi am ţipat la acesta.
- Ce dracu ai tu?
Clar nu era ceea ce ar fi trebuit să comentez. Acum corpul lui era tare aproape de al meu. Tic-tic-tic. Foarte repede inima mea începuse să cânte. Am făcut doi paşi în spate, pregătită să fug. Cineva îmi spusese odată că nu e bine să te pui cu oamenii beţi. Şi atunci a ridicat mâna la mine, gata să mă lovească. Evident că nu aveam de gând să mă feresc, nici să închid ochii. Era prea târziu pentru oricare din aceste două gesturi.
Suspansul creştea. Auzeam bătăile inimii mele tare şi clar. Parcă timpul încetinise. Cred că auzeam şi sunetul provocat de ceasul aşezat pe perete. Cel mare, cu limbi imense.
Şi s-a întâmplat.
Dar nu obrazul meu fusese cel rănit . S-a auzit tare şi clar, pe faţa persoanei dinaintea mea.
- Ce... Ce?
Am strigat inconştientă şi m-am apropiat de Liliana ce îşi trecuse mâna peste obrazul rănit.
- Să-ţi fie ruşine.
A spus aceasta printre dinţi şi Mihai, adică taică-meu cel prost, a ieşit din casă trântind uşa nervos. Înainte de asta a început să ţipe , isterizându-se.
„ Femei proaste.” Aşa se pot rezuma vorbele sale. Om de tot rahatul.
Am auzit maşina pornind. M-am dus lângă blondă, eram uimită.
- De ce ai făcut asta?
Curiozitatea.
Eram surprinsă. Mă apărase şi luase o palmă pentru mine.
Iar eu mă comportasem foarte urât cu ea. Nu meritam, asta era ciudat.
- Nu o să îi permit să dea în tine. O să îi treacă până mâine, probabil a avut probleme la serviciu.
Acum încerca să îi ceară scuze? Ce om de nimic. Nu trebuia să îi ia apărarea. De când se comporta aşa cu ea?
Da , acum mă consideram norocoasă şi îmi era milă pentru această femeie din faţa mea. Căci pe a mea mamă nu o lovise niciodată.
Niciodată de când stătuse cu noi. Pe mine... Ei bine, am încasat câte ceva în ultima perioadă aşa că nu mă mai deranja atât de tare. Însă, trăisem în armonie ca şi familie. Cu acesta ce se transformase acum într-un nenorocit.
- Nu trebuia să faci asta, adică... Nu înţeleg de ce!
A dat din cap şi şi-a frecat obrazul zâmbind.
- Nu trebuie să dai niciodată în copii. Asta o ştiu sigur. Plus că acum eşti ca şi fata mea... Ştiu că tu nu te consideri şi nici nu vreau să îi iau locul mamei tale, dar pentru mine chiar asta eşti Mirabela...
Avea tonul scăzut, moale şi blând. Încercând parcă să îmi alinte mie durere. Şi nu era normal căci eu nu păţisem nimic. De data aceasta.
Am îmbrăţişat-o. Nu a fost ceva ce am plănuit şi nici nu avusesem de gând să mă las înduioşată. Normal că nu avea să îi ia locul mamei mele. Pentru că pe aceea o iubeam mai mult decât orice altceva.
Sau aÅŸa cred.
Dar putea să aibă şi Liliana un loc prin inima mea. Cum puteai să o refuzi când te privea aşa? Nu m-a dat la o parte, ci chiar m-a strâns mai tare în braţele sale. Nu ştiu dacă aş fi plâns în locul ei, dar ea nu a făcut. Era totuşi puternică.
Mă înduioşase modul în care vorbise despre „ copii”. Şi asta mă făcea să mă gândesc la multe, însă din puţinul respect pe care îl aveam, am decis să nu întreb nimic.
- Cred că e doar vina mea că am ajuns aşa târziu, însă dacă am tot stat singură nu mi-am dat seama că tre’ să anunţ pe cineva unde sunt, la ce oră ajung acas’.
Ne aşezasem la masă şi era pentru prima dată când începeam o conversaţie şi lăsam de la mine. Îmi era greu să o recunosc , însă mă înşelasem. Nu aveam să recunosc asta în faţa ei sau a altcuiva, adică era inutil. Şi nici scuze nu aveam să îmi cer, concret vreau să zic.
Expresia ei blândă m-a făcut să realizez că am fost cu adevărat răutăcioasă, vrând să cred atâtea răutăţi despre ea. Totuşi , încă nu ştiam nimic. O compătimeam.
Mi-am dat seama că nu era prima palmă pe care o primea de la tatăl meu.
- Nu îţi face griji, nu e vina ta. Ar fi căutat ceartă oricum. Se mai întâmplă, îi trece până a doua zi. O să vină, cel mai probabil, târziu acasă – o să se bage la culcare, şi gata.
Am dat din umeri.
- ÃŽÅŸi cere scuze?
A oftat.
- Tu ce crezi?
Am chicotit şi înjurat printre dinţi. S-a auzit ca un murmur deci nu m-am aşteptat să înţeleagă ce zisesem. Eram puţin supărată pe toată situaţia asta.
- De când face chestia asta?
M-a privit nedumerită, de parcă nu ar fi înţeles. După ce a prins semnificaţia cuvintelor mele, s-a înroşit la faţă şi a lăsat capul în jos.
- Nu a fost întotdeauna aşa, doar că... Ei bine, sunt unele probleme... E ... E şi vina mea.
Am ridicat din sprâncene şi am realizat că nu îi făcea plăcere să vorbească despre acest lucru. Obosită fiind, nici eu nu aveam forţă să întreb. Gândindu-mă mai bine, am decis să amând această discuţie.
- Ok, o să mă lămureşti altădată.

Târziu, am auzit zgomot în casă şi am deschis ochii, ridicându-mă din pat. Am întredeschis uşa pentru a-l zări pe tatăl meu intrând în dormitorul său. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Vocea mea l-a oprit.
- Jalnic.
Am şoptit mai mult pentru mine şi am închis uşa la loc. Ştiam că e de-ajuns cât să îl facă să se simtă ultimul om de pe planetă.
Pe aceasta , nu aveam să i-o iert curând.

M-am bucurat că a fost un capitol lung .
În legătură cu Mircea , nu ştiu de ce îmi place acest personaj . Chiar am început să îl simpatiz , deşi până acum nu a avut un rol important în poveste . Mi-a plăcut că Ela l-a muşcat de buză şi că se joacă cu el . De abia aştept să văd ce se va mai întâmpla între cei doi . Cât despre Will , poate să dispară de tot din peisaj , aşa cum a făcut în acest capitol .
Se pare că a devenit prietenă cu Bianca , foarte bine , are nevoi de amici şi în acest oraş şi mă bucur că nu a uitat-o pe Aura , în ciuda faptului că nu se vor mai vedea aşa des.
Tatăl ei decade tot mai mult în ochii mei ... Mi-e milă de Liliana , pentru că nu merită o femeie ca ea . Şi se pare că şi Ela a realizat că mama ei vitregă este o persoană bună . Nu mă aşteptam să îşi lovească încă o dată fata , dar face asta când e treaz ... la ce te poţi spera când e beat ?
O singură greşeală mi-a sărit în ochii ,, gheozdanul "- ghiozdanul
Succes la scris şi aştep următorul capitol .

Hello


Se vede ca am cam intarziat cu cititul . dar si tu ai scris ceva:))si chiar ma bucur, e un cadou foarte frumos, multumesc, ma simt foarte mandra, ti-am mai spus?:))
Ma bucur ca Ela si Bia se inteleg bine, sper sa ajunga prietene bune si sper ca Ela sa nu aibe prea mult de suferit la noua ei casa, cu tasu dinozaur. Si sper sa se inteleaga cat mai bine cu Liliana, sincer, mi se pare de treaba, insa sunt curioasa ce ascunde, sti de fire is foarte curioasa:D
Sper doar sa nu fie nimic rau.

Succes la scris, bye bye:*
Kissu si hugz
[Imagine: innocentlovesig.png]
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria


Bună :X mulţumesc enorm de coinmentarii! Sper să vă placă în continuare <333
Ăh şi sper să îmi menţionaţi greşelile în continuare, căci nu m-am uitat după el, deci dacă există - mulţumesc dacă le scoateţi în evidenţă. Îmi amintesc de faptu că nimeni nu -i perfect :)) să mai cobor şi eu cu picioarele pe pământ.
Mersi mult că treceţi pe aici ! <3

În fine, lectură plăcută! :X

[center]Capitolul Douăzeci şi Şase[/center]

Nu ştiu când a trecut timpul atât de repede, chiar nu îmi pot da seama. S-ar zice că a fost o perioadă destul de încărcată, dar eu nu aş numi-o aşa. Căci nu mi-am dat seama când a sosit luna decembrie, chiar nu ştiu. Mircea mi-a făcut avansuri subtile, este adevărat. Dar nu atât de des, cum am fost ocupaţi cu teze şi teste, nu am putut fi non stop atentă la mişcările lui. Pentru prima dată în viaţă mă simţeam stresată, fiind toate lucrurile acumulate.
Eu, stresată? Da. Pentru că tatăl meu, pe care acum îl puteam numi idiot ( pentru tot ce făcuse ) nu îşi ceruse iertare . Nici faţă de mine, nici faţă de Liliana. Iar eu nu am putut discuta cu el nimic din cele ce se întâmplaseră, mă rugase Lili să nu o fac. Şi am vrut să îi îndeplinesc dorinţa.
De unde atâta bunăvoinţă din partea mea? Hei, nu eram chiar atât de rea. Mint. Mai degrabă fusesem şi eu ocupată, cu ale mele. Bia mă invitase la ea acasă , şi eu am acceptat. Avea un apartament de lux situat în centrul oraşului, şi toate cele de care dispunea o fată putred de bogată ( asta era ea ) . Am descoperit datorită mai multor relatări ale sale, faptul că fusese o snoabă. Acum nimeni nu o mai suporta, în afară de mine. Îmi plăcea de ea, şi de fostul ei prieten . Chiar dacă mă bucuram că îi dăduse papucii ( pentru că se plictisise de el ! Cum să nu o iubeşti pe fata asta ? ) . În fine, era un tip înalt , amuzant, slab, plin de pierce-uri şi cu un aer foarte blând. Totodată, atât de cald încât nu dădea niciodată drumul la acţiune. Aşa că e normal că s-a săturat de el.
Ea vroia acţiune, ca şi mine. Semănam destul în această privinţă.
Şi nu am uitat-o pe Aura , chiar deloc. Chiar a venit la mine în luna octombrie, spre sfârşitul acesteia. Într-un weekend; a fost foarte plăcut. Îi arătasem împrejurimile şi ne bucurasem împreună una de cealaltă. Am fost fericită să descopăr că, deşi ne depărtase distanţa, încă ţineam una la alta ( era un lucru foarte convenabil faptul că puteam vorbi la telefon şi să ne ţinem în temă cu tot ceea ce se întâmpla ) . Celelalte aspecte ale vieţii mele, au fost şi ele încărcate.
Spre exemplu Will, mă căuta o zi da şi o zi nu. Şi când îi învăţasem programul, venea zilnic, sau deloc. În clasă, vreau să zic. Şi nu mai scăpam de el, doar se uita la mine şi se mai ciondănea cu Mircea. Adevărul este că nu s-a întâmplat nimic spectacular, care să poată fi menţionat în mod deosebit. Nu îmi plăcea niciun tip nou, deşi erau mulţi sexy, am fost ocupată cu tezele aşa că nu am dat importanţă băieţilor. Eram într-o perioadă în care îi detestam; din cauza tatălui meu, poate.
Cert este că perioada aceea a trecut destul de repede, şi ne apropiam cu paşi repezi de vacanţă. Oh, vacanţa de iarnă!

M-am ridicat repede din pat, realizând că dormisem mai mult decât trebuia. Îmbrăcându-mă repede , de abia am avut timp să mă uit în oglindă înainte să plec. Acum purtam tot uniforma, însă erau piese mai groase şi aveam şi un dres ( destul de gros cât să ţină de cald, dar nu exagerat ) pe sub fustă. Asta scria în regulament. Oricum , purtam cisme înalte aşa că nu mă deranja. De fapt, venea chiar bine. Nu am avut timp să mănânc , aşa că am sărit peste micul dejun de acasă.
- A nins!
A spus veselă Liliana atunci când mă pregăteam să ies. Am zâmbit.
- Mda, super tare. Şi eu mai sunt şi în întârziere.
A chicotit, şi i-am întâlnit expresia caldă a feţei. Ne înţelegeam minunat în ultima perioadă. Nu o consideram o mamă, dar nici o duşmancă. Eram un soi de prietene bune.
- Te duc eu cu maÅŸina?
S-a oferit aceasta binevoitoare dar am dat din cap în semn negativ şi, deschizând uşa şi salutând-o, am plecat spre liceu. Nu doar că se aşternuse zăpadă pe jos, fulgi mari încă îndrăzneau să acopere solul.
- Uau!
Am exclamat şi am fugit afară, învârtindu-mă pentru ca fulgii de zăpadă să se aşterne peste mine. Era atât de plăcut!
- E aşa fain afară!
A zis Iulia ce se apropiase de mine. Era şi ea destul de fericită azi, probabil fusese uimită să vadă că a nins. La fel ca şi mine. Purta o căciulă colorată, foarte drăguţă şi un fular cu aceleaşi nuanţe. Îi stătea bine. Am văzut că părul i se cam decolorase, însă cel mai probabil urma să şi-l revopsească . Păcat, eram curioasă care era culoarea lui naturală. Probabil castaniu.
- Şi tu eşti întârziată?
Mi-a zis aceasta veselă şi eu am dat din cap, reamintindu-mi brusc că mă grăbeam. Amândouă am început să mergem grăbite. Nu era o dorinţă profundă de a ajunge devreme, dar era atât de distractiv să fugi prin zăpadă. Parcă aveam nouă ani şi mergeam spre şcoală , jucându-mă, fiind fericită şi fără nicio grijă. Nu îmi mai aminteam cum gândeam la acea vreme, când totul era atât de roz. Poate că eu nu îl vedeam roz. Şi oare, pe atunci aveam o familie întreagă şi fericită?
Era prea mult de când se întâmplase, că nici nu mai ţineam minte.
Am ajuns curând la liceu, şi nu a fost surpriză faptul că erau câţiva băieţi afară. Iulia a început să fugă, recunoscând pe doi dintre ei ( colegi, am presupus eu ) însă, au prins-o şi au aruncat-o în zăpadă.
Ajunsesem prea târziu?
Am zâmbit involuntar şi m-am apropiat de intrarea în clădire, sperând oarecum să nu fiu văzută. Deşi, sincer, mi-ar fi plăcut o bătaie cu zăpadă. Doar pentru asta era iarnă, nu ? Şi era şi frig, meritam şi eu să fiu bătută cu zăpadă. Erau trei tipi în faţa mea.
- Ohoo!
A zis unul dintre ei, aplecându-se după un bulgăre. Am vrut să îi ocolesc, prinsesem un pic de veselie – nu ştiu de ce, şi chicoteam.
- Ce faci mă, dai în fata lu’ Will?
A zis unul dintre ei, era cel mai înalt. Însă ceilalţi doi parteneri ai săi nu l-au băgat în seamă, începând să arunce cu zăpadă în mine.
Am fugit. Asta pentru că eram nervoasă din cauza acelei replici de tot căcatul. Nu se putea să am aşa faimă, nu ? Ok, unii ar fi zis că eram iubita lui Mircea ( total neadevărat şi nefondat, deşi ne-am sărutat întâmplător ) şi alţii ziceau că îi aparţineam lui William ( cu care avusesem o legătură în trecut; acum total ruptă ) . Ei bine, eu ziceam că îmi aparţineam mie şi doar mie. Iar ei nu aveau nici un drept de tot rahatul să îmi dea mie „ funcţii” . A dracului de trebabă!
Pulsul îmi accelerase şi ştiam că mă înroşisem la faţă îngrozitor, simţeam sângele cum îmi urca în cap, şi cobora. Ciudat traseu.
Am deschis uşa de la clasă şi , intrând furioasă, mi-am aruncat ghiozdanul pe bancă şi am pus geaca în cuier . A naibii de treabă; mi-am aruncat apoi şi căciula , fularul ( accesorii colorate, le adoram în anotimpul acesta ) cât şi mânuşile . Toţi se uitau la mine surprinşi.
- Ce-ai păţit , mă?
Mi s-a adresat Ruxandra destul de vulgar.
Am dat din umeri şi am ignorat-o, aşezându-mă pe scaunul meu. Nu am avut parte de liniştea dorită, căci pe banca mea s-a aşezat nimeni altul decât Mircea. Oh, grozav! De el aveam eu chef la ora asta.
- Ce vrei?
Am strigat aproape furioasă şi asta l-a făcut să zâmbească satisfăcut. Oh, bine. Dacă aşa vrei tu! Am zâmbit perfid şi am adăugat repede, înainte de a-i da şansa să zică ceva.
- Am înţeles. Eşti doar fericit că toată lumea din liceu îmi spune „ fata lui Will” . Nu ştiu de ce, dar e interesant. Să fiu privată de bătaia cu zăpadă doar d’asta, uau ce privilegiu. Nu-i aşa?
Aveam un ton sigur pe mine, îngâmfat aş putea zice. Nu era vina mea că eram plină de narcisism şi că mă bucuram de asta.
Expresia feţei sale s-a schimbat instantaneu. Îl deranja, bine de tot. Şi asta îmi aducea şi mie o oarecare plăcere, nenorocitul dracului . Nu, de fapt oricine se apropia de mine în acest moment era aşa. Blondul acesta părea oarecum adorabil, cu un chip atât de confuz şi furios. Din cauza mea, pentru mine. Deci , se poate, să mă placă cu adevărat. Iar eu, mai mult decât orice altceva, ador să îmi bat joc de sentimentele masculilor care se prefac a fi cei mai tari. De parcă ar fi adevărat faptul că femeile sunt inferioare.
Cum ajunsesem iar la aceste vorbe? Nici eu nu îmi explicam, probabil din cauza nervilor ce îmi străbăteau mintea, trupul, inima.
- Cine a zis asta?
A întrebat Mircea într-un final. Ochii săi verzi mă aţintiseră. O , ce drăguţ. Erau intenşi şi plini de o răutate neînţeleasă de mine. Totodată o blândeţe stranie, prea bine conturată pentru a nu fi vizibilă. O persoană ciudată. Aşa părea el, colegul de clasă ce flirta cu mine intens – zi de zi. Şi ce părea că creadă că şi eu îl plac, într-o anumită măsură era adevărat.
- EÅŸti curios?
Îmi reluasem atitudinea, înlăturând nervii. Nu mă mai ajutau acum.
- Da.
A zis scurt, apropiindu-se de mine şi cuprinzându-mi între degete câteva fire de păr. Le duse spre buzele sale, sărutându-le.
Gestul a fost văzut cu uimire de toată clasa. Erau stupefiaţi; cred că acesta ar fi cuvântul bun de folosit. Trebuie să recunosc că şi mie mi s-a părut drăguţ gestul; dacă nu ar fi fost totuşi atât de îngâmfat, şi oricum era fermecător – în felul lui.
- Sunt. Pentru că nu pot permite ca cineva să zică aşa ceva.
Nu mai era pe bancă, ci mai degrabă peste mine. Ok, eu stăteam pe scaun şi acesta se aplecase peste mine .
- Cum aÅŸa?
Am îndrăznit să dau replica, uitându-mă fix în ochii săi, fără a mă feri. Nu îmi era frică şi nu voiam nici să mă las intimidată, nici să fiu ruşinoasă. Nu eram aşa.
A zâmbit la gestul meu grozav şi curajos; probabil aşa îl vedea el. Puteam citi asta în expresia lui arogantă. La dracu! Eu sunt cea care îşi permite luxul îngâmfării şi narcisismului aici. Clar?
Nu am zis asta cu voce tare.
- Pentru că eşti a mea. Concluzie : nu e corect ca cineva să zică asta despre fata mea.
Am început efectiv să râd. A fost involuntar, spontan aş zice. M-am ridicat de pe scaun, depărtându-mă puţin de locul în care stăteam înainte, încercând să îmi înăbuş amuzamentul. Sarcastic vorbind, pe jumătate mă enervase replica lui.
- Te dezamăgesc, nu sunt a ta. Nici a lui.
Privirea îmi era sfidătoare şi rece. Neiertătoare.
- Dacă zici tu.
A spus acesta calm şi părăsi încăperea înainte ca eu să mai pot protesta. Cât de aiuera, eu eram cea care cădea de proastă atunci. M-a salvat profesorul care a intrat în sală, deşi am observat că Mircea nu se întorsese.
Mai bine aşa. A adăugat conştiinţa mea , iar eu i-am refuzat raţiunea. Mi-ar fi plăcut doar să îi dau câteva palme peste faţa aia albă, să înţeleagă un lucru: mă stresa. Şi , ajungând şi eu cu mintea limpede să realizez că eram condusă de impulsuri, mi-am zis că asta îşi dorea el să fac. Şi nu eram chiar atât de proastă să îi dăruiesc un asemenea lux.
În prima pauză m-am ferit să ies afară, simţind clar termenul de pericol. Nu eram atât de binedispusă să fiu târâtă prin zăpadă. Oh, dar nu a fost să fie pentru mine . Căci au sosit curând nişte băieţi de la o clasă mai mare şi m-au luat din clasă. Nu îi cunoşteam ( cel puţin aşa cred ) dar arătau destul de bine. M-am opus atunci când m-au luat pe sus, serios vorbind. M-au luat în braţe şi dus afară, apoi pur şi simplu m-au aruncat în zăpadă ( încă ningea ) . Având grijă să primesc o bătaie ca lumea .
Nu ştiu ce au zis în tot timpul acesta, probabil au râs. Eu simţeam că îmi arde faţa şi mă zbăteam pe acolo să mă ridic şi râdeam – oh, chiar făceam asta. Pe jumătate sarcastică, desigur. Atunci când au terminat cu mine eram un pacheţel alb îngheţat.
- Bârrr!
Am reuşit să murmur în timp ce îmi dădeam o parte din zăpadă jos de pe haine. Mă luaseră pur şi simplu în uniformă, aveam doar cămaşa pe mine – şi acum era şi aceea udă şi pielea mea la fel. Mda, purtam doar aceasta şi nu şi sacoul pentru că era o căldură formidabilă înăuntru.
Ca orice alt laş existent pe planetă, fiecare dintre ei au plecat şi eu rămăsesem aruncată pe jos. Nu aveam nevoie de ajutorul lor, şi curând am putut sta în picioare pentru a mă deplasa în clasă.
Atunci am primit un bulgăre în cap. Asta m-a exasperat. Vreau să zic, deja nu mai puteam suporta frigul şi era frumos să te baţi aşa cu bulgări, şi toate cele – dar deja era exagerat. M-am întors fulger pentru a vedea cine îndrăznise să facă un asemenea gest şi am întâlnit frumoasa faţă a lui William. Era mai bine să îl ignor. Însă, fără să realizez, era prea târziu pentru aşa ceva. Ceea ce se citea în expresia feţei mele, o ştia doar el. Căci odată ce a văzut s-a apropiat de mine, a fugit în timp ce eu mă îndreptam spre intrare. M-a prins în braţe, mâinile sale înconjurându-mi trupul şi m-a cărat până în sala mea de clasă.
Aş fi protestat dar îmi era prea frig pentru aşa ceva, şi cred că eram roşie – sau vânătă peste tot. Simţeam că mi se închid ochii, că adorm. Această stare mi-a fost stricată de urletele altui blond. Ok, nu zisesem eu că va fi dificilă treaba asta?
- Pune-o jos.
Oh, te rog Mircea! De data asta, lasă-l în pace pe cretinul acesta de Will. Sunt obosită şi chiar vreau să adorm, e cald aici şi uscat. Iar eu sunt rece şi udă, mi-e frig. Termină.
Nu am putut să zic asta, eram vulnerabilă şi nu vroiam să arăt mai mult decât deja o făcusem. Plus că ştiam că tremur şi că aveam o faţă de câine părăsit. Prima dată când este involuntară.
- Termină cretinule.
A spus prinţul acesta neînfricat, nemernicul cu faţă de înger ce mă căra în braţele sale. Îi adresase aceste vorbe celuilalt, cel ce părea a-i fi duşman de această dată. Nu ştiu ce s-a mai zis , sau ce s-a mai făcut, căci acum eram pusă pe podea. Uau, când s-a întâmplat asta? Ameţită, m-am ridicat şi clătinat pe propriile mele picioare ( pun pariu că păream beată ) şi am încercat să mă deplasez. Hainele mi se lipiseră de piele şi ştiu că se scurgea apă din mine.
Am fost prinsă de mână şi întoarsă. Puteam zări o pereche splendidă de ochi verzi. Oh nu, nu mă prinsese pe mine ci medalionul meu. M-am retras repede , cu puţina forţă ce îmi rămăsese. Acel lănţic era un dar de la Daniel, alt idiot care mă părăsise!
Nenorocit fără suflet! Dar ţineam la acea bijuterie fără semnficaţie! Oh da, doar un „ Je t’aime” aruncat aiurea , de pomină. Mă feream, lovindu-l pe Mircea. Nu a fost ceva voluntar, dar l-am îndepărtat de mica mea comoară. Şi apoi?
Apoi m-am împiedicat şi am căzut . Simţeam că am febră. M-am prăbuşit pe podea şi nu am putut să mă ridic.
Cineva a făcut-o pentru mine. Un trup cald , nişte braţe puternice – cred. Nu ştiu cine, căci am închis ochii şi am adormit. Sau am leşinat. Nu îmi amintesc.

Atunci când m-am trezit mă aflam în patul meu de acasă, oh... Acel loc pe care acum îl numeam aşa. Eram lucidă dar nu îmi aminteam clar ce se întâmplase cu o zi în urmă. Dormisem o grămadă.
- Ce s-a întâmplat?
Am întrebat-o eu pe Lili ce se învârtea prin cameră.
- Oh, te-ai trezit! A spus ea fericită. S-a aplecat spre mine, m-a ajutat să mă aşez în fund şi mi-a pus o pernă la spate. Am zâmbit şi eu mulţumită, aceasta mângâindu-mi fruntea.
- Ce tare, n-am murit!
Era o replică stupidă , probabil , dar asta m-a făcut şi pe mine şi pe ea să râdem.
- Nu. Se pare că nu. Ce băieţi îngrozitori, şi nu ştiam că ai anemie – tu ştiai? Oh, foarte urât. Oricum, eşti mai bine acum. Mâine ai putea să mergi la liceu – însă, dacă vrei să te mai „ odihneşti” rezolv eu cu o scutire.
Am refuzat oferta generoasă. Mâine era joi ( adică, hello ! era o zi în uşoară, oricum vineri nu mă mai duceam. Era ultima săptămână înainte de vacanţă . )
- Cum vrei. Îţi aduc ceva de mâncare?
Am acceptat această propunere şi când s-a întors i-am cerut să îmi spună cum am ajuns acasă – chiar nu îmi aminteam.
- Păi te-a adus un băiat blond – am uitat cum îl cheamă!
Nu a putut să mai zică altceva, pentru că şi-a făcut apariţia Iulia. Ne-a lăsat singure. Oh, şi cât de clară fusese Liliana. Un tip blond. Asta mă mulţumea. Am râs în sinea mea, mă durea direct undeva.
- Ştii, văru-meu te-a adus acas’.
Avea un ton glumeţ şi eu l-am acceptat, nu am întrebat cine era ruda ei ( nu am apucat, fir-ar ) . I-a sunat telefonul şi înainte să petreacă fie chiar şi cinci minute cu mine, a dispărut.
După ce am mâncat, am adormit la loc.

Oh, şi chiar şi atunci realizasem că încă aveam acel medalion la gât. Acum, privind înapoi, ştiu că probabil nu aş fi putut observa detaliile, nici dacă le-aş fi căutat. Eram prea prinsă în jocul meu nebun, de a fi o fată puternică. Aşa cum am reuşit întotdeauna să mă menţin.
A fost bine? Pentru acea vreme, indubitabil . „ Mai bine regret ceva ce am făcut, decât ceva ce nu am făcut. ” Încă mă ghidez după acest motto.

Hello :D

Care e varu lu Iulia?( mi-ai zis pe mess si m-ai dezamagit:)) dar nah, asta e viata)
Asa pot spune ca a fost un capitol bestial, in primul rand ma bucur ca Ela si Lili se inteleg bine, fiindca e ca lumea sa ai o relatia asa dragutza cu "mama " vitrega, decat sa te impungi cu ea in fiecare zi, si ma bucur ca ea si Bia se inteleg, super prietene, si ma mai bucur fiindca nu a uitat-o pe Aura, si nu in ultimul rand Dani( prin lantul acela e clar ca nu l-a uitat, nu?:D )
Oh, si baieti astia doi, Will si Mircea, clar is doi nebuni,iar dementi aia care i-au facut Elei ce i-au facut ar trebui sa vina si sa isi ceara scuze mah, ce naiba, adica, a lesinat, sau Mircea sau Will sa le faca ceva:o3. Ah:X ce mi-ar place!!!
Si Bia? Unde era mahi, cand Ela a patit ce a patit? Hm?
Imi place cum continua actiunea,si vreau urmatorul capitol, nu fi rea si pune-mi-l. Te roooooooog. Il astept....


Kissu, hugz!!:*:X
[Imagine: innocentlovesig.png]
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria





Utilizatori care citesc acest subiect:
19 Vizitator(i)