O trecem pe feminin

[Neith]

Un nou capitol !
Mă bucur ca a trecut şi peste despărţirea de Dani , dacă nu ar fi făcut-o nu ar fi fost Ela . Oricum nu merita să sufere pentru cineva care a plecat , ar fi însemnat să îşi calce orgoliul în picioare . Cât am adorat partea în care i-a numit pe băieţii subordonaţi .

Un nou personaj enervant a apărut în peisaj , pur şi simplu m-a deranjat gestul său şi faptul că i-a făcut o poză în timp ce o săruta . Şi aşa a devenit din nou Will erou :))) . A început să îmi placă prin comportamentul său şi pentru că este arogant . De abia aştept să văd ce îi face Soniei, sper să sufere când o să o vadă pe Ela cu Will .
Aştept următorul capitol şi închei cu aceste propoziţii :
„Fetele bune ajung în Rai.
Fetele rele, ajung unde vor ele!” ;))

[Teh]

Neith, mulțumesc pt. comentariu și pt că citești .Scuze de întârziere, am venit cu următorul capitol.
Lectură plăcută!

Capitolul Patruzeci ÅŸi Doi

- Da, deci biletele le-am luat pentru data de vineri ! Te lasă exact la aeroportul ăla , şi vin eu să te iau !
Mama părea destul de obosită însă îşi păstra tonul entuziasmat, poate pentru mine? Săptămâna asta plecam la mama. De abia aşteptam ! Urma să o văd, să ne povestim şi alte lucruri de genul. Şi să îl întâlnesc pe noul ei partener de viaţă. În fine, probabil va trece şi asta şi mă voi obişnui cu ideea. Nu prea mă interesa atâta vreme cât ea era fericită. Mai furioasă fusesem pe tata atunci când se recăsătorise. Nu ştiu de ce... Oricum, trecusem şi de această etapă. Mai ales de când aflasem cât de simpatică era Liliana. Nu că ar fi urmat să las garda jos pentru omu’ ăsta cu care era mămica mea. Nu, doar că o să fiu politicoasă pe bune şi o să încerc să ţin pace pe perioada cât stau acolo. Altceva nici că mă interesa !
Şi aveam nevoie de o scăpare din peisaj, căci oricum aceste zile urmau să fie grele. De când aflasem de luni că Sonia îl plăcea pe William, făcusem câteva lucruri foarte rele.
M-am interesat de fiecare persoană care îi era „ prietenă” , sau la genul masculin. Am aflat că erau câţiva, dar eu ştiam că nu era sinceră cu niciunul . A fost uşor să îi corup pe unii dintre ei. Şi asta am făcut-o într-un mod destul de indirect. Deci, eram rea. Asta-i viaţa ! ce să-i faci! Lovitura de graţie voiam să o dau joi, adică mâine. Căci vineri nu mă mai duceam la liceu, pentru că mă căram din ţară. Doar pentru o săptămână. Era scenariul perfect. Apele se linişteau, veneam cu forţe proaspete... Şi totul ar fi fost bine.
Deci, am rezolvat ca niciunul dintre prietenii ei să nu îi fie aproape. Bine, de ce făceam asta?
Sigur cu toţii m-ar fi întrebat.
Nu îmi păsa de Will atât de tare. Şi nici nu eram atât de supărată pe Mircea. Era altceva.... O ţinusem neobservată ideea asta, pentru că nu am vrut să rănesc pe nimeni. Chiar şi în mintea mea, nu m-am mai gândit la acest fapt. Îi zisesem Biancăi să îl dea dracu pe Florin, din alte motive. Era un băiat simpatic şi în mod normal aş fi încurajat-o să se împace cu el. Dar nu după ce văzusem înainte. Era în seara când mă plimbam cu Dani ( ce amintire... ) în noaptea în care.... Ei bine, atunci când s-a întâmplat ce s-a întâmplat , şi cineva a intrat în hotel. O cunoşteam pe tipa aceea, şi la fel de bine îl ştiam şi pe el. Nu ştiam că Sonia era curvă, poate că mă înşelam . De fapt, atunci am crezut doar că îl place pe Florin, dar de unde să ştiu eu?
Oricum ,m-a deranjat. Umbla după una dintre cele mai bune prietene ale mele şi şi-o trăgea cu fufa aia degenerată. Un băiat are nevoie. Ea? Ea nu avea nicio scuză.
Acum că aflasem că era şi o ipocrită şi aşa mai departe, merita ceva ca să înţeleagă cu cine se pune. Pentru că Biei îi plăcea de Florin, ok, asta era un fel de răzbunare. O să se înveţe ea minte ce să facă . Să trădeze , chiar şi într-un mod indirect. Ştiu foarte bine că era conştientă de faptul că Brb avea încă ceva pentru tipul respectiv ( era destul de evident uneori ) şi el chiar o recunoştea la toată lumea. Nu ştiu care fusese scopul ei, nu mă mai interesa.
Acum îmi este clar că s-a prefăcut, şi o să o bag eu atât de tare în sperieţi încât să plece de aici. Poate.
Mi-am amintit că vorbeam la telefon şi i-am răspuns mamei la unele întrebări, de abia dacă le înţelesesem.
- Bine mamaşa, ne vedem pe vineri . Hai că eu tre’ să închid, ştii e destul de târziu ! Mi-e somn că mâine am şcoală. Mi-am făcut băgăjelu’ şi tot restu’. Mă duce L.. Mă duce papi la aeroport şi toate bune . Nu îţi face griji. Te iubesc, haidi pa !
Am închis şi am pus mobilul de-o parte. Urcându-mă în pat, m-am uitat liniştită la tavan. Era liniştitor să stau aşa. Mi-am amintit iar de medalionul de pe masă... Nu m-am uitat în direcţia aceea. M-am întors pe cealaltă parte şi am încercat să închid ochii, să adorm. Ceva nu mă lăsa. Am stat aşa câteva minute, apoi am auzit telefonu’ sunând. Leneşă şi fără prea multă energie, m-am ridicat din pat şi am răspuns.
- Ce-i?
Tonul direct , uÅŸor iritat.
- Ieşi afar’.
M-a întâmpinat o voce cunoscută. Am oftat.
- Nu.
Răspunsul destul de franc . Uşor dispreţuitor ce-i drept.
- Ştii cât de datoare îmi eşti?
Mi-am dat ochii peste cap şi am respirat greu ! Uff ! Mă avea puţin , puţin de tot, la mână. Şi acum încerca, olecuţă, să profite. Of, am râs în sinea mea şi am ieşit afară. Nu îmi păsa cum arăt. Mi-am prins părul şi nici măcar nu m-am sinchisit să mă schimb de pijamale.
Tata iar era plecat cu afaceri ( destul de des în ultima perioadă ! se întorcea mâine ) , aşa că a fost uşor să ies din casă ( Lili dormea dusă ) .
Înfumuratul ăla mă aştepta în faţa locuinţei, rezemat de maşină. Era îmbrăcat într-o pereche de pantaloni închişi la culoare ( se observa ) un tricou ce îi scotea trupul în evidenţă şi o jachetă. Şi. . . Ok, nu mai conta. Arăta foarte bine în seara aceasta . Ce era cu el? Neah, de fapt – era mereu atrăgător. Doar că eram eu ( probabil! ) prea adormită şi ieşea el în evidenţă... Sau ceva...
- Ce vrei?
L-am luat direct, spunând asta indiferentă. A început să râdă , măsurându-mă din priviri. Mi-am dat ochii peste cap.
- Sexy.
A dat verdictul într-un final. Eu mi-am mai privit odată ţinuta. Hm, pantalonii îmi scoteau picioarele în evidenţă şi bluza de pijama era.. Ok, ok – era sexy. Am oftat.
Åži mi-era ÅŸi frig !
Minunat.
Cred că a observat asta , am tresărit puţin.
Mi-a făcut semn dacă vreau să intră în maşină dar am dat din cap că „nu”. Eu voiam să intru în casă. Brusc, mă apucase somnul. A zâmbit şi şi-a scos jacheta.
- Nu-i nevoie.
L-am anunţat rece. A dat din umeri şi mi-a aruncat-o peste umeri. Uau, de ce mă aştepasem să mă asulte?
- Ştii , sutienul şi tricoul tău sunt la mine.
Am început să râd. Uitasem total de ele. Şi el avea ceva la mine, eu una nu aveam de gând să îi amintesc.
- D’asta ai venit?
Dacă mă scosese din casă pentru porcăria asta, deja aveam o lovitură pregătită. . . M-a anunţat că nu era asta. Iar eu am fost curioasă de ce venise.
- Am auzit că ai de gând să faci ceva cu Sonia?!
Am ridicat din sprâncene. De unde naiba aflase aşa ceva? Nu a vrut să răspundă acestei curiozităţi aşa că eu am vrut doar să intru în casă, dacă nu îmi dădea ceea ce eu doream !
- Stai în banca ta, serios.
A fost replica ce m-a oprit. M-a întors spre el. Acum stăteam la o distanţă foarte mică.
- Ce vrei să zici?
A zâmbit, fericit că îmi captase atenţia.
- Adică, ceea ce vrei să faci e şi imatur şi inutil. Las-o pe altădată, nu săptămâna asta. Bine?
Era destul de calm dar puteam observa încordarea şi îngrijorarea din tonul lui. Pentru ce? Dar nici că îmi păsa . Mi-am încrucişat braţele ( şi pentru că mi-era frig ) .
- Nu vreau !
I-am zis sigură pe mine.
- Vorbesc serios, Ela. Mircea n-o să sară pentru tine dacă află, e soru-sa . Pe bune acu’, şi Sonia...
Acum chiar că mă enervasem. Inima mea cred că accelerase, nu ştiu din ce motiv. Am ridicat vocea şi am început să vorbesc. Ce tupeu pe el. Sonia, Sonia. Vai, de parcă mă durea pe mine în fund de existenţa ei de tot rahatul. Ce dracu avea el?
Puteam să fac ce vreau şi când vreau. Vai, s-a trezit acu’ să îmi dea lecţii cum să mă port. Nu era persoana potrivită !
- Auzi, dacă o placi aşa tare nu ai decât să o aperi. Eu pur şi simplu fac ce vreau, ţi-e clar?
A oftat.
- Îmi eşti datoare, deci dacă te rog să nu o faci.. Uite, nu mâine, bine?
Am zâmbit demonic şi am scos limba la el. Îl aveam la mână.
- Îţi sunt ţie datoare, nu idioatei ăleia... Ţi-am mai zis, dacă-ţi pasă de ea..
Nu m-a lăsat să continui. M-a luat în braţe, atât de repede că nici nu am reuşit să reacţionez. Inima mea bătea cu putere, cred că şi a lui la fel. Mi-a căutat buzele. O briză uşoară ne-a întâmpinat trupurile... Tăcere. Limba lui se mişca uşor în gura mea, explorând fiecare loc. Nu am protestat.
De ce?
Nu mă gândeam acum la asta. Îl trăgeam de tricou. Nu ştiu când am făcut asta. Stătea rezemat de maşină şi eu lipită de trupul lui. Era cald. Mă simţeam bine. Pentru câteva secunde, mi-am putut elibera mintea.
S-a despărţit uşor din acel gest. Fusese pasionant, recunosc. Mă furase pentru puţin timp. Am deschis ochii şi i-am privit pe ai săi.
- Nu mai spune atâtea porcării, cum dracu să o plac ? Dă-o-n.... În fine, dă-o undeva. Nu mă interesează. Tu mă îngrijorezi.
Uau. Mister Will recunoştea că simţea ceva puternic pentru mine?
Åži ?
Åži ce ?
Ei bine, mă bucuram pentru el. Am râs şi acesta şi-a dat ochii peste cam. Am făcut câţiva paşi în spate şi după m-am pregătit să mă întorc şi să plec.
- Uite ce e, o să fac ceea ce vreau. Bine?
L-am auzit înjurând dar privirea mea era fixată pe drumul din faţă. Am intrat în locuinţă şi am căutat patul. Atunci am realizat că jacheta lui rămăsese la mine. Făceam colecţie cu hainele lui. Am aruncat-o pe undeva şi am adormit.
Nu îmi amintesc ce am visat dar am dormit bine.

*

- Da. Mâine plec. Haidi că mă car la şcoală. S-ar putea să ajung târziu azi. Pa!
Mi-am luat la revedere de la Lili şi l-am pupat pe tata pe obraz ( destul de neobişnuit din partea mea ) . După asta m-am cărat la şcoală. A trebuit să fug căci eram deja în întârziere. Aveam programate două teste, dar învăţasem bine de tot aşa că nu îmi păsa . Am rezolvat cu asta repede .
Mircea mi-a zâmbit şi eu i-am răspuns. Urât din partea mea. Nu îmi părea rău pentru el, dar când mă gândeam că mă va urî, îmi trecea un fior ciudat prin trup. Dar îmi aminteam rapid de idioata aceea şi de amica mea, Bia. Ce ar fi fost dacă ar fi aflat de toată treaba aia?
Ei bine , ştiam că ar fi terminat-o pe scursură. Eu nu voiam să îi zic, dar mă răzbunam pentru ea. De regulă nu era vina fetelor , băieţii le agăţau şi nu trebuiau... Cum se spune, „ pedepsite”. Dar acest caz făcea excepţie. Era Sonia. Şi ea îl sedusese pe Florin. Aflasem ulterior că se dădea la el în vreme ce acesta stătea cu Bia . Ciudat. Presupun că îl plăcea şi pe acesta, într-un fel.
Ce ghicitoare ciudată ! Dar mie nu îmi păsa. De câte ori zisesem asta în ultima perioadă? Nici nu mă mai interesa. Mă transformasem într-un monstru?
Neah !
Aşa fusesem întotdeauna.
Mi-am amintit de Mihaela şi de vremea când am bătut-o. De Aura. De vechea mea şcoală. De Dani. Da, era şi el acolo. Îmi venise în minte şi Cristi şi Ana. Ce era cu ei? Nu mai vorbisem de mult cu aceştia. Amintiri.
Toate acestea erau din trecut. Şi mă defineau, într-o anumită măsură. Nu conta, bună sau rea. Aşa eram eu.
Orele s-au terminat destul de greu, dar m-am bucurat atunci când s-a întâmplat asta. Mircea chiulise la ultima oră ( interesant ! ) . Am luat-o de braţ pe Sonia.
- Scumpete, hai să facem o plimbărică.
S-a uitat nedumerită la mine şi a încercat să se smucească, dar nu am lăsat-o să-mi scape.
- Ce vrei, paraşută de doi bani?
Ha-ha-ha! Deci asta era înjurătură la ea?
Avea nevoie de lecţii. Am tras-o după mine. Nu mă interesa dacă ceilalţi se uitau la noi. Nu voiam să o bat în liceu, deja fusesem odată exmatriculată pentru aşa ceva ( zău dacă nu eram sătulă de aşa ceva ! ) . Bia îmi luase lucruruile, şi normal că mergeau cu noi. În spatele şcolii era un fel de depozit, acolo veneau oameni doar marţea , miercurea şi sâmbăta ( în rest era pustiu ) . Am împins-o.
S-a uitat urât la mine şi a încercat să plece de acolo. Ok, era o laşă . Îmi făcusem altă părere despre ea.
- Unde crezi că fugi?
M-am adresat calmă către aceasta.
- Ţie ce ţi se pare? Trei contra unu? Nu e fair-play.
Ah, asta era?! Chill dear, chill!
- E unu contra unu. Tu ÅŸi cu mine. Ce vezi altceva? Spectatori?!
S-a încruntat şi s-a apropiat de mine. În sfârşit îşi arăta expresia aceea care mi se părea mie interesantă. Şi-a aruncat ghiozdanul pe jos, la fel şi sacoul , desfăcându-şi cravata şi înlăturând-o. Am făcut şi eu acelaşi lucru.
A zâmbit victorios şi adrenalina mea a crescut. Simţeam cum sângele pulsează cu mult mai multă putere în vene, căci ştia şi acesta că aveam să mă distrez. De un lucru de genul acesta aveam eu nevoie. Ea nu era chiar atât de patetică, uneori putea să semene cu mine.
Cred că de aceea voiam să mă şi bat cu ea.
Lasă-le dracu de celelalte motive , doar voiam s-o fac pilaf !
Asta era clar!
Şi eu mi-am arcuit buzele, căci nu mă puteam abţine. Ai fi zis că eram prietene şi urma să fim complice la cine ştie ce. Oricare ar fi fost cazul, amândurora ne plăcea asta.
- Şi cu ce ocazie ne încăierăm?
A spus aceasta batjocoritor şi totodată pe un ton entuziasmat. Uau, inima mea a bătut mai tare ! Ce mă distram. S-a năpustit asupra mea dar am reuşit să mă feresc. Dacă nu o făceam, faţa mea ar fi fost un dezastru. Ştia să dea cu pumnul. Din fericire, şi eu cunoşteam fenomenul. Am fugit puţin în faţă şi ea m-a urmat . M-a lovit cu piciorul în unul dintre genunchi. M-am lăsat în jos pentru a atenua durere şi după , ridicându-mă, i-am tras şi eu un pumn în stomac.
Şi-a înconjurat acea parte cu mâinile.
- De ce nu? Vreau să zic, e distractiv. Şi în plus, cum de-ai pus tu ochii pe blond?
S-a încruntat .
Ha!
Deci era secret? Mie nu îmi păsa. Şi ştia o grămadă de lume. A venit spre mine şi m-a luat de păr. Nu am reuşit să ripostez la asta. Mădă şi Brb au vrut să mă ajute dar am strigat la ele să stea acolo. Eram corectă, mai presus de toate. Cel puţin acum.
M-a trântit la pământ şi trebuie să recunosc că a durut. Nu a fost de-ajuns, cred că îşi amintea de ultima dată când ne-am „ pălmuit”. Astfel, m-am făcut şi cu un picior în burtă.
Lucky me !
Am scâncit şi m-am aflat în echilibru după câteva secunde. Aceasta s-a apropiat de mine , gata să îmi facă.. Ceva , nu prea îi puteam percepe mişcările.
- Uite ce e, o să ai nevoie de un spital când termin cu tine. Dacă fac asta, va trebui să te dai la o parte din calea mea. Despre Will vorbesc aici.
Am început să râd. La propriu. Deşi mă cam durea abdomenul, eh – riscurile meseriei.
- Bine.
Am şoptit sinceră. Eu nu voiam nimic în schimb. Deşi ştiam că urma să câştig. M-a mai lovit odată, de această dată ţinta a fost faţa. Era destul de mult zel în mişcările ei. Îmi plăcea. Deci putea fi şi ea periculoasă atunci când dorea. Dar încă avea probleme de irascibilitate. Şi nu era ca mine. Eu nu aveam voie să pierd. Niciodată.
Am mers spre ea şi am luat-o şi eu de păr, trântind-o la pământ. Ai fi zis că o imit, dar nu. Căci am aşteptat să revină în poziţia iniţială şi i-am tras un cap în gură. Până acum totul fusese lent, aşa pentru încălzire. Dar acum aveam chef să o termin. S-a năpustit iar asupra mea şi m-a trântit de un zid. Mi-a pus braţul în gât şi celelalte două voiau să mă ajute.
- Mă descurc!
Am strigat pentru ca ele să nu se apropie. Sonia a zâmbit.
- E bine să ai prieteni.
Am şuşotit eu şi asta i-a distras atenţia.
„ Tu nu ai . ” am zis mai mult pentru mine. Am fost tristă o secundă, pentru ea. Doar atât ,căci mai mult nu merita.
Punct slab. Atunci când nu mai era atentă, am întors poziţiile şi i-am pus mâna în gât. S-a zbătut până ce a reuşit să scape. După iar a căzut la pământ cu mâinile asupra gâtului. Parcă îşi căuta aerul. I-am dat un picior în faţă şi apoi am sărit peste ea. A continuat o serie de palme, pumni, zgârieturi – oriunde apucam. În jurul nostru era spectacol. Căci era un loc apropiat de liceu, mulţi dintre colegi se adunaseră.
S-au schimbat brusc poziţiile. Acum blonda stătea de-asupra mea. M-a lovit cu capul în gură şi mi-a dat sângele.
Nu ştiam ce să fac ca să mă eliberez. Am gândit ,ceea ce ea părea să nu facă.
- Åžtii.. Sonia...
Asta a oprit-o căci tocmai era gata să mă lipească.
- Mi-e milă de tine.
Am continuat pe tonul meu franc. A lăsat garda jos şi am reuşit să întorc poziţiile. Şi nu ştiam cum să o mai lovesc, aşa că mi-a trăznit o idee în cap care urma să o facă să îşi piardă minţile. Mi-am apropiat gura de a ei şi mi-am proptit buzele de ale sale. Nu era un sărut, am început să o muşc până ce am simţit gust de sânge. S-a ridicat repede, vrând probabil să se ascundă. Am luat-o de păr şi am trântit-o. Eram gata să îi mai dau una, credeam că îi dăduseră deja lacrimile.
Cineva m-a oprit.
- Ce dracu...?
Am recunoscut vocea şi am zâmbit, căutându-mi hainele. Am luat sacoul pe mine şi cravata mi-am lăsat-o dezordonat pe gât.
Şi i-am văzut expresia feţei..
M-am simţit ultimul om de pe Terra. Nu îl mai văzusem niciodată aşa. Poate că mă ura, nu ştiu. Dar nu era indiferenţă şi nici prea multă ranchiună, mai degrabă furie manifestată într-un mod calm. Ochii lui mă scânteiau, parcă dorea să mă ucidă. Când a trecut pe lângă mine am rostit:
- Hei Mircea..
Pe un ton amuzat, superior. S-a uitat la mine de parcă eram o javră, ceva ce nici măcar nu merita .
Am dat din umeri.. Nu mai conta. S-a aplecat spre soru-sa şi eu am privit. Eram curioasă ce reacţie urma să aibă . A luat-o de mână şi a ridicat-o. Apoi, a ţipat la ea şi se pregătea să îi dea o palmă.
Ce era în neregulă cu el?
Nu era scenariul bun!
Trebuia să o apere! Aşa erau fraţii, indiferent cât de căţea era idioata aia. Am fugit spre acel loc. Era prea târziu, deja îi dăduse o palmă.
- Ce-i cu tine?
Am strigat furioasă împingându-l. Am luat-o pe blondă de acolo , în spatele meu.
- Eşti prost, arogant, insensibil şi fără inimă. E soru-ta. Ai probleme?
Nu ştia cum să reacţioneze. S-a încruntat. Pentru mine asta însemna ceva îngrozitor. I-am tras un pumn şi am plecat, fără a mă uita înapoi. Atunci când am ieşit din acea „ curte ” i-am dat drumul la braţ tipei şi le-am făcut semn Mădălinei şi Biancăi să mă urmeze.
De aici se descurca singură.
- Ce-a fost aia?
Cele două voiau să ştie. Am dat din umeri. Ne îndreptam spre casa lui Brb, pentru că nu aveam chef să mă vadă aşa tata. Şi nici Lili că veni vorba.
- Ha? Mircea e un cretin.
Ele nu puteau înţelege. Eu da. Căci aveam un frate şi o familie destrămată. Şi sufeream şi eu. Pur şi simplu nu am putut să mă uit la ea cum era tratată . Ca pe un nimic. Aş fi preferat să o ia în braţe. Să o consoleze şi doar pe mine să mă deteste. Nu îl înţelegeam, nu avea inimă? Nu asta conta. Căci , în clipa aceea, m-am simţit foarte rău ! Mă pot lupta cu ceva superior sau cu cineva de acelaşi nivel ca mine, însă nu vreau să calc în picioare pe cei neajutoraţi. Aceea nu sunt eu.
Iar blona aşa păruse în acel moment.
Fetele nu puteau pricepe asta.
- Ciudat că Will nu a fost acolo.
A spus Bia dar m-am prefăcut că nu o aud.

_
*Chill dear, chill : relax dragă, relax.
* Lucky me : Norocoasa de mine !

[Neith]

Am aştept destul de mult acest nou capitol , dar în sfârşit a venit .

Sonia merită , mai ales după ce am aflat că a fost cu Florin . Mi-a plăcut cum a acţionat Mira , asigurând că prietenii ei nu vor fi acolo să o ajute . Totuşi de ce a vrut Will să o protejeze pe Sonia . Aici am rămas cu o nelămurire . Sunt sigură că blondul nu o place , deci altul trebuie să fie motivul . Will se comportă din ce în ce mai bine , începe să îmi placă de el ca personaj .
O să plece din ţară , sunt cam nemulţumită pentru că aici e acţiunea :)). Oricum bătaie dintre cele două a fost minunată , aş fi fost încântată să o văd live . Oricum Ela nu şi-a pierdut calmul în niciun moment , în comparaţie cu Sonia care s-a bazat mai mult pe instincte . Mircea m-a surprins , dar totuşi nu mi-a fost milă de sora lui . Dar şi ea are nevoie de cineva care să îi fie alături şi să fie de partea ei , dacă nici fratele ei nu e …. Atunci cine ?
Şi mă întreb ce se va mai întâmpla în continuare . Grăbeşte-te cu următorul capitol !

[Yaku-chin]

Dupa cum am zis, imi inving lenea cu greu:))dar totusi o fac pentru tine!!!

Asa, deci revenind la capitol, care l-am citit:))) desi nu am lasat comm , dar acum las( nu prea trebuia sa specific dar nah). Mi-a placut , extraordinar de mult. Stii doar ca imi place mult, si mereu iti repet asta, dar nah, face parte din slujba mea, nu?:DTotusi Ela si cu Sonia poate , spun doar poate, ca rivale sunt ca lumea, daar oare ca si prietene, cum ar fi/:))) Curiozitatea. Will incepe sa ma enerveze:))nu stiu de ce, desi tot are bilutze albe, incepe sa me eenerveze si pentru el am sa creez bilutze jincincsinzichin( nu stiu ce inseamna e o culoare inventate inntr-o limba inventata) Dar nah, sa zicem ceva si despre Mircea. Mircea avea bilutze negre, acum ii dau bilutze negre si o trimitere catre Infer, e nesuferit rau, si nu spun numai despre faza care a facut, ci despre mai multe, mereu face faze:)))
Oricum, vreau nexu. Asa ca pune-l, da?
Kissu si big hugz::X:))

[Elusive wolf]

Hm , mi-a fost cam mila de Sonia . In orice caz , Mircea s-a purtat oribil , nu pot sa cred ca s-a lasat orbit de furie , desi , Ela l-a pus la punct , a pus-o la punct si pe Sonia , si mi s-a parut cam prea ... prea . Dar . en fin , mi s-a parut ca a meritat si in acelasi timp mi s-a parut rau de ea .
Will , ei bine el creste din ce in ce mai mult in ochii mei , imi place mult cum se comporta , desi in acest capitol a fost cam misterios . Imi place cum se poarta in preajma Elei , asa ca , e favoritul meu momentan xD .
Sunt curioasa sa aflu ce o sa se intample , ce va mai face Will si cum o sa se mai comporte Mircea , sunt extrem de curioasa xD .
Hugs :X .

[Teh]

Mulțumesc tuturor pt. comentarii >:d< și tot restul.
Aș vrea să vă anunț că s-ar putea să nu pot intra în timpul vacanței și weekendului viitor și așa s/ar putea să nu mai postez până ce nu începe școala. Doar s-ar putea căci am acasă niște probleme cu internetul pe care nu cred că le voi rezolva curând. Asta ca să nu mă dați dispărută :)) . Merci again . I love you all .

Lectură plăcută!

Capitolul Patruzeci ÅŸi Trei

- Da, sunt în avion !
Am repetat pentru a treia oară. Mama a oftat.
- Mai are mult?
Era rândul meu să fac acelaşi gest ca al ei.
- Ai idee cât te taxează o convorbire în avion?
Am întrebat-o sarcastică şi a început să râdă. Mi-a zis „ pa” şi speram că e definitiv şi i-am închis. Mai aveam puţin şi ajungeam, în sfârşit ! Mă simţeam destul de bine şi nu aveam chef să îmi strice nimeni , şi evident nimic, dispoziţia. Mă bătusem cu Sonia şi o văzusem într-o stare deplorabilă. Desigur, nu mă refeream la partea în care a fost lovită de Mircea . Pentru asta, îl detestam. Aşa ceva, nu se face. Şi apoi, probabil că nici nu aveam să mai vorbim vreodată. Nu ştiu de ce a făcut asta şi nici nu mă interesează. Cât despre sora lui, nici ea nu e importantă pentru mine.
Mi-am lăsat capul pe spătar şi am închis ochii. Calm, aveam nevoie urgent de vacanţa asta. Cu tot stresul acumulat în ultima perioadă... Nu era corect ! Chiar deloc. Dar , ce puteam eu face?
Să fug după Daniel şi să îl aduc înapoi; sau, mai grav, să merg după el?
Exclus! Nici nu îmi mai doream să îl văd în momentul acesta. Drept dovadă, lăsasem medalionul de la el acasă. O vacanţă fără el! De ar fi uşor să îmi las şi mintea acasă....
Şi , ce dracu a fost cu Will de nu a venit să mă „ salveze” ? Adică, ştia exact ce voiam să fac şi mă aşteptam să îmi stea în cale. Chiar acum îmi dădeam seama de fiinţă îngrozitoare eram. Voiam totul pentru mine şi ca ceilalţi să se sacrifice pentru bunăstarea mea. Iar eu? Eu să nu dau nimic în schimb.
Åži asta nu era deloc corect.
Mă mai lăudam şi ca fiind o persoană foarte onestă şi fairplay, când de fapt nu păream deloc aşa.
O fi vina egoismului?
Probabil.
Însă, aceste gânduri pleacă atunci când aterizează avionul. Nu avusesem cine ştie ce bagaj aşa că mi se permisese să îl ţin cu mine. Ceea ce era destul de convenabil, uram să merg după bagaj şi toate cele.
Când am făcut contact cu lumina de afară, am zâmbit sincer. Fără ca măcar să îmi mai amintesc clar de problemele mele. Inima mea a bătut ceva mai tare. Asta însemna libertate. În vreun fel, probabil. Căci eu aşa aveam senzaţia în acest moment.
Mama m-a aşteptat exact acolo unde a promis. M-am bucurat de peisaj, era o ţară frumoasă, sau cel puţin aşa părea.
- Bună !
A strigat fericită şi m-a luat în braţe. Şi eu am pupat-o şi am salutat-o.
- Mi-a fost dor de tine !
A ţipat instantaneu. Eu am zâmbit şi am recunoscut că şi mie îmi fusese dor de aceasta. A vrut să îmi ia bagajul însă nu am lăsat-o.
- Mă descurc.
Uram să fiu tratată ca un copil mic. Adică, unele lucruri chiar le puteam face. Şi dacă nu , mă străduiam. În cele din urmă, eu trebuia să am grijă de mine şi nu altcineva. Viaţa te învaţă să te maturizezi, să creşti şi să ştii că ai responsabilităţi. Să zicem că începusem să descopăr unele lucruri.
Sau doar mă deranja ca alţii să îmi atingă lucrurile şi să îmi ia responsabilităţile.
Poate că da.
Am urcat într-o maşină şi aceasta a pornit. Se uita foarte frumos la mine însă, în acele trăsături, ascundea ceva anume. Vinovăţie, poate.
- Ce-i?
Am întrebat-o direct şi normal, aşteptând ca şi ea să fie sinceră.
A dat din umeri.
- Vreau să îţi prezint pe cineva când ajungem...
Am oftat.
- Nu te mai stresa atât, am discutat deja despre această chestie. Mamă, am şaptişpte ani – crezi că nu ştiu cu ce se papă toată treaba asta? Nu mă deranjează că ai un iubit.
Şi-a dat ochii peste cap şi chipul îi părea uşor îndurerat.
- Mai e ceva?
M-am văzut nevoită să spun.
- Da...
A recunoscut cu o oarecare teamă iar eu mă întrebam ce e cu atât de multă reţinere... Obişnuia să fie destul de deschisă atunci când discutam şi mai ales când era vorba de mine. Singura ei fiică, de subliniat acest lucru. Poate că se întâmplase ceva... Da, timpul în care nu am fost una cu alta îşi zicea cuvântul. Cât şi distanţa ce ne despărţea. Pe o parte îmi părea rău iar pe de alta mă simţeam ca ultimul om de pe pământ, căci nu mă durea acest lucru pe cât ar fi trebuit să o facă.
- Eu... Ştii, locul unde mergem acum – este locuinţa lui Max . Pentru că m-am... M-am cam mutat cu el şi.... Şi...
Vai, ce să zic !
Mamă, suntem în secolul 21, asta voiam să îi strig şi brusc m-a lovit ! Ce era asta? Cu tata făcusem nişte crize incredibile atunci când ne părăsise şi când am aflat că are o altă femeie, că nu mai era cu noi. Poate că vremea în care am stat cu Liliana şi cu el m-a făcut să realizez multe lucruri, nu ştiu exact care dar m-au făcut mai înţelegătoare. Sau nu îmi păsa aşa de mult de propria mea mamă ?
Nu !
Asta nu putea fi. Căci îmi fusese extrem de dor de aceasta. Nu? Da!
Åži atunci?
Nu ÅŸtiu...
Am dat din umeri şi am vrut să par uşor supărată, deşi nu mi-a reuşit şi am lăsat masca la o parte.
- Åži ce? Multe cupluri fac asta.
Acum ştiam că pot zice orice. Că ea era în aceaşi situaţie ca tati, şi acum nu mă mai deranja să zic că are o soţie şi că mă înţeleg destul de bine cu ea. Deşi, ştiam că şi ea ştie că el are pe altcineva.
- M-am obişnuit deja cu aşa ceva. Şi tata e cu Liliana şi totu’ e ok.
A zâmbit într-un fel ciudat şi m-am văzut nevoită să tac. Căci nu mai ştiam ce să zic. A tras pe dreapta şi am realizat că ajunsesem. Era o bloc destul de drăguţ.
- Stăm la etajul 8 !
A exclamat aceasta bucuroasă. Iar, a vrut să îmi ia bagajul dar nu am lăsat-o . Am scos limba la aceasta şi am spus acelaşi lucru : „ Mă descurc!”.
Din acea clădire am zărit un bărbat înalt, şi cu o construcţie oarecum masivă ( dar nu era gras ) , nu avea barbă doar un cioc şi avea un zâmbet destul de orbitor. Cred că avea vreo patruzeci de ani, sau mai mult? Nu mă pricepeam la asta. Deci, acela era Max.
Enfin, nimic interesant.
În spatele său am zărit un alt băiat, era şi el înalt şi avea un ten uşor măsliniu, la fel ca cel din faţa sa. Ochii lui erau negri, la fel ca şi părul. Purta o pereche de pantaloni scurţi largi şi un maieu ( ce îi scotea în evidenţă formele).
Uau şi ce bine arăta!
Cred că era noul tip de care mă îndrăgostisem ! Iamiiiii.
- El este Max!
A spus mama fericită şi eu am dat din cap.
- ÃŽmi pare bine.
Nu îmi venea să îi strâng mâna sau să îl îmbrăţişez. Nu îl cunoşteam. Şi acum a apărut un fel de furie, acesta putea să fie tata... Şi, să fi fost iar o familie fericită... Nu, Ela –scoate-ţi asta din cap. Sunt doar basme. Nu e vina acestui bărbat, mama l-a cunoscut ulterior. Şi tata oricum are pe cineva, care e foarte drăguţă şi simpatică şi eu ţin la ea. Of ! Ce dificil. Am zâmbit.
- Am auizt o grămadă despre tine , Ela !
A spus acesta dornic de discuţii şi a vrut să îmi ia lucrurile . Dar am protestat.
- Nu vă deranjaţi, domnule, mă descurc!
Mama a chicotit.
- Las-o, nu vrea de niciun chip să primească ajutor!
Mi-am dat ochii peste cap şi ne pregăteam să intrăm în clădire, când, Max a vorbit.
- Aa, Mirabela, să nu te aud cu „ domnule”. Asta mă face să mă simt chiar mai bătrân decât sunt. Chiar şi Chris îi zice pe nume Irinei.
A ce drăguţ, nu trebuie să mă forţez cu respectul ! Şi aşa ăla nu e punctul meu forte.
Stai, cine e Chris?!
Am înghiţit în sec şi am urmat-o pe mama. Am întâlnit iar privirea tipului cu ten măsliniu. Asemănare izbitoare.
Stai! Deci... Deci el era fiul lui Max? Presupun că aşa era.
Dar asta însemna că... EI bine, ce însemna asta?
M-a derutat complet. Eram puţin nervoasă pe toată situaţia aceasta . Mama putea să îmi zică şi mie, nu ? Adică, normal că ar fi putut. Şi poate că de aceea avea reţineri. De ce nu mă anunţase?
Oh , mulţumesc!
Măcar tata nu mai are alţi copii în afară de mine ! Adoptaţi, ai altcuiva, nu mă interesa. Am respirat adânc şi în lift nu am privit pe nimeni. M-am prefăcut îngândurată. Cred că a mers. Am intrat în apartament şi am fost plăcut surprinsă de acel decor. Era foarte primitor, culorile erau destul de drăguţe şi liniştitoare. Holul era destul de larg şi am văzut că este un apartament destul de spaţios.
- Hai să-ţi arăt camera ta.
Mi s-a adresat tipu’ pe care nu îl cunoşteam. M-am încruntat.
- Åži tu eÅŸti?
Hai, dacă nimeni nu mă prezenta, trebuia să aflu eu dacă acesta era Chris. 99% sigur, şi restul de 1% constă în plictiseala de a mă mai gândi la asta. Max a oftat.
- Scuze, ce maniere am. El este fiul meu, Jonathan.
WHAT?
Stai calm ! Nu , nu , nu ţipa. Nu exagera. NU fă vreo criză pe aici. Inima mea bătea foarte repede şi a trebuit să îmi reţin toate sentimentele ce se luptau în mine. Nu mă deranja că mama era cu cineva. Dar acest cineva mai avea şi copii. Cât de minunat... Dar... Stai puţin, trebuia să mă gândesc şi la celălalt... Adică şi mama avea doi ! Da... Şi totuşi, de ce nu mă lăsa senzaţia asta? Eram supărată, cred că asta era.
- ÃŽmi pare bine.
A trebuit să mint şi acesta mi-a zâmbit. Cred că şi el se forţa. Eh, e bine că nu eram singură.
- Åži mie, Mirabela.
Deci mama le vorbise despre mine, dar mie despre ei – niciodată. Frumos din partea ei. Nu a vrut să mă rănească, cel mai probabil, şi totuşi a reuşit să o facă. Rău de tot. Mai bine ar fi fost să fiu pregătită. De dragul ei, nu am zis nimic.
- Uaaaaaaaaa!
Am auzit un strigăt şi o voce subţire, oarecum dulce. Un copil a venit spre mine şi s-a uitat insistent apoi a început să exclame nu ştiu ce lucruri.
Gata, eram în stare de şoc.
- El e Christian.
A spus Jonathan şi eu am dat din cap. Cred că resemnată , sper că nu observaseră acest gest.
- Hei, puÅŸtiule.
Ce puteam să zic? Dacă aş fi ştiut , îi aduceam o acadea. Nu îmi plăceau mie prea tare copii dar făceam un efort. De data asta. Cred că avea în jur de şapte ani?!
- Tu eşti Ela, nu ? Eşti la fel de frumoasă cum a zis Irina. Ce bine că o să stai cu noi , o să fie aşa de tareeeeee!
Era destul de energic şi vorbăreţ . Nu m-am abţinut să nu chicotesc. A fost un gest spontan.
- Dap.
A fost singurul cuvânt pe care am putut să îl scot în acea clipită.
- Hei , băieţi. Lăsaţi-o şi pe Ela să respire. Hai, Jonathan du-o spre camera ei. Arată-i şi apartamentul, bine? Eu şi Irina mergem să facem nişte cumpărături. Crezi că te descurci cu ei?
Acum mi se adresa mie. Avea un ton destul de protectiv, ca să zic aşa. I-am admirat personalitatea în acest moment. Nu ştiu dacă se forţa sau nu să vorbească cu mine, dar mă trata pe acealşi ton pe care îi trata şi pe fii săi. M-a făcut să mă simt bine şi totodată rău, din cauza egoismului de care dădusem dovadă.
- Eu? O să fiu bine. Cred că o să fac o baie... Sau ceva... Mersi mult.
Nici nu ştiu pentru ce am mulţumit, dar acesta mi-a zâmbit.
- Sigur, dacă ai nevoie de ceva îi ceri lui Jona. Irina, hai odată!
Mama a apărut dintr-o altă încăpere şi am vorbit ceva cu ea câteva secunde , şi apoi, au zburat amândoi pe uşă. Acum îmi picase fisa, cum de vorbeau aceaşi limbă ca şi mine? Ah, îmi spusese mama că acesta era un cartier în care toată lumea vorbea aceaşi limbă. Mda, bună dimineaţa soare !
- Scuze pentru deranj.
I-am zis lui Jonathan când ne-am aflat singuri, Chris era acum în altă încăpere . Eu îmi pusesem bagajul pe pat, gata să despachetez. A dat din cap.
- Asta e situaţia, nu e vina ta.
Deci nici el nu mă voia aici. Fabulos.
- O să plec curând, nu-ţi face griji.
Mda chiar aş fi vrut să îi da una în cap. A râs.
- Nu am nimic cu tine, cu Irina m-am obişnuit şi e super. Dar mi-e greu să accept o persoană necunoscută . Adică, pe tine. Doar comportă-te frumos cu fratele meu, bine? El chiar te aştepta cu mult drag.
M-am încruntat şi am folosit vocea mea serioasă. Se părea că aşa trebuia să fiu de azi înainte. Nu fermecătoare, nu cu el. Acea atitudine conservatoare, probabil.
- Ei bine, să ştii că eu nu am ştiut de această situaţie. Nu aş fi acceptat, probabil, să vin astfel. Şi mama a ştiut asta. Nu am venit să vă distrug pacea, nu o să îţi stau în cale. Cum aştept ca nici tu să nu îmi stai. Cât despre cel mic, am şi eu o inimă – crede-mă.
Spunând asta i-am întors spatele şi s-a simţit să plece. Ciudat, nu îmi venea nici să plâng , nici să urlu. Însă, simţeam o apăsare ciudată în piept şi aş fi vrut să dispar de aici. Mă simţeam ca o intrusă. „ Locul tău nu e aici” striga o voce în capul meu. Am decis să nu o ascult. Credeam că o să am o vacanţă de o săptămână... Dar, de abia am ajuns şi vreau să plec şi de aici. Minunat. Aş fi vrut să o sun pe Bianca dar mi-am amintit că era plecată cu ai ei nu ştiu pe unde, aş fi deranjat-o. Pe Aura mi-a fost greu să o apelez, căci nu mergea. Cred că avea telefonul închis. Lasă, nu aveam nevoie să discut cu nimeni. Mi-am pus hainele în dulapul ce l-am avut la dispoziţie şi am decis să merg în căutarea băii. Chiar atunci, cineva a bătut la uşa mea.
- Intră.
Am zis sec şi acolo şi-a făcut apariţia un băieţel. Da, acelaşi micuţ. A zâmbit stângaci.
- J. zice să nu vin să te deranjez dar eu voiam să îţi dau ceva ...
Am chicotit şi am mers spre el pentru a-i ciufuli părul. Nu era genul de copil pe care să îl urăsc. Cred.
- Nu îţi fă probleme , puştiule. Nu mă deranjezi.
Mi-a întins o floare foarte drăguţă. Nu ştiu ce era, însă culoarea sa era mov şi mirosea îngrozitor de mine.
- Vai, mulţumesc!
Am exclamat fericită. Şi eu am fost uimită. Cred că pentru prima dată mă simţeam bine venit în acest loc. Am pus floarea primită pe masă şi m-am întors să îl pup pe obrăjori. Nu a suportat. Mai căpătasem puţin din senzaţia aia uşor fericită şi liniştită. Şi inima mea bătea puţin mai tare datorită acestei surprize.
- Deci , nu mai eşti supărată, nu?
Ce drăguţ! Cineva chiar a observat cum mă simt.
- Nup, nup. Sunt foarte veselă acum. Da? Asta pentru că mi-ai adus tu floarea!
Găseam foarte uşor să stau cu el şi să îi vorbesc. Puteam să fiu sinceră fără să îmi fie teamă de interpretări şi de alte lucruri. M-am simţit bine şi când l-am văzut zâmbind foarte vesel.
- Ce bine. Mereu am vrut o soră dar ....
S-a întristat brusc şi eu nu am ştiut ce să zic. Presupun că şi pe el îl durea despărţirea părinţilor lui. Ciudat, nu de regulă stăteau la mamă? Trebuia să fiu mai delicată. L-am mângâiat pe cap şi l-am mai pupat odată pe obraz.
- Acum ai !
Mă simţeam ca un copil de 5 ani când am zis asta. Cred că aveam o expresie stupidă pe chip, dar asta l-a încântat pe fiul lui Max.
După aceasta am făcut o baie şi m-am schimbat în nişte haine mai comode. Chiar mi-am prins părul, pentru a mă simţi lejer. Când am ieşit de acolo ( şi am lăsat totul în ordine în încăpere, adică –eram , totuşi, un musafir ) i-am găsit pe toţi patru în bucătărie. Pregăteau de mâncare. De fapt, era gata.
- Oh, scuze că nu am ajutat. Nu m-a anunţat nimeni.
Am zis repede pentru a-mi fi iertat gestul. Mă simţeam iar marginalizată, dată pe dinafară. Adică.... Nu ştiu cum era asta, dar mi-ar fi plăcut să fi fost şi eu acolo când pregătiseră masa. Când intrasem în cameră, erau toţi acolo adunaţi şi vorbeau, râdeau – se simţeau atât de bine. Iar mie îmi venea să îmi trag palme căci venisem să le invadez spaţiu. O intrusă, asta eram.
Cât de urât !
Åži ea era mama mea...
Dar, asta era viaţa. Presupun...
- E vina lu’ Chris, a spus Max foarte energic în timp ce aşeza nişte farfuri pe masă. Mama a râs.
- Aşa e, aşa e. El a zis să te răsfăţăm.
Am decis să nu mă uit la expresia feţei lui Jonathan, ştiam că îmi transmitea ură. M-am conformat să îl privesc pe cel mic , care, mai să îi vină să plângă de teamă că eu m-am supărat. Chiar am râs sincer.
- El se gândeşte la toate, nu?
Şi-a arătat dinţii, văzând că nu mă deranjase.
- E foarte încântat că eşti aici. Cu toţii suntem.
A adăugat concubinul mamei mele. Vai, ce urât suna cuvântul acesta! Însă, asta era situaţia. M-au pus să mă aşez pe un anumit scaun , acum stăteam faţă în faţă cu tipul care nu mă suporta. Adică, sentimentul era reciproc. Frăţiorul lui a ţinut morţiş să se aşeze lângă mine şi nimeni nu a protestat.
A fost o masă încordată şi totodată armonioasă. Atunci când nu aveam de a face cu aura lui J. care părea să ucidă pe oricine în clipa următoare.
Îl deranja foarte tare că eram aici.
Nu puteam să fac nimic să îi ameliorez durerea.
Şi pe dracu dacă voaim. Să sufere şi ce-o vrea. Eu eram în aceaşi situaţie. Viaţa lui, dacă nu îi convine – n-are decât să înghite.

Oare ce făceau ceilalţi? M-a apucat un dor ciudat prietenii mei...

[Yaku-chin]

Hey iuby;))Ce mai faci?;))

Citisem de mai devreme, insa lenea asta nu m-a lasat sa iti las un comm:D Dar acum o fac.
Ma bucuram la inceput ca Mirabela va avea si ea niste zile linistite, dar bucuria mea s-a dus pe apa sambetei. Domnisorul J. mi-a distrus tot zambetul, absolut pe tot. l-a sters definitiv si m-a si enervat si mi-a dat si o mutra acra:D en fin, trecand peste domnul J .
Cum iti spuneam speram la niste zile mai linistite si mai fericite, si imi pare rau ca se simte asa tocmai in asa zisa vacanta. Totusi sunt sigura ca o sa treaca si peste asta. Vreau sa vad cum o sa decurga actiunea asa ca spor la scris, ok?;))

Kissu si bye bye!

[Neith]

Un nou capitol !
Parcă îmi pare rău de Sonia şi ea nu prea merită .
Speram Jonathan să fie mai drăguţ şi mai puţin egoist . Ela nu ar fi trebuit să se simtă prost până la urma era alături de mama sa . Chris a fost un scump şi s-a comportat minunat cu Mira , a făcut să se simtă mai bine . J. trebuie să îşi schimbe atitudine , căci este sora lui sau va fi dacă relaţia tatălui său cu Irina va decurge bine . Aşa că vor petrece mult timp împreună , un motiv bun pentru a se împrieteni cu Ela .

Şi eu mă întreb ce mai face Will şi Mircea ? :))) Voi afla în următorul capitol , atunci când va apărea . Baftă la scris !

[Elusive wolf]

Bau ! Hm , Jonathan este putin cam ingamfat , dar in orice caz , probabil ca este o oarecare invidie sau ceva de genu' la mijloc . Chris este atat de dragalas si dragut , si s-a purtat asa de frumos cu Ela , si crede-ma ca mie nu imi plac copii mai mici de 10 ani , dar el este atat de dragut si copilaros , foarte scump . Se vede ca mereu a vrut o sora , desi am o mica indoiala in ceea ce il priveste [ sunt paranoica , stiu ] .
Eu sunt foarte curioasa sa vad cum o sa se ai poarte Jonathan , desi nu am nici cea mai mica idee . Ma intreb cum va fi in aceasta vacanta pentru ea ;)) .
Cam atat >:D< . Astept noul capitol .
Hugs again .

[Teh]

Mulțumesc enorm pt. comentarii !
Îmi cer iertare că nu am mai putut posta o perioadă, dar cum v-am spus, am probleme cu netul acasă și nu or să se rezolve curând, așa că intru cam printre picături când nu sunt acasă :D Sper totuși să citiți în continuare.
Lectură plăcută!

Capitolul Patruzeci ÅŸi Patru

- Neaţa!
Am auzit-o pe mama strigând fericită şi m-am văzut nevoită să deschid ochii. Nu aveam chef , doream să mai dorm ! Eram cu adevărat obosită şi simţeam nevoia să mă odihnesc ca lumea. De obicei nu am nicio probmelă, pot dormi în orice pat, în oricare locuinţă – şi chiar foarte confortabil. Dar , înainte să merg la somn, privirea lui Jonathan iar m-a atenţionat. M-a enervat într-atât încât de abia am putut adormi. Se uitase la mine într-un fel îngrozitor şi mă făcuse să mă simt cu adevărat o intruă . Mai rău decât avusesem impresia până în acea clipă.
Ştiam că un singur lucru mi-ar distrage atenţia de la această chestiune, dar nu mă puteam îndura să fac aşa ceva . Să mă gândesc la Dani, devenea şi mai dureros şi totodată furia era şi mai mare. Pentru că mă enervau multe la el, la ceea ce se întâmplase între noi. Aşa că, nu puteam decât să revin la momentul actual şi la tot rahatul în care mă băgasem.
Începusem , chiar, să mă întreb cum ar fi fost dacă aş fi aflat dinainte de toată această situaţie? Cel mai probabil nu aş fi venit în acest loc. Nu, probabil aş fi făcut-o şi nu mi-ar fi păsat de copii ăştia. De aceşti doi băieţi ( la drept vorbind, Jonathan era cam de vârsta mea – avea să facă şaptisprezece ani în septembrie, deci era totuşi mai mic decât mine ) . Uh, da ! Căci, eu nu aş fi ştiut că unul dintre ei e atât de „rău”. Nu în acel sens, probabil. Ci doar nu mă suporta. Şi nici măcar nu mă cunoştea prea bine. De fapt, deloc. Cred.
Nici nu îi doream să o facă.
Adică ,treaba lui – viaţa lui. Putea să se ducă dracu.
Dar nu şi când trebuia să locuiesc cu el timp de o săptămână. Sub acelaşi acoperiş şi să nu pot zice nimic. Din respect şi afecţiune pentru mama mea. Şi din consideraţie faţă de Max. El mă primise cu foarte multă căldură. Care, speram să nu fie prefăcută . Cineva era cu adevărat sincer în toată această treabă. Acela, cu siguranţă, era Christian.
Era un puşti simpatic , şi chiar dacă nu eram cea mai mare fană a copiilor, el chiar mă făcea să mă simt bine cu onestitatea şi simplitatatea lui juvenilă. Hmm...
Nici nu realizasem când mă ridicasem în şezut şi o priveam cu ochii între deschişi pe mama mea. Aceasta a râs şi a spus ceva, nu am înţeles ce. Am avut un deja vu.
Mi-a eliberat ferestrele de draperii, şi acum lumina intra în voie. Aşa cum o făcea şi în trecut... Când locuiam doar noi două. Brusc, m-a lovit ceva!
Ea avea să rămână aici, pentru totdeauna. Nu? Avea acum un iubit. Dacă locuia cu el însemna că era ceva serios. Dacă îi accepta copii, de asemenea. Dacă eu ajunsesem să îl cunosc şi acela să fie atât de „ bun” cu mine, însemna că era ceva „ mare” între ei doi. Şi... Stai, de cât timp era mama plecată? Câteva luni... deci... Doar după câteva luni a făcut pasul ăsta?
Hei, e secolul 21, îţi aminteşti? Şi apoi.. Ce dracu?
Era viaţa ei. Avea libertatea să facă tot ceea ce voia. Plus că era matură. Şi mai mare decât mine. Şi eu nu aveam niciun drept sau autoritate asupra ei. Şi de ce judec? Sunt doar o persoană deloc significantă în această clipă , în aceste circumstanţe.
Leneşă, m-am ridicat din pat şi am vrut să merg la baie. M-am oprit, uitându-mă la chipul entuziasmat al mamei.
- Mai e cineva acasă?
A zâmbit.
- Nattie e plecat, e totuşi ora unsprezece. Şi Chris se joacă în sufragerie. Iar Max este la serviciu.
Am răsuflat uşurată. Deci puteam să ies în pijama fără să fiu nevoită să dau de cine ştie cine. Am mers la baie şi am făcut un duş, şi alte lucruri necesare dimineaţa. Când am ieşit de acolo, am dat nas în nas cu J. Vai, ce drăguţ!
Chiar nu aveam chef să îl văd aşa de dimineaţă. Era prânz. Bine, nu mai conta. M-a cuprins un alt atac de furie, pe care am reuşit să îl controlez. Eram doar noi doi pe hol, şi iar mi-a oferit una din acele priviri dezgustătoare. Îmi venea să îi trag un pumn în faţă şi un genunchi între picioare.
M-am abţinut.
Cum?
Nici eu nu sunt conştientă de acest lucru şi VAI, nici că îmi pasă !
L-am ocolit !
Mai târziu, am ieşit în parc cu Chris şi „ Irina”. Era ciudat să îl aud pe cel mic strigând-o aşa. A fost distractiv să ies la aer şi toate celelalte. Plus că am făcut şi câteva cumpărături şi am vizitat unele locuri. M-am bucurat de asta şi chiar am avut parte de nişte relaxare. Credeam că nu o să mai vină vremea asta !
Christian a stat lipit de mine mai tot timpul. Nu ştiam cum se poate ataşa cineva aşa de uşor de o altă persoană . Total straniu ! Poate că era doar o caracteristică a copiilor, sau doar a puştiului ăstuia brunet. Habar nu am . Sau poate mă îndrăgea pe mine în special, pentru că auzise multe despre mine.
Eh, sau poate era îndrăgostit .
Era aşa de amuzant să speculez, în minte, tot felul de porcării. Îmi ocupa gândurile şi mă puteam calma şi bucura de tot ...

*

Nicio poveste nu poate fi pe deplin fericită. Am înţeles asta de mult.
Trecuseră câteva zile de la sosirea mea aici. În niciuna din acestea nu am discutat cu prostul, insuportabilul şi total enervantul J. Nici nu am vrut să îl bag în seamă dacă nu era total necesar. Deşi ceilalţi au observat asta, nu au zis nimic. Pentru că se vedea clar că eram „ stresaţi” şi nu ne puteam înghiţi. Parcă am încercat, într-o anumită clipă să ajungem la un comun acord. Fără cuvinte. Nu a mers.
Ceva ne făcea să nu putem fi prieteni. Sau măcar să ne înţelegem ca două persoane civilizate, ce , eu, consideram că eram.
În fine, măcar cu fratele lui mă puteam distra. Era un drăgălaş , un băieţel inocent care spunea mereu ce gândea şi ce voia să facă, şi aşa mai departe. Stătea agăţat de mine când nu era la grădiniţă şi tot timpul mă întreba lucruri.
Chiar ajunsesem să mă joc cu el. Şi mama avusese grijă de mine în perioada aceasta, ca să zic aşa. Ea lucra cu un anumit program şi îi era uşor să stea cu mine, să mă ducă să văd locuri sau la shopping. Pe planul acesta, eram mulţumită. Şi când credeam că e chiar o vacanţă superbă, venea prostul de Nat şi îmi distrugea totul.
De abia mă trezisem, după ce îmi aranjasem patul şi îmi făcusem duşul şi toate celelalte de dimineaţă, mă îmbrăcasem lejer, am mers la bucătărie să îmi fac un sandwhich. Credeam că nu era nimeni acasă, Chris era plecat de dimineaţă până la vreo patru, deşi putea să termine programul şi la 12 şi la 8 seara. Depindea de programul părinţilor şi dacă e cineva acasă să aibă grijă de el. În fine, cert era că mă aşteptam ca apartamentul să fie gol şi să am parte de pace şi linişte.
Totuşi, atunci când am intrat în bucătărie, am zărit chipul unui necunoscut.
Am ridicat din sprâncene.
- Hei, salut!
A zis el nevinovat. Era un băiat de înălţime medie, roşcat şi cu două pierce-uri ( unul în buză, iar celălalt în sprânceană ) . La drept vorbind, era cam urâţel la faţă.
Când vrusesem să deschid gura, a apărut şi frăţiorul meu vitreg.
- Nu ne prezinţi?
A zis necunoscutul în timp ce „ Nattie” se uita ca dracu la mine. Frate, dar zău ! Nu îi făcusem nimic şi el se comporta cu mine de parcă îi ucisesem cel mai bun prieten.
Şi eu nici măcar nu ştiam care era acela !
Groaznic !
Doar când îi vedeam mutra , îmi doream să îmi iau tălpăşiţa de aici şi să dau undeva toată treaba asta. Am vrut să nu o dezamăgesc într-atât pe mami, cred că de aceea am suportat şi încă încercam să o fac.
Calm. Respiră adânc şi pleacă !
Aşa am şi vrut să procedez. M-a oprit vocea sa.
- Ea e Mirabela. Sora mea vitregă. Iar el e Blur.
Tipul roşcat avea un accent ciudat, presupun că nu avea aceaşi limbă nativă ca şi mine. Ideea era că nu mă interesa deloc dar îmi plăcea numele lui. Aşa că am zâmbit şi am dat din cap. Acesta s-a ridicat şi s-a uitat câteva minute la mine apoi a îndrugat ceva într-o altă limbă către amicul lui. Sincer, nu am înţeles ce a zis dar presupun că a fost vreo afirmaţie la adresa mea. Am vrut să profit de această pauză ca să plec din încăpere, nu voiam să stau în acelaşi loc cu prostul acela de Nat. Doar că, stomacul m-a trădat.
Mi-era o foame de lup!
Şi chiar acum se trezise să dea concert. Şi pe gratis.
M-am înroşit, o simţeam. Blur a început să râdă şi eu nu am dorit să văd ce expresie avea Jonathan. Probabil era gata să îmi dea cu un topor în cap, sau ceva asemănător. M-a surprins, deci, când a vorbit.
- Noi tocmai voiam să mâncăm ceva, ne ajuţi, nu?
Ştiam că se referă la faptul că trebuia să le pregătesc să mănânce ceva. Asta însemna sandwich-uri. Ceea ce era destul de convenabil , pentru că până şi eu ştiam să fac aşa ceva.
Am dat din umeri în semn că accept şi am făcut ceea ce mi s-a propus. Simţeam privirea roşcatului asupra mea. J. se dusese să cumpere nişte suc, pentru că rămăsesem fără. Chiuliseră de la ultimele două ore ( şi nu voia ca asta să se afle ) şi veniseră aici, ştiind că e locuinţa goală. Bine, aproape.
Hm, credeam că se comportă oarecum frumos cu mine din cauza faptului că puteam să îl dau în gât cu chiulul. Eu nu eram o turnătoare şi nici nu mă interesa viaţa lui.
Aşa că, dacă făcea lucrul acesta din pricina faptului că mă considera o pârâcioasă şi voia să mă oprească, putea să termine totul în această secundă.
Mă durea în fund de el şi de treburile sale.
Blur a început să mă întrebe tot felul de lucruri , la unele nici nu ştiam ce să îi răspund. Şi nu prea aveam chef de conversaţii.
- Nat e puţin mai dificil uneori, dar e de gaşcă. Adică, după tot ce s-a întâmplat, eu zic că e destul de puternic. Nu te supăra pe el.
Mda, de parcă pe mine mă interesează asta.
Ştii, dragă ! Şi părinţii mei s-au despărţit, şi eu ştiu ce înseamnă toată treaba asta. Aşa că nu veni să îl compătimeşti în faţa mea. Şi eu am un temperament ce dă dureri de cap şi sunt o persoană greu de suportat.
Dar nu mă plâng la nimeni.
Ok, nici J. nu o face. Aşa că , de ce să o faci tu pentru el?
Te crezi un prieten bun în clipa de faţă, o citesc în ai tăi ochi. Dar, nu ştii că, de fapt, eşti un trădător meschin ce nu îşi cunoaşet aproapele. Eu, dacă aş fi el, te-aş detesta fie şi numai pentru faptul că ai îndrăznit să spui asemenea cuvinte.
Poate că nu îi eşti prieten într-adevăr.
Există şi posibilitatea ca eu să mă înşel.
Şi , loa naiba , nu-mi pasă.
- EÅŸti avocatul lui?
Aş fi vrut să îi zic celelalte lucruri, dar am zis că aş părea prea disperată. Le-am redat doar în gând. Însă, replica aceasta nu puteam să o opresc să nu iasă afară. Acesta a strâmbat din nas şi eu am oftat.
Şi ce dacă eram nesimţită?
Am auzit uşa de la intrare deschizându-se şi Blur a început iar să vorbească despre altceva. Ăsta era avertismentul său că nu trebuia să mai aducem în discuţie treaba aia.
Asta îmi confirma faptul că Jonathan s-ar fi enervat ca naiba pe el.
Era, în concluzie, un idiot care nu îşi aprecia prietenul, acest roşcat. Şi ce îmi păsa mie?
Simţeam nevoia să îmi ocup mintea cu ceva, altfel ştiam că o să mă pierd iar în unele sentimente nostalgice şi aş fi fost iar obligată să mă simt ca o intrusă. Iar aş urî şi aş fi furioasă. Mai bine să filozofez!
După ce am mâncat, cei doi au plecat în cameră la Jonathan şi au făcut cine ştie ce chestii.
Probabil s-au jucat ceva pe calculator, sau eu ÅŸtiu?
De unde să cunosc obiceiurile lor?
Pentru că aveam să stăm singuri toată ziua , am zis să îmi ocup şi eu vremea cu ceva. Mama avea treabă până târziu, şi a zis că trece ea să îl ia pe cel mic ( pentru că avea nu ştiu ce activitate la grădiniţă azi şi... era prea complicat să reţin totul ) iar Max urma să vină chiar mai târziu.
Mi-am şters unghiile şi le-am dat cu altă ojă ( de vreo trei ori am făcut schimbarea aceasta) . Am probat iar nişte haine pe care le cumpărasem şi m-am mai uitat la nişte suveniruri. Am sunat-o pe Bianca , care era destul de tristă. Se certase cu tatăl ei pe nu ştiu ce temă şi acum avea de furcă cu el. Deşi, eu ştiam că voia să mă facă să cred că acela era adevăratul motiv pentru care era ea aşa de prost dispusă. De fapt, îl plăcea mult pe acel Florin şi de la o vreme nu o mai băga în seamă. Adică, nu se mai milogea de ea. Şi o durea , avea nevoie să ştie că şi el o place . Chiar dacă aceasta nu mai voia să fie cu el ( se minţea pe sine şi pe noi totodată , căci eu ştiam că îşi dorea să fie cu el ) . Însă, îi era teamă de ce vom spune noi, şi mai sus de asta de ceea ce avea să facă atunci când el va deveni iar serios. Nu voia o relaţie serioasă, dar ar fi vrut să se împace cu domnişoru’. Enfin, viaţa lor. Eu i-am dat un sfat prostesc şi i-am zis să nu urmeze ce zic eu, că nu e de bine.
„ Fă ce simţi! ” au fost vorbele mele; speram că le ignorase. Am discutat şi cu Aura. Şi ea era uşor certată cu Raul, dar ştiam eu că asta nu era de durată.
Toate ca toate , nu ştiu cum s-a dus ziua. Mă plictisisem să stau în camera mea, aşa că am ieşit de acolo. Când voiam să mă îndrept spre sufragerie, pentru a mă uita la televizor, am zărit înăuntrul camerei lui Jonathan. Ştiu că nu era frumos, dar m-am holbat şi aproape că am trecut pragul. Era umplută de postere. Avea o poză imensă lipită pe un perete, cu o femei destul de frumoasă. Avea şi aveasta acelaşi ten măsliniu şi ochi negri, păr brunet. O consideram ca fiind mama celor doi.
- Nu e frumos să intri în camera altcuiva fără permisiune!
A strigat nervos J. şi eu am început să râd. Vai, aveam chef de provocările lui. Trebuia totuşi să mă abţin.
Poate.
- Ha? Dar nu am intrat? Uite, sunt încă în hol!
Aveam vocea aceea superioară şi sarcastică. Şi încă nu păşisem pe teritoriul lui. A încercat să se calmeze şi a făcut un gest ciudat, exasperat – din mâini.
- Ce dracu ţi-am făcut eu de nu mă suporţi?
Am început eu să vorbesc, indginată. Adică... Avusesem atâta răbdare şi încercasem de atâtea ori să trec cu vederea, dar asta era prea de tot . Nu mai suportam.
Nu aveam eu nicio vină că mama mă născuse şi că părinţii noştrii se cunoscuseră. Ete , o chestie! Şi de parcă eu îl sufeream. Nu mersi, nici eu nu eram fana lui. Pe naiba !
Atunci, a pufnit. Inima mea bătea foarte tare, conturându-mi furia. Aş fi vrut să îl plesnesc, aşa reacţiona trupul meu la asemenea lucruri. Violent, dar aşa era.
- Ce? Ce ? Exişti, asta e toată treaba ! A trebuit să vii tu aici şi să distrugi tot. Tot !
Avea vocea extrem de ridicată şi nervoasă, dacă ar fi putut , ştiu că ar fi distrus apartamentul cu acei ochi plini de ură.
Nu puteam sta ca un mieluşel, să tac şi să înghit când eram în aşa fel jignită. Mă deranjau prea tare vorbele lui. Acum şi ochii mei căpătaseră o aură demonică. O simţeam.
- Dacă te deranjez atât de tare, du-te şi ia un cuţit şi omoară-te ! Nu e vina mea că trăiesc, prostule. Nici că părinţii noştrii s-au cunoscut. Nu te suport, nu te vreau în preajma mea. Mă deranjează şi pe mine existenţa ta, dar puţin îmi pasă - încerc să las de la mine, pentru mama mea. Văd că nu am cu cine, eşti un ticălos de doi bani!
Şi aşa am fost drăguţă, nici nu ştiu cum am reuşit . Furia creştea în minte. Cred că mi se zbârlise pielea pe trup.
- Da, pe dracu. Nu ştiu, atunci a cui e vina? A cui e vina că mama mea a murit? Îţi zic eu, tot a unei fete nenorocite care voia să vină pe lume. În cele din urmă, au murit amândouă . Asta s-a întâmplat. A cui e vina că Irina i-a luat locul mamei? Mi-a fost enorm de greu să o accept, acum vii şi tu aici, să ne distrugi întreaga pace. Să îmi aminteşti de ce a murit mama mea! Nu îmi pasă de tine, existenţa ta mă irită. Vreau să dispari !
Nu ştiu dacă a respirat când a zis asta.
Eu eram în stare de şoc. De neclintit. Nu mă puteam mişca şi nici nu ştiu dacă voiam să o fac. Împietrisem, inima mea bătea încet, fără vlagă. Nu ştaim ce să zic, ce să cred şi cum să reacţionez la ceea ce vedeam. Căci îi dăduseră lacrimile. De la acea hotărâre şi seriozitate, acum ţipa în hohote de plâns. A fugit din faţa mea, trântind uşa camerei sale. Eu m-am dus înapoi în dormitorul meu. Am mers mecanic, îngheţată. După ce am închis uşa, am căzut pe jos. Nu am mai putut face niciun pas . Mi-am strâns picioarele la piept şi am închis ochii.
Eram tristă.
Mama lui murise şi eu eram îngrozitoare. O intrusă. Nu eram dorită aici, probabil şi lui Christian şi lui Max le provoca durere chipul meu, prezenţa mea... Poate că le amintea, în vreun fel, de ce li se întâmplase...
„ Viaţa bate filmul!” mi-a zis o anumită persoană cândva... Nu am crezut-o. Acum începeam să simt că ceea ce zisese e adevărat.
Îmi venea să plâng şi aş fi vrut să o fac. Căci suferinţa era mai mare acum , când nu puteam să vărs lacrimi şi să îmi exprim sentimentele. Înghiţeam în mine, mă simţeam goală şi aruncată într-un vid imens.

Voiam să fiu consolată... Să mă simt protejată şi să nu mai fiu atât de vulnerabilă. Mi-am strâns şi mai tare braţele în jurul genunchilor.
Eu eram singura mea consolare....