O frântură de speranţă

[Me�al.]

Iarăși am întârziat, ca de obicei. În fine, vă mulțumesc pentru comentarii, Little M, Girl Hill și IceCat! Vă mai aștept cu drag părerile.
Țin să precizez faptul că acest capitol este necorectat fiindcă nu am mai avut timp din cauza școlii ( am un program foarte încărcat ) .
Lectură plăcută!

Capitolul 7

Stăteam nemișcat pe scaunul meu, fiind pierdut în gânduri. Nu înțelegeam de ce nu fusesem ales, chiar n-aveam nici o idee. Eram extrem de șocat și nu mai auzeam nimic din ce spuneau cei din jurul meu. Parcă erau niște zumzete de albine ce nu doream să le aud și nu le băgam în seamă. Nu-mi păsa. Sentimentele mele se amestecau ți-mi devenea din ce în ce mai greu să le descifrez. Într-un final, am renunțat să mă mai chinui și am stat acolo, în întunecatul abis.
Trupul mi-a fost zguduit cu putere și cineva mă striga. Revenindu-mi din starea de visare, am clipit des, privindu-l fix pe Raoul. Era îngrijorat – deși nu știam de ce – și mă privea extrem de atent, dar și nerăbdător. Am afișat o privire întrebătoare și am așteptat să-mi explice de ce era așa de entuziasmat. Deja mă gândeam că era extrem de fericit că fusese ales de Brooke și voia să-mi spună cât de fericit era. Nu-mi convenea să ascult asfel de lucruri, dar am tăcut.
-Roland ! Du-te pe scenă ! N-ai auzit ce-a spus Brooke, frate ?
„Frate” era unul dintre felurile în care mă striga Raoul. Așa le spunea persoanelor pe care le simpatiza și credea că aveau să fie buni prieteni. Ei bine, eu și Raoul ne înțelegeam foarte bine, deși nu ne cunoșteam de prea mult timp. Deși tot timpul îmi zicea astfel, nu mă deranja deloc. Chiar mi-ar fi plăcut să fim rude.
Dar... Stai! De ce să mă duc lângă Brooke? Ce a zis ea de trebuie să merg acolo ? Am dat din umeri și am coborât lent treptele și m-am dus lângă adolescentă. Nu eram prea entuziasmat și, probabil, asta mi se citea pe chip. Toți cei din sală începură să aplaude și am rămas uimit, clipind des. Ce se întâmpla ? Chiar pierdusem ceva important.
-Ce s-a întâmplat ? Am întrebat confuz, privind întreaga sală.
Brooke oftă și începu să râdă, ca și restul celor din încăpere.
-Cred c-ar trebui să mă repet, dacă chiar tu n-ai auzit, a spus Brooke vădit amuzată. Cum spuneam, în seara asta am să mai fac încă o schimbare importantă în Ceremonie. După cum știți, eu sunt șefa Copiilor Lupului și m-am gândit că eu nu mă pot ocupa singură de toate problemele, chiar dacă îi am pe prieteni. De aceea, am hotărât ca Copiii Lupului să aibă și un conducător. Adică tu, Roland !
Când am auzit această veste, am rămas complet uimit. Mă uitam șocat spre Brooke, nevenindu-mi să cred. Acum câteva minute, eram mâhnit că nu făceam parte din prietenii ei, iar acum eram șeful Copiilor Lupului. Asta mă făcea să cred că situațiile neașteptate din filme nu sunt chiar așa de imposibile. Supărarea pe adolescentă a trecut ca prin minune și am privit prin sală, încercând să par cât de cât calm. Brusc, o întrebare mi-a răsărit în minte și am spus:
-Ce trebuie să fac ?
În alte circumstanțe, întrebarea ar fi părut destul de penibilă, ba chiar stupidă, dar nimeni n-a început să râdă, deci se așteptau să întreb asta.
-După cum vei învăța, dacii i-au idolatrizat pe lupi și se închinau la Zeul Lup, Zalmoxis. Dacă te întrebai ce este cu statuia din curte, aceasta e un fel de statuie făcută de daci, ce era asemănată cu statuia lui Zalmoxis. Oricum, o să aflii mai mult la Ora Lupului. Ce contează acum este că în această seară, noi, cei opt, vom invoca spiritul Zeului, rugându-l să ne dea prosperitate și să ne facă puternici.
Rămăsesem încurcat și nu înțelesesem prea bine, dar prinsesem esențialul. Adică, conta ce trebuia să facem azi. Brooke luă câteva chestii în mână și îi chemă pe Jessy, Raoul, Alicia și Layla. Îi aranjă în cele patru părți cardinale și le dădu câte un medalion.
-Jessy, tu ești elementul Apă, a spus dându-i un medalion albastru, cu un val. Alicia, fiindcă ești o cu picioarele pe Pământ, acesta îți va fi elementul. – Și i-a dat un medalion cu o frunză verde. Tu, Layla, primești elementul Aer. –I-a dat un pandantiv ce se asemăna cu o rafală de vânt. Iar tu, Raoul, ți se atribuie Focul fiindcă ești o fire explozivă, potrivită pentru acest element. – I-a pus la gât băiatului un lanț cu un medalion în formă de flacără.
Apoi îi trase în cerc pe Kim și Michael și-i plasă mai aproape de centrul cercului, unul în partea stângă, iar celălalt în partea dreaptă.
-Kim, tu ești Rațiunea Lupului, mintea, spuse și-i dădu un colier cu un lup ce avea pe cap un fel de pălărie ce o purtau absolvenții liceului. Iar tu, Michael, întruchipezi Puterea Lupului, zise și-i puse la gât un pandantiv cu un colț de lup.
Mai luă alte două medalioane și mă trase de mână până am ajuns în mijlocul cercului, stând față în față. O priveam calm, încercând să par că știu ce fac, deși n-aveam nici cea mai vagă idee.
-Roland, tu îl întruchipezi pe Yin, locul întunecos, simbolizat de Apă și Pământ. – Mi-a pus la gât un medalion cu lanțul mai lung, dar care avea doar partea neagră, a lui Yin - . Iar eu sunt Yang, partea luminoasă, simbolizată de Foc și Aer.
După ce și-a pus la gât partea ei de lanț, cea albă ce aparține lui Ying, a privit întreaga sală ce erau extrem de atenți la ea.
-Astfel, tot cercul se completează. Yin și Yang se completează, nu există una fără alta. Cele patru elemente: Apă, Foc, Aer, Pământ sunt unite, dacă dispare una, dispar toate. Deasemenea, rațiunea și forța coexistă, niciuna nu poate să existe fără cealaltă. Între toate există o armonie perfectă, indestructibilă. Și de aceea, noi, Lupii, nu putem trăi fără această armonie.
Pandantivele noastre începură să strălucească puterea, fiecare emanând o culoare diferită. Al meu se lipi de al lui Brooke, formând simbolul lui Yin și Yang așa cum îl cunoșteam: un cerc perfect, jumătate alb, jumătate negru. În jurul nostru am început să simțim fierbințeala unei zile toride de vară, domolită de briza ce adia deseori pe malurile mării în timp ce auzeai cum valurile se ciocneau de stânci și picături de apă îți loveau chipul și cum simțeai mirosul acela minunat de iarbă cosită. În minte îți apăreau imaginile unui Lup ce se arunca în luptă și își evalua situația cu mare atenție și fiind antent, reușește să își doboare inamicul cu forța sa.
Toate aceste sentimente puternice m-au alinat. Și din toate cele simțite, auzite și văzute, am putut realiza că reieșea doar o armonie perfectă, una ce avea să dăinuie veșnic. Și atunci am înțeles: Lupii nu se luptau împotriva naturii, ci ei o foloseau drept armă. Noi eram o parte din natură.
-De aceea, Zeule, te rugăm să ne aduci prosperitate, să ne aperi pentru ca să evoluăm și să păstrăm acest echilibru pe vecie, spuse Brooke cu o voce impunătoare.
Toate pandantivele au început să strălucească și mai puternic, făcând și trupurile noastre să radieze. Apoi, o coloană de lumină de un alb spre gri, străbătu întreaga sală, lovind fiecare participant. Parcă aceea era puterea pe care Zeul Lup ne-o dădea. Într-un final, lumina trecu prin mine și Brooke și după aceea a dispărut în neant. Toți cei din sală au început să aplaude și au început să se împrăștie prin sală. Noi, ceilalți ce făcusem Ceremonia, ne-am strâns în jurul lui Brooke și Michael a întrebat:
-Putem să păstrăm colierele ?
Brooke îl privi zâmbitoare și dădu din cap în semn că da. Pe rând, și cei ce formaseră Ceremonia plecaseră, rămânând în urmă Layla, Kim și Alicia. Pentru prima dată în acea seară, am putut să le analizez. Layla avea părul tuns scurt, brunet, băiețește, cu două suvițe mai lungi în față, ochii îi erau de un albastru spre verde. Kim era mai scundă, dar slabă, cu ochii albaștri și părul castaniu. Iar Alicia avea părul blond, ochii negrii și pielea albicioasă. Arătau destul de drăguț, dar Brooke era cu adevărat genială.
-Uhm, Cheryl, voiam să te invităm să vizionăm un film în seara asta, a spus Kim fără să șoviăiască. Dar, dacă vrei, poți să vii și tu, Roland, a continuat observându-mă și pe mine într-un final.
Brooke dădu din umeri și mă privi curioasă. Eu am dat din cap în semn negativ, înțelegând la ce se referă.
-Eu am să vin, dar, din păcare, Roland nu poate fiindcă este epuizat după ziua de astăzi.
Fetele zâmbiră și dădură să plece, dar observând că Brooke nu le urma, s-au întors privind-o curioase. Zici că erau teleghidate de cineva căci făceau aceleași gesturi. Adolescenta le spuse să o ia înainte că avea să vină și ea în puțin timp.
-Bine, ne vedem în sufragerie. O să ne uităm la Alice in Wonderland varianta aia nouă de Tim Burton, a spus Layla fericită.
După ce fetele dispărură, o pătură de tăcere se așternuse peste întreaga sală în care ne aflam numai noi doi. Am început în același timp să mergem spre ieșire într-un mod lent, fără să ne grăbim. Brooke părea destul de calmă, dar și obosită. Desigur, și eu eram frânt și pastila aceea începea să-și piardă efectul, durerile de la rană apărând din nou. Am oftat și mi-am dorit să ajung cât mai repede în pat și să mă culc, dar știam că Raoul o să mă ia la întrebări.
-A fost foarte ciudată Ceremonia, am spus când tăcerea a devenit mult prea apăsătoare.
-Da, și mi-e mi-a plăcut prima dată când am participat. Invocarea este pur și simplu fantastică. Totuși, de ce erai așa de dezorientat la început? Zici că erai pe o altă planetă, a întrebat amuzată.
-Nu știu de ce. Știi, mă durea rana, am mințit sperând să mă creadă.
Chiar atunci a vrut să obiecteze, dar eram în fața intrării în corpul principal al clădirii, unde se aflau dormitoarele. Raoul ne sări în față, zâmbitor și plin de viață ca de obicei. Chiar i se potrivește Focul ca element. Am zâmbit și el a început să spună:
-Ei, drăguților, nu mai puteți sta împreună acum. Brooke, am să-l fur pe amicul meu fiindcă... ei, să stăm și noi împreună. Ah, vezi că niște fete te așteptau în sufragerie.
Brooke aprobă, zâmbi și o luă la fugă spre dormitoare, eu cu Raoul rămânând în urmă, mergând încet. Câteva minute am tăcut, doar privind culoarele și încăperile prin care treceam. Cum era de așteptat, Raoul a deschis conversația:
-Știi ce zi e mâine ?
Zâmbea diabolic, privindu-mă extrem de amuzat.
-Nu. Ce zi e ?
Chiar eram curios și-mi doream să-mi spună odată. Desigur, el a mai așteptat câteva minute înainte de a-mi spune, ca suspansul să crească.
-Ziua păcălelilor! A urlat.
-Poftim ? Dar era pe doi aprilie și nu suntem în aprilie.
-Se vede că ești nou pe aici. La noi, ziua păcălelilor este mâine, iar pe doi aprilie este o zi normală. Nu mă întreba de ce fiindcă nu știu prea bine. Tot ce am aflat este că cei ce au creat școala acum multe sute de ani au hotărât ca ziua păcălelilor să fie mâine. Ideea e că am idee genială pentru a ne amuza pe seama picilor de la clasele mai mici.