[Naruto] Cea mai retrasa si singura floare este si cea mai frumoasa

[Debb.']

Bun. Dau si eu pe aici. Multumesc ca m-ai anuntat. ^^

Deci, ma bucur ca ai adus nextul. ^^
Sa trecem acum la fic. Descriere.. nu-mi place. Da ai dar numai la infatisarea personajelor si interiorul casei. Sentimentele si-au cam luat zborul. Adule inapoi. Ai nevoie de ele aici in fic. Mai lucreaza putin la descrierea sentimentelor. Da recunosc ca ai descris niste sentimente cand ai povestit din perspectiva Sakurei, dar cred ca si Sasuke are sentimente nu-i asa? ^^ Naratiunea a fost acolo. Nu am ce comenta. Si de data aceasta a fost destul de buna. Greseli, sincera sa fiu nu m-am uitat dupa ele. Poate ca au fost poate ca nu au fost. Ehem, ti-a zis si DeDal N. lasa-i pe cititori sa-i foloseasca imaginatia. E mai frumos asa decat sa pui un kilogram de poze. Ceea ce nu mi-a placut a fost cand zicea-i "Fata lui Itachi". Suna asa de aiurea. Adica puteai spune prietena lui Itachi sau iubita lui Itachi. Asa poate se intelege ca are o fiica. In fine. Mi-am zis parerea. Chiar m-a deranjat chestia asta.

Pai astept sa aduci nextul. Sper ca nu te-a suparat comentul meu. ^^
Bafta in continuare!
:bye:

[Moon princess]

soo, deci iata-ma ajunsa lla ficul tau...mda, pai iti spun dinainte ca nu te voi critica cine stie ce, dar voi face unele remarci, sper ca nu te superi. ^^
well, acestea fiind spuse, am sa o iau cu inceputul care nu poate fi altul decat titlul ficului. Sincer nu-mi place, e prea lung si obositor, pana termini de citit deja mori sufocat, chiar nu merge deloc, si repetitie de asemenea. Nu, iti spun titlul nu-i bun deloc nu te supara.
Voi continua cu descrierea, la care pot spune ca te-ai descurcat cat de cat, chiar mai bine decat altii. Ai descris in mica masura sentimentele tinerei, si locurile in care acesta a fost. E bine.
Aici ai trecut. :))
Dialogul, are uneori tenta seaca, ceea ce ma plictiseste de mloarte nu alta, gaseste fantasticul din povestea ta, si asterne-o in scris.
Naratiunea e ok, no comment.
Vreau sa te atentionez cu privire la repetitie, ai grija pentru plictisesti cititorul daca repeti unele idei/cuvinte. De asemenea, am observat in capitolele de pana acum ca ai introdus foarte multe detalii ne la locul lor. Nu ma intereseaza faptul ca are o bona care are parul nu stiu cum si nu mai stiu ce culoare, treaba asta ai fi putut-o introduce in alta parte, de exemplu cand se intalnea cu ea, se uita intens la parul ei si asa mai departe, sper ca ai inteles ce-am vrut sa spun. Si de asemenea nu mi-a placut cum ai introdus personajele in poveste, de-adreptul plictisitor. Acesta formula de inceput a mai fost folosita, nu trebuia sa spui din prima: am parul roz bombon si nu mai stiu ce, nu merge. De ce nu incerci sa lasi cititorul sa descopere personajul ce il prezinti, il faci mai curios. Iar modul in care ai inceput sa-i prezinti pe fiecare si trasaturile lor, a fost chiar banal. Plictisitoare chestia asta! Fa ceva si scapa de ea, te invat de bine.
Hai ca nu te mai critic me opresc aici, sper sa te imbunatatesti.
mult succes in continuare si spor la treaba.
sper ca nu te-ai suparat :P

:bye:

[Kenky.]

În primul rând, bună!
Pot spune că îmi place ficul tău. Are unele lipsuri, dar îmi place şi e original, cel puţin până acum. Sunt unee chestii care mă deranjează... Cum ar fi titlul. E foarte, foarte lung şi pe deasupra scris cu caps lock...Nu înţeleg. Ţipi cumva? Pentru că altfel nu-mi explic caps-ul ăla o___O. Arată foarte inestetic, să ştii. După ce că titlul e să aşa lung şi obositor de citit, mai e scris şi cu litere mari XD. Asta chiar mă deranjează, să ştii.
Apoi descrierea... De multe ori e plictisitoare şi fără folos. Descrii aşa mult o încăpere sau culoarea părului unui personaj că îmi vine să sar peste descriere T__T Mi se pare exagerat să-i descrii pe toţi* fizic mă refer*, de prima dată... Lasă cititorul să respire şi nu mai turna atâtea detalii despre chestii neimportante. Dacă vrei, descrie sentimentele personajelor. Aşa că sfat...Concentrează-te mai mult pe sentimente.
Apoi încă o chestie importantă, cred eu. Mare atenţie la detalii de genul vârstei. Am citit, şi acum te citez: '' Itachi, fratele meu, un tip de douazeci de ani'', iar două rânduri mai jos citesc că fata lui Itachi are şaptişpe ani O____O Am rămas perplexă...Cum vine asta? Fratele lui Sasuke a făcut un copil l-a 4-5 ani? O_______O Ai grijă pe viitor cu astfel de greşeli pentru că poţi deruta cititorul...
Oricum, nu mai spun de dialog pentru că e destul de oke, la fel şi naraţiunea dar mare grijă la detalii şi la descrierea sentimentelor.

Bye Bye ^____^

[Rose ^^]

bun am ajuns in sfarsit cu noul capitol...lenea si scoala nu fac o combinatie prea buna:cursing:
in fine sa o/ il lamuresc pe Kenky. in legatura cu ce ai zis... "fata lui Itachi"= prietena, daca erai atenta ziceam mai jos ca se saruta cu ea, eu nu cred ca tata se saruta cu fiica:)) sper ca nu te-ai suparat. Pentru toti acum: am tinut cont de sfaturi si sper ca am reusit si ca nu am dat-o in bara... deci destul cu vorba... Domnisoarelor si cavalerilor Lectura placuta:X


Cap 2 Amintiri, durere. Simplu vis sau mai mult...

SAKURA:

- Sakura vii odata sau ramai aici? o aud pe mama care este in usa taxiului. Cand au ajuns sau mai bine zis ce e cu mine de sunt asa aeriana?. Doamne, sper sa imi revin...
Ma urc in taxi, in spatele soferului, langa sora si mama mea, tata statea in fata. Imi intorc capul spre geam si incep sa analizez acest mic oras. Miile de blocuri inalte de cinci, zece sau cinsprezece etaje, frumos contruite aproape ating cerul; magazinele mixte par a fi niste furnicute in comparatie cu cele mari. Tocmai trecem pe langa primaria orasului, o cladire mare cu un etaj, cu o multitudine de geamuri. In fata ei se afla o fantana arteziana inconjurata de flori. Straduta ce duce spre intrare este despartita de portiuni de gazon, astfel formandu-se un mic labirint. La doua strazi departare de primarie de afla Marele Centru Comercial Konoha( M.C.C.K), pe mine nu ma intereseaza, deoarece eu nu frecventez mall-ul. Ma intreb unde este muzeul sau in acest oras nu exista asa ceva? Nu, nu are cum. Sunt intrerupta de catre cineva ce apre a fi sora mea, care are o urma de ingrijorare afisata pe chip.
- Sakura ce e cu tine? De cand am plecat din New York esti cu capul in nori si nu iti sta in fire. Este ceva ce te macina? Poti sa-mi spui, daca nu vrei acum, o faci cand ajungem acasa.
- Nu, nu am nimica. Doar analizez acest oras. Nu minteam, chiar analizam acel oras, dar o parte din mine este total tulburata, nici eu nu stiu ce am, dar sora mea...
- Daca te ingrijoreaza faptul ca vei avea colegi noi, atunci te prostesti. Mereu ai reusit, cu greu, dar te-ai acomodat si o vei face si acum. Sunt sigura. Ce-mi place cand imi vorbeste cu acea blandete si iubire in glas. Dau afirmativ din cap si imi continui analizarea.
Dupa un sfert de ora sau mai bine de mers ajungem la noua noastra casa. Cobor din masina si observ ca gardul este facut din beton, iar in mijloc este despartit si asezat un model foarte ciudat, opac ca abia vezi ceva dincolo. Portile sunt mari, facute din fier cu cateva triunghiuri sau trapeze opace. Intru pe poarta mica urmata de Konan. Se pare ca mai este ceva de mers pana la casa, cam vreo cinci metri. Peste tot este pus gazon frumos aranjat. In partea dreapta sunt plantati cativa braduti, ori mici si pleostiti ori mari si drepti. Spre casa se ivesc cateva flori, se pare ca sunt trandafiri albi in forma de semiluna, in interior sunt panselute de diferite culori, zici ca sunt stropite cu vopsea; la fel fiind si in partea stanga, numai ca lipsesc florile. Vila este mare, de culoarea vaniliei cu un etaj si se pare ca avem si mansarda sau este doar podul?. Intru in casa, este una primitoare si spatiuasa, asa la prima vedere. Culorile prediminate fiind de alb, negru, culoarea vaniliei si mierii. In capatul holului se afla usa ce duce in birou, pe partea scarilor se afla debaraua si baia pentru invitati. In partea dreapta este bucataria si sufrageria care face parte din hol. Este alba, canapeaua de aceiasi culoare ca si pereti cu o masuta neagra in mijloc; peretele din stanga este facut din sticla si duce in gradina din spate. Deasemenea perpendicular cu peretele din sticla sa afla si cel ce contine mobila, formata din cateva raftulete unde se afla si plasma, iar paralel este semineul cu un tablou foarte ciudat; incheiem cu un covor alb cu roz,rosu, mov asemenea trandafirului deschis. Urc scarile de lemn lacuite, facute oarecum in spirala si cu margine de fier cu un model specific japonezilor.
Se pare ca aveam dreptate. Casa are si mansarda unde este asezata camera mea si a surorii mele. Intru in noul dormitor, desi nu prea ma interezeaza cum arata nu pot sa trec fara sa observ cat de cat. Culoare peretilor este de un roz pal, chiar culoarea florilor de ciresc gata sa cada, tavanul alb are in mijlocul sau o lustra in forma de stea cu sase colturi. Patul dublu este asezat in mijloc, iar la “capul patului” se afla mici raftulete. In fata este un televizor, pe partea stanga se afla o usa ce duce in balcon, alaturi de un birou negru coltar cu laptop si rafturi pentru carti. Spre usa este situata o canapea crema si paralel se afla trei scari ce nu stiu unde duc. Ceea ce nu vad este dulapul, oare unde imi pun eu hainele.
- Nu ai dulap! Ai dressing. Urci scarile alea si prima usa duce la baie, iar cea de-a doua la dressing, asa au toate camerele, imi spune mama. Dau din cap si ma indrept cu valiza spre acel loc, nu inteleg de ce nu am un dulap ca nu am multe haine, sormea da, ei ii trebuie. Nu ii dau importanta acelei camere. Incep sa aranjez putinile haine pe care le am, dupa care ma duc in baie sa imi aranajez si putinele produse. Acestea fiind: un gel de dus, sampon, parfum cam atata. Faianta este alba cu mici modele rosii, iar gresia rosie ca sangele. Am o cada cu hifromasaj si o cabina de dus, un WC, o oglinda mare si ghiuveta si mici dulapioare. Doamne ai zice ca sunt nu stiu ce diva, asa arata camera mea. Dupa jumatate de ora termin si ma indrept spre dormitorul surorii mele ca sa o ajut ca are foarte multe lucruri. Bat la usa; nu dureaza mult si primesc confirmarea de a intra. Observ ca are acelasi desing, numai ca totul este situat invers si culoarea peretilor este mov, asemenea toporasilor, iar baia este alb cu albastru, ca albastrelele.
- Vrei sa te ajut Konan? o intreb oarecum amuzata de situatia in care se afla; tot imprastiat, iar ea nervoasa ca nu stie cum sa aranjeze lucrurile.
- Oare? Normal ca da. Mersi mult, imi spune ironica dupa care imi sare in gat. Doamne fiinta asta nu o sa se schimbe, dar trebuie sa recunosc ca imi place. Konan a fost singura care m-a inteles si mi-a fost alaturi.
De multe ori, defapt niciodata nu le spuneam parintilor mei ce simteam, dar ea venea singura la mine ajutandu-ma sa depasesc acea tristete. Ma facea sa uit vorbele grele aduse la adresa mea. Toate acele cuvinte erau si inca sunt ca o sabie cu lama plina de otrava ce imi strapungea cu forta sufletul. Cu fiecare vorba lama se rasucea tot mai mult adancind acea rana.

~Flashback~

Din nou am fost ignorata, nimeni nu ma ia in seama. E atat de urata singuratatea, se cunoaste ca isi pune amprenta pe mine, abia, abia mai comunic. Merg incet spre casa si observ cum tot ce ma inconjoara trece pe langa mine de parca nici nu as exista. Mi-as dori sa am o prietena , sa vorbesc cu ea, sa admiram impreuna aceasta minunata lume, sa descoperim adevarata ei fata, dar nu e mai mult decat un vis...un simplu vis, un vis dureros. Doare. Da doare. Asta e raspunsul.
Nu pot sa nu ma gandesc, caci si atunci simt o durere, durerea singuratatii. Ciudat..asa de mult m-am gandit ca deja am ajuns si acasa sau poate e de vina timpul care trece mult prea repede, lundu-mi sansa de a admira un paradis. Mi-as dori sa-l opresc, dar ce pot face? Sunt ca o insecta ce isi continua drumul, dar nu se bucura de viata. Ce ironic, nu? Cum sa ma bucur cand nu am cu cine. Altii o traiesc ca si cum ar fi ultima lor zi, dar eu..eu nu fac decat sa indur o singuratate care se pare ca nu vrea sa ma lase in pace. Oare asta mi-e destinul? Sa fiu singura pentru totdeauna? Sa nu cunosc dragostea adevarata si sa-mi infiintez o famile? Nu, nu poate fi asa. Ar fi prea crud; ce am facut sa merit asta? Dar mai bine las aceste ganduri si intru in casa.
Totusi incerc sa-mi pastrez calmul si sa ascund aceasta suferinta, desi nu e usor voi incerca. Nu doresc sa le provoc suferinta parintilor, sa-i vad tristi din cauza mea. Mereu imi pun o masca, perfect construita, care ascunde suferinta, tristetea din inima mea. Intotdeauna ei vad in mine fiica ascultatoare sau cel mai mult isi vad viitorul lor prin mine. Ceea ce nu au facut ei sa fac eu si sora mea. Sufar, sufar enorm din cauza acestui lucru, dar nu las sa se observe, nu nu pot permite asta. Am fost, sunt si voi fi mereu o papusa ce este condusa de alte persoane, dar mai greu este ca propii mei parintii sunt papusarii ce ma mauiesc dupa placul lor, iar eu...eu nu am dreptul sa spun ceva sau poate pot, dar nu doresc. Oare de ce? Aaaa da, pentru ca sunt prea buna. Uneori vad aceasta calitate ca pe un defect, unul mare de care nu pot scapa. Mereu un sentiment de mila imi invadeaza mintea si imi “astupa” gura cu un leocoplast. Fata de ea, Konan, raza mea de lumina care mai apare in tunelul intunecat in care traiesc, nu pot sa tin ascunse sentimentele, nu pot sa tin aceasta masca care se crapa mereu in prezenta ei, oricat de mult mi-as dori nu pot sau poate ca e si bine. In felul asta imi mai usurez sufletul; ce tot spun? Minciuni, asta nu se intampla sau da. Sunt asa confuza, vreau sa ies, sa fug departe de acest loc, dar nu pot. Aici chiar nu pot, nu stiu cum. Lanturile ma tin captiva si nu imi dau drumul, oare asa voi trai? Nu...gata prea multe intrebari, iar raspunsuri nu gasesc. Dar totusi la intrebarile de la scoala reusesc, dar cand e vorba de sufletul meu, pur si simplu nu gasesc. De ce? Acesta e intrebarea ce mi-o pun mereu, iar raspunsurile nu vin, nu le gasesc, sunt bine ascunse sau nu exista. O mica lacrima mi se prelinge pe obraz si deja o simt si pe a doua. Nu, nu pot plange. Imi sterg rapid acele raulete dupa care intru in casa, imi salut parintii si ma asez la masa.
Stau la masa afisand acelasi zambet fals, dar ceea ce doare este ca nici macar mama, care este cea mai buna pritenea a unei fete, nu observa. Offff...mi-as dori sa se termine totul aici. Nu, nu le pot face asta. Sa nu ma gandesc la sinucidere, nu e o solutie; atunci ce sa fac? Ce? Stop! Sunt la masa. Sakura calmeaza-te, zambeste. Se vede cu ochiul liber, chiar si un prost si-ar da seama ca zambetul meu este unul fals, lipsit de viata ca al unei papusi; pe cand al lor este plin de iubire, fericire. Lucruri care lipsesc la zambetele mele. Foarte rar se vede iubirea, viata intr-un zambet de-al meu.
-Sakura sa stii ca suntem foarte mandrii de tine, draga noastra. Tot ceea ce faci este spre binele tau. Stim ca intr-o zi vei fi o persoana importanta. Ai sa vezi ca ne vei multumi.
- Multumesc tata, mama. Promit sa ma ridic la nivelul asteptarilor voastre. Din nou acest zambet fals, idiot; chiar am ajuns sa il urasc, sa urasc zambetul, fericirea. Aceste vorbe spuse de mine parca sunt spuse de un robot. Totul este invatat mecanic, frumos regizat ca sa nu se observe nici cea mai mica urma de tristete. Cat de greu mi-e sa spun tot. Cat de greu mi-a fost sa ma invat cu aceste replici,
Konan:<< Offff...Sakura, din nou aceiasi fraza spusa mecanic. Poate ca iti zic ca iti inteleg durerea, dar defapt inteleg doar o parte din ea...>>
Ma ridic de la masa indreptandu-ma spre dormitorul meu. Nu stiu cat am sa mai rezist, ma mir ca inca pot sa ma tin pe picioare, iar durerea asta, durerea asta de cap nu imi da pace. Am gandit prea mult incercand sa caut un raspuns. Nu ma invat minte, niciodata nu am gasit un raspuns si nu cred ca voi gasi. Ma trantesc cu capul in perna, simt ceva ud pe obraji. Sunt...sunt lacrimi. Nu, nu doresc sa plang, nu din nou. Vreau sa spun STOP!, dar nu pot, din nou nu pot. Aud un ciocanit usor la usa, ma ridic brusc stergandu-mi lacrimile. Spun un simplu “intra”, dar nu inainte de “a-mi lua masca”
- Hei Sakura...Ce faci?
- Konan..buna. Uite citeam, ii spun cu acel zambet de papusa, desi stiu ca nu va merge, ca nu am nici cea mai mica sansa cu ea. Ma citeste ca pe o carte larg deschisa.
- Aaaa da? Si ce anume citesti? Peretele din fata ta sau e cartea invizibila? Nu ma minti surioara, ca nu-ti merge. Stii prea bine ca acea “masca” pe care o vad parintii nu tine si la mine. Deci ce s-a intamplat?
- Din nou. Stii tu...nu mai pot sa continui, caci lacrimile cad pe obrazul meu ca o cascada, iar “masca” sa rupt in mii de bucatele. Simt cum Konan ma ia in brate si ma strange puternic la pietul sau. Acei ochi ai ei blanzi, plini de iubire ma privesc din nou. Ma mangaie usor pe spate, dar nu pot sa ma opresc, am prea mult pe suflet...prea multa siferinta si durere. Ce n-as da sa ma nasc din nou...sa schimb ceva, dar sunt vise, vise peste vise. Dor, dar dor numai cand ma gandesc ca nu pot face nimic. Asta e in sufletul meu: DURERE...
- Nu tine toate acele sentimente in tine. Plangi daca asta te linisteste. Ii simt respiratia calda pe gatul meu, mangaierile ei alunca usor pe parul meu ca un vual de matase. Stau cuibarita ca un pui ce are nevoie de protectie. Stam asa vreo cinci-zece minute. Ma desprind usor de ea, parca nu vreau sa-i mai dau drumul vreodata. Ne asezam pe patul moale si incep sa-i povestesc tot. Ea doar sta si ma priveste cu acea blandete in ochi in timp ce ma mangaie usor pe spate. Acele mangaieri sunt...sunt ca niste creme ce iti vindeva ranile, dar oricat mi-as dori sa fie asa nu e. Poate doar la suparafa ca in interior rana inca persista si se va mari la urmatoarea lovitura, din nou si din nou. Tot asa pana...nici eu nu stiu pana cand. Pana cand Bunul Dumnezeu va dori sa se termine acest calvar. Ca e un adevarat infern pentru mine, dar atunci daca asta e infernul, Iadul ar trebui sa fie Raiul sau ma insel....sau e mai rau, iar toate astea sunt....Nu, aici nu stiu ce sa zic...
- Gata, calmeaza-te! Stii ce parere am eu, ar trebui sa le spui parintilor tot ce simti, poate asa, defapt sunt sigura ca te vei simti mai bine si poate vei face primul pas spre o noua tu, spune accentuand ultimele doua cuvinte
- Nu, nu , nu vor intelege. Daca ar fi vrut sa o faca isi dadeau seama de acel zambet fals afisat mereu. Nici nu ma gandesc.
- Da’ esti si incapatanata, mai rau ca un catar! Pana la urma e viata ta. Nu te oblig sa faci ce nu doresti. Sa stii ca eu voi fi mereu langa tine si nu te voi lasa la greu. E o promisiune! Nu ii mai lua nici tu in seama pe cei care te jignesc. Nu ai nevoie de prieteni care nu le pasa decat de ei si marele lor egou. Tine minte ce iti spun: TU esti FOARTE valoroasa. Inima, sufletul tau sunt pure ca a unui inger, este mai pretios decat orice, ORICE bijuterie din lumea. Ai inteles? Ofera prietenia celor care merita si apreciaza asat, pentru ca prietenia adevarata este ca o comoara greu de gasit si pretuit, iar tu esti acea comoara, dar trebuie descoperita.

~End Flashback~

Aceste cuvinte inca imi sunt intiparite in minte, nu cred ca le voi uita vreodata, dar nici nu vreau. Zambesc usor la aceste amintiri. Poate ca are dreptate sa le spun parintilor, dar nu vreau sa ranesc pe nimeni. Niciodata nu mi-a rezistat acea masca in fata ei si pot spune ca ma bucur.
- ALO!...Pamantu catre Venus! Raspunde odata! Vii azi sau mai stai mult in usa? Mai avem multe de facut sa stii. Chicotesc usor si ma indrept spre “raza mea de lumina”. Probabil va intrebati de ce zice “Pamantu catre Venus” ei bine vine de la planeta guvernata de zodia mea, balanta.
Incepem sa despachetam lucrurile, le aranjam si privesc oarecum melancolica la toate acele haine. Ea stie sa se aranjeze, dar eu sunt precum o floare ofilita. Nu, nu imi doresc sa plang azi. Poate ca ar fi bine sa zic “nu” si la aceasta Sakura, dar aici ceva ma opreste. Oare de ce? Iar aceasta intrebare idioata, doar stiu ca nu am raspuns, dar imi place sa imi dau dureri de cap.
Se pare ca zicala “unde-s doi puterea creste” se adevereste. Am terminat destul de repede avand in vedere cele doua valize si geanta cu produse cosmetice ale sora-mii. Coboram usor treptele din lemn indreptandu-ne spre sufragerie sa vedem ce sa mai facem, dar se pare ca deja parintii s-au ocupat de asta. Mai bine m-as duce sa mai citesc putin. Imi cer scuze si ma duc spre dormitor, imi iau cartea “prin sabie si foc”, deschid usa de la balcon cu vedere la gradina din spate, cu piscina, diferite flori si micutul iaz, iar in fata geamului meu este un cires. Ma asez pe fotoliul de culoarea mierii si incep sa citesc. Ma pierd usor in acea carte si in visele mele. Oare ma voi indragostii vreodata? Voi stii ce e ala un sarut? Intrebari fara raspuns sau poate il voi afla, vreau sa fie unul pozitiv. Vreau sa rad, sa simt ca nu sunt singura, sa simt iubirea macar odata. Adorm cu gandul la aceste vise. Din nou sunt pe acea pajiste dezlipita din Rai. Totul este la fel. Peste tot numai flori de diferite specii cu diferiti copaci infloriti, cei mai multi fiind ciresi. Petalele lor cad usor peste mine ca o mantie; imi ating usor parut de aceeasi culoare si da impresia ca acele petale se desprind din parul meu. Pasesc usor si lent pe cararea inconjurata de mii de flori cu fluturi. Incet, incet acel paradis se risipeste si ajung langa o cladire mare de culoarea caramelului cu trei etaje, e aceeasi cladire, o scoala. Imi intorc privirea in fata si il observ din nou pe acel tanar ce sta rezemat de zidul de piatra. Isi intoarce capul spre mine, dar nu prea ii pot observa chipul, din nou, este in ceata. Se desprinde de acel zid ...vine spre mine, se opreste la zece centimetri fata de corpul meu. Nu inteleg ce doreste, de ce imi apare din nou acest tanar, de data asta panica nu isi mai pune amprenta pe mine, dar simt cum bataile inimi sunt tot mai accentuate si rapide, parca ar dori sa fuga. Stau intepenita acolo, de zici ca-s lipita cu prelandez. Ii privesc chipul in ceata, incerc sa deslusesc ceva, dar nu reusesc sa fac nimica. O raza de soare apare de nicaieri peste chipul lui si incepe sa se observ usor...usor, dar din nou acel tanar dispare la fel cum a aparut, zici ca ar fi fost magie, dar nu inante de a-mi spune ceva ce m-a dus in eroare...

http://3.bp.blogspot.com/_td-6PIL5M50/SX...re_red.jpg -livingul
http://www.imobiliaremix.ro/poze/poze-ca...a-....html -dormitorul sakurei
sper ca va placut...nextu cred ca la sfarsitu saptamanii :D e in curs de producere:))

[Nixu]

Hi!Deci ficul tau imi PLACE, il IUBESC si il ADOR, dar ai putea sa schimbi cuvantul prenandez pe care cred ca nici nu l-ai scris corect, deoarece suna urat si strica toata fraza...cel putin eu una asa cred, dar tu esti autoarea si faci cum doresti.Visul Sakurei ma scoate din minti nu mai am rabdare vreau sa aflu ce e cu el si ce o sa se intample cand il intalneste pe Sasuke, asa ca te rog sa vii repede cu nextu pana nu inebunesc,ok?:bye:

[DeDal N.]

>>=nu mai folosi asta, ai putea sa folosesti ghilimele, arata mult mai frumos.
Ma bucur pentru ca nu ai mai pus tone de fotografii, dar nu te poti dezobisnui de tot de acest obicei, vad ca. Ce sa zic :))
Asa, ai papat virgule la greu, astea ne mananca pe toti, stiu dar trebuie sa facem fata. Ai folosit italic pentru acel flasback urias, sa spun sincer si capitolul e mare, dar e frumos. Nu folosi caps lock, arata de parca tipi tu la cineva.
Asa, in rest nu cred ca mai am ce comenta. Ai mai avut ceva greseli micute dar daca esti mai atenta, se corecteaza.
Acum astept sa vad cine e el si ce i-a spus. O sa vii cu capitolul cat poti de repede, ne?
Buh Bye !!!

[Turta Dulce]

Asa si ..ce i-a spus? ouf! fataa matusicule sa vezi ce te bat eu pe tine ca ma tii in suspans! Deci capitolul este bun, vad ca avem cevaa mai multa descriere si asta imi place, dar sa stii ca acele cuvinte perpendicular...si mai era unul, nu este bine sa le repeti de mai multe ori..ai facut mai multe repetitii,si asta nu prea e bine, dar lasa asta, tre sa laud un pic p'aici. Deci saracuta Sakura meaa..pun pariu pe ce vreti voi..ca micuta mea floricica il viseaza pe micutul meu Sasuke..ar fi frumos asa...sa nu il cunoasca..dar totusi sa viseze la el..Asa dialogul, nu este nici pe departe Sec ..din potriva e ciresica de pe un tort cu cateva niveluri..delicioase. Naratiunea..vad ca "Micutsa Sakura (adica tu) nareaza foarte frumos" Descrierea,cum spuneam o ador..nu mai am cuvinte..(aici ma refer si pentru ca sunt bolnavioara...sunt racita.si m-a invoit diriginta (spre nenorocirea mea si spre bucuria ta ca am avut timp sa comentez) Deci..c-am atat .T3 c-am iubesc mult de tot!
Sa ma anunti cand apare nextul..daca nu ma supar si plang.si apoi mamii o sa te certa ca m-ai facut sa plang!
Bay-bay matusic'!

[Vero]

Mamaaaaaa O_O Cata mai capitolu frate. Ce n'as da sa pot scrie si eu atata. Deci wow credeam ca nu se mai termina. Nu ca nu mi-ar placea ^^. Deci imi cer scuze pentru intarziere dar stii si tu cum e cu lenea asta. Un capitol extrem de frumos. Chiar mi-a placut. Ceea ce imi place e ca nu l-ai introdus asa de repede pe Sasuke desi prin visele alea banuiesc eu ceva dar e bine ca nu a aparut in peisaj inca. Scuza-mi exprimarea da e unu noaptea si nu imi arde sa scriu corect. Descrierea a fost in mare cantitate ceea ce mi-a placut desi parca mai puteai sa descii oleaca la sentimente. Dar e ft bine si cum ai facut tu. Naratiunea e si ea la fel de buna, actiunea nu a fost nici pe departe grabita si dialogul nu a fost sec. Deci foarte bine. Greseli de tastare am mai vazut dar nu sunt grave. Probabil ti-au scapat. Ce nu mi-a placut e ca folosesti expresii gen ,,nimica" si ,,atata". Corect e ,,nimic" si ,,atat" . Probabil mai erau dar asta le tin eu minte. Inca ceva dupa fiecare paragraf lasa un spatiu liber ca sa se poate citi mai usor. Ce m-a mai deranjat e ca prin flashback ai scris doua cuvinte cu majuscule. Sa nu mai scrii asa ca e inestetic. In rest nimic. Astept nextul si te rog sa ma anunti cand il pui. Buh bye! :*

[Katniss]

Dupa cum am promis mi-am facut si eu aparitia cam tarziu da ce sa ii faci. Asa capitolul l-am citit de aseara, dar na uita ca nu am avut timp sa las comm. Il las acum totusi ca la cat de rau imi e nu stiu daca o sa il mai pot lasa mai tarziu.
Anyway revenind la capitol ce pot sa zic ca mi-a placut nu stiu daca ai avut greseli, eu nu le-am vazut. Descrierea a fost destul de buna la fel si dialogul, cam atat astept nextu.
Scuze pt comentariu asta atat de simplu si scurt dar nu ma simt in stare sa il las mai mare in momentul de fata. ByE bYe.

[LoLix]

Hey, multumesc ca m-ai anuntat si pe mine de ficul tau.
Deci se pare ca l-am citit si eu si mi-a placut foarte mult deoarece ai folosit 2 persoane a caror viata le-ai descris-o pe scurt dar cu destule amanunte.
La inceput m-a atrs foarte mult titlul pentru ca este foarte interesant dar acum se pare ca ma atrage mai mult personajul Sakurei pe care nu ai descris-o ca fiind o printesa sau ca s-ar considera ca una.
Imi place ideea cu Sakura care se muta destul de des dar totusi este o fata modesta si simpla.
Ma impresionat totusi si personajul lui Sasuke care, cu toate ca este foarte frumos descris, nu se foloseste de faptul ca are toate fetele la picioare dar ai fost puti rautacioasa in descrierea verisoarei lui Naruto. Oricum e ok si, in mare, imi place totul la acest fic si deabea astept sa vad continuarea.
Deci probabil ca, daca vrei, ma vei anunta si pe mine cand postezi nextu ca eu una il astept foarte nerabdatoare.