[Naruto] Cea mai retrasa si singura floare este si cea mai frumoasa

[Miranda.]

O sa scriu singura ta greseala de tastatura pe care am observat-o ( sincera sa fiu nu prea ma gandesc la ele):
apre- pare

Incearca sa dai space la fiecare pargraf ca se poate citi mai usor, asta este lucru foarte important mai ales daca ai un capitol lung ca al tau, in plus arata mai estetic.

- Sakura vii odata sau ramai aici? o aud pe mama care este in usa taxiului. Cand au ajuns sau mai bine zis ce e cu mine de sunt asa aeriana?.

Doamne, sper sa imi revin...
Ma urc in taxi, in spatele soferului, langa sora si mama mea, tata statea in fata. Imi intorc capul spre geam si incep sa analizez acest mic oras. Miile de blocuri inalte de cinci, zece sau cinsprezece etaje, frumos contruite aproape ating cerul; magazinele mixte par a fi niste furnicute in comparatie cu cele mari. Tocmai trecem pe langa primaria orasului, o cladire mare cu un etaj, cu o multitudine de geamuri. In fata ei se afla o fantana arteziana inconjurata de flori. Straduta ce duce spre intrare este despartita de portiuni de gazon, astfel formandu-se un mic labirint. La doua strazi departare de primarie de afla Marele Centru Comercial Konoha( M.C.C.K), pe mine nu ma intereseaza, deoarece eu nu frecventez mall-ul. Ma intreb unde este muzeul sau in acest oras nu exista asa ceva? Nu, nu are cum. Sunt intrerupta de catre cineva ce apre a fi sora mea, care are o urma de ingrijorare afisata pe chip.

- Sakura ce e cu tine? De cand am plecat din New York esti cu capul in nori si nu iti sta in fire. Este ceva ce te macina? Poti sa-mi spui, daca nu vrei acum, o faci cand ajungem acasa.

- Nu, nu am nimica. Doar analizez acest oras. Nu minteam, chiar analizam acel oras, dar o parte din mine este total tulburata, nici eu nu stiu ce am, dar sora mea...

- Daca te ingrijoreaza faptul ca vei avea colegi noi, atunci te prostesti. Mereu ai reusit, cu greu, dar te-ai acomodat si o vei face si acum. Sunt sigura. Ce-mi place cand imi vorbeste cu acea blandete si iubire in glas. Dau afirmativ din cap si imi continui analizarea.

Dupa un sfert de ora sau mai bine de mers ajungem la noua noastra casa. Cobor din masina si observ ca gardul este facut din beton, iar in mijloc este despartit si asezat un model foarte ciudat, opac ca abia vezi ceva dincolo. Portile sunt mari, facute din fier cu cateva triunghiuri sau trapeze opace. Intru pe poarta mica urmata de Konan. Se pare ca mai este ceva de mers pana la casa, cam vreo cinci metri. Peste tot este pus gazon frumos aranjat. In partea dreapta sunt plantati cativa braduti, ori mici si pleostiti ori mari si drepti. Spre casa se ivesc cateva flori, se pare ca sunt trandafiri albi in forma de semiluna, in interior sunt panselute de diferite culori, zici ca sunt stropite cu vopsea; la fel fiind si in partea stanga, numai ca lipsesc florile. Vila este mare, de culoarea vaniliei cu un etaj si se pare ca avem si mansarda sau este doar podul?. Intru in casa, este una primitoare si spatiuasa, asa la prima vedere. Culorile prediminate fiind de alb, negru, culoarea vaniliei si mierii. In capatul holului se afla usa ce duce in birou, pe partea scarilor se afla debaraua si baia pentru invitati. In partea dreapta este bucataria si sufrageria care face parte din hol. Este alba, canapeaua de aceiasi culoare ca si pereti cu o masuta neagra in mijloc; peretele din stanga este facut din sticla si duce in gradina din spate. Deasemenea perpendicular cu peretele din sticla sa afla si cel ce contine mobila, formata din cateva raftulete unde se afla si plasma, iar paralel este semineul cu un tablou foarte ciudat; incheiem cu un covor alb cu roz,rosu, mov asemenea trandafirului deschis. Urc scarile de lemn lacuite, facute oarecum in spirala si cu margine de fier cu un model specific japonezilor.

In al doilea rand despartirea in paragrafe nici nu este bine realizata, incearca sa mai rupi din el deoarece este greu de citit. Si mai sterge din dialog si pune comunicare indirecta, asa este mult mai bine.

Sper ca nu te-am suparat.

Ja ne

[Rose ^^]

ok m-am gandit ca v-ati saturat asteptati asa ca v-am adus noul capitol. Sper ca nu am da-to in bara:D.Nu va mai retin Domnisoarelor si Cavalerilor Lectura placuta:*

Cap. 3 “-Bine ai venit in Konoha”

SAKURA

O raza de soare apare de nicaieri peste chipul lui si incepe sa se observ usor...usor, dar din nou acel tanar dispare la fel cum a aparut, zici ca ar fi fost magie, dar nu inante de a-mi spune ceva ce m-a dus in eroare...
- Ne vom mai intalni. Totul abia acum incepe, floare de cires.

Ma trezesc brusc, iar din cauza ca m-am ridicat brusc am ametit. Inca imi amintesc acel vis si acele cuvinte “Ne vom mai intalni. Totul abia acum incepe, floare de cires.” De ce mi-a spus “floare de cires”, ce legatura are cu mine? Tin minte ca am putut observa ceva, doua suvite negre cazand pe chipul sau in ceata. Nu inteleg ce e cu visul ala, deja e a doua oara. Mai bine l-as uita, sunt sigura ca nu e nimic important.

Ma intreb cat am dormit. Intru in camera si vad ca ceasul indica ora sase treizeci PM. Oare o fi strigat la mine pentru a cobori la cina? Nu mai stau sa ma gandesc si cobor scarile. Pfiu...se pare ca abia pune masa, ma ofer sa o ajut pe mama dupa care ma duc in sufragerie sa ii anunt ca cina este gata si ma asez langa sora mea la masa. Doamne nici acum nu am uitat acel vis. E ciudat...nu mi s-a mai intamplat sa visez ceva de doua ori, dar ce e si mai ciudat e faptul ca am un sentiment straniu ca si cum ceva se va schimba. Gata Sakura! Sunt prostii. Oboseala mi-a afectat creierul; sunt sigura ca maine voi fi bine.
- Sakura, ma striga mama, draga mea, maine mergem sa te inscriem la liceul “ Team Konoha”. Sa stii ca este cel mai bun liceu de aici, stim ce alegem pentru tine. A castigat foarte multe concursuri si se axeaza mult pe matematica, fizica, chimie, informatica si romana. Suntem siguri ca te vei descurca.
Dau afirmativ din cap afisand din nou acel zambet. Offff chiar urasc zambetul asta, nici nu cred ca mai stiu sa zambesc cu adevarat.

Incerc sa mananc ceva, dar pur si simplu nu intra in mine, asa ca decid sa ma retrag de la masa. Desi e abia ora sapte, tot ce imi doresc este sa ma culc. Intru in cabina de dus si incep sa imi masez pielea cu buretele acompaniat de gelul de dus cu miros de crin. Acea mireasma imi intra in nari, dandu-mi o senzatie de relaxare. Picaturile de apa calda se lovesc de trupul meu provocandu-mi o “durere placuta”, dar din pacate acest moment se incheie aici. Ma imbrac cu pijamaua si ma asez pe pat. Ploapele mi se inchid usor; simt cum spiritul mi se desprinde lasandu-mi trupul “fara vlaga”. Gata am parasit aceasta lume, intrand intr-o lume total diferita, numai a mea; unde “raul” nu patrunde si fericirea domneste pe vecie.

O raza de soare isi face loc in camera mea aterizand cu gratie ca un fluture pe chipul meu inca adormit. Deschid usor ochii si ma it la ceas care indica ora noua AM. Mi-as dori sa mai stau in pat, dar nu pot. Nu am facut nimic si totusi ma simt asa de obosita. Ce e cu mine? Nu e prima data cand ma mut. Sunt asa confuza. Ma ridic din pat si ma duc la baie cu viteza melcului. Ma uit in oglinda, chipul imi este odihnit, dar trupul mi-e obosit. Imi fac un dus sperand ca totul va fi bine, dar ma insel. Chiar nu inteleg nimic. Ma imbrac cu o pereche de blugi, o maleta cu un sacou fara forma si largi, iar imi picioare imi iau o pereche de pantofi de pe vremea lui strabunica. Cobor scarile si ma duc la bucatarie sa manac ceva. Imi salut parintii si ii intreb cand mergem, iar raspunsul vine imediat.
- Buna dimineata! Peste jumatate de ora, imi raspunde tata care citeste ziarul “A new day in Konoha”

Dau afirmativ din cap si incep sa mananc. Ma indrept spre camera mea si imi pun in geanta demodata actele, un pix, imi iau dosarul de pe birou dupa care cobor. Urc intr-un hyundai santa fe de culoare gri metalizat si pornim spre scoala.

Dupa zece minute ajungem. Ies din masina, dar raman oarecum socata de ceea ce vad. Aceasta scoala...nu, nu e, nu poate fi, e o simpla coincidenta. Intru pe poarta indreptandu-ne spre biroul directorului.
- Buna ziua, domnule director. Numele meu e Hirashi Haruno, aceasta este sotia mea Kyoko Haruno, iar ea este fata mea Sakura Haruno.
- Buna ziua. Bine a-ti venit la liceul “ Team Konoha”. Eu sunt Hatake Kakasi, cu ce va pot ajuta? Hatake Kakasi este un barbat in jur de treizeci-trezezi si doi de ani, inalt, bine facut, cu parul gri ca cenusa si pare o persoana de treaba la prima vedere.
- Am dori sa o inscriem pe Sakura la acest liceu.
- Bineinteles. As dori dosarul si ca fiica dumneavoastra sa completeze aceasta fisa cat vorbim noi. Ii ofer dosarul si nici bine nu m-am apucat sa completez fisa ca deja primesc laude la adresa notelor mele. Waw suntem onorati sa avem o eleva cu asemenea note. Binte a-ti venit la noi!
.
Ii multumesc inmanandu-i fisa dupa care ma retrag lasandu-i sa vorbeasca despre reusitele mele. Ma asez pe fotoliu rosu din hol, se observa ca acest liceu participa la multe concursuri. Aici se afla un dulap cu trofee si unul cu medalii si diplome. Se pare ca de cele mai multe ori castigau locul I sau II si ajungeau destul de departe. Observ ca pe usa intra doua fete cam de aceiasi inaltime ca si mine. Una din ele are parul pana la umeri in scari de un saten inchis cu suvite rosii, dar nu par a fi vopsite ci naturale, iar ochii rosii ii sunt acoperiti de o pereche de ochelari; cealalta are parul mov spre negru, iar ochii sunt de un mov sters, dar frumosi ce exprima multa iubire.
- Domnisoara Sakura, va veni imediat o colega sa va conduca ca sa luati manualele si sa va ia masurile pentru uniforma, care va veni acasa la dumneavoastra pestre trei zile. Bine a-ti venit la noi! Inca ceva, sunteti in clasa a XI-a C, imi spune directorul care se afla in usa biroului sau. Dau din cap in semn afirmativ si astept linistita. Offfff...am uniforma. Nu prea ma incanta ideea insa nu am ce sa fac.
- Buna. Esti noua aici? ma intreaba satena. Raman uimita, adica nimeni nu a mai vorbit cu mine pana acum fara ca sa-si bata joc de infatisarea mea.
- Salut. Da sunt noua, am ajuns ieri in Konoha.
- Bine ai venit in Konoha! imi ureaza bruneta. Eu sunt Hinata, Hinata Hyuuga, iar ea este prietena mea Karin. Incantate de cunostinta. Apropo din ce tara vii?
- Eu sunt Sakura Haruno, incantata deasemenea. Din New York, chiar daca Konoha m-am nascut aici, am fost plecata de mica. Inca sunt uimita. Adica nu a mai vorbit nimeni cu mine de ceva ani. Eram in Miami cand mi-am facut o prietena, prima si ultima.

~Flashback~

Mergeam pe strazile din Miami gandindu-ma la...la ce? Ca nici eu nu stiu. Poate la viata, poate la nimic, chiar nu stiu. Mintea imi este tulburata. Nu inteleg de ce viata e asa cruda cu mine. Ce rau i-am facut eu ei? Cu ce am gresit? De ce m-am mai nascut, daca sufar? O multime de intrebari si nici un raspuns. Defapt nici nu inteleg de ce ma preocup atat, chiar Konan mi-a zis ca nu merita, dar totusi...Intru in parc si ma asez pe o banca de langa un rau, la umbra unui cires. Ce ciudat. Mereu acest pom ma relaxeaza si am impresia ca seamana cu mine, dar tot nu pot sa-mi scot intrebarile din minte ca sa nu mai spun de durerea din suflet. Mi-as dori sa o pot sfasia, dar nu pot...cata tristete. Mereu cand sunt suparata parca viata se incapataneaza sa vad doar numai persoane fericite in jurul meu. De ce? Am ajuns sa urasc fericirea. Sa urasc un sentiment placut care nu e de mine. O lacrima mi se prelinge pe obraz si inca una urmata de multe altele. Tristetea mea se varsa prin acele lacrimi, de ar fi sa plece de tot, dar e doar o dorinta fara nici o speranta.
- Buna. Ce ai patit? De ce plangi? Imi ridic privirea si observ o fata de aceiasi varsta ca si mine cu parul blond ca nisipul, lung prins in doua codite foarte simpatice si ochii ei sunt movi, calzi, plini de iubire. Nu pot sa cred ca cineva vorbeste cu frumosul cu mine, dar daca e o capcana si doreste sa rada de mine, dar totusi parca ea mi-a luminat putin sufletul. Hei de ce nu vorbesti cu mine? Ti-a papat pisica limba? adauga acesta cu o urma de ironie in glas.
- Buna. Scuze, dar nu sunt obisnuita ca cineva sa vorbeasca cu mine.
- De ce? Doar nu ai raie sau altceva?
- Nu, nu am nimic de genul, dar dupa aspectul meu iti poti da seama si ca sa nu mai spun ca am note de zece. Nu pot sa cred ca cineva vorbeste cu mine. Chiar ma simt bine, se pare ca m-ai sunt si persoane bune.
- Asta nu e un motiv intemeiat si pot sa-mi dau seama din glasul tau cata tristete induri, iar eu nu sunt genul de persoana care sa imi placa sa fac alte persoane sa sufere, pentru mine prietenia e un lucru foarte pretios si nu judec oamenii dupa aspect exterior ci dupa cel interior, iar tu esti speciala. Apropo ma numesc Isabella, Isabella Crinia si tocmai m-am mutat aici. Waw cum vorbeste...cu cata iubire si blandete. Ii spun numele meu si aflu ca e la aceeasi scoala cu mine “Elite School”, in aceeasi clasa a VI-a D. Ce-ar fi sa imi arati o parte din oras?

Dau afirmativ din cap si incepem sa mergem pe unde apucam. Nu aveam o tinta anume, mergeam pe unde apucam. In acel moment, sentimeltul pe care am crezut ca-l urasc si-a pus amprenata pe mine si imi place. E minunat. Nu pot sa cred ce sentiment placut uram eu, acum ma simt ca un nou nascut. Viata in acest moment imi zambeste si parca imi spune “Pretuieste ce ti se ofera”

..................... Ma simt atat de bine in compania ei, in sfarsit simt ca exist, dar nu totul e roz, nu? Azi am fost chemata de Isa in parc la “Podul Visului”, se numeste asa, pentru ca legenda spune ca in noptile cu luna plina de vara, daca aprinzi o candela si iti pui o dorinta, dupa care ii dai drumul pe rau se va indeplini.
- Salut Isabella. Scuze ca am intarziat. Ce s-a intamplat? O vad ca este trista, lucru care arata ca ceva s-a intamplat, deoarece ea mereu e vesela. Dupa un timp de tacere isi face curaj sa vorbeasca, dar parca cuvintele nu doreau sa iasa afara; asa ca o intreb din nou ce s-a intamplat.
- Sakura imi pare sincer rau. Nu stiu cum sa-ti spun asta fara sa doara, dar... peste o saptamana plec la Paris.

Nu, nu asta. De ce? Cand era asa frumos. De ce cand simteam ca exist. Nu inteleg, se pare ca viata nu e de partea mea…usor vine usor pleaca. Dar stai...este vacanta, deci v-a pleca pentru o perioada, dau sa o intreb cat timp va sta, dar se pare ca mi-a “citit” gandurile.
- Nu mai vin. Ma mut definitiv. Imi pare sincer rau.

“Nuuuuuuuuuuuuu!!!!!” tip singura in gand, iar sufletul incepe sa planga si el. Lacrimile doresc sa iasa la suprafata, dar nu le las; “le incui” si le voi da drumul cand ajung acasa. Era normal, adica aveam prea multa bucurie. Din nou tristetea pune stapanire pe mine.

Ultima saptamana am petrecut-o cu Isa. Am facut o multime de lucruri: poze, plimbari, chiar am mers si la mall, cumparaturi, mai mult ea, am dormit una la cealalta. Chiar daca aratam fericire la exterior, in interior tristetea castiga teren si sunt sigur ca asa e si la ea sau poate nu. Aceasta e ultima seara impreuna, asa ca dorm la ea. Stam si privim cerul instelat cu o cana de capuccino in mana. Mii de stele acompaniaza pe mandra luna. Sunt de nedaspartit. De ce nu pot fi si oamenii asa? Noi suferim, pe cand ele nu. Doresc sa sparg aceasta liniste care ne incojoara, dar Isa mi-o ia inainte.
-M-am distrat minunat cu tine. Esti o prietena minunata. Sa stii ca nu te voi uita; mi-as dori asa mult sa pot opri timpul. Sa stii ca ne vom reintalni, nu stiu cand, dar ne vom reintalni. Are acelasi zambet pe fata..bland, plin de iubire.

~End Flashback~

De atunci nu am mai vazut-o si din acea seara zambetul meu a redevenit ceea ce este si acum, unul fals. Tristetea domina fericirea ascuzand-o intr-un colt intunecos, iar durerea nu inceta sa apara; dar se pare ca azi fericirea “isi vrea revansa” si am de gand sa accept aceasta noua sansa de a trai.

Intre timp a venit si o femeie de vreo treizeci si doi de ani, cu parul saten, lung prins intr-o coada, ochii ei ciocolatii exprimau caldura. Am aflat ca o cheama Mia si este administratora. Ma roaga o urmez, iar fetele vin si ele cu mine.
-Stii poate nu-ti place ideea cu uniforma, dar e chiar draguta. Ce zici daca ti-am arata scoala si o parte din Konoha dupa ce termini? Apropo in ce clasa esti?
- Sigur Hinata, mi-ar placea. Pai sunt in clasa a XI-a C si cu uniforma nu comentez la lucruri asa marunte. Zambesc, zambesc din nou, iar acum zambesc cu adevarat. Se pare ca viata imi se ofera o noua sansa, poate nu e chiar asa de rea sau poate eu nu am stiut sa pretuiesc ceea ce am si se pare ca si fetele sunt cu mine in clasa. Asta da bucurie.

Termin destul de repede, iar dupa merg cu Hinata si Karin sa vad scoala. Se pare ca are doua laboratoare de fizica, de chimie, biologie, unul pentru gimnaziu altul pentru liceu. Un laborator de muzica, unul de desen, pe langa infirmerie mai au si un cabinet stomatologic si psihologic. Pe holuri sunt puse vestiare, al meu este la etajul unu langa cel al noilor mele prietene. Continuam cu exteriorul scoli. Se pare ca e bine dotata. In spate era un mic parc cu banci si masute, gazon cu flori si diferiti copacii plantati fiind si casa pasarilor pe timpul anului. Tocmai cand ieseam pe poarta liceului vad, vad un tanar care... Nu inteleg nimic, nu poate fi...

SASUKE:

Unde sunt? Ma invart, dar nu vad nimic. Ce naiba? Nu inteleg, nu vad nimic, e negru, doar negru. O culoare monotona, lipsita de viata. Nu credeam ca o simpla culoare poate sa imi creeze aceasta senzatie de singuratete, desi nu sunt singur. Stai. Ceva este in fata. Incep sa alerg ca nebunu apropindu-ma din ce in ce mai mult. Las pasu mai usor. Se pare ca ma ajuns si ceea ce vad e... Soala mea? Ce... cineva iese pe poarta scolii. Sunt trei fete. Pe doua le cunosc, dar nu stiu de unde, nu imi amintesc, iar pe cealalta nu am mai vazut-o in viata mea. Nu o pot vedea clar, e in ceata. Cand a ajuns in fata mea? Nu mai conteaza. Tot ce fac este sa-i privesc ochii in ceata, dar nu pot vedea mare lucru. Doresc sa-i ating chipul, dar dispare, dispare tot, iar eu cad, cad. Cand ma opresc, oare?
- Aaaaaaaaaaaaaaaaaa....Au! se pare ca am cazut de pe pat. Ce a fost acel vis? Dar de ce ma intreb, pana la urma nu are nici o importanta, dar totusi un sentiment ciudat isi face aparitia, nu-l pot descrie ca nu stiu exact ce e. Clar am innebunit! Am visat scoala?! Asta da lucru ciudat, nu mi-e dor de ea, poate sa se darame din partea mea. Cred ca mai bine nu acceptam acea idioata pedeapsa.

~Flashback~

Eram in parc cu prietenii mei Naruto, Neji, Lee, Kiba si Shikamaru; desi sunt doar o parte, restu dorm sau sunt inca in vacanta prin alte tari. Stateam si vorbeam pana cand Kiba a decis sa jucam carti, mai exact razboi, dar ca sa fie mai interesant vom juca cu pedepse. Incepem jocul si raman numai eu si Naruto, iar nenororcitul a castigat, asa ca a trebuit sa indeplinesc o pedeapsa. Nu putea fi asa rau, dar se pare ca m-am inselat. Trebuia sa trag doua fumuri de tigara. Doamne urasc sa fumez, dar nu am ce face. . Nu inteleg ce castigi daca fumezi. A da. Un loc “regal” la cimitir, mori mai repede. Ii cer o tigara lui Neji ca el e cel care fumeaza impreuna cu Lee; aprind “moartea” si trag doua fumuri, dar nu le trag bine, pentru ca nu imi place.

Ma indreptam cu baieti spre o terasa si noroc prost esta ca am dat de Ino “regina blondelor”. Normal ca nu se putea sa nu-mi sara in gat reusind sa ma darame. Drace! M-am lovit la spate. Cred ca e bine daca nu mi-am rup coloana, vai ce rau imi pare ca nu s-a lovit Ino, sa vada si ea cum e. Aloo?! Da pe mine nu ma ajuta nimeni? Toti stateau si radeau, dar se pare ca “fratemiu” chiar tine la mine si ma ajuta. Ma ridic, ii multumesc lui Naruto si incep sa urlu la Ino ca un nebun:
- Ce-i cu tine? Esti nebuna sau ce? Vrei sa ma bagi in spital sau sa-mi sapi groapa? Tu chiar nu pricepi ca esti enervant si ca nu vom mai fi impreuna niciodata? Aaaa era sa uit sa va spun. In clasa a VIII-a am fost impreuna cu Ino, desi aia nu sa numit relatie. Cinci zile de infern. Nici nu stiu unde mi-a fost capul atunci, cred ca eram beat cand am acceptat. O las pe blonda unde era si plec spre casa fara sa-mi mai salut prieteni. Deja mi-a pierit chefu de distractie in seara asta.

~End Flashback~

Poate am fost cam dur cu ea. Stai…imi pare rau pentru ea? Clar ca fumurile alea mi-au afectat creierul. Vezi sa nu imi para rau, o merita din plin. Dau sa plec spre baie, dar sunt oprit de telefonul meu care ma anunta ca am primit un mesaj. Il iau si incep sa citesc, se pare ca e de la...
- Imposibil...imposibil, sunt uimit de ceea ce scrie aici. Imposibil, nu pot sa cred ca....


http://media.photobucket.com/image/hinat...y.jpg?o=34 – hinata
http://media.photobucket.com/image/anime...u.jpg?o=21 - isabella
http://autotank.ru/production/241-hyundai-santafe.html huyndai

[Hakusor.]

Dau un edit dupa ce vin de la scoala`-.-'
______________________________________________
Uite si editu' promis:-l
Scuze ca nu ti l'am lasat in ziua aia dar nu am fost acasa`...

Bine ca macar tu anunti next'urile-.-' .
Am stat sa numar "a"-utile si "u"-urile din 'Aaaaa' si 'Nuuuu'. Pe mine ma deranjeaza, imi grarie retina tona asta de litere, incearca sa folosesti doar "Nu", arata mai bine, parerea mea, si mai am parerea ca o sa fac un spam de toata frumusetea :-l .Greselute de tastare au fost, din ce mai tin eu minte, nu asa grave, dar ai grija. Descrierea imi place, dar poti sa mai adaugi, nu strica, si dialogul este bunicel, este ok.
Cam atat^^.
Pa'pa dear`:*

[Nixu]

Hello sweetie... ms ca mai anuntat:*... acum sa trecem la fic.
Sa vedem... a fost foarte interesant faptul ca au avut amandoi acelasi vis...app m-ia placut mult partea in care Sasuke a cazut din pat, am simtit o satisfactie nejustificata, dar trebuie sa recunosc ca m-ia facut mare placere>:)... un lucru care nu m-ia placut a fost Karin... nu pot sa o sufar pe fiinta aia, doar numele ei ma enerveaza la culme:cursing:... da:)) nici mie nu mi se pare normal sa prinzi 'ura' pe un personaj fictiv, dar in fine... sa nu crezi ca am ceva cu ficul tau... ba din contra imi place, doar ca nu o pot suporta pe Karin... trecand peste asta ai avut un capitol interesant si cum sa spun:-?... detaliat(lung:)))... anyway NEXT:yondaime:... pls;)):*:bye:

[DeDal N.]

Mor.
Deci, cate flashback-uri ai avut in capitolul asta? Am crezut ca nu mai inteleg cand era flasback, cand era Sakura sau cand era Sasuke.
Asa, acel 'Aaaaaaaaaaaaaa' si 'Nuuuuuuuuuuu', puteai sa folosesti ceva mai putine litere, nu arata mai rau, te asigur. Asa, tot nu scapi de mania pozelor, poze, poze. In rest, in afara de ceva greseli de tastare si gramaticale minore si ceva greselute cu semnele de punctuatie, totul pare in regula.
Poti sa mai lucrezi la descriere, vad ca imbini dialogul si naratiunea destul e frumos, dar in primul rand folosesti dialog, ai un plus urias din partea mea pentru asta.
Asa, in rest totul pare in regula.
Cam atat am avut de spus.
Buh Bye !!!

[Moon princess]

Mai ametit complet. :)) Ai cam incurcat actiunile pe acolo, ba e vis ba nu e. Nici nu mai stiu care-i realitate. :)) Eh, ma rog, ceva ceva am inteles, ca altfel nu mai dadeam com. Asa, sa incep.
In primul rand, ca veni vorba de ordinea actiunii, ai un pic grija la acest aspect ca ai cam incurcat actiunile si ai ametit cititorul de nu a inteles nimic. Cel mai bine ar fi sa scrii cate un capitol care sa fie doar din perspectiva Sakurei sau a lui Sasuke. Poti sa faci cu randul, o data din perspectiva Sakurei, o data din cea a lui Sasuke. Ar fi mult mai bine. Sper ca ai inteles ceva, nu prea ma pricep la explicatii. :p
Apoi, referitor la Descriere, nu pot spune ca nu ai avut, insa mai trebuia, nu ai dat detalii referitor la locul actiunii, ai trecut precum Voda prin loboda si nu ai explicat mai amanuntit. Ai spus doar ca erau niste prapadite de medalii in holul scolii si afara erau multe flori. Insa, Sakura chiar nu a ramas impresionata de nimic?
Actiunea, ai cam grabit-o insa nu asa tare, ti-am spus ce ai gresit.
Greseli sincer nu am vazut, si voi continua sa nu le vad. ;))
cam atat si astept nextu ^^
chu&gambate!

:bye:

[Assyria]

Heii.. am venit si eu in cele din urma cu un comentariu. Chiar nu inteleg! Pur si simplu nu inteleg! De ce toata lumea crede ca cei care poarta aparat dentar si ochelari sunt tocilari? Sau ca mai trebuie sa fie si urati? :)) Si eu port :>. Si daca port nu inseamna ca trebuie acum sa ma neglijez pe mine, purtand haine largi si de pe vremea lu' bunica-mea( bine, cand jucam teatru imi cautam niste rochite) , cum face Sakura. Adica e cam... neobisnuit si ciudat >.<". Dar cred ca asta o face mai speciala, intr-un fel anume... Ideaa, hmm, sa zicem ca are un grad de originalitate si anume tocilara de Sakura, care acum nu mai este tocilara frumoasa ci tocilara urata care nu-i pasa de ea. Sasuke a ramas la fel, liceul e si el prin preajma( cine se mai satura de el? ). Atiunea e foarte lenta, e bine.. dar daca nu vrei sa se plictiseasca cititorul citind aceasta rutina ... mai baga niste actiune, ceva care sa ne dezmorteasca. Descriereamai trebuie accentuata * cea a sentimentelor, desi daca ma gandesc mai bine nu prea ai avut ce sentimente sa accentuezi* . Dialogul este sec la unele replici si m-am cam incurcat in el.
Nu prea am ce sa-ti comentez pentru ca s-a cam intamplat cam nimic pana acum. Exceptand mutarea si acele vise ciudate. Apropo de vise cam prea evidente si evidente. Incerca sa ne tii in suspans. Vad ca deja o faci cu mesajul ala.
Ficul e dragut, n-ai ce zice, dar mai trebuie lucrat. Imi place marimea capitolelor... nu am sa reusesc niciodata sa scriu asa de mult :)).
So... imi place ficul si merita continuat si eu te astept cu next-ul. Am vazut ca primesti zeci de comentarii :> .

[Katniss]

O să dau edit mâine seară dragă surioară că acum sunt prea adormită.
Edit.
OMG... am ajuns şi eu într-un final pe aici, sincer chiar nu mai credeam că o să reuşesc ştii şi tu cum e cu şcoala asta. În fine revenind la acest capitol, ce pot să spun a fost lung, dar mai cam băgat puţin în ceaţă. Acţiunea a fost buna, dar ai mai putea lucra puţin la ea să o faci mai dinamică, mai interesanta, descriere ai avut nu pot să mă plâng însă şi la ea mai poţi lucra. Dialogul tinde să devină sec aşa că ai grijă. Greşeli nu am văzut cam atât sper că nu te-a supărat comentariul meu bye, bye.

[Kenky.]

Sal'tare :]

În sfârşit am reuşit să ajung şi eu pe la ficul tău XD. Ce pot spune? La fel de lung ca de obicei, cea ce-mi place. Trebuie să recunosc că au fost foaaarte multe flashback-uri şi m-au cam ameţit puţin *laugh*. Încearcă pe viitor să scrii un capitol din perspectiva unui singur personaj. Pentru că acea scrută ''intervenţie'' a lui Sasuke nu prea îşi avea rostul.
În rest e ok. Cu virgulele nu ai probleme, le pui unde trebuie, iar greşeli de tastare nu am ochit. Îmi place dialogul tău, nu e sec, iar acţiunea e ok, nu mi se pare grăbită. Descrierea e şi ea în regulă şi observ că începi să te axezi şi pe sentimente cea ce e foarte bine. Am observat că ai şi un capitol foarte ''aerisit'', l-ai aşezat pe paragrafe cea ce e foarte bine din punct de vedere stilistic.
Cam atât. Nu prea mai am ce spune. Doar că sunt curioasă ce se va întâmpla în continuare :]

Bye Bye *hug*

[Vero]

Doh ar trebui sa ma obisnuiesc cu capitolele tale gigantice ^^" Scuza-mi intarzierea repetata dar lenea asta ma cam stapaneste si nu vrea sa imi dea pace. Fara alte introduceri sa revenim la fic. Mi-a placut capitolul a fost maaaaare si frumos. Descrierea este prezenta in cantitati mari, naratiunea a fost frumoasa, actiunea nu a fost grabita si dialogul nu a fost sec. Greseli de tastare nu imi amintesc sa fi vazut dar am vazut doar o greseala de exprimare dar nu e grava. Ce nu mi-a placut e ca ai pus siru ala de puncte fara sa fie nevoie si ca atunci cand a picat Sasuke din pat ai pus o gramada de ,,a". Puteai sa pui ft bine un singur a, sau mai bine deloc, si descriai felu in care a ziso. In rest nimic. Astept nextu si nu uita sa ma anunti cand il pui. Buh bye!:*