20-06-2013, 10:18 PM
(Ultima modificare: 20-06-2013, 10:25 PM {2} de Omfaranume.)
Capitolul II
Monotonie.
Traiesc, respir, merg, dar totusi nu stiu de ce fac toate aceste lucruri, sau mai bine spus nu gasesc un motiv intemeiat. M-am plictisit de toata aceasta monotonie idioata, traiesc zilnic acelasi deja-vu - nu stiu daca as putea numi altfel toata aceasta situatie - nu vad nici o sclipire pe care sa o urmez, nu gasesc nici un rost " sa imi urmez visele " , doar ma inec in ele.
Mii de intrebari ma urmaresc, dar atunci cand in sfarsit cred ca am fasit raspunsul, vine viata si le schimba. Ar trebui sa ma bucur de tot, ca orice alt adolescent normal, dar mie imi trebuie un motiv sa fac asta. M-am pierdut printre atatea ganduri, ma simt groaznic.
Motive, sperante, fum, vise, alcool, prieteni sau cunostinte, dorinte.. Capul meu este asemeni unei tornade, prinde tot in cale si lasa in urma dezastru. Imi trebuie un drum, dar ce drum? Buna intrebare, nu stiu de ce pun accent pe ea, posibil datorita faptului ca nu am pe ce altceva sa pun accent, ma pierd in toata lumea asta, ca un copil intr-un parc de distractii imens. Trist. Nu mai sunt copil. Nici nu stiu cine sunt, mi-e si frica sa aflu. Mai bine nu.
Trebuie sa ma ridic, trebuie sa ajung la scoala, sa zambesc ca si cum totul ar fi roz, oare se va sfarsi acest cosmar? Ma imbrac, trebuie, iar imi asez capul pe raftul din mijloc al dulapului si incerc sa gasesc haine. Din nou, trebuie, sa arat acceptabil. Toti trebuie si oricat am sustine ca nu ne pasa, defapt ne pasa atat de mult incat seara cand ajungem acasa ne framantam, intoarcem orice situatie in care am fost pusi pe toate partile posibile sa nu care cumva sa fi gresit ceva. Incercam sa atingem imposibilul - perfectiunea - ahh, ce generatie. Orice s-ar intampla in jurul nostru ne afecteaza. Nu ne putem rezolva propriile probleme, dar in schimb cand vine vorba de altii suntem experti.
Ma blochez deseori in propriile ganduri filozofice in drum spre scoala, nu fac altceva, cel putin in ultima vreme, decat sa gandesc. Sa caut un motiv pentru care sa trec si peste alta zi. Inainte imi petreceam tot timpul cu Kiba, chiar ma distram, mai ales cand ne certam pe diferite subiecte ca doi copii idioti, sau doi ceva care inca se cred copii. Eram fericita sa stiu ca este mereu alaturi de mine, eram fericita sa imi ofere o imbratisare atunci cand mi se parea ca toata lumea imi fuge de sub picioare. Adoram cand adormeam la el in brate in timp ce isi trecea lenes mana prin parul meu, adoram sa ma tachineze cand mai ardeam putin clatitele, sau in incercarile mele esuate de a le intoarce ii mai tranteam una in cap, astfel ajungand sa ne alergam prin toata casa. Imi placea sa imi fumez tigara inainte sa dorm, vorbind cu el despre orice lucru minor si ratat pentru ca ma asculta. Ziua incepea alaturi de el la o cafea si o tigara - dependenta asta ce face din om - altfel ne asemanam cu unii care au confundat strada cu morga. Indiferent de cate certuri au existat intre noi, la un moment dat chiar nu mai conta cine a gresit si cine isi cere scuze, plus ca eu consider ca relatie fara o mica cearta nu exista. Unde ar fi sarea si piperul sau bucuria impacarii?
Timpul zboara atat de repede, ma impiedic de banca din fata liceului, langa Hinata ca de obicei, ne fumam tigarile, bem cafeaua, baietii nu intarzie sa isi faca aparitia si sa ni le alature ritualului de dinainte de a incepe orele. Suntem niste dependeti de nicotina si cafeina, n-am putea trai fara.
- N-am chef de scoala. Nu de prima ora, hai sa mergem la o bere, spune Sasuke oarecum dezlipit de lume.
- N-ar fi rau, nici eu n-am chef, unde mergem, defapt oriunde numai departe de locul asta.
- Eu nu am cum sa va insotesc, trebuie sa ajung sa imi iau nota la zdreanta aia de engleza.
Naruto si Neji spun acelasi lucru, dar eu tot nu ma duc. Asa ca am plecat cu Sasuke spre a doua noastra casa. Pub-ul in care mergem aproape zilnic, Mirorrs. Noi doi nu suntem foarte apropiati, desi facem parte din aceeasi gasca, aceeasi clasa, intotdeauna l-am considerat un ciudat, niciodata nu pot sa imi dau seama de starea lui, e bine, rau, fericit sau trist. Are mereu o privire goala. Inexpresiv om mai e si asta, mi-as dori sa il cunosc intr-o buna zi asa cum este el defapt, dar totusi pentru moment nu doresc sa incerc. Linistea care se asterne mereu intre noi doi este una comfortabila, pot sa ma gandesc la orice dracu ma taie capul caci niciodata nu ma intreaba.
- Sa sti ca am dat check in.
Sec mai este omul asta, ii raspund ca nu ma afecteaza cu absolut nimic, parintii mei sunt ceva mai permisivi. Din pacate am uitat sa iau in considerare faptul ca fostul meu iubit care m-a inselat este inca gelos. Linistea mea dispare in momentul in care Kiba intra in bar si incepe sa urle. M-am inrosit la fata si am incercat sa il conving sa iesim afara sa discutam, inainte sa faca vreo prostie.
- Te rog frumos, haide sa iesim, nu are nici un rost sa faci atata tambalau aici.
- Nu iesim nicaieri, cu cine esti aici si de ce, spune-mi in momentul asta ca daca nu, dar nu a mai apucat sa termine propozitia caci a intervenit Sasuke.
- Daca nu ce? Care este problema ta ca Sakura este cu mine aici? Nu inteleg ce legatura aveti.
- Nu mai avem nici o legatura, din partea mea suntem niste straini, da doi straini care se cunosc foarte bine, dar totusi straini, am simtit nevoia sa il completez, avand in vedere ca niciodata nu s-a interesat sa ma apere pana acum.
- Nu suntem straini, ea este iubita mea, tu cine esti?
- Pardon ai gresit, sunt fosta ta iubita, ce inainte sa vi aici te-ai dat cu capul prea mult de pereti si ai amnezie, sau cum? Nu este problema ta cine este el, acum poti sa pleci la dracu sa te ia, chiar nu vezi ca nu mai ma interesezi? Ce vrei sa mai fac sa intelegi, sa iti desenez, o schema sau ceva artistic? Imi pare rau dar n-am talent !!
- Cred ca este cam evident ca esti putin in plus, spune Sasuke in timp ce ma ia de mana.
Pleaca, in sfarsit pleaca. De ce revine mereu, de ce are placerea asta sadica sa infiga cutitul ala in rana aia deja existenta asa incet ca sa fiu mai mult in agonie, de ce imi da cea mai groaznica otrava, cea care nu ma omoara, doar ma macina pe interior. M-am saturat, nu mai suport, incerc sa las totul in spate, dar trecutul fuge in urma mea mai ceva ca Sageata Albastra. Pierduta in urma a ceea ce s-a intamplat nici nu am observat ca Sasuke ma tine strans de mana in continuare.
-Multumesc...
-Nu ai pentru ce, pentru asta suntem colegi. Pana la urma mergi in Praga?
Doamne, ii multumesc ca stie atunci cand nu vreau sa vorbesc si schimba subiectul, nu stiu cum face asta, dar ii multumesc. Upssssss. Uitasem complet de Praga. Ii raspund scurt ca am si acum banii la mine, asa ca cerem nota si ne miscam fundurile la scoala sa platesc si eu excursia.
Merg, nu inteleg cum de mai pot sa merg, cand simt ca sufletul este facut praf si pulbere, numai bun de folosit pentru o pusca, cu care sa ii nimeresc pe toti cei care mi-au facut rau. Desigur ca ziua asta trebuia sa se transforme in una si mai nasoala asa ca inainte sa ajung acasa a trebuit sa mai dau putin peste Kiba, intr-un alt pub , unde am intrat sa o salut pe Hin.
- Te rog frumos, iarta-ma.
- Vezi paharul ala?
- Da.
- Ia-l in mana si dai drumul.
- Si acum ce fac ca s-a spart. De ce m-ai pus sa fac asta?
- Acum cere-i scuze !! Spun asta si plec, fara a mai asculta ce mai are de spus. Ma duc acasa sa imi fac bagajele, plec in Praga, debea astept, numai am rabdare, vreau sa plec departe, sa uit de toate, macar o saptamana sa fiu in alta lume, caci nu mai suport, ma simt atat de seaca in ultima vreme, mai ceva ca Marele Canion...
Trrrrrrrrr trrrrrrrrr trrrr. Ahh al naibii telefon, cine dracu suna la ora asta?
Sper sa va placa, astept pareri, critici...
Monotonie.
Traiesc, respir, merg, dar totusi nu stiu de ce fac toate aceste lucruri, sau mai bine spus nu gasesc un motiv intemeiat. M-am plictisit de toata aceasta monotonie idioata, traiesc zilnic acelasi deja-vu - nu stiu daca as putea numi altfel toata aceasta situatie - nu vad nici o sclipire pe care sa o urmez, nu gasesc nici un rost " sa imi urmez visele " , doar ma inec in ele.
Mii de intrebari ma urmaresc, dar atunci cand in sfarsit cred ca am fasit raspunsul, vine viata si le schimba. Ar trebui sa ma bucur de tot, ca orice alt adolescent normal, dar mie imi trebuie un motiv sa fac asta. M-am pierdut printre atatea ganduri, ma simt groaznic.
Motive, sperante, fum, vise, alcool, prieteni sau cunostinte, dorinte.. Capul meu este asemeni unei tornade, prinde tot in cale si lasa in urma dezastru. Imi trebuie un drum, dar ce drum? Buna intrebare, nu stiu de ce pun accent pe ea, posibil datorita faptului ca nu am pe ce altceva sa pun accent, ma pierd in toata lumea asta, ca un copil intr-un parc de distractii imens. Trist. Nu mai sunt copil. Nici nu stiu cine sunt, mi-e si frica sa aflu. Mai bine nu.
Trebuie sa ma ridic, trebuie sa ajung la scoala, sa zambesc ca si cum totul ar fi roz, oare se va sfarsi acest cosmar? Ma imbrac, trebuie, iar imi asez capul pe raftul din mijloc al dulapului si incerc sa gasesc haine. Din nou, trebuie, sa arat acceptabil. Toti trebuie si oricat am sustine ca nu ne pasa, defapt ne pasa atat de mult incat seara cand ajungem acasa ne framantam, intoarcem orice situatie in care am fost pusi pe toate partile posibile sa nu care cumva sa fi gresit ceva. Incercam sa atingem imposibilul - perfectiunea - ahh, ce generatie. Orice s-ar intampla in jurul nostru ne afecteaza. Nu ne putem rezolva propriile probleme, dar in schimb cand vine vorba de altii suntem experti.
Ma blochez deseori in propriile ganduri filozofice in drum spre scoala, nu fac altceva, cel putin in ultima vreme, decat sa gandesc. Sa caut un motiv pentru care sa trec si peste alta zi. Inainte imi petreceam tot timpul cu Kiba, chiar ma distram, mai ales cand ne certam pe diferite subiecte ca doi copii idioti, sau doi ceva care inca se cred copii. Eram fericita sa stiu ca este mereu alaturi de mine, eram fericita sa imi ofere o imbratisare atunci cand mi se parea ca toata lumea imi fuge de sub picioare. Adoram cand adormeam la el in brate in timp ce isi trecea lenes mana prin parul meu, adoram sa ma tachineze cand mai ardeam putin clatitele, sau in incercarile mele esuate de a le intoarce ii mai tranteam una in cap, astfel ajungand sa ne alergam prin toata casa. Imi placea sa imi fumez tigara inainte sa dorm, vorbind cu el despre orice lucru minor si ratat pentru ca ma asculta. Ziua incepea alaturi de el la o cafea si o tigara - dependenta asta ce face din om - altfel ne asemanam cu unii care au confundat strada cu morga. Indiferent de cate certuri au existat intre noi, la un moment dat chiar nu mai conta cine a gresit si cine isi cere scuze, plus ca eu consider ca relatie fara o mica cearta nu exista. Unde ar fi sarea si piperul sau bucuria impacarii?
Timpul zboara atat de repede, ma impiedic de banca din fata liceului, langa Hinata ca de obicei, ne fumam tigarile, bem cafeaua, baietii nu intarzie sa isi faca aparitia si sa ni le alature ritualului de dinainte de a incepe orele. Suntem niste dependeti de nicotina si cafeina, n-am putea trai fara.
- N-am chef de scoala. Nu de prima ora, hai sa mergem la o bere, spune Sasuke oarecum dezlipit de lume.
- N-ar fi rau, nici eu n-am chef, unde mergem, defapt oriunde numai departe de locul asta.
- Eu nu am cum sa va insotesc, trebuie sa ajung sa imi iau nota la zdreanta aia de engleza.
Naruto si Neji spun acelasi lucru, dar eu tot nu ma duc. Asa ca am plecat cu Sasuke spre a doua noastra casa. Pub-ul in care mergem aproape zilnic, Mirorrs. Noi doi nu suntem foarte apropiati, desi facem parte din aceeasi gasca, aceeasi clasa, intotdeauna l-am considerat un ciudat, niciodata nu pot sa imi dau seama de starea lui, e bine, rau, fericit sau trist. Are mereu o privire goala. Inexpresiv om mai e si asta, mi-as dori sa il cunosc intr-o buna zi asa cum este el defapt, dar totusi pentru moment nu doresc sa incerc. Linistea care se asterne mereu intre noi doi este una comfortabila, pot sa ma gandesc la orice dracu ma taie capul caci niciodata nu ma intreaba.
- Sa sti ca am dat check in.
Sec mai este omul asta, ii raspund ca nu ma afecteaza cu absolut nimic, parintii mei sunt ceva mai permisivi. Din pacate am uitat sa iau in considerare faptul ca fostul meu iubit care m-a inselat este inca gelos. Linistea mea dispare in momentul in care Kiba intra in bar si incepe sa urle. M-am inrosit la fata si am incercat sa il conving sa iesim afara sa discutam, inainte sa faca vreo prostie.
- Te rog frumos, haide sa iesim, nu are nici un rost sa faci atata tambalau aici.
- Nu iesim nicaieri, cu cine esti aici si de ce, spune-mi in momentul asta ca daca nu, dar nu a mai apucat sa termine propozitia caci a intervenit Sasuke.
- Daca nu ce? Care este problema ta ca Sakura este cu mine aici? Nu inteleg ce legatura aveti.
- Nu mai avem nici o legatura, din partea mea suntem niste straini, da doi straini care se cunosc foarte bine, dar totusi straini, am simtit nevoia sa il completez, avand in vedere ca niciodata nu s-a interesat sa ma apere pana acum.
- Nu suntem straini, ea este iubita mea, tu cine esti?
- Pardon ai gresit, sunt fosta ta iubita, ce inainte sa vi aici te-ai dat cu capul prea mult de pereti si ai amnezie, sau cum? Nu este problema ta cine este el, acum poti sa pleci la dracu sa te ia, chiar nu vezi ca nu mai ma interesezi? Ce vrei sa mai fac sa intelegi, sa iti desenez, o schema sau ceva artistic? Imi pare rau dar n-am talent !!
- Cred ca este cam evident ca esti putin in plus, spune Sasuke in timp ce ma ia de mana.
Pleaca, in sfarsit pleaca. De ce revine mereu, de ce are placerea asta sadica sa infiga cutitul ala in rana aia deja existenta asa incet ca sa fiu mai mult in agonie, de ce imi da cea mai groaznica otrava, cea care nu ma omoara, doar ma macina pe interior. M-am saturat, nu mai suport, incerc sa las totul in spate, dar trecutul fuge in urma mea mai ceva ca Sageata Albastra. Pierduta in urma a ceea ce s-a intamplat nici nu am observat ca Sasuke ma tine strans de mana in continuare.
-Multumesc...
-Nu ai pentru ce, pentru asta suntem colegi. Pana la urma mergi in Praga?
Doamne, ii multumesc ca stie atunci cand nu vreau sa vorbesc si schimba subiectul, nu stiu cum face asta, dar ii multumesc. Upssssss. Uitasem complet de Praga. Ii raspund scurt ca am si acum banii la mine, asa ca cerem nota si ne miscam fundurile la scoala sa platesc si eu excursia.
Merg, nu inteleg cum de mai pot sa merg, cand simt ca sufletul este facut praf si pulbere, numai bun de folosit pentru o pusca, cu care sa ii nimeresc pe toti cei care mi-au facut rau. Desigur ca ziua asta trebuia sa se transforme in una si mai nasoala asa ca inainte sa ajung acasa a trebuit sa mai dau putin peste Kiba, intr-un alt pub , unde am intrat sa o salut pe Hin.
- Te rog frumos, iarta-ma.
- Vezi paharul ala?
- Da.
- Ia-l in mana si dai drumul.
- Si acum ce fac ca s-a spart. De ce m-ai pus sa fac asta?
- Acum cere-i scuze !! Spun asta si plec, fara a mai asculta ce mai are de spus. Ma duc acasa sa imi fac bagajele, plec in Praga, debea astept, numai am rabdare, vreau sa plec departe, sa uit de toate, macar o saptamana sa fiu in alta lume, caci nu mai suport, ma simt atat de seaca in ultima vreme, mai ceva ca Marele Canion...
Trrrrrrrrr trrrrrrrrr trrrr. Ahh al naibii telefon, cine dracu suna la ora asta?
Sper sa va placa, astept pareri, critici...
Iei decizii, studiezi amanuntit, esti atent la fiecare pas, planuiesti din timp toate miscarile, ceri pareri, sfaturi, opinii. Ajungi pana in panzele albe, iar singura directie pe care o poti urma cand esti in varf este in jos. Inevitabil, esti constient, dar nu iti pasa, iti traiesti sansa pentru care ai alergat pe atatea drumuri, unde nu ai avut mereu un acoperis deasupra capului. :X:X:X