Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

ÃŽntre vise

#1
Helău. După cum vedeţi, vă aduc ceva proaspăt. Well, nu spun prea multe şi vă las să citiţi, să criticaţi şi să vă daţi cu părerea. Enieui, sper să vă placă şi iertaţi-mi posibililele greşeli de tastare.
Lectură plăcută !




ÃŽntre vise

1




Avem speranţe, vise şi aspiraţii. Cu toţi vrem o lume în care ne putem pierde, fără să fim găsiţi. Fiindcă, uneori nu dorim ca cineva să ne găsească.
Gândindu-ne bine, şi lăsându-ne purtaţi de imaginaţie, o găsim. Stă acolo, ascună de toţi şi toate. Mică, întunecată, de parcă-ar aştepta ca o rază de soare s-o lumineze. Dar când o găsim, am dori să ne pierdem în ea. Nu putem, realitatea încă ne strânge cu lanţurile, încă ne obligă să vedem adevărul. Parcă uneori vrei să fi minţit, nu ?
Uneori, speri că lumea nu-ţi va da dreptate, te va contrazice doar ca să-ţi facă pe plac, doar fiindcă aşa vrei tu.
Dar nu se întâmplă aşa. Nu. Toţi îţi dau dreptate, te lasă în gunoiul vieţii tale mizerabile, şi-ţi întoarc spatele nepăsătoari.
De aceea, mai tot timpul vrem să avem o mică lume a noastră.
Doar a noastră, hranită cu visele noastre, cu dorinţele şi aspiraţiile.


-Bună dimineaţa !

Glasul metalic, rece, se face auzit în dormitorul întunecat. Cu perdelele vişinii încă trase şi pătura peste cap, Veronika îşi ridică privirea somnoroasă. Cearcănele violet, bolnăvicioase, îi conturau ochii înţesaţi de-o pereche deasă de gene negre, iar în mijloc pupilele căprui.
Clipeşte des în timp ce căsca , ridicându-se în şezut, făcând astfel pătura să cadă pe podeaua rece, învechită de timp. Şi acum, după şaisprezece ani, se întreba când avea locuinţa asta mai veche ca bunica ei să se prăbuşească.

Un oftat scurt îi iese printre buzele rozalii, privirea fugindu-i peste tot în jurul ei. Tatăl său încă nu plecase din cameră, ci stătea cu braţele încrucişate la piept şi-o privrea dur pe şatenă. Ea tăcea. Se vedea de la distanţă că între cei doi exista o tensiune apăsătoare.
Veronika îşi drese glasul, ridicându-se. Când tălpile albicioase atinseră podeaua, îşi strâmbă slab nasul. Ura dimineţile de genul.
Se întinse, trecându-şi degetele lungi şi fine prin părul drept. Tatăl ei părea că era stană de piatră. O privea pe fată tăcut, parcă aşteptând ceva.

-Ce vrei ?

Îl întrebă într-un sfârşit tânăra, când trase perdelele şi lăsă lumina să-i intre în cameră. Hm, se părea că azi va ploua. A doua zi, sau a treia din săptămâna asta când soarele refuza să mai apară.
Veronika se uită puţin afară. Nimic nou, acelaşi străzi prăfuite, aceleaşi case uitate de timp şi lume, aceeaşi oamenii bătrâni şi tineri nenorociţi de viaţă. Noaptea trecută nu schimbase cu nimic locul în care trăia.

-Să aflu unde-ai fost aseară, Veronika ! Mă cam enervează comportamentul ăsta al tau, de adolescentă rebelă ! Mai bine ţi-ai reveni fetiţo, altfel nu ştiu de ce sunt în stare să fac !

Ţipă la ea bărbatul cu părul cărunt, brunet şi pielea măslinie. O săgetă din priviri, iar ea se întoarse înspre el. Îşi drese glasul, îşi arajă cămaşa albă, până la şolduri şi îl privi la fel de rece ca acesta.
Nu era rebelă. Ba chiar cuminte. Nu dorea să-i dea raportul. Undeva o durea de părerile moşului ăsta, sau orice alt gând al său. Nu-i era frică de el. Bine, doar puţin. Dar chiar şi aşa, ea nu avea să recunoască un astfel de adevăr.
-Taci dracului din gură, da ?! Nu vreau să-ţi spun şi punct ! E treaba ce fac, unde mă duc şi cu cine ! Doar a mea ! Aşă că lasă-mă naibii în pace şi nu te mai preface că-ţi pasă, fiindcă ştiu prea bine că nu-i aşa ! Ce-o să-mi faci ? O să mă baţi ? O să mă dai afară ? Şi ce ? Crezi că-mi pasă ?

Tună nervoasă dintr-o dată, întorcându-se repede cu spatele la el. Privi podeaua, în timp ce înghiţea în sec. De când nu mai ţipase la tatăl ei ? Ziua de azi nu părea de loc bună. Cu dimineaţa în cap strigase la el, îl jignise, iar acum doar îi aştepta reacţia cu inima bătându-i nebuneşte, mai-mai să-i sară din piept.

Îi auzi paşi, se apropia încet de el. Parcă-i vedea faţa, cu sprâncele încruntate, cu buzele subţiate într-un mod enervat.
Scânci când îi simţi mâna rece atingându-i umărul. Îl privi cu ochii mari, speriată. Doamen, ce-şi dorea să poată fugi în momentul ăsta ! Dar nu putea, parcă teama îi paralizase orice muşchi.
Când palma grea îi lovi obrazul, întorcându-i chipul în partea cealălantă, scrâşni din dinţi, strângând din ochii. A doua oară, la fel, doar că obrazul celălant îi fusese lovit. Inspiră adânc, sperând ca tatăl ei să plece mai repede. Să se ducă în living şi să bea din nou, să se îmbete, să uite de cele întâmplate. Aşa ar fi scăpat din mâinile lui. Dar se părea că azi n-avea norocul ăsta.

O luă de păr, clătinând-o şi îi mai trase încă o palmă zdravănă peste obrazul drept. O durea.
Deja nu mai suporta. Se enerva, îi era frică de ceea ce va urma şi fără să-şi dea seama, îl lovi cu pumnul în piept. Deschise ochii, şi pentru a doua oară în aceea dimineaţă, se uită stupefiată la el.

Căzuse pe jos. Atât de puternică era ? Nu conta, nici c-o interesa. Începu să tremure, dar îşi lăsă lacrimile amare să-i alunece pe obrajii roşii. Sărind peste trupul bătrânului, luă cu mişcări rapide din dulap o pereche de blugii, converşi roşii şi o jacheta neagră. De pe un scaun de lângă uşă, îşi luă rucsacul în care ştia că avea bani, şi poate că hainele rămase de aseară.

Umezindu-şi buzele pline, trase aer adânc în piept, şi fără a se mai uita o secundă înapoi, iesi din cameră, alergând pe scările ce duceau la parter.
Chiar dacă auzi paşi în urma ei, nu se opri. Când ajunse la uşă, puse mâna pe clanţă, dar nu era chip să se deschidă. Înjură speriată, zgomotul făcut de pistolul încarcat făcând-o să-şi întoarcă privirea în spate.
Tatăl ei, singurul ei sprijin – sau ce mai rămăsese din el – ţinea în mână o armă îndreptată spre ea. Dorea s-o omoare ?
Dacă da, putea să facă.

Acum, ea îşi dorea să ajungă mai repede în lumea ei. Lumea ei colorată, bună, în care trăia după regulile ei. Acolo fusese seara trecută. În locul ei secret, unde doar cei speciali puteau să ajungă.
Mai apăsă odată clanţa, şi-i mulţumi lui Dumnezeu. În tot acest timp ţinuse ochii strâns închişi, dorindu-şi să se piardă printre gânduri, să dispară în propria sa lume. Dar nu se întâmplase nimic.

Când ieşi din casă, respiraţia i se tăie. E adevărat, nu se uitase să vadă dacă tatăl ei mai folosise acea armă, dar se bucura că n-o făcuse. Ca n-o omorâse. Chiar dacă nu avea idee unde era, îi plăcea locul.
O alee lungă, din pietre negre, şi având pe de-o parte şi de alta tot felul de flori, o conducea înspre o poieniţă. Peste tot în jurul ei erau copaci, şi multă iarbă şi băncuţe colorate în alb, violet sau chiar roşu aprins.
Cu paşi micuţi, vrăjiţi ce-i drept, Veronika păsi înspre poieniţă, admirând totul. Cerul nu se putea vedea, dar presupunea că soarele strălucea, fiindcă locul era luminat.

Pe chipul ei palid îi apăru un zâmbet mic. Îi plăcea tot ce vedea. Totuşi, era sigură că visa. Locul ăsta nici nu semăna cu cartierul sărăcăcios din New Jersey.
Îşi umezi buzele, şi încă zâmbiind, se mai uită fascinată în jurul ei, simţind brusc cum o cuprindea o veselie nemaisimţită până atunci. Chicoti. Oare de ce ? Asta însemna să fi fericit ? Dacă da, aşa era ea în acel moment.

Văzu, în treacăt, un loc mai întunecat. Ar fi vrut să se abată de la cărare ca să vadă ce era cu el, dar n-o făcu. Continuă să meargă până ajunse.
Oprindu-se, se aşeză pe-o băncuţă vopsită cu un galben deschis. Începu să-şi legene picioarele, uitându-se încă curioasă în jurul ei. Teama îi dispăruse complet, şi chiar dacă nu înţelegea unde se află, ar fi vrut să mai rămână. Dar ştia că nu poate. Ştia că în orice moment se va trezi şi va descoperi că totul a fost un vis.

-Vai, vai, vai ! Dar ce domniţă frumoasă avem noi aici , nu, William ?

Veronika tresări uşor când auzi glasul plăcut. Îşi ridică privirea căpruie spre cel ce vorbise. Ok, asta era ciudat. În faţa sa stătea un motan, cu o coadă pufoasă şi un surâs pe chip. Era alb, cu dungi roşi. Parcă ar fi fost o acadea.
Lângă el, un tânăr blond, înalt şi bine făcut, îmbrăcat în nişte veşminte scumpe, sau aşa părea, o privea zâmbiind finuţ. Se holbă la amândoi lung, ca o proastă fără să scoată un cuvânt.

-Oh, nu ne-am prezentat. Ce idioţi mai putem fi şi noi ! Scuzele mele, domnişoară fără - nume . Eu sunt Fikers, iar el este prietenul meu cel mai bun, de fapt... cel mai bun spadasin din întreg ţinutul nostru, William Stone.
- Încântat, miss.

Spuse acel blond aplecându-se şi sărutându-i mână, timp în care motanul dădea plin de veselie din coada dungată.
Veronika chicoti involuntar. Ba avea nume, dar nu ştia ce să spună.

-Deasemenea. Ah, eu mă numesc Veronika şi atât.

Nu dorea să-şi spună numele de familie. De fapt, nu credea că i-ar fi interesat. Afişă un zâmbet amabil în ciuda curiozitaţi ce-o măcina.

-Ce nume frumos ! DomniÅŸioara Veronika ! Vai, vai, vai ! Draga mea, tu ÅŸtii unde te aflii ?

Şatena doar clătină din cap la întrebarea motanului, încă stupefiată de faptul ca un animal vorbea. Surâse uşor, observând că acest Fikers spunea mereu „vai, vai, vai” .

-În lumea visului ! Da, ştiu că are un nume banal. Din păcate regina nu prea le are cu imaginaţia, dar sunt sigur că ai auzit de ea.

Îi spuse pe un ton plăcut şi elegant motanul, sărind brusc lângă ea şi privind-o cu ochii sticloşi, de smaralad. Blondul rămase unde era, încă privind-o pe Veronika atent.

Din păcate, nu ştia unde e. Dar ştia că ajunsese unde trebuia.
The stolen kisses are always the sweetest

[Imagine: 15heo49.png]
Thx, MimiÅŸor <3

True love is like ghosts, wich everybody talks and few have seen.







#2
Vai, vai vai, imi place ce-am citit:))
e dragut...desi suna al naibii de tare ca Alice in Wonderland...si Fikers suna a pisica de Chesire desi nu stiu ce culori avea dansa:-?
ok..acuma sper ca tipul ala nu o sa fie vreun Peter sau Mad Hatter pentru ca ar fi cam boring<.<
in fine...e doar impresia mea sau tipa e deja moarta?...nu imi explic din care alt motiv s-ar fi trezit in Lumea visului...sau poate e lesinata...ma rog, acuma imi dau cu parerea:))
Greseli de tastare...n-am vazut, dar ai o greseala
''Cearcănele violet, bolnăvicioase, îi conturau ochii înţesaţi de-o pereche deasă de gene negre, iar în mijloc pupilele căprui.'' pupilele sunt alea negre...irisii sunt colorati:-?
Ok...astept urmatoarea parte. Spor!^^
[Imagine: screenshots71593.jpg]
I will kill you with my teacup!

#3
Am trecut si eu pe aici, m-a impresionat mult titlul, este foarte interesant si se pare ca pana acum are legatura cu continutul. Mi-a placut ce-am citit, desi nu-mi pot forma inca o parere despre fic, caci ai postat doar primul capitol :]] Totusi este foarte interesant si sunt nerabdatoare sa citesc mai mult. Sper sa pui continuarea curand, caci m-ai cam lasat in ceata. Cum a spus si Ama, tipa aceea unde a ajuns pana la urma ca ma sperie? >.< Ciudate personaje au intampinat-o o.o, dar totusi imi par foarte amuzante xD Imi vine sa-l bat pe taicasu', ciudat om si foarte enervant. Nu-mi vine sa cred ce a putut sa faca o.o O fi totul doar un vis? Mi-as dori sa fie asa, caci nu pot sa cred ce a putut face barbatul acela.
Ideea mi se pare foarte draguta, si originala. Deci te felicit din acest punct de vedere. Stai bine la capitolul moduri de expunere, descrierea este ampla,iar dialogul nu este deloc sec.
Am observat ca ai cateva greseli de tastare. Te sfatuiesc sa citesti bine capitolul inainte de a-l posta, pentru ca lucrarea va parea mai frumoasa.
Citat:-Taci dracului din gură, da ?! Nu vreau să-ţi spun şi punct ! E treaba(mea) ce fac, unde mă duc şi cu cine ! Doar a mea !
Citat:Ziua de azi nu părea de loc bună
-> in acest caz, se scrie legat.
Citat:Îi auzi paşi(i), se apropia încet de el. Parcă-i vedea faţa, cu sprâncele încruntate, cu buzele subţiate într-un mod enervat.
-> cred ca aici era "de ea"...caci fata era intoarsa, iar barbatul venea inspre ea.
Citat:Doamen(Doamne), ce-şi dorea să poată fugi în momentul ăsta
Citat:Îşi drese glasul, îşi arajă(aranja) cămaşa albă, până la şolduri şi îl privi la fel de rece ca acesta.
Mai erau cateva, dar nu le mai scriu. Ai grija pe viitor, corecteaza-l de doua ori inainte de-al posta, pentru ca va avea un aspect mult mai dragut ^-^
Cam atat...iti urez succes in continuare si spor la scris. Eu voi citi in continuare.
[Imagine: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !


#4
Cum am promis, am venit cu comentariul meu, chiar dacă sunt mai întârziat din fire * laughs * .
Revenind, însă, titlul îmi place - nah, doar eu l-am ales. : D
Ideea seamănă mult cu Alice in Wonderland şi chiar am început să-mi imaginez personajele de acolo, William fiind Pălărierul [ nu mă întreba de ce am făcut conexiunea asta * laughs *; tot timpul am crezut că Alice şi Pălărierul vor fii împreună : - " ] . Chiar sunt curios să văd cum vei dezvolta ideea căci începutul îmi place.
Discuţia şi "mica" bătaie dintre Veronika şi tatăl ei mi-a hrănit imaginaţia. Să mor de nu mi-a plăcut cum ai descris acele momente. Se pare că-n zilele astea toţi taţii îşi ucid sau vând copiii * laughs * .
Aş vrea să pui puţin mai multă descriere fiindcă eu sunt al naibii de curios să aflu cum o să arate mai detaliat "Lumea visului".
Also, au fost nişte replici geniale date de mâţa aia, precum cea cu imaginaţia scăzută a reginei.
Până acum, pot spune că Veronika îmi place ca şi caracter şi ador mâţa aia @.@. E genială. Despre William nu am o părere fixată fiindcă nu a spus aproape nimic.
Să nu uit, Fikers e genial ! Când zice "vai, vai, vai!" mă bufneşte râsul * laughs * . E... penal !
Succes şi multă imaginaţie !
PS: Poate mă anunţi şi pe mine când pui continuarea : )
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#5
Vă mulţumesc mult pentru comentarii/sfaturi/păreri. Am să încerc să ţin cont de ele, şi sper că acest capitol va fi la fel de bun ca anterioul, sau mai bun.
Ca să explic : povestea nu are legătură cu Alice din Ţara Minunilor, i know, seamănă destul de mult. Sinceră să fiu, m-am bazat pe ideea cu minunile şi chestiile...neobişnuite ._.' .
Btw, iertaţi-mă că acest capitol o să fie puţin mai mic decât celălănt :] .
Eniuei. Oke', trebuie să vă spun că William n-o să aibă fooarte multă legătură în primele capitole, veţi afla voi. Eniuei, again. Cum nu mai am nimic de spus, sau de adăugat. . .
Lectură plăcută !


2



Când totul e ‘perfect’ pentru noi, vine cineva şi ne destramă visul. Fiindcă aşa trebuie, sau fiindcă unii oamenii pur şi simplu nu suportă să ne vadă fericiţi.
Dar atunci când ne simţim de parcă am fi ultimii oameni de pe pământ, de parcă cineva ne-ar fi călcat în picioare ca pe nişte gândaci infecţi, nu vine nimeni să ne ajute.

Toţi se prefac că nu văd, se prefac că nu ştiu şi trec pe lângă noi. Atunci, am cere cu mare plăcere morţii să ne i-a. Iar ea, n-o va face. Va considera că suntem deja pedepsiţi, avem o viaţă de nimic, o viaţă deja pierdută, şi nimic n-ar fi mai rău decât asta.

Dar încă visăm. Încă sperăm. Încă avem credinţa că într-o zi, totul se va schimba într-un fel sau altul. Până la urmă, ce avem de pierdut dacă sperăm ? Dacă pastrăm acea lumină în întuneric, ce se va întâmpla ?

Se va stinge ca toate celelalte, sau va lumina tunelul până la sfârşit ? Aici n-avem răspuns. Trebuie să păşim pe gheaţă, pe foc, pe cioburi, până ajungem la lumină.
Doar atunci, doar în acel moment critic, o să aflăm dacă lumina se va stinge, sau va continua să ofere speranţă celor lipsiţi de ea.

Dar până atunci, vom trăi în viaţa noastră mizerabilă, alături de socieatatea infectată cu indiferenţă şi ciudă, ascunşi în lumea viselor şi-a speranţelor.




Fikers mergea galant, dând ţanţoş din coada albicioasă, vărgată. Îşi mai întorcea din când în când privirea spre Veronika, şi chicotea teribil amuzat.

-Îmi mai spui o dată unde mergem ? întrebă şatena, cu ambele braţe la spate şi ochii ei mari, curioşi, cercetând cărarea pe care o luaseră.

Se ridicaseră de pe aceea bancă nu după mult timp, Fikers începând să-i povestească Veronikăi despre ţinut, şi toate cele. Nu-i acordase atenţie, doar o mimase, ce-i drept, fiind era prea fascinată de tot ce vedea în jurul ei. Ce-i atrăsese cel mai mult priviriea fusese un copac – ceas. Da, numele suna banal, şi-n acelaşi timp stupid, dar copacul arăta foarte ciudat, dar într-un fel unic.

Era imens, având o scoarţă groasă, înţesată de muşchi verde, iar pe-o creangă groasă, împrăşmuită cu flori multi-colore; chiar şi verzi ; era un ceas. Oval, mare şi alb, numerele fiind îndoite, scârcite, de parcă cineva incercase să le rupă, sau să le fure de pe el, dar fusese în zadar.

Fikers îi explicase că n-are voie să se apropie de el, şi că i-ar aduce nu mai rău şi ‘bla, bla, bla’ , de parcă ar fi fost un părinte care îi spunea copilului să nu fumeze. În plus, motanul se mai luase şi de hainele ei.
Spusese că : „ O domnişioară nu poartă pantaloni, nici încălţăminte ca a ta . Ce-or fi şi astea ? Converşi, hăh ? Nu ştiu, aici nu există sub numele acesta atât de prostesc, zic eu. Vai, vai, vai ! Acum trebui şi să te îmbrăcăm ! ”

Iar ea doar rămăsese stupefiată. Nu existau converşi ? Şi în ce-o s-o îmbrace ? În rochie roz bombon sau ce ? Sau o s-o încalţe în pantofi din aceia foarte strălucitori, de un roşu intens şi cu fundă neagră în bot ? Plus toc cui, logic.
Dacă vor încerca să facă aşa ceva, ea sigur va pleca imediat de-acolo. Doar să-şi imagineze să se vadă în rochie, şi îi venea să verse. Mda, nu suporta chestiile ‘feminine’ . Cam ăsta era rezultatul celor şaptesprezece ani petrecuţi cu un bărbat.

-La palat, draga mea. Trebuie s-o cunoşti pe regina cu cap de sfeclă ! Îţi va plăcea de ea, e o femeie verde-verde ! Vai, vai, vai ! Am şi uitat ! zice Fikers pe-un ton impacientat, dând din coadă repede şi se opreşte brusc, în mijlocul cărări care se despărţise în două alei, una înflorată, pline de ciudăţenii şi tot felul de materiale colorate, iar alta albă, de parcă ar fi nins, dar era însorită, cu pomii înfloriţi şi ciuperci cu ochii. Cu ochii…

Veronika nu comentă. Rămăsese stupefiată de ceea ce vedea. Ciuperci cu ochii ? În curând, o să le audă vorbind, cu siguranţă ! Iar…iar aleile astea atât de diferite ! Doamne, ce şi-ar fi dorit să păşească spre cea colorată ! Doar aşa, un pas mic-mic, să vadă ce-i cu ea. Până la urmă, Fikers şi William nu-şi vor da seama. Motanul oricum era ocupat să se agite, tot vorbind şi dându-şi ochii peste cap.

-Ce-ai uitat ? îl întrebă Veronika, coborându-şi privirea asupra sa. Cum nu-i dăduse prea multă atenţie, de fapt deloc , în timpul în care se agitase, acum n-avea nici cea mai mică idee despre ce vorbea bietul animal.

-Cum ce-am uitat ?! Vai, vai, vai, mă omori ! Mă omori aşa simplu, tocmai din prima zi ! Am uitat – adăugă el pe un glas mai calm, dându-şi seama că şatena îl privea ciudat, şi întrebătoare – că trebuie să te schimbi. Nu poţi să te duci astfel în faţa reginei ! Va face o faţă urâtă, şi va rămâne fără imaginaţia aia puţină pe care o mai are ! Şi cel mai rău, poate o să vrea să-ţi taie mâna. E cam obsedată de mâinile oamenilor, n-am aflat motivul. Murmură acesta la sfârşit, mijindu-şi ochii într-un mod gânditor.

Dar o făcu pe Veronika să se cutremure când îl auzi. Ok, pe lângă faptul că regina avea cap de sfeclă, sau că era verde, sau ce spusese el, ea şi aşa nu înţelesese.

- Pot să stau aici. Adică, rămân aici şi te aştept ! Tu..ăăh, te poţi duce cu William după. . . după haine noi, da ! spune ea pe un ton plăcut, ‘uşor dezamăgit’ , gândindu-se că aşa va putea să se ducă pe undea dorea ea. Chiar dacă făcea anumite sacrifici, renunţa la scumpii ei converşi, şi blugi. Poate că atunci când se va întoarce acasă – dacă se va întâmpla asta – îşi va lua alţii noi.

- Vai, vai, vai ! Inteligentă mai eşti, domnişioară Veronika ! Atunci aşa vom face, cu siguranţă ! Dar aici să rămâi, da ? Să nu pleci ! spuse Fikers pe un ton mierlos, şi brusc vesel, toţi acei nervi dispărându-i dintr-o dată. Se întoarse pe lăbuţe ţanţoş, zicându-i lui William s-o ia înaintea sa, în timp ce el îi făcu cu ochiul de smarlad Veronikăi, şi dispăru pe-o cărare pe care şatena n-o observase.

Fata zâmbi mulţumită, şi-aşa nu avea să lipsească mult timp. Poate o oră, sau poate doar câteva minute. Doar să-şi hrănească curiozitatea, şi gata. Oricum, era sigură că motanul va lipsi mai mult timp.

Cu ‘planul’ bine pregătit în gând, Veronika se întoarse pe călcâie, afişând un zâmbet mic şi curios. Prima dată, cercetă cu atenţie aleea. Nimic ce părea că ar putea să-i facă vreun rău. Acum serios, ce putea să-i facă o floare colorată ? Surâse la gândurile stupide pe care le putea avea, şi se îndreptă cu paşi lenţi spre alee.

Atinse asfaltul, pe care creştea iarbă – mda, alt lucru anormal – şi curioasă, îşi continuă drumul. Auzi o omidă cântând. Îşi arcui o sprânceană, aplecându-se încât să o poată auzi mai bine. Omida, care era de culoare albastră , cânta o amestecătură dintre Shakira şi Sonata Artica. Clar, n-avea gusturi în muzică. Cum să asculţi Shakira ? Îţi băteai joc de trupă, de fapt, făcând aşa ceva. Ar fi vrut să-i spună vreo două, dar se abţinu, radicand din umeri.

Se îndreptă de spate şi îşi relua drumul. Trecu pe lângă un televizor cu ochi, nu-l băgă în seamă, i se părea dubios, aşa că merse mai departe. Chicoti cristalin când văzu un şoarece verzui, chiţăind la o bucată de brânză.
Vedea nu mai minuni, nimic logic sau normal. Şi totul era plăcut, era necunoscut pentru ea, şi îi plăcea la nebunie asta !

-Tu ! Ce pantaloni ciudaţi, ce păr drept, ce încălţări neobişnuite ! Cine eşti ?
Auzi un glas vioi, energic, şi în acelaşi timp plăcut. Înghiţi în sec, de parcă fusese prinsă asupra faptului, întorcându-se încetişor cu faţa spre persoana ce vorbise.
Un. . . tânăr cu păr roşu, faţa palidă, dar cu obrajii rozalii şi ochii verzi. Sclipitori, radiind de fericire sau ceva de genul. Corpul îi era zvelt, iar veşmintele , ca şi ale lui William, păreau scumpe. Doar că avea un costum maro, o cămaşă violet, iar în picioare nişte pantofi mai ciudaţi. Lă gât avea o eşarfă neagră, cu buline sau aşa i se părea ei, plină de culori.

Iar în cap. . . Ei bine, dând la o parte părul roşu, morcoviu, avea o pălărie mare, ce avea o formă ciudată, înconjurată de o panglică crem, sau de-un rozaliu murdar.
Surâse, îi plăcea cum era îmbrăcat. Tânărul se apropie mai mult ţopăind de ea, privind-o cu un zâmbet contagios pe chip.

-Eu ? Ăăăh, Veronika ! Da, mă numesc Veronika ! îi răspunse repede, mai mult încurcată şi afişă un zâmbet amabil, clipind des, jucăuşă. – Tu cine eşti ? adaugă ea, stand dreaptă în faţa lui, la fel de curioasă şi interesată.

- Ce întrebare banală ! Parcă ai fi regina, crede-mă ! Cum de nu mă cunoşti ? Tu, Veroniko, nu ştii cine sunt eu ? întrebă acesta, începând să râdă de-a dreptul amuzat, şi cu un aer vanitos, îşi duse ambele braţe în spate, aplecându-se galant. Eu, dragă Veronika, sunt Jack , Piratul aka Pălărierul Visului . Mă găseşti cu greu, sunt rar în ţinutul ăsta ! Ah, da, mă cunoaşte toată lumea !
Spuse roşcatul pe un vessel, bătând din palme.

-Şi eu cum vrei să-ţi spun ? îl întrebă fata, amuzată de numele său. Oare acest…Jack văzuse Piraţii din Caraibe ? Dacă da, atunci Lumea Visului măcar avea cablu Tv, sau ceva de genul. Cu toate că nu prea îi venea să creadă una ca asta.

-Pălărierul, sau Jack. Cum îţi e ţie mai uşor, Veronika ! Pot să te invit la cină ? flutură des din gene, făcând o faţă de câine plouat.
-Sigur că poţi.
Îi răspunse ea, chicotind gingaşă când îl văzu. Îi zâmbi finuţ, şi el zâmbi larg, de-a dreptul mulţumit, întinzându-i galant braţul.

Chiar dacă era cu Fikers, chiar dacă era cu acest Jack, ea se simţea bine. Se simţea fericită, nici nu credea că ceva avea să-i deranjeze universul în care se afla. Totuşi, spera că motanul nu se întorsese, căci ea uitase de cât timp plecase in locul stabilit.
The stolen kisses are always the sweetest

[Imagine: 15heo49.png]
Thx, MimiÅŸor <3

True love is like ghosts, wich everybody talks and few have seen.









Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Naruto] Am dat foc la vise [+16] Omfaranume 3 3.732 01-09-2013, 08:14 PM
Ultimul răspuns: milu_hinata
  [Naruto] Vise imposibile AkaneIdane 1 2.007 03-08-2012, 09:58 AM
Ultimul răspuns: hiimera
  Cocktail de vise Nya. 8 5.944 04-07-2012, 10:22 PM
Ultimul răspuns: Nya.
  Lanul de vise C0caaa!na ~.~ 1 2.259 24-08-2011, 01:51 AM
Ultimul răspuns: Fiction
  VIse si Realitate [ + 18 ] Obs3ssion 4 3.104 09-07-2011, 11:18 AM
Ultimul răspuns: Obs3ssion
  Bucati de vise Drama Queen 1 2.124 27-06-2011, 05:33 PM
Ultimul răspuns: +Rin+
  Pierduta prin vise Miss Serenity 26 19.012 24-06-2011, 07:21 PM
Ultimul răspuns: Paty.Paty
  ÃŽntre ura ÅŸi dragoste este distanÅ£a de un sărut _chrissy_ 3 2.902 19-04-2011, 11:07 PM
Ultimul răspuns: _chrissy_
  Vise amutite. Icsdeee. 1 2.763 03-02-2011, 11:21 PM
Ultimul răspuns: Abbeh.
  ÃŽntre tine È™i el Topaz 3 2.415 08-12-2010, 08:05 PM
Ultimul răspuns: oV!K!o


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)