[Naruto] Am dat foc la vise [+16]

[Omfaranume]

Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul/ manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje.

Am dat foc la vise

Capitolul I

Zile de august cand afara ploua neincetat, iar eu nu imi pot lua gandul de la ceea ce ma macina. Alerg prin ploaie in nestire, habar nu am ce caut, sau ce astept dar continui sa sper. Nu vreau nici macar sa imi fac o idee cum ar fi zilele fara speranta, asadar trebuie sa merg inainte indiferent de ce voi intalni in cale.
Durerea pune deseori stapanire pe mine si imi intuneca calea, caci un om simte nevoia sa planga dupa un indelugat timp cat a fost puternic. Cu toate astea nu ma voi opri si nu voi mai da inapoi. Cu lacrimi siroaie imi voi vedea de drum, voi trece peste si stiu ca va fi greu sa respect tot ceea ce am mentionat mai sus. Atunci cand durerea isi face loc in viata mea, pune stapanire pe tot, ma simt de parca as fi intr-o lume paralela, nu aud, nu vad nimic in jurul meu, doar incerc sa dau viata amintirilor frumoase, ce tot par sa se stinga in neant, cu toate ca ma fac sa plang in hohote. Mereu, cand cred ca am gasit toate raspunsurile, vine viata si imi schimba toate intrebarile. Oare cer prea mult dorin o fractiune de liniste?
Revenind la zilele de august cand ploua si nimic altceva nu mai conteaza, zilele in care simt ca lumea e a mea atunci cand dansez in ploaie si ma bucur inocent, astfel unui copil ce primeste o jucarie noua. Picaturi reci se izbesc frenetic de pielea mea, picaturi ce imi confera starea de liniste de mult tanjita. Ce e mai frumos decat sa traiesti clipa de acum, de parca nici macar urmatoarea nu ar mai exista..
Atatea dorinte si un dor ascuns, nu stiu cum sa zic sau sa strig. As tipa, as urla cu toata puterea, dar nu pot, ceva ma opreste, un sentiment ciudat greu de descris. Sunt constienta ca toti ascundem in suflet ceva ce nu ne da pace, iar pur si simplu cuvintele valoreaza in astfel de momente cat o enigma fara indicii. Dar, oare enigma dragostei va fi vreodata deslusita?
Traim intr-o lume ciudata unde sacridicam tot ce e mai bun pentru nimic, un nimic ce inseamna totul pentru noi, chiar daca pe moment nu realizam, instinctele ne conduc totusi spre acel nimic. Personal am incercat sa ajung catre acel ideal iluzoriu facand planuri, ajungand astfel in momentul de fata tot un om neimplinit, nestiind ce imi lipseste.
Poate, va intrebati cum o fata de 17 ani care are totul, sa nu aiba nimic. Parintii mi-au oferit tot ce am avut nevoie, dupa varsta de 8 ani caci nu au avut mereu o situatie materiala excelenta. Cand am intrat la liceu am descoperit ca am norocul de a fi intr-o clasa cu cei mai minunati colegi, viata nu mi-a oferit mari greutati, dar totusi mereu exista un "dar" acolo undeva.
Deseori imi petrec zilele astfel, filozofand despre propria viata, dar nu vreau sa imi petrec toata viata asteptand sa traiesc, rezlizez ca este cazul sa fac ceva sa nu mai las timpul sa treaca pe langa mine. Sunt oarecum melancolica, deoarece intr-o saptamana voi incepe scoala, imi este dor de colegi, nu i-am mai vazut de ceva timp, de cand asa zisul meu iubit doreste sa isi petreaca fiecare minut langa mine. Nu pot spune ca eu nu imi doresc acelasi lucru, chiar imi doresc, e asa greu cand nu e langa mine sa ma mangaie, sa imi spuna o vorba buna, sa ma aline atunci cand am nevoie. Petrecandu-mi zi de zi, minut de minut alaturi de el, am ajuns sa imi doresc sa ne mutam impreuna, dar sunt sigura ca ai mei parinti vor face un scandal monstru cand vor auzi "minunata" mea idee.Kiba imi tot spune de ceva timp sa mai ma gandesc, dar nu pot, e inevitabil. Cred ca il iubesc, am renuntat la tot si toate pentru el, cu toate ca imi este greu sa nu mai ies cu prietenele asa cum obisnuiam, chiar si acum imi amintesc ca anul trecut nu am fost doua saptamani la scoala si am mers in toate cafenele si pub-urile din Konoha, au fost cele mai frumoase saptamani din viata mea, dar totul s-a schimbat decand m-am indragostit atat de tare. Tot ce imi doresc acum este mai mult timp, timp pe care sa il petrec la pieptul lui, tinundu-ma strans in brate, sa privim stelele fara sa pierdem luna, sa inotam, sa dansam ca idiotii fara sa ne pese ca peste ani vom povesti ceea ce facem acum, ci doar sa traim clipa.

***

Mi-am petrecut 8 luni de zile cu un om care nu merita nici macar un salut din partea mea. Normal ca tot ce e frumos trece repede si a trebuit sa aflu ca nenorocitul de Kiba ma inseala cu fosta lui iubita, culmea cea pe care a inselat-o cu mine. Da intradevar o poveste gen telenovele de prost gust, dar cand iubesti, ierti. Ma simt mintita, folosita, dar cu toate astea il iubesc in continuare. Norocul meu ca a inceput scoala, caci altfel nu stiu unde as fi ajuns. Hinata este mereu langa mine si ma sustine fara cusur in tot ceea ce fac, am nevoie de un umar pe care sa-mi plang amarul acum. Fiecare om are o particica a lui care nu se poate desprinde de ceea ce ii apartine, sau cel putin credeam ca imi apartinea. Tot ceea ce stiu este ca sentimentele si resentimentele nu imi dau pace, explicatia intarzie sa apara, nu ma pot indeparta de ceea ce iubesc, sun atrasa continuu spre prapastia care m-a adus astazi aici. Vreau sa las trecutul sa moara, dar trecutul fuge si ma prinde din urma orice as face.
-Sakura Haruno, la tabla acum !!!
Dintr-o data sunt trezita din visare de vocea pitigaiata a profului meu de economie. Omul asta ma streseaza si tare imi e ca nu prea voi mai trece pe la ora asta de acum inainte, nu de alta dar arata ca o bufnita iesita din tomberon, cu o monospranceana din care ies fire rebele, un cap in forma de biluta, mai rotund decat burta lui umpluta probabil cu bere. Incearca de vreo 5 minute sa imi explice ce trebuie sa fac, deja e prea mult il salut si ies din clasa ca si cum ar fi pauza, indreptandu-ma catre curte sa fumez o tigara pentru a ma linisti. Clopotelul suna de parca ar anunta ca in curund o sa ia foc scoala, din pacate e doar utopie, iar Sasuke vine razand spre mine felicitandu-ma pentru curajul nemaipomenit din ora.
-Esti atat de dementa, am lesinat de ras cand te-am vazut iesind, pacat ca nu ai putut sa vezi profului cand i-i facut cu mana.
- Multumesc, multumesc sti doar ca doresc cazare cu prelungire la 9.
Naruto incearca sa intervina in discutie chiar acaparand-o, ceea ce ma induce pe mine din nou in starea handicapata de care am tot avut parte in ultima vreme. Fara sa imi dau seama am ajuns din nou in clasa la o alta ora, dar aici se schimba povestea cand diriga anunta ca vrea sa faca o excursie in Cehia de o saptamana.

Este primul meu fic dupa mult timp, sper sa va placa in ciuda limbajului colocvial.
Imi cer scuze pentru eventualele greseli.

[Omfaranume]

Capitolul II

Monotonie.
Traiesc, respir, merg, dar totusi nu stiu de ce fac toate aceste lucruri, sau mai bine spus nu gasesc un motiv intemeiat. M-am plictisit de toata aceasta monotonie idioata, traiesc zilnic acelasi deja-vu - nu stiu daca as putea numi altfel toata aceasta situatie - nu vad nici o sclipire pe care sa o urmez, nu gasesc nici un rost " sa imi urmez visele " , doar ma inec in ele.
Mii de intrebari ma urmaresc, dar atunci cand in sfarsit cred ca am fasit raspunsul, vine viata si le schimba. Ar trebui sa ma bucur de tot, ca orice alt adolescent normal, dar mie imi trebuie un motiv sa fac asta. M-am pierdut printre atatea ganduri, ma simt groaznic.
Motive, sperante, fum, vise, alcool, prieteni sau cunostinte, dorinte.. Capul meu este asemeni unei tornade, prinde tot in cale si lasa in urma dezastru. Imi trebuie un drum, dar ce drum? Buna intrebare, nu stiu de ce pun accent pe ea, posibil datorita faptului ca nu am pe ce altceva sa pun accent, ma pierd in toata lumea asta, ca un copil intr-un parc de distractii imens. Trist. Nu mai sunt copil. Nici nu stiu cine sunt, mi-e si frica sa aflu. Mai bine nu.
Trebuie sa ma ridic, trebuie sa ajung la scoala, sa zambesc ca si cum totul ar fi roz, oare se va sfarsi acest cosmar? Ma imbrac, trebuie, iar imi asez capul pe raftul din mijloc al dulapului si incerc sa gasesc haine. Din nou, trebuie, sa arat acceptabil. Toti trebuie si oricat am sustine ca nu ne pasa, defapt ne pasa atat de mult incat seara cand ajungem acasa ne framantam, intoarcem orice situatie in care am fost pusi pe toate partile posibile sa nu care cumva sa fi gresit ceva. Incercam sa atingem imposibilul - perfectiunea - ahh, ce generatie. Orice s-ar intampla in jurul nostru ne afecteaza. Nu ne putem rezolva propriile probleme, dar in schimb cand vine vorba de altii suntem experti.
Ma blochez deseori in propriile ganduri filozofice in drum spre scoala, nu fac altceva, cel putin in ultima vreme, decat sa gandesc. Sa caut un motiv pentru care sa trec si peste alta zi. Inainte imi petreceam tot timpul cu Kiba, chiar ma distram, mai ales cand ne certam pe diferite subiecte ca doi copii idioti, sau doi ceva care inca se cred copii. Eram fericita sa stiu ca este mereu alaturi de mine, eram fericita sa imi ofere o imbratisare atunci cand mi se parea ca toata lumea imi fuge de sub picioare. Adoram cand adormeam la el in brate in timp ce isi trecea lenes mana prin parul meu, adoram sa ma tachineze cand mai ardeam putin clatitele, sau in incercarile mele esuate de a le intoarce ii mai tranteam una in cap, astfel ajungand sa ne alergam prin toata casa. Imi placea sa imi fumez tigara inainte sa dorm, vorbind cu el despre orice lucru minor si ratat pentru ca ma asculta. Ziua incepea alaturi de el la o cafea si o tigara - dependenta asta ce face din om - altfel ne asemanam cu unii care au confundat strada cu morga. Indiferent de cate certuri au existat intre noi, la un moment dat chiar nu mai conta cine a gresit si cine isi cere scuze, plus ca eu consider ca relatie fara o mica cearta nu exista. Unde ar fi sarea si piperul sau bucuria impacarii?
Timpul zboara atat de repede, ma impiedic de banca din fata liceului, langa Hinata ca de obicei, ne fumam tigarile, bem cafeaua, baietii nu intarzie sa isi faca aparitia si sa ni le alature ritualului de dinainte de a incepe orele. Suntem niste dependeti de nicotina si cafeina, n-am putea trai fara.
- N-am chef de scoala. Nu de prima ora, hai sa mergem la o bere, spune Sasuke oarecum dezlipit de lume.
- N-ar fi rau, nici eu n-am chef, unde mergem, defapt oriunde numai departe de locul asta.
- Eu nu am cum sa va insotesc, trebuie sa ajung sa imi iau nota la zdreanta aia de engleza.
Naruto si Neji spun acelasi lucru, dar eu tot nu ma duc. Asa ca am plecat cu Sasuke spre a doua noastra casa. Pub-ul in care mergem aproape zilnic, Mirorrs. Noi doi nu suntem foarte apropiati, desi facem parte din aceeasi gasca, aceeasi clasa, intotdeauna l-am considerat un ciudat, niciodata nu pot sa imi dau seama de starea lui, e bine, rau, fericit sau trist. Are mereu o privire goala. Inexpresiv om mai e si asta, mi-as dori sa il cunosc intr-o buna zi asa cum este el defapt, dar totusi pentru moment nu doresc sa incerc. Linistea care se asterne mereu intre noi doi este una comfortabila, pot sa ma gandesc la orice dracu ma taie capul caci niciodata nu ma intreaba.
- Sa sti ca am dat check in.
Sec mai este omul asta, ii raspund ca nu ma afecteaza cu absolut nimic, parintii mei sunt ceva mai permisivi. Din pacate am uitat sa iau in considerare faptul ca fostul meu iubit care m-a inselat este inca gelos. Linistea mea dispare in momentul in care Kiba intra in bar si incepe sa urle. M-am inrosit la fata si am incercat sa il conving sa iesim afara sa discutam, inainte sa faca vreo prostie.
- Te rog frumos, haide sa iesim, nu are nici un rost sa faci atata tambalau aici.
- Nu iesim nicaieri, cu cine esti aici si de ce, spune-mi in momentul asta ca daca nu, dar nu a mai apucat sa termine propozitia caci a intervenit Sasuke.
- Daca nu ce? Care este problema ta ca Sakura este cu mine aici? Nu inteleg ce legatura aveti.
- Nu mai avem nici o legatura, din partea mea suntem niste straini, da doi straini care se cunosc foarte bine, dar totusi straini, am simtit nevoia sa il completez, avand in vedere ca niciodata nu s-a interesat sa ma apere pana acum.
- Nu suntem straini, ea este iubita mea, tu cine esti?
- Pardon ai gresit, sunt fosta ta iubita, ce inainte sa vi aici te-ai dat cu capul prea mult de pereti si ai amnezie, sau cum? Nu este problema ta cine este el, acum poti sa pleci la dracu sa te ia, chiar nu vezi ca nu mai ma interesezi? Ce vrei sa mai fac sa intelegi, sa iti desenez, o schema sau ceva artistic? Imi pare rau dar n-am talent !!
- Cred ca este cam evident ca esti putin in plus, spune Sasuke in timp ce ma ia de mana.
Pleaca, in sfarsit pleaca. De ce revine mereu, de ce are placerea asta sadica sa infiga cutitul ala in rana aia deja existenta asa incet ca sa fiu mai mult in agonie, de ce imi da cea mai groaznica otrava, cea care nu ma omoara, doar ma macina pe interior. M-am saturat, nu mai suport, incerc sa las totul in spate, dar trecutul fuge in urma mea mai ceva ca Sageata Albastra. Pierduta in urma a ceea ce s-a intamplat nici nu am observat ca Sasuke ma tine strans de mana in continuare.
-Multumesc...
-Nu ai pentru ce, pentru asta suntem colegi. Pana la urma mergi in Praga?
Doamne, ii multumesc ca stie atunci cand nu vreau sa vorbesc si schimba subiectul, nu stiu cum face asta, dar ii multumesc. Upssssss. Uitasem complet de Praga. Ii raspund scurt ca am si acum banii la mine, asa ca cerem nota si ne miscam fundurile la scoala sa platesc si eu excursia.
Merg, nu inteleg cum de mai pot sa merg, cand simt ca sufletul este facut praf si pulbere, numai bun de folosit pentru o pusca, cu care sa ii nimeresc pe toti cei care mi-au facut rau. Desigur ca ziua asta trebuia sa se transforme in una si mai nasoala asa ca inainte sa ajung acasa a trebuit sa mai dau putin peste Kiba, intr-un alt pub , unde am intrat sa o salut pe Hin.
- Te rog frumos, iarta-ma.
- Vezi paharul ala?
- Da.
- Ia-l in mana si dai drumul.
- Si acum ce fac ca s-a spart. De ce m-ai pus sa fac asta?
- Acum cere-i scuze !! Spun asta si plec, fara a mai asculta ce mai are de spus. Ma duc acasa sa imi fac bagajele, plec in Praga, debea astept, numai am rabdare, vreau sa plec departe, sa uit de toate, macar o saptamana sa fiu in alta lume, caci nu mai suport, ma simt atat de seaca in ultima vreme, mai ceva ca Marele Canion...
Trrrrrrrrr trrrrrrrrr trrrr. Ahh al naibii telefon, cine dracu suna la ora asta?


Sper sa va placa, astept pareri, critici...

[Sindori]

Hey, imi pare sincer rau ca nu a lasat nimeni comm, dar vreau sa stii ca mie imi place povestea asta foarte mult si abia astept sa vad continuarea, asa ca te rog, nu te descuraja si continua sa postezi! ;)

[milu_hinata]