Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

My poems, my first pasion.

#1
Mai nou mi-am descoperit un nou ''talent'' si anume la poezii. Nu sunt prea buna din cate o sa vedeti, dar totusi va rog sa lasati critici dure, fiindca ma vor ajuta.So, voi posta doua poezii:

Spre alte lumi

Lumina se naşte în ochii aceluia ce crede,
Că lumea nu-i decât o adiere de vânt...
Ce respiră frenetic o vreme
Şi apoi încetează şi piere.
Gândul pieirii o duce departe,
Prin compasurile timpului infinit,
Ce se joacă în cerc,
Cu alte lumi paralele demult uitate.

Speranţa se pierde şi ea prin orele sufletului.
Ce trecut dureros la un moment dat,
Şi chinul visării se transformă-n plăcere
După ce demoni ai uitării se-ascund
Prin alte si alte unghere.
Lumina nu-i decât o stare
Căci timpul trece şi întunericul apare.
Că-n sân e poarta spre alte lumi ce nu ştiu
Că din mâinile reci ale timpului nu ai scăpare.

Învelişu-mi pământesc

ÃŽntregu-mi trup e greu
Ca pietrele de moară,
Ce o să piară
Mereu.
Auzind
Noaptea asurzitoare,
Gându-mi pleacă zâmbind
La viaţa-mi surprinzătoare.

Nimic nu mă împiedică să visez
Şi vreau să salvez,
Cu firul vieţii urât,
Care vine după noi târât.

Cel ce vrea trupeasca-i mântuire,
Dar nu-şi poate duce crucea, visează
Să ia destinul altuia
Şi apoi abjurează.

Asta e tot, deocamdata. Va astept parerile/criticile/sugestiile, orice este binevenit. ^ _^
[Imagine: j5atg3.png]


#2
Bună ^.^. După cum ţi-am promis sunt aici <3.
Mie îmi plac amândouă în egală măsură. Nu ai avut peste tot rimă, dar oricum cu rima e greu, chiar nu-mi pot da seama cum reuşesc poeţii să facă poezii atât de perfecte, mă rog deviez de la subiect >.<".
E foarte bine că ai pus diacritice : >, aşa se înţelege mai uşor. Şi sinceră să fiu nu mai ştiu ce să spun aşa că închei aici şi mai vreau poezii. Nu te supăra, dar nu am ce să critic, am doar de lăudat, asta pentru că nu sunt nici eu expertă, deci las pe altcineva ^.^
Să mai scrii ^^.
X.o.X.o. >:D<.
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#3
Hey , hey m-am gandit sa ma arat si eu pe-aici deci prima poezie1) wow!!!! Si tu ai talent ca multi altii..fiecare in felul lui si fiecare are felul lui de a simti dar revenind si 2) Mai WOW!!! din puctul meu de vedere dar orcum foarte tare:))!!!! bv., spor la scris si astept sa mai citesc si niste poezii mai vesele scrise de tine:d

#4
Multumesc Snowy si oV!K!o pentru comentarii, in special tie Snowy. Thanks iubire >:D<
So, am revenit cu o noua poezie. Nu e cine stie ce, dar mi-am zis sa o postez.

Şi ce să fac

Şi dacă vreau să mor şi nu mai pot?
Şi dacă sufletul mă doare rău de tot?
Şi dacă-mi strig durerea tare către cer?
Să mă audă sigur, numai El…

Åži tot ce aud e un replay anost:
’’Da-ţi un delete în urmă la ce-a fost’’
Ce fac atunci?
Ei bine, tot ce fac
E să dau un search pe Google:
’’Mă înnec… Caut colac.’’

Sper sa va placa.
[Imagine: j5atg3.png]


#5
Este prima oara cand observ ca tu scri si poezi. De ce ai tinut asta secret :(( ? De ce de mine?
Poezia este reusita, are putin haz la a doua stofa, dar tot la ea nu este buna masura. Dar nu sunt chiar atat de buna asa ca nu am de ce sa comentez la o lucrare atat de bine realizata. Cel putin dupa parerea mea este frumoasa.
Bye Bye :x:x:x

#6
Multumesc Miranda^_^ pentru comentarii si te mai astept. So, dragilor, am revenit cu noi poezii, mai exact patru. Sper sa va placa.

Fiecare om


Fiecare om are un suflet,
Fiecare om merită un zâmbet,
Fiecare om are o şansă,
Fiecare om greşeşte măcar odată.
Iubeşte ca să fii iubit,
Iartă ca să fii iertat!

Åžoapte

Pe cer apare luna,
Dar mie îmi e tot una,
Că-i zi, că-i seară, că-i noapte,
Aud mereu aceleaÅŸi ÅŸoapte.

Şi mă îndeamnă ca să mor,
Că nimănui nu-i va fii dor.
Dar eu nu vreau să le ascult,
Căci să trăiesc îmi doresc mult.

Åži totuÅŸi au dreptate,
Să mor şi să scap de toate.
Cu-i oare îi va păsa?
Că eu nu voi mai exista.

Prietenie


Prietenia e o floare rară,
Să fii prieten e un mare dar,
Aşa descoperi pentru prima oară
Că mâna ce o întinzii, nu e în zadar.

Să înseninezi o frunte obosită,
Uşor să mângâi tâmplele ce ard,
Să strângi la piept fiinţa ostenită,
Să-i fii alături cu un suflet cald.

Şi să-l ajuţi să-nfrunte supărarea,
Cu o vorbă bună, să-i alini durerea,
Dar şi atunci când are bucurii,
Prieten devotat, mereu să-i fii.

Prietenie 2


Prietenia este un lucru sfânt,
De pe întregul pământ
Ea nu trebuie uitată,
Doar curată.

O prietenă adevărată,
E cu inima curată,
Ea mă ajută mereu
Şi la bine şi la rău.

Peste toate o să trecem,
Mereu cu capul sus,
Ne avem una pe alta,
Åži asta e cel mai presus.

Asta e tot pentru moment. Sper sa va placa. Si nu in ultimul rand ultimele doua poezii vreau sa ii le dedic special Andreei, adica TheDeyu03 pentru ca este o prietena extraordinara si in acelasi timp vreau sa-i multumesc din suflet pentru ca imi este mereu alaturi, ma sprijina in ceea ce fac si este o prietena adevarata, pe care sunt norocoasa ca am intalnit-o. Thanks, Andreea pentru tot >:d< and I love you :X . Sper sa-ti placa, chiar daca nu sunt cine stie ce ,dar vin din suflet, sa nu uiti asta, my dear. >:d<
[Imagine: j5atg3.png]


#7
Auch ! : x
Îmi plac muuuult. Şi toate au rimă O.O'. Chiar nu ştiu cum reuşeşti. Nu sunt eu expertă, dar tu da şi asta se vede ^_^'.
Aici:
Citat: Ea mă ajută mereu
Şi la bine şi la rău.

Ai fi putut scrie: Ea mă ajută mereu/ Şi la bine şi la greu.
Dacă ai fi vrut rimă ^_^.
Tu chiar eşti o prietenă adevărată : > >:D<. Să mai scrii, chiar vreau să îţi mai citesc creaţiile * smile *.
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#8
Mi-am permis sa modific, putin, versurile catorva poezii, deoarece mi-s-au parut... neclare...
Cred ca ar suna mai bine asa:
Citat:
Şi ce să fac

Şi dacă vreau să mor dar nu mai pot?
Şi dacă sufletul mă doare, rău de tot?
Şi dacă-mi strig durerea, tare, către cer?
Să mă audă sigur, sigur, numai EL…

Åži tot ce aud e un replay anost:
’’Da un delete, acum, la ce-a fost’’
Ce fac atunci?
Ce fac, spune-mi, ce fac?
Doar dau un search pe Google:
’’Mă înnec… Nu vreau colac.’’
Citat:
Åžoapte

Pe cer apare, iarasi, luna,
Dar mie iar, îmi e tot una,
Că-i zi, că-i seară, că-i iar noapte,
Aud mereu, mereu, aceleaÅŸi ÅŸoapte.

Şi mă îndeamnă să mă duc să mor,
Că nimănui, dar nimanui, nu-i va fii dor.
Dar eu nu vreau, nu vreau să le ascult,
Căci să trăiesc îmi doresc cel mai mult.

Åži totuÅŸi ele au dreptate,
De mor eu o să scap de toate.
Dar, oare, cui, cui oare-i va păsa?
Că eu nu voi, nu voi mai... exista...
Citat:
Prietenie
Cu o vorbă bună, să-i schimbi durerea cu-alinarea,
[center][Imagine: forgive_people.jpg]
[Imagine: this-is-my-limit-83836-530-398.jpg][/center]

#9
Multumesc tuturor pentru comentarii, iar Xpt1 mie nu imi place cum ai modificat tu versurile, se repeta de prea multe ori cuvintele, consider ca e mai bine cum le-am facut eu prima data.
So, dragilor, am venit cu alte trei poezii. Sper sa va placa. ^.^

Iubirea pentru tine m-a ucis

Amurgu-şi frânge aripa albastră,
Peste mătasea zilei care-a fost,
Şi-o lacrimă pentru iubirea noastră,
ÃŽmi cade pe obraz, dar ce folos?

Nu eşti aici, să-mi simţi tăcerea,
Buzelor mele închise acum pe veci,
Şi nici să-mi simţi durerea,
Te-ai dus departe în umbre reci.

Îmi cade o lacrimă peste hârtie,
Citesc reci versuri ce azi eu ţi le-am scris,
Căci inima mi-e tristă şi pustie,
Iubirea pentru tine m-a ucis!

Speranta

Când sufletul cere iertare,
Când el vrea indurare,
Când inima e răpusă,
Iubirea e străpunsă.

Nu-i urmă de speranţă,
Dorinţa, o nouă viaţă,
Cum totul s-a zdrobit,
Asta ai simţit.

Lumina nu răsare,
Mereu tu fugi de soare,
Raza cea plăpândă,
Nu vrea să îţi răspundă.

Nu-i pată de iubire,
Este doar amăgire.

Pierzi dorinţa la o viaţă,
O vezi de la distanţă,
În tine te închizi,
Lumina n-o aprinzi.

Încet, o rază de soare,
În cameră apare,
Speriată o respingi,
Însă o atingi.

Trupul ţi-l străpunge,
Durerea o distruge.

Iubire

Nu-i urmă de amăgire,
Apare doar iubire,
Inima e plină,
Dorinţa e deplină.
Zborul
Speranţa la o viaţă,
Iubire şi distanţă,
Lumină şi căldură,
O mică aventură.

Ai lăsat în dormitor,
Trecut, prezent ÅŸi viitor,
Mereu îţi vei aminti,
Însă vei zâmbi.

Lacrimi nu vor curge,
Speranţa va învinge,
Ca într-o bună zi,
În cer îl vei reîntâlni.

Spre bolta cerească,
Acum când e albastră,
Norii s-au adunat,
Iubire ţi-au arătat.

Lacrimi, dăruire,
Soare de iubire,
O pată de culoare,
Iubirea nu dispare.

That's all for today. ^.^
[Imagine: j5atg3.png]


#10
Frumos dear >:D< din nou...excelente poezii :X... chiar ai o cariera de poeta in fata ta :))
Sincer , eu nu ma simt in stare de a critica pentru ca nu sunt buna la asa ceva sincera sa fiu :-?
Ii las pe cei cu experienta sa critice in locul meu pentru ca ei au mai multa experienta si :-? presupun :))
Eu nu pot decat sa-ti admir aceasta munca superba pe care o faci. >:D<

Gambate & Chuu :*
[Imagine: 4sb4lf.jpg]

"Love is always patient and kind. It is never jealous. Love is never boastful or conceited. It is never rude or selfish. It does not take offense and is not resentful." ♥♥



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  My poems MeePew 1 2.363 08-01-2012, 03:38 AM
Ultimul răspuns: MeePew
  My poems + a friend Akane Hime 11 5.373 14-12-2011, 06:27 PM
Ultimul răspuns: crazy little red
  Poems Invictus 16 9.340 24-11-2011, 10:30 PM
Ultimul răspuns: Invictus
  My poems Mariah . 6 3.956 17-07-2011, 06:21 PM
Ultimul răspuns: Mizantropul
  my poems >.< don't die gothic_yumi 3 2.821 17-07-2011, 05:03 PM
Ultimul răspuns: Mizantropul
  ~Poems~ Miss Serenity 7 5.011 17-07-2011, 04:53 PM
Ultimul răspuns: Mizantropul
  ~ my boring poems ~ ~Pufarina~Puff~ 1 2.567 17-07-2011, 03:42 PM
Ultimul răspuns: Mizantropul
  My world, my poems DeDal N. 35 16.533 03-04-2011, 09:11 AM
Ultimul răspuns: Kayla.
  Poems Juneko 2 2.606 27-03-2011, 12:42 AM
Ultimul răspuns: Reveuse
  Coboară-mă în Rai ~ Alerim's poems. AlerimxD 25 10.475 04-02-2011, 01:04 PM
Ultimul răspuns: Kayla.


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)