My poems, my first pasion.

[Kayla.]

După o îndelungată absenţă am revenit în sfârşit cu două poezii. Nu sunt reuşite, sunt varză pot spune, dar mi-am cam ieşit din mână de când nu am mai scris. Ţin să vă mulţumesc pentru comentarii.

Cântec voios

Într-o zi de Brumărel,
ÃŽntr-un prun cam mititel,
Răsări o ciocârlie,
Cu un cânt de veselie.

Cântul tare răsuna,
Prin văzduh se răspândea,
Ciocârlia tot cânta,
Åži deloc nu se oprea.

Încă patru vrăbioare,
Se băgară la cântare,
Şi-ncepură a cânta,
Neîndrăznind a înceta.

Un ţăran le auzi,
Lângă prun el se ivi,
Åži-asculta cu voioÅŸie,
Acest tril de veselie.

Păsările continuară,
A cânta din vară-n iarnă,
Până ce plecară toate,
În ţarile îndepărtate.

Mother’s day

It‟s mummy‟s Day! Hooray! Hooray!
I wish you Happy Mother‟s Day!
I‟d like to hold you all the day,
I‟d like to sing, I‟d like to play.

You‟re very special and you know.
You are so dear to me , and so,
Iwant to thank you for what you do,
I want to tell you „I love you !


A flower and a hug this day,
Will tell you what I want to say:
I promise I‟ll be good today,
It‟s your day. Hip! Hip! Hoora!

Ştiu că sunt un dezastru total aceste ultime două poezii, dar promit să mă redresez. ^_^'

[Kayla.]

Am revenit cu alte poezii. Sper să fie mai bune ca ultimele. Enjoy!

Durere

Cerul se pregăteşte să urle,
De dor ÅŸi de durere
Plouă cu lacrimi de înger,
Care coboară din nori şi stele.

Stelele zăresc şi ele,
O lumină, un miracol cât de mic
Lacrimile care curg,
Într-un abis se strâng.

Demonii privesc în noapte,
Speranţele deşarte,
Urlă, plâng, se aud suspine
Iar luna coboară să îi aline.


Moartea unui înger

Liniştea nopţii a fost perturbată,
De un sunet al nopţii cutremurător.
Plângea în zare o biată fată,
Lăsând lacrimile să-i curgă uşor.

Stătea îngheţată în colţul macabru,
Lăsând stelele şi cerul să-i acopere chipul.
Privea pe fereastră visătoare,
La luna ce încet apare.

Căzu jos fără putere,
Ochii i se închideau.
Dar demonul nu simţea acea durere,
Şi nu-i păsa de moartea sa.

Un înger

Şi ca-ntr-un vis în care plângeam de fericire
În liniştea misterioasă a nopţii plină de iubire,
Un înger, cu ochi puri şi haine albe
Cânta o melodie duioasă, ce se-auzea de departe…

Când s-a înnoptat, m-am aşezat la geam.
Voiam să ştiu dacă totul era real…priveam.
Cerul era negru, doar luna îl înviora.
Iar îngerul a ieşit dintr-un nor şi îmi zâmbea.

ÃŽnceputul a promis libertate

…cai albi,
neînhămaţi din zorii zilei,
galopând sălbatic
spre un lac…

plutirea este zborul văzut de departe, înfrăţit cu
gravitaţia,
totuşi neoprit din a mă privi,
de la răsărit încoace Soarele pare o roată învârtită
uÅŸor,
o roată
specială,
storcătoare de albastru ; spre apus credeam că aflu
elixirul cerului,
dar ÅŸi el e ca o floare,
(asa cum e totul pe aici) şi nu-l pot deschide. Odată
mi-am închis ochii…
mi-a plăcut senzaţia de somn, călătoria prin vise,
abonamentul de supremaţie…cu siguranţă
nu mă puteam
opri.

doar dacă
(de câţiva ani printr-un staul, în întuneric)
misiunea mea spune să dau drumul cailor, unii mă lovesc, alţii doar
pleacă,
de aceea
când scriu despre sentimente
le scriu definitiv, pentru că simt numai
zgomotul potcoavelor
ÅŸi
deschiderea uÅŸilor.

Sper să vă placă şi aştept comentarii, dacă mai citeşte cineva -.-