18-01-2011, 10:13 PM
Hey! Va multumesc pentru comentarii! Iata ca am venit cu continuarea. Lectura placuta!:*
Capitolul 9
Corpul icepuse sa-mi tremure incontrolabil, in timp ce Kakashi ma tinea strans in brate. Peste cateva minute ce pentru mine paruse doar cateva clipe in compania sa, barbatul ma indepartaza putin de el si ma priveste in ochi cu parere de rau.
-Imi pare rau Nanami, dar eu nu te iubesc, spune acesta in timp ce ma analizeaza intens pentru a-mi observa reactia, dupa care continua. Probabil te intrebi de ce te-am sarutat si am facut tot ce am facut, ei bine, vroiam doar sa te fac sa suferi pentru ca nu suportam sa vorbesti asa despre mama ta. Eu o iubesc pe Victoria, chiar foarte mult si nu permit nimanui sa vorbeasca despre ea in felul asta. Asta a fost tot ce am vrut; sa te fac sa te indragostesti de mine dupa care sa-ti spun toate astea. Imi pare rau Nanami, insa asa stau lucrurile! spune disparand intr-un nor de fum.
Eu, pe tot parcursul "discursului" sau nu spusesem nimic, nici macar nu mai stiu daca respirasem sau clipisem. Nu-mi venea sa cred ceea ce tocmai auzisem. Credeam ca tine si el la mine, macar putin, insa se pare ca toate sperentele-mi sunt desarte. M-am amagit pe tot parcursul acestui timp. Inchid ochii si ma spriji de copacul din spatele meu. Nu mai aveam fosrta nici macar sa plang. Gata, totul e decis, voi ramane aici, nu vreau sa mai dau ochii cu mama si cu el. Acum ca stiu de relatia lor, nu se vor mai ascunde, cel putin nu de mine, iar daca m-as intoarce in sat si i-as vedea in fiecare zi as innebuni. Prefer sa raman aici chiar daca stiu ca ii voi duce dorul si lui, dar si blondului ce reusise sa-mi ajunga la inima prin bunatatea sa. Poate ca pana la urma voi reusi sa-l uit pe Kakashi daca raman aici.
Oftez, un oftat plin de durere si regrete, dupa care incep sa alerg spre sat deoarece incepuse sa se intunece si nu era prea placut noapte prin padure. Hilar, nici nu-mi dadusem seama cand trecuse timpul. Oare statusem atat de mult pe ganduri, ore in sir? Probabil ca da si, la cum o stiu pe Temari, cred ca am fost deja dat in urmarire. Chicotesc slab la acest gand dupa care maresc pasul. In mai putin de jumatate de ora ajung la destinatie, mai exact, in fata casei Kazekagelui. Deschid sfioasa usa si patrund inauntru. Acolo, niciun zgomot nu se facea auzit, iar cand tocmai credeam ca am scapat, in sufragerie ii zaresc pe toti, cu exceptia lui Kakashi si a lui Sasuke asteptandu-ma. Mai mutl ca sigur fusesera ingrijorati avand in vedere ca fusesem singura, in padure si stiau cat de slaba eram, din pacate.
Le zambesc inocent dupa care imi cer scuze. Blonda se ridica de pe fotoliu si se apropie de mine imbratisandu-ma si soptindu-mi la ureche.
-Trebuie neaparat sa-mi spui tot!
Mda, si eu care ma gandisem ca am scapat ieftin, insa, lui Temari aveam de gand sa-i spun, tineam mult prea mult la ea pentru a-i ascunde ceva si, in fond, nici nu vroiam. Ea era singura in care mai aveam incredere asa ca nu aveam sa pierd aceasta sansa.
Ne scuzam de la cei prezenti si, din fericire, nu a trebuit sa le dau vreo explicatie si urcam in camera blondei. Ne asezam pe pat si incep, dupa cateva ezitari sa-i povestesc ce s-a intamplat in padure. Pe masura ce vorbeam, ochii incepea sa ma intepe, mii de lacrimi sarate parasind intr-un final ochii mei prelingandu-se pe obraji-mi palizi. Dupa ce termin de istorisit, nu ma mai pot controla si izbucnesc intr-un hohot de plans. Prietena mea ma ia in brate soptindu-mi ca totul va fi bine, insa stiu, stiu ca nu va fi asa. Niciodata nu voi mai fi bine. Kakash a fost, si inca este, prima mea dragoste, iar asta, asta nu ma va face sa-l uit prea usor. Defapt, stiu sigur ca atunci cand vor pleca, chiar daca de el ma vor desparti mii de kilometri, niciodata nu-l voi uita. Mereu il voi pastra in inima si orice barbat va aparea in viata mea niciunul nu-i va lua locul oricat mi-as dori asta. Cat de mult regret ca am plecat de aici. Daca nu eram de acord cu asta, nu-l mai cunosteam si asta ar fi fost mai bine. N-as mai fi suferit atat.
Ma desprind cu regret din imbratisarea fetei si plec in camera mea spunandu-i ca vreau sa fiu singura. Da, vroiam sa fiu singura, sa nu-mi vada nimeni lacrimile, sa nu ma creada nimeni slaba. Adica, mai slaba decat sunt acum. Ajunsa in lacasul meu de suferinta, ma trantesc pe pat privind un punct vizibil doar pentru mine din tavan. Dupa cateva minute in care am reflectat la ceea ce mi s-a intamplat, mi-am dat seama ca el nici macar nu a vrut sa ma intorc in sat. A zis acele cuvinte doar de fatada. Doar pentru a parea... nici eu nu stiu exact cum. Sunt sigura ca e constient de cata influenta are asupra mea si, cu doar cateva cuvinte m-ar fi convins sa ma intorc cu ei. Sunt sigura ca daca el m-ar fi rugat, nu as mai fi stat pe ganduri intorcandu-ma in sat, dar nu, nu a facut asta si poate ca asa e mai bine. Sunt constienta ca voi suferi, dar pana la urma rana mi se va cicatriza, chiar daca nu se va vindeca niciodata.
Sunt hotarata sa-i dau lui Daisuke o sansa. Cine stie, poate ca ma voi indragosti de el. Chiar ar merita pentru ca stiu ca ma iubeste. Vad asta in ochii lui chiar daca incearca sa o ascunda si sa incerce sa ma faca sa sufere. Face asta doar pentru ca stie ca eu nu simt nimic pentru el si... vrea sa ma raneasca doar pentru a nu mai suferi el. Ei bine, in mod normal, cineva indragostit nu i-ar face asta persoanei iubite, insa aici vorbim de Daisuke. Cel mai ciudat si imprevizibil baiat.
Dupa mai multe ore in care doar am privit in gol, m-am ridicat din pat intrand in baie. Imi dau cu putina apa pe fata dupa care afisez un zambet cat de cat credibil si ies din camera. Trebuia macar sa incerc sa ma prefac ca nu sufar asa de tare. De azi, imi impun sa nu mai sufar. Nu, nu pentru el. Chiar daca il iubesc nespus de mult, asta nu ma va impiedica sa-mi refac viata. Cine stie, poate ca ma voi indragosti din nou.
In toate exista un nou inceput, nu-i asa?
Capitolul 9
Corpul icepuse sa-mi tremure incontrolabil, in timp ce Kakashi ma tinea strans in brate. Peste cateva minute ce pentru mine paruse doar cateva clipe in compania sa, barbatul ma indepartaza putin de el si ma priveste in ochi cu parere de rau.
-Imi pare rau Nanami, dar eu nu te iubesc, spune acesta in timp ce ma analizeaza intens pentru a-mi observa reactia, dupa care continua. Probabil te intrebi de ce te-am sarutat si am facut tot ce am facut, ei bine, vroiam doar sa te fac sa suferi pentru ca nu suportam sa vorbesti asa despre mama ta. Eu o iubesc pe Victoria, chiar foarte mult si nu permit nimanui sa vorbeasca despre ea in felul asta. Asta a fost tot ce am vrut; sa te fac sa te indragostesti de mine dupa care sa-ti spun toate astea. Imi pare rau Nanami, insa asa stau lucrurile! spune disparand intr-un nor de fum.
Eu, pe tot parcursul "discursului" sau nu spusesem nimic, nici macar nu mai stiu daca respirasem sau clipisem. Nu-mi venea sa cred ceea ce tocmai auzisem. Credeam ca tine si el la mine, macar putin, insa se pare ca toate sperentele-mi sunt desarte. M-am amagit pe tot parcursul acestui timp. Inchid ochii si ma spriji de copacul din spatele meu. Nu mai aveam fosrta nici macar sa plang. Gata, totul e decis, voi ramane aici, nu vreau sa mai dau ochii cu mama si cu el. Acum ca stiu de relatia lor, nu se vor mai ascunde, cel putin nu de mine, iar daca m-as intoarce in sat si i-as vedea in fiecare zi as innebuni. Prefer sa raman aici chiar daca stiu ca ii voi duce dorul si lui, dar si blondului ce reusise sa-mi ajunga la inima prin bunatatea sa. Poate ca pana la urma voi reusi sa-l uit pe Kakashi daca raman aici.
Oftez, un oftat plin de durere si regrete, dupa care incep sa alerg spre sat deoarece incepuse sa se intunece si nu era prea placut noapte prin padure. Hilar, nici nu-mi dadusem seama cand trecuse timpul. Oare statusem atat de mult pe ganduri, ore in sir? Probabil ca da si, la cum o stiu pe Temari, cred ca am fost deja dat in urmarire. Chicotesc slab la acest gand dupa care maresc pasul. In mai putin de jumatate de ora ajung la destinatie, mai exact, in fata casei Kazekagelui. Deschid sfioasa usa si patrund inauntru. Acolo, niciun zgomot nu se facea auzit, iar cand tocmai credeam ca am scapat, in sufragerie ii zaresc pe toti, cu exceptia lui Kakashi si a lui Sasuke asteptandu-ma. Mai mutl ca sigur fusesera ingrijorati avand in vedere ca fusesem singura, in padure si stiau cat de slaba eram, din pacate.
Le zambesc inocent dupa care imi cer scuze. Blonda se ridica de pe fotoliu si se apropie de mine imbratisandu-ma si soptindu-mi la ureche.
-Trebuie neaparat sa-mi spui tot!
Mda, si eu care ma gandisem ca am scapat ieftin, insa, lui Temari aveam de gand sa-i spun, tineam mult prea mult la ea pentru a-i ascunde ceva si, in fond, nici nu vroiam. Ea era singura in care mai aveam incredere asa ca nu aveam sa pierd aceasta sansa.
Ne scuzam de la cei prezenti si, din fericire, nu a trebuit sa le dau vreo explicatie si urcam in camera blondei. Ne asezam pe pat si incep, dupa cateva ezitari sa-i povestesc ce s-a intamplat in padure. Pe masura ce vorbeam, ochii incepea sa ma intepe, mii de lacrimi sarate parasind intr-un final ochii mei prelingandu-se pe obraji-mi palizi. Dupa ce termin de istorisit, nu ma mai pot controla si izbucnesc intr-un hohot de plans. Prietena mea ma ia in brate soptindu-mi ca totul va fi bine, insa stiu, stiu ca nu va fi asa. Niciodata nu voi mai fi bine. Kakash a fost, si inca este, prima mea dragoste, iar asta, asta nu ma va face sa-l uit prea usor. Defapt, stiu sigur ca atunci cand vor pleca, chiar daca de el ma vor desparti mii de kilometri, niciodata nu-l voi uita. Mereu il voi pastra in inima si orice barbat va aparea in viata mea niciunul nu-i va lua locul oricat mi-as dori asta. Cat de mult regret ca am plecat de aici. Daca nu eram de acord cu asta, nu-l mai cunosteam si asta ar fi fost mai bine. N-as mai fi suferit atat.
Ma desprind cu regret din imbratisarea fetei si plec in camera mea spunandu-i ca vreau sa fiu singura. Da, vroiam sa fiu singura, sa nu-mi vada nimeni lacrimile, sa nu ma creada nimeni slaba. Adica, mai slaba decat sunt acum. Ajunsa in lacasul meu de suferinta, ma trantesc pe pat privind un punct vizibil doar pentru mine din tavan. Dupa cateva minute in care am reflectat la ceea ce mi s-a intamplat, mi-am dat seama ca el nici macar nu a vrut sa ma intorc in sat. A zis acele cuvinte doar de fatada. Doar pentru a parea... nici eu nu stiu exact cum. Sunt sigura ca e constient de cata influenta are asupra mea si, cu doar cateva cuvinte m-ar fi convins sa ma intorc cu ei. Sunt sigura ca daca el m-ar fi rugat, nu as mai fi stat pe ganduri intorcandu-ma in sat, dar nu, nu a facut asta si poate ca asa e mai bine. Sunt constienta ca voi suferi, dar pana la urma rana mi se va cicatriza, chiar daca nu se va vindeca niciodata.
Sunt hotarata sa-i dau lui Daisuke o sansa. Cine stie, poate ca ma voi indragosti de el. Chiar ar merita pentru ca stiu ca ma iubeste. Vad asta in ochii lui chiar daca incearca sa o ascunda si sa incerce sa ma faca sa sufere. Face asta doar pentru ca stie ca eu nu simt nimic pentru el si... vrea sa ma raneasca doar pentru a nu mai suferi el. Ei bine, in mod normal, cineva indragostit nu i-ar face asta persoanei iubite, insa aici vorbim de Daisuke. Cel mai ciudat si imprevizibil baiat.
Dupa mai multe ore in care doar am privit in gol, m-am ridicat din pat intrand in baie. Imi dau cu putina apa pe fata dupa care afisez un zambet cat de cat credibil si ies din camera. Trebuia macar sa incerc sa ma prefac ca nu sufar asa de tare. De azi, imi impun sa nu mai sufar. Nu, nu pentru el. Chiar daca il iubesc nespus de mult, asta nu ma va impiedica sa-mi refac viata. Cine stie, poate ca ma voi indragosti din nou.
In toate exista un nou inceput, nu-i asa?
![[Imagine: o7k7f6.jpg]](http://i1113.photobucket.com/albums/k509/Marina955/o7k7f6.jpg)
