17-05-2009, 11:06 AM
Merci mult pentru reply-uri. Stati linistiti, eu nu ma las influientata... Doar ca nu prea am avut inspiratie in ultimul timp [ mi-e cam greu sa descriu o poveste fericita, caci nu prea am avut parte de fericire in ultimul timp, dar am incercat ceva :D
10. Raze de soare pe o strada intunecata
In acea zi am fost cea mai fericita. Prezenta lui, ochii ce-i scanteiau, mainile fine ce se jucau prin parul meu, vocea calda ce-mi soptea versuri pline de iubire... I-am povestit tot, i-am spus toata durerea pe care mi-a provocat-o,... am plans impreuna, mi-a dezmierdat buzele,... mi-a promis ca nu ma va parasi niciodata... si totusi a facut-o.
Atunci i-am crezut orbeste toate vorbele. M-a facut sa cred cu tarie ca legatura dintre noi nu se putea rupe, ca voi imbatrani alaturi de el. Probabil ca l-as crede si acum, cu toate ca plecarea sa m-a distrus in interior.
Am ajuns seara, tarziu, acasa , obosita si fericita. Toata noaptea nu m-am putut gandi decat la brunetul meu, in timp ce mii de fluturi se jucau prin stomacul meu.
Imi amintesc acea noapte alba chiar si acum. Am fost atat de fericita, incat pana si somnul a refuzat sa ma invaluie. Continuam sa privesc spre chipul de lumina al iubitului meu, ce nu renuntase sa ma urmareasca.
A doua zi, inca de la prima ora, telefonul a inceput sa sune, reusind sa-mi intrerupa sirul gandurilor. Am zambit imediat ce i-am auzit melodia stridenta, stiind inca de la inceput cine 'ma deranjase'.
" Da, Sasuke ? Buna dimineata! "
"Neata , Sakura ! Ai dormit bine ?"
"Sincer , nu am reusit sa adorm ... M-am gandit si somnul m-a cam lasat. " . Am zambit cald, apoi l-am auzit si pe el zambind.
" Nici eu. Mi-a fost prea dor de tine pentru a putea inchide ochii... Ma gandeam , nu vrei sa mergem azi prin parc, sa ne jucam prin zapada ? " m-a intrbat pe un ton rugator, incercand sa-si modeleze vocea somnoroasa.
Am acceptat. Nu i-am putut rezista..., nici macar nu mi-a trecut prin minte posibilitatea de refuz. Eram cu mult prea nerabdatoare sa-l vad pentru a-i spune "nu".
La mai putin de o ora, Hinata a venit sa ma vada. Era destul de linistita, dar nu parea fericita. I-am povestit cu lux de amanunte totul , in timp ce fata i se lumina, incetul cu incetul. Era fericita pentru mine, se vedea foarte clar. Simtea bucuria mea ca si cand ar fi fost a ei.
"Deci,pana la urma, am facut bine ca te-am lasat singura ... " a spus ea intr-un final, usor melancolica.
"Intr-un fel. Totusi, unde ai fost in tot acest timp? "
" Ei bine... am fost... am fos plecata cu Itachi... m-a dus intr-un loc linistit... SUNT PRIETENA LUI ... " a raspuns incet, intrerupandu-se din secunda in secunda, ajungand la o tonalitate neobisnuit de ridicata pentru ea.
Parea nefericita, nu avea acea stralucire in ochi, nu era deloc indragostita.
" Il iubesti?" am intrebat-o mai mult retoric, fara sa imi dau seama.
" Nu, Sakura, nu il iubesc, dar Itachi chiar tine la mine. In plus, iubirea mea... Iubirea mea e imposibila. Doar o iluzie, Sakura, doar o iluzie, un vis malancolic. Itachi e real, iubirea e imaginatie. Am sa ajung sa-l iubesc, caci Itachi nu ma va lasa sa plang niciodata."
Ironia sortii... Imi zicea ca nu va plange niciodata , in timp ce larcimi grele ii invadau chipul. Am strans-o in brate, invaluind-o cu caldura... Nu am mai intrebat-o nimic, caci ranile se deschideau tot mai tare, cu fiecare cuvant gresit ce-mi iesea din gura. Am ramas asa ore intregi, pana ce ea s-a decis sa isi adune toate fortele si sa inceapa o viata noua... alaturi de Itachi. O noua viata, o noua prietenie, o noua iubire. Dar nu totul iese asa cum planuim.
10. Raze de soare pe o strada intunecata
In acea zi am fost cea mai fericita. Prezenta lui, ochii ce-i scanteiau, mainile fine ce se jucau prin parul meu, vocea calda ce-mi soptea versuri pline de iubire... I-am povestit tot, i-am spus toata durerea pe care mi-a provocat-o,... am plans impreuna, mi-a dezmierdat buzele,... mi-a promis ca nu ma va parasi niciodata... si totusi a facut-o.
Atunci i-am crezut orbeste toate vorbele. M-a facut sa cred cu tarie ca legatura dintre noi nu se putea rupe, ca voi imbatrani alaturi de el. Probabil ca l-as crede si acum, cu toate ca plecarea sa m-a distrus in interior.
Am ajuns seara, tarziu, acasa , obosita si fericita. Toata noaptea nu m-am putut gandi decat la brunetul meu, in timp ce mii de fluturi se jucau prin stomacul meu.
Imi amintesc acea noapte alba chiar si acum. Am fost atat de fericita, incat pana si somnul a refuzat sa ma invaluie. Continuam sa privesc spre chipul de lumina al iubitului meu, ce nu renuntase sa ma urmareasca.
A doua zi, inca de la prima ora, telefonul a inceput sa sune, reusind sa-mi intrerupa sirul gandurilor. Am zambit imediat ce i-am auzit melodia stridenta, stiind inca de la inceput cine 'ma deranjase'.
" Da, Sasuke ? Buna dimineata! "
"Neata , Sakura ! Ai dormit bine ?"
"Sincer , nu am reusit sa adorm ... M-am gandit si somnul m-a cam lasat. " . Am zambit cald, apoi l-am auzit si pe el zambind.
" Nici eu. Mi-a fost prea dor de tine pentru a putea inchide ochii... Ma gandeam , nu vrei sa mergem azi prin parc, sa ne jucam prin zapada ? " m-a intrbat pe un ton rugator, incercand sa-si modeleze vocea somnoroasa.
Am acceptat. Nu i-am putut rezista..., nici macar nu mi-a trecut prin minte posibilitatea de refuz. Eram cu mult prea nerabdatoare sa-l vad pentru a-i spune "nu".
La mai putin de o ora, Hinata a venit sa ma vada. Era destul de linistita, dar nu parea fericita. I-am povestit cu lux de amanunte totul , in timp ce fata i se lumina, incetul cu incetul. Era fericita pentru mine, se vedea foarte clar. Simtea bucuria mea ca si cand ar fi fost a ei.
"Deci,pana la urma, am facut bine ca te-am lasat singura ... " a spus ea intr-un final, usor melancolica.
"Intr-un fel. Totusi, unde ai fost in tot acest timp? "
" Ei bine... am fost... am fos plecata cu Itachi... m-a dus intr-un loc linistit... SUNT PRIETENA LUI ... " a raspuns incet, intrerupandu-se din secunda in secunda, ajungand la o tonalitate neobisnuit de ridicata pentru ea.
Parea nefericita, nu avea acea stralucire in ochi, nu era deloc indragostita.
" Il iubesti?" am intrebat-o mai mult retoric, fara sa imi dau seama.
" Nu, Sakura, nu il iubesc, dar Itachi chiar tine la mine. In plus, iubirea mea... Iubirea mea e imposibila. Doar o iluzie, Sakura, doar o iluzie, un vis malancolic. Itachi e real, iubirea e imaginatie. Am sa ajung sa-l iubesc, caci Itachi nu ma va lasa sa plang niciodata."
Ironia sortii... Imi zicea ca nu va plange niciodata , in timp ce larcimi grele ii invadau chipul. Am strans-o in brate, invaluind-o cu caldura... Nu am mai intrebat-o nimic, caci ranile se deschideau tot mai tare, cu fiecare cuvant gresit ce-mi iesea din gura. Am ramas asa ore intregi, pana ce ea s-a decis sa isi adune toate fortele si sa inceapa o viata noua... alaturi de Itachi. O noua viata, o noua prietenie, o noua iubire. Dar nu totul iese asa cum planuim.