Idei tampite.

[Unix]

edit, imi cer scuze -.-

Varsta minima: -
Gen: fictiune.
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: critica avansata.


Trecut, prezent, viitor


Prolog :
Se spune ca atunci cand esti copil, gresesti.
Dar oare nu exista o limita la 'a gresi' ?
Fiind copil, naiv, inconstient, poti sa comiti o crima.
Esti iertat? Absolvit de vina?
Sentinta :nevinovat.
E doar un copil.





Inca zac pe podeaua rece de culoare cenusie, cu tipul asta deasupra mea, strangand ca un disperat de mainile mele.
- Ma doare! Da-mi drumul! ii cer pe un ton autoritar, realizand ca se poate intampla ceva mult mai rau de-atat. Si totusi, parca el nu ma asculta, continua sa ma mangaie in acel fel care iti poate da fiori, de fapt, mie imi da, si inca cum. Tremur toata la atingerile sale, iar el urca tot mai sus cu saruturile sale atat de perverse si violente.
- Gata, e de-ajuns! Inceteaza! Ce vrei de la mine?! Ii repet aceeasi intrebare ca mai acum cinci minute. Cu toate ca stiu raspunsul, tind sa cred in continuare ca isi poate schimba parerea, vreau doar sa ma lase in pace. Poate ca ma tem, imi este frica de viitor, de ceea ce ar putea urma. Nu mai vreau sa trec prin aceleasi experiente ca acum sase ani.


- Flashback -

- E trecut de unsprezece noaptea si el inca nu a venit. Parca vad ca iar vine... parca vad.
Incepe mama sa se planga la mine, presupunand starea in care probabil vom fi nevoiti sa il vedem iarasi pe tata. 'Tata' - ce cuvant atat de simplu si frumos. Pacat ca eu nu ii puteam zice asa acelui om care tot timpul sosea acasa beat si se lua cu mama la cearta si la bataie. Si totusi, desi stiind toate acestea, incerc sa o linistesc pe amarata de langa mine care nu stie ce sa mai faca din cauza celui ce ii era sot.
- Stai linistita, mama, incep eu sa ii zic in timp ce merg la ea si o iau in brate, totul va fi...
Incep propozitia dar un zgomot infernal imi inunda urechile, fortandu-ma sa imi indrept fata si corpul spre usa de la intrare si sa il vad pe tata cum sta acolo, beat crita. Barbatul tranteste usa si apoi se indreapta cu pasi mari si repezi spre mine, cu niste intentii numai de el stiute.
Totusi, in clipa in care a ajuns acasa, a intrat trantind usile si dorind sa ajunga la mine. Ma smuceste brusc de pe canapeaua pe care stateam, iar mamei ii da o palma, lovind-o atat de puternic incat ma face sa cred ca a lesinat. Incep sa ma rog la un moment dat, atunci cand incepe a-mi da jos hainele pe rand, ignorand practic rugamintile mele de a se opri. Continuand inca sa strig dupa ajutor, ochii mi se incetoseaza si simt ca nu mai pot opri nimic, nici macar lacrimile carora nu le-am dat frau liber pana acum. Imi pierdusem sperantele, credeam ca o sa fiu moarta, mama la fel, insa in mod subit, o vad in spatele tatei cu o vaza.
Femeia se apropie incet si eu imi inchid ochii de frica. Am niste senzatii ciudate, un presentiment, poate fals, dar pana la urma nici nu stiu daca ceea ce se intampla este real. Ce diferente mai pot face in astfel de momente?
Un sunet bizar de parca ceva s-a spart imi ajunge la urechi, obligandu-ma astfel sa-mi deschid ochii. Liniste. Nu aud nimic, exceptand suspinele adanci al mamei, in rest, nimic. Tata zace la picioarele mele, avand ochii deschisi si fata acoperita de sange. Teama ma cuprinde, raman socata privind la sangele ce nu se sfieste in a se prelinge pe chipul barbatului ce odata mi-a fost tata.

- End of Flasback -


Nu am putut uita acea parte din viata mea atat de mizerabila. Din acea zi ma consider o criminala deoarece daca nu eram eu, mama nu ar fi fost nevoita sa il omoare pe tata, pentru ca...in final, s-a scurs si ultimul strop de sange. Si acum, iata-ma! Sunt pe cale sa retraiesc acel cosmar, doar ca de data aceasta nu mai am niciun sprijin. Oare mai are rost sa lupt impotriva lui? Atunci am facut-o, am luptat impotriva tatalui meu si am scapat, insa eu inca mai traiesc cu sentimental de vinovatie; de fapt, chiar sunt vinovata!
Imi inchid ochii, lasandu-mi privirea sa cada patimasa pe un punct fix si oftez. Trag aer adanc in piept, pregatita pentru ceea ce urmeaza. Daca o sa scap, o sa mai pot trai cu un nou sentiment, strain mie?
Ma simt coplesita de atatea intrebari, dar totodata imi pierd sperantele, zambetul meu a fost distrus acum mult timp. Oare se intampla ceva daca contiui sa rad in ultimul moment? Macar stiu ca am indraznit s-o mai fac o data.
Imi deschid ochii privindu-l trist totusi pe brunetul din fata mea, iar apoi izbucnesc intr-un ras ce pare a fi molipsitor. Doar ipocrizie.
Este uimit, intr-adevar. Cine ar putea sa arate un astfel de chip acum? Doar eu, eu sunt aceea.
- Haide, da-i drumul! Fa ce vrei tu cu mine! Asta vrei, nu? Chiar daca prima data am scapat intreaga si neatinsa, nu se mai intampla asta si a doua oara, rostesc inca zambind intr-un mod batjocoritor.
Imi intind mainile catre el si incolacindu-mi bratele in jurul gatului sau, ii ating fata total mirata. Imi plimb degetele lungi pe buzele sale moi si calde, parca dorind sa absorb cumva dulceata, finetea lor, perfectiunea. Ii dau parul de pe chip apropiindu-ma mai mult de urechea sa, soptindu-i:
- Ma vrei, nu? Arzi de dorinta. Poate ca sunt, sau poate nu sunt singura “ victima ” care nu opune rezistenta, dar cred ca sunt singura care indrazneste sa faca asta cu un zambet pe fata. Trist, dar totusi un zambet. Inainte sa mai apuce sa zica vreun cuvant, ce mai mult ca sigur ar fi inutil, imi apas buzele de ale sale, muscandu-l usor de buza de jos. Se mai intampla, nu ?

[Erdna]

Hmm, mie nu mi se pare acest one-shot deloc tampit, ba chiar imi place. Aceasta idee am mai intalnit-o pe forum, nu stiu sigur unde, dar am mai citit ceva asemanator. Un tata ce isi abuzeaza fiica, zau ca este creepy. Descrierea este frumoasa, iar naratiunea decurge lin. Greseli de tastare nu au fost, sau cel putin eu nu am vazut. Sfarsitul, dupa parerea mea, este genial! Adica, pana la urma ea ii zambeste si ii face jocul. Incepe sa rada, chiar daca se intampla ce se intampla, si o admir pentru asta. So, per total imi place foarte mult, si sper sa mai vii cu One-Shot-uri. Succes la scris.

[Addeh]

Hello there >:D<

Well, am gasit cateva greseli de tastare, din neatentie si nu am de gand sa le enumar acum, tu singura te corectezi ^^ . Sa stii ca-mi place, stilul tau de a scrie este asemanator cu al meu, de-asta e o placere sa citesc lucrarea cuiva - o lucrare plina de sentimente. Hmmm am remarcat melancolia din oneshot (si neaparat trebuie sa-l continui :))), dar si durerea - tipica vietii ; deci vad ca scrii intr-un mod cat mai realist, de-asta spun ca avem acelasi stil de compus *laughs*
Mi-a placut schimbarea de caracter a fetei, atat de brusca, dura... Parca ar fii fost disperata sa traiasca. Dar ai grija, ca tocmai aici te-ai grabit. Ai facut ca actiunea sa-si schimbe cursul prea brusc; trebuia sa mai lungesti putin gandurile sale, ea fiind confuza, u know... :-? Deci trebuie sa iei totul incet, sa nu te grabesti. Oricum, e chiar bine.

Mai ai de lucrat putin la replici, sa te pui in pielea personajelor cat mai bine. Dar asta se 'invata' cu timpul XD.
Multa bafta pana atunci ! :]

[hiimera]

Ceau! <'3
--

Hmmm nu prea cred ca necesita acest one-shot prea multa critica, deoarece este bun, imi place, iar titlul chiar nu reflecta lucrarile ce vor urma, cum nici pe aceasta.
Scrii frumos, ai un stil liber si destul de voluminos. Nu ai avut greseli de tastare, eu una chiar nu am vazut sau de gramatica, nimic, imaculat. (si chiar daca sunt cateva si eu nu le-am observa, nu face nimic, toti mai gresim ce naiba)
Totusi eu inca nu inteleg rostul acelor flasback-uri care oricum nu isi au rostul, puteai foarte bine sa lasi un spatiu, sa scrii cum ai scris acum (apropo foarte bine), cu italics si intre ghilimele. E bine, nu mai trebuiau, caci deja ne-am dat seama ca va povestii ceva din trecutul ei, ca tot vorbim de el, foarte trist.
De acord putin cu personajul - mizerabil, dar nici asa, poate doar spaima si dezgust, insa ai reflectat ,consider eu, destul de bine felul ei de a gandi, iar finalul a fost bine pus la punct. Parea incerta de un lucru sau doua, mie asa mi s-a parut. Zambetul ei a fost genial, adica pus la final chiar in acel momet si ma lasat in ceata, mister.

Sper sa mai pui lucrari, succes. *hug*

[Unix]

Hei. Scuze ca mi-a luat atat de mult timp. Teze, lucrari blabla...ya know.
Anyway, am revenit si astept pareri.


Varsta minima: -
Gen: inspirat din fapte reale.
Limba: romana.
Observatii cu privire la continut: capitol necorectat, nu ma omorati.
Tipul de comentariu solicitat: critica avansata.

Totul o sa fie bine

Ma privea cu mila, avea ochii impaienjeniti de lacrimi. Imi soptea ca totul va fi bine si vai, cat as fi vrut sa-l fi crezut. As fi vrut ca totul sa fi fost bine, dar inauntrul meu stiam ca era imposibil. Imi amintesc atat de bine, incat parca ar fi fost ieri.


- Flashback -

- Nu pot sa cred! Aia? Chestiuta aia de pe ecran?! tresar si incep a pune intrebari care nu isi au rostul. Sunteti sigur? Este oare posibil sa va inselati?
- Pai...
- Desigur ca nu, dumneavoastra sunteti doctorul! intrerup persoana din fata mea intr-un mod grosolan. Un copil... o dovada a iubirii ce ne-o purtam! spun in timp ce ma uit inca nauca la iubitul meu.
Schitez un zambet micut apoi imi pun mana pe burtica, privind la ecranul din dreapta mea. Cat de ireal mi se pare. Sunt chiar socata, surprinsa e putin spus. Il vad pe el cum se apropie incet de mine si imi saruta burtica. Ochii ii sclipesc iar eu mai am putin si plang. Ce vor spune oare ai mei? Un copil? La doar 16 ani? Desigur, o sa-mi strige ca am un liceu de terminat, o facultate de urmat... o scoala de facut! Doamne, ce o sa ma fac? Eu...eu nu stiu. Nu stiu ce o sa fac, dar stiu in schimb ceea ce nu o sa fac: nu o sa renunt la aceasta minunata fiinta ce creste in interiorul meu de doar o luna si doua saptamani. El imi spune ca ma iubeste, ca totul va fi bine, si ma saruta usor pe frunte. Il strang de mana si il trag spre mine soptindu-i la randul meu ca il iubesc enorm. El se ridica de pe scaunul ce i-a fost gazda pana in acest moment, apoi eu il urmez. Ma ridic usor de pe pat, imi aranjez hainele, ii multumesc domnului doctor apoi ies din cabinet cu un zambet angelic pe fata. Un copil...

- End of flashback -

Dupa 6 luni de zile, toata acea bucurie s-a transformat insa in durere. Durere sfasietoare, lacrimi, chinuri, cosmaruri, amintiri, regrete.

- Flashback -

- Uite, uite cum da din manute si din picioruse! Uite cat de dragut poate fi! Sigur are ochii tai, sigur... rostesc fericita privindu-l inocent pe cel de langa mine.
Sapte luni, sarcina decurge bine. Ai mei, din pacate, nu m-au inteles; nici nu ma asteptam la altceva din partea lor. Noroc insa ca am un viitor tatic cu niste parinti intelegatori care m-au primit la ei, m-au acceptat, si ma trateaza ca pe propria lor fiica. Sunt fericita? Sunt! Dupa ce doctorul imi confirma ca totul e in regula si ca pot pleca, ii strang mana celui de langa mine si iesim amandoi din cabinet.
- Ah, stai putin, mi-am uitat geaca. Ia-o tu in fata, te prind din urma, si-i dau un pupic pe obraz. Fac pasi mici, speriata sa nu fac vreo miscare gresita si sa-i fac rau celui mic.

- End of flashback -

Mai bine nu ma intorceam dupa geaca. Acea zi, acea persoana... n-o sa uit niciodata. El mi-a facut cel mai mare rau posibil, mi-a omorat ce aveam mai sfant: copilul inca nenascut. E incredibil cum sapte luni de fericire s-au dus intr-o clipita, din cauza unei banale cazaturi pe scari. Doctori inutili! Sunt sigura ca daca incercau, reuseau sa-l salveze; dar nu, de ce, ce rost avea?!
Astazi se face un an... trei sute saptezeci si cinci de zile numarate si inca plang. Sunt singura... el n-a mai rezistat. Mi-a tot promis ca o sa facem alt copil, ca n-a fost vina mea, dar din acea zi n-a mai fost la fel, nimic. Timp de o saptamana am avut in fiecare seara vise, cosmaruri. In prima seara, imi aduc aminte foarte bine, am visat ca eram cu el in brate: il simteam, era al meu. Seara urmatoare l-am visat mort. Urmatoarea seara l-am vazut intr-un patut, plangand. Sapte zile am simtit ca am trait un iad, nu pot explica in cuvinte. Stateam inchisa in casa, plangeam tot timpul, refuzam orice vizita sau invitatie, pur si simplu refuzam sa traiesc. Ziceam ca o data cu el, am murit si eu. Ce greseala. Acum,inca stau inchisa intre patru pereti, plangand, soptindu-mi singura ca totul o sa fie bine .