31-07-2010, 06:12 PM
Capitolul 1.
Cartea mea preferata se termina astfel: "Chiar daca traiesti mai mult asta nu inseamna ca ai invins timpul. Chiar daca esti vampir si poti exista sute de ani, asta nu inseamna ca la un moment dat nu vei muri. Soarele iti va arde pielea de titan, asa cum acidul arde carnea umana. Intr-un final, toti suntem sortiti pieirii. Aici in camera rece, ma ascund acum de razele soarelui pentru ca o noua zi a inceput."
Eu sunt Isabel si sunt pe moarte.
Cand esti intr-un pat de spital diagnosticat cu o boala incurabila, povestile despre nemurire inca iti mai dau speranta. Mai multa decat proprii parinti, fratele, sora, sotul sau prietenii. Te gandesti cum unui sugator de sange i s-ar putea face mila de tine si ar putea sa iti ia durerea transformandu-te, dar astea sunt doar povesti frumoase asemeni celor cu printese. Nimic nu are un Happy End. Imi plac povestile pentru ca personajele sunt fictive, iar de la sfarsitul unei povesti, aceasta ar putea continua intr-o mie de feluri. Atunci cand Eirin a murit, Julius a decis ca nu isi va pune singur capat zilelor ci va astepta sfarsitul omenirii. Astfel suferinta lui va continua sa existe, iar aceasta va fi singura dovada ca Eirin a fost reala. Am plans mult la final, dar scriitoarea ar putea sa continue povestea aducand-o cumva pe Eirin la viata, iar astfel Julius nu ar mai fi trist.
Am douazeci si opt de ani. Anul trecut pe vremea asta eram foarte fericita: ma casatorisem cu barbatul pe care il iubeam si care ma iubea. Si acum, in conditiile in care sunt, inca ma mai iubeste. Sau poate ca acel sentiment se numeste mila. Spitalul a devenit prima mea casa. Dupa ce ne-am petrecut luna de miere in Insulele Mataos, un paianjen ciudat m-a muscat. Zilele noastre fericite s-au transformat in nopti nedormite din cauza durerilor si a febrei. Am fost internata doua luni la infectioase, de und eam crezut ca nu o sa mai ies vie, dar coma indusa de morfina parca a facut miracole. Piciorul meu drept este paralizat, iar acest lucru incepe sa se extinda catre maini si piciorul stang. Nu este chiar cea mai fericita casnicie a sotului meu, avand in vedere ca prima lui sotie a murit din cauza unei fracturi craniene iar a doua l-a parasit pentru ca isi inneca noptile in bautura. Eu am fost singura care l-a inteles si am stat cu el timp de cinci ani incercand sa il dezvat de baut alcool pana la inconstienta. Incetul cu incetul am reusit.
Inca mai sper ca cineva va continua cartea si ii va sfarsi agonia lui Julius. Sper ca macar el sa fie fericit. "Love sucks" este un titlu potrivit pentru actiunea din carte. Julius o cunoaste pe Eirin de cand ea era un copil. Fiind alaturi de ea pana aceasta ajunge la maturitate, Eirin nu baga de seama ca el nu imbatraneste pentru ca era obisnuita, pana cand ajunge la varsta umana a lui Julius: douazeci si opt. Dupa mai multe discutii si certuri, vampiri de peste tot fac ravagii si se decide inlaturarea lor. La final Eirin isi da viata pentru a-l proteja pe Julius.
Cartea mea preferata se termina astfel: "Chiar daca traiesti mai mult asta nu inseamna ca ai invins timpul. Chiar daca esti vampir si poti exista sute de ani, asta nu inseamna ca la un moment dat nu vei muri. Soarele iti va arde pielea de titan, asa cum acidul arde carnea umana. Intr-un final, toti suntem sortiti pieirii. Aici in camera rece, ma ascund acum de razele soarelui pentru ca o noua zi a inceput."
Eu sunt Isabel si sunt pe moarte.
Cand esti intr-un pat de spital diagnosticat cu o boala incurabila, povestile despre nemurire inca iti mai dau speranta. Mai multa decat proprii parinti, fratele, sora, sotul sau prietenii. Te gandesti cum unui sugator de sange i s-ar putea face mila de tine si ar putea sa iti ia durerea transformandu-te, dar astea sunt doar povesti frumoase asemeni celor cu printese. Nimic nu are un Happy End. Imi plac povestile pentru ca personajele sunt fictive, iar de la sfarsitul unei povesti, aceasta ar putea continua intr-o mie de feluri. Atunci cand Eirin a murit, Julius a decis ca nu isi va pune singur capat zilelor ci va astepta sfarsitul omenirii. Astfel suferinta lui va continua sa existe, iar aceasta va fi singura dovada ca Eirin a fost reala. Am plans mult la final, dar scriitoarea ar putea sa continue povestea aducand-o cumva pe Eirin la viata, iar astfel Julius nu ar mai fi trist.
Am douazeci si opt de ani. Anul trecut pe vremea asta eram foarte fericita: ma casatorisem cu barbatul pe care il iubeam si care ma iubea. Si acum, in conditiile in care sunt, inca ma mai iubeste. Sau poate ca acel sentiment se numeste mila. Spitalul a devenit prima mea casa. Dupa ce ne-am petrecut luna de miere in Insulele Mataos, un paianjen ciudat m-a muscat. Zilele noastre fericite s-au transformat in nopti nedormite din cauza durerilor si a febrei. Am fost internata doua luni la infectioase, de und eam crezut ca nu o sa mai ies vie, dar coma indusa de morfina parca a facut miracole. Piciorul meu drept este paralizat, iar acest lucru incepe sa se extinda catre maini si piciorul stang. Nu este chiar cea mai fericita casnicie a sotului meu, avand in vedere ca prima lui sotie a murit din cauza unei fracturi craniene iar a doua l-a parasit pentru ca isi inneca noptile in bautura. Eu am fost singura care l-a inteles si am stat cu el timp de cinci ani incercand sa il dezvat de baut alcool pana la inconstienta. Incetul cu incetul am reusit.
Inca mai sper ca cineva va continua cartea si ii va sfarsi agonia lui Julius. Sper ca macar el sa fie fericit. "Love sucks" este un titlu potrivit pentru actiunea din carte. Julius o cunoaste pe Eirin de cand ea era un copil. Fiind alaturi de ea pana aceasta ajunge la maturitate, Eirin nu baga de seama ca el nu imbatraneste pentru ca era obisnuita, pana cand ajunge la varsta umana a lui Julius: douazeci si opt. Dupa mai multe discutii si certuri, vampiri de peste tot fac ravagii si se decide inlaturarea lor. La final Eirin isi da viata pentru a-l proteja pe Julius.