Mafia love. Crime love... [18+]

[Too Many Dreams.]

Salut tuturor >:D< Va cer scuze de asteptarile milenare pe care v-am facut sa le suportati, dar cred ca stiti cum e cu lenea... :-" Hai ca nu o mai lungesc, Enjoy >:D<

Cap. 5 – Fara sa stiu

-Vad ca tot nu te astamperi, Sakura. imi spuse Neji in salonul de la spital dupa ce mi-a pus la mana perfuzia cu calmante.
Ma simteam relaxata, nu ma durea mai nimic, parca puteam sa adorm in orice moment. Pe scurt, eram cu capul in nori. Ii explicam medicului ca banuiesc ca ori Hidan a pus asasini de-ai sai pe urmele mele de frica sa nu il dau de gol, ori cineva m-a descoperit si mi-a pus pe urme politia.
Oricum, in momentul de fata eram in viata si cu un picior in bandaje. Voi pierde multe de la scoala ninja, dar putin imi pasa. Desi omul care se afla printre persoanele cele mai detestate de mine m-a trimis acolo, chiar voiam sa merg. Nu din obligatie cat de distractie, chiar imi doaream sa incerc ceva nou.
Medicul iesi din salon linistit, lasandu-ma sa ma odihnesc.
Ma uit pe pereti si deja incep sa ma plictisesc. Usa se deschise si intra insusi Sasuke care ma privea calm.
-Cum te mai simti? m-a intrebat punandu-mi mana fina pe obraz, incepand apoi sa il mangaie.
-Relativ ok… am spus cu o ezitare.
Piciorul incepuse sa ma arda din ce in ce mai tare. Strang cat pot din dinti pana nu mai suport si incep sa tip. Inchid ochii si ii strang asa de tare incat aveam impresia ca sunt doar eu, singura, intr-o camera complet intunecata. Toti muschii din corpul meu se contracta violent datorita durerii. Tip in speranta ca cineva va face ceva. Printre gafaieli, reusesc sa spun:
-Sasuke…ma arde. Doare! iar acesta se uita la mine neputiincios strangadu-ma de mana.
La un moment dat, tasni de langa mine si incepu sa strigi disperat pe holuri dupa un medic. Asteptam. Asteptam si parca acest timp nu se mai termina. Fiecare secunda trecea din ce in ce mai greu, iar durerea se amplifica din ce in ce mai mult. Incep sa ametesc. Peretii se invarteau odata cu sperantele mele ca durerea sa dispara. Dar nu disparea.
Acum respiram desi mai incet si mai greu, linistit. Eram intr-un loc…monoton. Acelasi intuneric nesfarsit. Din departare se auzeau voci atat de familiare. Scandal, una din ele ma chema. Se certa cumva, nu intelegeam deloc. Auzeam doar ecouri a caror voci se stingeau, se indepartau din ce in ce mai mult.
Nu se mai auzea nimic. Oare am murit? Ei, pe naiba, cum sa mori de la un simplu crac impuscat? Defapt… daca mi-ar fi nimerit o artera sau ceva, era posibil. Imi spuneam eu in sinea mea. Dar totusi, ma simteam de parca dormeam atat de profund incat si daca ar fi fost orasul atacat de bombe nucleare eu tot nu aveam chef sa ma trezesc. Parca era unul din acele nopti in care iti doresti atat de mult sa visezi, incat adormi atat de profund incat nu visezi nimic.
Capul meu parca incepuse car decat sa se dezmorteasca, dar totusi stiam ca nu e bine sa deschid ochii, pentru ca m-ar fi luat o ameteala de nu stiam daca ma voi afla pe un vapor sau daca sunt intr-una din acele masini enervante dar totusi extrem de amuzante de la balci, in care te ameteste pana ajungi sa scoti din tine toata vata de zahar pe care ai mancat-o, impreuna cu sticlele de suc. Imi dau seama ca totusi nu pot evita asta, asa ca ma incumet sa deschid ochii si sa ma uit in jurul meu. Inspir adanc aer in piept si imi adun mintile, odata cu putinul curaj de care dispuneam. Incepeam sa simt din ce in ce mai multe, cum ar fi o mana calda pe fruntea mea si furicaturi tot in acea zona, sau o amorteala urmata de ceva asemanator a mii de ace care intrau fara remuscari in piciorul meu. …Stai, nu cumva ala era piciorul meu impuscat?
Ma ridic alarmata in sezut si deja ma ia durerea de cap. Clipesc de cateva ori si ma adaptez incetutul cu incetutul la lumina din jurul meu. Studiez ceea ce se afla in jurul meu, incepand chiar cu mine. Piciorul meu era bine bandajat, cu o mana de barbat deasupra, inconjurata de ceva ca un fel de lumina verde si linistitoare. Am mai ridicat privirea si i-am zarit acei ochi abisali, mai negri decat intunericul noptii. Acea sclipire de ingrijorare era prezenta ca de obicei. Nu am bagat-o in seama, ma interesa mai mult de ce se intampla cu piciorul meu.
-Sasuke, ce e chestia aia? l-am intrebat aratandu-i din priviri locul cu pricina.
-Asta este un “truc” al medicilor ninja din Konoha. Il vei invata si tu, imi raspunse acesta calm.
-Si totusi cum functioneaza? eram confuza, nu stiam ce se intampla.
-In corpul uman exista diferite energii. Ninja din Konoha isi concentreaza aceste energii in anumite puncte ale corpului pentru diferite cauze, acest ajutor al lor fiind numit Chackra. Ei bine, aceasta chiackra te poate ajuta sa te urci in copac fara sa te ajuti de maini, sa stai fara probleme pe tavanul unei incaperi, sa mergi pe apa si sa vindeci rani de asemenea. imi explica acesta cu vocea lui tandra.
-Ai mai facut asta pana acum?
-Nu, am mai testat doar pe animale.
-Deci eu am devenit micul tau cobai sub forma umana? l-am intrebat pregatindu-ma sa ii ofer o palma cu toate ca tineam atat de mult la el.
-Sakura, stiu ce fac. Vrei sa mai ajungi in Konoha sau nu? m-a intrebat dupa care am cedat.
Mai astept cateva minute dupa care il mangai pe fata, trecandu-mi degetele peste liniile perfecte care ii defineau chipul. Nimic nu il putea descrie mai bine decat un inger pierdut in aceasta lume mizerabila. Il mangai finut pe obraz iar acesta inclina usor capul, parca vrand sa imi simta mana cat mai mult pe chipul sau. Se opri, iar acea “chackra” se retrase linistit in mainile lui moi si catifelate.
-Incearca sa misti usor piciorul. Poti?
Am incercat intocmai cum spusese el, dar nu reuseam prea mult.
-Este amortit. Nu pot prea mult.
-Inseamna ca e bine, afirma acesta dupa care ma lua in brate de dupa sold si de dupa genunchi.
M-a dus pana in biroul lui Neji, care era absorbit in totalitate de niste hartii colorate, asemeni unor retete medicale.
-Se poate, intreba Sasuke iar doctorul de uita cu interes catre el; zarindu-ma pe mine in bratele brunetului, se ridica brusc de pe scaun. O sa imi iau pacieinta acasa.
Doctorul ma studia atent si imi puse si mana la frunte sa vada daca am febra.
-I-am aplicat eu “tratamentul” meu special. Fii fara griji, e bine acum, a ramas doar cu o mica vanataie. In trei zile va trece complet.
-Mi-as dori sa pot proceda si eu ca tine. Pacat ca asa voi dezvalui prea mult din lumea ninja.
Stai, stai, stai! Neji stie de chestia aia pe care a facut-o Sasuke? Mie de ce nu mi-a zis nimeni?

*Peste doua zile*

Puneam deja valizele in portbagajul lui Sasuke. Imi va fi dor de Tokyo, totusi aici am petrecut trei ani din viata mea, dar orice are un nou inceput, nu? Ma indrept catre portiera pasagerului dar Sasuke ma opreste brusc, doar pentru a-mi deschide usa asemeni uni domn. Chiar m-a impresionat, rar mai gasesti tipi asemeni lui in ziua de azi. Ma asez in scaunul moale, acoperit cu piele. Sasuke intra si el nu dupa mult timp in masina si incepu sa conduca linistit. Masina mergea atat de lin pe autostrada, incat am adormit fara sa imi dau seama…

~ Va urma! ~


Cam atat, scuzati eventualele greseli de tastare/exprimare si lungimea capitolului care e cam micuta :"> Sper ca v-a placut. :-) Bye.

[Rose ^^]

Ai venit, bine zis dupa milenii :)) Asa deci: ma bucur ca Sakura e mai bine si se pare ca un nou orizont i se deschide. Actiunea a fost linistita si sincer nici nu am realizat cand sa terminat, spun in sensu bun. Ai reusit sa mentii suspansu si curiozitatea. Descrierea a fost buna, chiar mi-a placut, mai ales la durerea Sakurei. neji stie si el de chestii ninja? o.O dialogul chiar e ok si nici mult, necesar si plasat unde trebuie. Sa vedem cum se descurca Sakura in konoha :> si cum vei dezvolta ideea.
nu mai stiu ce sa mai zic, asa ca te pupacesc :*

[Miranda.]

heloo
Nu pot sa cred, chiar esti tu, am crezut ca n-o sa mai apari niciodata, sunt impresionata. Ma bucur ca ai adus cap, chiar ma intreb ce a putut sa fie atat de important incat sa ne ti pe jar atata timp, chiar nu iti este mila de noi. Esti rea. Dar gata cu toate aceste urari de bine :)), nici eu, si probabil, nici tu, tu ne aflam aici ca sa vb de viata privata, ci de fic. Capitolul, asteptat de ceva timp, scz, nu ma pot abtine :d, este bun. Dialogul mi-a placut, descrierea la fel, actiunea buna. Nici macar o secunda nu am avut senzatia de a ma opri din citit, totul a curs lent si fara grija. No comment. Cred ca am uitat ceva.. a da... ce uituca sunt... :bye:

[Prevented :D]

Hey! Ma bucur enorm ca ai adus nextul...pai ce as avea de spus? Naratiunea a fost buna, Dialogul nu a fost deloc sec dupa parerea mea, descriere ai avut din plin si doresc ca si nextul sa fie la fel de bun...poate chiar mai bun ca acesta! Pai..spor la scris si sa vii repede cu next-ul!

Ja ne!

[Too Many Dreams.]

Ei bine, sper sa va satisfac si cu acest nou capitol. Fara alte introduceri, Enjoy!

Cap. 6 – Umbre

Fugeam cat ma tineau picioarele pe acea alee plina de umbra. Ma uitam dupa cel care ma urmarea. Il cautam cu privirea in stanga si-n dreapta. Cate o umbra imi distragea complet atentia si imi alunga tot curajul si gandirea rationala din mine. O alta umbra mi-a furat privirea, de data asta venind dinspre un tufis. Disparu complet, asa ca inchid ochii si ma sprijin cu spatele de scoarta dura a ciresului batran si gros din spatele meu. Imi mai reglez respiratia iar bataile inimii o apuca inapoi pe calea normalului. Deschid ochii si in fata mea se afiseaza o fetita de vreo cinci sau sase anisori, imbracata intr-o rochita alba, plina de praf, pana deasupra genunchilor. Ochii sai negri ma fixau intr-o privire sadica. Suvitele lungi si blondine, prinse in doua codite neglijente ii ofereau un aspect si mai straniu. In manutele sale mici se afla o papusa cu hainutele rupte, cu plasticul de pe maini si chip sfasiat si cu parul foarte incalcit.
-Vrei sa te joci cu mine? ma intreba ea pe un ton inocent, apropiindu-se cu pasi calculati de mine.
Voiam sa ma dau mai in spate dar nu mai aveam unde. Ma uitam speriata siincercam sa imi calculez sansele de reusita daca o sa o iau la goana. Erau destul de bunicele, dar era posibil in aceiasi masura si un esec. Dar totusi panica era prea mare asa ca am ales varianta usoara. Am luat-o la goana printre crengile uscate de pe jos. Simteam cum piciorul meu deja dadea semne de oboseala, dar nu aveam de gand sa raman langa fiinta aceea extrem de ciudata. O craca totusi ma impiedica sa continui, astfel incat odata incurcat piciorul meu in ea, corpul deja facu contactul brutal cu pamantul rece si umed. Inchid ochii pentru o secunda si ma obisnuiesc cu durerea de cap cauzata de miscarea brusca, iar dupa ce ii deschid i-am zarit piciorusele goale printre frunzele aramii cazute pe pamant. Se apleca grijuliu catre mine si imi atinse usor obrazul cu manuta ei libera, rece si aspra.
-Cu piciorusul bolnav ar fi mai bine doar sa mergi. Imi promiti ca nu mai alergi?
Tonul ei atat de calm, lipsit de griji si plin de dragoste atunci cand mi se adresa ma inspaimanta mereu.
-Ma duc sa iti aduc ceva rece sa pui la obraz. Nu vreau sa se invineteasca un chip atat de frumos ca al tau, mi-a spus dupa care pleca.
Ma ridic in sezut si observ acea umbra plimbandu-se iar.
-Cine esti? am intrebat si vocea mi se opri in gat.
In fata mea, la cam zece metri, aparu… nu, nu poate fi el. Itachi ma privea atat de satisfacut de panica mea incat nici nu se mai obosea sa se mai prezinte.
-Nu te apropia de mine! l-am avertizat eu dar fara rost; continua sa se apropie de mine cu pasii sai siguri. Dispai din viata mea! Lasama-n pace, t***a! am tipat la el cat am putut de tare.
Manuta fetitei de acum doua minute imi pusese pe obraz o compresa cu apa rece. Am reusit sa ii zaresc fustita rupta intr-o parte, probabil chiar pentru mine. Incepu sa fuga cu o viteza incredibila si sari cu gura la gatul lui Itachi. Il auzeam gemand de durere, dupa care pe camasa isi facura aparitia mici dare de sange.
O mana calda si moale ma zguduia mai apoi de umar. Deschid ochii speriata si incep sa gafai.
-Sasuke. eram atat de fericita ca era langa mine.
-S-a intamplat ceva? ma intreba el ingirjorat. Sakura, ai avut un somn asa agitat!
Totusi, desi el nu mai putea de ingrijorare, eu rasuflam usuraca ca am scapat atat de usor din acel cosmar. Ma simteam de parca ar fi fost o crima sa iubesc pe altcineva. Dar daca nu ma trezea acum, cine stie ce imagini groznice ar mai fi putut crea mintea mea?
Ma linistesc intr-un final si zaresc pusa pe bordul masinii o punga din hartie. Sasuke vazu ca ma uit la ea si ma informa ca a luat ceva de mancare de la un fast-food. Deschid pachetul in timp ce Sasuke deja rotea cheia in contact, iar motorul masinii incepu sa toarca linistit. Brunetul lua din spate o punga identica cu a mea de unde a scos un hamburger pe care a inceput sa il manance in timp ce conducea.
-Ar fi o idee rea daca iti cer sa imi povestesti ce s-a intamplat in vis? ma intreba el calm, cu ochii la drum.
Am inceput sa ii povestesc fiecare particica din visul meu, strangandu-mi genunchii la piept ca sa retraiesc cu mai putina intensitate momentele acelea groaznice. Un semafor il facu pe Sasuke sa puna frana si sa apuce sa ma privesca pentru cateva momente in ochi. Intinse mana catre chipul meu si il mangaie usor. Ii tineam mana intr-a mea de parca nu as mai fi vrut sa ii dau drumul niciodata. De parca voiam sa profit de acea caldura divina din ea care ma linistea la fiecare atingere. Ne priveam intens in ochi si nu voiam sa mutam sub orice chip privirea in alta parte. Chipurile noastre se apropiau mai mult, si mai mult. Era ca o numaratoare inversa: cinci centimetri, patru centimetri, trei centimetri, dar s-a oprit. Sangele imi circula de nebun prin vene si imi infunda urechile. Brunetul ofta trist si incepu din nou sa conduca, adus inapoi pe pamant de soferii care il asteptau clacsonand. Isi lua mana pentru cateva secunde din stransoarea mea si o muta pe schimbatorul de viteze, dupa care o cauta pe a mea si o strangea cu afectiune. Mi-am lasat capul pe umarul sau pri priveam drumul. Atatea ganduri au reusit sa ma cuprinda…
Oare acel vis vrea sa prevesteasca ceva, sau e doar una din “operele” subconstientului meu? Orice ar fi, ajung la concluzia ca e o tampenie. Una buna totusi, l-a adus pe Sasuke ceva mai aproape de mine.
Masina se opri brusc langa o padurice, iar vocea blanda a brunetului ma invita la o mica plimbare inainte de a ajune acasa. Stai, acasa? Deci nu mai trebuie sa imi caut apartament? Desi ideea ma incanta, ba chiar ma aducea in extaz, totusi ma simteam putin ciudat sa locuiesc cu un baiat. Dar totusi am lasat asta intr-un coltisor al cutiei mele mentale pentru mai tarziu.
Am inceput sa merg dupa brunet care admira locurile si se bucura de fiecare gura de aer proaspat. Mi-a luat doar cateva secunde sa vad acel cires urias… perfect identic cu cel din visul meu.
-Vreau sa testez ceva, asteapta putin aici te rog, i-am spus brunetului luandu-mi inima in dinti.
Am mers la acel cires si ma uitam cu atentie de jur imprejur. Am ajuns in spatele lui, unde au inceput sa ma innebuneasca iar alte umbre. Am inceput sa tip…

~ Va urma! ~


Ei bine, sper ca v-a placut! Din cauza voastra, inspiratia mea curge ca apaa asa ca next-ul este in lucru. Sper sa il termin curand! Bye >:D<

[Rose ^^]

Mersi ca mi-ai spus, esti o scumpete. Acel vis ma pus pe jar, modul in care l-ai descris a fost minunat. Cu fiecare rand citit totul devenea si mai interesant. Nici macar nu doream sa se termine capitolul. Greseli nu am vazut, a fost usor de citit si dialogul e ok. Cat despre vis eu zic ca e o viziune, mai ales si faza de la final din padure. Ce se intampla, dar mai ales ce-i cu acea fetita. Zici ca era un film de actiune sau horror :]]. Ai intrerupt un sarut si cat il asteptam :-w poate alta data. Ce bine ca va sta cu Sasuke, asa e protejata..sper :]
Te pup dulce si astept nextu :*

[Miranda.]

heloo
Scuze ca am aparut atat de tarziu, dar ma jocam si... a trecut timpul. Este interesant capitolul acesta, mi-a palcut cu exceptia inceputului care dupa parerea mea fost cam plictiditor. Titlul acestui capitol nu este potrivit, este banal si sec, iti spune din prima ca inceputul descris de tine este dintr-un vis, simplu de stiut acest lucru. Actiunea a fost cat de cat... dar nu s-a intamplat mare lucru, ai povestit un vis si apoi despre ei. MI-a placut in masina cand erau la semafor, acolo descrierea a fost chiar placuta, parca am vazut acea scena. Actiuneac a fost grabita ca sa ajunga la copac, deci se scuza.
:bye:

[Too Many Dreams.]

Va cer scuze, dar chiar nu am realizat ca am dezvaluit tot secretul din acel capitol cu numele, asa am dat si eu un mic edit :”>. Asadar, cum va era firesc, am adus si capitolul urmator. Sper sa va placa!

Cap. 7 – Gata de dezvaluiri

Am inceput sa tip cat de tare puteam, cat ma tineau plamanii. Acel vis se pare ca era un fel de premonitie.
Un brat puternic, cald si moale ma inconjura si ma tinea strans la un piept la fel de bine lcrat.
-Sakura, e in regula! mi-a spus in timp ce ma tinea strans aproape de pieptul sau.
M-am oprit din tipat ca descreierata dupa care mi-am ridicat privirea fixand-o o secunda in ochii sai. Ochii mi-au fost invadati de lacrimi care nu conteneau sa apara si sa imi ude chipul. Strangeam trupul brunetului ca un copil care plangea cu fata ascunsa in ursuletul sau de plus. Micile cristale caldute incepeau sa pateze incetul cu incetul tricoul lui.
-Uite aici, mi-a spus calm.
Am incercat sa ma calmez dupa care m-am uitat sa mana lui Sasuke, care tinea atarnat de urechi un pui dragalas de iepure. Blanita alba stralucea in lumina soarelui si ma ademenea sa o mangai.
-Piticanie afurisita! am zis nervoasa pe urechila reusind sa il fac pe brunet sa scape un chicot, care l-a tras si pe al meu dupa el.
Dupa o gramada de lacrimi aparute de la sperietura, am inceput sa rad cu pofta alaturi de brunet pe seama intamplarii. Ne-am mai linistit totusi si am continuat plimbarea, admirand natura pe care nu o mai vizitasem de mult timp. Pasarelele cantau voioase prin copaci, parca nu le-ar fi pasat de nimic. Apa unui parau din departare isi facea auzita prezenta. Aici eram cu totul feriti de jungla asternuta in oras, o jungla la care am contribuit si eu un timp. Ma asez pe un trunchi de copac rapus probabil de vreo furtuna si privesc in gol, distrasa de remuscarile care abia acum vin. Am contribuit la o gramada de masacre, am omorat oameni nevinovati. Am patat inocenta mea cu sangele acelor fiinte pe care le-am lasat in balti de sange, sange pur.
-La ce te gandesti? ma intreba calm brunetul, de parca si-ar fi dorit sa poata sti fara sa intrebe.
Am ezitat. Nu voiam sa stie ce sunt cu adevarat. Nu voiam sa se sperie, dar totusi nu aveam cum sa ascund de el asta pentru totdeauna.
-Sasuke, tu stii ce sunt eu? am indraznit sa il intreb dupa ce mi-am luat inima in dinti.
-Esti un inger care si-a pierdut busola si a nimerit in lumea noastra murdara, mi-a spus privindu-ma intens in ochi.
Of… acei ochi negri, ca un abis al infinitului… probabil ascundeau multe, pe care eu nu le stiu, si poate ca nu le voi sti niciodata. Ochii aia care mereu imi furau toate cuvintele, ochii aia care ma faceau sa ma pierd incet-incet intr-o lume de basm, o lume in care eram numai noi… O lume in care puteam sa fac orice.
Dar totusi, ma adusese inapoi pe pamant distanta dintre chipurile noastre, care se micsora din ce in ce mai mult. Deja ii simteam respiratia calda cum imi mangaia chipul.
Un sunet de arma in care a fost pus un cartus m-a facut sa ma opresc si sa sar de pe bustean in fata brunetului, in timp ce deja scoteam arma de pe piciorul meu, ascunsa sub fustita pana deasupra genunchilor.
-Cine esti? Arata-te! am spus pe un ton dur.
De dupa un copac iesi chiar mister atitudine-Itachi, cu un pistol in mana si cu un zambet destul de increzator pe fata. Chiar ma dezgusta sa il vad din nou, dar nu puteam sa fug de el, si nici nu voiam. Trebuia sa il infrunt odata pentru totdeauna. Sau cel putin asa credeam eu…

~ Va urma! ~

Va cer scuze ca este atat de scurt si ca am bagat atata dialog in el, nu m-am putut abtine… :”> Si de data asta, am terminat deja urmatorul capitol care sper sa va placa si el. Bye :*

[Miranda.]

heloo

Doamne, mi s-a parut mult mai bun ca celalalt. Desi a fost mai scurt m-a atras, fiecare cuvant, rand, propozitie, ma tinau in priza. Iar finalul a fost interesant, chiar vreau sa vad continuarea. Pana acum ficul nu era interesant, fara suparare, nu se intampla mare lucru, dar acum da. Urmatorul cap sper, cred, presupun ca o sa fie mult mai interesant. Abia astept sa vad ce va face Sasuke, ce va spune Itachi despre sarutul ce trebuia sa apara, am numai intrebari.

Am cam uitat un amanunt: Sakura si Sasuke sau sarutat pana acum ? Am uitat. Imi poti spune la profil ?

:bye:

[Too Many Dreams.]

Cum era si normal, am venit cu capitolul urmator >:) Sper sa fie dupa asteptarile voastre.

Cap. 8 – “Bun venit acasa!”

~ FlashBack ~

Nu puteam sa dorm. Ma foiam in pat incercand sa imi gasesc locul. Asta pana s-a intors el de la munca. Impropriu spus munca, era defapt acel tur de ucideri. Isi lasa cureaua cu pistolul si cartusele neglijent langa usa in timp ce se plimba prin camera si se dezbraca. Isi dadu jos camasa lasand la vedere acei muschi atat de frumos lucrati, incat daca ar fi mers la plaja cu ei expusi fetele faceau din mare ocean. Se aseza langa mine pe salteaua moale si ma saruta apasat, dupa care isi strecura usor limba si incepu sa se dueleze cu a mea. Mi-am dat seama ca in noaptea asta avea chef de actiune abia dupa ce mi-a dat jos bluza de la pijama, reusind sa ii rupa nasturii. Ma mangaia cu atentie pe fiecare centimetru al pielii, provocandu-mi fiori de placere. Trecu incet-incet la pantaloni, pe care de data asta voia sa ii dea jos fara sa ii sfasie, dar l-am oprit.
-Daca ma iubesti cu adevarat, nu o vei face acum. De dragul meu, te rog. i-am spus pe un ton calm, reusind sa il linistesc.
-Atata timp cat ma vei iubi, vei purta pentru mine asta. mi-a spus cu dragoste si mi-a pus la gat lantisorul lui.
L-am acceptat iar el incepuse din nou sa ma mangaie pe solduri, sarutandu-ma cu pasiune, trecand apoi la gat…

~ End FlashBack ~

-Nu am venit sa iti fac rau, iubita. Voiam doar sa vad daca esti bine. Te distrezi, nu, cu dragutul de Sasuke? ma intreba acesta pe un ton superior, dar nu am vrut sa ii raspund.
-Nu ti-a fost destul sa ii frangi inima in halul in care ai facut-o, nu? In tot acest timp tu ai planuit sa vii sa ne urmaresti si sa intorci cutitul in rana. a intervenit Sasuke nervos.
Ma uitam la ura cu care cei doi frati se priveau, o ura atat de adanca incat nu mai aveau mult si se omorau cu mainile goale.
-Gata! Itachi, dispai din viata mea o data pentru totdeauna! Nu mai vreau sa aud nimic de tine, doar daca ai murit, sa stiu cand sa dau cea mai nebuna petrecere de ramas-bun, i-am aruncat in fata.
L-am luat pe Sasuke de mana si am pornit catre marginea padurii, unde am lasat masina. Il simteam pe brunet cat de incordat era si stiam cat de mult isi dorea sa fi ramas la un schimb de pumni cu fratele sau, dar am preferat sa il las in viata sa ma pot bucura ca il ucid cu mainile mele.
Am ajuns la masina, unde c***a aia mica a lui Itachi avea tupeul sa stea asezata pe bot, avand mare grija de manichiura sa.
-Draguta, misca-ti fundul jegos de aici ca altfel s-ar putea sa o incurci, i-am spus nervoasa pe un ton dur.
-Serios? ma ironiza ea.
Nu am mai stat la amenintari si i-am tras o palma sanatoasa pe care sa o tina minte, urmata de un genunchi in stomac, care a reusit sa-o lase lesinata. Drept un mic cadou, i-am luat mana pe care am lovit-o puternic cu tibia. Am lasat-o rupta bine, fapt face a facut-o sa tipe ca din gura de sarpe de durere.
M-am urcat apoi in masina brunetului care ii pornise deja motorul si il incalzi bine. Deci avea chef de viteze mari. Sasuke indeplineste deja cele mai multe standarde ale mele. Goneam pe strazile pustii si in cinci minute deja am ajuns intr-un mic orasel, cu blocuri foarmate doar din doua etaje si casute. Brunetul opri chiar la marginea orasului, in fata unei vile imense, cu doua etaje, vopsita cu un alb imaculat si cu ferestre si usi de un albastru foarte inchis. Pe cate un colt al fiecarui perete era pictat un semn care probabil reprezenta familia brunetului.
-Bun venit acasa! mi-a urat brunetul, deschizand poarta masiva.

~ Va urma! ~

Ei bine, cam atat pe azi, sper ca v-a placut ;;) Ja ne!