21-12-2010, 03:17 PM
Ah, diărs, vă mulţumesc pentru comentarii *smile* . Acest capitol v-a fi scris din punctul de vedere al Sakurei, doar acesta, my angels, motivul fiind unul strict confidenţial *laughs* . Bun, să-mi spuneţi părerea despre acest capitol :]
Lectură Plăcută !
În urmă cu cinci sute de ani . . .
- Sir, Sir Sasuke !
Glasul strident, şi vioi răsuna pe coridoarele conacului. Alergam dintr-o cameră întra-alta, căutându-l pe Sir, în timp ce eram atentă să nu mă împiedic de rochia de un roşu aprins ce foşnea la fiecare pas al meu.
M-am oprit în faţa uşi camerei acestuia, mi-am aranjat părul răvăşit, încercând să-mi recapăt respiraţia . Bătând de două ori, cum îmi spusese domnul Sasuke că este politicos, m-am dat în spate un pas, aşteptând ca brunetul să-mi deschidă uşa.
Trebuia, era foarte important! Sir Itachi se întorsese din acea călătorie a lui din Florenţa, iar eu mă trezisem prima să-l întâmpin. Fusese aşa fericit să mă vadă, şi-mi zâmbise cald, cum o făcea Sir de obicei.
Nici nu se luminase bine, ce-i drept, sper că nu-l trezeam din somn pe domnul Sasuke, s-ar fi supărat rau pe mine, iar eu nu-i suportam aceea atitudine rece faţă de mine.
-Vin acum !
O voce somnoroasă se auzi de după uşa , am tresărit, îndreptându-mi privirea verzuie, ce avea un licăr special, de fiecare dată când îi auzeam vocea dânsului. A deschis încet uşa, căscand, apoi s-a întins, privindu-mă atent, şi-n acelaşi timp amuzat.
-Miss Sakura ! Ştii mâcat căt este ceasul ?
Întrebă acesta, în timp ce închidea uşa în urma sa şi mă conducea o dată cu el către scări.
-V-am trezit, Sir ? Oh, aş vrea să mă iertaţi, vă rog frumos! Doar că . . . dar m-am oprit, se pare ca brunetul numai era atent la mine ci la silueta ce ne aştepta jos, şi ne privea pe amândoi cu un zâmbet larg pe buzele mânjite cu sânge.
Eram obişnuită cu această imagine, ţinând cont că-n fiecare seara Sir Sasuke se ducea la aşa zisa vânătoare şi mă lua şi pe mine cu el. Îmi plăcea foarte mult să-l văd bănd acel lichid roşiatic, ce din câte înţelesesem avea un gust uşor amărui, dar totuşi plăcut.
- Sasuke, Miss Sakura ! Dar ce bine arătaţi unul lângă celalant !
Exclamă pe un ton senin sir Itachi, îndreptându-se de spate, apoi întinse măinile în aer, un zâmbet vesel înflorindu-i chipul palid.
Prinsesem o culoare roşie în obraji când acesta mi-a vorbit, simţeam aceea căldura arzându-mi obrajii. Sir Sasuke schiţă un zâmbet, întinzându-mi mâna libera pentru ai arata lui Itachi inelul ce-mi strălucea finuţ pe degetul inelar.
-Dragă frate, mă bucur să te văd! Iar acum, ar trebui să afli că acest a fost unul foarte bun pentru noi! Miss Sakura mi-a devenit logodnică!
Spuse, şi se aplecă încet, sărutându-mi galant mâna. Sinceră să fiu, iubirea ce i-o purtam lui Sir Sasuke era una puternică, ardea în mine nestinsă, dar într-un secret disperat, îl iubeam şi pe Sir Itachi. Chiar aşa, ştiam foarte bine riscurile pe care mi le asumam.
-Bravo vouă, să vă iubiţi aşa cum o faceţi acum, dragilor !
Îmi întrerupse Itachi şirul gândurilor, făcându-ne semn să coborâm scările.
Exact asta am făcut, ţinându-l veselă de brăt de Sir Sasuke, am coborât uşor-uşor fiecare treaptă până am ajuns în făţa tabloului imens ce-l arătă pe brunet şi fratele său.
ÃŽn prezent. . .
-Ce mai seară, nu, Hinata ?
Am chicotit, luând o gură din sandwich . Hinata mi-a zâmbit amuzată, în timp ce-şi ciufulea părul, chiar dacâ Sasuke îi zisese să nu mai facă asta la masă . Chir nu puteam a-l înţelege pe acest brunet, ce, în adevăratul sens al cuvântului, arăta al naibi de bine !
Toate acele costume scumpe şi părul ăla tot timpul răvăşit te fâceau fără să vrei să-ţi dar ochii peste cap, dar de plăcere.
Bând puţin din sucul de portocale, mi-am adus aminte neintenţionat de discuţia ciudată ce o purtasem cu acesta.
Hăh, ce glumă bună putuse să spună ! El, vampir ? Mda, dacă el era aşa ceva, eu eram o bombă atomică!
Hinata tot comenta ceva despre noul tip pe care-l cunoscuse, când pe uşă şi-a fâcut apariţia Sasuke, ţinând în mână un pahar de vin roşu-sângeriu. Ciudat om, şi dimineaţa şi seara bea vin. Poate că-i plăcea! Am ridicat finuţ din umeri, înlăturându-mi orice gând ce mă putea face să am vreun semn de întrebare.
-Bună dimineaţa, dragele mele! Aş vrea să vă anunţ că Itachi s-a întors! Hinata aproape ce doborâ scaunul când auzi, doar dintr-o simplă mişcare o lua la fugă către holul principal. Eu, care nici măcar n-am vreo idee despre cine-ar fi acest domn, m-am apropiat liniştită de Sasuke.
-Scuze că-ntreb, dar cine-i Itachi ?
Am întrebat, în timp ce o luasem uşor la pas, lăsându-mă condusă de acesta. Ne-am oprit în holul principal, slab luminat de un candelabru, pereţii fiind vopsiţi într-un alabstru royal.
-Itachi, ea e Sakura ! O prietenă foarte bună a Hinatei !
M-a prezentat Sasuke, iar eu am zâmbit senină, întinzând mâna prieteneşte, dar n-am primit acelaşi răspuns de la brunet. Da, semăna izbitor de mult cu fratele său, doar că avea părul prins într-o coadă la spate.
Puteam jura că rămăsese blocat cu privirea asupra mea, iar eu mă uitam ciudat la el. Eram pătată de ceva sau care era motivul pentru care se uita stupefiat la mine ?
Am înghiţit în sec, văzându-i culoarea roşiatică ce-i învăluia ochii. Nu înţelegeam motivul pentru care mă străfulgera în halul ăsta cu privirea, de parcă aş fi spus ceva greşit, sau văzuse o fantomă în loc de mine.
Lectură Plăcută !
~ Capitolul 3 ~
În urmă cu cinci sute de ani . . .
- Sir, Sir Sasuke !
Glasul strident, şi vioi răsuna pe coridoarele conacului. Alergam dintr-o cameră întra-alta, căutându-l pe Sir, în timp ce eram atentă să nu mă împiedic de rochia de un roşu aprins ce foşnea la fiecare pas al meu.
M-am oprit în faţa uşi camerei acestuia, mi-am aranjat părul răvăşit, încercând să-mi recapăt respiraţia . Bătând de două ori, cum îmi spusese domnul Sasuke că este politicos, m-am dat în spate un pas, aşteptând ca brunetul să-mi deschidă uşa.
Trebuia, era foarte important! Sir Itachi se întorsese din acea călătorie a lui din Florenţa, iar eu mă trezisem prima să-l întâmpin. Fusese aşa fericit să mă vadă, şi-mi zâmbise cald, cum o făcea Sir de obicei.
Nici nu se luminase bine, ce-i drept, sper că nu-l trezeam din somn pe domnul Sasuke, s-ar fi supărat rau pe mine, iar eu nu-i suportam aceea atitudine rece faţă de mine.
-Vin acum !
O voce somnoroasă se auzi de după uşa , am tresărit, îndreptându-mi privirea verzuie, ce avea un licăr special, de fiecare dată când îi auzeam vocea dânsului. A deschis încet uşa, căscand, apoi s-a întins, privindu-mă atent, şi-n acelaşi timp amuzat.
-Miss Sakura ! Ştii mâcat căt este ceasul ?
Întrebă acesta, în timp ce închidea uşa în urma sa şi mă conducea o dată cu el către scări.
-V-am trezit, Sir ? Oh, aş vrea să mă iertaţi, vă rog frumos! Doar că . . . dar m-am oprit, se pare ca brunetul numai era atent la mine ci la silueta ce ne aştepta jos, şi ne privea pe amândoi cu un zâmbet larg pe buzele mânjite cu sânge.
Eram obişnuită cu această imagine, ţinând cont că-n fiecare seara Sir Sasuke se ducea la aşa zisa vânătoare şi mă lua şi pe mine cu el. Îmi plăcea foarte mult să-l văd bănd acel lichid roşiatic, ce din câte înţelesesem avea un gust uşor amărui, dar totuşi plăcut.
- Sasuke, Miss Sakura ! Dar ce bine arătaţi unul lângă celalant !
Exclamă pe un ton senin sir Itachi, îndreptându-se de spate, apoi întinse măinile în aer, un zâmbet vesel înflorindu-i chipul palid.
Prinsesem o culoare roşie în obraji când acesta mi-a vorbit, simţeam aceea căldura arzându-mi obrajii. Sir Sasuke schiţă un zâmbet, întinzându-mi mâna libera pentru ai arata lui Itachi inelul ce-mi strălucea finuţ pe degetul inelar.
-Dragă frate, mă bucur să te văd! Iar acum, ar trebui să afli că acest a fost unul foarte bun pentru noi! Miss Sakura mi-a devenit logodnică!
Spuse, şi se aplecă încet, sărutându-mi galant mâna. Sinceră să fiu, iubirea ce i-o purtam lui Sir Sasuke era una puternică, ardea în mine nestinsă, dar într-un secret disperat, îl iubeam şi pe Sir Itachi. Chiar aşa, ştiam foarte bine riscurile pe care mi le asumam.
-Bravo vouă, să vă iubiţi aşa cum o faceţi acum, dragilor !
Îmi întrerupse Itachi şirul gândurilor, făcându-ne semn să coborâm scările.
Exact asta am făcut, ţinându-l veselă de brăt de Sir Sasuke, am coborât uşor-uşor fiecare treaptă până am ajuns în făţa tabloului imens ce-l arătă pe brunet şi fratele său.
ÃŽn prezent. . .
-Ce mai seară, nu, Hinata ?
Am chicotit, luând o gură din sandwich . Hinata mi-a zâmbit amuzată, în timp ce-şi ciufulea părul, chiar dacâ Sasuke îi zisese să nu mai facă asta la masă . Chir nu puteam a-l înţelege pe acest brunet, ce, în adevăratul sens al cuvântului, arăta al naibi de bine !
Toate acele costume scumpe şi părul ăla tot timpul răvăşit te fâceau fără să vrei să-ţi dar ochii peste cap, dar de plăcere.
Bând puţin din sucul de portocale, mi-am adus aminte neintenţionat de discuţia ciudată ce o purtasem cu acesta.
Hăh, ce glumă bună putuse să spună ! El, vampir ? Mda, dacă el era aşa ceva, eu eram o bombă atomică!
Hinata tot comenta ceva despre noul tip pe care-l cunoscuse, când pe uşă şi-a fâcut apariţia Sasuke, ţinând în mână un pahar de vin roşu-sângeriu. Ciudat om, şi dimineaţa şi seara bea vin. Poate că-i plăcea! Am ridicat finuţ din umeri, înlăturându-mi orice gând ce mă putea face să am vreun semn de întrebare.
-Bună dimineaţa, dragele mele! Aş vrea să vă anunţ că Itachi s-a întors! Hinata aproape ce doborâ scaunul când auzi, doar dintr-o simplă mişcare o lua la fugă către holul principal. Eu, care nici măcar n-am vreo idee despre cine-ar fi acest domn, m-am apropiat liniştită de Sasuke.
-Scuze că-ntreb, dar cine-i Itachi ?
Am întrebat, în timp ce o luasem uşor la pas, lăsându-mă condusă de acesta. Ne-am oprit în holul principal, slab luminat de un candelabru, pereţii fiind vopsiţi într-un alabstru royal.
-Itachi, ea e Sakura ! O prietenă foarte bună a Hinatei !
M-a prezentat Sasuke, iar eu am zâmbit senină, întinzând mâna prieteneşte, dar n-am primit acelaşi răspuns de la brunet. Da, semăna izbitor de mult cu fratele său, doar că avea părul prins într-o coadă la spate.
Puteam jura că rămăsese blocat cu privirea asupra mea, iar eu mă uitam ciudat la el. Eram pătată de ceva sau care era motivul pentru care se uita stupefiat la mine ?
Am înghiţit în sec, văzându-i culoarea roşiatică ce-i învăluia ochii. Nu înţelegeam motivul pentru care mă străfulgera în halul ăsta cu privirea, de parcă aş fi spus ceva greşit, sau văzuse o fantomă în loc de mine.
Enough for me ...
The past is history.
The future is a mystery.
And the time we have now is a gift, that's why we call it "the present."
The future is a mystery.
And the time we have now is a gift, that's why we call it "the present."
He`s cute <3 !