Love In Silence

[Verrine]

Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma lor.

deci... este un fic sakusasu... doar ca este mai doferit.. sper eu... nu stiu.. sper sa aveti o parere buna depsre el.. este primul meu fic care il fac despre anime... deci.. va rog.. astept si critici...

Capitolul I: Amintiri din trecut...

“Am eu grija de parintii tai! Tu fugi! Scapa! Si nu privi inapoi! ” aceste strigate se putea regasi acum in mintea mea ca un ecou nesfarsit ce numi mai dadea pace de ceva vreme... Nu stiu de ce ma macinau asa de mult... Erau doar niste cuvinte... doar cuvinte... nu insemnau nimic... niciunul nu era mai deosebit decat celalalt... dar, in ciudat acestui fapt, ele tot nu-mi dadeau pace, ma urmareau pretutindeni. Inca nu pot gasi o explicatie plauzibila, asa ca acum nu va pot spunea prea multe.
Poate unii ar fi gasit ca explicatie faptul ca ele apareau mereu si mereu pentru ca erau niste franturi din amintirile trecutului. Si eu avand unul dintre acele trecuturi, unde parintii nu au fost niciodata langa mine cand aveam mai mare nevoie de ei, unde a trebuit sa fac sacrificii peste sacrificii ca sa pot supravietui in aceasta lume mizerabila, unde toti te privesc cu scarba... dar, unde odata si odata apare o raza de lumina pe calea intunecata ce o duci. Da, acesta ar fi un argument destul de bun pentru ceea ce mi se intampla, doar ca pentru mine era la fel de nul ca si acele cuvinte.
Abia acum, am sa va povestesc ce mi s-a intamplat, asa ca, acum, este momentul sa vedem daca am sau nu dreptate.
Era o zi insorita de primavara, ca oricare alta de altfel, in care nici nu ti-ai fi putut inchipui ce nenorocirea avea sa se intample. Dar, trecand peste acestea, era chiar .. o zi perfecta pentru a te putea relaxa, pentru a merge la plimbare, chiar si pentru a te antrena. Si insiruind aceste activitati, eu ma gandisem sa fac niste antrenamente cu bunicul deoarece tata era mult prea preocupat cu afacerea lui cu peste, iar mama era pe la cine stie ce prietene deale ei. Bunicul era defapt singurul care se mai ingrijea de mine, deoarece parintii dupa cum va spuneam, erau precupati cu alte activitati. Pe langa ca era un bun tutore, era de altfel si un ninja foarte iscusit, care cunostea o multitudine de tehnici... unele chiar nascocite de el. Era un barbat de vreo 50 de ani, cu ochii de smarald,asemanatori cu ai mei, plini de blandete si asa de milosi de parca ai fi spus ca erau ai unei caprioare... nici pe departe ai unui barbat in toata firea cum era el. Dar, avea si el moment ca toti ceilalti, cand era furios, cand era nenincrezator in ce-i spuneau altii, cand avea probleme cu banii si multe altele... In general el se imbraca in haine obisnuite, ca toti ceilalti, nu dorea sa iasa in evidenta, ii place sa fie modest si sa-si vada de treaba lui. Era si un barbat in care te puteai increde... sau cel putin asa vroia el sa crezi.
Asadar, in ziua aceea invatasem cum sa fac o clona... era ceva foarte special pentru mine... era chiar ceva maret, nemaivazut pot zice. Eram asa de naiva, incat uneori ma amuzam singura pe seama mea. Si dupa ce izbutisem sa fac cateva clone, bunicul ma lasa sa ma relaxez pentru restul zilei, asa ca am pornit spre parc. M-am asezat pe creanga unui copac si pur si simplu priveam in gol... Nu ma uitam la cat de frumoasa putea fi natura in acel timp: copaci impodobiti in verdeata si scaldati in razele calde ale soarelui, trilul pasarilor ce rasuna in tot parcul din pricina linistii ce cuprindea aceasta zona, micile petice de flori ce-mi zambeau de la umbra copacilor si multe altele de acest gen.
Eu doar ma uitam in gol si ma gandeam la cine stie ce. Defapt nici eu nu prea eram sigura, deoarece din clipa in clipa mintea imi zbura in alta parte... ba ma gandeam la ce imi va mai arat bunicul maine, ba ce imi vor spune parintii cand o sa le arat ce am invatat azi, ba la o rugaminte care sa-l convinga pe tata sa ma i-a cu el la pescuit si multe alte lucuri.. pana cand ma incurcasem singura in propriile-mi ganduri.
Dar inca eram in acea transa... care nu a mai durat mult deoarece atentia mi-a fost captata de niste fum ce venea dinspre sat. Stau putin si analizez situatia si constat ca vine dinspre locuinta mea. Nu mai stau pe ganduri, si ma indrept rapid catre locul cu pricina si cand ajung acolo totul era ca un cosmar ce nimeni nu si-ar fi dorit sa-l traiasca. Totul ardea si cativa ninja se napustira asupra mamei si tatei. Fara a constentiza, ma indrept spre acel loc si unul dintre inamici isi fixeaza privirea spre mine. Eu insa nu-l observ si ma indrept catre parintii mei. Oh... daca nu ar fi aparut bunicul poate acum nu as mai fi fost aici sa va povestesc... Deci, si cum va spuneam, eram stupefiata de ceea ce se intampla in acea clipa, in acele moment de groaza... dar bunicul imi spune cu o voce prea calma pentru acea situatie “Am eu grija de parintii tai! Tu fugi! Scapa! Si nu privi inapoi! ”. Fiind o incapatanata desavarsita, bineinteles ca nu am vrut sa faca dupa cum imi spuse el, si ma indreptam incontinuu spre parintii mei. De data asta, unul dintre ninja aparuse inaintea mea si vru sa ma trimita pe lumea de dincolo , dar bunicul il oprise la timp si imi repetase din nou acele cuvinte care pareau incurajatoare si de data asta... am ascultat de el si facusem dupa cum “imi cantase” el. Dar... a fost o alegere extrem de proasta.Cum m-am putut gandi ca totul va fi bine.. nu stiu... Deci, dupa ce ma indepartasem cam la vreo 10 metri de locul cu pricina, intorc privirea si observ cu mari regrete in suflet ca mama si tata erau omorati fara pic de mila, iar bunicul nici macra nu mai era acolo... fugise ca un las, doar pentru as salva viata mizerabila.. cat il uram. Era un regret care nu cred ca vil puteti imagina. Mai bine muream si eu odata cu ei decat sa fi trait momentele ce aveau sa urmeze.
Si odata cu asta mi-am dat seama si cat de naiva am putut sa fiu. Bunicul nu a fost in stare sa aibe grija nici de el insusi d-apoi de parintii mei.
Cam asta reprezinta o amintire a trecutului meu. Poate pentru unii e trista... poate pentru unii nu e... Oricum, ceea ce m-a tinut in viata pana acum este dorinta de al reaintalni pe bunicul meu si a-l ucide pentru lasitatea ce a avut-o in acea zi. Va trebui sa plateasca pentru tot ce-a facut.


cam atat pentru inceput:D>... sper k va placut... si ca nu vam dezamagit:D

[SoUl EaTeR]

Yupii...un nou fic! Mi-a placut foarte mult titlul, acesta fiind primul lucru care il atrage pe cititor. Deci sa incepem:
Ideea: Nu mi se pare fumata, dar o sa vedem asta pe parcurs.
Naratiunea: A fost ok.
Descrierea: Te descurci bine, dar mai ai de lucrat la ea.
Actiunea: A fost cam grabita. Daca descriai mai mult lucrurile, faceai ca povestea sa curga usor.
Dialogul: Nu ai, deci nu am ce spune.

In ansamblu mai ai de lucrat la el, dar ai inceput bine. Sunt sigura ca pe parcurs o sa te perfectionzi.
Astept nextu: Gambate:*

[Alisia-chan*]

Buna! Imi place foarte mult! Greseli de tastare nu ai avut si chiar daca ar fi fost eu nu le-am vazut pentru ca nu ma prea intereseaza greselile intr-un capitol bun! Ficul chir trebuie citit, e chiar frumos si inspirat! Titlul m-a atras in mod deosebit, poate asta m-a si facut sa citesc ficul si acum nu regret ca am facut asta, chiar a meritat. Actiunea nu mi s-a parut grabita. Descrierea mia placut. Naratiunea a fost buna, adica...ce spun? A fost foarte buna. Ideea mi se pare chiar interesanta, dar voi vedea pe parcurs daca aparentele inseala, dar nu cred! Presimt ca nextu' va fi foarte bun! Ai foarte mult talent! Abea astept continuarea si sper sa o pui cat mai repede. Bye si spor la scris in continuare! :bye:

[Verrine]

hm.. oki... e mult mai bine decat am crezut eu:))... deci acuma urmeaza capitolul 2... sper ca nu va voi dezama gi :D

Capitolul II: Prezentul

Asadar, dupa ce v-am spus cate ceva despre trecutul meu, ar trebui sa va vorbesc si despre prezent... M-am gandit ca inainte sa va spun care este “povestea” , sa mentionez cateva detalii legate de mine. Mari diferente la infatisare nu pot sa spun ca sunt... insa caracterul e schimbat cam din toate punctele de vedere...Daca as sta sa va vorbesc despre toate schimbarile si alea alea, cred ca v-ati plictisi dupa primele 5 randuri, asa ca o sa incerc sa o fac o caracterizare a mea cat mai pe scurt.
In primul rand, trebuie sa stiti ca am incercat sa ma maturizez cat de mult am putut...deoarece naivitatea aceea care o aveam ma facea mereu sa par penibila in fata multora dintre sateni. Iar, de la asta, a pornit ceva de care nu pot spune ca sunt foarte mandra; cu timpul... incepeam sa cresc, fara macar a observa... si, cu cat ma maturizam mai mult, cu atat imi pierdeam din acea sensibilitate fragila ce o aveam. Sufletul meu devenea pe zic ce trece mai rece, inghetata, fara dragoste... pana cand nu imi mai pasa nici de mine... nici de visul meu... nici de nimeni altcineva... eram ca un bulgare de zapada... fara nici un fel de sentiment... nici de bucurie, nici de tristete, nici de dragoste, nici de ura... de nici un fel. Dar, ma bucur foarte mult ca asta nu a ramas asa... Dar, pana sa ajungem la intamplarile ce au dus la schimbare mea , cred ca ar fi cazul sa va spun si cam cum arat...
Asadar...sunt o fata cu o inaltime medie, cu un ten alb, catifelat... asemanator cu spuma laptelui, ochii verzi precum smaraldul, parul de o culoare rozalie ca florile de cires... de altfel... in trecut mi se si spunea “floare de cires” din pricina culorii parului... insa acuma lumea a cam uitat de mine de cand parintii mi-au murit. Ma rog, revenind la infatisarea mea, dupa cum va spuneam, am parul rozaliu, putin ciufulit si tuns pana la umeri. La haine nu am prea multe preferinte, in general imi place sa ma imbrac in verde sau violet...Ador verdele deoarece pentru mine semnifica o culoare a prospetimii, a adevarului, ceea ce ma face sa ma simt mereu bine in pielea mea... sa zicem ca-mi da increderea de care am nevoie... Acum, spunandu-va lucrurile astea, incep sa ma amuz pe seama mea... din nou, doar ca, atunci cand ma uit la mine, vad atata incredere... care pana la urma vine din lucruri banale... culori, flori, zambete, priviri si alte lucruri de acest fel. Se pare ca inca au mai ramas urme de naivitate, pe ici pe colo...care atunci cand ies la suprafara ma fac sa par atat de ciudata... incat acum le vad ca pe niste defecte... poate ca sunt ,poate ca nu... oricum, acum nu are prea mare importanta . Dar, ma rog, revenind la dulcea mea viata, sa va spun unde imi petrec eu deobicei timpul, unde locuiesc, cine mai sta din cand in cand pe langa mine, cine mi-a mai fost alaturi in ultimii 8 ani...
Sa vedem... acum locuiesc impreuna cu “bunica” Tsunade, o femeie inteligenta, care mereu are ceva de adaugat si care are un simt al umorului ciudat sau mai bine spus bizar...Tsunade este genul acela de persoana care nu sta locului, eh... intre noi fie vorba,in tineretea ei cate nu facea.. numai pe la jocurile de nororc statea... dar ma rog, trecand peste viata si fanteziile din tinerete ei... este o femeie foarte frumoasa... chiar daca are 50 de ani, arata precum o tanara de 20 de ani: are parul blond, precum spicele de grau, ochii caprui,blanzi... tenul asemanator cu al meu, o fata fina... ca cea a unui bebelus. Era perfecta pot spune... la infatisare nu cred ca cineva de varsta ei o putea intrece, insa la caracter ramane de vazut.
Iar, pe langa acestea, avea,bine inteles, si un animal de companie... cum il puteam uita... micul Ton Ton… un porcusor rozaliu si dolofan… era dea dreptul adorabil…
Nu pot spune ca nu eram multumita de viata pe care o duceam, Tsunade imi era ca o mama… doar ca nimeni nu o putea inlocui pe cea care mi-a dat viata… chiar daca nu-mi dadea prea multa atentie era totusi mama mea si nimeni nu putea schimba asta… nici cel mai puternic ninja din lume… Ceea ce e de la Dumnezeu nu poti schimba… poate sa il rasucesti, sa-l intorci pe toate partile, chiar sa-l iei de tot… dar nu sa-l schimbi…
Acum, dup ace am terminat aceasta scurta prezentare a mea, imi aduc mainte ca va sunt datoare cu o poveste… bun.. pai sa vedem… daca v-as spune ca am intalnit o anume persoana si aceasta mi-a inveselit viata inca din prima clipa… v-as minti cu multa nerusinare si, nu cred ca ar avantaja pe niciunul dintre noi, asa ca mai bine va spun adevarul. Poate unii or crede ca e ciudat, unii ca m-am tacanit, altii ca e cea mai proasta metoda de a a-mi trai viata… oricum ar fi, trebuie sa privim ideea in asamblu… acel ceva… m-a invatat sa traiesc… nu stati… iar incep cu minciunile si nu e bine… nu “m-a invatat”… am invatat singura… avand acel lucru ca inceput… ca o baza a ceea ce o sa incep sa cladesc de acum in colo. Da cam asta ar fi o idée inainte de a incepe sa va povestesc ce se intampla cu adevarat.

hm.. cam asta e :D... dupa cum am mai spus.. sper din tot sufletul ca nu vam dezamagit :D

[Alisia-chan*]

Imi place, imi place la nebunie! Ma bucur ca ai pus continuarea care este splendita! Naratiune ai avut din plin. O ador[ naratiunea:))]
De dialog nu am ce spune pentru ca nu a fost. Descrierea a fost foarte buna! Imi place la nebunie felul in care te exprimi.
Mmm...asta e cumva primul tau fic? Pentru ca nu pot sa cred! Parca ai avea experienta de o viata! Ficul tau e perfect... nu ca al meu:(
So...concluia e ca imi place la nebunie ficul si ca stept nerabdatoare continuarea care sper sa vina in curand! Zbye and pupicipupici

[Verrine]

pai... in primul rand ma bucur cati place>:D<.. deci te fac fana mea nr 1=))..

asha.. pai... as putea sa spun ca e primul meu fic..adica toate celelalte kre leam facut sunt scrie cu limbaj de mess, lipsite de descriere si naratiune... doar dialog=)).. si paradoxul este ca.. in ficu asta o sa 80% descriere si naratiune, iar 20% va fi dialog=))... deci e tragic.. acuma.. nu stiu cata experienta am... nu prea imi pasa de lucrurile astea:)).. a da.. si ficul tau e suuper:X>>. mie imi palce...:X

asha shi revenind.. ink vreo 2 comentarii si pun capitolul urmator... acolo veti intalni dialogul=))...

[Verrine]

ma bucur ca va place :*.. sper sa am succes in continuare:*

Capitolul III: O misiunea… interesanta

Acum, incepand sa va dezvalui adevaratele sperante ale vietii mele, constat cu tristete ca nu o sa mai putem purta acest dialog monoton… deoarece o sa observati, ca cu cat o sa inaintati mai mult spre adevar, o sa va pierdeti… o sa intrati intr-o alta lumea… undeva unde sentimentele conduc, unde niste simple cuvinte, din cateva silabe… pot insemna o adevarata durere ce iti poate distruge sufletul intr-o clipita…
Iar acum fara alte introduceri plictisitoare si fara vreun rost, putem incepe acea calatorie mult asteptata…
“Ne aflam asadar in mijlocul iernii, undeva spre inceputul lui ianuarie… Era una dintre putinele zile blande ale iernii, cand soarele era prezent pe nesfarsita bolta dumnezeiasca a cerului… si incoltit intre norii cenusii din care se cerneau fuligi argintii si pufosi, ce cadeau pe plapuma imaculata a pamantului… atunci cand copacii se imbraca in unica lor haina de zahar… cand copiii sunt in culmea fericirii deoarece pot sa cladeasca oameni de zapada, sa se dea cu sania, sa se bulgareasca s.a. Cam asa arata o zi de iarna, cand viscolul nu punea stapanire pe natura, fancand-o sa para atat de rece… si fara suflet… Dar… oricum… noi trebuie sa ne bucuram ca nu avem o zi de acest gen.
Eu stateam in casa, la fereastra si priveam toate aceste minunatii… nu imi putem explica cum aceste lucuri neinsemnate pot valora atat de mult… era atat de ilogic… cum putea zapada… un lucru rece, inghetata pe toate partile… sa te incalzeasca la suflet? Asta nu puteam eu sa pricep… si poate ca nici nu o voi pricepe vreodata… situatia ma depasea…asa ca m-am gandit sa…
Dar gandurile mi-au fost intrerupte de catre glasul asurzitor a lui Tsunade care se chinuia de ceva vreme sa ma scoata din acea transa in care ma aflam.
-Sakura, unde iti sta mintea aia? Te strig de cinci minute si tu nu-mi dai nici un raspuns!
-Scuze Tsunade… ma gandeam doar la niste lucruri marunte… nu inteleg cum poate zapada… rece, inghetata… sa incalzeasca sufletele oamenilor…e ceva atat de ciudat…
Tsunade ofta adanc si se aseza langa mine, indreptandu-si privirea spre geamul inghetat si rece. Nu spuse nimic timp de cateva minute, ceea ce imi daduse de banuit. Dar nici nu puteam sa-I zic ceva deoarece nu stiam ce ar fi potrivit sa-I spun… Nu imi placea sa o supar… pentru ca ea mereu era buna si grijulie cu mine. Dar, ne-mai suportand acea liniste ce ma facea sa innebunesc, imi luasem inima in dinti, si o intrebasem daca este ceva inneregula.
-Nu este nimic Sakura… am venit doar sa-ti spun ca am o noua misiune pentru tine.
-Ce misiune? Sper ca nu ca aceea de data trecuta…
Tsunade dezaprobase, dupa care imi spuse sa fiu in fata academiei in urmatoare jumatate de ora, acolo voi afla mai multe despre asa-zisa misiune. Oricum, nu asta ma preocupa pe mine in acel moment… inca eram nelinistita din cauza Tsunadei… niciodata nu a fost asa de tacuta… de obicei facea un taraboi de spuneai ca in urmatoarele cinci minute avea sa se pornaeasca un razboi asupra satului. Nu o mai vazusem niciodata asa…sincer va spun… poate pentru ca niciodata nu i-am mai pus intrebari de genul aceleia.
Dar, incercand sa nu ma mai gandesc la asta, imi iau unul dintre kimonourile mele preferate… unul verde cu petale negre de trandafir, lung pana aproape de genunghi si despicat in cele doua parti. Peste kimono pun o haina neagra, asemanatoare cu un palton pentru a-mi purta de cald pana ajung la locul stabilit. Ma incalt in ceva simplu si obisnuit, niste cizme de culoare vernil… sincera sa fiu… nu prea imi placea culoarea deoarece parea asa.. spalacita, ma rog, dupa ce mi-am luat si cateva kunaiuri am plecat spre academie.
Drumul pana acolo nu pot spune ca a fost interesant, era o atmosfera linistita, calma… probabil din pricina zapezii care imi dadea o stare de prospetime… liniste… In general imi place sa ma cufund in adancurile cele mai linistite si calme ale sufletului pentru ca… pur si simplu asa sunt si eu… nu sunt o persoana foarte activa, imi place sa nu ma amestec in treburile celorlalti… in ciudat acestor lucruri… in copilarie nu eram deloc asa… eram chiar contrariul…
Gandindu-ma la toate acestea, fara sa bag de seama… ajung in fata academiei… ceea ce mi-a trezit atentia a fost zgomotul provocat de un baiat blond, nu prea inalt, cu ochii albastri precum cerul senin de iunie, … ce facea o zarva… mai ceva decat Tsunade. Intr-un fel era amuzant prin gesticulatiile care le facea… dar si stupid pentru ca nu vad rostul acelei zarve ce tulbura acea liniste a iernii… Captivata de mareata “activitate” a blondului, observ dupa mult timp ca doua priviri erau atintite asupra mea, cercetandu-ma din cap pana in picioare… Cand baiatul observa ca nimeni nu-I mai da atentie, se intoarse cu fata spre mine, si se uita si el la mine, dupa care izbucnise ca un vulcan in fata celor doi:
-Hei!!! Tu esti cumva Sakura ??? ma intreba blondul cu o oarecare curiozitate…
-Da eu sunt… probleme cumva?
Dupa ce ii reprosez asta blondului, imi indrept privirea spre ceilalti doi… unul dintre ei avea parul negru precum negura intunecata a noptii, ochii de aceasi culoare… doar ca ceva era ciudat la ei, nu imi puteai da seama exact ce exprimau… odata puteai vedea indiferenta, altadata durere si suferinta, apoi independent… nu mai vazusem asa ceva…”se pare ca o sa am niste prieteni interesanti” imi spun in gand in timp ce incep sa-l cercetez si pe celalalt. Al doilea insa, era mai diferit decat ceilalti doi la un loc. Avea un par ciufulit de o culoarea rosiatica asemanatoare cu cea a focului, niste ochi albastri in care puteam vedea o suferinta ce era inchisa undeva intr-un loc uitat de el… intr-un loc sumbru al sufletului… Insa machiajul negricios care il avea in jurul ochilor faceau ca toate acestea sa para doar niste iluzii jalnice.
Dar si de data aceasta, blondul incerca sa intre in discutie cu mine, fapt ce reusise sa ma distraga din “analizarea” celorlalte persoane de langa el:
-Sakura iti mai spun pentru utlima data daca nu imi raspunzi o sa …
Dar blondul a fost interupt, mai de graba salvat de Tsunade deoarece daca ar fi spus vreo amenintare la adresa mea… era clar ca nu va mai apuca ziua de maine… Femeie, incepea sa vorbeasca fara a ne mai da prilejul sa spunem ceva:
-Deci misiunea ta Sakura este acceea de a merge peste o saptamana in Satul Luminii pentru a duce un pergament, fiind insotita de cei trei: Naruto, Sasuke si Gaara, care de acum in colo, iti vor fi si coechipieri. Pergamentul il vei imana Kazekagelui in persoana.
Nu am avut nimic de zis. Defapt imi iamginam ca cei trei imi vor fi coechiperi. Eram putin deranjata de faptul asta, dar am trecut si peste asta. Mai mult ma interesa misiunea… si de ce mi-a spus de abea acum de ea.. putea sa imi spuna la fel de bine si peste o saptamana. Dar se pare ca nu am fost singura cu aceasta intrebare, asa ca roscatul mi-a luat-o inainte:
-Dar de ce ne-ai spus asa devreme despre misiune?
-Pentru a fi sigura ca pana atunci toti patru o sa va intelegeti bine, macar ca si coechipieri… si mai mult pentru siguranta de a nu va omori intre voi pana a ajunge in sat.
Raspunsul lui Tsunade mi se paruse destul de clar… doar ca nu prea imi facea placer sa stau cu ei, puteam sa ma descurc si singura.
-Bine atunci eu va las sa mai discutati, sper sa va intelegeti! Si spunand asta, Tsuande disparu intr-un nor de fum.
Ma apropii putin de cei trei, dupa care incep:
-Bun… acum cred ca toti stiti cum ma cheama, asa ca acum ar fi momentul prielnic ca fiecare dintre voi sa se prezinte…
-Eu, eu primul, deci sunt Naruto Uzumaki si voi fi cel mai mare Hokage din lume! Asta ingamfat de langa mine, aratand spre brunet, este Sasuke Uchiha iar cel roscat cu atitudine de ciudat este Gaara.
Niciunul dintre cei doi nu spuse nimic… nu cred ca ii deranjase “laudele” lui Naruto. La prima vedere, Naruto parea un tantalau… mai ales cu acel vis al lui… oricum ramane de vazut… niciodata nu poti sti ce se poate ascunde dupa o fata prietenoasa si naiva.
-Ma rog… am plecat de aici… spuse Sasuke fara a mai adauga nimic…
-Nu-ti faci griji pentru el… asa e mai mereu… oricum sunt mai puternic ca el… deci sa nu-ti faci griji in privinta lui…
Acum observ cat de mandru e Naruto de maretia lui absoluta… doar e hokage … trebuie sa-l respectam…
-Esti de aici, din Satul Frunzelor? Se auzi intr-un final si vocea roscatului… chiar ma intrebam daca o sa zica ceva pe parcursul interesantei mele conversatii cu Naruto.
-Da…cel putin aici m-am nascut… presupun ca tu esti din.. Satul Nisipului nu? adaug eu…
Gaara nu spuse nimic, dupa care disparuse la fel ca si Sasuke… ma intrebam daca intrebarea mea l-o fi deranjat… Asadar am ramas doar eu si blondul care avea o privire asa de perversa… la care aduaga
-Mancam un ramen impreuna?
Avea o fata de catelus nevinovat… era asa de tantalau… incat mi se facuse mila de el… insa nu aveam timp de pierdut asa ca ii raspunsem cu un simplu “nu”, dupa care disparusem intr-un nor de fum.
Am ajuns asadar si acasa unde, spre marea mea mirare…


gta... bun deci.. sper k nu vam dezamagit.. asha ca fiti duri la critici:X.. asha cum imi palce mie... deci... acum astept pareri

[Alisia-chan*]

is prima, primaaaaaaaaaaaa...ms ca mi-ai spus! Defapt eu te-am stresat sa-mi spui! Ok...dau edit dupa ce citesc pt ca nu vreau sa mi-o ia altii inainte:|
Am revenitt! Imi place la nebunieeeeeeee!
Ai avut doaua greseli de tastare pe care eu le-am obseravt, buhahaha!
fuligi=fulgii
placer=placere
Imi place la nebunieee ca l-ai pus pe Gaara in echipa cu Sakura....I luvv this boy is cool!
Oare de cn se va indragosti Sakura?Mmm...sa vedem...sasuke vs gaara! Vreau sa castige Gaaraaaaaa! Because m-am saturat de ficurile sasusaku!
Oare ce se va intampla in continuaree? Sper ca se vor mai intalni pana cand vor pleca in misiuneeee! Boon...dupa cum mi-ai spus si tu...sa ma calmez.... Gata, m-am calmat=))
Il iubesc pe gaara:x, dar cred ca ti-am mai spus asta:))
Stiu, uneori pot fi asha enervanta:)
Oricum...concluzia, e...ca imi place ficul tau...ce spun? Il adorrr! Ti-am mai spus asta si ti-o mai spun: IUBESC FICUL TAU!
O sa raman for ever fanul tau nr. I, fara discutii!
Deci bai...voi vedeti ce fic minunat are fata asta? Daca nu dati comm va mananc, vin la voi si va bantui in noptiile cu luna plinaaa:))))))
Mda...nu ma luati in seama, am inebunit!
Oke...akm sa trecem la fic. Dup[a cum ti-am mai spus[ cred ca te-am capiat spunandu-ti] mi-a placut la nebunie ficul si daca nu pui cont te...te...nush ce-ti fac :| :))
Bye and kiss you my dear friend!

[Verrine]

pfff :|
nu inteleg de ce sau sters toate capitolele:|
ma rog... cred k am sa le postez pe toate din nou:|
ce stupizenie de site...
-------------------- edit----------------------

bun... celelalte cap kre erau postate..

Capitolul IV: Experimente esuate. O noua lume. Trezirea la realitate.

Dupa ce am parcurs iar linistea pecetluita a iernii, ajung asadar acasa, unde spre marea mea mirare… Tsunade gatea. Oare visam? Cu siguranta… era imposibil ca asta sa se intample… pana la urma era hokage… de unde pana unde a ajuns ea sa faca mancare? Da.. cu siguranta asta era… era doar un vis… un cosmar mai de graba… deoarece bucataria era “imbalsamata” de un parfum extraordinar de mancare arsa… iar fumul se raspandise déjà in toata casa… Era cu adevarat cel mai “frumos” vis avut pana acum.
Dar, bineinteles ca si asta se sluberase in scurt timp… pentru ca am aflat cu stupoare ca nu era un vis… deoarece glasul “bland” a lui Tsunade se auzi in acea gramada de fum:
-Sakura, ajuta-ma nu mai sta acolo! Nu vezi ca incerc sa-ti gatesc??
-Nu e vis… ce… trage..
Dar nu am apucat sa imi spun parerile de “bine”, ca Tsunade imi aruncase o privire ce ar fi putut ingrozit si pe cel mai puternic ninja care a existat vreodata… era asa de infricosatoare, ca o vrajitoare… dar eu, cu multa stima:
-Ce bine ca nu e vis… chiar imi doream sa te vad gatind… vad ca te descurci de minune!
Dar sarcasmul meu nu prea a ajutat, deoarece nu numai mancarea luase foc ci si Tsunade… acum pot sa-mi rectific linistita afirmatia de acum ceva vreme “ Naruto e nimic fata de Tsuande...” nu cred ca cineva o poate intrece pe femeia asta cand e nervoasa… Oricum, chiar si asa prefer sa stau cu ea decat sa pierd vremea cu Naruto prin restauranturi jalnice.
-Renunt!!! Ce stupid… spuse intr-un final Tsunade, dandu-se batuta… se pare ca gatitul nu era punctual ei forte…
Dar… chiar si asa…s-a enervate rau deoarece a dat un pumn in aragaz de a trecut prin perete… stiam ca este foarte puternica… doar ca uneori.. exagereaza… si asadar…acum nu mai avem nici aragaz… dar… problemele nu se sfarsesc aici… in aceasi situatie se afla si frigiderul… vai de capul lui… aruncat in partea celalta a casei… se pare ca Tsunade nu a avut o zi prea buna…
-Tsuande, calmeaza-te… totul se rezolva cu calm… doar tu mai invatat asta. Spun eu, in incercarea de o mai calma putin…
-Maine o iau de la capat… trebuie sa reusesc macar sa fac un ou projit… cat de greu poate fi? Conduc un sat intreg si nu sunt in stare sa fac un ou! Asta da gluma…
Acum era cu adevarat o tragedie, daca o tinea tot asa, in curand o sa ramanem fara casa… era distrusa pe jumatate… in special bucataria… arata de parca ai fi trecut un uragan pe acolo… Dar eu, cu vesnicul meu sarcasm o intreb:
-Dar… cred ca ne-ar trebui si un aragaz… si eventual un frigider…
Tsunade nu a mai spus nimic… defapt a incercat sa sa evite acest subiect, intrebandu-ma cum a fost cu cei trei… si cu o privire perversa daca nu cumva… am pus ochii pe vreounu… Ah..” nu se va schimba niciodata” imi spun in gand in timp ce ma gandema si la un raspuns.
-Nu imi place de nici unu… nu am timp de asa ceva…
-Haide Sakura, poate poate…iese ceva cu Sasuke… sau cu Gaara… dar cred ca Naruto ar fi cel mai potrivit… sa stii ca nu e scump sa va duceti la un hotel…
-Dintre toate ideile atel, astea sunt cele mai tampite care lmi le-ai spus vreodata… Dar oricum… am inceput sa ma obisnuiesc…
-Nu stii sa te distrezi deloc… ma rog… poate o sa te schimbi si tu odata si odata…bine atunci… azi nu am chef de antrenamente cu tine… asa ca ma duc sa beau ceva….
Nu i-am zis nimic, lasand-o sa plece, si gandindu-ma la ce mi-a spus… Nu cred ca consteintiuzase gand a vorbit…Adica la ce trecut am avut… numai de baieti nu-mi ardea mie… Nu spun ca trebuie sa fie ca o calugarita, stand numai in casa,antrenandu-ma si facand rugaciuni…asta ar fi absurd… dar nici la extreme… cum gandea mintea aia perversa a lui Tsunade.
Dar, trecand si peste aceasta situatie… incep sa fac curat in bucatarie deoarece… chiar era un dezastru acolo… si in timp ce curatam din urma lui Tsuande… ma si gandema cum as putea sa o opresc ca sa nu distruga si restul casei… Poate stand langa ea cand gateste si sa o ajut… ce tot vorbesc? Nici eu nu stiu sa gatesc… dar cel putin sunt mai calma…
Ma rog, dupa ce am terminat curatenia, imi pun in gand sa ma duc sa i-au o gura de aer… deoarece dupa ce am stat in fumul ala insuportabil, meritam asta. Imi iau pe mine acel palton negru, apoi incalt cizmele si ies pe usa.
“Ah.. ce bine e sa iesi la aer curat… proaspat… unde nu se afla experimentele esuate ale lui Tsuande” imi spun in gand in timp ce ma indreptam spre parc. Era asa de frumos afara… chiar imi placea… nu era nici foarte frig, dar nici cald… era o vreme numai buna pentru a te plimba.
Deja se facuse seara… iar eu incep sa intru incet..incet… intr-o stare melancolica ce ma face sa par atat de moale… si coplesita de splendoarea iernii… Nu este mult de mers pana in parc… Doar cateva strazi ma desparteau de el… Insa, eu incetinesc pasul, mergand incet… incet… de parca as dori sa pastrez acea liniste… la un momendat nici nu mai auzeam zapada scartaind sub picioarele mele care niste usi vechi… asemanatoare cu acelea ce imi impanzesc sufletul meu gol… rece… Din acel moment parca simteam ca zbor… eram atat de atrasa de acel peisaj paradisiac, care parca era desprinsa dintr-un basm unde toate au un final fericit. Niciodata nu am putut sa descriu ceva ce iesea din sufletul meu… deoarece sentimentele mele.. pur si simplu nu existau… erau ratacite,dezbinate, fragmentate…Aveam nevoie de ceva care sa le uneasca… doar ca nu stiam ce…
Eram atat de fascinate de splendoarea iernii, inca nu observ ca doi ochi ma priveau, cercatandu-mi fiecare miscare… Ma urmarea pretutindeni… cu cat inaintam eu… inainta si el… Eram intr-o transa continua, uneori simteam ca ma prabusesc.. alta data ca ma ridic… erau propriile mele ganduri… pe care insa nu le puteam controla… erau mult mai puternice ca mine… ma faceau sa apr asa de neinsemnata… Dar, ceva ma trezeste a realitate… Ma face sa ma reintorc in lumea oamenilor… Nu doream asta… vroiamsa raman acolo… stinghera in propriile ganduri… dar se pare ca nu mereu se intampla dupa cum vreau eu… asa ca glasul lui…

Capitolul V:Idiotul reaparea! Dar… celalalt?

Eram atat de fascinata de splendoarea iernii, incat nu observ ca doi ochi ma priveau, cercatandu-mi fiecare miscare… Ma urmarea pretutindeni… cu cat inaintam eu… inainta si el… Eram intr-o transa continua, uneori simteam ca ma prabusesc.. alta data ca ma ridic… erau propriile mele ganduri… pe care insa nu le puteam controla… erau mult mai puternice ca mine… ma faceau sa par asa de neinsemnata… Dar, ceva ma trezeste a realitate… Ma face sa ma reintorc in lumea oamenilor… Nu doream asta… vroiam sa raman acolo… stinghera in propriile ganduri… dar se pare ca nu mereu se intampla dupa cum vreau eu… asa ca glasul lui… Naruto ma trezis la realitate:
-Sakura!!! Te-am… cautat peste… tot! spune aceasta abia mai putand vorbind…
-Ce s-a intamplat?
-Pai vroiam sa te intreb daca vrei sa mergi maine cu mine, Sasuke si Gaara la restaurantul lui Mikonumo.
La ce se gandeste baiatul asta? Chiar crede ca voi cadea in capcana asta… ah… sa nu fiu asa de dura…
-Ti-am spus ca nu vreau sa merg la o intalnire cu tine… asa ca renunta…
-Dar nu e o intalnire… ca doar merg si Sasuke si Gaara… spunandu-mi acestea il vad ca este rosu ca racu… era evident ca ceilalti doi nu avea habar de planul genial a lui Naruto…
-Raspunsul este nu… asa ca nu mai incerca lucruri patentice in fata mea ca nu-ti merge…
Baiatul nu prea a fost multumit de raspunsul meu asa ca spuse un scurt “pa” si apoi pleca… Chiar daca era cel mai idiot om care l-am cunoscut… imi placea ca are ambitie… nu cred ca se va lasa usor… dar stai… ce tot ma gandesc eu la lucruri de genu? Ah… se pare ca vor fi totusi si niste schimbari…
Fara a mai da importanta micei mele intalniri cu Naruto, ma reintorc la drumul meu spre parc. De data asta raman cu picioarele pe Pamant… fara a ma mai lasa capturata in acea inghisoare a gandurilor mele… eram doar eu… mergand in linistea serii unde se putea auzi doar zapada scartiind sub picioarele mele…
Ajung intr-un final si in parc, fara a ma opri la vreo banca inaintez spre padurea ce inconjura acel loc. Acolo imi placea sa pierd noptile de primavara, printre florile de cires, care dupa ce erau scuturate de vant, cadeau pe iarba moale si frageda, lasand un miros placut. Acolo mai era si un lac, unde in noptile senine, puteai observa reflectia lunii… Era ceva atat de frumos… dar pana la urma sunt doar niste amintiri ale trecutului… simple imagini din care este alcatuita fiinta umana… daca nu ar fi trecut nu ar putea exista prezent si viitor. Trecutul este inceputul tuturor... Gandindu-ma la aceasta viziune a vietii, observ ca ajung la locul de care v-am povestit mai sus. A ramas un loc la fel de frumos si placut pe cum mi l-am amintit… Doar ca lacul era inghetat, ciresii pareau ca sunt de zahar… iar iarba pur si simplu era acoperita de acea zapada cristalina… dar tot este frumos… Acel peisaj era ca un tablou inghetat… si atat de rece.
In timp ce eu imi aminteam de noptile pierdute in acest loc, langa mine se aseaza o persoana cunoscuta mie. Eram atat de cuprinsa de propriile-mi ganduri incat nu pun nici o intrebare… Doar stau si privesc cum din nori se cerneau fulgii ce gadeau pe plapuma iernii.
Dar se pare ca cealalta persoana a fost interesata de motivul pentru care ma aflu aici… asa ca fara macar sa-mi arunce o privire ma intrebase:
-Ce cauti aici pe frigul asta?
-Ceea ce cauti si tu… liniste…
Nu a mai spus nimic… nu aveam chef de vorba… doar priveam in gol… si parcurcand infinitatea de ganduri ce-mi veneau in cap… am ajuns la unul… care avea legatura cu persoana de langa mine… Mai stau putin si cuget la aceea ce aveam sa intreb si apoi ii spun... parca cu sfiala:
-De ce? De ce aici? De ce nu altundeva?
-Nu stiu… probabil din cauza destinului sunt aici… sau mai bine zis suntem aici…
-Nu cred in destin… eu stiu de ce ma aflu aici… am mai fost demult…
Nu spuse nimic… nici macar nu m-a privit pe parcursul acestui mic dialog… parca si el era invalui in acest mister… acest mister ce era in amandoi…
Dar mai bine sa va spun cine era… probabil ca si voi il cunoasteti… Era….



Capitolul VI:Tensiune… Un joc de sah…

-De ce? De ce aici? De ce nu altundeva?
-Nu stiu… probabil din cauza destinului sunt aici… sau mai bine zis suntem aici…
-Nu cred in destin… eu stiu de ce ma aflu aici… am mai fost demult…
Nu spuse nimic… nici macar nu m-a privit pe parcursul acestui mic dialog… parca si el era invaluit in acest mister… acest mister ce era in amandoi…
Dar mai bine sa va spun cine era… probabil ca si voi il cunoasteti… Este acel baiat roscat, Gaara… ne-am intalnit in fata academiei cu ceva timp in urma.
Era o liniste de nedescris… vantul se juca in parul meu rozaliu… ningea… era o atmosfera atat de rece… dar parca calda… atat de buna… dar parca rea… insa un lucru stiam sigur… acolo imi placea cu adevarat…poate ca asta era ceea ce aveam eu nevoie… poate ca roscatul avea dreptate… oare destinul sa fie de vina? Poate ca da… poate ca nu…
Odata cu aceasta liniste, gandurile mele deveneau din ce in ce mai multe, si odata cu gandurile curiozitatea mea era mai mare… aveam acea dorinta arzatoare de a afla mai multe despre roscat… Insa stiam ca daca il intreb nu voi putea afla asa de multe… Ah… iar se pot observa acele ramasite ale naivitatii mele… ah… de as putea scapa de ele.. ma fac sa par atat de stupida… nui asa?... da stiu asa e… nu stiu de ce va mai intreb. Oricum se pare ca nu pot renunta la dialogul dintre noi, draga cititorule…
Dar totusi, intr-un final nu mai rezist si incep sa-l iau la intrebari:
-Si… esti din Satul Nisipului? Data trecuta nu ai mai “apucat” sa-mi spui…
-Da…
-Atunci ce cauti la noi?
-Nu cred ca are prea multa importanta… ce mai conteaza… ideea este ca sunt aici… motivul ar fi lipsit de importanta.
Hm…analizez ce mi-a spus, apoi incep sa-I dau dreptate. Imi place modul cum gandeste si cum imi raspunde, era asa de calm, calculat si fiecare propozitie lui avea o logica... nu ca la altii… gandidu-ma la Naruto, tipul ala blond.
-Observ ca nu prea iti place sa ti se puna intrebari… ii spun eu intr-un fel dezamagita deoarece inca vroiam sa aflu mai multe despre el..
-In general nu… depinde de persoana…
Am inteles aluzia care vroia sa o faca… si din asta inteleg ca se simtea bine in compania mea… adica nu vreau sa-mi imaginez ce fel facea daca intrebarile astea erau puse de Naruto.
-Sa stii ca nu sunt chiar asa cum crezi tu… ii reprosez eu.
-Imi dau seama… inca nu te cunosc deci nu pot sa-ti spun prea multe lucruri…
-Atunci de ce nu incerci sa ma cunosti?
Doamne! Am spus eu asta? Nici macar nu am vrut… nu m-am gandit niciodata la asa ceva si in plus nici nu-mi doresc prieteni… eu mereu m-am descurcat singura si nu vreau sa incep acum un alt stil de viata. Ce pacat ca nu pot sa-mi retrag cuvintele… ohh.. unde mi-o fi fost mintea?
-Uita de asta… scuze dar…
-Hei, stia linistita! Stiu ca nu iti doresti asta…
Ciudat… de unde si-a dat seama? Oh… ce ar fi sa incetez odata cu aceste stupizenii… Da-le dracu de toate… nu am nevoie de nimic…
Fara a mai spune nimic, ma ridic nervoasa dar tot cu aceasi pasi lenti, ma indrept spre iesirea parcului. Roscatul a ramas acolo, nici nu cred ca a observant ca am plecat… defapt nici nu-mi pasa… Sa-I ia naiba pe toti!
Iar s-a lasat acea atmosfera de liniste… Mi-am ridicat privirea spre bolta cereasca ce era presarata de nori… Nu mai ningea… Ochii mei verzi se puteau zari usor in lumina noptii, in acea negura… acum cateva minute era o atmosfera foarte tensionata, iar acum.. liniste…am inceput sa ma calmez si sa constientizez ca tot ce am facut pana acum… a fost, cu siguranta, fara ajutorul creierului… cel putin… inca mai am a cea ironie a mea… neinteleasa… dar nah… ce sai faci… macar o am.
Viata mea este asa de ciudata… la inceput… multa tensiuie… apoi brusc liniste… iar tensiune.. iar apoi iar liniste… acestea doua imi dominau viata… Viata mea este ca un joc de sah. Eu fiind doar un pion, un biet pion. Statul de rege il avea satul… regina fiind Tsunade… restul erau doar niste piese, cum sunt si eu, care nu avea importanta daca le pierdeai… doar te foloseai de ele… pentru a apara regele si regina… Da… cea mai buna compartia a vietii mele asta ar fi… Vedeti? Acum iar este liniste…. Cand ajung acasa cu siguranta voi da de tensiune… deoarece…

Capitolul VII: Tsunade moare!oh… regrete… visurile… un adevarat mister…

Viata mea este asa de ciudata… la inceput… multa tensiuie… apoi brusc liniste… iar tensiune.. iar apoi iar liniste… acestea doua imi dominau viata… Viata mea este ca un joc de sah. Eu fiind doar un pion, un biet pion. Statul de rege il avea satul… regina fiind Tsunade… restul erau doar niste piese, cum sunt si eu, care nu avea importanta daca le pierdeai… doar te foloseai de ele… pentru a apara regele si regina… Da… cea mai buna compartia a vietii mele asta ar fi… Vedeti? Acum iar este liniste…. Cand ajung acasa cu siguranta voi da de tensiune… deoarece… bineinteles, Tsunade va avea niste ganduri ce vor incendia casa… poate da domnul si reuseste sa faca acel ou prajit.
In timp ce ma indreptam spre casa, chiar ma gandeam la asta, la felul cum gateste Tsunade… deoarece nu as fi vrut sa am “surprize, surprize” cand ajung. Mai bine ma grabeam deoarece parca vad ca o sa fie nevoie sa ne mutam in alta parte… din nou… Nu vreau sa va povestesc ce s-a intamplat cu ultima noastra casa… Credeti-ma… nimeni nu ar fi iesit viu din… nici nu mai zic.
In fine, observ ca am ajuns.Ma aflu in fata usii… trag aer adanc in piept, pun mana pe clanta, ma pregatesc si… o deschid. Hm…? Nu este fum? Fara tipete? Calm?Si miroase chiar bine… Cu siguranta Tsunade a murit…eh… insfarsit o usurare… si in plus e o atmosfera armonioasa si linistita… deci categoric Tsunade e moarta… “ Asta e bine!” imi spun eu in gand…
Dar oricum, fiind interesata de unde venea acest miros placut, ma indrept, parca cu sfiala, spre bucatarie. Aproape ca eram stupefiata. Tsunade nu era moarta! Ba chiar incerca sa aranjeze masa, care déjà era acoperita cu o fata de masa alba, simpla, era asemanatoare cu neaua ce impanzea satul din toate partile. Tacamurile erau puse toate la locul lor, iar mancarea era si ea prezenta, intreaga, fara a fi arsa! Ceva nu-mi miroase a bine… cu siguranta e vreun truc dea lui Tsuande… are ea alt plan… ma intreb care o fi treaba…Dar, lasand astea la o parte, acea atmosfera chiar imi placea, iar cina arata chair bine si… mancarea parea delicioasa.
-Um… Tsunade… esti bine?
Cred ca nu ma observase… deoarece a fost mirata cand m-a vazut… hm… oare este adevarat ce vad acum? Poate e doar un vis… de data aceasta unul frumos… nu ca cel de dimineata.
-O, tu erai Sakura… da sunt bine, de ce nu as fi?
Nu mai spun nimic, mai bine sa ma bucur de aceasta minune… nu as vrea sa se destrame… deoarece nu ar strica niste liniste si calm in casa… ar fi chiar foarte bine daca am avea asa ceva… macar putin…
Ma asez la masa, Tsunade face la fel… si incepem sa mancam. Trebuie sa recunosc ca mancarea era buna… Chiar imi placea… oare Tsunade a gatit? Fara a mai da prea multa importanta, in fond, nici macar nu-mi pasa…asa ca am continuat sa mananc… Era o atmosfera linistita si calma… una la care visam de mult… Tsunade nu zicea nimic… Hm.. imi placea… o cina ca la oamenii normali…
Sa sitit ca uneori aveam impresia ca Tsuande are o boala psihica… sau poate ca doar asa e ea… mai exagerata… oricum nu cred ca o s-o inteleg vreodata… eu mereu am fost firea cea calma si calculata… ea era cea exploziva… putem sa spunem ca ne completam un ape alta…
Acuma ca ma gandeam la toate astea… imi dau seama ca Tsunade e mai mult o sora, decat o mama. Se potriveste mai bine… nu cred ca ar fi ea in stare sa aibe grija de copii mici… sau poate gresesc… poate dupa ce va naste, o sa-si schimbe atitudinea… dar oricum, si asta e cam imposibil, la cate am vazut la Tsunade… numai gandul ca ea ar fi ca oamenii normali ma inspaimanta…
-Si nu zici nimic? Stii cat m-am chinuit sa fac mancarea?
-Ah… vroiam doar sa pastrez aceasta atmosfera…ciudata… dar cel putin calma si linistita…
Tsunade nu a mai spus nimic… nu stiu ce era cu ea… se purta ciudat de cand am plecat de acasa… adica atunci cand am venit de la academie totul era perfect normal… cu exceptia faptului ca de data asta a distrus jumatate de casa… data trecuta a eliminate totul… si cel mai mic firicel de iarba…
Ma rog, dupa ce am terminat de mancat, ma ridic de la masa, fara a zice nimic si indreptandu-ma spre camera mea.
“Oh… ce bine e in pat” imi spun in gand, dupa ce ma trantesc pe patul meu moale… E asa de bine… Mai ales ca patul meu este asezat langa fereastra… noaptea pot observa cum luna impreuna cu copiii cerului isi fac numarul pe scena de un albastru intunecat… perfect pentru prezentatia lor, iar ziua cand soarele dezmiarda fiintele si cum ne daruieste cu atata caldura lumina lui… da… chair ne-o da noua.. oamenilor…niste finite pacatoase si neinsemnate. Dar… pana la urma fara lumina nu am putea trai… ea este mai presus de apa si aerul.. o sursa inepuizabila… care este acolo… in fiecare zi… nesfarsita.
Chiar daca lumina este asa de importanta… eu tot nu renunt la noapte. Ea este aceea ce ma invaluia pe mine… este atat de plina de mister. Mai ales cand e populata de toti astri… este asa de fermacatoare… oh… noaptea… cea care ma face sa visez…
Cand eram mica imi placea sa visez… oriunde eram.. mie imi placea sa practic acest joc al imaginilor… acuam insa… am incercat sa renunt… visam doar cand eram cuprinsa in acea inchisoare a gandurilor mele… “Sa visezi”…pare atat de lenes, comod, odihnitor… singurul loc unde ne scufundam in abisuri presurate de imagini, dorinte, ganduri… care pana la urma nu pot fi strabatute decat cu gandul… dar din pacate nu si cu trupul…
Acum incep usor usor, sa ma pierd iar printre propriile-mi ganduri… ba chiar cateva sunt legate si de roscat…Se pare ca de acum incolo voi incepe noi capitol in viata… unele poate ce o vor schimba radica,altele poate o vor face sa se piarda.. sa se darame… si intr-un final sa dis..para. Hm, se pare ca toate acestea alcatuiesc o istorie… una care nu poate fi povestita… dar pe care eu o traiesc… Si e bine pentru ca… istoria nu se repeta...

Capitolul VIII: O veste neasteptata….

Acum incep usor usor, sa ma pierd iar printre propriile-mi ganduri… ba chiar cateva sunt legate si de roscat…Se pare ca de acum incolo voi incepe noi capitole in viata… unele poate ce o vor schimba radical,altele poate o vor face sa se piarda.. sa se darame… si intr-un final sa dis..para. Hm, se pare ca toate acestea alcatuiesc o istorie… una care nu poate fi povestita… dar pe care eu o traiesc… Si e bine pentru ca… istoria nu se repeta...
Mai bine abandonez toate aceste filozofii plictisitoare ale vietii, pana la urma nu ajuta la nimic… nu toti inteleg esenta sau ideea a tot ceea ce se intampla… Dar, ma rog… incetam acest dialog cu adevarat plictitsitor… care va spun sincer, pana si eu m-am saturat de el, d-apoi voi…
Asadar, acum ma hotarasc sa ma culc, deoarece maine prevad ca ma voi trezi devreme… va trebui sa recuperez ziua de azi, una atat de plictisitoare… monotona… lipsita de sens…
Fara a mai aduaga nimic, ma schimb in niste pijamale simple, banale, fara a da vreo importanta cum arata, din ce material sunt confectionate, daca sunt confortabile si alte chestii de acest gen… Ma asez in pat, imi pun capul pe perna aceea moale, parca si acum o pot simti… si ma las condusa de ganduri, cu ajutorul carora ajung in acel abis, odihnitor… lenes, unde isi au loc visele.
In dimineata urmatoare sunt trezita de catre razele soarelui… atat de palide si lipsite de putere... Dar, totusi, in ciuda acestui fapt, ele inca aveau acea caldura, care imi incalzea fata… era asa de bine… asa de… Dar ce am putut sa va spun? Nu… ca s-a auzit strigatul rastit a lui Tsunade…
“O luam de la capat” imi spun in gand, in timp ce cobor lenesa din pat…
Si eu chiar credeam ca o sa fie liniste de acum incolo… asta da vis frumos…
Acum din pacate nu va mai pot dezvalui niste ganduri “frumoase” legate de diminetile petrecute impreuna cu draga si scumpa de Tsunade…
Asadar, ma duc si-mi fac toaleta de dimineata, dupa care ma imbrac in aceleasi haine, care le-am avut si ieri… nu sunt ca ceilalti… eu pot sa port niste haine si o saptamana intreaga, fara a le schimba… deoarece antrenamentele care le fac nu necesita efort fizic. Eu lucrez mai mult cu chakra si cu manipularea lucrurilor. Deci psihicul depunde cel mai mult efort.
Si odata cu asta pot sa va spun ca nu am foarte multe haine. Nu tin neaparat sa fiu “Miss Konoha”. Cine si-ar dori asta? Sclifositele… care daca isi rup o unghie e sfarsitul lumii. Toate fetele de acest gen ar trebui, dupa parerea mea, sa faca un antrenament cu mine. Aproape ca mie mila de ele… Va spun sincer ca o sa le piara toata fitele din cap.
Deci, fara alte comentarii, cobor scarile spre bucatarie, unde, Tsunade parea a fi foarte nervoasa… ceva obisnuit de altfel.
-Sakura! Grabestete, altfel o sa intarzii! Trebuie sa te intalnesti cu Naruto, Sasuke si Gaara in fata acadamiei!
-Dar… Tsunade… Nu ne mai antrenam? Si pana la urma, de ce sa ma intalnesc cu ei?
-A aparut o problema, trebuie sa plecati azi in misiune!
Vestea m-a luat prin surprindere, adica de ce acum? Parca trebuia peste o saptamana… Oare ce s-o fi intamplat?
-De ce? intreb eu in speranta ca voi afla ce se intampla…
-Fara intrebari… haide grabeste-te!
Tsunade imi arunca rucsacul, déjà pregatit pentru calatorie, acolo se afla si pergamentul ce aveam sa il dau Kazekagelui… Tot ce mi-a mai spus era sa am grija… si sa nu fac “nebunii”. Pana si in momentele astea se gandea numai la prostii. Oh… nu se va schimba niciodata…
Atunci, am luat rucsacul, l-am pus in spate si am pornit spre academie. Pe drum ma gandeam.. “ Ce atata graba? A fost ceva atat de rapid… nu sta in firea Tsunadei sa faca asta… cu siguranta s-a intamplat ceva grav… Oare de ce nu mi-a spus nimic?”
Ganduri de acest gen imi invadau mintea. Nu putema sa pricep ce se intampla… oare era legat de pergament… o da imi aduc aminte… Tsunade mi-a spus sa nu-l deschid… oricum nu cred ca o sa fiu tentata… cel mai bine ar fi sa se termine odata misiunea asta… vreau sa ma reintorc la antrenamentele mele…
Deci, ajung asadar, la academie. Se pare ca nu eram ultima… Sasuke si Gaara erau prezenti… insa Naruto…
-Unde e Naruto?
-Idiotul… numai pe el nu-l asteptam… imi zise Sasuke fara macar a face vreo miscare… era asa de calm…
Dar, spre “marea” noastra bucurie…apare si Naruto… Totusi e bine ca nu am asteptat prea mult…
-Scuze de intarziere…
-Idiotule…
-Idiot ?!? Pe cine faci tu…
-Naruto! strig la el, aruncandu-i o privirea ce ar fi speriat pe oricine… a tacut… nu a mai spus nimic… cred ca a inteles mesajul…
Din privirile pe care si le aruncau Sasuke si Naruto, puteam sa-mi dau seama ca nu se intelegeau deloc. Cred ca ar fi fost in stare sa se omoare unul pe altul… “ Mai, mai ,mai… in ce echipa am ajuns si eu… formata dintr-un tantalau cu creier de gaina, altu cu o atitudine de parca ar fi fost cine stie ce mare ninja din istoria acestei lumi… iar celalalt…aa… pai… ma rog. O echipa de ultimul nivel ce mai…”
-Sa mergem…
-Da ma rog cine te-a pus pe tine sefa?!? se rasti Naruto la mine…
-Naruto, te avertizez ca daca mai comentezi mult, o sa te fac sa te tarasti in fata mea ca un vierme… tantalau cu creier de gaina ce esti.
Huh, dupa ce i-am zis asta, la care am adugat si acea privirea infricosatoare, a inghitit in sec, aproape tremura… nu cred ca-i mai trebuie sa comenteze la mine…
Deci, am pornit asadar spre Satul Nisipului. Traseul nostru era unul lung si plictisitor… mai intai mergeam trei zile prin padurea ce imprejmuia satul, apoi intram in desert unde mai aveam de mers inca doua zile pana sa ajungem la destinatie. Era atat de rau… nu stiam daca Naruto va rezista… adica in desert ziua sunt in jur de 50 de grade, iar noaptea -0 grade… O sa fie o tortura….

Capitolul IX: Prima zi…

Asadar, in urma cu cateva ore am parasit Konoha, indreptandu-ne spre noua noastra destinatie, Satul Nisipului. Acolo v-a trebui sa ne intalnim cu Kazekagele, caruia v-a trebui sa-I inmanam pergamentul dat de catre Tsunade. La prima vedere pare o misiune plictisitoare, dar veti vedea pe parcurs ce surprize ne asteapta…
Este, asadar, prima zi de calatorie… soarele incearca sa-si faca loc pe bolta tixita de nori, copacii sunt incarcati cu zapada, neaua ce acopera vesmantul maroniu al pamantului pare nesfarsita… este de altfel o zi obisnuita… cu acelasi peisaj incantator de iarna…
O atmosfera calma si linistita incepe sa se instaleze… eu incep sa ma pierd… déjà intru in acea transa a gandurilor… din nou, mii si mii de idei imi strabat mintea, fara incetare, ca un ceasornic vechi ce pare a nu se opri vreodata… Imi placea sa fiu acolo… doar ca din pacate nu puteam sa raman pentru ca déjà plangerile lui Naruto imi ajunsera pana in strafundurile creierului:
-Mai mergem mult?? Ma dor picioarele… Nu imi place misiunea asta plictisitoare…mai ales ca am langa mine trei morminte care nu vorbesc niciodata… M-am plictisit…
Deja ma calca pe nervi, si nu cred ca eram singura care avea acelasi sentiment… si ceilalti doi pareau cam stresati de toate plangerile lui Naruto, aduse la adresa misiunii si in special a noastra… Ma pregateam sa-I dau un “mic cadou” in capatana aia mare plina de graunte, dar se pare ca Gaara mi-a luato inainte… In jurul lui Naruto s-au adunat niste dare de nisip, care au inceput sa se uneasca… Privesc atenta la ceea ce avea sa faca, si reusesc sa disting in gramada aia de nisip o mana cam de 4 ori mai mare decat cea obisnuita… De aici cred ca v-ati dat si singuri seama ce are sa se intample…
Dupa ce Naruto si-a primit rasplata, incep sa ma mai calmez… si sa ma gandesc la puterea roscatului. Era una interesanta, n-am ce zice… insa, nu imi pot da seama cum controleaza nisipul… nu am vazut sa fi facut vreun jutsu… nici macar nu s-a miscat... interesant, din cate imi dau seama… asta cu siguranta nu va fi o misiune obisnuita. Acum as mai vrea sa vad ce stie Sasuke sa faca… nu cred ca este prea puternic, chiar daca are sharinganul… nu sunt sigura ca stie sa-l foloseasca precum fratele sau ,Itachi. De Naruto nici nu mai zic… nu cred ca e in stare sa faca o transformare… de clone nici nu mai vorbesc…
Trecand si peste aceasta analiza a baietilor, incep sa ma gandesc unde o sa dormim la noapte… Nu putem sa mergem in urmatorul sat deoarece ne-ar lua cam 2 zile sa ajungem acolo si din pacate nu aveam acest timp la dispozitie… Cuget la aceasta problema in jur de un sfert de ora… si imi dai seama ca nu prea aveam ce sa facem, doar sa speram ca vom gasi o cabana in drum… In plus e dupamiaza, in jur de 2… deci pana cand se insereaza aveam niste sanse… Dar daca totusi nu gasim? Mai bine sa fiu optimista…
Am mai mers noi in decurs de 4 ore… Nu s-a intamplat nimic special… infara faptului ca Naruto nu a spus nimic… probabil se gandea si el la ale lui… Poate avea probleme cu familia… nu stiu… in schimb acum era cam ora 6… Soarele isi lua adio de la cer, bolta dumnezeiasca se imbraca in neuitata ei haina care era de un albastru foarte inchis, zalele isi aveau si ele locul… defapt adevarul era ca… noaptea incepea sa se iveasca…
-Ce facem acum? intreba Sasuke cu o voce asa de calma…
-Pai.. din pacate nu am gasit nici o cabana in drum… si acum trebuie sa va spun la ce m-am gandit…
-Ce?ce?ce?
-Calmeaza-te, Naruto… si sa stii ca am luat hotararea asta din pricina ta…
-Ce hotarare?
-Fiindca noaptea o sa fie foarte frig, o sa stam cate doi intr-un sac de dormit, iar pentru a nu se plange nimeni, m-am gandit sa procedam in felul urmator…
Atunci am scos din buzunar 4 foi de hartie unde am scris numele lor iar, dupa ce le-am impaturit , fiecare trebuia sa extraga cate un bilet. Ca de obicei Naruto a vrut sa fie primul, si cred eu, ca a sperat sa cada cu mine… dar spre marele lui ghinion:
-Ce?!? Am sa stau cu Sasuke?!?
Nici Sasuke nu a fost deacord… dar totul a fost corect… asa ca acum nu exista o cale de intoarcere… Pana la urma, cei doi s-au mai calmat si au acceptat sa doarma impreuna. Dar, asta insemna ca eu am sa stau cu Gaara… nu era cea mai stralucita combinatie… dar nu ma plangeam ca Naruto si Sasuke…
-Eu nu dorm noaptea asa ca… Sakura o sa stea singura…
-Cum adica nu dormi? intrb eu derutata de ceea ce tocmai afirmase…
-Nu pot sa dorm… in schimb am sa veghez toata noaptea, deci nu trebuie sa facem cu randul…
Nu am mai pus alte intrebari… era ciudat… oare de ce nu dormea? Ceva nu miroase a bine… acum imi pun intrebarea… Oare Gaara este om? Defapt… ce-mi pasa mie? Om sau nu… eu trebuie sa duc pergamentul si sa am grija de tancile astea, referindu-ma la Sasuke si Naruto… Si sa nu credeti ca ma simt atrasa de Gaara sau alte prostii de genu… Adica atata timp cat nu doarme si poate sa controleze nisipul fara macar sa faca vreun jutsu… spun eu ca este puternic…si nici nu cred ca vreau sa imi imaginez unde sunt limitele puterii lui…
Fara alte comentarii, toti ne-am asezat la locurile noastre… Sacii de dormit i-au pus undeva unde zapada nu era foarte inalta pentru a nu avea surprize in timpul noptii. La inceput Sasuke si Naruto, trebuiau bineinteles, sa se certe… doamne, am crezut ca nu mai termina…Cat de imaturi puteau fi…parca erau doi copii de gradinita… De la Naruto ma asteptam asta, dar de la Sasuke… il credeam mai matur… Dar, ma rog, intr-un final adormisera si ei…
Era in jurul orei 12, nu dormeam… stateam si ma uitam la stele… bolta era senina, lipsita de nori… Huh… cat de banal…sa stai sa te uiti la stele… la niste puncte albe ce stralucesc… dar totusi erau frumoase… plus ca si mandra luna era prezenta, in centrul lor… ca un paznic, le veghea…
Stand si privind toate acestea, imi dau seama ca cel mai important atribut al noptii este linistea… cred ca aceasta este perioada din viata in care, poti sa simti calmul, pacea… acest univers lipsit de oameni, de dorinta arzatoare a razboiului...
Dar, din pacate, gandurile mi-au fost intrerupte…
-De ce nu dormi?
-Cred ca aceasta intrebare as putea sa ti-o adresez si eu tie…
-Nu cred ca are sens sa-ti zic atata timp cat nu-ti pasa…
Ah… am ramas blocata… nu stiu ce sa-I mai zic… Sau poate…

Capitolul X: Perfect sau nu?

-De ce nu dormi?
-Cred ca aceasta intrebare as putea sa ti-o adresez si eu tie…
-Nu cred ca are sens sa-ti zic atata timp cat nu-ti pasa…
Ah… am ramas blocata… nu stiu ce sa-I mai zic… Sau poate… Nu… nu… in nici un caz, as arata ca o idioata… totusi...
-De unde stii ca nu-mi pasa?
“Am zis-o?Doamne, prevad ca nu voi iesi bine din asta… data viitoare gandesc si apoi vorbesc…”
Insa… ideea mea nu a fost asa de proasta cum credeam eu, roscatul chiar nu stia ce sa-mi raspunda! Na! Sa se puna si el in locul meu… sunt curioasa ce-mi va spune…
-Te-am lasat fara cuvinte? intreb eu, fericita de ceea ce se intampla.
-Nu… doar ca acum sunt chiar… mirat de felul cum gandesti, adica nu am mai intalnit o fata ca tine… si… sa stii ca, nu imi pari idioata…
“Ce?!? Nu l-am lasat fara cuvinte?”
Sunt destul de trista din pricina aceasta… Vroiam sa i-o platesc cu aceasi moneda dar nu prea a functionat… Acum, stau si analizez mai bine ceea ce a spus el… si imi dau seama… cat de paranoica pot sa fiu…roscatul tocmai mi-a dat de inteles ca mi-a citit gandurile, iar eu ma gandesc cum de nu l-am lasat fara cuvinte… Sunt cu adevarat cea mai ciudata persoana pe care o cunosc… Dar oare cum a facut asta? Vreun jutsu? Oh… mai bine sa ma culc, maine iar vom merge toata ziua… Si in plus nu prea imi pasa… Mi se pare ca si tata stia sa faca o tehnica de acest gen… Asadar, e stabilit… acum am sa ma culc pentru ca maine sa fiu informa.
-Noapte buna… sper sa reusesti sa adormi.
Incerc sa nu dau multa importanta la ceea ce tocami mi-a spus roscatul... Trebuia sa recunosc ca nu prea imi placea ca Gaara sa stie tot ce gandesc... Oricum, e posibil ca asta sa fie un vis… deci…
Ma rog… acum am asez mai confortabil in sacul meu de dormit, si ma las cufundata in abisul linistitor al viselor.
Era o noapte asa linistita, mai ales ca, din cand in cand, se mai auzea cate o bufnita ce facea ca aceasta atmosfera sa para si mai calma. Ba chiar, la un moment dat, cativa nori s-au adunat pe bolta dumnezeiasca, de unde a inceput sa se revarse un ocean de ninsoare… daca ai fi stat ore in sir sa privesti toate acestea, puteia sa juri ca te afli intr-un paradis si nu intr-o lume unde cei care domina sunt banii si razboaiele.
Insa, odata cu aceasta ninsoare, un vant puternic se starni. Eram inconstienta, dormeam… insa imi era frig, tremuram… Acum parca nu ma mai simteam intr-un paradis… acel vant imi displacea… si odata cu el, imi aminteam si acele tragice imagini cu familia mea… cand bunicul meu a fugit ca un las… si cum parintii mei au murit… “De ce? De ce m-ati lasat singura? De ce ai fugit?”… Acum doua lacrimi se prelingeau pe obrajii mei… Plangeam... Ce rau ma simteam… vroiam sa inceteze aceasta durere… si plangeam… plangeam… mii de lacrimi imi invadau fata… Dar stai! Ce se intampla? Acum ceva ma incalzea... era asa de bine… ma simteam in siguranta… Acel calvar se sfarsi… Ma intrebam de unde vine aceasta caldura, insa nu am puttut sa deschid ochii, mai bine sa nu stiu... nu mai vreau sa sufar. Voi lasa toate astea asa…
Si, in sfarsit, trecuse si aceasta noapte… acum dimineata era prevestita de acelasi soare, care s-a ivit de dupa un deal, era slabit… dar inca incerca sa incalzeasca natura ce era adancita in zapada si tremura atunci cand isi mai facea aparitia cate un vant puternic.
Am reusit sa ma trezesc…eram asa buimaca… insa cum mi-am amintit de cele intamplate aseara… totul mi s-a parut foarte clar… Acum, sunt captivata de neaua ce straluceste precum cristale atunci cand este atinsa de catre lumina soarelui. Dar, o intrebare nu-mi dadea pace… Daca este iarna, si noi ne aflam pe un deal… de ce sunt inconjurata de nisip?
-Buna dimineata Sakura… imi spuse roscatul, se pare ca ceilalti nu se trezisera…
-Um.. ce e cu nisipul asta? intreb eu putin iritata…
-A venit o furtuna si tie ti s-a facut frig, asa ca te-am incalzit cu ajutorul nisipului… tu ai spus ca trebuie sa ne ajutam unii pe altii…
Eram uimita de gestul sau… si drept fiind faptul ca nu imi aduc aminte cand am spus ca trebuie sa ne ajutam unii pe altii, chiar daca era adevarat… Totusi, ma bucur ca m-a ajutat... Ii spun un simplu “ multumesc”, dupa care ma pun sa-I trezesc pe ceilalti. Dar, cand sa ma apropii de sacul lor de dormit… ce sa vezi? Naruto si Sasuke stateau imbratisati… Se pare ca Naruto il iubeste mai mult pe Sasuke decat pe mine. Chiar am inceput sa rad… Gaara, nestiind despre ce e vorba, s-a apropiat de mine…
-Uite ce fel dorm… pacat ca nu le putem face o poza… ar fi fost o amintire placuta…
Chiar atunci roscatul facu din nisip un aparat de fotografiat si le facu o poza… Dupa ce a terminat, mi-a dat fotografia in care se aflau cei doi “indragostiti”… Din nou i-am multumit si i-am zis sa nu le zica celor doi de poza... apoi i-am trezit pe baieti, daca ati fi vazut ce fata au facut cand s-au vazut in acea pozitie… Nu mai puteam de ras… Cred ca e prima data cand rad de cand s-a intamplat acea nenorocire… Si… dupa ce se mai dezmeticesc le spun:
-Ce fac indragostitii? Cum a fost az-noapte?
Pe Naruto l-a bufnit rasul, din cauza caruia a primit un pumn de la Sasuke de a trecut prin doi copaci… Se pare ca domnul morocanos nu prea era in apele lui… Dar, chiar si asa, pe mine m-au amuzat foarte mult astia doi… si se pare ca si Gaara zambea… Asta a fost cu siguranta o dimineata cu adevarat perfecta…
Dar, stai! Ce se aude? Hm… cred ca nu suntem singuri… Se pare ca ceilalti nu observasera prezenta noului nostru prieten… Sau… ma insel? Deoarece Naruto déjà aruncase cu niste kunaiuri intr-unul dintre tufisuri… Ne apropiem cu totii, nelasand garda jos… din ce in ce mai mult suspans ne pandea de peste tot… Naruto mai are putin si se sufoca… Si, dand tufisul laoparte…

Capitolul XI: “ Haide,nu vrei sa plangem impreuna?”

Dar, stai! Ce se aude? Hm… cred ca nu suntem singuri… Se pare ca ceilalti nu observasera prezenta noului nostru prieten… Sau… ma insel? Deoarece Naruto déjà aruncase cu niste kunaiuri intr-unul dintre tufisuri… Ne apropiem cu totii, nelasand garda jos… din ce in ce mai mult suspans ne pandea de peste tot… Naruto mai are putin si se sufoca… Si, dand tufisul laoparte…
-Ce?!? Un sconcs ?!? se auzira tipetele disperate ale lui Naruto…
Toti am reusit sa plecam de acolo, insa Naruto a ramas prins intr-o creanga a tufisului… Se pare ca si-a primit rasplata… sconcsul si-a facut bine treaba… Am inceput sa rad… era asa de amuzant sa vad cum toate belelele cad pe capul lui Naruto. O fi el tantalau, dar e foarte comic… Pana la urma era un tip de treaba… chiar daca acum mirosea ingrozitor…
Dupa ce baietii s-au mai linistit, am mancat cate ceva din proviziile luate, apoi ne-am strans sacurile de dormit si am pornit la drum… Sper ca in seara aceasta sa putem dormi intr-o cabana… Nu mai vreau sa port discutii inutile in toiul noptii… si, in plus pot sa spun ca nu m-am odihnit cine stie ce… Dar, chiar si asa… cei doi “indragostiti” au dormit excelent din cate vad…
Dar, ma rog, acum cred ca este in jur de ora 9 dimineata, deci daca ne-am grabi cred ca putem ajunge in desert maine pe la ora 2 dupamiaza… deci ar trebui sa grabim pasul… Asa ca le-am spus si celorlalti ce aveam in cap, fiind toti deacord… adica ma rog nu stiu ce a inteles Naruto din asta… dar, e bine ca nu a avut nimic de comentat…
In drum, cam la vreo 3 ore distant de unde plecasem, am intalnit trei copii… cred ca erau genini dupa felul cum aratau… probabil se ratacisera deoarece pareau cam derutati. Micul grup era format din doi baieti si o fata… Unul dintre genini avea un par asemanator cu invelisul intunecat al noptii, ochii de aceasi culoare, care iti puteau inspira o usoara neincredere si frica… era imbracat normal, intr-un costum obisnuit de ninja, asemanator cu cel al lui Naruto, doar ca era de o culoare neagra amestecata cu un gri deschis. Avea si o pelerine de ploaie, crem… nu stiu la ce ii folosea… dar, ma rog… Celalalt avea un par argintiu precum neaua diminetii, niste ochi care erau determinati de o incredere surprinzatoare… si de un verde aproape asemanator cu cel care il am si eu.
“ Interesant pustiul…” imi spun in gand in timp ce imi indrept privirea spre membrul feminin al grupului… Era destul de draguta, avea parul castaniu, prins in doua codite si asemanator cu frunzele aramii scuturate de vant toamna… ochii erau mari si negri ce iti dadeau o senzatie de bucurie si extaz… Era imbracata intr-o fustita scurta si albastra, niste sosete putin mai lungi de genunchi, o pereche de pantofi si o geaca alba cu o gluga de un mov aproape pal….
Naruto, ca de obicei foarte enervant intreba:
-Hei, cine sunt tancile astea?
-Tanci ?!? intreba nervos geninul cel brunet…
-Pai nu asta sunteti? incerca Naruto sa-l necajeasca….
- Mimikimarou, lasa-l impace, e idiot ca si el este tot genin dar se crede mare si tare… i-o taie scurt fata…
Hm… deci se pare ca pe brunet il chema Mimikimarou… parca am mai auzit undeva numele astea… dar oare unde? Mi se parea asa de cunoscut… sunt sigura ca am mai auzit undeva cuv, Mimikimarou.
Dar, intre timp, Sasuke a incercat sa afle mai multe despre ei…
-Deci cine sunteti voi si ce cautati aici?
-Eu sunt Kaito, el e Mimikimarou iar fata este Kaori… ne spuse scurt si la obiect cel cu parul argintiu…
Mi se parea interesant Kaito asta, semana destul de mult si cu Kakashi, un jounin din Konoha. Insa tot nu imi dau seama de unde stiu de numele Mimikimarou. Foarte ciudat…aveam o senzatie bizara… numele imi era asa de familiar, dar parca nici nu auzisem in viata mea de el… da stiu… intradevar ciudat…
Dar, acum trebuie sa nu-i mai dau prilejul lui Naruto sa ne faca de ras, asa ca i-o iau inainte si imi prezint si eu echipa cum a facut Kaito.
-Eu sunt Sakura, tipul brunet e Sasuke, cel fara creier Naruto, iar cel roscat Gaara…
-Imi imaginam si eu ca e fara creier acest Naruto… apropo de ce are nume de caine? intreba Mimikimarou amuzat de cele ce se intamplau….
Naruto mai avea putin si erupea ca un Vulcan, doar ca a avut Sasuke grija sa-l calmeze… Doamne, blondul asta e o fiinta tare ciudata… e atat de tantalau si fara minte, dar macar starneste buna dispozitie…
Acum, ar fi momentul sa incetam cu acest amuzament stupid pana la urma, si sa vedem ce sunt cu pustii astia aici…
-Deci…ce faceti aici?
-Pai suntem in misiune, trebuie sa ne gasim senseiul si…aaaa…avem totul sub control…
-Deci v-ati pierdut sa inteleg… ii spun lui Mimikimarou care chiar crede ca ma duce de nas… se pare ca sunt cateva asemanari intre el si Naruto…
-N… nu… ne-am pierdut…
-Ba da Mimikimarou, recunoaste suntem cam derutati… si in plus nu avem ce sa mancam,ne este foame… il cautam pe sensei de 2 zile si nu avem success… daca i s-a intamplat ceva?
-Va ajutam cu placere! In plus nu cred ca bunica Tsunade s-ar supara daca am ajuta niste ninja in primejdie… mai ales ca sunt nsite copii asa de draguti… spuse Naruto foarte increzator si dornic de asi arata puterile si de a demonstra ca e mult mai bun decat Sasuke..
-Nu suntem in primejdie! i-o reteza Kaori.
Huh… deci asa sta treaba…dar, nu am apucat sa spun nimic deoarece chiar atunci Kaito se apropie cu o viteza uluitoare de mine si incerca sa ma raneasca la piciorul drept, cred ca pentru a ma lua ostateca… Chiar a crezut ca am lasat garda jos si ca am crezut in povestea aia jalnica… ce prostut… Oricum va dati seama ca nu a reusit sa faca ceea ce si-a propus… Poate unii cred ca daca poti atinge o viteza foarte mare, restul pare foarte usor… va spun din propia experinte ca nu e asa… si pe langa asta, tipul era stangaci si nici nu putea sa actioneze cum trebuie la viteza aceea, adica sa zicem ca daca nu m-as fi miscat, in loc de piciorul drept l-ar fi nimerit pe cel stang… Poate nu vi se pare cine stie ce greseala colosala, dar daca si-ar fi propus sa imi atace inima fiti siguri ca rezultatul nu era acela care si-l dorea… Dar ma rog, mai bine sa va spun cum a decurs lupta sis a nu va mai plictisesc cu aceste detalii inutile.
Asadar, dupa ce a crezut ca planul lui a functionat, a fost dezamagit de faptul ca ceea ce atacase era doar o clona de apa… Am folosit jutsul asta pentru ca mi-am dat seama de la inceput ca ceva era inneregula cu povestea lor legata de misiune… adica a parut destul de plauzibila pentru ca fata si-a exprimat ingrijorarea pentru sensei… insa nu e asa usor sa minti… ma rog, noi nu despre asta vorbeam…
Asa.. acum era randul meu sa inteleg… Am folosit tehnica pamantul pentru a-l incolti , dar se pare ca nu a mers pentru ca “tinta” mea era tot o clona… Se pare ca acum era ascuns dupa niste tufisuri… bun… Am creat niste mingii de foc si le-am aruncat in mai multe directii pentru a fi sigura ca de data asta nu imi mai scapa. Dar na! Si de data asta era tot o clona… Firar sa fie,deja m-am enervat … Nu am timp de jocuri prostesti, asa ca mai bine o termin repede….Am facut jutsul meu “special”, cu ajutorul caruia i-am localizat chackra baiatului, iar totodata copacul unde se afla se ofilise iar el cazuse la pamant… A incercat sa se miste, dar nu a reusit din cauza barierii invizibile create de mine…Ma apropiam de el… tremura… acum o sa vada el ce se intampla cand te iei de cine nu trebuie… L-am scos din bariera si i-am dat un pumn de a trecut prin 10 copaci…
-Te-ai luat de persoana nepotrivita baiete… Sa nu crezi ca daca sunt fata gandesc si actionez la fel ca tantalau de Naruto, sa las garda jos la orice poveste de adormit copiii… Acum… e timpul sa-ti primesti rasplata…
Am scos un ranjet malefic si parca inebunisem! Vroiam sa-l vad mort… suferind… tarandu-se in fata mea… Asa ca m-am folosit de genjutsul mortii pentru ai arata eu ce inseamna puterea adevarata… Imediat dupa ce am facut jutsul cu mainile, baiatul a fost inconjurat de o ceata rosie… peste tot era numai sange…cu adevarat infricosator…
-Iti place aici?
-Ce… e locul… asta?
-Un ocean format din lacrimile de sange ale celor care au trecut pe aici… Nu e minunat?
-Lacrimi… de sange?
-Da… Haide, nu vrei sa pleangem impreuna?
Chiar atunci mii de sabii au inceput sa-l strapung… sufera… plange…cu lacrimi de sange… exact pe placul meu... Ador sa-l vad suferind, chinuindu-se sa scape… “ Mori, mori, mori!!!” Am vrut sa-I tai capul, dar am fost oprita de catre roscat, care mi-a interupt tehnica cu ajutorul nisipului sau.
-Sakura! Termina, e doar un copil! Calmeaza-te… Nu trebuie sa te lasi sedusa de acea dragoste nebuna de a ucide oamenii…
Ceilalti erau stupefiati de puterea mea si de faptul ca eram asa de nemiloasa cu acel genin… Nici nu au avut timp sa analizeze ceea ce tocmai a spus Gaara. Insa… eu nu aveam ce sa fac… Nu ma puteam controla…
Totusi, de dragul celor spuse de roscat am incercat sa ma calmez, gandindu-am la el… Am stat zeci, poate mii de secunde in incercarea de a face asta… Era greu… Dar, am reusit si daca v-as spune cum si de ce cred ca si voi ati fi la fel de uimiti ca si mine, asa ca mai bine pastrez pentru mine…
Acum, pentru a scapa de tot taraboiul ce ar trebui sa urmeze, l-am lasat pe Kaito impace si am utilizat jutsul teleportarii si in urmatoare clipa eu impreuna cu echipa mea ne aflam in partea cealalta a padurii, aproape de desert… Insa, odata cu tehnica asta 3 sferturi din chakra mea s-a consumat… Marele nostrum noroc era acela ca…


Capitolul XII: Dragostea?

Acum, pentru a scapa de tot taraboiul ce ar trebui sa urmeze, l-am lasat pe Kaito impace si am utilizat jutsul teleportarii si in urmatoarea clipa eu impreuna cu echipa mea ne aflam in partea cealalta a padurii, aproape de desert… Insa, odata cu tehnica asta 3 sferturi din chakra mea s-a consumat… Marele nostru noroc era acela ca in apropiere de locul unde ne aflam era o cabana, destul de buna pentru a innopta acolo.
-Acum ne oprim din mers, o sa stam in cabana aia pana maine, si o sa pornim de dimineata spre Satul Nisipului… le spun celorlalti care inca erau in starea de soc dupa toate cele intamplate…
-Cum ?!? Nu o sa ajungem la timp daca pierd toata ziua aici! O… nu cumva ai…obosit? spuse Naruto, dupa vreo 2 minute de la ceea ce tocmai anuntasem…
-In loc sa te gandesti la sanatatea mea, mai bine fii fericit ca nu mai dormi cu “iubitul” tau Sasuke…
Naruto nu a mai zis nimic, probabil ma injura in gandul lui, Sasuke facand la fel… bine-nteles… Ma rog, nu-mi pasa… acum trebuia sa ma odihnesc pentru a-mi recapata din chakra pierduta… Nu as putea sa lupt daca cineva ne-ar ataca chiar in momentul asta…
Si asadar, toti ne-am indreptat spre cabana aceea… la prima vedere parea abandonata, geamurile erau sparte, acoperisul avea ceva crapaturi, lemnul de la usa era putrezit… Deci e clar… era abandonat. E bine atunci, nu va trebui sa stam cu vreun mos sau vreo baba prin preajma… Exteriorul arata rau, orice-ai zice, insa interiorul era ceva mai bun… Prima data intrai in living unde erau asezate o canapea si o masa, pe jos, in loc de covor era o blana de urs… probabil cel care a locuit aici a fost vanator… Apoi urma bucataria… nu erau cine stie ce pe acolo… un frigider, o masa cu doua scaune si o soba… Camerele nu aveau o culoare anume... deoarece era o casa modesta si simpla facuta probabil de un padurar caruia ii placea sa vaneze, si care nu a mai avut timp sau rabdare sa vopseasca lemnul din care era confectionata locuinta… Cabana mai avea un etaj unde se aflau doua camere asemanatoare, fiecare avand un pat de o persoana si o noptiera aramie… In capat observ ca este si o baie, perfect… ma ingrijorasem ca asa ceva lipseste…
-Sakura, cum vom dormi?
-Pai, eu voi sta in prima camera de la etaj, cea de pe partea stanga… tu, Sasuke, vei sta in camera de pe partea dreapta,iar Naruto vei dormi in living, pe canapea sau daca preferi pe blana aceea de urs… iti va tine de cald…
Acum, dau sa merg la mine in camera pentru a gasi eventul niste paturi pentru Naruto, nu imi doream sa-l vad inghetat de frig. O fi el tantalau, dar nu merita sa moara asa de tanar… Insa, el avea alta grija acum… ma intreba unde va sta Gaara…
-Nu e clar? Va sta de paza, atata timp cat nu doarme…
Bun… toti erau multumiti de aranjarea in camera, asa ca m-am dus sa ii aduc niste paturi lui Naruto… Nu am gasit mare lucru la mine in camera, asa ca m-am dus spre a lui Sasuke. Am ciocanit la usa si s-a auzit un scurt “Intra”… Nici nu am apucat bine sa deschid usa ca brunetul ma si intreba care este motivul deranjului. Morocanos om….
-A nu, nimic important… Am venit sa vad daca pot sa gasesc la tine in camera niste paturi ca la mine nu sunt…
-Paturi?
-Da… pentru Naruto, nu vreau sa inghete de frig… e prea tanar ca sa aiba un sfarsit asa de tragic…
-Ma rog, vezi daca sunt cateva in sifonierul acela…
Deci avea un sifonier… e bine… sper sa gasesc acolo ce-mi trebuie. Si… “bingo!” imi spun in minte in timp ce tin in mana paturile care le cautam… I-am cerut scuze lui Sasuke pentru deranj, apoi m-am indreptat catre living, unde se aflau Naruto si Gaara. Am coborat scarile si ce sa vezi? Cretinul ala incerca sa sparga o minge din nisip, care banuiesc ca era de la Gaara.
-Naruto!!! Ce naiba faci aici?
-Ma antrenez… Vreau sa sparg mingea asta de nisip cu ajutorul chakrei…
-Si vrei sa faci asta in cas

[Verrine]

celelalte cap.. ptr k nu incap toate in acelasi post.. sper sa nu primesc warn ca am facut double posting :-L

Capitolul XIII: Mi-a scapat ceva?

-Pentru ca nu am avut o copilarie mai buna decat a ta, si imi imaginez ca nici tu nu stii ce e dragoseta… Insa cineva m-a invatat ce e acest sentiment…
-Si cine ma rog e acest “cineva”?
Ezita cateva momente… era nehotarat in privinta raspunsului… Poate era o intrebare care l-a deranjat… nu vroiam sa ma bag in treburile lui, dar eram curioasa de ce facuse acea afirmatie… Ca scuza i-as putea spune ca atata timp cat el a spus acel lucru, trebuia sa se gandeasca ca persoana cu care vorbeste ar putea fi curioasa in privinta acelui “cineva”. Dar, se pare ca nu trebuia sa imi mai fac probleme deoarece urma un raspuns din partea roscatului:
-Naruto…
Am inceput sa rad cu pofta… “Naruto ?!?” ala e un tantalau de prima clasa, de unde sa stie el sa raspunda la o asa intrebare “filosofica”. Era dea dreptul amuzant… Oricum, odata cu asta am aflat ca Gaara are si el o latura mai amuzanta un de se afla umorul sau… ar trebui sa si-o arate mai des deoarece se pricepe destul de bine la glume…
-Sakura, nu glumesc… Crede-ma, stiu ce vorbesc… Vezi tu, Naruto nu si-a cunoscut niciodata parintii, a fost singur, dispretuit din cauza faptului ca este gazda Vulpii cu Noua Cozi, nu a avut niciodata prieteni… Dar se pare ca asta la ambitionat si l-a ajutat sa-si creez un scop… acela de a fi cel mai bun ninja care a existat vreodata…
“Ce?!?” eram stupefiata de ceea ce tocmai aflasem… Vrea sa ajunga cel mai bun ninja din lume? Asta da prostie… Cum de isi imagineaza asa ceva? Cred ca nu e in stare sa omoare nici un iepure…Stati! Vedeti iar sunt paranoica… Gaara tocami mi-a spus ca blondul este gazda Vulpii cu Noua Cozi si eu ma gandesc la scopul sau… Da, asta sunt eu, o paranoica inzestrata cu multa ironie… N-ai ce-I face. Oricum, dupa comportamentul care il are, nici cel mai inteligent ninja nu si-ar fi dat seama ca Naruto duce aceasta viata care este intradevar groaznica, dar pe care el o vede plina de lumina, prietenii, distractii… Cu adevarat uimitor… Cine ar fi crezut ca acest copil este gazda Vulpii cu Noua Cozi… Dar, chiar si asa asta nu explica de ce ar sti el ce este “dragostea”…
-Sakura, nu ma astept sa ma intelegi sau sa ma crezi… Dar iti spun sigur ca Naruto are dreptate… El ma invatat ca daca ai cei mai buni prietenii langa tine si daca vrei cu adevarat sa-i protejezi, atunci vei invinge si vei ajunge la rezultatul dorit… Pentru el, intr-o lupta nu conteaza cantitatea de chakra pe care o detine sau numarul de tehnici pe care le stie… ci scopul pentru care lupta… Naruto,si slabind voce, era sa moara pentru a-mi demonstra asta…
Nu stiam ca Gaara are o asa parere despre Naruto… poate pana la urma blondul nu e asa de tantalau… Oricum, asta nu ma va convinge sa-mi schimb telul in viata… Vreau cu orice pret sa-l omor pe bunicul meu si nu pentru ca mi-au fost ucisi parintii din cauza lui ci pentru ca a fost un las, nu a avut curajul sa stea drept in fata mortii… un adevarat ninja nu ar fi procedat ca el… Dar oricum presimt ca mai e mult pana la ziua aceea… Nu va veni asa de curand… Oricum, nu ard de nerabdare sa-l intalnesc,am toata viata inainte sa fac lucrul asta… nu pot permite sa dau cu piciorul sansei care o voi avea atunci cand aceasta va veni… Ma rog, sa terminam aceasta discutie care cred ca déjà va plictisit. Sa revenim la ale noastre, sa vedem ce imi mai spune Gaara… Sincera sa fiu, sunt captivate de felul cum vorbeste… si mai ales cum gandeste.
-L-ai visat cumva pe baiatul ala?incerca el sa schimbe subiectul initial…
-Da… nu te mai intreb de unde stii ca déjà imi imaginez, oricum… Nici cand omor oamenii cu acel genjutsu nu mi se intampla asta… De la inceput mi s-a parut ceva ciudat la baiatul ala…
-Poate ca a vrut sa se razbune… cam asa obisnuieste neamul lui sa lucreze… Atunci cand sunt atacati cu ninjutsu sau taijutsu incearca sa se ascunda, apoi folosesc genjutsul pentru a-l atrage in capcana pe adversar… Ii provoaca cosmaruri pana il epuizeaza, sau in cele mai rele cazuri il inebuneste… apoi il omoara pur si simplu… Oricum, e bine ca nu a apucat sa faca asta, l-ai luat prin surprindere cu toate tehnicile, care necesitau pregatire inainte de a le face… insa se pare ca la tine a functionat fara sa stai sa-ti mai pregatesti chackra…
-Considera-l ca si mort…
-Faci ce vrei…
“Ce e cu atitudinea lui? E schimbata…”. Ciudat… Dintr-o data atmosfera care ne inconjura se racise si asta nu din pricina vantului ce vajaia ca un nebun, scotocind si cel mai mic colt unde avea sa se gaseasca caldura. Ceva s-a intamplat aici… Cum poate un om sa-si schimbe temperamental asa, dintr-o data? Sau poate ca el nu e om, am citit despre cei asemeni lui… Sunt ca un fel de corcituri…Isi pot schimba temperamental intr-o fractiune de secunda, nu dorm, nu mananca… toate din cauza faptului ca sunt mai multe suflete intr-un singur corp…
Acum, ochii lui sunt din ce in ce mai reci, aproape ca puteai spune ca sunt inghetati… Ma speria acesta noua atitudine… Oare sa fie si el una dintre acele corcituri, si cel cu care am vorbit mai devreme a fost unul dintre acele suflete blande, dulci… Sper din toata inima ca ma insel, adica ar putea fi si a doua lui personalitate. Acum se uita tina spre mine… ma studiaza din cap pana-n picioare de parca nu m-ar fi vazut niciodata. Ochii lui incepeau sa emane ura, dispret…
In urmatoarea fractiune de secunda ceva se indrepta cu o viteza uluitoare spre mine, m-a luat pe deplin prin surprindere… De abea am reusit sa ma feresc, fapt caruia acum sunt ranita la umarul drept… Defapt, daca stau bine sa ma gandesc era ceva mai… mult decat o rana… Acum sunt ascunsa dupa cateva scanduri care au avut un sfarsit tragic la impactul cu acel atac… Dupa ce se mai lipezeste fumul acela, pot sa deduc cu usurita ca era o sabie din nisip. Stai… nisip? Nu cumva… da acum, pot spune ca eram in adevaratul sens al cuvantului… stupefiata. “De ce a facut asta? Parca el spunea ca trebuie sa ne ajutam coechipierii nu sa-I ranim.” Nu stima ce sa fac, era clar ca nu puteam sa-l omor, dar nici sa-l las sa ma omoare el primul. Asta da situatie disperata. Nu am mai tercut niciodata prin ceva asemanator…
Stai, fumul s-a dus de tot,mai bine nu o facea, si il vad pe Gaara cu o figura parca de… om nebun, disperat. Era asa de… nici nu stiu cum sa va spun. M-a surprins total… Nu cred ca in situatie mea ar fi ajutat la ceva sa vorbesc cu el, insa, cum incercarea moarte n-are…:
-Gaara, ce faci? Credeam ca am hotarat sa ne aparam unii pe altii, nu sa ne ucidem reciproc! Ce ti-a venit sa ma ucizi?
-......

Capitolul XIV: Esecuri peste esecuri…

Stai, fumul s-a dus de tot,mai bine nu o facea, si il vad pe Gaara cu o figura parca de… om nebun, disperat. Era asa de… nici nu stiu cum sa va spun. M-a surprins total… Nu cred ca in situatie mea ar fi ajutat la ceva sa vorbesc cu el, insa, cum incercarea moarte n-are…:
-Gaara, ce faci? Credeam ca am hotarat sa ne aparam unii pe altii, nu sa ne ucidem reciproc! Ce ti-a venit sa ma ucizi?
-Taci! Tu ai fost… tu ai ucis-o… nu vei scapa si de data asta!
“Ce tot vorbeste el acolo?”… Eram dea dreptul speriata… Adica am omorat multi oameni la viata mea, dar nu imi aduc aminte sa ma fi luptat cu ninja din Satul Nisipului care ar fi putut sa aibe vreo legatura cu Gaara… Puteam sa-l ucid, dar nu vroiam… nu ar fi ajutat la nimic asta… Oricum, ceva trebuia sa fac deoarece devenea din ce in ce mai violent si de abea ma puteam feri de loviturile care mi le dadea. Oare unde or fi ceilalti de nu au auzit ce se intampla aici? Nu cred ca sunt cu totii plecati, si mai ales in toiul noptii… Si situatia nu prea era roz… nu mi-am imaginat niciodata ca va trebui sa lupt cu un asa temperament…
Dar momentan cred ca ar fi indicat sa gandesc mai putin si sa lupt mai mult, adica ma rog… sa ma feresc…
-Nu am omorat pe nimeni! Intelge… trebuie sa te calmezi! incerc eu sa-l mai linistesc, dar fara vreun rezultat….
-Tu ai fost! Te-am vazut in acea seara!
Deci, vad ca nici sa discut nu pot… Si déjà am consumat ceva chakra ca sa ma feresc… Nu mai am alta alternativa… trebuia sa-I aplica lovitura “de gratie”. Mi-as fi dorit sa nu o fac, dar nu pot sa-l las sa ma ucida… Daca ar fi fost in alte circumstante… poate… Eh, ghinionul e de partea lui… Asa ca eu trebuie sa gandesc pozitiv din moment ce am luat aceasta hotarere, de a-I aplica acel jutsu.
Acum trebuia sa imi concentrez chakra pentru a putea lovi, insa cum Gaara ataca ca un nebun, la fiecare 10 secunde imi da cate o lovitura… e destul de greu… Oricum, am déjà un plan in minte care sigur nu va da gresi. Mai intai, pentru al deruta creez patru clone…apoi imi folosesc genjutsul pentru al mai ameti.
Dupa ce fac asta, roscatul se uita imprejur pentru a analiza situatia… isi indreapta nisipul spre una dintre clonele mele… nu o nimereste din cauza genjutsului. Perfect! Acum am timp sa-mi concentrez chakra… Ridic mana dreapta si inchid ochii… dupa aproximativ 20 de secunde de stat in aceasta pozitie, in palma mea se aduna o cantitate destul de mare de chakra neagra care parca scotea scantei. Nu foloseam niciunul dintre elemente… era doar o parte a puterii mele. Putini ninja pot sa-si controleze corpul in asa fel incat atunci cand ataca sa se observa chakra… va spun pe propia piele ca e extreme de dificil.
Acum sa terminam cu teoria si sa trecem la fapte… Jutsul era aproape prefect… haide… inca putin… inca, inca… Acum! Ma apropii cu o viteza uluitoare de el si ii aplic acea lovitura “ de gratie” in splina… acela este punctual cel mai sensibil al lui din cate am observat…
Sunt fericita de ceea ce vad… rezultatul e pozitiv… Sangereaza! Dar…stai, ce mai e si asta? E doar… nisip. “La naiba!”Are un scut cel protejeaza… Perfect, acum am pierdut si jumatate de chackra si abia daca i-am facut o zgarietura. Dar, asta nu e tot pentru ca imi da o lovitura de ma arunca cam la 50 de m de cabana, oprindu-ma din cauza ca m-am lovit de trunchiul unui copac… Se pare ca mi-am fracturat cateva coaste… Mai bine de atat nu se putea! Oricum, acum stiu ce am de facut… Am sa-l ucid! Nu pot sa stau asa… imi pare rau ca trebuie sa fac asta... chiar am multe regrete in suflet… dar nu mai e nimic de facut, vroiam sa-l incetinesc dar nu a functionat.
Ma ridic in picioare, ma mai dezmeticesc si imi adun iar chakra, in acelasi mod ca si la jutsul anterior. De data asta, nu va mai scapa, nici daca ar avea el cel mai tare scut din lume… Vreau sa va spun ca am omorat un hokage cu aceasta tehnica, deci cred ca va functiona si in privinta lui…
Acum, sunt inconjurata toata de o chakra mai ceva ca negura… este cel mai intunecat si mai sumbru jutsu ce exista... Acum ochii mei cei verzi precum smaraldul, devin negri precum taciunile, parul dintr-un roz pal, in cea mai intunecata culoare, ramanand doar o singura suvita la starea ei naturala… Sunt pregatita! Ma apropii cu o viteza, atat de mare incat numai atunci cand pasesc in urma mea se poate observa o gaura cam de 1m adancime. Sunt aproape, inca putin, inca un metru si… in fata mea apare o broasca uriasa…
“ Ce naiba mai e si cu asta?” Imi opresc jutsul… Insa eu raman la fel, fara sa revin la normal… Eram tare derutata, de unde a aparut si broasca asta? Ma indepartez mai mult, si pe capul acelei dihanei ce vad? Naruto! Idiotul! Daca pun mana pe el nu mai iese o luna din spital…
-Naruto! Ce faci acolo?!? Da-te de aici daca nu vrei sa te striveasca…
Dar nu am apucat sa spun nimic ca déjà roscatul se afla langa Naruto fiind gata sa-l omoare. “Ce mai prieteni!” Am vrut sa ma indrept catre ei, dar nu mai aveam chackra, chiar daca jutsul nu a fost folosit, a fost indeajuns doar sa-l creez… O fi el cel mai puternic jutsu… dar te seaca imediat de chackra… Oricum, acum eram ingrijorata din cauza lui Naruto… “ La naiba! O sa-l omoare!”



Capitolul XV: Totul revine la normal…

-Naruto! Ce faci acolo?!? Da-te de aici daca nu vrei sa te striveasca…
Dar nu am apucat sa spun nimic ca déjà roscatul se afla langa Naruto fiind gata sa-l omoare. “Ce mai prieteni!” Am vrut sa ma indrept catre ei, dar nu mai aveam chackra, chiar daca jutsul nu a fost folosit, a fost indeajuns doar sa-l creez… O fi el cel mai puternic jutsu… dar te seaca imediat de chackra… Oricum, acum eram ingrijorata din cauza lui Naruto… “ La naiba! O sa-l omoare!”
Dar fix atunci cand era sa-I dea lovitura finala, intre cei doi s-a creat ca un fel de explozie… care nu stiu exact cum sau de unde a venit… Dar, se pare ca si broasca a cazut in aceasta escapada, creand si ea un nor de fum imens, cam de 50 de ori mai mare decat cabana in care stateam. Nu cred ca Naruto ar fi fost destul de inteligent sa puna asta la cale... “ Ia stai…” Acum am inteles despre ce e vorba… Doar ca nu puteam sa fac prea multe… nu prea mai aveam chakra… ultimul jutsu m-a epuizat… Trebuia ca brunetul sa se descurce singur…
Cu ultima forta care o mai aveam m-am indepartat de locul unde va avea loc o batalie pe viata si pe moarte… Din care nu stiu daca vor fi supravietuitori… M-am dus asadar in padurea ce inconjura cabana, mai exact intr-un stejar batran, inalt, care era acoperit in intregime de zapada… numai bun pentru a ma ascunde… Acest copac spun eu ca ar putea rezista daca s-ar folsi elementul vantului… Trebuie sa ma gandesc la toate oportunitatile; in acest moment… nimic nu ma mai poate surprinde…
E aproape dimineata… un vant domol adie printre copacii acoperiti de neaua alba, cristalina, ce face ca aceasta atmosfera tensionata in care ai putea muri in orice clipa, sa para doar un joc banal, asemanator cu cele din copilarie… cand iti imaginai ca esti hokage sau ca detii cine stie ce puteri uimitoare de care nu aveai habar… Si in acest moment mi-as dori sa intru in acea melancolie, sa ma las cuprinsa de ganduri, sa fiu iar stinghera printre portile inchise ale sufletului meu… dar din pacate asta nu se poate… trebuie sa vad urmarile acestei batalii ce tocmai are loc…
Fumul facut de acea explozie misterioasa, se cam termina… lucrurile incep sa se limpezeasca. Cand totul este la fel de clar ca inainte, il vad pe Gaara care era tinut de catre Naruto, Sasuke administrandu-I un fel de calmant… dupa culoare asa mi se parea. Si eu care ma gandeam ca o sa fie cine stie ce lupta… Dar, e mai bine ca nu s-a intamplat asta… cel putin am supravietuit toti in fata puterii roscatului… care nu cred nici pe departe ca se sfarseste aici… asta nu e nici pe departe o limita… Sincer, cred ca chakra care o detine Gaara e de 10 ori mai mare decat a mea…
Ma rog, cand observ ca lucrurile sau mai calmat, ies din padure, fiind inca sub influenta jutsului… Sasuke s-a uitat cam dubios la mine, dar si-a dat seama ca sunt doar eu, “dulcea” Sakura. Mi-as dori sa va spun cam cum arata atmosfera in care ne aflam… dar ce am putut? A sarit repede Naruto cu gura…
-Hei… cine esti? Sasuke, e inamicul!! Ce ai facut cu Sakura? Jur ca daca te-ai atins de ea o sa o platesti cu viata!
“Si eu care imi faceam griji pentru idiotul asta, mai bine murea… ne facea un bine!”
-Sunt eu idiotule! Arat asa din cauza jutsului care mai impredicat sa-l fac!
-Sakura, tu esti? Sigur nu minti?
-Naruto ca sa-ti demonstrez, iti mai dau un pumn asemanator cu cel de ziua trecuta, ala care l-ai primit pentru ca te jucai cu mingea aia de nisip, in casa!
-Gata, gata.. te cred… Sasuke nu e nevoie sa-ti fie frica, este Sakura cu siguranta…
-Idiotule...inloc sa ne demonstrezi ca n-ai creier, mai bine du-l in casa pe Gaara… Ar trebui sa-si revina din moment in moment…
Acum cred ca imi dau seama ce s-a intamplat… Cred ca urmatoare ipoteza e cea mai plauzibila pe care mi-o pot inchipui… Deci Naruto si Sasuke si-au dat seama de la inceput ca ceva e inneregula cu Gaara… Dar, pentru a nu sfarsi ca mine s-au ascuns in padure pentru a face un plan, care cred ca suna cam asa… Sa faca unul dintre ei acea broasca pe care va trebui sa stea Naruto… asta pentru a opri atacul meu… Apoi, probabil ca Sasuke s-a gandit ca Gaara il v-a omori pe Naruto, asa ca a pus niste explozibil la cativa centimetri de blond… Si apoi… ati vazut si voi ce a urmat… Unul dintre ei l-a tinut, acesta fiind Naruto, iar celalalt ia administrat serul acela… Daca acesta a fost planul, cu siguranta a fost unul ingenios… Deci, sa tin minte, Sasuke e bun la facut planuri… Asta e bine…
-Dar, vreau sa stiu! Cine a facut broasca?
-Eu… e unul dintre tehnicile invatate de la ierbivorul pervers…
-Adica… Jiraya?intreb eu curioasa pe Naruto… oare de unde gaseste numele astea?
-Da… asa-I spun eu pentru ca are o slabiciune pentru femei…
“Doamne… ce o fi fost in capul Saninului?” Stau eu acum si ma gandesc… probabil a fost interest de baiat pentru ca este gazda Vulpii cu Noua Cozi… cu siguranta… altfel nu-l vad pe el sa renunte la pervesiunile lui pentru un pusti ca Naruto.
Dar, intre timp…l-am dus pe Gaara pe o canapea, in partea cealalta a casei, care a scapat de mania roscatului. Toti asteptam trezirea acestuia… acum, pentru ca Naruto nu comenta… va pot spune ca era o atmosfera calma… Toti eram mai linistiti deoarece stiam ca Gaara o sa-si revina din acea stare…mai furioasa. Partea proasta este ca eu va trebui sa ramana cu aceasta infatisare o zi intreaga… din cauza careia Sasuke se uita incontinuu la mine… Nu suportam asta… imi urmarea fiecare miscare care o faceam… Acea senzatie ca eram urmarita din toate partile parca ma sufoca… Pana la urma nu am mai rezistat si i-am spus raspicat:
-Poti sa nu te mai uiti atata la mine?
-Doar ma gandeam… cum poate un om sa se schimbe intr-o singura noapte… Chiar ai fi fost in stare sa-l omori…
- Si ce? Vroiai sa ma ucida el primul?
Nu a mai spus nimic, indreptandu-si privirea intunecata catre Gaara… Roscatul incepea sa-si mai revina… din cand in cand mai misca cate o mana, cateodata chiar incerca sa vorbeasca… Era aproape de a se trezi...
Oricum, pana sa ajungem aici, am asteptam in curs de un sfert de ora, timp in care Naruto a si adormit… probabil consumase multa chackra sa creeze broasca aceea. Acum eram doar noi doi… eu si Sasuke… Amandoi avand copilarii groaznice, in care parintii au fost ucisi in fata noastra… Ne asemanam…In acest moment intre ochii mei si a lui, nu exista o diferenta anume ... Ambii erau negri, in care se reflecta suferinta si dorinta de razbunare…. Asa de asemanatori, dar parca foarte diferiti… Nici eu nu intelegeam acum ce era in mintea si inima mea… Oarecum, ceva ce nu am mai simtit niciodata… Dar, acum nu era nici momentul, si nici timpul potrivit pentru asa ceva… asa ca mai bine sa trecem peste acestea lucruri care depasesc constiinta mea…
Brunetul era obosit… chiar daca nu vroia sa o admita… Mai bine as fi stat doar eu sa-l astept pe Gaara sa se trezeasca… macar maine eu o sa fiu singura obosita…
-Sasuke, mai bine te duci sa te odihnesti… am sa raman eu cu Gaara… decat doi, mai bine sa fie unul obosit.
Brunetul si-a dat seama ca am dreptate, asa ca s-a asezat si el langa Naruto, a inchis ochii si a incercat sa adoarma… Nu cred ca a durat mai mult de zece minute sa o faca… Acum asadar, il astept pe roscat sa se trezeasca, fapt care nu a durat prea mult… In urmatoarele cinci minute, Gaara a deschis ochii lui albastri precum cerul de iunie… Acum, cand pentru prima data ni se intersecteaza privirile, imi aduc aminte ca, atunci cand eram mica… imi doream sa am ochii albastri… si asta doar pentru simplul fapt ca imi placea sa privesc marea… care mereu se spargea in mii de cristale cand se lovea de acele stanci inalte…

Capitolul XVI: Nebunie curata…

Brunetul si-a dat seama ca am dreptate, asa ca s-a asezat si el langa Naruto, a inchis ochii si a incercat sa adoarma… Nu cred ca a durat mai mult de zece minute sa o faca… Acum asadar, il astept pe roscat sa se trezeasca, fapt care nu a durat prea mult… In urmatoarele cinci minute, Gaara a deschis ochii lui albastri precum cerul de iunie… Acum, cand pentru prima data ni se intersecteaza privirile, imi aduc aminte ca, atunci cand eram mica… imi doream sa am ochii albastri… si asta doar pentru simplul fapt ca imi placea sa privesc marea… care mereu se spargea in mii de cristale cand se lovea de acele stanci inalte…
-Hei, te-ai trezit… ce bine, ii spun eu cu o voce blanda si calda pe care nu am mai folosita de multi ani si… parca uitand ca acesta caruia ii vorbeam in acest fel avea cu ceva timp in urma o dorinta arzatoare sa ma vada fara suflare.
Roscatul parea cam derutat… as fi vrut sa ii improspatez memoria insa ceva m-a oprit… nu stiu exact ce era acel sentiment care il aveam in mine… dar, cert este ca din cauza lui nu am putut sa-I spun lui Gaara exact cum au decurs lucrurile… Intr-un fel as fi vrut sa-I vad reactia… putea sa fie una de bucurie… sau poate de triste…in acest moment nu va pot spune exact…
Acum, pur si simplu ma pierd in privirea lui… in acel albastru senin in care se ascundea spaima… dar si tristetea… suferinta cei macina sufletul plin de rani adanci, unele dintre ele par fara leac… insa, niciodata nu poti sti ce iti pregateste ziua de maine.
Acum, ii vad chipul… este tulburat si ingrozit. Insa, nu e acea figura nebuna care o avea cu ceva timp in urma, nu stiu… e una noua… inspaimantata… Totusi, in acea figura ciudata a lui, putea sa observ si cateva priviri in care se reflecta parerea de rau… Si se pare ca nu m-am inselat deloc! Urmatoarele cuvinte nu au intarziat sa apara…
-Sakura… Imi pare rau…
Am simtit ca ar vrea sa-mi dea niste explicatii, insa nu puteam permite ca, cumva, din “ intamplare” sa afle si unul dintre ceilalti doi… Asa ca, am plecat impreuna cu roscatul, undeva in padure, intr-o poienita, ferita de ochii lumii…
Acum era dimineata… Soarele isi reia locul pe tronul ceresc, fiind acum stapan peste tinuturi… Din locul unde ne aflam noi, se vedea un rasit parca scos din basme… Soarele stand la un capat de cer, invaluit in niste nuante rosiatice amestecate cu cateva tente de galben, iesind la iveala dupa niste nori albi ce il inconjurau si incercau sa-l fereasca de ochii lumii… insa nu reuseau. Era ceva de care noi, oamenii, depindem in fiecare zi.. chiar daca suntem orbi si nu vedem asta...unii sunt asa de obsedati de bani si de propria lor imagine, incat nu se mai gandesc si la motivul existentei lor… Ma rog, nu despre asta vorbeam noi, acum mai bine sa va spun cum au decurs lucrurile intre mine si roscat…
Asadar, eu admiram acel rasarit magnific care m-a coplesit, m-a facut sa imi pierd ratiunea si sa ma las condusa de adevaratele sentimente… Gaara insa, imi urmaea fiecare miscare, fiecare clipire… nu-I pasa de steaua cereasca ce tocmai se vedea in plina amploare pe cer… in acel moment eu eram soarele pentru el…
-Si… cred ca vroiai sa-mi explicit ce s-a intamplat noaptea trecuta… ii spun eu, spargand acea tacere ce incepea sa se instaleze…
-Da… e ceva mai personal si nu imi place sa vorbesc despre asta, dar tinand cont de situatie…
-Gaara, stai… daca tu simti ca nu esti pregatit sa-mi spui sa stii ca eu nu ard de nerabdare sa aflu…
-Stai linistita… stiu ce trebuie sa fac…
Inainte de a incepe sa-mi povesteasca, a tras aer in piept a incercat sa se mai calmeze deoarece era cam agitat dupa toate cele intamplate. Eram si eu pregatita sa-I ascult povestea, si chiar daca am spus mai sus ca nu ard de nerabdare… nu prea cred ca este adevarat. Momentan, singurul lucru care mi-l doresc de la el este sa-mi spuna adevarata povestea…
-Totul a inceput atunci cand m-am nascut…tatal meu era Kazekage, asa ca el detinea controlul satului… Eu am fost nascut pentru a fi folosit ca arma secreta a satului, asa ca pentru a face asta, tatal meu mi-a facut “onoarea” de a fi gazda lui Shukaku… Asemanator cu Vulpea cu Noua Cozi, doar ca acest demon este cu o singura coada si poate controla nisipul… Tatal meu ma antrena, in rest am fost crescut de unchiul meu… care imi vorbea de dragoste, prietenie… dupa spusele lui, erau niste sentimente care le ai atunci cand vrei sa protejezi pe cineva drag… Am incercat sa inteleg dragostea… Sa le-o daruiesc celorlalti, insa, eram in ochii satenilor doar un monstru,unul care vroia sa distriga totul in calea lui… La scurt timp, tatal meu i-a ordonat lui Yasamaka… sa ma… omoare deoarece eram nefolositor.
Nu, deci acum chiar eram stupefiata… Ma astept la orice, dar nu si la asta… Proasta de mine, am crezut ca suferinta mai mare ca a mea nu exista… Chiar imi pare rau pentru el, nu-l condamn… are tot dreptul sa fie rece, inchis in el…sa nu vorbeasca cu nimeni… Insa, ceva imi spune ca el nu este asa, dupa tot ce mi-a spus, dupa toate gesturile… cam greu de crezut ca este un cub de gheata… gen Sasuke. Nu stiam ce sa fac… Creierul imi spunea ceva, inima altceva… De cand ma stiu eu actionez rational, folosind creierul… Inima nu am pus-o niciodata la inaintare, asi fi parut slaba, miloasa, ceea ce nu e bine pentru un ninja ucigas ca mine. Chiar nu stiam ce sa fac…
-Sakura… cel cu care te-ai luptat a fost Shukaku, eu nu te-as rani niciodata, chiar daca tu ai fi dispusa sa ma omori pentru ati salva propria viata.
Am lasat capul in pamant…Avea dreptate. Nu eram mandra de mine, poate nu ar fi trebuit sa gandesc asa… Chiar imi pare rau… Daca nu ar fi intervenit Naruto si Sasuke cred ca as fi facut greseala vietii mele… Cum sa omor eu un asa… suflet, bun, cald… care e mereu dispus sa ma ajute… Cat de mult egoism.. Si cat de patetic, adica eu va vorbeam mai sus despre oameni carora le pasa doar de propria imagina, vorbindui de rau evident, deoarece nu stiu sa admire natura… si prin asta puneam in evident faptul ca eram cu totul diferita de ei… insa acum mi se pare ca nu e asa… Am gandit si eu exact ca ei… Acum chiar imi era rusine de propria fapta…
Corpul meu se misca… fara voia mea… ma indreptam spre el, nu eram sigura de ceea ce vroiam sa fac. Pentru prima data in 15 ani ma las condusa de sentimente, lasand laoparte ratiunea si modul logic de gandire… acum eram numai noi trei: eu, el si acel sentiment ce era prezent in amandoi.
Era langa el… in fata lui. Cred ca si el era la fel de nedumerit ca si mine. Nu stiu exact ce a fost, dar l-am imbratisat… Da, nu visez… Chiar fac asta… nu am mai daruit niciodata nici o imbratisare. E prima data cand fac asta, ma sperie acest sentiment, imi misuna prin corp, innebunindu-mi fiecare nerv, fiecare particica… Il strang din ce in ce mai tare si… chiar daca era un sentiment extreme de ciudat, imi placea doar ca ceva nu se potrivea… nici de data asta nu stiu sa va spun ce, insa cu siguranta era ceva gresit, poate era important , poate nu… Dar acum conteaza doar acest moment… Cand stam imbratisati…
“Stai! Ce fac?” Ma desprind de el… Incep sa-mi inlatur orice sentiment care il mai aveam… Ma intorc inapoi la gandirea mea rationala. Mii de ganduri imi treceau prin cap… mintea mea arata cam in genul asta: “ Ce am facut? De ce am facut-o? Unde mi-a fost mintea? Oare gandeam? Daca am fost controlata de ceva? Chiar am fost eu?” Erau o furtuna in capul meu… nu va doresc sa aveti si voi asa ceva… Insa, totul a incetat…Totul s-a spulberat intr-o clipa.

Capitolul XVII: Prin desert…

“Stai! Ce fac?” Ma desprind de el… Incep sa-mi inlatur orice sentiment care il mai aveam… Ma intorc inapoi la gandirea mea rationala. Mii de ganduri imi treceau prin cap… mintea mea arata cam in genul asta: “ Ce am facut? De ce am facut-o? Unde mi-a fost mintea? Oare gandeam? Daca am fost controlata de ceva? Chiar am fost eu?” Erau o furtuna in capul meu… nu va doresc sa aveti si voi asa ceva… Insa, totul a incetat…Totul s-a spulberat intr-o clipa… si asta doar pentru ca am fost “intrerupti” de Sasuke:
-Scuzati de deranj, dar cred ca este timpul sa plecam de aici pentru ca…
Dar Sasuke nu a apucat sa-si termine propozitia, ca Naruto a si aparut in spatele lui, incepand sa ne tachineze pe mine si Gaara… doamne cat ma enerva pustiul asta:
-Hei, amorezilor…
-Naruto, mai taci! Poti sa vorbesti si tu macar odata cu folos?
-Domnul Atitudine e cumva… gelos? spunand asta, Naruto schita un zambet malefic pe fata lui tampa.
-Gelos? Cred ca glumesti… pe ce asi putea fi eu gelos? In plus nici nu imi place de sclifosita asta!
Imi venea sa-I dau una lui Sasuke… dintre toate cuvintele l-a gasit pe “sclifosita”. Incercam totusi sa nu ma pierd cu firea, nu se stie unde s-ar putea ajunge de la o cearta ca asta… si in plus nici Gaara nu prea era incantat de noua mea “insusire”, fapt care l-a determinat sa indrepte niste sageti din nisip, care credeti-ma… erau mai ascutite decat cele din metal…
-A… Sasuke, Gaara vrea sa ne omoare… e diabolic…Mai bine nu o mai vorbi de rau pe Sakura… cine stie de ce e stare tipul asta… poate iti face ceva cand dormi…
Naruto a vorbit intr-un mod, de nici nu ai fi spus ca el ar putea fi vreodata prieten cu roscatul… dar, insa, aceasta replica a dat bine pentru ca pe fata lui Gaara, undeva intr-un colt al gurii… s-a putut observa un mic zambet... arpoape inexistent… dar, totusi, era acolo, exista! Chiar eram amuzata de spusele lui Naruto, insa Sasuke era mai nervos ca niciodata… Se pare ca cei doi nu se intelgeau asa de bine… nu stiu cum de erau “indragostiti”… Oricum, acum trebuie sa previn o cearta care trebuie sa izbucneasca din moment in moment … asa ca intervin, schimband subiectul:
-Si… ma rog de ce trebuie sa plecam? S-a intamplat ceva?
-Dupa cum spuneam, cred ca niste ninja din Satul Sunetului au sa ajunga aici cam intr-o ora…
-De unde stii? intreba Naruto, curios de spusele brunetului…
-Nu mai conteaza… si eu simt ca se apropie ceva… mai bine ne-am grabi… nu suntem in stare sa luptam… zise roscatul pe un ton indiferent, parca nici nu ai spune ca a fost el acela care mi-a povestit copilaria lui… acela care are acel suflet bun, cald...
-Asta numai din cauza….
Dar am stiut ce avea Naruto de gand sa zica… nu puteam sa-l las sa il faca pe Gaara sa se simta prost sau vinovat de ceea ce s-a intamplat… Domane copilul asta chiar n-are creier, nu se poate controla… Chiar nu isi imagineaza ce fel s-ar simti Gaara? Asa ca , imi pun in gand sa intru peste el… sa-l impiedic sa spuna ceea ce l-ar supara pe roscat…
-Asa si acum trebuie sa plecam, asa ca Naruto mai putina vorba si mai multa concentrare pe misiune.
Naruto nu a mai spus nimic, luand-o inainte, fiind urmat de catre Sasuke care avea o expresie plina de indiferenta, care iti displacea din toate punctele de vedere, si pe langa asta, fata lui era si gazda a doi ochi care iti trimiteau niste priviri fulgeratoare… te cutremurai nu alta .
In urma am ramas eu si Gaara, care parea cam abatut avand privirea atintita in pamant, la zapada cel acoperea… Cred ca si-a dat singur seama ceea ce vroia Naruto sa spuna…”Of… de ce am un coechipier atat de tantalau?” Viata asta e asa de trista… chiar imi parea rau pentru Gaara… el nu avea nici o vina, nu a fost alegerea lui...Cand ma gandesc ca, in copilarie spuneam mereu ca am niste parinti groaznici… dar, daca ai mei erau asa… a lui Gaara oare cum se puteau numi? El care nu a fost nascut din dragoste, ca si mine, ci doar pentru un scop prostesc… Ma mir ca roscatul ii mai spune “tata” dupa tot ce s-a intamplat. Dar, acum pe mine ma framanta alt ceva care cu siguranta ar trebui sa ma ingrijoreze. Gaara stie tot ce gandesc… Cat de greu e… Oare asta sa fie tot opera demonului acela, Shukaku? Hm… sunt cam multe intrebari pe care le am in minte… as vrea sa I le adresez, insa nu vreau sa-l mai supar s-au sa ridic suspiciuni celorlalti doi. Dar, chiar si asa… cred totusi ca ar merita si el sa vada ca altii isi fac griji pentru el… asa ca urmeaza intrebarea mea:
-Hei Gaara, te simti bine? Pari cam abatut…
-Sunt bine… nu e nevoie sa-ti faci griji pentru mine…
-Gaara, nu fi morocanos, se vede de la un kilometru ca Sakura te place…Oh, ti-am zis eu sa te uiti la filmul ala pentru fete… Acolo ai fi invatat detoate… zise Naruto, avand e expresie perversa pe fata lui de tantalau…
-Naruto… esti cea mai enervanta persoana care ma vazut-o vreodata!
-Bufonule… se auzi si glasul lui Sasuke, dupa ce am sfarsit eu propozitia…
Pentru a evita o alta cearta prosteasca, am luat-o inainte, alergand printre copaci si crengile acestora… Le-am spus doar “Grabiti-va!”, iar acestia au si accelerat pasul.Nu dupa mult timp, déjà am renuntat sa mai mergem prin zapada cristalina, asa ca am luat-o din copac in copac, din creanga in creanga… La cate un suflu mai puternic al vantului, o ramura mai tremura, facandu-te sa pari nesigur, nestiind daca acea creanga e stabila sau nu. Acum, insa ma gandeam la rasaritul ce la-m vazut cu ceva timp in urma… Era asa de frumos, ar fi putut fermeca pe oricine… Acel rosu aprins… care iti dadea senzatie ca cerul este doar o hartie albastra, presurata de pete albe, si ca intr-un loc, intr-un colt, a luat foc… Era asa magnific sa te gandesti la asta… Oh… uneori chiar gandesc ca un copil, insa de fiecare data ma incanta si mai mult, chiar daca nu vreau sa o recunosc. Acum ne aporpiem de desert, cu fiecare pas care il facem, zapada e din ce in ce mai putina… pana cand dispare… Acum poti sa vezi ici cola cate un petic verde, pe care din cand in cand mai este cate o floare de un galben pal si sters… Din toate acestea trebui sa inteleg ca suntem foarte aproape de desert… Acum, daca tot vorbeam despre Satul Nisipului sa va spun ce am auzit eu despre el de la o batrana din sat… Se spune ca, cu foarte multi ani in urma, a existat un ninja, printre cei mai buni, care atunci cand era la mijlocul vietii a purtat o lupta cu un demon cu doua cozi. In acea lupta, a dat dovada de mult curanj… luptandu-se timp de doua zile cu demonul, amandoi sfarsind in acelasi mod… Ambii au murit din cauza jutsului facut de catre acel ninja… insa, atunci cand demonul s-a prapadit a lasat in urma sa acesta intindere de nisip unde a fost creat asadar, de primul Kazekage, acest Sat al Nisipului… Nu stiu cat de adevarata e povestea, insa pare plauzibila.
Si asadar, in timp ce eu v-am povestit despre Satul Nisipului, noi am si ajuns in desert… adica eram cam la 10m distant de el… Oarecum, acum inteleg de ce nu prea era Gaara incantat de misiune… Nu cred ca vroia sa vada satul asta blestemat unde i s-au intampalt atatea nenorociri…
Insa, acum ne aflam in desert… atat de cald… Numai iarna nu e aici… Parca ai spune ca nisipul asta e magic de nu ingheata la temperaturile scazute din acest anotimp. Oricum, odata cu acerasta schimbare brusca a temperaturii, nu intarzie nici plangerile lui Naruto:
-Doamne ce cald e aici! Gaara cum ai putut trai atiatia ani printre nisipul asta care arde… e prea cald!!!
-In sat nu este chiar asa, din cauza cladirilor inalte se creeaza umbra iar acolo e mult mai bine, sunt temperaturi normale…
Eh, ce s-o fi chinuit Gaara sa-I explice nu stiu… Naruto se uita de parca ar fi vazut acum cine stie ce. Se vede ca a cam lipsit de la orele de geografie. S-au mai bine spus a fost prezent, dar nu a inteles obsolut nimic… Oricum, nici nu vreau sa stiu ce scandal va face noaptea, cand o sa fie temperaturilea acelea de -0 grade. Aia da teroare…
-Ar trebui sa ne grabim, sa nu ne prinda noaptea aici… isi spuse in sfarsit si Sasuke punctual sau de vedere…
-Da… o sa murim de cald…
-Defapt de frig… Noaptea o sa fie de 2 ori mai geroasa decat cele petrecute in padure… Temperatura variaza in desert deoarece…
-Gaara, nu-ti mai bate capul sa-I explicit, ca oricum nu intelege nimic… ii spun eu, chiar dezamagita de faptul ca Naruto e asa de tantalau…
-Sakura are dreptate… se auzi dupa cateva secunde si glasul lui Sasuke, care parea atat de stins... si fara vlaga, mai bine era indiferent decat asa.
Dupa ce s-a sfarsit si aceasta discutie, care de altfel era lipsita de importanta… era doar o simpla dovada ca Naruto e mai prost decat ne putem noi imagina… Oricum, chiar si asa, e bine ca nu s-a mai vaitat pe parcursul drumului, acum fiind cam in jur de ora 2. Ne era asa de cald si eram epuizati deoarece nu era foarte usor sa mergi ore bune cand e soarele ca o minge de foc ce pare sa-si atinga limitele, incercand sa fie mai puternic, si mai puternic… pana crezi ca acolo iti vei gasi sfarsitul. In jurul nostru era numai nisip, te puteai pierde pe acolo, insa e bine ca noi il aveam pe Gaara care stie drumul… Nu ma mai mira lucrul asta, la cate poate sa faca roscatul… eh, ma rog… Dar tot gandidu-ma la dunele de nisip care le traversam, imi venise o ideea care cred eu ca era destul de buna pentru a o comunica si celorlalti:
-Baieti, mi-a venit o idée care sigur o sa va placa… O sa va scuteasca de acest soare dogoritor de care cred ca v-ati saturat.
-Mergem pe sub pamant? intreaba Naruto cu o fata de copil mic, fara creier si buimac…
-Nu…in nici un caz… Deci ideea ar suna cam asa, Gaara sa creeze un fel de umbrela din nisip, unde sa ne putem adaposti cu totii de acest soare… Bineinteles, asta doar daca chackra lui este antrenata pentru a face asta macar timp de 2 ore…
-Huh, buna ideea… acum depinde de Gaara…
-Da, Sasuke are dreptate! Ne bazam pe tine Gaara! incerca Naruto sa-l incurajeze, sau mai bine spus sa-l prosteasca deoarece el era cel mai terminat dintre toti…
-Nici o problema… spuse si roscatul intr-un final, sper ca nu l-a deranjat ideea mea…
Acum tot ce a mai ramas de facut era sa punem planul in aplicare. Gaara a creat deasupra noastra “ o umbrela gigantica”, dupa cum o numea Naruto… Mi-a palcut denumirea asta… a fost amuzanta. Acum parca era mult mai bine. Fara acel soare… In sfarsit putina umbra… Oricum cred ca chackra necesara vine de la Shukaku… sau poate ma insel, nu stiu exact sa va spun… Dar cred ca e lipsit de importanta… doar ca stiti voi cum sunt eu… atenta la toate detaliile! Dar vad ca v-ati obisnuit cu momentele mele paranoice si toate celelalte… asta e bine. Asa, acum sa revenim la desertul ce il strabateam, cu speranta ca vom ajunge cat de curand…
Toti ne simteam mai bine, pana si Naruto era mai multumit… Asta pentru ca nu comenta nimic… e bine.. pe caldura asta numai de tampeniile blondului nu aveam chef.
Dar, interesante erau pozitiile noastre… Adica Gaara stia unde trebuie sa ne duca, insa cel care statea in fata era Naruto… Ma rog, cam ciudata chestia… inca nu mi-am dat seama de ce nu este roscatul primul… sau poate Naruto este pe drumul cel bun… sincer nu stiu. “Umbrela gigantica” era destul de mare, adica era loc pentru toti in ea, si inca mai ramanea spatiu… insa Sasuke, orgolios, incerca mereu sa-l depaseasca pe Naruto… lunad-o inainte, dar nici blondul nu se lasa mai prejos… ba chiar din cand in cand isi mai arunca niste priviri fulgeratoare… Ma rog… eu stateam langa Gaara, iar intre noi doi si “gradinita” era o distanta destul de mare… hai sa spunem cam de un metru. Acum sa nu va luati dupa tampeniile lui Naruto si sa credeti ca imi place de Gaara sau ceva de genul asta… In nici un caz. Eu mereu prefer sa fiu ultima, in caz ca cineva ataca eu sa fiu “ surpriza” ca sa spun asa… as ataca din umbra, insa… cum Gaara era cel care tinea “umbrella gigantica” nu puteam eu sa fiu ultima deoarece ar trebui sa stau in soare… si asa am ajuns noi doi sa mergem impreuna… Ciudat, dupa cum v-am spus.
Am mai mers noi vreo cinci ore, nu s-a intamplat nimic deosebit. Acum insa, din pacatea noaptea isi facea aparitia si noi trebuia sa stam undeva deoarece seara, pe langa temperaturile scazute sunt si furtuni de nisip… Eram cam tensionata, deoarece m-am uitat prin imprejur si nu am vazut nici un loc unde am putea innopta.Nu stiam ce ar trebui sa facem… Roscatul m-a vazut ca sunt cam tulburata asa ca m-a luat deoparte si m-a intrebat ce am…
-Sunt cam ingrijorata… Nu stiu unde am putea dormi la noaptea…
-Asta nu e o problema… Aici am sa vin eu in ajutor…
-Adica? Ce o sa faci mai exact? nu stiu ce avea de gand… sper ca nu vreo ideea perversa sau ceva de genul asta…
-…

Capitolul XVIII: Noi descoperiri… Un plan destul de bun!

-Sunt cam ingrijorata… Nu stiu unde am putea dormi la noapte…
-Asta nu e o problema… Aici am sa vin eu in ajutor…
-Adica? Ce o sa faci mai exact? nu stiu ce avea de gand… sper ca nu vreo ideea perversa sau ceva de genul asta…
-O sa fac o cochilie de nisip pentru toti patru… o sa fie si cald si o sa ne fereasca si de furtunile de nisip…
-Geniala idee! Ce m-as face eu fara tine? ii spun lui Gaara cu o caldura ciudat de neobisnuita in voce… aveam un glas de miere ce ar fi fost binevenit in orice suflet negru si pustiu…
Dar, fara a mai adauga nimic, le-am comunicat si celorlalti ceea ce tocmai imi afirmase Gaara. Nu au fost plangeri aduse acestei idei… si asta cred ca din cauza faptului ca Naruto si Sasuke nu ar mai fi trebuit sa doarma impreuna… Oarecum, Naruto era multumit, chiar daca inainte de a impartasi aceasta idée, a spus ca nu vrea ca planul sa aibe vreo legatura cu nisipul… Totusi ma bucur ca dupa asta nu a mai comentat…
Ma rog, am mai mers noi timp de jumatate de ora, pentru a se innopta complet. Nu ne puteam permite sa mai pierdem inca cateva ore pe acolo. Deja cred ca cei din Satul Nisipului incep sa-si faca griji din pricina faptului ca inca nu am ajuns. Oricum, maine pe vremea asta, ar trebui sa fim deja acolo.
Am pus planul in aplicare, dar inainte de a intra in acel intuneric sumbru, am mai privit pentru ultima data cerul. Era de un albastru inchis, presurat de stele albe, mici care straluceau ca niste licurici pe bolta cereasca… Luna inca nu era completa, de abea aparuse pe cer... era alba precum neaua iernii si oaspetele acelui abis intunecat… contrastul era extraordinar… Un alb pur pe o fasie neagra…
O ultima privire si intru in cochilia de nisip. Dupa ce este penetrata pe toate partile, tot ce puteai sa distingi era doar culoarea neagra… Te uitai in stanga, negru… Te uitat in dreapta, negru… Aceasta era culoare ce domina acest loc… In general mie nu-mi displacea intunericul, insa acum nu-mi face deloc placere sa traiesc timp de o noapte in el…Daca te uitai atent, tot ce se mai puteai observa, erau ochii lui Naruto, de un albastru intens, si putin din privirile roscatului… Insa ochii intunecati a lui Sasuke, erau de negasit…Am incercat sa-I zaresc, dar era in zadar… Acel loc se potrivea perfect cu sufletul lui… Negru, intunecat, insetat de razbunare… Idealul pentru el…
Incerc sa nu ma mai gandesc la asta, vreau sa adorm insa nu reusesc de nici o culoare. Ma foiesc pe toate partile, in zadar… Si, pe langa ca erau si acele “minunate” conditii, mintea mea s-a intors in timp, in acea zi nenorocita, cand am avzut moartea cu ochii… Mai bine de atat nu se putea… Deja ma agitam, psihicul meu ceda cu fiecare secunda in care ma adanceam mai mult in trecut… Mintea mea nu era la fel de puternica precum fizicul… Ceva trebui sa ma trezeasca. Asta imi doream. Si acum, pentru prima data ma bucur ca Gaara poate sa imi citeasca gandurile, deoarece roscatul a simtit ca ceva e inneregula, asa ca m-a trezit.
Acum, singurul lucru pe care il vedeam erau ochii lui, acea privirea care ma calma. Mi-a strigat numele de cateva ori insa eu cu greu il puteam auzi… Am inchis ochii, m-am mai linistit, si apoi i-am redeschis… El inca era acolo, langa mine, ma privea cu… blandete. Am incercat sa-I zic ceva, insa cuvintele pur si simplu nu vroiau sa iasa… Taceam si il priveam...Ceilalti dormeau dusi… Nu aveau habar de ce se intampla aici. Atat de simplu, dar parca atat de complicat. Balanta vietii mele niciodata nu era inclinata in stanga sau dreapta… Era mereu la acelasi nivel. Nu am inteles niciodata de ce. Dar, pur si simplu, asa era…
Dar, aceasta discutie cu mine insami nu a durat prea mult, deoarece roscatul m-a luat de mana si m-a tras afara din acea cochilie. Ii puteam simti mana rece ce era pe trupul meu cald… Era asa de ciudat… acel moment cand corpul rece se intalneste cu cel cald…
Insa, acum sunt la lumina, intunericul acela nu mai exista, vantul batea atat de puternic incat misca nisipul dintr-o parte in alta… Era o furtuna de nisip… doar ca era mai slaba decat cele obisnuite locurilor acestea. Ne-am asezat la un metru de cochilie… imi era frig. Amandoi taceam, nimeni nu spuneam nimic, insa dupa cateva minute roscatul se indura sa sparga tacerea:
-Esti bine? Ai avut acel cosmar?
-Nu pot sa spun ca sunt chiar bine, adica infara ca imi e frig…
Gaara nu m-a lasat sa termin propozitia, si m-a si invelit cu o “ plapuma” de nisip… Acum parca imi era mai cald… Insa nisipul ma furnica, ma gadila pe toate partile… Dar, chiar imi placea acea senzatie… Acets lucru chiar vi-l recomand…
Ii spun un simplu “ multumesc”, la care roscatul nu schitase nici macar un gest… Dar, chiar si asa, in ciuda acestui lucru, el era mai bland ca niciodata… Poate nu o arata,insa privirea lui spunea totul… In ochii lui se oglindea sufletul… cu suferinte, dar si bucurii. Acum as vrea sa-I pun cateva intrebari. Nu mai pot rezista, cu fiecare minut care il petrec alaturi de el devin si mai curioasa.
-Gaara… de ce,de ce faci asta?
-Sincer, nici eu nu stiu…
Dar, ce vad? Un bolovan de nisip se indreapta catre Gaara… Il avertizez, insa el nici macar nu se uita in directia accea, inchid ochii… Imi e frica, pentru prima data in 9 ani. La impact s-a auzit ceva… nu vreau sa stiu ca totul s-a sfarsit asa… Imi e frica. Nu vreau, pur si simplu nu vreau! Stau asa timp de 30 de secunde… Apoi deschid unul dintre ochi. “Multumesc doamne!” Era acolo, langa mine. Dar nici de data asta nu schita nici un gest, doar privea inainte, la ce nu stiu…
-Sakura, nu trebuie sa-ti faci griji in privinta mea…
-Dar… cum de…
-Shukaku… el ma apara de orice, asa ca nu e nevoie ca eu sa actionez… Daca as muri, si el s-ar duce.
Acum inteleg! Deci in momentul impactului, ceea ce s-a auzit a fost ciocnirea dintre bolovan si nisip. Interesant… nu mi-as fi imaginat niciodata asta… Oarecum nu sunt surprinsa… Adica am vazut eu altele si mai si decat acest fleac. Insa, din nou, gandurile mele au fost intrerupte de catre roscat…
-Stii ce gandeste Sasuke despre tine?
-Da… scifosita, enervanta, ingamfata, infumurata, ipocrita, imatura… mai continui? ii spun eu pe un ton sarcastic, dar totusi si curios… Ce il interesa pe el gandurile lui Sasuke?
-Aha… inteleg.
Gaara e din ce in ce mai ciudat. Nu imi place cand vorbeste doar pentru el… Oricum, nu am inteles de ce a pus aceasta intrebare... De raspuns nici nu mai zic… voi ce ati priceput din spusele lui? Ma rog, nu vreau sa-l intreb pentru ca imi va spune ceva care iar o sa ma bage in ceata. Mai bine las totul asa, si schimb subiectul.
-De ce nu esti si cu ceilalti la fel de… bland si protector cum esti cu mine?
Intrebarea mea a trezit interesul roscatului… si pentru prima data de cand am inceput aceasta conversatie, a facut si el un gest… Si-a intors capul spre mine, privindu-ma cu o oarecare curiozitate. Nu prea stia ce sa-mi raspunda… Parea cam nelamurit… Sau poate nici el nu stia raspunsul… A stat fara sa zica nimic timp de cinci minute… Am renuntat… ar mai fi putut sta asa inca o ora, deci nu ajung la nici un rezultat… Sa ma gandesc si eu la o intrebare la care ar putea si el sa-mi raspunda… Dar, nu am apucat pentru ca mi-a luat-o el inainte:
-Sakura… de ce pui asa de multe intrebari?
-Pentru ca… pur si simplu sunt curioasa, as vrea sa aflu si eu mai multe despre tine…
-Ce rost are? Nici pe tine nu te cunosti…
Inca il priveam… In ochii lui se putea citi sinceritatea… Era adevarat, eu nu-mi cunosc propria persoana … d-apoi sa stau sa o descopar pe a lui… Urasc cand are dreptate… Adevarul asta e asa de crud cateodata, uneori prefer sa traiesc in minciuna decat sa ma chinuie adevarul.
-Se intesifica furtuna, mai bine am pleca de aici… Haide!
Spunand asta, Gaara lasa acea “plapuma de nisip” sa cada jos, in timp ce eu incercam sa ma ridic… E adevarat ca vantul devenise mai puternic fata de atunci cand am iesit. De abea puteam sa vad pe unde merg… era asa de complicat… Am incercat sa imi acopar fata pentru a nu imi intra nisipul in ochi…dar, asa nu utea sa vad pe unde merg… Gaara vazand ca nu prea ma descurc, m-a laut de mana si m-a tras dupa el, pana cand a vazut ca suntem in siguranta mi-a dat drumul. Acum eram asadar in acea cochilie… Din nou intuneric… Eram nelinistita insa glasul bland al roscatului nu a intarziat sa apara:
-Sakura, incearca sa dormi… inchide ochii si gandestete la ceva frumos.
Am aprobat din cap, si am inchis ochii… A spus sa ma gandesc la ceva frumos… Cam greu, nu prea erau lucruri asa de minunate in viata mea… Am stat sa ma gandesc la acel ceva ce ar fi putut fi frumos… Insa, in timp ce cugetam ma luase somnul… Acum iar sunt in acel abis al gandurilor… Peste tot se aflau numai imagini ce apartineau trecutului…

Capitolul XIX: Revederea…

Acum e din nou dimineata… Deschid incet ochii, uitandu-ma prin prejur. Cei doi dormeau, in timp ce Gaara avea privirea atintita spre o partea a cochiliei… O fasie de lumina stralucea pe fata acestuia, luminand-o si lansadu-I trupul sa se scalde in inturic. Ochii lui conturati cu un negru intens sclipeau ca doua diamante in acea raza de soare...
Roscatul inca nu a observant ca sunt treaza, se pare ca mintea lui era cufundata in ganduri… Incerc sa-I distrag atentia spunandu-I “Buna dimineata”, insa acesta nu-mi raspunde si nici nu se misca din pozitia lui… Nu cred ca m-a auzit, dar nici nu mai incerc pentru a doua oara.
M-am dus langa Naruto si Sasuke cu scopul de ai trezi, insa brunetul nu dormea, in timp ce Naruto era plecat in tara viselor. In timp ce ma gandeam de ce statea Sasuke treaz, incercam sa-l trezesc si pe Naruto, dar la vederea mea blondul a tras o sperietura zdarvana… Cine stie ce visa…
Nu am mai apucat sa facem obsolut nimic, deoarece vocea ingrijorata a lui Gaara se facu auzita, in timp ce aceasta se pregatea sa iasa din cochilie:
-Sa mergem, suntem in intarziere cu o zi…
Toti l-am urmat, iar dupa ce ne-am dezmeticit de tot, am pornit la drum. Soarele nu era la fel de puternic precum ziua precedent si asta pentru ca acum era dimineata. Dar, din cauza aceasta, nu a mai fost nevoie ca Gaara sa creeze acea “umbrela gigantica”.
In timp ce Naruto isi spunea parerile “de bine” legate de “cazarea” noastra de noaptea trecuta, eu ma gandeam ce o sa gasim ca scuza pentru Kazekage. Adica, el este tatal lui Gaara si nu putem sa-I spunem ca am fost atacati de fiul sau. Dar, nici nu am vrut sa deschid aceast subiect, in primul rand pentru ca roscatul s-ar fi simtit prost, dar si pentru ca Naruto ar fi trebuit sa spuna cine stie ce tampenii.
Acum, gandidu-ma la asta, ma intrebam ce este cu Sasuke. Adica, nici Gaara nu e asa de tacut ca el… si pot spune ca roscatul a trait o tragedie mai mare decat a brunetului… Ceva nu e bine aici. Insa, cel mai ciudat este faptul ca, atunci cand am plecat din Konoha, ochii lui exprimau independenta, dorinta de razbunare, indiferenta… Mai multe lucruri, insa acum poti sa vezi doar suferinta si tristete… Nu stiu exact ce s-a intamplat cu Sasuke, insa nu m-ar deranja sa aflu.
Dar, sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de catre roscat, care a facut o afirmatie destul de ciudata:
-Suntem urmariti…
-Ce?!? Cum ar putea cineva sa ne urmareasca in mijlocul desertului? Cred ca soarele ti-a prajit creierul! se auzi si vocea lui Naruto…
Dar nimeni nu a mai apucat sa spuna ceva deoarece in fata noastra se forma o explozie cam de vreo 10 m… Totul a fost asa de rapid incat nici nu am apucat sa vad ce s-a intamplat, mai ales pentru ca in urma acelei explozii s-a format o gramada de fum. Singurul lucru care am putut sa-l facem a fost de a ne ascunde dupa o duna de nisip. “Perfect, numai asta nu ne trebuia” gandeam eu in timp ce ma pregateam sa ii vad pe noii inamici.
Asteptam…Lucrurile au inceput sa se mai limpezeasca, fumul aproape a disparut, tot ce am putut distinge erau trei siluete care se apropiau de noi. Am fost dea dreptul socata cand le-am vazut chipurile! Erau Kaito, Mimikimarou si Kaori, cei trei ninja din padure. Nu imi placea deloc situatia… Si pe langa asta, si ceilalti erau la fel de socati ca si mine, in special Naruto care daca nu il tinea Sasuke, mai avea putin si se ducea la ei ca sa-i ia la intrebari.
Dar, chiar in momentul acela in spatele nostru a aparut Kaito, gata sa-l atace pe Naruto. Nu prea era o situatie roz! Era asa de rapind incat daca m-as fi bagat intre cei doi, am fi iesit si eu si Naruto raniti. Dar, am avut mare noroc ca nisipul lui Gaara, care a fost indeajuns de rapid pentru a opri atacul. Kaito vazand ca este prea aproape de pericol, se intoarse imediat la echipa lui.
-Ce cautati aici? Am crezut ca v-ati pierdut de senseiul vostru…
-Naruto, idiotule! Inca nu ti-ai dat seama ca a fost o inselatorie? se rasti Sasuke la el…
-Inselatorie?!?
Saracul Naruto, era asa de derutat. Nu avea nici cea mai vaga ideea despre ceea ce se intampla. Dar, pentru ca blondul nu stia inca pe cea lume se afla, trebuia sa-l protejam de atacurile noilor nostri inamici.
-Ce vreti? incerca Sasuke sa afle cateva detalii despre atacul celor trei.
-Am venit sa ne luam revansa! Credeati ca puteti scapa atat de usor? spuse Mimikimarou pe un ton revoltator.
M-a bufnise rasul. Chiar cred ca o sa aibe vreo sansa impotriva noastra? Chiar daca Kaito are ceva abilitati dezvoltate…dupa cum am mai spus, intr-o lupta nu doar viteza conteaza. Este cam stangaci deci va cadea repede. Cred ca cam e timpul sa ii invat cateva lectii pe tancile astea care se cred asa de puternici.
-Am sa termin repede cu voi! Sa nu credeti ca daca sunteti copii o sa am mila!
-Sakura! De data aceasta lasa-i pe mana mea, nu m-am mai jucat de mult… spuse Gaara pe un ton care ar fi speriat pe oricine.
Se pare ca roscatul are un plan. As vrea sa vad cum o sa actioneze, asa ca il las pe el sa lupte. In schimb, Sasuke si Naruto nu faceau nimic, se uitau la aceste scene, asteptand sa vada continuarea.
-Sa-i dam drumul atunci.
Gaara se aporpie din ce in ce mai mult de ei, oprindu-se undeva la o distant de 10m de cei trei. Si-a incrucisat mainele, spunandu-le ca le asteapta atacurile. Mimikimarou era dea dreptul enervat de atitudinea roscatului, asa ca a fost primul care l-a atacat. A inceput cu aruncatul catorva kunaiuri, probabil pentru a testa puterile lui Gaara. Insa, nu a reusit mare lucru pentru ca nisipul l-a protejat si de data aceasta. A mai incercat asta din nou si din nou… vazand ca nu functioneaza a incercat sa faca si altceva. A pus un kunai in partea s-a dreapta, si un shuriken in cea stanga. Dupa asta, a facut inca 50 de clone shuriken si 50 de kunaiuri. Toate le indrepta spre Gaara. Nici aceasta tehnica nu functionase deoarece toate se opreau in nisipul lui. Dar, in timp ce roscatul se concentra pe atacul lui Mimikimarou, Kaito il ataca pe la spate. Isi folosi viteza, si incerca sa-l loveasca insa piciorul acestuia lovi doar nisip… Baiatul a fost dea dre