21-08-2010, 09:20 PM
Capitolul 16
Aria P.O.V
Eram singură! Vladimir a plecat. Am reuşit să îl enervez destul de tare.
Am simţit un mic fior în întreg corpul şi mi-am pus mâna la gât. Am observat că sângeram. Colţii lui Vladimir mi-au făcut o rană adâncă. Cum a făcut şi el.
Flashback
- Nici o grijă pentru că nu vei mai fi! Vreau să am alături pe cineva care poate avea încredere în mine. Şi care să poată simţi pentru mine ceea ce simt eu pentru ele.
- Vladimir...
- Ţi-am suportat destul capriciile şi am crezut că te vei putea schimba, dar văd că m-am înşelat. De acum înainte o să fac ce vreau cu tine. Tatălui tău nu îi pasă de tine şi nu îmi poate face nimic şi având în vedere că am câştigat pariul nostru, eşti sclava mea.
End of flashback
Am început să plâng. De ce? De ce făceam acest lucru? De ce trebuie să mă afecteze cuvintele lui atât de mult? De ce ?
M-am dat jos din pat şi m-am apropiat de baie. Eram destul de slăbită. Ca şi cum viaţa s-ar scurge împreună cu acest sânge. Am luat un prosop şi l-am înmuiat în apă, apoi l-am dus la rană. Trebuia să opresc sângerarea. Ce noroc că nu devin o obsedată când apare un strop de sânge.
După câteva minute am lăsat prosopul în chiuvetă şi m-am uitat în oglindă. Eram destul de palidă şi arătam de parcă nu aş fi dormit de ani întregi. Stomacul a început să mă doară. Ce naiba era cu mine? Atât rău îmi poate face o mică rană?
M-am întors în cameră şi m-am aşezat pe pat. Durerea nu voia să îmi treacă. Mi-am pus capul pe genunchi şi mi-am muşcat buza.
- Îţi este rău draga mea?
Mi-am ridicat repede capul, speriată. Diocleţian stătea în faţa mea şi zâmbea.
- Ce cauţi aici?
- Am venit să te iau cu mine! Iubiţelul tău te-a încuiat aici şi nu vrea să ieşi. Ce trist! Să se poarte aşa cu micuţa prinţesă Aria!
- De ce nu te sinucizi? Ai scăpa lumea de un monstru!
Bărbatul a chicotit şi s-a apropiat de mine. M-a luat în braţe şi m-a ridicat de pe pat. Nici măcar nu aveam forţă să îl îndepărtez de mine.
- Ai să vii cu mine, dar mai întâi să îi lăsăm un mic mesaj noul tău rege.
A lăsat o foaie pe pat, apoi s-a apropiat de fereastră. A sărit pe geam. Am observat că în curtea palatului erau adunaţi foarte mulţi oameni. Ce se întâmpla?
Diocleţian a sărit pe creanga unui copac şi m-a privit.
- Astăzi e încoronarea iubitului tău!
Nu e de mirare de ce nu a mai venit să mă vadă sau să mă cicălească. Îşi făcea pregătirile pentru ceremonie.
Eram atât de obosită. Mi-am închis ochii şi am adormit.
*
Totul era în ceaţă. Mi-am deschis ochii. Mă aflam într-o cameră întunecată, luminată de câteva lumânări.
Am încercat să îmi mişc mâinile, dar erau legate. Diocleţian a reuşit să îmi trateze rana, dar sunt la fel de slăbită. Iar stomacul continuă să mă doară din când în când.
- Cum te simţi , draga mea?
Nici măcar nu mi-am dat seama când nemernicul şi-a făcut apariţia. Unul dintre servitorii lui a pus un scaun în faţa mea, iar bărbatul s-a aşezat pe el.
- Am venit să îţi fac o propunere. Şi mă aştept să o accepţi!
Mi-am ridicat capul şi am zâmbit. Deja ştiam la ce să mă aştept din partea lui.
- Åži ce vrei?
- Vreau să laşi baltă totul şi să devii regina mea. Alături de mine poţi avea orice.
- De ce mereu trebuie să îmi spui asta? Mai întâi ai vrut să mă omori, apoi să devin soţia lui Theodor, iar acum vrei să devin regina ta? Ce urmăreşti?
- Vreau doar să te am alături. Şi să fii fericită!
- Vrei să fiu fericită? Cred că îţi baţi joc de mine. Mi-ai ucis mama! Cum vrei să fiu alături de tine?
- A fost doar strategie, scumpo!
- Åži moartea lui Jaquelin? A fost tot o strategie?
- Micuţa ta soră îmi stătea în cale. Dar nu ar trebui să suferi atât de mult pentru ea. Nici măcar nu e sora ta.
- Chiar crezi că am să te cred pe tine?
- Atunci întreabă-l pe Armis. Jaquelin a fost găsită de mama ta, iar aceasta a îndrăgit-o foarte mult. La fel ai făcut şi tu. Iar tatăl tău a trebuit să se resemneze şi să o accepte. De asta a trimis-o departe.
- Şi de asta tu ai omorât-o?
Bărbatul a aprobat din cap şi a zâmbit. Voiam să plâng, dar nu mai aveam lacrimi. Jaquelin şi-a pierdut viaţa doar pentru că nu facea parte din regalitate. Cu toate că nu era sora mea, o iubeam. Acum nu mă surprinde faptul că tata nu a făcut nimic când a aflat de moartea ei. Nici o reacţie. Nimic.
- Stăpâne! Vladimir este aici! Şi vrea să vă vadă!
Am rămas fără cuvinte! Vladimir? A venit după mine?
Diocleţian s-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de mine. Mi-a rupt cătuşele şi m-a luat în braţe.
*
- Ce te aduce aici? Ar trebui să fii ocupat!
- Sunt aici pentru Aria!
Diocleţian m-a pus pe tronul lui şi mi-a legat mâinile. Ce dobitoc! Chiar cred că pot fugi în condiţia în care mă aflau acum?
- Spune-mi ce vrei! De ce ai luat-o pe Aria?
- Ţie nu ţi-a păsat de ea! Ai lăsat-o rănită şi fără putere!
- Asta e problema mea ÅŸi a ei. Spune-mi ce vrei!
- Să ne luptăm! Şi cine câştigă rămâne cu Aria!
- Vladimir! Nu o fă! E în stare să te distrugă! Nu îi cunoşti puterea! Am reuşit să spun.
Roşcatul a zâmbit şi mi-a făcut din ochi. Lângă mine au apărut Zara şi Zero. Diocleţian a reuşit să mă lege de tron, însă Zero m-a eliberat în câteva clipe. Blondul m-a luat în braţe şi a coborât scările.
- O ducem la castel. Consuelo va avea grijă de ea! Să nu pierzi!
Roşcatul a zâmbit şi i-a făcut semn prietenului său să plece. Mi-am lăsat capul pe pieptul lui Zero şi mi-am închis ochii. Eram slăbită. Ca şi cum ceva în interiorul meu îmi consuma toată energia.
Auzeam câteva voci. Cea a lui Consuelo, a Zarei şi a tatei? Da! Cred că erau ei. Mi-am deschis ochii! M-am uitat în jurul meu şi nu mi-a luat mult timp să văd că eram în camera lui Consuelo.
- Aria!
Mi-am întors capul, iar Zara a ajuns în câteva secunde lângă mine. M-a luat de mână şi mi-a sărutat-o. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii ei. O priveam şi nu înţelegeam de ce plânge. Am întins mâna şi i-am şters lacrimile. Mi-a zâmbit şi m-a mângâiat pe obraz.
- De ce plângi? Sunt vie, sunt aici, calmează-te!
- Am crezut că o să dispari pentru totdeauna împreună cu copilul tău.
- Copilul meu? Despre ce vorbeÅŸti?
M-am uitat la tata şi la Oracol. Trebuia să spun că m-am speriat puţin când am auzit. Să am un copil? Doar Vladimir nu a fost atât de idiot încât să îşi dea drumul în mine. Dacă Diocleţian nu îl omoară, îl omor eu.
Am dat la o parte pătura şi m-am dat jos din pat. Prietena mea a încercat să mă oprească, dar nu am lăsat-o.
- Consuelo! Ce vrea să spună Zara? Sunt însărcinată?
- Da prinţesa mea! În tine creşte produsul iubirii dintre tine şi regele Vladimir.
- Adică, copilul meu şi a lui Vladimir, creşte în interiorul meu?
Bruneta a aprobat din cap şi m-a îmbrăţişat. Genunchii mei s-au înmuiat şi am căzut în braţele ei. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei. Am strâns în pumni materialul rochiei lui Consuelo. Vladimir trebuie să vină acasă teafăr. Trebuie!
Aria P.O.V
Eram singură! Vladimir a plecat. Am reuşit să îl enervez destul de tare.
Am simţit un mic fior în întreg corpul şi mi-am pus mâna la gât. Am observat că sângeram. Colţii lui Vladimir mi-au făcut o rană adâncă. Cum a făcut şi el.
Flashback
- Nici o grijă pentru că nu vei mai fi! Vreau să am alături pe cineva care poate avea încredere în mine. Şi care să poată simţi pentru mine ceea ce simt eu pentru ele.
- Vladimir...
- Ţi-am suportat destul capriciile şi am crezut că te vei putea schimba, dar văd că m-am înşelat. De acum înainte o să fac ce vreau cu tine. Tatălui tău nu îi pasă de tine şi nu îmi poate face nimic şi având în vedere că am câştigat pariul nostru, eşti sclava mea.
End of flashback
Am început să plâng. De ce? De ce făceam acest lucru? De ce trebuie să mă afecteze cuvintele lui atât de mult? De ce ?
M-am dat jos din pat şi m-am apropiat de baie. Eram destul de slăbită. Ca şi cum viaţa s-ar scurge împreună cu acest sânge. Am luat un prosop şi l-am înmuiat în apă, apoi l-am dus la rană. Trebuia să opresc sângerarea. Ce noroc că nu devin o obsedată când apare un strop de sânge.
După câteva minute am lăsat prosopul în chiuvetă şi m-am uitat în oglindă. Eram destul de palidă şi arătam de parcă nu aş fi dormit de ani întregi. Stomacul a început să mă doară. Ce naiba era cu mine? Atât rău îmi poate face o mică rană?
M-am întors în cameră şi m-am aşezat pe pat. Durerea nu voia să îmi treacă. Mi-am pus capul pe genunchi şi mi-am muşcat buza.
- Îţi este rău draga mea?
Mi-am ridicat repede capul, speriată. Diocleţian stătea în faţa mea şi zâmbea.
- Ce cauţi aici?
- Am venit să te iau cu mine! Iubiţelul tău te-a încuiat aici şi nu vrea să ieşi. Ce trist! Să se poarte aşa cu micuţa prinţesă Aria!
- De ce nu te sinucizi? Ai scăpa lumea de un monstru!
Bărbatul a chicotit şi s-a apropiat de mine. M-a luat în braţe şi m-a ridicat de pe pat. Nici măcar nu aveam forţă să îl îndepărtez de mine.
- Ai să vii cu mine, dar mai întâi să îi lăsăm un mic mesaj noul tău rege.
A lăsat o foaie pe pat, apoi s-a apropiat de fereastră. A sărit pe geam. Am observat că în curtea palatului erau adunaţi foarte mulţi oameni. Ce se întâmpla?
Diocleţian a sărit pe creanga unui copac şi m-a privit.
- Astăzi e încoronarea iubitului tău!
Nu e de mirare de ce nu a mai venit să mă vadă sau să mă cicălească. Îşi făcea pregătirile pentru ceremonie.
Eram atât de obosită. Mi-am închis ochii şi am adormit.
*
Totul era în ceaţă. Mi-am deschis ochii. Mă aflam într-o cameră întunecată, luminată de câteva lumânări.
Am încercat să îmi mişc mâinile, dar erau legate. Diocleţian a reuşit să îmi trateze rana, dar sunt la fel de slăbită. Iar stomacul continuă să mă doară din când în când.
- Cum te simţi , draga mea?
Nici măcar nu mi-am dat seama când nemernicul şi-a făcut apariţia. Unul dintre servitorii lui a pus un scaun în faţa mea, iar bărbatul s-a aşezat pe el.
- Am venit să îţi fac o propunere. Şi mă aştept să o accepţi!
Mi-am ridicat capul şi am zâmbit. Deja ştiam la ce să mă aştept din partea lui.
- Åži ce vrei?
- Vreau să laşi baltă totul şi să devii regina mea. Alături de mine poţi avea orice.
- De ce mereu trebuie să îmi spui asta? Mai întâi ai vrut să mă omori, apoi să devin soţia lui Theodor, iar acum vrei să devin regina ta? Ce urmăreşti?
- Vreau doar să te am alături. Şi să fii fericită!
- Vrei să fiu fericită? Cred că îţi baţi joc de mine. Mi-ai ucis mama! Cum vrei să fiu alături de tine?
- A fost doar strategie, scumpo!
- Åži moartea lui Jaquelin? A fost tot o strategie?
- Micuţa ta soră îmi stătea în cale. Dar nu ar trebui să suferi atât de mult pentru ea. Nici măcar nu e sora ta.
- Chiar crezi că am să te cred pe tine?
- Atunci întreabă-l pe Armis. Jaquelin a fost găsită de mama ta, iar aceasta a îndrăgit-o foarte mult. La fel ai făcut şi tu. Iar tatăl tău a trebuit să se resemneze şi să o accepte. De asta a trimis-o departe.
- Şi de asta tu ai omorât-o?
Bărbatul a aprobat din cap şi a zâmbit. Voiam să plâng, dar nu mai aveam lacrimi. Jaquelin şi-a pierdut viaţa doar pentru că nu facea parte din regalitate. Cu toate că nu era sora mea, o iubeam. Acum nu mă surprinde faptul că tata nu a făcut nimic când a aflat de moartea ei. Nici o reacţie. Nimic.
- Stăpâne! Vladimir este aici! Şi vrea să vă vadă!
Am rămas fără cuvinte! Vladimir? A venit după mine?
Diocleţian s-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de mine. Mi-a rupt cătuşele şi m-a luat în braţe.
*
- Ce te aduce aici? Ar trebui să fii ocupat!
- Sunt aici pentru Aria!
Diocleţian m-a pus pe tronul lui şi mi-a legat mâinile. Ce dobitoc! Chiar cred că pot fugi în condiţia în care mă aflau acum?
- Spune-mi ce vrei! De ce ai luat-o pe Aria?
- Ţie nu ţi-a păsat de ea! Ai lăsat-o rănită şi fără putere!
- Asta e problema mea ÅŸi a ei. Spune-mi ce vrei!
- Să ne luptăm! Şi cine câştigă rămâne cu Aria!
- Vladimir! Nu o fă! E în stare să te distrugă! Nu îi cunoşti puterea! Am reuşit să spun.
Roşcatul a zâmbit şi mi-a făcut din ochi. Lângă mine au apărut Zara şi Zero. Diocleţian a reuşit să mă lege de tron, însă Zero m-a eliberat în câteva clipe. Blondul m-a luat în braţe şi a coborât scările.
- O ducem la castel. Consuelo va avea grijă de ea! Să nu pierzi!
Roşcatul a zâmbit şi i-a făcut semn prietenului său să plece. Mi-am lăsat capul pe pieptul lui Zero şi mi-am închis ochii. Eram slăbită. Ca şi cum ceva în interiorul meu îmi consuma toată energia.
Auzeam câteva voci. Cea a lui Consuelo, a Zarei şi a tatei? Da! Cred că erau ei. Mi-am deschis ochii! M-am uitat în jurul meu şi nu mi-a luat mult timp să văd că eram în camera lui Consuelo.
- Aria!
Mi-am întors capul, iar Zara a ajuns în câteva secunde lângă mine. M-a luat de mână şi mi-a sărutat-o. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii ei. O priveam şi nu înţelegeam de ce plânge. Am întins mâna şi i-am şters lacrimile. Mi-a zâmbit şi m-a mângâiat pe obraz.
- De ce plângi? Sunt vie, sunt aici, calmează-te!
- Am crezut că o să dispari pentru totdeauna împreună cu copilul tău.
- Copilul meu? Despre ce vorbeÅŸti?
M-am uitat la tata şi la Oracol. Trebuia să spun că m-am speriat puţin când am auzit. Să am un copil? Doar Vladimir nu a fost atât de idiot încât să îşi dea drumul în mine. Dacă Diocleţian nu îl omoară, îl omor eu.
Am dat la o parte pătura şi m-am dat jos din pat. Prietena mea a încercat să mă oprească, dar nu am lăsat-o.
- Consuelo! Ce vrea să spună Zara? Sunt însărcinată?
- Da prinţesa mea! În tine creşte produsul iubirii dintre tine şi regele Vladimir.
- Adică, copilul meu şi a lui Vladimir, creşte în interiorul meu?
Bruneta a aprobat din cap şi m-a îmbrăţişat. Genunchii mei s-au înmuiat şi am căzut în braţele ei. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei. Am strâns în pumni materialul rochiei lui Consuelo. Vladimir trebuie să vină acasă teafăr. Trebuie!
I'll be in every beat of your heart!