Life in your green eyes

[What sky scrapers]

Ei bine... sperand ca al doilea e cu noroc.

Noutati


- Varsator. Stateam sprijinita cu mainile de catedra si corpul proptit de acestea, raspunzand la intrebarile noilor mei colegi. Imi placea de ei, vorbeau cu mine fara jena, ma intrebau tot ce le trecea prin cap. Nu ma asteptam nici sa fie tensionati si sa nu vrea sa vorbeasca cu mine, insa nici sa imi acorde timp sa ma cunoasca asa cum vad ca planuiesc.
- Unde ai locuit inainte, Alle? Alle... asa imi spuneau si la vechea scoala, nu ca mi-ar fii prea dor de fostii mei colegi, insa chestiile astea lasa o amprenta asupra mintii umane. Nu poti sa uiti un baiat ce te-a luat de mana confundandu-te cu prietena lui in tren, ai schimbat cu el doua vorbe si un ras ametit insa te vei gandii la el pentru putin timp, imaginea lui iti va venii in minte, chiar daca nu il cunosti. Asta ma enerva, nu vreau sa ma gandesc la ceva ce nu ma ntereseaza. Deci probabil ma intereseaza putin soarta vechilor mei colegi.
- New York.
- De ce ai venit aici? Ma intreaba un tip cu par saten ciufulit si ochii caprui mari si sticlosi.
- Revenit, ii aduc eu la cunostinta zambind. M-am intors pentru ca tatal celui cu care locuiesc l-a trimis aici sa aiba grija de o firma ce ii apartine iar eu ma bucur nespus, aici m-am nascut.
- De ce nu stai cu parintii tai?
- Ai mei au murit. Urmeaza compatimirile...
- Oh, imi... pare rau nu am vrut sa te...
- Hei, sa nu ma compatimesti sau ceva de genul, nu iti face griji, nu ma afecteaza sa vorbesc despre asta.
Cred ca biata fata s-a simtit rau pentru ca m-a intrebat asta, nu are de ce sa isi faca griji totusi.
- Serios, nu ma supara sa vorbesc despre ei, nu te posomora, oke? Ii spun lasandu-ma pe vine in fata bancii ei si ridicandu-i capul. Parul ei auriu mai jos de umeri facut bucle iar buzele rosii, la propriu, o faceau sa arate ca o papusa. Imi zambeste si face ochii mari de fericire.
- Ce hobby-uri ai? Un tip destul de solid cu parul brunet tuns scurt ma intreaba pe un ton ce vroia sa para smecher, stand cu puxu-n gura bataindu-se cu scaunul in fata si in spate.
- Dansez. Spun uitandu-ma le el cu o fata gen: "Duude ce-i cu atitudinea asta? ".
- Ce gen iti place? Fata de mai inainte ma intreaba parand destul de interesata de ce auzea.
- Hip-hop, street dance, dar si altele daca trebuie.
I-am auzit exclamand de uimire, le placea ce au auzit.
- Stii ca scoala noastra permite infiintarea de cluburi nu? Ma intreaba profesoara, o femeie blonda si cam grasuta, dar cu o sclipire in ochi ce arata ca e o persoana buna.
- Nu am vorbit cu directorul despre asta inca, dar o voi face dupa ce ma voi acomoda aici. Spun reluandu-mi locul sprijinita de catedra. Ma pregateam sa raspund in continuare la intrebari cand clopotelul a sunat, facandu-ma sa tresar usor.
- Roaga pe cineva din clasa sa iti prezinte scoala. Adauga profesoara pregatindu-se sa iasa din clasa tinand in mana stanga catalogul maro care parea sa nu mai fie in uz multa vreme, dovada era scociul cu care era lipit.
-Nu este nevoie. La ce sa fie nevoie? Nu sunt un catel abandonat casa ma pierd pe aici. Totusi, pot sa explorez si eu scoala, cu ocazia asta pot studia elevii care banuiesc, invata aici.
Mi-am primit cartile de ieri, doar ca orarul pauza, asa ca mi-am pus in ghiozdan ce mi-a picat la mana. Se pare ca ora ce tocmai trecuse era Latina.
Banca mea era a treia de la fereastra, banca de langa pervaz.
M-am dus sa socializez Dorian, colegul meu de banca.
- Dod, poti sa imi spui Dod. Pare un tip de treaba, cu o constitutie atletica, saten inchis, iar ochii lui sunt de un albastru inchis ce batea spre negru.
M-am asezat pe scaun, punandu-mi piciorul pe acesta si tinandu-l cu mainile. Il priveam cum imi vorbea despre colegii ce erau prin clasa, chiar daca nu l-am rugat sa faca asta. Ii alalizam ascultand un scurt sinopsis despre fiecare. Pana la urma si eu si el ne-am plictisit, asa ca el si-a sprijinit capul in maini bagandu-si castile in urechi, iar eu am facut acelasi lucru uitandu-ma pe geam. Avea sa ploua. Buzele mele mimau versurile melodiei Not again-Sunrise Avenue, simtind ritmul in intreg corpul, facandu-l sa se bataie usor. Era ca si cand un bass era inauntrul meu iar undele melodiei imi impingeau corpul spre a se misca dupa unduirea lor masurata.
Ma gandeam cum ar fii sa il reintalnesc. Daca l-as avea in fata, cum as reactona? As mai putea sa ii vorbesc, dupa atatia ani? Nici nu stiu daca mai este aici in Londra. Cum pot spera ca poate el ma mai tine minte? Poate daca m-ar vedea ar trece pe langa mine nepasator habar nu avand cine s-a oprit din mers si se uita lung dupa el, cu ochii inlacrimati. Sperand ca brusc s-ar intoarce si s-ar uita la m... la mine, doar eu stiu cat de dor imi e de el.
De imbratisarile noastre atat de stranse, simtind ca mainile lui imi prelucrau corpul dupa cum dorea. De toate alergaturile, de toate juliturile provocate de acestea, de lacrimi varsate aiurea din cauza unor sperieturi minore. Isi batea joc de mine cand plangeam si radeam in acelasi timp, iar el, ingerul meu, ma tinea strans la piept pana cand adormeam amandoi pe iarba. El era tot ce vroiam pe atunci, mai ca respiram acelasi aer, defapt eu il respiram pe el. Imparteam pana si certurile parintilor, mereu insistam sa ne certe cand suntem impreuna, daca eram impreuna nici unul nu ar fii inceput sa planga. Ne tineam de mana privind fiecare unde putea, doar sa nu ne uitam in ochii mamelor noastre ce erau nervoase. Curios este faptul ca atunci cand ne vedeau strandoarea mainilor si privirile aruncate din cand in cand se mai calmau.
Ahh... ce dor imi e. De ce am fost fortata sa plec de langa el? A da, din cauza tampitului de tata! De aia! Sa se duca dracu' ziua in care am plecat de langa cel pe care il iubeam atat de mult! Atatia ani in agonie si ganduri acaparate de o singura persoana, atat de departe de mine. Nu ii voi ierta, pe nici unul ca m-a luat de langa lumea mea sub forma umana.
Flashback
- De ce sa plecam? Unde? Ii intreb confuza, sperand sa ne intoarcem rapid.
- In New York. Imi raspunde tata, parul saten aranjat, asa cum trebuie sa fie al unui domn trecut prin viata cu privirea sus.
- Si cand ne intoarcem?
- Nu ne intoarcem.
Pur si simplu, am crezut ca mi-a cazut cerul in cap, si cat durea! Durea al naibii de tare, inima... ma durea.
- N...nu! Eu nu plec! Ce sa mai zica o piticanie de noua ani? Nu eram in stare decat sa tip, sa neg, si sa dau din picioare cu ochii rosii de la plans.
- Ba da, vom pleca, si asta maine. Cat de rece sa fie o femeie? Nu, defapt, o mama. O mama sa fie atat de rece si calma cand vede ca fetitei ei ii este smulsa fericirea cu tot cu inima, aruncata undeva departe, si asta cu acordul ei.
- Va urasc! Nu sunteti oameni! Tipam, ce alt ceva sa fac? Puteam face alt ceva? La cat de mica eram, mergeam de buna voie, sau eram luata pe sus intr-o mana si pusa pe scaun in avion. Orice as fii facut, tot acolo ajungeam, insa asta nu inseamna ca nu puteam sa ripostez. Dar... Eric... ce aveam sa fac, fara el nu traiam, nici nu incercasem pentru a vedea daca aerul mi-ar fii traversat plamanii in continuare daca el era plecat prea mult de langa mine. Doar asta imi doream, doar pe el, restul puteau face ce vroiau. Eu simteam ca pot traii numai uitandu-ma in ochii aia verzi prea perfecti pentru tot deauna.
End Flashback