Laevis

[BloodyInnocence]

am venit cu continuarea:) sper sa va placa:)

Capitolul doi

Urăsc acest oraş! Il urăsc! De ce ne-a adus tata aici? De ce nu putea să mă lase să stau la casa noastră de la agrestis. Era atât de frumos acolo. Soarele mângâind copacii şi florile dându-le un farmec afară din această lume şi toate acele mici vietăţi care îţi duc viaţa în apropierea casei noastre... of! Cât de mult îmi lipseşte acel colţ rupt din Eden. Nu pot să spun că nu îmi place să locuiesc in oraş, mai ales în acest oraş, dar sunt perioade în care nu pot să suport multitudinea de culori care parca îmi zgârie ochii şi toate acele oglinzi care reflectă lumina soarelui cu atâta indiferenţă. Îmi place să stau aici doar atunci când frumosul meu cu părul albastru se află şi el in preajmă. Face ca lucrurile să nu fie atât de insuportabile doar prin simpla lui prezenţă. Dacă aş putea să îi mărturisesc cât de mult ţin la el... dacă aş putea să găsesc acel curaj de a-i spune adevărul... dar nu pot. Suntem doar doi copii care din cauza singurătaţii s-au găsit unul pe altul.
Şi atunci il văd. Merge liniştit pe stradă, înconjurat de prieteni lui şi râde. Cât de mult iubesc acel sunet pe care îl scoate de câte ori este fericit. Era muzică pentru urechile mele. Păul lui scurt, de un albastru închis, asemănător oceanului în timpul unei furtuni era ciufulit, probabil din cauză ca s-a bătut cu vreun prieten sau poate doar din cauza vântului care bătea cu câteva minute mai devreme. Nu ştiu şi nici nu ma interesează prea tare. Îi dă un aer dur părul ciufulit şi îmi place. Din păcate nu pot să îi văd chipul prea bine şi nici ochii, ochii aceia minunaţi de un albastru-verzui, în care mă pierd de fiecare dată când mă uit la ei. Vreau să îl strig, să îl salut şi să îl invit sus, dar nici nu deschid bine gura că îl aud pe tatăl meu cum îmi spune numele, forţându-mă să mă întorc pentru a-l privi în ochi. Nu era deloc politicos ca o tânără domnişoară să stea cu spatele la cel care doreşte să îi adreseze câteva cuvinte.
-Clara? Şopteşte tatăl meu în acel mod in care trimite mici fiori pe spinarea mea.
Întotdeauna reuşeşte să îmi rostească numele cu acea voce atât de plină de autoritate care mă face să îmi îndrept spatele şi să îmi ţin capul cât mai sus când sunt în prezenţa sa. Era înfricoşetor. Numai când îmi amintesc cât de puternic era şi acea amintire a puterii sale mă face să îmi doresc să fiu într-un loc cât mai departe de el, dar stau dreaptă şi încerc să nu îi arăt cât de teama îmi era de acesta. Nu ştiu cât de bună sunt la ascunsul sentimentelor, însă în acea clipă nu imi acordă prea multă atenţie.
-Da, pater?
-Ţi-ai uitat manierele, mea filia? Ce te-a învăţat ta mater?
-Să nu mă aplec peste pervazul ferestrei? Întreab eu neştiind unde am greşit.
-O fată niciodată nu ţipă după un băiat, spune el cu calm şi cu o expresie de gheaţă pe chip.
-Da, pater. Îmi cer scuze pentru indiscreţia pe care era să o fac. Promit să fiu mai atentă data viitoare.
-Să sperăm că nu va mai fi o dată viitoare, Clara. Cine era cel sau cea după care vroiai să strigi?
Nu ştiu ce să îi răspund. Să îi spun adevărul? Dar dacă îmi va interzice să îl mai văd? O fată dintr-o familie atât de renumită ca a mea nu are voie să se vadă cu un băiat dintr-o familie mai puţin renumită ca a lui, plus nici nu facem parte din aceleaşi caste. Eu sunt din Ignis, iar el este din Aqua. Văd focul ce începe să ardă în ochii roşii ai tatălui meu şi cu greu înghit nodul ce mi s-a format în gât pentru a putea sa îi răspund.
-Amadeus, şoptesc eu aproape începând să plâng numai la gândul a ceea ce va face tatăl meu.
-Amadeus Nymphe din clanul Aqua? Spune el nevenindu-i să creadă cu cine putea sa umble singura lui fată, singura mostenitoare a familiei Plater.
-D..d...da... mă bâlbâi eu simţind furia ce creşte văzând cu ochii a tatălui meu.
-Hmp... Nu contează. În această seară mama ta si cu mine dăm o petrecere. Este o petrecere foarte importantă şi te-am ruga să te îmbraci cu acea rochie albastră in care îţi stă atât de bine. O să cunoşti pe cineva foarte important în această seară. Poţi începe să te pregăteşti. Este ora şase, iar la opt fix tu te vei afla in dreptul scării ce uneşte palierul de la primul etaj cu sala de distractii, după ce termină dispare ducându’se in camera sa pentru a se pregăti.
Mă uimeşte când trece cu vederea peste mica mea „indiscreţie”, dar în acelaş timp sunt îngrijorată de această aşa zisă petrecere. Nu pot să nu mă intreb dacă nu cumva ceva se va întâmpla diseară şi nu îmi va plăcea, sunt sigură. Dar fac cum îmi spune tatăl meu şi scot din dulapul din lemn de mahon rochia mea de un albastru deschis. Nu prea mă încântă aceasta rochie. Era un dar de la Siracus şi deşi băiatul din cealaltă familie din clanul Ignis nu este atât de rău, eu nu îl pot suporta. Asta poate din cauză că mama mea încearcă de câteva zile să mă facă să mă îndrăgostesc de el. Mi-l bagă pe gât de fiecare dată când ne întâlnim. Ceva nu îmi miroase a bine in toată această afacere, dar ce pot să fac? Nu pot să trec peste cuvântul tatălui meu... Lacrimi amare încep să se prelingă încet pe chipul meu din cauza neputinţei mele. Ca o fată cuminte mi le şterg şi mă uit la ceas. Este şase patruzeci si nouă, mai am o oră şi ceva să mă pregătesc. Mă îmbrac cu rochia ce am pus-o pe pat şi apoi mă duc la toaleta mea pentru a căuta nişte accesori potrivite. Nu vreau nici să sufoc ţinuta mea cu multe bijuteri, asa că aleg o pereche de cercei cu o mica perla albă si un colier facut tot din perle de marime mijlocie albe ca neaua. Îmi dau o notă de eleganţă şi de superioritate. Mama va fi extrem de mândră de mine atunci când mă va vedea.
Am mai pierdut câteva minute uitându-mă în oglindă până să mă hotărăsc cum să îmi aşez părul. Într-un final am optat pentru o coafură simplă, ca părul meu negru-roşiatic asemnănător tăciunelui ce încă mai arde să mi se refarse liber peste umeri mei, fiind foarte puţin ondulat. Nu mi se mai văd cercei, dar sunt sigură că atunci când îmi voi întoarce capul oaspeţii vor observa mica sclipire a perlelor. Puţin dermatograf pentru a-mi accentua ochi, putin fard albastru de gheaţă, mascara negru pentru extra volum pentru genele mele şi puţin gloss incolor şi machiajul meu este gata.
Era opt fără cinci minute când m-am decis să cobor jos. Simt cum cu fiecare pas pe care il fac, apropiindu-mă de acea scară că mă îndrept spre un destin de mult plănuit, de mult pus la punct, însă nu mă pot opri. Nu mă pot întoarce înapoi în camera mea, refuzând să ies pentru că nu voi rezolva nimic. Dacă voi face aşa ceva, tatăl meu va veni după mine la nici două minute întârziere şi mă va târî în sala de festivităţi. Aşa că îmi fac curaj şi mă îndrept spre acea scară infernală. Ajung acolo şi aştept ca ceilalţi să facă linişte. Nu trebuie să aştept mult. Siracus apare de nicăieri şi îşi ţine mâna întinsă aşteptând ca eu să i-o dau pe a mea. Îmi cobor privirea pentru a nu mai vedea marea de oameni care îmi urmăresc fiecare mişcare mai rău decât nişte vulturi şi îi dau mâna. Încet, coborâm pentru a ne alătura tatălui meu. Siracus îmi şopteşte să zâmbesc, iar eu îi ofer unul nu prea bun. Ştiu că seamană cu o grimasă oribilă, dar mai mult de atât nu pot să fac. Cum ajung în dreptul tatălui meu, acesta începe să vorbească din nou. Siracus zâmbeşte multumit şi este atât de plin de sine... îl urăsc!
- V-am adunat azi pentru a vă da o mare veste! Datorită faptului că eu sunt bătrân, şi sfârşitul mă paşte, am decis să o căsătoresc pe fiica mea cu descendentul celei de a doua familii a clanului Ignis!
Ce? Poftim? Ce a spus? Mă căsătoresc cu Siracus?! Nu... nu am auzit eu bine. Trebuie să nu plâng pentru că este o greşeală, totul este o mare greseală. Da, asta trebuie să fie.
Nici nu mă liniştesc bine că aud cum un pahar este spart. Toată atenţia mi se îndreaptă spre locul de unde s-a auzit acel sunet. Şi atunci l-am văzut. Stătea şi se uita la mine, nevenindu-i nici lui să creadă ceea ce tocmai a spus tatăl meu şi sângele îi curegea din mâna cu care ţinea paharul. Apoi când şi-a dat seama ce a făcut a început să râdă. Un râs fals, care nu era al lui şi care ma rănea mai mult decăt orice altceva.
- Ce neatent sunt! Heh, probabil că m-am entuziasmat cu vestea, zice el dispărând.
Nu ştiu cât timp a trecut de la acel incident, dar eu după ce am reuşit să scap de Siracus m-am refugiat afară, pe balcon. Era răcoare, mai bine zis era destul de rece, dar nu conta. Cei din clanul meu au o temperatura corpului mult mai ridicată decât ceilalţi, deci nu îmi făceam griji că pot să mă îmbolnăvesc. Încercam să îmi ţin sub control lacrimile când simt pe cineva în spatele meu. Oh, doamne, te rog nu Siracus, orice numai el nu! Când mă întorc îl văd pe Amadeus. Aş vrea să zâmbesc şi să îi spun că totul este bine, să nu se îngrijoreze pentru mine, dar nu găsesc acea putere în mine. În schimb stau şi mă uit la el. Simt nevoia să îl îmrăţişez şi fără să mă gândesc la consecinţe chiar asta fac. Îl îmbrăţişez, iar el nu stă mult pe gânduri şi mă prinde şi el, în braţele lui tari şi puternice, mângâindu-mi părul meu lung şi mătăsos.
- Du-mă de aici, Amadeus. Te rog! Şoptesc eu, desprinzându-mă din braţele sale.
Şi-a inchis ochii pentru câteva secunde şi şi-a dus mâinile pe umeri mei.
-Nu, Clara, nu o să te duc nicăieri. Tu o să rămâi aici, să-ţi îndeplineşti atribuţiile de urmaşă a familiei, la fel cum am să fac eu.
A spus-o fără să se oprească, fără să respire de parcă îi era teamă că dacă se va opri nu va mai putea continua. Mi-am privit faţa, care acum se asemăna cu cea a unui caţel care a fost certat de stapanul lui. Mă dureau cuvintele lui, simţeam că mă sufoc, că nu pot să respir. M-a respins... m-a respins...
-Dar ... am început să spun dar m-a oprit.
De ce a făcut-o? Nu ştiu.
-Dar nimic, Clara. Acum, te rog să mă scuzi, eu o să plec de aici. La revedere, Lara!
Oare de când nu mi-a mai spus aşa? Nici nu mai ştiu. Pare atât de departe acel timp în care ne bucuram ca doi copii, unul de prezenţa ceiluilalt. Ma lăsat acolo, fără să se mai uite o dată înapoi. Nu mă iubea şi o ştiam încă din-nainte să îmi deschid gura şi să îl rog să mă ducă departe. De ce m-ar fi iubit? Nu avea motiv să o facă şi în acest caz îl înţeleg de ce nu a vrut să mă scape de soarta crudă pe care mi-a ales-o tatăl meu. Numai dacă aş putea să plec şi eu de la această petrecere aşa cum a facut Amadeus, doar că eu nu pot. Sunt gazda şi trebuie să stau să mă îngrijesc de invitaţi şi să primesc felicitările lor pentru nunta ce aşteaptă după colţ. Amadeus, mai lăsat singură!