Laevis

[Mitus]

Bum bum^^
Da da trebuie sa ma dai in judecata pentru ca am intarziat asa de mult, dar in sfarsit am ajuns:]]
Pai draga mea totul e perfect si imi place. Ai descris frumos dar e trist, mult prea trist :(
Ma enerveaza Amadeus asta>.< de ce papucii mei nu lupta pentru Clara... Hmpf om incapatanat...
A fost putin cam ciudat ca el a ramas nemiscat si nimeni nu l-a deranjat, totusi daca Clara a ramas cu el inseamna ca il iubeste si ca el e un dobitoc pentru ca se da batut asa de repede>.< Pe brunetul ala deja imi vine sa il strivesc ca pe un gandec chiar daca inca nu stiu nimic despre el... pff ce se baga el intre astia doi?
Hehe uite ca am gasit si doua greseli:

Inainte le compuneam pentru ea, doar gandul la ce snetimente nutream fata de ea ma inspira...

Pentru ca pe noi ne despartea o prapasite mult prea adanca.

Se observa ca e din cauza ca te-ai grabit, dar am vrut si eu macar odata sa gasesc o greseala:]] ma mandresc si eu ca sunt foarte harnica si caut greseli=]] in rest totul e perfect.
Bafta la scris (la amandoua:]] ) si Angel grabeste-te cu urmatorul capitol pentru ca eu duc lipsa de citit:]]
Cius:*:*
:bye:

[BloodyInnocence]

Iti multumesc pentru coment si pentru faptul ca citesti Mitus, sper sa iti placa continuarea.
Sper ca si ceilalti care citesc sa isi invinga lenea(da stiu ca este greu, dar trebuie;))) si sa lase parerea lor despre acest fic dar si despre colaborarea mea si a lui Denny.

Capitolul patru

„Oare ce caut eu aici?” nu pot sa nu ma intreb, mai ales, cand ma trezesc stand printre acesti copii pe care eu ii numesc prieteni mei. Prieteni mei si ai lui Amadeus. Asta ma doare, nu erau numai ai mei ci erau si ai lui si stiam ca trebuie si el sa isi faca aparitia curand, iar eu nu vroiam sa dau ochii cu el, nu cel putin dupa ceea ce s-a intamplat la acea petrecere. Anuntarea logodnei mele. Hmph. Ce gluma! De ce nu puteam sa ma logodesc cu cel pe care il iubesc? Cu cineva pe care eu l-as fi ales, pe care l-as fi iubit? Dar gandurile mele au fost intrerupte de aparitia baiatului care mi-a frant inima cu par albastru inchis la fel de ciufulit ca in ziua in care l-am cunoscut si cu ochii de un alt tip de albastru in care m-as fi pierdut fara parere de rau. Cand l-am vazut si cand si ceilalti mi-au urmarit privirea pentru a vedea ce mi-a atras atentia, toate discutiile au incetat. Nu puteam sa spun decat : „Slava Domnului!” pentru ca eram intrebata de nunta ce urma sa aibe loc doar peste o luna, iar eu nu aveam nici un chef sa ma gandesc la acea asa numita „nunta”.
O fata pe nume Beth din clanul Aqua, normal, i-a sarit de gat si cred, de fapt sunt convinsa, ca l-a pupat pe obraz. Ma uit la ea si nu imi vine sa cred cat de usor a facut acel gest. Asa eram si eu inainte. Cati ani au trecut de atunci? Nici unul. Doar cateva zile, dar am impresia ca au trecut secole de cand eram doar eu cu Amadeus, doi copi care se placeau si se distrau impreuna. Imi las ochii in jos, nu pot sa mai privesc aceasta scena, imi frange inima, infige un cutit incet in ea incercand fara de succes sa scoata dragostea.
- Amadeus, tocmai vorbeam cu Clara despre nunta ei, vei fi prezent, nu ?
Intreaba o fata pe nume Diana. Mi-a atras atentia si mi-am ridicat privirea pentru a vedea ce avea sa raspunda. O mica speranta se nascu in sufletul meu la posibilitatea unui raspuns pozitiv. Sunt sigura ca ochii mei de un auriu-rosiatic erau in flacari din cauza acelei scantei numita speranta.
- Nu, curand voi pleca la casa de tara a parintilor mei, voi pleca cu vreo doua - trei saptamani inainte. Avem niste probleme de rezolvat acolo asa ca ... imi pare rau ca nu voi putea merge.
Dezamagire totala. Nici nu m-a privit cand a spus asta, ceea ce ma face sa cred ca minte, dar nu pot sa ma gandesc la acest lucru. Nu mai vreau sa imi creez singura sperante desarte, inima mea nu suporta acest gen de amagire. Focul ce se aprinse in ochii mei la speranta ca poate va veni s-a stins mai repede decat daca ai fi turnat apa peste el si acum sunt sigura ca au devenit din nou goi, asa cum erau in ultimele zile din cauza ca trebuia sa suport toate acele vizite ale logodnicului meu si pregatirile pentru nunta. Si apoi nu am mai fost cu gandul la ceea ce se intampla in jurul meu ci m-am scufundat incet in intunericul ignorantei incercand sa uit de toate lucrurile care ma distrugeau incetul cu incetul.
Nici nu mi-am dat seama cand s-a lasat seara. Diana ma scutura uitandu-se la mine cu teama. Nu stiam ce se intampla, ma uitam la ea ca la cineva strain pana cand am auzit si am inteles ce spune.
-Clara! Clara! Trezeste-te, este tarziu si trebuie sa plecam si Amadeus este cufundat in ganduri la fel ca si tine si nu putem sa il trezim.
Cand am auzit-o rostind numele lui Amadeus imediat m-am trezit.
-Poftim? Ce s-a intamplat cu el?!
Ingrijorarea si frica pentru soarta dragului meu Amadeus se putea citi de la o posta in glasul meu dar nu imi pasa. Tot ceea ce conta era sa aflu daca a patit ceva si ce pot face sa il ajut.
-Stai calma, vreau doar sa ramai cu el pana se trezeste. Tu nu o sa ai probleme cu ai tai daca mai stai, dar noi, restul, trebuie sa plecam. Ne cerem scuze ca va lasam singuri... dar nu am mai lasat-o sa termine.
-Nu e nimic. O sa stau eu cu el pana se trezeste, promit.
Mi-a zambit sau mai bine zis a incercat sa imi ofere un zambet incurajator dar era prea speriata de atitudinea mea si cred ca si de cea a lui Amadeus pentru a fi sincera. Nu pot spune ca o condamn, nu eram eu in ultimul timp si pana la urma de ce as fi? Poate dramatizez lucrurile, insa nu ceilalti se casatoresc cu cineva pe care nu suporta. Nimeni nu il cunostea pe Siracus, cel putin nu asa cum il cunosc eu. Si din nou am cazut in intuneric, numai ca de data asta in loc de dulceata nimicului am dat peste o amintire amara.
Ma intalneam prima data cu Siracus dupa anuntarea logodnei, deasemenea era prima noastra intalnire in care eram singuri: nici un tata care intra peste noi prefacandu-se ca a uitat ceva, nici o mama care a venit sa aduca ceva racoritoare sau aperitive; eram perfect singuri in parc. Am ajuns in parc pentru a ne plimba dupa ce am fost cu el la un restaurant. Pe tot parcursul serii s-a purtat ca un adevarat gentelman, asta cel putin pana cand am ajuns in parc. Aici parca s-a schimbat si nu puteam sa imi dau seama ce s-a intamplat. Simteam o raceala si o duritate venind dinspre el cum nu mai simtisem pana acum si asta bagase sperieti in mine. Nu mai vroiam sa stau o secunda singura cu el, mai ales in acest loc unde intunericul domnea sustinut de natura inconjuratoare, in special de salcamii enormi care nu faceau decat sa adauge o nota de disperare si singuratate locului. In timp ce ne plimbam il vad cum deodata se opreste si se intoarce cu fata la mine, luandu-mi mainile in ale lui.
-Clara, draga mea, spune el uitandu-se direct in ochii mei.
Ce bine ca era atat de intuneric incat nu puteam sa ne vedem foarte bine, altfel nu stiu ce as fi facut daca i-as fi vazut expresia.
-Da? Intreb eu nereusind sa imi fac vocea sa nu tremure.
-Stiu ca nu ma iubesti, deasemenea stiu si ca il iubesti pe acel derbedeu din clanul Aqua, dar nu imi pasa pentru ca nici eu nu te iubesc, de fapt imi esti chiar antipatica. Eu prefer fetele care stiu ce vor nu fetitele inocente care inca sunt virgine, asa ca uite iti propun un pact.
Ma lasa fara cuvinte. Nu credeam ca cineva poate sa fie atat de rece si dur, de obicei cei din clanul Ignis erau impulsivi si foarte iute la manie, nicidecum atat de calmi, dar am gasit in mine acelasi tip de raceala si i-am raspuns cu acelasi ton.
-Ce pact?
Aproape ca nu ma mai recunosteam.
-Tu imi vei darui mie un baiat si dupa ce imi faci un baiat esti libera sa traiesti unde vrei cu cine vrei, iar eu iti voi fi fidel pana cand se va naste baiatul. Astfel toti vor fi multumiti si noi amandoi vom fi scutiti de datoria pentru clanul nostru. De acord?
Si atunci m-am trezit. Nu stiu ce m-a scos din acea amintire dar ii eram datoare. Am observat ca Amadeus a revenit la realitate si se uita buimac in jur neintelegand ce se intampla, i-am oferit cateva minute de liniste pentru a se aduna.
- Ce s-a intamplat ?
M-a intrebat aproape fara vlaga.
- Nici eu nu stiu. Ai ramas asa nemiscat ... si s-a inserat si s-au dus toti acasa, am zis ca raman cu tine, cine stie ce s-ar fi intamplat dacar te-as fi lasat singur.
I-am raspuns zambindu-i, parea ca incearca sa isi dea seama cat timp a trecut de cand a cazut in acea stare. Dupa calculele mele au trecut cel multi trei ore. Apoi am simtit o briza rece ce m-a facut sa ma cutremur si il vad cum se ridica spunandu-mi ca trebuie sa plece si multumindu-mi ca am ramas cu el. Nu puteam sa il lasa sa plece asa, pur si simplu nu puteam.
- Amadeus !
M-a auzit si s-a intors sa vada ce vreau.
- Eu ... .
Insa nu am mai putut sa continui deoarece cineva a carui voce am ajuns sa o detest m-a intrerupt. Nici nu trebuia sa ma intorc pentru a ma convinge cine era, iar privirea lui Amadeus era mai mult decat deajuns pentru a ma face sa imi dau seama de identitatea celui care ne-a intrerupt.
- Aici erai !
A spus un barbat inalt, binefacut, brunet cu o privire blanda, era logodnicul meu. Amadeus s-a facut nevazut la cateva secunde lasandu-ma singura cu el. As fi vrut sa strig dupa acesta si sa il oprec, sa il rog sa nu ma lase singura pentru ca simteam ca ceva rau se va intampla, dar nu imi gaseam vocea, asa ca l-am lasat sa plece in timp ce o lacrima si-a facut loc printre genele mele si a cazut udand drumul pietruit pe care stateam. M-am ridicat cu greu in picioare pentru a mai micsoara diferenta de inaltime dintre noi. Poate ar fi fost mai bine daca as fi stat jos. Nu cred ca as fi prevazut vreodata ce a urmat. A ridicat palma si m-a plesnit facandu-ma sa ma dau doi pasi inapoi, punandu-mi mana pe obrazul ce incepuse sa ma intepe si sunt sigura ca se inrosise luand forma mainii sale. Nu am spus nimic ci doar incercam sa imi tin lacrimile sub control, nu vroiam cu nici un pret sa ma vada plangand. Oh, cat de mult il uram in acel moment.
-Sa nu te mai prind niciodata singura in compania acelui baiat! A tipat el si aproape ca am vazut pentru o secunda flacari ce ardeau in locul ochilor sai. Hai acum, sa te conduc acasa. Sper ca ti-ai invatat lectia.
A intins mana spre mine pentru a ma apuca de brat insa eu m-am ferit de atingerea sa ceea ce l-a infuriat si mai tare, tocmai se pregatea sa ma loveasca atunci cand din senin o bula de apa s-a creat prinzandu-l in interiorul sau. Nu stiu cine era salvatorul meu, dar in nici un caz nu am stat sa aflu. Am inceput sa fug prin parc nepasandu-mi ca alerg aiurea si ca s-ar putea sa ma pierd. In acea clipa nu imi pasa de nimeni si de nimic, vroiam doar sa fiu cat mai departe de lumea in care ma nascusem si in care traisem si sa sterg rusinea pe care o suferisem. Daca as fi avut puterile mele, ale clanului Ignis l-as fi facut sa regrete ca a ridicat vreodata mana asupra mea, eram mult mai puternica decat el, stiam mult prea bine acest lucru doar ca el era mai mare decat mine si automat puterile i se activasera deja. Eu mai aveam de asteptat ceva timp pana sa mi se activeze puterile.

[BloodyInnocence]

Am vorbit cu Denny si dupa cat se pare ea nu mai are inspiratia necesara sa continuie aceasta poveste asa ca raman eu sa o continui, sa vedem daca si eu o voi continua sau nu, momentan nu am nici o ideea asupra urmatorului capitol si nu am nici cheful necesar pentru a ma apuca de scris, dar rog totusi admini sa nu imi inchida povestea pentru ca o voi continua candva in viitorul mai indepartat. adica peste vreo luna cel tarziu.
no, ce sa va mai spun? urasc sa fac dublu posting si chiar imi pare rau ca Denny nu mai poate continua, dar sper ca se va razgandi mai incolo.:)
Astept parerile voastre despre ultimul capitol postat.

[BloodyInnocence]

dupa o llunga absenta am venit intr-un sfarsit cu continuarea, sper sa impartasiti cu mine parerile voastre.


Capitolul cinci

Cum am putut sa o las singura cu acel nemernic? Stiam de ce era in stare, auzisem zvonurile care circulau printre prieteni mei si stiam cat de mult o compatimeau pe Clara pentru ca trebuia sa se casatoreasca cu un asemenea monstru si totusi am lasat-o singura cu acela, stiind mult prea bine ca avea sa o raneasca, dar am inchis ochi si am plecat lasand-o sa mearga pe calea pe care a ales-o. Si atunci m-a plesnit, nu ea a ales calea aceasta, asta incerca sa imi spuna chiar din acea seara, nu a ales sa isi lege destinul de un netrebnic ca Siracus, tatal ei a obligat-o, din cauza traditiei clanurilor. La fel o sa ma oblige si tatal meu sa ma insor cu cineva pe care nu iubesc? Dar nu trebuie sa ma gandesc la asemenea lucruri in aceste momente, trebuie sa ma concentrez la a o prinde din urma pe Clara si a-i explica totul, poate... poate ce? Poate imi va mai da o sansa? De ce sa imi mai dea o sansa? Doar ca sa ii dau cu piciorul? Dar jur ca nu voi face asta, jur!
Fugea, o vedeam in fata mea la cativa metri departare in ciuda faptului ca era intuneric bezna iar luna intrase intre nori, parca si ea suparata ca cineva a avut tupeul sa loveasca un asemenea inger trimis de sus. Din fericire pentru mine parul ei incepuse sa lumineze ca un adevarat foc in acea bezna, iar eu am putut sa o urmaresc pana cand ea a obosit si s-a prabusit, literalmente, pe jos. M-am speriat cand am vazut-o cazand si m-am fortat si mai tare pentru a ajunge cat mai repede la ea sa o ajut. Am ajuns intr-un sfarsit la Clara doar ca sa observ ca incet, incet pielea ei devenea un adevarat foc viu care nu ma lasa sa ma apropii de aceasta. A fost pentru prima oara cand mi-am dat seama de ceea ce insemna acel eveniment, prima oara cand am constientizat de prapastia imensa ce se afla intre mine si ea, iubirea vietii mele. Mi-am adus aminte de ceea ce mi-a spus tatal meu cand am implinit saisprezece ani, varsta la care orice baiat din orice clan devine barbat indiferent daca i-au aparut sau nu puterile, mi-a spus ca nu voi putea sa am niciodata o adevarata relatie cu altcineva din alt clan, ca oricat as incerca niciodata nu voi putea atinge acel nivel de intimitate pe care l-as putea atinge cu cineva de acelasi fel ca mine; in acel moment nu am inteles la ce se refera, dar acum, cand vad cum puterile de foc ale celui mai puternic clan Ignis se trezesc la viata in corpul persoanei iubite de mine inteleg mult prea bine la ce se referea tatal meu, mult mai bine decat mi-as fi dorit vreodata sa inteleg. De cate ori va avea probleme cu puterile ei, eu nu o voi putea ajuta, nu o voi putea proteja de propriile ei puteri si asta numai din cauza ca sunt ceea ce sunt si anume un membru al clanului Aqua si ma doare sa recunosc acest fapt, sa recunosc ca daca va sta cu mine eu voi fi neputincios in fata problemelor prin care va trece, ca nu o voi putea ajuta cu nimic. Desi ajunsesem sa constientizez aceste lucruri am ramas alaturi de Clara si am incercat atat cat a stat in puterile mele sa ii usurez tranzitia prin care trecea. Am tinut-o de mana desi apa pe care o pusesem sa imi protejeze mana de focul ce luase locul pielii ei catifelate nu rezista mai mult de trei minute, iar eu nu puteam sa fac un nou scut destul de repede incat sa imi feresc mana, insa nu m-am dat batut. Am stat langa ea, incercand sa o asigur ca nu este singura toata noaptea, pentru ca atat i-a trebuit pentru a renaste ca un adevarat phoenix, iar atunci cand primele raze ale dimineti au atins-o Clara s-a ridicat de la sol in noua ei forma si a renascut pasind incet pe drumul noii ei vieti.
Arata incredibil, in viata mea nu mai vazusem un Ignis in punctul forte al vietii sale si era magnific. Toate formele ei erau un foc viu care se unduia in toate directiile, nici nu stiu cum sa o descriu pentru ca orice descriere as incerca sa ii fac nimic nu poate sa transmita ceea ce vad eu in aceste momente. Si apoi a coborit in fata mea si si-a luat forma umana inapoi, aparand in fata mea ca persoana pe care eu o doream.
-Ai stat cu mine toata noaptea... a soptit Clara, un zambet de-a dreptul gingas aparandu-i pe chip si luminandu-l.
Am vrut sa ii raspund, sa ii zic ceva insa ea si-a pus degetul pe buzele mele si a dat din cap in semn ca nu vrea sa vorbesc, iar eu am ascultat-o, inghitandu-mi cuvintele.
-Ceea ce urmeaza sa fac este considerat un sacrilegiu de Ignis si pedeapsa este una capitala, dar esti doar tu si in tine am incredere, de aceea iti incredintez aceste informatii sa le ti secrete pentru ca o data cu cheia lor iti incredintez si viata mea. Ceea ce ai vazut a fost renasterea mea ca si conducator de drept al clanului, nu stiu cum este la voi, insa la noi asta se intampla si parinti mei, ca si ceilalti care ii urmeaza pe parinti mei, sunt constienti ca eu sunt conducatoarea de drept pentru ca am sange regal in vene si ca responsabilitate trebuie sa ofer clanului un conducator, un baiat. De aceea Siracus a fost ales pentru a-mi fi sot, pentru a oferi un baiat, un rege. Eu sunt fata si deci o dezamagire pentru parinti mei pentru ca nu au fost capabili sa de-a un fiu ca prim nascut si in acelasi timp voi fi intotdeauna mama viitorului rege, inca de pe acum sunt cunoscuta ca cea care le va darui un rege. Si acest lucru este o povara pe umeri mei pe care nu o doresc, dar de care nu pot sa scap. Ai vazut cum arat cand imi dezlantui puterile, asa voi arata si daca ma voi darui complet celui ales de mine... acum, asa vrea sa stiu... dar nu mai putu sa continuie din cauza ca glasul a parasit-o.
Stiam ce vroia sa spuna, vroia sa stie daca si eu voi fi capabil sa ma daruiesc complet ei, iar raspunsul meu era da si singurul mod prin care puteam sa o fac sa inteleaga era sa o sarut, asa ca asta am facut. Am sarutat-o cu toata fiinta mea, iar aceasta nu s-a dat la o parte ci mi-a raspuns la sarut cu aceasti intensitate si pasiune.
-Hai sa fugim de aici, plecam din acest loc si ne facem noi unul unde sa putem sa traim linistiti, ii spun eu cand ne despartim unul de altul pentru a respira.
-Sa fugiti unde? Aud o voce necunoscuta spunand. Ea a fost promisa mie si numai mie, nu ai nici un drept asupra ei, albastrelule.
Am vazut-o pe Lara cum se albeste la fata, toata culoarea disparandu-i din obraji si mi-am dat seama ca Siracus era cel care aparuse in spatele meu, era sansa mea sa ii dovedesc lui Lara ca o pot proteja. M-am intors cu fata spre inamicul meu gata sa o protejez.
-Ce ai de gand sa faci piticanie? Crezi ca imi este frica de micile tale trucuri de magie? Zise el pufnaind in ras intr-un mod batjocoritor.
Si m-am enervat. Cine se credea el sa rada de un fiu al clanului Aqua? Am creat un bici din apa din imprejurimi si l-am lovit cu acesta pana cand zambetul i-a disparut de pe chipul lui de om prost. Din pacate din cauza furiei mele nu am vazut ca acesta pusese un scut in jurul sau, iar loviturile mele nu isi atingeau tinta, ceea ce i-a dat lui ocazia sa isi pregateasca atacul. Ceea ce s-a intampla dupa asta nu pot sa explic si nici sa spun in cuvinte pentru ca intr-o singura secunda, Lara care se afla in spatele meu, era acum in fata mea eliminand atacurile de foc ale lui Siracus si era transformata in forma ei, in care o vazuse cu cateva minute in urma. Siracus ramase cu gura cascata cand si-a dat seama cu cine se lupta.
-Cum? Cum... cum se poate asa ceva? Intreba el.

[BloodyInnocence]

Capitolul sase
Ma trezesc intr-un pat strain cu Amadeus dormind pe un scaun, cu capul pe picioarele mele. Soarele stralucea pe cer si dupa cate pot sa imi dau seama era putin peste ora douasprezece. Nu imi aduc aminte cum am ajuns aici si nici nu am putut sa imi dau seama unde era „aici”. Ma dau jos din pat fara sa il trezesc pe Amadeus cu scopul de a vedea cum arata restul casei, poate reusesc sa imi amintesc ceva in legatura cu acest loc. Totul era mobilat dupa gusturile clanului Aqua, adica in culori reci de albastru, alb si albastru inchis, aproape negru, dar nimic nu imi parea cunoscut. As putea sa jur ca nu am mai fost in acea camera niciodata. Dar cum de am ajuns acolo? Sa ma fi adus Amadeus? Si daca m-a adus el, de ce a facut asa ceva? Nu reusesc sa imi amintesc deloc ce s-a intamplat seara trecuta, iar de cate ori incerc o durere de cap insuportabila imi apare fortandu-ma sa renunt. M-am intors in camera in care ma trezisem pentru a ma imbraca cu ceva curat deoarece hainele cu care eram imbracata erau murdare si sfasiate in anumite locuri. Gasesc in sifonier o rochie alba, simpla din matase. Am luat-o si am intrat in baie pentru a face un dus rapid inainte de a ma duce in bucatarie sa prepar ceva de mancare. Eram sigura ca o data ce Amadeus avea sa se trezeasca, acesta avea sa aduca putina lumina in toata situatia in care ne gaseam. Cand termin cu dusul, ies imbracata din baie si ma duc in bucatarie. Acolo gasesc frigiderul gol, fapt ce ma mira. Singurul lucru la care pot sa ma gandesc era ca Amadeus m-a adus intr-o casa nelocuita de foarte mult timp. Las asta la o parte si continui cautare pentru ceva comestibil. Din fericire camara este plina de alimente. I-au un borcan cu miere, unul cu gem de visine si o cutie cu cereale care pot fi mancate si fara lapte. Apoi ma intorc in bucatarie si scot dintr-un raft de sus doua castroane medii in care pun putina miere, gem si cereale si apoi pun putina apa. Terminand cu asta i-au doua cani si un ibric in care pun apa pentru a o incalzi, insa pana sa gasesc modalitatea prin care sa ii dau drumul la aragaz apa din ibric este deja fierbinte. Ma uit spre usa si il vad pe Amadeus stand sprijinit de toc.
-Buna dimineata, Clara. Te voi duce acasa... daca asta vrei, a spus el uitandu-se pe tavan.
Urasc cand face asta, spune cate ceva si apoi nu isi sustine vorbele, refuzand sa ma priveasca direct in ochi. Era ceva specific lui mai ales atunci cand ceea ce spunea nu era ceea ce vroia sau gandea. De ce nu putea sa fie sincer cu mine? Nu stia cat de mult il iubesc? Poate ca nu stia...
-Buna dimineata. Nu stiu unde ma aflu, dar ma incred in tine pentru ca sunt sigura ca nu vei lasa nimic rau sa mi se intample. Dar... incep eu sa vorbesc, dar vocea ma tradeaza.
-Dar? Intreaba el asteptand sa auda continuarea.
-Oricum aceasta casa cum este pozitionata este sigura si nu vreau sa ma intorc acasa pentru ca... pentru ca... te iubesc! Reusesc eu sa zic in timp ce imi simteam cum obraji incep sa mi se incalzeasca si probabil inrosindu-se.
Amadeus a facut niste ochi atat de mari incat nu imi venea sa cred ca asa ceva era posibil, nu ma asteptam sa fie chiar atat de uimit. Din cate imi amintesc i-am mai marturisit o data ca il iubesc. Nu intelegeam de ce trebuie sa fie atat de uimit de cuvintele mele.
-Si eu te iubesc, Lara, imi zice el uitandu-se in jos, inrosindu-se in obraji la fel ca si mine, dar spre deosebire de mine el arata atat de simpatic.
Ma duc la el si il imbratisez pupandu-l rapid pe buze. Intr-un sfarsit reusim sa recunoastem adevarul, dar ce pacat ca soarta nu ne va lasa sa fim impreuna, insa am jurat ca nu ma voi da batuta asa de usor si nu am de gand sa o fac tocmai acum cand stiu ca si el imi va sta alturi in timp ce ne vom infrunta parinti.
-Ce s-a intamplat aseara? Nu reusesc sa imi amintesc nimic...
-Nu? Intreaba el nevenindu-i sa creada. Te-ai transformat atunci cand l-ai vazut pe Siracus cum ma ataca. Nu am reusit sa ii fac fata asa ca ai c-am pierdut controlul si l-ai fi omorit daca nu s-ar fi aparat apoi pur si simplu te-ai prabusit, ti-ai pierdut cunostinta si ai devenit din nou tu. Nu stiu cum sa iti explic...
-Deci trebuie sa plecam imediat de aici.
-Da. Parinti tai cred ca stiu deja de aseara ca te-am luat, este foarte posibil sa ii fi anuntat si pe ai mei si in curand o sa vina sa ne caute aici. Asta este casa bunicii mele, este destul de izolata asa ca nu ne-a vazut nimeni venind aici. Dar trebuie sa plecam.
-Si unde sa mergem? Il intreb eu sperand ca el sa imi dea un raspuns.
Chiar inainte sa apuce sa raspunda am auzit un ciocanit in usa care ne-a speriat. Eram blocati in acea casa destul de mare fara posibilitatea de a evada. Imi ascund fata in pieptul lui, strangandu-l cat pot de tare, fiindu-mi teama ca daca ii dau drumul fie si pentru o singura secunda s-ar putea sa dispara din fata mea pentru totdeauna. Nu se putea ca soarta sa fie atat de cruda. Pur si simplu nu se putea. Amadeus isi pune mainile in jurul taliei mele, strangandu-ma la randul lui in acelasi mod. Ce aveam sa ne facem nu stiam, dar stiam amandoi ca aveam sa luptam pentru dragostea noastra chiar si cu parinti nostri daca asta trebuia.

[Dark Blue]

Hello, si welcome back>:D<.
Ador sfarsitul. Atat suspans in niste simple batai in usa, iubesc chestia asta.
Ai vrut "detaliat" asa ca te rog sa nu te superi daca o sa iau si cea mai mica greseluta pe care am vazut-o.

Ma trezesc intr-un pat strain cu Amadeus dormind pe un scaun, cu capul pe picioarele mele. Soarele stralucea pe cer si dupa cate pot sa imi dau seama era putin peste ora douasprezece. Nu imi aduc aminte cum am ajuns aici si nici nu am putut sa imi dau seama unde era „aici”. Ma dau jos din pat fara sa il trezesc pe Amadeus cu scopul de a vedea cum arata restul casei, poate reusesc sa imi amintesc ceva in legatura cu acest loc.

Cateva verbe sunt la trecut, dar majoritatea sunt la prezent. Puteai foarte usor sa spui "este putin peste ora..." , sau "unde este "aici". ".

I-au un borcan cu miere, unul cu gem de visine si o cutie cu cereale care pot fi mancate si fara lapte. Apoi ma intorc in bucatarie si scot dintr-un raft de sus doua castroane medii in care pun putina miere, gem si cereale si apoi pun putina apa.

Cred ca acel "I-au" e verbul a lua, adica fara cratima, si puteai sa pui virgula dupa cuvantul "lapte", nu neaparat punct.

Terminand cu asta i-au doua cani si un ibric...

Din nou, a lua:D

Acum ca l-am recitit, chiar mi se pare putin diferit, dar nu stiu exact ce. Unele propozitii scurte,cateva puncte in loc de virgula, mai ales in dialoguri, si poti foarte usor sa transformi capitolul in ceva mai ciudat, insa, dupa parerea mea, atunci cand citesti pentru prima data un capitol esti atat de captivat de poveste incat chiar nu mai observi chestii astea, si povestea ta e destul de atragatoare incat sa ma faca sa trec peste unele greseli. Geselile, mie personal, mi se par minore, si chiar nu stiu de ce astepti la critici dure atata timp cat lumea nu are ce sa corecteze. Dialogul, desi putin diferit, ramane la fel de bun, iar descrierea, crec ca stii deja, este superba. Naratiunea nu se lasa mai prejos decat celelalte doua si se potriveste perfect. Greseli de tastare n-ai, ceva obisnuit.
Povestea este la fel de frumoasa si atragatoare, poate chiar si mai captivanta acum ca ai pus si capitolul sase. Mai pot doar sa-ti repet: imi place la nebunie sfarsitul capitolului.
Per total este o continuare perfecta a unui fic grozav, si deabia astept capitolul urmator.
Buh bye :-h

[BloodyInnocence]

thx Dark Blue pentru parerea ta, inseamna foarte mult pentru mine. Am venit intr-un sfarsit cu continuarea, nu aruncati va rog cu pietre;)) sper sa cititi si sa imi spuneti parerea voastra.;)
Capitolul sapte
Oh, Doamne ce o sa ne facem? Daca sunt garzile trimise de parintii mei sigur o sa il pedepseasca crunt pe Amadeus...
Ma uit speriata in ochii albastrii ca marea si vad siguranta care a pus stapanire pe el. Deasemenea simteam cum mainile lui ma strang mai tare in brate, atat de tare incat ma lasa fara suflare pentru cateva secunde. Totul parea atat de indepartat, de parca nu mi se intampla mie ci eu eram doar o alta spectatoare care asista la aceasta despartire crunta. Despartire? Da, acesta era motivul pentru care ma simteam asa de incordata, de ciudat. Era ca si cum el si-ar lua adio de la mine. Nu stiam ce avea de gand sa faca, oh cat de mult imi doream in acele clipe sa ii pot citi gandurile pentru a-l opri din nebunia care ii acaparase mintea. Se departeaza putin de mine pentru a plasa un scurt sarut pe buzele pe si apoi imi da drumul vrand sa iasa afara, insa nu il las. Il apuc de incheietura mainii stangi si il opresc. Se intoarce si se uita la mana mea cu tristete. Aproape ca pot sa citesc ceea ce gandeste. Isi inchipuie ca era pentru ultima oara cand pielea mea o atinge pe a lui. Simteam cum inima mi se sparge in mii de bucatele, iar acea persoana sau acele persoane continuau sa bata la usa fara sa scoata un cuvant.
-Te rog... nu te duce... soptesc eu in timp ce ochii mi se umple de lacrimii sarate pregatite sa curga in fiecare secunda care trecea.
Isi intoarce capul pentru a nu ma mai privi. Inteleg ca nu poate sa se mai uite la mine pentru ca daca continua nu va mai fi in stare sa isi puna planul in aplicare. Vreau sa ma apropii de el, sa il imbratisez si sa nu il las sa plece insa eram impietrita in acea pozitie, neputand sa ma misc deloc. Ma uit in jos la picioarele mele si vad apa inghetata care mi le tine prizoniere in acel loc. Si atat le-a trebuit lacrimilor pentru a incepe sa curga. Imi patau obrajii croindu-si drum pana la barba mea de unde picurau usor pe gat, disparand intre sani. Dar nu imi pasa de asta atunci. Tot ceea ce era importan era in fata mea si avea sa dispara din viata mea in acea secunda.
Isi scutura mana si reusi sa iasa din mana mea. Nu se uita nici o data in spate in timp ce se indrepta spre cealalta camera, ducandu-se sa raspunda la usa.
-Iarta-ma, l-am auzit spunand inainte sa iasa din incapere si m-am prabusit pe jos.
-Amade... dar vocea m-a tradat fiind ingrosata din cauza lacrimilor care refuzau sa se opreasca.
Nu puteam sa fac nimic pentru ca simteam cum inima imi este smulsa din piept si ma durea ingrozitor de tare. Atat de tare incat nu ma puteam gandi la nimic. Nu puteam face nimic, eram imobilizata, inutila... buna de nimic. Degeaba detineam acea putere daca nu aveam puterea sufleteasca sa o folosesc.
-Unde este fata, corcitura? Am auzit pe cineva de afara maraind si am recunoscut glasul unui gardian din slujba tatalui meu.
Am stiut in acea secunda ca eram condamnata, iar Amadeus era ca si mort. Nu am mai putut sa ma abtin si am lesinat... sau cel putin asa am crezut ca s-a intamplat.
De fapt, ceva s-a rupt in mine si m-am transformat intr-o ucigasa in acea zi. M-am ridicat in picioare, eliberandu-mi-le din acea inchisoare inghetata si m-am indreptat spre fata casei, acolo unde avea loc o batalie. Amadeus se lupta cu patru garzi care se aflau in slujba tatalui meu. Era o lupta necinstita, dar el continua sa le tina piept cu disperare. Mana lui dreapta era arsa foarte rau, nemaiputand sa se foloseasca de ea pentru a controla apa, insa nu se daduse batut. Continua sa se lupte stiind ca o facea pentru libertatea noastra. M-am apropiat de Amadeus, de iubirea mea si am pus mana pe umarul lui. Cand am aparut garzile incetasera sa il atace si incepusera sa vorbeasca cu mine, ingrijorati de sanatatea mea.
-Printesa, sunteti bine!
-Am crezut ca v-a ranit!
-De ce v-ati lasat rapita?
Vorbeau aiurea, inutil. Nu intelegeam ce spun, nici nu ma chinuiam sa ii inteleg deoarece in mintea mea deja erau morti. Nu contau. Nimic nu conta, in afara de iubirea mea, iar acesta era ranit. Ranit de ei. Deci trebuiau sa moara, asa ca m-am intors cu fata spre ei si am lasat focul sa imi inconjoare trupul, sa preia controlul. L-am imbratisat, apoi, pe Amadeus.
-Inchide ochii si orice s-ar intampla, nu te departa de mine, bine? I-am soptit in ureche.
Acesta nu m-a ascultat... cel putin nu intru totul pentru ca a stat lipit cu spatele lui de pieptul meu, insa ochii si i-a tinut deschisi curios sa vada ce avea sa se intample.
Nu a fost o priveliste frumoasa. Cei patru garzi se uitau uluiti la mine, nestiind ca puterile mi s-au trezit. Nici unul nu se astepta sa izbucneasca in foc. Nici unul nu se astepta la durerea groaznica pe care am provocat-o doar cu puterea mintii mele. Am vazut-o in ochii lor: uluirea, groaza, teama de moarte. Am citit acolo ura pentru ca ii omoram, am citit acuzatia muta: „Esti o criminala” si le-am raspuns la fel. Ei erau criminali, ucigasi, vroiau sa imi distruga inima. Cum puteau eu lasa asa ceva sa se intample? Nu puteam, acesta era raspunsul meu, aceasta era actiunea rationala pe care trebuia sa o fac din prima clipa in care au batut la usa. Cand ultimul dintre ei a respirat pentru ultima oara, m-am prabusit peste Amadeus care nu se astepta.
Nu imi mai amintesc ce s-a intamplat dupa aceea sau poate nu mai vreau sa imi amintesc. Intunericul m-a cuprins, iar eu l-am imbratisat nedorind sa dau ochii cu Amadeus pentru ca imi era teama de ceea ce avea sa creada, sa spuna...
In acea zi, in mine s-a trezit un monstru. Un monstru insetat de sange.

[Dark Blue]

Hey:-h
Doar un capitol? Sper ca nu l-ai lasat balta…
Ei bine, nu mai stiu ce as mai avea sa-ti spun. Capitolul este mai scurt decat de obicei, si chiar imi placeau foarte mult acele capitol lungi si frumoase. Nu am observat greseli de tastare sau exprimare, ca de obicei ai grija de ceea ce scrii. Am observat ceva: de ce aici nu ai lasat spatiu? Daca ma gandesc mai bine, la aproape toate ficurile nu ai lasat spatiu intre randuri, si, daca nu e in exces, arata chiar bine, si ar ajuta mult cititorul.
Despre poveste cred ca mi-am spus parerea in unul din comentariile anterioare…imi place ca partea feminina este jumatatea puternica, dar fara sa il transforme pe Amadeus intr-o persoana lipsita de aparare. Si…in legatura cu partea feminina, nu neaparat in ultimul capitol, mai degraba in penultimul, ai folosit numele Clara, dar si numele Lara. Probabil ca nu am observant atunci, dar acum mi-a sarit in ochi.
Pai…cam atat, cred…astept urmatorul capitol>:D<

[BloodyInnocence]

nu nu l-am lasat balta;) si nu stiu de ce capitolele sunt atat de greu de scris pentru aceasta poveste:| a si Clara si Lara sunt acelasi lucru. Lara este numele de alint pe care Amadeus i`l da fetei.;)
astept parerile voastre;)
thx dark pt ca ai mai dat pe aici>:D<

Capitolul opt

-Inchide ochii si orice s-ar intampla, nu te departa de mine, bine? Mi-a soptit la ureche.
Insa eu nu am ascultat-o. Cum puteam sa o ascult, mai ales atunci cand cea care sta in fata mea era cu totul o alta persoana decat cea pe care o cunosteam si o iubeam. Eram curios sa vad ce avea de gand sa faca si in acelasi timp ma simteam neputincios. Neputincios pentru ca nu mai eram in stare sa imi controlez puterile pentru a o aparata pe iubita mea Lara si atunci imi dau seama. Motivul pentru care ea nu mai semana cu persoana pe care eu cu atata nebunie o iubeam eram eu, era neputinta mea, era slabiciunea mea. Daca as fi fost mai puternic, Lara nu ar fi venit sa ma ajute stiind ca ma pot descurca, insa ea stia ca nu pot sa ii inving, asa ca s-a implicat.

Eu eram de vina pentru actiunile ei. Eu eram vinovatul pentru mainile ei patate cu sange. Nu am putut sa ma uit la modul crud in care ii omora pe acei oameni, pur si simplu nu am putut si nu deoarece o consideram un monstru. Nu! Nu as putea niciodata sa o consider asa ceva pe cea care mi-a furat inima si refuza sa mi-o dea inapoi, nu ca as dori sa o am inapoi...
M-am trezit cand am vazut-o pe Lara lesinand in fata mea, mi-am intins repede mainile si am prins-o inainte sa atinga pamantul. Nu o condamnam. Tocmai a dat dovada de o putere incredibila, o putere care nu s-a mai vazut pe aceasta planeta de la Stramosii nostri, cei care au fondat aceasta civilizatie.

Nu stiu ce sa fac. Imi dadeam seama ca Lara era instabila din cauza tuturor lucrurilor care avusera loc in ultima vreme si care o faceau sa fie indecisa, sa aleaga intre familie si cel pe care il iubea. Incept sa ma gandesc ca poate nu era cea mai inteleapta alegere pe care am facut-o atunci cand am decis sa fug impreuna cu Lara... poate ea chiar trebuia sa ramana impreuna cu familia ei pentru ca acestia sa aiba grija de ea, sa nu mai se intample ceea ce se intamplase astazi.
„Dar cum pot eu sa renunt la un asemenea inger?” ma intreb uitandu-ma la frumusetea cu parul de foc ce dormea linistita in bratele mele.

„Oare nu sunt eu indeajuns de bun pentru ea? Oare eu nu pot fi cel care sa o aduca inapoi la inocenta ei pe care o pierde atunci cand se transforma in acea flacara vie care ii este esenta vietii?” continui sa ma intreb dar fara nici un rezultat. Nici un raspuns nu imi apare in minte si nimeni nu ma poate ajuta cu unul pentru ca nu am pe cine sa intreb... eram singur si tot singur trebuia sa iau o decizie.
„Sa o las sa se intoarca la famillia ei, sa ii frang inima pentru binele ei sau sa o tin langa mine ca un egoist ce sunt si sa incerc sa o ajut? Dar oare pot sa o ajut?”

Atatea ganduri ma mananca pe dinauntru si eu nu am un raspuns sigur pentru nici una din acele intrebari. Dar ies din aceasta stare atunci cand soarele se lasa in jos si atingand cu razele lui calde varful copacilor imi raneste ochii care erau fermecati de inocenta Larei. Da, arata atat de inocenta atunci cand dormea incat uitam de mine, uitam de lume, uitam de tot. De cate ori nu m-am furisat noaptea atunci cand nu puteam sa dorm doar sa o vad pe ea cum doarme linistita in patul ei...

Am intrat inapoi in casa si am urcat la etaj pentru a o baga in patul de doua persoane din dormitorul principal. Nu as fi vrut pentru nimic sa o parasesc, sa ii dau drumul, insa nu am alta solutie. O las jos, incet, cu grija pentru a nu o trezi si o invelesc cu cearceaful subtire. Inainte sa ies din incapere ii las un mic pupic pe frunte, dandu-i la o parte parul negru-rosiatic care intotdeauna ii amintea de un taciune. Luase o decizie atunci si acolo: avea sa faca bagajele, sa ia ceva de mancare si niste bani si aveau sa plece maine de dimineata la prima ora amandoi. El si cu ea singuri, infruntand lumea. Numai asa puteau sa fie impreuna si sa scape de oamenii trimisti de parinti lor pentru a-i aduce inapoi acasa. Stia ca nu vor scapa intru totul de ei, ca intotdeauna vor fi nevoiti sa se mute din loc in loc, dar considera ca atata timp cat vor fi impreuna totul avea sa fie bine. Trebuia sa o tina pe Clara departe de cei care ii ameninta sa ii desparta, pentru ca altfel avea sa se transforme din ce in ce mai mult intr-o ucigasa si nu putea permite asa ceva. O iubea prea mult pentru a o lasa sa se transforme in ceva ce ura. Intr-o arma fara minte, insetata de sange.

Clara dormi toata noaptea, lasandu-l pe Amadeus sa isi vada de pregatirile lui in liniste si pace. Cand termina, undeva pe la douasprezece noaptea se baga in pat cu ea si adormi tinand-o in brate, fericit ca a ales aceasta varianta, aceasta cale. Spera doar ca si Clara sa fie de acord cu el.

[Dark Blue]

Hi:D
Nu stiu ce am azi, dar totul mi se pare mult prea scurt, cel putin capitolele tale.
Capitolul e bun, am vazut cateva puncte lipsa pe ici pe colo si cateva fraze ciudate, dar fara greseli de tastare sau ale programului. De asemenea e foarte posibil ca si ceea ce am gasit sa fie din cauza somnului, si a faptului ca m-am desobisnuit sa stau pana tarziu, si probabil ca o sa fiu un pic afectata de asta. In cel mai rau caz o sa dau un edit maine cand o sa fiu un pic mai treaza, pana atunci, dupa cum ti-am mai spus, capitol bun, se putea si mai bine, totusi vorbim despre tine, se poate mult mai bine. Sper ca Amadeus nu incepe sa se simta slab, si sa se considere inutil, e placut sa stiu ca Clara e mai puternica, dar nu as vrea ca el sa se simta prost pentru asta...oricum tu alegi, sunt sigura ca o sa fie bine.
Buh-Bye, Sweet dreams with angels>:D<