Key to love [by Teh & Mitsu] - Yaoi

[Mitsukai Yoru]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Gramatica.

Well, un fic nou. :)) Cu rugamintea ca whifey sa ma bata la cap cu stie ea ce. Speram sa va placa si sa il cititi cu placere.

*

Mă ridicasem din pat ceva mai devreme, în acelaşi orfelinat la porţile căruia părinţii mei mă lăsaseră. Acelaşi loc rece la care după atâţia ani devenisem imun. Era ciudat, şi dacă ar fi să îl descriu într-un cuvânt ar fi " alb ". Era lipsit de culoare, mobila maronie, veche, mirosea a râncezeală, iar aerul era întotdeauna închis. Geamurile nu mergeau deschise în totalitate, de aceea niciodată nu puteam aerisi camera. Mă obişnuisem, nu voiam lux de la un astfel de loc, ţinând cont că şaisprezece ani am trăit aici. Singurul lucru ce mă mai speria erau oamenii. Nu îmi plăcea să mă aflu în preajma lor, mi se păreau animale, nişte animale nefericite, abandonate de lume şi silite să-şi găsească propria modalitate de viaţă, chiar dacă de multe ori aceasta însemna uciderea cuiva. Nu mă aşteptam că ziua asta să îmi schimbe viaţa atât de radical, încât să recurg la disperare. Voiam să vorbesc cu directoarea, legat de următoarele mele zile aici.
M-am îmbrăcat repede cu hainele pe care le aruncasem cu câteva seri pe scaun după ce le luasem din uscător şi am ieşit grăbit. Am mers cu paşi mari, apăsaţi, spre birou. Era pustiu, mă gândeam că mă trezisem prea devreme sau că ceilalţi deja începuseră cursurile. Am apăsat pe clanţă, dar mi-am auzit numele până a deschide. M-am oprit şi mi-am lipit urechea de uşă, ascultând.
-Pe cine ?
- Aleksei Lavrentiy.Un milion de dolari, pentru băieţel.
-Un... un milion de dolari doar pentru plodul ăla ? Sigur domule Praskoviya, e al dumneavoastră îmediat ce banii intră în contul instituţiei. Ţin să vă informez că băiatul este intelectual, ştie să vorbească engleză, japoneză şi franceză fluent. De altfel, se pricepe la recitări, la muzică şi pictură. A fost educat astfel încât să atingă cele mai mari standarde pe care un client le poate cere.
- Mă voi convinge singur de asta. Oricum ştim amândoi ce vreau de la viitorul meu sclav. Mă bucur că am putut face afaceri împreună.
-Şi eu. Sper să putem ţine legătură.
-Sigur.
Am auzit paşii îndreptându-se spre uşă şi nu am putut reacţiona. Îmi simţeam obrajii uzi, m-am dat în spate şi am rămas înţepenit în faţa uşii, până ce privirea mea a întâlnit-o pe a celuilalt. M-am speriat şi mai mult, simţeam cum sufletul vrea să fugă de mine şi respiraţia îmi devenea din ce în ce mai sacadată. Îmi ridicasem mâinile protejându-mi faţă de el, nu ştiu de ce am reacţionat aşa, probabil instinct sau pur şi simplu şocul.
Bărbatul s-a apropiat de mine şi mi-a prins bărbia între degetele lui, întorcându-mi faţa într-o parte şi în cealaltă.
-Într-adevăr, superb.
L-am văzut scoţând un telefon din buzunar, urmărind fiecare mişcare a sa cu mult mai mult tact decât o făcusem vredata. Era oribil, faţa sa grasă şi transpirată, grăsimea din obraji ce atârna ca nişte pungi de o parte şi de alta a buzelor cărnoase şi uscate, ochii mici, îngustaţi de ridurile accentuate, părul parţial prezent şi burta ce cădea ca un văl peste pantalonii lărgi, toate astea îmi provocau o greaţă cumplită. Mai ales acum, că ştiam ce se va întâmpla cu mine.
Bărbatul mă luă de mână şi mă trase după el. Aruncasem o ultima privire directoarei, blestemând-o şi urmându-l resemnat .
Nu încetasem nicio clipă din suspine, tremurat, mi-era frică. Am analizat pentru ultima oară clădirea mare şi am fost împins în maşină.
A demarat imediat, lăsând în urmă trecutul meu. Totul devenea din ce în ce mai mic, imaginea se tăia, parţial, până ce se şterse în totalitate, împreună cu orice dovadă a existenţei mele în acel loc.
Priveam geamul, se pare că ne îndreptam spre ieşirea din oraş, era drumul spre aeroport. Mai fusesem pe acolo odată, acum câţiva ani şi eram uimit că totul rămăsese la fel.
- De ce tremuri ? Ştii că oricum nu ai nicio şansă de scăpare şi nu vei fi tratat aşa rău acolo. Nu mai rău decât ai fost aici.
Am tăcut. Nu doream sa vorbesc cu glasul acela rece şi gros, mă simţeam demoralizat. Nu ştiu exact cât am mers cu maşina, eram prea prins în gânduri atunci când şoferul a încetinit şi a oprit în faţa aeroportului. Ne-a deschis uşa şi eu am fost împins afară, urmat de domnul gras. Am ajuns printr-o mulţime de oameni, şi m-am uitat atent imprejurul meu. Da, acum era ocazia să scap, trebuia să risc, fie că eram prins sau nu, trebuia. M-am desprins de mâna bărbatului, alergând disperat prin mulţime. L-am văzut făcând semn celorlalţi să mă urmărească. Îi simţeam venind după mine, şi continuam să mă împing prin lume, lăsându-mi lacrimile să îmi curgă pe obraji. Voiam să scap, trebuia, nu era ăsta destinul meu, nu, nu acceptam asta.
Mi-am dus braţul la ochi, făcând o cotitură brsuca şi m-am trezit în braţele cuiva. Mi-am trecut mâinile instinctiv, prinzând talia persoanei şi strângând cu putere. Trupul îmi tremura, iar buzele mi se mişcau fără să îmi dau seama dacă ziceam ceva, eram mult prea speriat pentru a putea măcar să îmi analizez propriile reacţii. Străinul şi-a trecut haina peste spatele meu, ascunzându-mă după ea şi începu să meargă. Nu ştiam unde, nu ştiam cu cine, dacă reuşeam să scap de bărbatul acela eram cel mai mulţumit, nu mă gândisem nicio clipă că pot pica în braţele unui criminal, poliţist sau cine ştie ce persoană .
Am mers câţiva metri , până ce am auzit glasul unei femei şi de abia atunci am scos capul deschizând ochii şi am realizat că sunt într-un avion. Mi-am ridicat privirea către persoana de care eram lipită şi am rămas ca trăznit de fulger, înroşindu-mă puternic.
Era prima oară când vedeam una aşa. Era un bărbat înalt şi bine făcut. Pielea albă, specifică asiaticilor, în contrast cu părul negru, îmi dădea impresia unei fiinţe supranaturale. Avea sprâncene subţiri, puţin, conturul format de ele cu pleoapă dând ochiului un aspect alungit, . Culoarea verde a ochilor încercuia cristalinul ceva mai deschis, ajungând la tente de maroniu în zonă irisului.
Forma ovală a feţei, urechile mici, acoperite de firele de păr, obrajii puţin rozalii, buzele voluptoase, nasul mic şi bărbia uşor curbată, observam fiecare detaliu al înfăţişării sale.
Mâinile sale lungi ajunse până în dreptul coapselor, palma nu foarte mare, unghiile albe, umerii nu foarte laţi, lucruri pe care le atinsesem acum câteva secunde şi pe care deja le simţeam impregnate în turpul meu.
Mi-am presat buzele, strângând şi mai tare materialul kimono-ului.
-Îmi pare rău, am murmurat. Nu... Nu voiam sa va fac probleme. Mmm... va promit că voi returna fiecare bănuţ, voi lucra ca orice, îmi pare rău.
I-am văzut privirea încruntată şi mi-am lăsat braţele să cadă inconştient, începusem iar să plâng. M-a luat de mână rapid şi m-a aruncat pe unul dintre scaunele de acolo, aşezându-se lângă mine.
Mi-am rezemat capul de scaun, privind pe geam şi am închis ochii. Eram obosit, toată agitaţia asta mă făcuse să îmi pierd vlaga, aşa că am aţipit, lăsându-mi capul să cadă pe umărul străinului. Ce ciudat, eram conştient că fac asta, dar puterea îmi lipsea pentru că mă putea corectă, eram doar eu cu el.
Era prima oară când mă simţeam atât de uşor şi lipsit de griji, pima oară când puteam dormi fără a îmi păsa de ce se va întâmpla. Era plăcut, iar mirosul său de flori de cireş mă făcea să îmi pierd simţurile din ce ince mai repede până când a devenit întuneric.

[Yaku-chin]

Waaa ce frumos primul capitol:X Absolut divin, ma bucur ca baiatul a scapat de oribilitatea aia de om.Dar cine e salvatorul? E tipul cel bun, sau e si el unul din tipii cei rai?Si cu ce pret la ajutat? Vrand sa faca o fapta bun? Hm?Hmm...ciudat, va fi oare ceva intre cei doi?Ceva mai mult si mai romantic si mai placut si mai sezual si mai fabulos si mai mirific?:))Asta cred ca va urma sa aflam.
Mi-a placut foarte mult cum ai scris si cum ai descris, imi place primul capitol foarte mult si peresupun ca si al doilea o sa imi placa:x Sper sa vina repede urmatorul fiindca sunt curioasa rau de tot:D Succes la scris si bye bye:D veniti repede cu nexu
Kissu:*

[Hetalia]

Buna. Alr fic yaoi :D. Abia asteptam. Am un chef nebun de citit si cand am vazut titlul mi s-a parut foarte interesant si chiar este :X. Ai descris mirific si ai povestit foarte frumos, actiunea nu e grabita, iar personajul principal mi se pare interesant. Totusi si mai interesant mi se pare cel care l-a salvat. Abia astept sa "aud" de fapt sa citesc cateva cuvinte si din gura lui. Wow si ce groaznic pare grasul ala, bine ca a scapat de el, sper sa nu mai aiba ceva de-a face cu el ca il omor (pe gras :)) ). Oricum poveste este superba. Astept cu nerabdare urmatorul capitol si sper sa veniti cat de repede puteti cu el :X:X.
Succes in continuare si multa inspiratie. Bye and kisu :*:*:-h

[nolazy]

Un inceput de fic superb.Pana acum promite multe si sunt sigura ca voi fi in continuare surprinsa.
Nici nu stiu cum sa ma exprim...pur si simplu nu ma asteptam ca actiunea sa se desfasoare in felul asta inca de cand am citit prima fraza.A fost mult prea...real.
Descrierea a fost pur si simplu minunata.Mai ales atunci cand i-ai facut portretul grasului.Stiu ca el, ca persoana, era o oribilitate, dar modul in care l-ai prezentat, m-a marcat intr-un fel.Superb.
Ah, la un moment dat m-a umflat rasul cand ai zis "parul partial prezent" =)).Zici ca restul parului era plecat la vre-o intrunire:)).Oricum, mi-a placut faza.M-a binedispus :D
Ummm, cu toate astea am un comentariu de facut in legatura cu ochiul personajului.Stiu ca nu suntem la anatomie aici, dar e bine de stiut :conjunctiva este partea alba a ochiului, irisul este cel colorat, iar pupila este neagra in mijocul irisului.Acum probabil vezi care este greseala, asa ca nu mai insist.
Per total, capitolul a fost foarte bun si chiar m-a facut curioasa sa vad cum vor mai decurge lucrurile :D.
Promit sa vin sa las comm cat de des pot, intre doua erori ale forumului care sigur vor aparea.
Teh maica, te astept cat mai repede pe aici.Stiu ca nu te voi astepta prea mult, si gandul asta ma mai calmeaza putin.
V-am pupat si spor la treaba :)). pa pa

[myuu]

Cum era de asteptat trec si eu pe aici doar nu se putea sa ratez un fic yaoi scris de doua dintre cele mai bune scriitoare[cel putin de pe zup, daca nu in general, desi eu una prefer de mii de ori un fic yaoi mai mult decat o carte:-"]. In primul rand felicitari pentru primul capitol, este exact cum ma asteptam adica plin de idei originale si scris minunat, sper sa te ti de fic, daca ai nevoie de cineva care sa te streseze sa scri, sa sti ca ma inscriu si eu pe lista:)). Chiar vreau sa va tineti de fic si nu sa vad cate un capitol din an in Paste.
Acum legat de actiune...pai tot ce pot sa spun e ca ma bucur nespus ca tipul asta, Aleksei parca il chema [eu mereu am probleme cu retinerea numelor^^], nu a ramas cu oribilitatea aia de specimen. Presupun ca tipul asta o sa se poarte oricum mult mai frumos cu el si daca nu, macar arata bine:)) Acum curiozitatea mea e cine e tipul care "l-a salvat", unde-l duce si etc...banuiesc ca voi afla pe parcurs :D
Succes mai departe la fic, eu m-am inscris deja in categoria de "fanatici" pt el si Tehy posteaza cat mai repede, doar nu vrei sa lasi atatia cititori cu ochii in soare :bye:

[MaDyY]

Fiindca e vacanta si nu am ce face la ora asta decat sa citesc ficuri yaoi noaptea... am zis sa-ti las si un comm. Here we go!
Sad, but I love it:X Inceputul e promitator, chiar mi-a placut, si nu stiu daca e din cauza gripei care ma bantuie, dar mi s-a parut emotionant capitolul, insa, in acelsi timp, Aleksei(app de unde iei numele astea??? ) da dovada de curaj si... vreau sa vad si poza :zuppy11:
Deci, cum spuneam, inceputul mi-a placut si vreau sa "cetesc" si capitolul (era sa scriu episodul... dizzy la ora asta), si asta cat mai repede.
Acum, ca sa nu ti se urce la cap, am observat si greseli de tastare, sfatul meu: sa papi ceva inainte sa te apuci de scris. :P :=) De ce?
Pentru ca:
Nu mă aşteptam ca ziua asta
vreodata

Era prima oară când vedeam una aşa. Era un bărbat înalt şi bine făcut.
Prima propozitie se refera la persoana respectiva, asa ca merge una, dar nu se prea leaga de-a doua si nu mai merge.

Avea sprâncene subţiri, puţin, conturul format de ele cu pleoapa dând ochiului un aspect alungit.
Aici nu-mi dau seama ce vrea sa spuna acel putin. Nu vad nimic care sa-l lege de sprancene si contur.

Mâinile sale lungi ajunseră/seră nu sunt sigura, dar ajunse clar nu e.

pentru că mă putea corectă- prea multe diacritice strica. -> pt a mă putea corecta .
pima -> prima
din ce ince -> din ce in ce

Pe astea le-am vazut si am vrut sa ti le semnalez. Cam atat am avut de aberat la primul capitol, astept sa aberez putin si la al doilea.

P.S hope you`re not mad :zuppy08:

See Ya ^_^

[Yaoi Queen]

Awwwww, m'a daddy a facut un yaoi cu mommy... ce kinky suna... daca erati baieti era altcv :))
Oh well, cum sa va spun eu, dar mie chiar imi place groaznic de mult ficu asta desi am citit numai un capitol (cred k e clar din moment ce daddy scrie fenomenal, iar mommy la fel:X Doamne ce va iubesc @-))
Deci vreau sa zic sa parca eram eu in locul copilului in orfelitaul ala , care pur si simplu imi dadea fiori numa cand ma vedeam inconjurata de mobila aia si de pustietate T^T Ce sa mai zic de momentul cand "l-am vazut" pe grasu ala? O.o credeam ca inebunexx :))
Da... au fost cateva greselute, pe care nu le-am prea bagat in seama(nu sunt extraordinar de mari, deci nu conteaza >.>... oriqm au fost punctate de MaDyY)
Abia astept sa vad ce se intampla in continuare :X
Deci Mommy, hurry up an write it, 'cuz me wants >:)
Love ya two :X

[I hate maths.]

Deci...stai!Eu sunt ultima:scary:

Asa imi trebuie!Raceala stupida, net stupid!
Ficul e....magnific!Doar e scris de Mitsu si de Teh, ce naiba:))
Dupa nume cred ca baiatul e rus...nu?Eh, nu conteaza:-j Sper sa puneti si poze cu personajele...bine, cu grasan nu cred ca o sa gasiti.Sau...cine stie:)
Bietul baiat...nici macar nu vreau sa ma gandesc ce l-ar fii asteptat daca nu scapa de nenorocitul ala.Dar(mereu exista si un dar) binefacatorul asta cat de bun o fii?Macar nu e grasan.Urasc grasanii.

-Îmi pare rău, am murmurat. Nu... Nu voiam sa va fac probleme. Mmm... va promit că voi returna fiecare bănuţ, voi lucra ca orice, îmi pare rău.

Habar nu am de ce dar partea asta imi place enorm de mult.E asa dragut si inocent incat iti vine sa il mananci:))
Sper ca nenea sa aiba grija de el.Nu sa il transforme in sclav pe bietul de el.
Oricum daca stau sa ma gandesc mai bine sa fie sclavul lui nenea decat a grasanului.Ce prostii debitez si eu!

OK...gata.Nu mai am ce comenta.Ficul e super.Sper ca Teh sa vine repede cu nextul.Mult noroc in continuare si spor la scris.Ja-ne!:bye:

[Sushiiushii]

Uite aici, cineva s-a apucat de un Yoai si ei bine si eu mi-am facut prezenta pe aici, avnd in vedere ca sunt si eu un fan Yoai..cam infocat O_O..ce sa-i facem :D ?
Bun pentru inceput pot sa spun ca imi place, ai inceput cu prezentarea povestii, iar mai apoi ai incercat sa conturezi cate putin pesonajele =]Mi-a placut descrierea facut a de tine, este imbinata perfect cu naratiunea, si oarecum cu actiunea. Momentan actiunea nu este grabita, si e foarte bine, pentru ca poti mentine citori prezenti, si desigur aura de mister :D
Sunt curioasa ce s-a intampla mai departe :D si inca ceva, ador modul in care descrii personajele, este absolut divin.
Ai avut cateva greselute, insa nu o sa le amintesc :D si apoi cu toti avem greseli XD ? [si si eu am cu tonele xD]Ce sa mai zic decat bagati veteza, ca va trimit in cosmos XD ..eu o sa citesc in orice caz :D

BYe-bye xD

[Teh]

Bunăăăăăăăăăăăăăăăăăăă. <3
Mulţumim tuturor de aprecieri şi comentarii. Mă bucur că v-a plăcut primul capitol [ Mitsu is a genius ;;] ] şi sper să vă placă şi în continuare. Acum am venit să vă prezint şi " salvatorul " :]]. Sper să mă descurc cu toate şi să vă placă :3.
ĂĂ capitolul e scris de ieri, dar acum am avut ocazia să îl postez =]]. So, lectură plăcută!

[center]Capitolul 2[/center]

- Desigur domnule Katashi. Sper să păstrăm legătura. A fost o mare plăcere să fac afaceri cu dumneavoastră.
Am încuviinţat din cap.
- La revedere domnule Mostrovski.
Nu trebuia să par chiar atât de needucat. Îmi reprezentam ţara. Ruşi nenorociţi; uram să colaborez cu ei şi era atât de frig în ţara asta. De abia aşteptam să ajung înapoi acasă. Mi-am calmat rapid gândurile şi am fost să cumpăr un bilet dus spre Japonia.
Era măcar un lucru bun la acest loc, acela fiind faptul că nu exista o coadă interminabilă la bilete. Mai aveam douăzeci de minute până ce avionul pleca. Mi-am grăbit paşii. Însă , odată ce am ajuns în faţa recepţionistei ( o blondă cu ochii albaştrii, cum am observat a fi majoritatea rusoaicelor ), ceva m-a lovit. Prima mea impresie a fost : „Ce fată drăguţă” . Tremura, iar trupul îi era extrem de fragil . Pielea atât de delicată şi de fină. Chipul tânăr şi jucăuş, firele părului brunet – albăstrui m-au fermecat imediat. Inima mea a stat locului pentru două secunde ce mi s-au părut infinite. Şi-a înfipt mâinile în kimono-ul meu fără a-mi da drumul. Mă ţinea strâns şi îmi cerea ajutorul. Vocea îi tremura vizibil şi buzele i se mişcau repede, scoţând cuvinte fără sens. Am înţeles că vorbea în rusă, aşa că nu am încercat să întreb nimic. Din puţinul vocabular ştiut de mine din această limbă, am putut înţelege că avea nevoie de ajutor. Am scos din bagaj un sacou, primul lucru care mi-a intrat în mână, şi l-am pus peste acesta. Asta pentru că am văzut un grup de bărbaţi apropiindu-se. M-am întors spre recepţionistă şi am cumpărat două bilete, îndreptându-mă spre avion. Odată îmbarcaţi, l-am putut vedea mai bine., pe el căci nu era o fată drăguţă cum mă înşelaseră ochii. Era atât de .... Frumos. Cred că acesta era un cuvânt potrivit. Poate pentru prima dată mi-am dorit să nu am o expresie atât de încruntată. M-am aşezat lângă acesta.
Mi-a mai spus ceva , parcă plângând în interiorul său. Tot ce am înţeles a fost „ îmi pare rău ” şi cuvântul „ bani ” aşa că nu am spus nimic. Era cea mai ciudată limbă pe care o cunoşteam, şi pe care de fapt nu o înţelegeam mai deloc. Părea extenuat, trupul său arătând şi mai fragil ca acum zece minute. Şi –a aplecat capul peste umărul meu şi a închis ochii. Iar eu am tăcut, la fel cum făcusem şi până acum lăsându-l să se odihnească.
Ceva era în neregulă cu simţurile mele, pentru că inima încă îmi bătea ca în clipa în care îl văzusem. Sau ar fi trebuit să rectific, căci atunci eu am crezut că este o „ ea ” .

Drumul a fost lung, însă nu pot spune cu exactitate câte ore a durat zborul. Se lăsase uşor seara atunci când avionul a aterizat . Am putut simţi parcă aerul Japoniei şi m-am simţit uşurat să ajung acasă. Am vrut să mă ridic de pe scaun, însă atunci am simţit capul băiatului încă fiind aşezat pe umărul meu. Arâta atât de frumos. Chiar şi o persoană ca mine îl putea admira, acel păr atât de pufos, chipul atât de dulce. O expresie atât de minunată. Buze micuţe şi ce păreau atât de moi de la distanţă. Mi-am apropiat faţa de a sa, parcă încercând să le cunosc mai bine. Dar m-am oprit brusc.
„ Ce făceam? ” L-am luat uşor în braţe, şi dat fiind că nu aveam cine ştie ce bagaje, am reuşit să ies din aeroport cu acesta. Odată ce a simţit aerul a deschis ochii. Încă îl ţineam în braţe, însă l-am dat jos - nu eram un pedofil.
A spus ceva, vizibil somnoros şi m-am întrebat ce naiba spune. Era greu de înţeles . Şi ce fusese în capul meu, cu adevărat, atunci când îl luasem cu mine? Trebuia să îl duc la o asociaţie, sau un orfelinat, sau la poliţie. Puteai vedea cu ochiul liber că este minor. Şi nu aveam de gând să fiu acuzat de nicio crimă.
Şi iar, ce a fost în mintea mea atunci când l-am salvat ? Nici măcar nu am înţeles ce zicea. Se poate să fi făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea. Şi totuşi, cum să nu fi putut? Era atât de adorabil.
M-a tras de mâneca kimono-ului pentru a-mi atrage atenţia şi eu am încercat să îi zâmbesc. Probabil ieşise aceaşi expresie încruntată, ca întotdeauna. Am oftat atunci când iar a spus ceva pe limba lui.
„ Încetează copile. Nu ştiu rusă, nu îmi place şi urăsc ruşii de moarte ! ” aş fi vrut să îi ţip. Nu ştiu cum mi-am păstrat nervii.
- Uite ce e, copile, o să te duc la poliţie. Eu nu înţeleg ce zici, aşa că te rog fă-mi o favoare şi nu mă mai întreba, nu îmi mai zii nimic. Te rog.
Am încercat să adaug pe un ton rezonabil. Prea complicat.
L-am zărit pe fratele meu Naoto, însoţit de Zuisho. Amândoi zâmbeau, ca întotdeauna fiind fericiţi să mă vadă. Am zărit maşina lui Nao şi m-am relaxat. Mă săturasem de taxi-urile urâte ruseşti, care parcă toate duhneau a votcă. Am văzut că băiatul încă mă trăgea de mânecă odată ce fraţii mei se apropiau.
M-au salutat.
- Hei Hijou. A durat ceva. Credeam că ai plecat de tot.
A râs sincer . Am văzut că în lipsa mea Naoto îşi mai pusese un cercel . Am înjurat printre dinţi, destul de discret.
- Nao, Zu. Salut. E de căcat ţara aia.
Zuisho însă nu m-a băgat în seamă. A venit spre mine, uitându-se spre partea mea dreaptă. A aplecat capul uşor şi a zâmbit.
- Ce drăguţ! Cine e? Putem să-l păstrăm?
Mi-am întors capul spre băiat şi înapoi la fratele meu. Atunci am realizat că în lipsa mea şi acesta îşi schimbase culoarea părului; obişnuia să aibă părul închis însă acum era de un blond strălucitor. Mi-am pus toată atenţia asupra copilului.
- Nu . Nu putem. Nu ştiu cine e. L-am găsit.
- Frate, l-ai găsit şi l-ai luat? Deci? E al tău , nu? A adăugat sarcastic Naoto . S-a apropiat şi el de necunoscut şi l-a studiat din priviri.
- Ce dulce e. Dacă tu nu îl păstrezi, îl iau eu la mine.
M-am încruntat. Trebuia să îl ducem la poliţie. La ce naiba se gândeau ăştia doi? M-a tras iar de mânecă.
- Îmi pare rău....
A mai zis încă odată. Dar am fost uimit să aud asta în limba mea. M-am răsucit brusc la el şi mi-am arcuit sprâncenele. L-am văzut speriindu-se şi am schiţat un mic zâmbet.
- Am crezut că vorbeşti doar rusă.
A dat negativ din cap iar eu mi-am permis să îi pun mâna în cap şi să îi deranjez părul. Încă nu eram de acord cu faptul că trebuie să îl iau la mine acasă. Dar acum , odată ce îl văzuseră fraţii mei, îmi era imposibil să îl dau la vreo instituţie. Şi nu îl puteam lăsa pe mâna lui Nao, sigur l-ar fi traumatizat. Iar Zu l-ar fi transformat probabil în manechinul lui preferat. Nu. Şi era atât de adorabil.
Bine, îl păstram pentru seara asta. Oricum era târziu.
Se uitau cu toţii insistenţi la mine. Băiatul îşi lăsase privirea în jos. Nu îi puteam vedea ochii. L-am luat de mână şi l-am tras uşor, sper eu, după mine.
- Ok, ok. E târziu. Pentru moment îl iau la mine acasă. Cum te cheamă?
L-am întrebat în timp ce ne îndreptam spre maşină. Zu a exclamat ceva fericit iar Nao a sărit pe locul şoferului. După ce am intrat în maşină, mi-a răspuns.
- Aleksei Lavrentiy. Mi-a răspuns încet, vocea încă îi tremura.
Am repetat în gând numele şi m-am încurcat. Rusa asta.
Zu a început să râdă , neînţelegând mare lucru din numele său.
- Lavy sună mai bine. A adăugat Naoto . Asta i-a provocat şi mai tare râsul fratelui nostru blond. Eu am tăcut şi m-am gândit câteva secunde.
- Ce-ar fi să rămână Alek?
L-am privit, şi cred că pentru prima dată nu am arătat o privire încruntată. I-am zâmbit şi acesta a încuuvinţat din cap.
- Eu sunt Zuisho. Dar spune-mi Zu, iar el este Nao. Şi monstrul ăla fără inimă de lângă tine este Hijou.
Am scrâşnit din dinţi încercând să mă calmez. Am preferat să nu adaug nimic la comentariul său răutăcios.
- Nu vrei să ne spui ce s-a întâmplat?
Am auzit vag întrebarea. Deşi stăteam lângă puşti , în spate, am decis să nu mai scot vreo vorbă. Era deja prea complicată toată treaba asta. I-am văzut reacţia şi m-am impacientat pentru o clipă.
- O să avem timp şi pentru asta. Am adăugat repede văzând că îi era dificilă întrebarea. Maşina s-a oprit şi am coborât, trăgându-l uşor după mine.
- Voi unde credeţi că mergeţi?
Privirea îmi era serioasă.
- Doar nu crezi că putem să te lăsăm singur cu acest copil?
M-am încruntat. Luasem deja o decizie şi nu mi-a plăcut niciodată să nu fie respectată. În fond, eram fratele mai mare. Au tăcut. Nao nici nu s-a mai gândit să iasă din autovehicul. Blondul a scos o carte de vizită şi i-a înmânat-o lui Alek.
- Uite aici numărul meu. Dacă bestia asta care nu ştie să trateze fiinţele umane îţi zice ceva, sună-mă. L-a îmbrăţişat rapid şi a urcat în maşină. Eu i-am aruncat o privire indiferentă puştiului . Nu era vina mea că el intrase în mine, în primul rând ar trebui să îmi mulţumească pentru că îl ajutasem. Am renunţat la gândurile nefolositoare şi am decis să intru în clădire. I-am făcut semn să mă urmeze. Am realizat că sacoul meu încă se afla peste umerii săi. Mi-am trecut un braţ în juru gâtului său, văzând că tremură şi am urcat în lift. S-a oprit la etajul şapte, unde am rotit cheia rapid în uşă şi am intrat.
„ Casă dulce casă ! ” am exclamat în gând, reamintindu-mi de hotelul unde fusesem cazat. Am aprins lumina, făcând întreg holul să se lumineze.
- Fă-te comod.
Am zis plictisit, arătându-i sufrageria. Apartamentul meu era format din două dormitoare . I-am arătat o uşă.
- Acolo o să dormi tu.
Deja vorbisem prea mult. Am intrat pentru câteva minute în bucătărie, iar când m-am întors l-am văzut dormind în canapea. Dormise atât, şi tot era obosit? Ruşii ăştia. L-am luat uşor în braţe şi l-am dus în camera mea. Măcar acolo era o lenjerie curată . L-am aşezat uşor, dându-i sacoul jos. Era ... mic. Aşa că lucruruile mele nu aveau cum să îi vină. Am decis totuşi că nu poate dormi cu hainele acelea pe el. Am luat un tricou şi l-am îmbrăcat cu acesta. Nu am înţeles cum de nu s-a trezit. Nu eram cea mai delicată persoană. Odată ce l-am văzut aşezat pe perna mea m-am pus în pat pentru a mă calma . Aveam de gând să dorm eu în cealaltă cameră. Însă, fără să îmi dau seama, am adormit.

_
Poze :
Alek :x
Hijou :x
Fraţii lui Hijou :
Zu
Nao