20-03-2011, 11:14 PM
Heii -hugs- . E primul meu fic şi sper să vă placă. Aştept orice fel de critică si sfaturi. Lectură plăcută.
Unde mă îndreptam ? Alergam, eram sigură de asta. De ce alergam ? De ce fugeam de soarta mea? De ce? Cine mă urmarea? Cine mă ura atât de tare încât să vrea să mă omoare? Atâtea întrebări ...
Atâtea întrebări îmi treceau prin cap atunci.Alergam prin străzile lăturalnice ale New-York-ului.În spatele meu 2 bărbați mă urmăreau. De ce? Pentru că șeful lor, tatăl meu , să zicem că nu era ușa de biserică a orașului. Am aflat de curând că tatăl meu era unul dintre cei mai mari dealeri de droguri din NewYork . Și eu , ca proasta am ascultat la ușa biroului lui una dintre convorbirile lui la telefon despre o comandă foarte mare de droguri din Mexic. Și . . . Nimeni nu ar trebuii să se amestece in bussiness-urile lui că ar încurca-o rău , ca mine acum.
Străzile erau stropite de picăturile de ploaie care cădeau din cer , iar odată cu străzile si eu eram udă leoarcă. Dar nu obosisem . Ceva îmi dădea energie. Și mi-am dat seama imediat. Ura. Ura pentru bărbatul acela.Nu avea timp niciodata timp de mine. Mereu am fost singură pentru că mama mea murise cănd m-a născut pe mine. Ura aceea ardea în mine cu fiecare pas pe care îl făceam .
Dar , deodată , m-am împiedicat . E clar. S-a sfârșit cu mine. Nu mai am nici o șansă. Eram la pământ. Pașii acelor persoane se apropriau încet. Îmi închisesem ochii strânși . Chiar n-aveam chef să văd cum am să fiu măcelărită.Erau lânga mine. Pistol sau cuțit? S-a auzit un clic. Deci avea să fie un pistol.
O să fiu împușcată . Nu aveam nici o șansă de evadare.Am auzit un bang.Dar nu simțeam nimica.Am deschis ochii cănd unul dintre bărbații aceia căzuse chiar lângă corpul meu. Înca un bang. Celălalt bărbat a căzut si el ca și secerat.Din corpurile bărbaților curgea un lichid roșu. Sânge.Dâra de sânge se scurgea încet în canalizarea din apropiere.
Am ridicat încet capul si am privit în spate. O silueta se desprindea acolo. Se îndrepta spre mine.Era un bărbat. Avea silueta mai robustă si era foarte înalt. Stropii de ploaie se scurgeau pe haina lui. Îngenuchease in fața mea. Îi puteam distinge fața. Ochii îi erau de un albastru închis ca marea , iar părul îi era negru ca cenușa.Faţa lui era atat de aproape de a mea. Avea o faţă ca de înger, dar defapt asta era el , un înger pentru mine, mă salvase de la o moarte scurtă.Eram hipnotizată de privirea lui , mă uitam în ochii lui ,nu, mai mult eram pierdută în visare în ochii lui.
- Hei, ești bine? Mă întrebase el. Vocea lui atât de intensă , era ca o melodie pentru urechile mele.Niciodata nu auzisem o voce așa frumoasa ca a lui.Nu știu cât m-am uitat la el , dar m-am trezit deodată din visare, eram surprinsă , cum puteam visa așa ceva , in acele momente?
- Sunt bine . . . Am reușit să-i spun cu o voce sfioasă. - .Sunt bine? Woah , ce-a mai bună replică, sunt lângă doi morți și eu sunt bine.Dar cum a reușit să fie acolo la locul potrivit la momentul potrivit cu un pistol?
Atâtea gînduri îmi zburau prin minte, dar majoritatea erau legate de acest băiat, de ce mă salvase , de ce era acolo?Fără să îmi dau seama, băiatul mă luase de mâna si mă ridicase în doua picioare.Se uita la mine îngrijorat.Privirea mea se ațintise instantaneu pe cele două cadavre, dar nu îmi era frică de morții sau scârbă de ei.
- Ce o să facem cu ei ? întrebasem eu . M-am întors să-l privesc.Privirea lui , acuma , era rece.Într-un minut devenise ca o stană de piatră , nepăsător , rece.
- O să-i lăsam aici. Sunt destui golani prin zonă ca să fie luați la rost înaintea noastră .Și , oricum , cu ploaia asta , toate urmele se vor șterge. Mai bine, ne-am îndrepta spre apartamentul meu , doar dacă nu vrei sa te întorci acasă , sau să rămâi în ploaie.
- Nu , vin cu tine , acasă pentru mine nu mai există. Acuma merg cu un tip absolut necunoscut la el acasă , unde mai e și chestia : Nu vorbii cu străinii. Oricum , altă alternativă n-am , să ma duc acasă este echivalent cu sinucidere pură, și tata cred că o să-și trimită alții oameni să mă caute, deci să mă plimb singură pe străzi iarași nu e o alternativa. Deci mai bine stau cu el ,oricum tipul pare că știe ce face.
- Atunci hai să mergem! Zise el, pornind înaintea mea.
Mergea repede ,chiar foarte repede , treceam pe lânga blocuri vechi , roase de mucegai și de umezeală.Străzile erau înguste și pustii . Din când în când trecea un câine pe lângă noi și lătra în direcția noastră. Dar noi înaintam fără sa acordăm atenție maidanezilor.Noroi , bălți , peste tot mizerie. Cine știa că e atâta mizerie în New-York? Mai bine zis : Ăsta mai e New-York?
Ploaia înca nu se oprise, era o ploaie monotonă , fară tunete și fulgere , dar nu ne păsa , eram deja uzii pâna la piele și un strop în plus sau unul în minus nu mai conta.
Mereu privirea mea se îndrepta spre acel băiat, el era in fața mea, mergea, iar eu nu puteam decât să mă uit la spatele acestuia , la geaca lui de piele și începeam să mă gândesc la ce se întamplase, și ce se va întampla. Îmi cunoșteam tatăl, nu avea să se dea bătut ușor și avea să ma caute și în gaură de șarpe. Cum putea acest băiat să omoare două persoane atât de simplu , nu avea remușcări sau ... nu-i era frică.Recunosc îmi e frică , pe cine păcălesc , nu aveam cum să-l infrunt pe tata.Dar poate cu ajutorul lui . . . Poate o să reușesc.
Peisajul acelei mahalale se schimbase încet cu un cartier singuratic dar de fițe.Vilele care de care mai extravagante erau împrăștiate ici – colo , dar tot pustiu era. Chiar s-au speriat oameii de o ploicică mică? ? Dar am ajuns în fața unei scări de bloc și nu mai aveam timp pentru a mă gandii la pustietate.
Era un bloc de patru etaje, era draguț, măcar era bine îngrijit. Acel băiat începuse să caute in buzunare , până găsise niște cheii atașate la un breloc cu steagul Marii Britanii. O fii din Marea Britanie?
Descuiase ușa de la intrare și mă lăsă pe mine să intru prima , ca un gentle man. Intrasem sfioasă în scara blocului – o scară simpla de bloc, unpic cam întunecată , dar acest lucru se datora norilor negrii de afară.
Își îndreptase degetul spre niște scări , iar eu m-am îndreptat în direcția acestora si am început sa le urc , ținându-mă de balustradă ca nu cumva să mă împraștii pe scării. Mă uitam la ușile pe lângă care treceam , pe acestea scria numele de familie și numărul apartamentului. Smith , Johnson . . . Urcasem până la ultimul etaj și băiatul se îndreptase spre apartamentul cu numărul 24 și descuiase ușa.
- Intră! Îmi zice acesta.
Capitolul I.
Unde mă îndreptam ? Alergam, eram sigură de asta. De ce alergam ? De ce fugeam de soarta mea? De ce? Cine mă urmarea? Cine mă ura atât de tare încât să vrea să mă omoare? Atâtea întrebări ...
Atâtea întrebări îmi treceau prin cap atunci.Alergam prin străzile lăturalnice ale New-York-ului.În spatele meu 2 bărbați mă urmăreau. De ce? Pentru că șeful lor, tatăl meu , să zicem că nu era ușa de biserică a orașului. Am aflat de curând că tatăl meu era unul dintre cei mai mari dealeri de droguri din NewYork . Și eu , ca proasta am ascultat la ușa biroului lui una dintre convorbirile lui la telefon despre o comandă foarte mare de droguri din Mexic. Și . . . Nimeni nu ar trebuii să se amestece in bussiness-urile lui că ar încurca-o rău , ca mine acum.
Străzile erau stropite de picăturile de ploaie care cădeau din cer , iar odată cu străzile si eu eram udă leoarcă. Dar nu obosisem . Ceva îmi dădea energie. Și mi-am dat seama imediat. Ura. Ura pentru bărbatul acela.Nu avea timp niciodata timp de mine. Mereu am fost singură pentru că mama mea murise cănd m-a născut pe mine. Ura aceea ardea în mine cu fiecare pas pe care îl făceam .
Dar , deodată , m-am împiedicat . E clar. S-a sfârșit cu mine. Nu mai am nici o șansă. Eram la pământ. Pașii acelor persoane se apropriau încet. Îmi închisesem ochii strânși . Chiar n-aveam chef să văd cum am să fiu măcelărită.Erau lânga mine. Pistol sau cuțit? S-a auzit un clic. Deci avea să fie un pistol.
O să fiu împușcată . Nu aveam nici o șansă de evadare.Am auzit un bang.Dar nu simțeam nimica.Am deschis ochii cănd unul dintre bărbații aceia căzuse chiar lângă corpul meu. Înca un bang. Celălalt bărbat a căzut si el ca și secerat.Din corpurile bărbaților curgea un lichid roșu. Sânge.Dâra de sânge se scurgea încet în canalizarea din apropiere.
Am ridicat încet capul si am privit în spate. O silueta se desprindea acolo. Se îndrepta spre mine.Era un bărbat. Avea silueta mai robustă si era foarte înalt. Stropii de ploaie se scurgeau pe haina lui. Îngenuchease in fața mea. Îi puteam distinge fața. Ochii îi erau de un albastru închis ca marea , iar părul îi era negru ca cenușa.Faţa lui era atat de aproape de a mea. Avea o faţă ca de înger, dar defapt asta era el , un înger pentru mine, mă salvase de la o moarte scurtă.Eram hipnotizată de privirea lui , mă uitam în ochii lui ,nu, mai mult eram pierdută în visare în ochii lui.
- Hei, ești bine? Mă întrebase el. Vocea lui atât de intensă , era ca o melodie pentru urechile mele.Niciodata nu auzisem o voce așa frumoasa ca a lui.Nu știu cât m-am uitat la el , dar m-am trezit deodată din visare, eram surprinsă , cum puteam visa așa ceva , in acele momente?
- Sunt bine . . . Am reușit să-i spun cu o voce sfioasă. - .Sunt bine? Woah , ce-a mai bună replică, sunt lângă doi morți și eu sunt bine.Dar cum a reușit să fie acolo la locul potrivit la momentul potrivit cu un pistol?
Atâtea gînduri îmi zburau prin minte, dar majoritatea erau legate de acest băiat, de ce mă salvase , de ce era acolo?Fără să îmi dau seama, băiatul mă luase de mâna si mă ridicase în doua picioare.Se uita la mine îngrijorat.Privirea mea se ațintise instantaneu pe cele două cadavre, dar nu îmi era frică de morții sau scârbă de ei.
- Ce o să facem cu ei ? întrebasem eu . M-am întors să-l privesc.Privirea lui , acuma , era rece.Într-un minut devenise ca o stană de piatră , nepăsător , rece.
- O să-i lăsam aici. Sunt destui golani prin zonă ca să fie luați la rost înaintea noastră .Și , oricum , cu ploaia asta , toate urmele se vor șterge. Mai bine, ne-am îndrepta spre apartamentul meu , doar dacă nu vrei sa te întorci acasă , sau să rămâi în ploaie.
- Nu , vin cu tine , acasă pentru mine nu mai există. Acuma merg cu un tip absolut necunoscut la el acasă , unde mai e și chestia : Nu vorbii cu străinii. Oricum , altă alternativă n-am , să ma duc acasă este echivalent cu sinucidere pură, și tata cred că o să-și trimită alții oameni să mă caute, deci să mă plimb singură pe străzi iarași nu e o alternativa. Deci mai bine stau cu el ,oricum tipul pare că știe ce face.
- Atunci hai să mergem! Zise el, pornind înaintea mea.
Mergea repede ,chiar foarte repede , treceam pe lânga blocuri vechi , roase de mucegai și de umezeală.Străzile erau înguste și pustii . Din când în când trecea un câine pe lângă noi și lătra în direcția noastră. Dar noi înaintam fără sa acordăm atenție maidanezilor.Noroi , bălți , peste tot mizerie. Cine știa că e atâta mizerie în New-York? Mai bine zis : Ăsta mai e New-York?
Ploaia înca nu se oprise, era o ploaie monotonă , fară tunete și fulgere , dar nu ne păsa , eram deja uzii pâna la piele și un strop în plus sau unul în minus nu mai conta.
Mereu privirea mea se îndrepta spre acel băiat, el era in fața mea, mergea, iar eu nu puteam decât să mă uit la spatele acestuia , la geaca lui de piele și începeam să mă gândesc la ce se întamplase, și ce se va întampla. Îmi cunoșteam tatăl, nu avea să se dea bătut ușor și avea să ma caute și în gaură de șarpe. Cum putea acest băiat să omoare două persoane atât de simplu , nu avea remușcări sau ... nu-i era frică.Recunosc îmi e frică , pe cine păcălesc , nu aveam cum să-l infrunt pe tata.Dar poate cu ajutorul lui . . . Poate o să reușesc.
Peisajul acelei mahalale se schimbase încet cu un cartier singuratic dar de fițe.Vilele care de care mai extravagante erau împrăștiate ici – colo , dar tot pustiu era. Chiar s-au speriat oameii de o ploicică mică? ? Dar am ajuns în fața unei scări de bloc și nu mai aveam timp pentru a mă gandii la pustietate.
Era un bloc de patru etaje, era draguț, măcar era bine îngrijit. Acel băiat începuse să caute in buzunare , până găsise niște cheii atașate la un breloc cu steagul Marii Britanii. O fii din Marea Britanie?
Descuiase ușa de la intrare și mă lăsă pe mine să intru prima , ca un gentle man. Intrasem sfioasă în scara blocului – o scară simpla de bloc, unpic cam întunecată , dar acest lucru se datora norilor negrii de afară.
Își îndreptase degetul spre niște scări , iar eu m-am îndreptat în direcția acestora si am început sa le urc , ținându-mă de balustradă ca nu cumva să mă împraștii pe scării. Mă uitam la ușile pe lângă care treceam , pe acestea scria numele de familie și numărul apartamentului. Smith , Johnson . . . Urcasem până la ultimul etaj și băiatul se îndreptase spre apartamentul cu numărul 24 și descuiase ușa.
- Intră! Îmi zice acesta.
![[Imagine: pleasestaybymyside.jpg]](http://img23.imageshack.us/img23/9187/pleasestaybymyside.jpg)
Thank you, Valkyrja . -smiles-
