Intre bine si rau

[Neith]

Am venit cu un nou capitol . Aş fi vrut ca după perioada lungă de aşteptare să fii apărut ce ceva mai bun . Încă o dată mulţumesc , Teh .

Capitolul 12

,, Am înfruntat moarte şi am ieşit învingător . Singură întrebare ce îmi rămăsese imprimată pe buze era : Trăiam sau devenisem un cadavru ce se chinuia să respire ? “

Am ucis pentru prima oară în viaţă , parcă încercam să realizez ce făcusem , de ce şi când . Mă simţeam obosită , incapabilă să mă mişc şi gânditul îmi oferea o nouă durere de cap . Întinsă pe trotuar , lumea părea mai mare , infinită , blocurile erau tot mai înalte şi singura legătură cu cerul . Şi ce plăcut era să te bucuri de liniştea deplină , doar să stai şi să priveşti stelele . Relaxare , vina nu mai apasă pe umerii mei , era în braţele galaxiei , o împărţisem cu întregul univers . Să sufere alţii , să plângă şi să îşi simtă sufletul încarcerat , eu eram liberă şi nimic nu mai conta . Eram departe de cadavru şi de sânge ce se scurgea ameninţător spre mine . Mă bucuram de o linişte deplină , dependentă de fiecare clipă ce trecea .
Mă teleportasem undeva în univers , lângă mare , pe un nisip rece şi sub un cer negru , nu albastru . Mi-aş fi dorit să adie vântul , puternic să mă smulgă de sol şi să învăţ să zbor . O păsare care să străbată văzduhul , care să vadă multe , dar să nu ştie nimic . După mult timp , gândurile mele s-au îndreptat spre mare . Parcă am simţit o legătură între moarte şi imensă întindere de ape . Amândouă păreau infinite, mă atrăgeau şi le-am cunoscut pe ambele , curiozitate poate ucide pe oricine . Şi timpul s-a oprit , eu am dispărut, totul s-a evaporat , nu era nimic sub cer . Am stat nemişcată , cu ochii îndreptaţi spre cer , căutând ceva . Nu ştiam ce , dar în acea seară am pierdut ceva , poate conştiinţa sau umanitate .
Am văzut lumina stâlpului , revărsându-se peste mine , am închis ochii .Să ucizi , să visezi şi să te trezeşti lângă acelaşi mort . Era perfect !
Roy era lângă mine , ţinând cuţitul în mână şi privindu-şi reflexia . Ochii verzi străluceau diferit sub lumina palidă a lunii şi vântul se oprise . Nu îmi era frig şi nu mă simţeam murdară .
- Eşti bine ? L-am auzit , întrebându-mă .
Aş mai fi rămas în acea stare de visare , dar vocea lui mă chema înapoi .
- Cred că da .
Cineva murise , el ajunsese în Rai , era fericit . Eu eram cea care suferea , rămăsese aici , într-un infern deghizat în viaţa .
- Sper că nu te simţi vinovată ! Ai făcut ce trebuie . Tipul putea să fie un violator , un criminal , consideră că ai făcut bine omenirii .
Poate aş fi ţinut cont de ce îmi spuse , dacă nu ar fi izbucnit în râs imediat . Brusc m-am ridicat , zărindu-mi pantaloni pătaţi de sânge . Conta ? În acel moment , nu . M-am simţit fericită pentru că trăiam şi pentru că el murise . Făcusem ce trebuia , ceea ce era bine pentru mine , de alţii nu mă interesau . M-am ridicat , m-am trezit şi l-am privit . Vedeam o mică baltă de sânge formată lângă el , cuţitul fusese înlăturat , amprentele şterse . Reuşisem ... Să zâmbesc , să râd , să fiu fericită . Toate acestea erau prea grele . Dar cum trebuia să reacţionez ? Nu mă învăţase nimeni ce trebuia să fac după ce omoram pe cineva . Să plâng ? Dar moartea lui nu mă întrista , mor sute de oameni şi nu îi jeleşte întreaga planetă .
- Să mergem !
Ordinul lui Roy m-a făcut să realizez cât de târziu era . Trecuse câteva ore de când nu părăsisem locul crimei şi am fugit împreună spre maşina . În mod normal dacă era o zonă populată , trebuia să plecăm mult mai repede . Ah ! Ce ciudat sunau aceste vorbe gândite de mine.
- Regret că nu îmi pare rău . M-am întors pentru a privi ultima oară pe acel om . Mâine va trebui să uit .
Aş fi adormit întinsă pe bancheta din spate , dar mă loveam de aceleaşi imagini , de fiecare dată când închideam ochii . Vedeam cuţitul străpungând încet pielea , prea încet. Acei ochii negri în care se adunaseră lacrimi . La ce se gândea în ultimele clipe ? Îşi revăzuse întreaga viaţă , greşelile , zâmbetele şi lacrimile ? Oare se bucura că murise ? Sau dorea să mai trăiască , mai avea visuri să împlinească . Am zărit sângele ce mi se uscase pe mână , alte picături erau imprimate pe haine .
Nu am realizat când am ajuns în cameră sau când uşa s-a închis . Timpul trecea prea repede pentru a-l mai putea urmări . Mă detaşasem de tot ce se întâmpla . Pentru prima oară în ultimele luni , mi-am amintit de ea . Am încercat să îi ignor amintirea , să îi şterg existenţa cu buretele .
Flashback
,, Încă una din multiplele noastre certuri şi din nou vina era a mea . Nu puteam recunoşte asta , m-am ţinut tare pe poziţii. M-am gândit la lucruri pe care să i le reproşez . Nu voiam să fiu învinsă de ea , orgoliul meu atingea cote maxime în acele momente . Mânată de impuls , spuneam lucruri pe care le regretam repede . Niciodată nu am învăţat când să ma opresc , mergeam prea departe pentru a rezolva problemele cu un ,, Îmi pare rău ! ”.
- Întotdeauna pleci când discutăm ceva . Nathalia , întoarce-te !
- De ce ? Nu discutăm , ne certăm , regret că nu vezi diferenţa . Da , ştiu că nu fac nimic bine . Mă bucur că eşti tu perfectă ...
- Ai crezi cum vorbeÅŸti .
- Mă scuzaţi . Lasă-mă naiba în pace . Oricum nu am nimic de vorbit cu dumneavoastră ...
Şi din nou am fugit ca o laşă . Am plecat pentru a nu o auzi cum plânge , pentru a rezista tentaţiei de o îmbrăţişa . Mă durea , nu puteam nega , dar nici nu reuşeam să mă controlez . I-am spus de atâtea ori te urăsc . Nu merita , de ce eram aşa ? ”
End of Flashback

Am ucis pe cineva şi nu a fost legitimă apărare . Dacă ar ştii mi-ar da o palma şi apoi ar vrea să ştie cum mă simt . Ce i-aş fi răspuns ? Că nu simţeam nimic , nu îmi recunoşteam reacţiile , la început mă temeam , tremuram , apoi nu am mai simţit nimic . Nu ştiam ce să fac , mi-aş fi aşezat sentimentele în faţa ochilor mei şi le-aş alege pe cele potrivite . Mă simţeam vinovată pentru că nu suferea , pentru că nu mă durea , parcă nu îmi pasă de viaţa luată . Devenisem ca Matt ? Sau poate din totdeauna fusese aşa şi până acum m-am minţit . Mi-am aşezat pe chip o mască şi am reuşit să mă pierd , nu mă recunoşteam .
Ce eram ? Un copil , un om obişnuit . Minţeam , oamenii normali nu ucid .
De ce nu am renunţat la viaţa mea ? Conta ? Din teamna , frica de moarte , dorinţa de a trăi ...
Oare nu e moartea fericirea supremă ? Dacă aş fi fost sigură , nu aş mai fi răspuns şi nu aş mai fi fost acolo .
Existam ? Doar dacă m-aş crea din nou .
De ce ? Întrebare retorică .
Am închis ochii , prea obosită am adormit . Nu voiam să visez , doar să uit pentru câteva ore , să nu mai exist .

Vizita de a doua zi m-a surprins , l-am întâlnit pe Chris , privindu-mă din pragul uşii . Aceeaşi apariţie seducătoare cu care mă obişnuisem şi un surâs superior pe buze . Nu a ezitat niciun moment , închizând uşa şi luându-mă în braţe . M-a strâns puternic , apoi mi-a căutat buzele , urcând uşor pe gâtul meu . M-a sărutat , muşcându-mă de buză inferioară şi oprindu-se doar pentru a mă săruta din nou . Nu voiam să mă opun , aveam nevoie de cineva care să îmi fie alături . Nu simţeam nimic pentru el aşa că îl puteam folosi şi l-am îndepărtat într-un târziu .
- Vreau să mă ajuţi , nu să îmi oferi afecţiune .
Am învaţat ceva , acel copil m-a ajutat şi aşteptam nerăbdătoare reacţie lui Chris . S-a încruntat uşor , dar zâmbetul nu a dispărut nicio clipă de pe buzele lui .
- Şi toată lumea se grăbeşte . Nimeni nu mai are timp de sentimente . Păcat !
- Sentimente ? Mă tem că te înşeli .
- Eu speram că trăim o frumoasă poveste de dragoste . A început să râdă puternic , aproape că m-a amuzat şi pe mine .
Am început să zâmbim amândoi şi părea că ne înţelegem .
- Atunci să trecem la afaceri ! Ce vrei să faci în continuare ? O să rămâi aici controlată de Matt sau o să îţi risci viaţa , evadând ? Ambele variante sunt la fel de palpitante .
- Vreau să trăiesc ... Indiferent de consecinţe sau victime colaterale şi te asigur că voi reuşi .