Intentii criminale

[Lexxu]

Hey, hey! Cum sarbatoriile se apropie din ce in ce mai mult, m-am gandit sa fac public acest fic pe care l-am cam uitat. Si surpriza: nu este yaoi. Probabil ca are o tenta de yuri, dar nu contine yaoi deloc :-??. Dar meh, sper sa va placa la fel de mult ca si mie, sau macar jumatate... In legatura cu comentariile, nu am nevoie de critica la acest fic, ci sa fie simpla. Parerea voastra despre actiune si tralalalala. Intelege-ti voi la ce ma refer. Astept cu drag parerile voastre!~ Lectura placuta^^.

Intentii criminale
Prolog

Sezonul ploios inca nu trecuse. Ma bucuram nespus ca puteam simti picaturile reci pe propria-mi piele pentru ultima data. Nu eram pregatit sa mor si nici nu simteam nevoia sa plang ca un om normal. Intotdeauna considerasem plansul potrivit oamenilor slabi, nu mie. Avusesem ocazia sa plec si sa raman viu, insa o ignorasem deoarece nu primeam ordine de la nimeni.
Atentionari peste atentionari imi umpleau cutia postala in fiecare saptamana, fiecare scrisoare aducandu-mi la cunostinta ca cineva imi doreste moartea. Destul de ironic, nu?
Nu dadusem ascultare nimanui, niciodata si astfel in acest moment ma gasesc la pamant, intr-o balta de sange, asteptandu-mi sfarsitul.
Zaceam intins pe jos, lasand podeaua rece si jegoasa sa-mi gazduiasca trupul sleit de puteri, din cauza luptei precedente. Nu aveam de ce sa ma plang, caci intampinasem situatia ca un barbat si ma luptasem pentru propria-mi viata, chiar daca pierdusem. Fiecare are parte de esecuri in viata. Unele nesemnificative, iar altele semnificative. Aici depinde de om si de actiunea lui. In cazul meu propria ignoranta si incapatanare mi-au adus acest esec si sunt mai constient.
Imagini imi treceau prin cap, anuntandu-ma ca sfarsitul mi-e aproape, mai aproape ca niciodata. Nenorocitul! O sa mor fara sa cunosc fata sau numele ucigasului meu. Mai ironic de atat nici ca se poate...
Un singur regret o sa ma urmareasca pentru eternitate. Acela ca nici macar nu am reusit sa-i aflu numele. Da... numele ei.
Sunetele armonioase produse de vioara pluteau in camera imensa, inundand-o pana la refuz. Insa satisfactia si placerea lipseau cu desavarsire din acest tablou al terorii. Un tablou in care o singura culoarea reusea sa le domine pe restul. Culoarea iubirii pe limba florilor. Rosu... ca parul ei. Frumosul par rosu. Exact ca sangele ce-i pata mainile albe si firave. Rosu... acel rosu ce tasnea din propriul meu trup, patandu-mi camasa alba. Rosu... Ii aruncasem o ultima privire, observand acei ochii albastri si reci, aproape goi, apoi imi lasasem pleoapele grele sa-i acopere pe ai mei, intampinand marea neagra si lasandu-ma condus de intuneric.

~cCc~

Lumea.
Un loc in care mistere de nedezlegat alearga in jurul fiintelor umane, dandu-le gandurile peste cap si ingropandu-i intr-o ceata adanca.
Pana si in ziua de astazi, unde aparatura sofisticata exista peste tot, unele lucruri nu putea fi explicate, astfel ca ele erau lasate deoparte si tinute ascunse oamenilor de rand.
- Domnisoara Anne, mai doriti o ceasca de ceai? Intrebase slujnica plecandu-si capul in fata fetei.
Da. Unele lucruri ramaneau un mister imposibil de dezlegat, exact ca aceasta fata. Frumoasa mostenitoare a familiei White.
Ochii mari si albastri priveau femeia de dinaintea lor, analizand-o din cap pana in picioare. Trupul subtire era acoperit cu uniforma de servitoare, insa chiar si asa, formele rotunde si mari se observau perfect. Chipul angelic si micut avea parte de cei mai frumosi ochii caprui pe care-i putea cere cineva, iar buzele rozalii si micute se asemanau cu petalele unui trandafir. Ea era nimeni alta decat servitoarea personala a Annei.
Familia White, intr-adevar dispunea de cele mai frumoase slujnice din tara.
- Mary, apropiete. Rostise fata pe un ton bland, urmarindu-i reactiile timide.
- Da, domnisoara Anne.
Aflata in fata stapanei sale isi plecase capul din nou, asa cum ii era obiceiul, insa atingerea a doua maini incredibil de reci o facusera sa tresara.
- Domnisoara Anne... Soptise pentru ea, intalnid marea ascunsa in ochii celeilalte.
- Mary, de cate ori ti-am spus sa nu ma mai tratezi asa formal? Intrebase adolescenta urmarind-o indeaproape, ramanand usor incantata de culoarea sangerie ce colorau obrajii servitoarei sale.
- Dar... domnisoara Anne... nu pot sa ma comport altfel... Adica, eu sunt... o simpla angajata, pe cand dumneavoastra sunteti stapana pe care o servesc. Eu... nu as... Ar mai fi continuat daca degetul fetei nu s-ar fi asezat peste buzele-i intredeschise.
- Shhh. Mary... soptise de indata ce-si apropiase chipul de al ei, sa nu uiti asta. Tu imi... aparti.
Intotdeauna impactul cuvintelor sale dulci era mult prea mare asupra angajatelor sale, dar ii placea. Ii placea mult sa le tachineze si sa-si duca jocurile pana la capat. Era o fiinta de temut care, nu ezita sa se joace cu sentimentele oamenilor.
- Da... Domnisoara Anne. O aprobase, apoi se lasase sarutata de stapana ei, ca de fiecare data, permitandu-i accesul in lacasul umed si ascuns de lumina soarelui.
Da... Oamenii sunt niste fiinte incredibil de credule, ce cad in plasa inca de la primul cuvant rostit.

[Lexxu]

Capitolul 1 – Orice fapta are o urmare.

Inca de cand mi-am abandonat postul, lumea a inceput sa se indrepte in jos. Gandea tanarul in timp ce inainta prin ceata densa. Ninsoarea nu incetase inca, astfel ca fusese nevoit sa se cazeze la un hotel pentru moment. O sa continui maine, isi repetase de indata ce pasise inauntrul cladirii. Aspectul si primirea de care avusese parte erau de nota zece, contrazicandu-l oarecum cu privire la parerea personala ce-o dezvoltase pentru fiintele umane. Covorul rosu precum sangele proaspat se intindea de la intrare pana la lift, avand de o parte si de alta diferite flori exotice aranjate cu grija pentru incantarea oaspetilor. Geamurile mari si transparente erau incredibil de curate, caci isi observase pana si propriai reflexie in ele, pana cand isi asteptase randul. Totul era impecabil. Probabil ca asta e terenul de joaca pentru cei mai mult decat bogati, terenul de noapte.., gandise amuzat analizand cuplurile nerabdatoare din receptie. Observase cateva figuri cunoscute din inalta societate, insa preferase sa ignore, caci nu dorea sa poarte nici o discutie cu acele falsuri incarcate cu ipocrizie pana la ultima picatura de sange care le traversau venele. Cand insfarsit ii venise randul, isi trecuse degetele lungi prin parul auriu, apropiindu-se lent de angajata.
- Buna seara, doamna, as dori o camera. O anuntase, cercetand-o indeaproape. Corpul subtire si fragil era acoperit de uniforma specifica de un albastru inchis, in timp ce un ecuson auriu ii acoperea o parte mica din piept pe acesta tronand numele femei.
- O clipa, tinere. Raspunsese politicos, lasandu-si ochii de culoarea ierbi sa rataceasca pe ecranul calculatorului in cautarea optiunilor ramase. Inca de cand multimea disparuse, o liniste mormantala se lasase in hotel. O liniste prevestitoare de moarte..., isi spusese aranjandu-si geaca din piele.
- A mai ramas doar una dar... sunteti sigur ca v-o permiteti? Intrebase aceasta inspectandu-si "clientul". Din perspectiva sa parea un print ratacit care probabil gresise locatia.
- O vreau. Spusese acesta aruncandu-i un teanc de bani pe biroul maroniu. Asta e deajuns, nu? Se servise singur cu cheile deschise la culoare, indreptandu-se catre lift.
- Tinere, mi-ai dat prea multi bani! Strigase aceasta in urma lui. In zadar.
- Pastreaza restul. Zambise sincer, gandindu-se ca totusi, mai exista si cineva corect pe lumea asta, apasand pe butonul ce avea sa-l conduca la etajul dorit. Ajuns la destinatie folosindu-se de cheia micuta si argintie, deschisese usa, patrunzand in incapere. Dupa cum se asteptase si aici luxul continua sa-l urmareasca. Insa, de aceasta data renuntase la "analiza teritoriala", aruncandu-se fara nicio semnalizare in asternuturile moi. Fiind epuizat de-a dreput, adormise inainte sa-si detecteze oboseala.

Ca atunci cand ochii iti sunt inchisi, scapi din vedere anumite lucruri...

In partea cealalta a orasului, autoritatiile erau ingrozite. Cel mai periculos criminal evadase in circumstante misterioase alaturi de o femeie ce nu fusese inca indentificata. Teama precum si nervi se asterneau usor deasupra lor, caci asta era natura oamenilor. La cel mai mic -mare- incident incepeau sa se panicheze permitandu-i calmului sa zboare in tarile calde. Astfel ca, fara bagare de seama se avantau cu capul inainte, asemenea animalelor, ajungand sa se puna in pericol. Insa, acestia aveau un avantaj mai bun decat oricare altul. Un avantaj care nu intarzia sa apara in situatiile limita la care se expuneau singuri, nu ezita sa apara indiferent de prostia de care dadeau dovada. Acel avantaj era si este iubirea. Sentimente pure, datatoare de curaj.
- Will, apuca-ma de mana! Strigase femeia chipul fiindu-i acoperit de firele negre ca pana corbului. Haide! nu mai avem mult timp... Continuase, tragandu-l pe barbat cu toata puterea sa, reusind in cele din urma sa iasa din perdeaua de fum provocata de nenumaratele explozii. Da. Aceste sentimente depasesc intelegerea umana, atat cat si pe cea a fiintelor mistice, despre care s-ar crede ca au incetat sa existe.
Dupa ce-si concentrase puterile ramase, bruneta isi permisese luxul de a zbura pe cerul inserat cu persoana draga alaturi. Il prinsese intr-o imbratisare stransa, in timp ce se indepartau considerabil penitenciar.
- Will, acum putem fi impreuna! chiar putem! Strigase fericita, prinzand buzele rosii intre ale sale, conturandu-le si sarutandu-le bland. Sunt asa fericita... Spusese de indata ce il eliberase, privindu-i ochii albastri, ametitori.
- Da, draga mea Layla. Se auzise vocea masculina, lasandu-si capul sa se odihneasca pe sanii bine conturati ai iubitei sale. Te-am asteptat si iar te-am asteptat, sincer am crezut ca nu o sa mai ajungi niciodata.
Indoieli suparatoare. Acestea tot timpul continua sa apara, incercand din rasputeri sa creeze fisuri intre doua persoane ce se iubesc. Totusi, unele ignorante nu se lasa afectate de nimic, astfel ca ele continua sa treaca cu vederea totul.
- Ce vrei sa spui? Will, eu nu te-as lasa niciodata. Cuvintele mult dorite parasisera lacasul neatins de soare, dulce, acaparandu-i atat auzul cat si mintea barbatului. Urmarea cu atentie bilele verzi. Il incantasera intotdeauna atfel de momente in care doar cantul insectelor se auzeau, iar ei nu faceau altceva decat sa se priveasca. Totusi, conexiunea lor fusese intrerupta de gafaitul brunetei care se indrepta spre pamant. Fara sa stea pe gandurii, blondul schimbase pozitia spatele fiindu-i lipit de sol, iar Layla odihnindu-se pe propriu-i piept ce batea cu putere. Cazatura nu-l afectase mult, atata timp cat isi stia iubita in siguranta. O persoana ce iubeste nu va ezita sa se avante in pericol, daca asta ar insemna ca dragostea i-ar fi protejata.
- Layla, esti bine?
- Sunt ok. Raspunsese prompt lipindu-si buzele de gatul lui. Atata timp cat esti cu mine, voi fi in regula.
Nimic nu s-ar compara cu niste cuvinte dulci, venite din partea persoanei pentru care ai sentimente puternice. Da... Barbatul proaspat evadat -cu ajutorul ei-, privea acum cerul intrebator. Avea ganduri egoiste, prin care-si cerea libertatea si timp pe pare sa-l "sparga" impreuna cu iubita lui. Fusese neatent si ajunsese captiv politiei, la fel cum femeia era tinuta in lumea de jos precum o papuse. In mod normal, ei nu aveau voie sa-si paraseasca casa decat daca aveau un contract facut. Se gandise si la acest lucru, dar cand i-l propusese refuzase.
- Hei, Layla.
- Hm?
- De ce refuzi sa faci un contract cu mine? Intrebase dupa ce-si alungase ezitarea, privindu-i ochii de culoarea ierbii.
- Ca asa vreau eu.
- Pentru ca mori. Se auzise o voce din apropiere.

Indiferent unde te ascunzi, el tot te va gasii...

In fata cuplului aparuse un baiat. Parul auriu, lungut, plutea la indemnul vantului, ochii albastri ca de gheata urmarindu-i pe cei doi. Se trezise mult mai repede din cauza unui idiot de la servis care-l deranjase. In fine, macar am ajuns la timp, isi spusese inaintand cat mai mult posibil.
- Ce? E un amarat de adolescent! Rasul barbatului nu-i ranise orgoliul baiatului caci, se obisnuise deja. Era posesorul unei infatisari tinere de adolescent care induceau in eroare "victimele". Deja si-l putea imagina inotand in culoarea aceea sangerie, delicioasa.
- Will, indeparteaza-te! Il pinsese de incheietura inainte sa-l atinga pe baiat, mai apoi impingandu-l intr-o parte. Tommy, asta e intre noi doi. Continuase captandu-i atentia.
- Oho, interesant, Layla. Ce vrei mai exact?
- Sa-l protejezi pe Will. Raspunsese fara sa respire, asteptand reactia ce avea sa vina.
- Tu stii ce-mi ceri? Eu am fost trimis sa-l ucid pe tipul asta! Nu sa-l salvez. Dar...
- Dar...? Intrebase pe un ton inocent.
- Pentru ca-ti sunt dator o sa trec, cu vederea. O anuntase privind mai apoi luna, oftand adanc.

Alegandu-se cu un protejat... Incotro se indrepta lumea asta?

[StelutzeeMoov]

Adododaaa! Muama ce imi place! E hmm...criminal, expresiv si foarte bine relatat. Am totusi o...chestie:)) Treaba cu pasajele alea in care treceai de la povestirea personajelor la cea a autorului. Stiu ca sunt ingrosate, dar m-au indus putin in eroare... Nu spun sa renunti la ele, dar cred ca daca ar fi mai lungi ( 2-3 propozitii) ar fi mai bine. :)
Abia astept next deci vino repede cu el!:X<3
Cris :*

[pikab00m]

Uof...
Iartă-mi intruziunea, dar partea cu „nu am nevoi de critică” nu prea ține în cazul meu. Poate ai nevoie și nu știai încă. Face bine la rinichi!
Recunosc că e prima lucrare semnată de tine pe care o citesc. Dacă nu ți-a zis nimeni până acum îți spun eu că mai ai de lucru... mult! Să speram că pe viitor vei lua în seamă observațiile facute.
Acum... let”s cut to the chase
Prima chestie care mi-a sarit în ochi a fost bucata cu „însfârșit” . Țin să-ți reamintesc că nu se scrie într-un cuvânt. Poate a fost eroare, poate nu, cert e că unii au impresia asta... De asemenea „te va gasi” e cu un singur i... din nou poate e typo, but behave!
Nr. 2 pe listă îl face mai mult ca perfectul. Oprește-te din a-l mai utiliza la scară largă. E un timp trecut folosit pentru acțiuni terminate înaintea altor acțiuni trecute despre care se narează. Tu îl pui peste tot. Și dacă personajul tau bea apă „Bause apă chioară din Dunare și facuse spumele marii” . Această scriere devine obositoare pentru cititor. Sugestia mea - ia-ți o bandă elastică, pui pe încheietură și de fiecare dată când degetele tale ating tastele S și E consecutiv trage de el cu toată puterea, elasticitatea face restul.
Urmatorul punct... Frate, nu am înțeles ceva. Unul din personajele tale urmarește încântat bilele verzi. CARE BILE VERZI? Poate mi-a scapat, am recitit pasajul, nicio bilă verde. Ne dai voie să ne imaginam bile colorate în fic-ul tau? Poate e vreun fel de joc și eu nu știu. Atunci am voie să-mi imaginez două gutui violet? Dacă vrei, poți spune că le admira în postul viitor. M-ar bucura enorm!
În încheiere... începutul, desigur!
Prologul tau mă exasperează doar pt că ai scris ce-ai scris și i-ai zis prolog. Ai face bine să situezi acțiunile personajelor după întâmplarea prezentată acolo. Altfel ăla sigur nu mai e prolog. Durea mai puțin dacă faceai un capitol zero sau scriai acolo „Ceva care să atragă cititorul”, dar nu prolog.
Pe viitor, scapă de dialogurile alea. Cu cât o lucrare are mai multe linii de dialog cu atât e mai prost vazută. Apelează la ele doar când ai ceva vital de spus. Dacă le vei folosi constant nu mai au niciun farmec, dar parcă e altă poveste când ai o pagină de narațiune și două linii de dialog. Cuvintele lor vor fi mult mai emfazate!
Aștept să vedem de ce oamenii ăștia sunt atât de suparați pe soartă și aparent omoară în stânga și-n dreapta în cautarea unei mese bogate de Craciun, a cozonacilor cu smoală sau vor a salva planeta. Aștept moduri creative de asomare!
Mult succes!