Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Insane love by Aisu and MiraA

#31
Hey fetelor^^ [Haideti, n-a mai comentat nimeni?! Nu se poate[-( ]
Revenind la fic, o sa incep cu cateva greselute:
[...]in momentul in care mi-am dat seama ca in momentul in care...[...] - Well, atentie la repetitie;)
puzzel - puzzle
plangera - plangerea
aucum - acum
Hmm. Cam multe puncte de suspensie, dar asta se rezolva>. Cam atat cu greselile.
Pai da, capitolul este scurt, dar am incredere cand ai spus ca data viitoare o sa fie mai lung:* O sa astept pana atunci sa vad ce mai scrieti, my girls.
Deci exact cum am spus, Raito chiar este un nemernic. Sper ca Takeshi sa fie bine, adica am citit ceva de medicamente...:-? Chiar. Sa nu cumva sa adoarma doctorul ala[-(
Bye bye bye>:D<

#32
oo da ,chiar foarte scurt [-(
but anyway :chuu: capitolul [scurt :))] a fost grozav,si sper ca urmatorul[care va fi lung] sa fie si mai grozav ,cum ne'ati obisnuit >:D<
so GAMBATE la scris ,and bring us zha'next :pls:

ja ne! :bye:

#33
Multumim de comm-uri :*

Probabil daca as fi fost calcat de o masina, tarat in jurul unei cetati, lovit in cap, batut si lasat undeva atarnat nu m-as fi simtit asa cum ma simt acum. Chiar aveam impresia ca, daca as incerca sa ma ridic, capul mi-ar pica de pe umeri si s-ar rostogolii pana in partea opusa a camerei. Am deschis ochii incet, injurand in gand ameteala si raul de la stomac si incercand sa-mi focalizez privirea intr-un punct anume. Dar nu am vazut decat alb...foarte mult alb. Niciodata nu am inteles de ce in spitalele acestea totul era alb, pana si hainele pe care eram obligati sa le purtam. Oare nimeni nu intelegea ca aceasta culoare sau mai bine zis nonculoare te innebunea. Sau era doar o strategie prin care se asigurau ca, daca nu esti nebun cand ajungi aici, sigur iti vei pierde mintile pe parcurs.
Imi simteam corpul moale, ca de plastelina, fara pic de vlaga, dar mintea imi era ceva mai limpede. M-am ridicat in sezut si mi-am trecut mainile prin parul ce imi era ciufulit, dar cand am ajuns la baza fruntii o durere imi segeta capul facandu-ma sa stramb din nas. Dar si durerea era buna la ceva: ma ajutat sa-mi aduc aminte ce s-a intamplat...amintirile ma invaluira una dupa alta, unele usor, alte cu o brutalitate ce m-a facut sa-mi inchid ochii. Intr-un moment totul devnise limpede: plimbarea din curtea spitalului, discutia cu noul meu doctor, Raito si...iesirea pe care o avusesem. Am oftat si mi-am redeschis ochii, lasandu-mi privirea sa cutreiere incaperea micuta. Totul era la fel, inafara de...am tresarit si m-am apropiat de scaunul din coltul opus al camerei, uitand pe moment de propria mea durere. Acolo dormea el, cu capul cazut intr-o parte si cu gura usor deschisa. M-am trezit uitandu-ma cu interes la pielea lui alba, la parul scurt de culoarea florii-soarelui care ii acoperea ochii, la pieptul sau ce se ridica si cobora in ritmul respiratiei linistite. Mi-am ridicat mana si i-am atins obrazul, la inceput ezitand, dar pe masura ce i-am simtit pielea de matase, am continuat sa-l dezmierd, nemaiputandu-ma abtine.
S-a foit un pic si a ofta in somn, pe buze aparandu-i un zambet inocent. Oare de cat timp statea aici? Si ce cauta el aici? Pana la urma nu avea nicio treaba cu mine. De ce ii pasa atat de mult incat sa ramana cu mine? De ce ii pasa de un criminal?
Nu intelegeam ce se intampla cu mine...de ce ma simteam atras de el ca de un magnet. Parca toate simturile mele o luara razna in momentul in care l-am atins, iar corpul meu nu mai parea al meu, ci doar o simpla marioneta condusa de instincte. Probabil din cauza medicamentelor ma simteam asa...sigur din cauza lor. Altfel cum as putea explica dorinta de a-l atinge, de a-l strange in brate, de a-mi trece degetele prin parul sau. Sufletul ma durea, de parca acum fusese inundat de sentimente si nevoi de mult uitate. Si, cu toate ca mintea mea se impotrivea cu desavarsire, inima imi soptea sa continui.
Incet si-a deschis ochii si m-a privit confuz timp de cateva momente, apoi a clipit de cateva ori si a tresarit cand si-a dat seama ca il mangaiam. M-am indepartat ca ars si m-am lipit cu spatele de peretele opus, inca privindu-l curios. Oare ce reactie va avea acum?
-Takeshi...zise cu o voce somnoroasa, frecandu-se la ochi si cascand, esti bine? Cum te simti?
Probabil ar fi vrut sa se apropie de mine, dar ramase pe loc, privindu-ma intrebator.
Mi-am ferit ochii de ai sai, uitandu-ma in orice alta parte decat la el nu. Imi era rusine ca fusese martor la iesirea mea. Nu, nu imi parea rau ca l-am lovit pe Raito. Nu regretam actiunile mele, ci doar faptul ca el fusese acolo sa vada bestia din mine.
-Sunt bine...cred.
Auzindu-mi tonul tremurand venii spre mine cu pasi mici, calculati si imi facu semn sa ma asez pe pat, lucru pe care l-am facut fara sa comentez. Scoase din buzunar ceva ce parea a semana cu un stilou, dar un pic mai gros si imi zambi incurajator.
-Stai linistit. Vreau doar sa verific ceva, zise si apasa pe un capat al obiectului. O lumina puternica se aprinse in capatul celalalt, pe care mi-o baga numaidecat in ochii, prima data in dreptul, apoi in stangul. Se incrunta si ofta, parca enervat de ceea ce vazuse. Esti ametit? Te doare ceva? Se aseza pe pat langa mine si astepta linistit ca eu sa raspund.
-Un pic...am impresia ca totul se invarteste cu mine, dar acum e mai bine ca la inceput.
-De obicei te simti asa dupa ce iti fac infirmierii injectiile sau iti dau medicamentele? zise pe un ton serios, privindu-ma drept in ochi.
-Da. Nu minteam chiar deloc. De la prima administrare ma simtisem rau, dar niciodata pana atunci nu spusesem nimic.
-Nici nu-i de mirare, avand in vedere ce porcarii ti-au bagat pe gat! Se ridica si incepu sa masoare camera in lung si-n lat cu pasi apasati, parca razbunandu-se pe podele. Ti-am schimbat medicamentatia. Ce ai luat pana acum ti-a facut mai mult rau decat bine. Daca nu erai nebun cand ai ajuns aici, ajungeai intr-un final in stadiul acela.
Nu intelegeam de ce este atat de nervos. Mie, cel putin, nu-mi pasa. Nu conta atat mult daca eram sau nu nebun. Inca mai credeam ca asta era o parte din pedeapsa pe care o meritam pentru tot ceea ce facusem.
-Imi pare rau, i-am zis intr-un final.
-Pentru ce? s-a intors surprins de tentativa mea de a-mi cere scuze.
-Pentru ca mi-ai vazut si partea mai putin placuta. Nu stiam ce altceva mai puteam sa zic asa ca am tacut, dar, spre surprinderea mea, nu s-a uitat urat la mine, ci mi-a zambit.
-Nu trebuie sa-ti ceri scuze. Stiu ce a facut Raito. A meritat-o din plin, dar, chiar si asa, nu puteam sa te las sa-l lovesti in continuare. Nu aici, cel putin.
S-a apropiat de mine si mi-a acoperit mana cu mana sa. Era calda. Mie imi pare rau pentru amintirea ta, zise cu o voce trista, dar tine minte, continua el pe acelasi ton, el va trai tot timpul in inima ta. Nu ai cum sa perzi ceea ce ati avut impreuna.
Nu am avut o replica la vorbele sale. Am schimbat subiectul:
-De ce ai ramas aici, cu mine?
-Pentru ca eram ingrijorat. Nu stiam cum vei reactiona la medicament.
-Nu trebuia sa ramai aici! Nu trebuia sa-ti lasi garda jos si sa adormi! M-am ridicat de pe pat si m-am incruntat la el. Daca ma trezeam si iti faceam ceva? Daca te raneam? Tu ar trebui sa stii ca nu sunt inchis aici degeaba!
Se ridica la randul sau si facuse poate singurul lucru la care eu nu ma asteptam: isi trecu bratele in jurul meu si ma stranse cu putere. Am incremenit, cu adevarat surprins si nestiind cum sa reactionez.
-Nu mi-ai fi facut nimic, zise cu o voce sigura. Stiu asta si cred ca o stii si tu.
Am renuntat la a ma mai impotrivii si mi-am lasat bratele sa se odihneasca de spatele sau, inhaland in acelasi timp mirosul sau imbatator. De ce avea atata incredere in mine?

"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
[Imagine: chibi_5001.gif]
, chibi-ul lui

#34
Of, ce dragoste frumoasa:X
:]]
Takeshi imi pare bland si parca ii este teama ca nu cumva sa-l raneasca pe Takenaga. Well, m-am obisnuit cu numele asta:))
Greseli nu prea am vazut. Dar ca sa fiu sincera, nu le-am cautat. Se pare ca acest capitol m-a "tinut ocupata" * laughs *
Aisu, dear, sper sa nu intarzii mult. Stii ca eu si ceilalti asteptam, right? ^^ So, fetelor, buna treaba! * hug for both` * >:D<[posturi unite]
Of, ce dragoste frumoasa:X
:]]
Takeshi imi pare bland si parca ii este teama ca nu cumva sa-l raneasca pe Takenaga. Well, m-am obisnuit cu numele asta:))
Greseli nu prea am vazut. Dar ca sa fiu sincera, nu le-am cautat. Se pare ca acest capitol m-a "tinut ocupata" * laughs *
Aisu, dear, sper sa nu intarzii mult. Stii ca eu si ceilalti asteptam, right? ^^ So, fetelor, buna treaba! * hug for both` * >:D<

#35
Minunat!
Greselile....paaai,nu ma intereseaza. :)) Vreau next-ul! 8->
Povestea este cu adevarat una interesant. :-? Vreau cu nerabdare sa-i stiu reactzia lu' Takeshi cand va afla ca Takenaga e doctorasul ;)) Oh,frate! Nu ma lasatzi asa...pardon :"> NU NE LASATZI ASA! Imi place acest fic la 8-} ! Va rog...revenitzi in cea mai mare viteza :"> ....
Inca ceva.. :
Avetzi felicitarile mele! :-h
:dead: Nu voi uita sa mor cum nu uit sa traiesc :dead:
[Imagine: nn8g3s.jpg]

#36
Mam pus si eu sa citesc ficul si mi se pare tare interesant...chiar vreau sa vad nextu si eram cam dezamagita ce are asa de putine capitole(mereu ma pun sa citesc topicuri inchise sau cu multe pag ca sa nu mai astept nexturile,ca sunt putin cam nerabdatoare);)
Next chapter plz
[Imagine: altairsignatureanime2.jpg]

#37
ooo lume care comenteaza...multumim multumim....uite aici si nextul


IX. Intotdeauna cand eram in preajma lui imi pierdeam orice urma de control. Era gresit si ma baga in probleme, dar pur si simplu nu ma puteam abtine. Era ca si cum o forta invizibila -un fel de magnetism - ma tragea catre el. Oricat as fi incercat nu reusam sa ma opun. Nu reusisem sa ajung la performanta asta niciodata. Chiar si atunci cand incepea sa urle la mine fara motiv, eu eram cel care venea si isi cerea scuze. Pur si simplu nu ma puteam indeparta de el...Totusi, ca sa fiu sincer niciodata nu am vrut cu adevarat sa ma indepartez de el. Desi de multe ori mi se parea ca e nedreapt cu mine si ma gandeam ca ar trebui sa plec si sa ma ocup de viata mea, care era lasata mereu pe locul doi datorita faptului ca fericirea lui ocupa primul loc, pur si simplu ceva ma oprea din drum. La inceput a fost un sentiment de singuratate. Era singura persoana care ma acceptase exact asa cum eram, fara nici o masca. Totusi, nu dupa mult timp acest sentiment s-a transformat in altceva, ceva mai mult decat am crezut vreodata ca ar putea sa fie. Inca de la inceput am lasat acel sentiment nou sa salasluiasca in sufletul meu. Nu am incercat deloc sa lupt cu el, sa il resping, sa il ignor sau sa incerc sa-l fac sa dispara. Nu am facut asta pentru ca imi placea mult prea mult. Si acum, dupa atata timp si dupa tot ceea ce s-a intamplat imi aduc aminte de zilele in care ma trezeam zambind, in timp ce aroma cafelei pregatite in bucatarie ma aducea incet-incet la realitate. Era atat de bine... de perfect...
M-am indepartat incet, nedorind sa distrug acel moment care imi aducea aminte de zilele bune.
- Imi pare rau. Nu stiu ce m-a apucat, am spus lasand capul in jos.
- Nu e nimic, a raspuns aranjandu-mi parul ciufulit. Totusi nu inteleg de ce te chinui atat de tare sa ma ajuti. Nu are nici o logica. E o lume in care reusesti sa invingi profitand de suferintele celorlalti. De ce ai vrea sa ii ajuti pe ceilalti?
- De ce nu? De ce sa nu reusesti sa castigi prin propria ta cale. Chiar daca e ingrozitor de dureroasa, e a ta si nu vei regreta niciodata ca ai ales-o.
Mi-a zambit bland.
- Da, inteleg. Am niste idei absolut copilaresti. Uneori si eu ma intreb cati ani am defapt. Ar trebui sa ma tratez mai intai pe mine si dup-aia pe ceilalti. Dar... asta-i viata. Fiecare cu problemele lui. Ar trebui sa ma multumesc cu facptul ca ale mele sunt mai mici decat ale multora dintre oamenii din lumea asta, nu-i asa?
- Nu ar trebui sa gandesti asa. Nevoile tale sunt la fel de importante ca si a le celorlalti. Faptul ca tu le treci pe locul doi e prostesc, dar totodata demn de admirat. Si eu ar fi trebuit sa fac asta de mult ori...Cu totii ar trebui sa facem asta. Sa incetam sa ne gandim doar la noi macar pentru o clipa si sa descoperim lumea asa cum este ea.
Mi-a zambit inca o data,dar acum privirea sa parea pierduta si zambetul trist.Ma intrebam la ce se gandeste,ce amintire i-a starnit micul meu discurs.
-Din nou m-ai judecat gresit.S-a intors cu spatele la mine si s-a apropiat de geamul inchis.A tacut pentru un moment,oftand de cateva ori inainte sa continue.Eu sunt o persoana egoista,egocentrica si nepasatoare...niciodata nu am pus nevoile altora inaintea alor mele.Trebuia sa obtin totul,indiferent pe cine calcam in picioare in decursul acestui proces.Nu-mi pasa de nimeni si de nimic.Daca nu mi se oferea pur si simplu,atunci furam ceea ce-mi doream.
Avea o voce atat de amara incat mi se rupea sufletul.De ce trebuia sa ne gasim in situatia asta?! De ce?!Acum,mai mult ca niciodata,mi-as fi dorit sa-i pot spune adevarul.Sa-i sar in brate si sa-l sarut,sa-i spun ca-l iubesc.Era nedrept si crud,dar asta era realitatea.Si momentan trebuia sa ma supun ei.
-Poate nu-ti pasa atunci,dar acum iti pasa.Cand mi-a auzit cuvintele, s-a intors si m-a privit drept in ochi,dar nu s-a miscat de la geam,ca si cum ar fi incercat sa puna un zid invizibil intre noi,un zid menit sa ma protejeze pe mine.Te-ai schimbat,am continuat pe acelasi ton,zambindu-i incurajator.
-Nu-i adevarat.Eu nu m-am schimbat deloc,circumstantele au fost cele ce s-au schimbat.
-Takeshi,un om caruia nu i-ar pasa,nu ar ajunge intr-un loc ca acesta,i-am zis, aratandu-i cu mana camera alba in care ne aflam.Iti pasa mai mult decat crezi,si,poate,mai mult decat vrei.Cum am zis,te-ai schimbat...
Nu il minteam deloc.Chiar se schimbase.Mai mult decat ma asteptam ca ar fi fost posibil.In trecut avusese tot timpul o atitudine distanta,rece,ca si cum ii era frica sa se implice cu adevarat.Intr-un fel sau altul ma tinea la distanta,dar,in acelasi timp,imi cerea mie sa ma implic total.Nu m-am gandit ca o sa-l vad vreodata in aceasta stare,atat de afectat de un incident ce s-a petrecut in urma cu doi ani.
-Poate ai dreptate,a zis intr-un final,dar am facut-o cand a fost deja prea tarziu.
Il simteam din nou scufundandu-se in trecut,lasandu-se inghitit regrete.Nu puteam sa permit una ca asta.
-Nu stii asta cu siguranta...
Nu a mai zis nimic,lucru care m-a alarmat.Nu puteam sa-l las sa devina apatic.In primul rand,pentru ca nu era bine pentru starea lui generala,iar in al doilea,din cauza medicamentului care i l-au administrat pe langa tranchilizant.Efectele secundare erau foarte puternice,tocmai de aceea era foarte rar administrat unor pacienti,mai ales unor pacienti ca el.Am oftat si am dat glas unei idei destul de neobisnuite care mi-a venit in cap in timpul in care l-am supravegheat.
-Schimb si metoda de terapie pe langa medicamentatie.Maine te voi externa provizoriu si vei locui cu mine timp de trei zile.Atata timp dureaza pana ce medcamentele actuale vor iesi din sistemul tau.Dupa aceea te vei reintoarce aici si vom incepe un tratament adecvat conditiei tale.Vreau sa ma asigur ca nimeni nu-ti mai baga porcarii pe gat,am zis pe un ton hotarat.
S-a uitat la mine uimit,dupa care un zambet larg i-a mijit pe buze.
-Doctore,cred ca esti mai nebun decat mine...a zis si a inceput sa rada...


sii...tin sa anunt ca in curand apare yaoiul
[Imagine: fgdhdr.png]

Tnx Nibbles


Stay by my side . I won\' t let you down . I\' ll never betray you . Call my name and I\' ll save you from the dark . You know I\'m never far .

I\' ll say it as many time as you need : I love you . You are my superstar <3

Nothing can\' t stop me from loving you

#38
[b]Inainte de a-mi spune opinia despre acest fic doresc sa mentionez ca e prima data cand dau un comm. Bun, deci, nu imi place acest fic, il ADOR. <3 Din cate am citit mi-am dat seama ca ei chiar s-au iubit foarte mult si inca se iubesc. Personajele principale sunt foarte interesante si oarecum misterioase.:-? Va rog, nu, va implor sa nu renuntati la acest fic! Este mult prea bun. Aa si apropo de partea "yaoi", de abia o astept.

#39
wow..exact dupa ce am carut cap nou a venit si el:)) It's fate i'm telling you:))
sper ca cit o sa traiasca cu el o sasi deie seama ca acela e iubitul sau doar dupa multe operatii si cu parul vopsit:chuu:
p.s. abia asept yaoiul:love:
[Imagine: altairsignatureanime2.jpg]

#40
Multumim pt commuri scz de intarziere :*:* Nexxt:

X.Mi-am intors capul si am privit cladirea imensa a spitalului, care se pierdea printre ramurile copacilor. Totul parea atat de ireal...Imi era frica sa nu fie un vis si sa ma trezesc, din nou, in acea camera alba, lipsita de viata, unde peretii aveau urechi. Am oftat si mi-am intors privirea spre el.
Doctorul parea calm si ingandurat, poate un pic detasat de lumea in care ne aflam. Un pic prea detasat pentru cineva care conducea o masina cu asemenea viteza. Ma intrebam ce ii trece acum prin cap. Oare regreta hotararea pe care a luat-o?
Nici acum nu-mi vine sa cred ca a vorbit serios. Cine ar scoate un nebun dintr-un spital de psihiatrie pentru cateva zile? Sau mai bine zis: de ce m-ar scoate pe mine? Pana la urma eram un pacient ca oricare altul. Sau nu...?
M-am trezit din nou consumat de aceste intrebari, care, inca de ieri, nu-mi dadeau pace.
-Te simti bine?
Vocea lui m-a facut sa tresar si sa ma reintorc cu picioarele pe pamant. Avea capul intors spre mine si imi zambea, parca incurajandu-ma sa vorbesc.
Privindu-l mai atent, mi-am dat seama ca era pentru prima oara cand il vedeam fara halatul alb pe care il purta in spital. Acum purta o camasa gri inchis, suflecata la maneci, care ii punea in evidenta corpul slabut, dar atletic si o pereche de blugi negrii, usor spalaciti si stramti. Avea aerul unui om simplu, fara griji si probleme, dar ma intrebam daca asta era adevarul...
-Sunt bine, doar putin surprins ca ai vorbit serios ieri. Asta era adevarul. Indiferent ce-mi zisese cu o zi in urma, cand l-am vazut in dimineata asta la mine in camera cu niste haine in brate si cu hartiile de externare provizorie in mana am inlemnit. Nu ma asteptam sa-si duca planul la final.
-Nu as fi avut niciun motiv sa te mint, imi zise cu atentia concentrata asupra drumului.
-Mda...scuze, dar nu sunt obisnuit ca lumea sa fie draguta cu mine.
-Stiu. A oftat. Sa nu crezi ca nu-s constient cum se poarta unii din spitalul acela cu pacientii. Cred ca e un infern pentru multi locul acela.
-Pentru unii e un infern bine meritat, am spus,inchizandu-mi ochii, simtindu-ma dintr-o data obosit. Apropo, nu stiu ceva...Cum te numesti?
-Poti sa-mi spui Hiko. Mi-a zambit, dar nu a mai adaugat nimic. Hiko, ce nume ciudat, am gandit in timp ce pleoapele mi se ingreunau,pana ce am fost rupt de realitate.

Crezi ca asa vei scapa de mine? Crezi ca poti sa fugi? Ca-ti vei gasi scaparea? Ca te vei mantui? Se uita la mine cu mila si repulsie. Chipul sau era o masca de rautate. Niciodata nu-l vazusem asa...Ii auzeam vocea din ce in ce mai aproape, ca si cum urmarea sa se contopeasca cu insasi fiinta mea. Ma ardea...stiam ca ma arde durerea lui, durerea pe care el a simtit-o din cauza mea. As fi vrut s-o imbratisez, sa-l scutesc pe el de ea. Pielea mi se trasforma in scrum in fata ochilor mei, iar sangele se evapora cand era atins de flacari.
"Takenaga..." dar deja disparuse, lasandu-ma sa ma lupt singur cu durerea


-Takeshi...Takeshi, revin-o-ti. Simteam cum ceva ma zgaltaie. Am deschis ochii speriat si l-am vazut pe el langa mine, privindu-ma ingrijorat. Tot trupul imi tremura si inca simteam acea durere, de parca ar fi fost reala. Inima imi batea atat de tare, incat ii auzeam bataile in urechi. Respira adanc...si asculta-mi vocea. Esti bine, nu s-a intamplat nimic.
-Takenaga...el...el
-Ssss. Esti bine. Relaxeaza-te. Asculta-mi vocea si regleaza-ti respiratia cu a mea. Lasa minte sa se elibereze de emotii.
Ciudat, dar vocea lui ma relaxa. In cateva minute nu mai tremuram si respiratia imi revenise la normal.
Am mai stat un pic in masina, dupa care mi-a facut semn sa cobor si sa-l urmez. Probabil ajunsesem.
Am urcat pana la etajul 1, unde locuia. Apartamentul parea destul de mare pentru o persoana care statea singura. Living-ul si bucataria erau despartite printr-un bar. In mijlocul incaperii erau asezate o canapea si doua fotolii inchise la culoare, iar pe peretele opus un LCD de toata frumusetea. Undeva intr-un colt trona o biblioteca destul de mare plina cu tot felul de volume legate in piele.
Am intrat un pic stingherit si nesigur pe mine si m-am asezat pe canapea, in timp ce el isi facea de lucru in spatele barului. A venit si mi-a adus un pahar mare de suc, pe care l-am baut numaidecat, apoi mi-a dus bagajul intr-o alta camera, unde am banuit ca voi dormii eu.
Nu am vorbit mare lucru. Eram obosit si fara vlaga. M-am lasat in pat si pana sa-mi dau seama de altceva am adormit din nou.
M-am trezit din cauza unor zgomote, dar nu am vazut cine stie ce, caci camera era scufundata in bezna. M-am luat dupa sunete, am iesit afara din incapere si m-am indreptat spre alta. Am intrat si l-am zarit pe Hiko cu lampa aprinsa, stand in mijlocul patului si tremurand in ultimul hal.
-Hiko, esti bine? Ce ai patit? Ce s-a intamplat? M-am dus langa el si i-am luat trupul tremurand in brate, incercand sa-l linistesc, la fel cu facuse si el cu mine in acea dimineata. Si-a strans bratele in jurul mijlocului meu si a inceput sa planga ca un copil.
-Te rog...nu pleca. Nu ma lasa,Takeshi! Si-a ridicat privirea umeda si rugatoare spre mine,apoi a facut ceva la care eu nu m-as fi asteptat:si-a unit buzele cu alea mele intr-un sarut lacom...

"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
[Imagine: chibi_5001.gif]
, chibi-ul lui



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [split] A picture of you [YAOI +18 by Gaby and MiraA sarah chan 3 2.655 17-08-2011, 11:39 AM
Ultimul răspuns: Drama Queen


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)