21-05-2009, 04:08 PM
6.Inchisoarea
Sa facem o calatorie inapoi in timp, pana la momentul cand cei doi (Jay si Corina) se aflau inca in cimitir, atunci cand se apropia cineva de ei.
Fata se lansase deja intr-o fuga nebuna pe strazi, cat mai departe de locul crimei. Alerga!Alerga!Alerga! Ar fi vrut sa se opreasca, dar stia ca daca o va face, totul se termina aici pentru ea. Si-ar fi dat cu adevarat seama de ce facuse. Avea sentimentul ca e urmarita. Fiecare privire i se parea suspicioasa, i se parea ca o cerceteaza, ca o urmareste.
Aceste priviri atintite asupra ei erau justificate: arata de parca tocmai iesise dintr-un razboi, care din pacate, se terminase tragic. Era inspaimantata, alerga fara oprire, fara sa se uite in urma, iar rochia ei rosie era patata de sange.
Cand a ajuns acasa, efectul aproape narcotic al sangelui trecuse, si acum era perfect lucida. S-a oprit la intrare, ascultand zgomotul puternic provocat de usa care se inchisese in urma ei.
-Ce am facut?!scapa cheile din mana si isi acoperi fata cu palmele. Statu asa timp indelungat: fara sa planga, fara sa se miste, fara sa gandeasca. Apoi, intr-o liniste totala se duse la baie. Se privi in oglinda: sa-i fie scarba sau mila de ea?Ii venea sa sparga obiectul acela care oferea o imagine atat de falsa, dar era obosita de reactiile acestea teatrale. Se multumi sa dea un pumn in perete.
Trase fermoarul rochiei si aceasta aluneca de pe talia ei. Mereu au uimit-o rochiile: cat de greu se inchid si cat de usor se desfac, cum, intotdeauna, ele sunt martorii tacuti ale marilor tragedii, simtind caldura si palpitatiile corpului pe care il invaluie.
Intra sub dus, care cu un ropot ciudat, asemanator cu cel al ploii, creea o explozie de picuri reci. I se prelingeau peste par, si peste trup, spaland snagele varsat de ea. Se chirci, cu genunchii la gura, imbratisandu-i. Simtea propria respiratie calda asupra pielii reci, crispate inca. Isi amintea ce ii spusese lui Jay:
"Poate ai sa ma crezi si tu dupa ce fac baie in sangele tau."
Nu asa trebuia sa se intample-pierduse in totalitate controlul asupra situatiei.
Iesi din cada si imbraca alte haine. Lasa rochia cea rosie la un colt de de strada. Trebuia sa o arunce pentru ca oricat ar fi spalat-o, tot ar fi simtit sangele de pe ea. I-ar fi parut rau ca rochia sa ajunga printre gunoaie. "Asa cel putin o ia cineva."
Se intoarse acasa. Pasea prin camere, atingand in treacat fiecare obiect. Mai liniste de atat nu putea fi nici macar in vid. Cea ce facea ea, semana cu un ritual straniu, prin care se convingea ca totul este real.
Ce ciudata melancolie, ce stare de calm neasteptata o cuprinsese. Se aseza la pianul din sufragerie, si, dupa cateva note aproape sfioase, sub mainile ei se declansa o furtuna cu sonorizari lugubre, dintr-o arie de demult.
Cu fiecare nota, ii crestea pulsul, respira din ce in ce mai repde. Regretele o cuprindeau in valuri, facandu-i sangele sa-i circule cu viteza prin vene.
Curand se facu seara si mama Corinei se intoarse de la serviciu. O gasi pe fata stand ghemuita in mijlocul patului.
-Aaa!Uite cine nu a dat pe la scoala azi!...Corina, esti bine?adauga dupa ce intalni privirea rece si absenta a fetei. O privire de criminal scarbit, poate chiar plictisit, apoi adauga:
-M-a sunat mama lui Jay.Banuiesc...
-Da!
-Ehe!Pana inveti tu sa te controlezi...
-Pur si simplu nu am rezistat dorintei. Nu am putut.
-Si acum?
Corina isi sprijini fruntea pe maini si incepu sa planga. Ii era mila, dar nu stia de cine. De Jay? De ea? De cei din jur?
Atunci cand ridica, in sfarsit capul si privi in jur, descoperi ca nu mai era acasa. Se afla intr-un loc intunecat, cu aer inchis, usor incalzit din cauza stramtorii peretilor. Plutea un miros ranced, de vechi, ca duhoarea imprastiata de ceva care putrezeste incet, ori a putrezit in totalitate, dar inca mai pastreaza reminiscente ale acestui fenomen straniu.
Corina se simtea fara putere. Isi duse obosita mana prin parul negru si carliontat si se aseza pe asa zisa podea, intr-o abandonare totala. Trecusera cateva zile, sau cateva luni. Fetei nu ii pasa. Se complacea in aceasta moarte lenta. Mirosul o sufoca incet, iar caldura era prea mare ca sa i se mai poata opune. Simtea cum ii balteste sangele in vene si cum orizontul privirii ei se ingusteaza din ce in ce mai mult. Nu avea de gand sa incerce sa scape, pana cand, un sunet surd o scoase din aceasta stare. Se auzise de deasupra incaperii.Era ca si cum ceva ar fi cazut peste tavan. Apoi, mici picautri incepura sa curga. Corina realiza imediat ca acela era sange si se dadu inapoi, oripilata. Isi aminti ca avea la ea o bricheta pe care o aprinse si descoperi ca peretii nu erau niste simple ziduri. Se afla intro sinistra inchisoare, facuta din oase albe, tari ca piatra.
Sa facem o calatorie inapoi in timp, pana la momentul cand cei doi (Jay si Corina) se aflau inca in cimitir, atunci cand se apropia cineva de ei.
Fata se lansase deja intr-o fuga nebuna pe strazi, cat mai departe de locul crimei. Alerga!Alerga!Alerga! Ar fi vrut sa se opreasca, dar stia ca daca o va face, totul se termina aici pentru ea. Si-ar fi dat cu adevarat seama de ce facuse. Avea sentimentul ca e urmarita. Fiecare privire i se parea suspicioasa, i se parea ca o cerceteaza, ca o urmareste.
Aceste priviri atintite asupra ei erau justificate: arata de parca tocmai iesise dintr-un razboi, care din pacate, se terminase tragic. Era inspaimantata, alerga fara oprire, fara sa se uite in urma, iar rochia ei rosie era patata de sange.
Cand a ajuns acasa, efectul aproape narcotic al sangelui trecuse, si acum era perfect lucida. S-a oprit la intrare, ascultand zgomotul puternic provocat de usa care se inchisese in urma ei.
-Ce am facut?!scapa cheile din mana si isi acoperi fata cu palmele. Statu asa timp indelungat: fara sa planga, fara sa se miste, fara sa gandeasca. Apoi, intr-o liniste totala se duse la baie. Se privi in oglinda: sa-i fie scarba sau mila de ea?Ii venea sa sparga obiectul acela care oferea o imagine atat de falsa, dar era obosita de reactiile acestea teatrale. Se multumi sa dea un pumn in perete.
Trase fermoarul rochiei si aceasta aluneca de pe talia ei. Mereu au uimit-o rochiile: cat de greu se inchid si cat de usor se desfac, cum, intotdeauna, ele sunt martorii tacuti ale marilor tragedii, simtind caldura si palpitatiile corpului pe care il invaluie.
Intra sub dus, care cu un ropot ciudat, asemanator cu cel al ploii, creea o explozie de picuri reci. I se prelingeau peste par, si peste trup, spaland snagele varsat de ea. Se chirci, cu genunchii la gura, imbratisandu-i. Simtea propria respiratie calda asupra pielii reci, crispate inca. Isi amintea ce ii spusese lui Jay:
"Poate ai sa ma crezi si tu dupa ce fac baie in sangele tau."
Nu asa trebuia sa se intample-pierduse in totalitate controlul asupra situatiei.
Iesi din cada si imbraca alte haine. Lasa rochia cea rosie la un colt de de strada. Trebuia sa o arunce pentru ca oricat ar fi spalat-o, tot ar fi simtit sangele de pe ea. I-ar fi parut rau ca rochia sa ajunga printre gunoaie. "Asa cel putin o ia cineva."
Se intoarse acasa. Pasea prin camere, atingand in treacat fiecare obiect. Mai liniste de atat nu putea fi nici macar in vid. Cea ce facea ea, semana cu un ritual straniu, prin care se convingea ca totul este real.
Ce ciudata melancolie, ce stare de calm neasteptata o cuprinsese. Se aseza la pianul din sufragerie, si, dupa cateva note aproape sfioase, sub mainile ei se declansa o furtuna cu sonorizari lugubre, dintr-o arie de demult.
Cu fiecare nota, ii crestea pulsul, respira din ce in ce mai repde. Regretele o cuprindeau in valuri, facandu-i sangele sa-i circule cu viteza prin vene.
Curand se facu seara si mama Corinei se intoarse de la serviciu. O gasi pe fata stand ghemuita in mijlocul patului.
-Aaa!Uite cine nu a dat pe la scoala azi!...Corina, esti bine?adauga dupa ce intalni privirea rece si absenta a fetei. O privire de criminal scarbit, poate chiar plictisit, apoi adauga:
-M-a sunat mama lui Jay.Banuiesc...
-Da!
-Ehe!Pana inveti tu sa te controlezi...
-Pur si simplu nu am rezistat dorintei. Nu am putut.
-Si acum?
Corina isi sprijini fruntea pe maini si incepu sa planga. Ii era mila, dar nu stia de cine. De Jay? De ea? De cei din jur?
Atunci cand ridica, in sfarsit capul si privi in jur, descoperi ca nu mai era acasa. Se afla intr-un loc intunecat, cu aer inchis, usor incalzit din cauza stramtorii peretilor. Plutea un miros ranced, de vechi, ca duhoarea imprastiata de ceva care putrezeste incet, ori a putrezit in totalitate, dar inca mai pastreaza reminiscente ale acestui fenomen straniu.
Corina se simtea fara putere. Isi duse obosita mana prin parul negru si carliontat si se aseza pe asa zisa podea, intr-o abandonare totala. Trecusera cateva zile, sau cateva luni. Fetei nu ii pasa. Se complacea in aceasta moarte lenta. Mirosul o sufoca incet, iar caldura era prea mare ca sa i se mai poata opune. Simtea cum ii balteste sangele in vene si cum orizontul privirii ei se ingusteaza din ce in ce mai mult. Nu avea de gand sa incerce sa scape, pana cand, un sunet surd o scoase din aceasta stare. Se auzise de deasupra incaperii.Era ca si cum ceva ar fi cazut peste tavan. Apoi, mici picautri incepura sa curga. Corina realiza imediat ca acela era sange si se dadu inapoi, oripilata. Isi aminti ca avea la ea o bricheta pe care o aprinse si descoperi ca peretii nu erau niste simple ziduri. Se afla intro sinistra inchisoare, facuta din oase albe, tari ca piatra.