Ingeri si sange

[Bloody_Alice13]

<Partea 1>

1.Visul

Ma strecurasem fara nici un zgomot pe usa alba a camerei.Ea nici nu ma observase-privea catre fereastra larg deschisa.Lumina lunii ii dadea parului ei o nuanta aramie.Formele sublime,talia subtirica,ochii visatori,buzele usor intredeschise,gata sa slobozeazsca vorbe intotdeauna aranjate...Asa mi se infatisa in toata naivitatea ei dulce.Era inca pura.
Nu puteam rezista dorintei,nu puteam sa nu ma apropii de acea fiinta.Simteam cum demonul din mine incepe cu incetul sa-mi controleze sufletul.Vroiam sa o ranesc,sa o stapanesc;tocmai pentru ca era atat de frumoasa.Intr-o secunda am ajuns lange ea,si simtindu-mi respiratia calde pe gatul rece de la racoarea noptii,incerca sa se intoarca,dar o prinsei cu putere de umeri.Se chinuia sa se elibereze,dar nu era destul de puternica.Pentru acest lucru o dispretuiam,dar in acelasi timp,delicatetea acelei sfortari,eleganta miscarilor ei,chiar si in acest moment imi ofereau o oarecare satisfactie,o placere.
"Este cu siguranta o persoana mandra,pentru ca,desi a realizat ca nu va scapa,continua sa incerce.Trebuie sa ma opresc.Aici!Acum!Trebuie!"dar gandurile imi fura intrerupte de ceva ciudat:
Pana atunci,ea tremurase,facuse miscari necontrolate,iar acum se oprise,apoi,cu o brutalitate ciudata,care mi s-a parut aproape mimata,a incercat sa ma impinga pe spate.M-am infuriat.Cum indraznea?!I-am soptit:
"Vrei sa vezi cum e durerea?Hai sa incercam!"si intr-un moment de furie am impins-o peste pervazul geamului,apoi,tragand-o rapid inapoi,am sarutat-o usor pe gat.Sarutul a devenit,cu timpul,violent,sangeros...Patrundeam incet in pielea pala,pana cand sangele cald ajunsese sa se prelinga pe rochia ei alba.
Ma cuprinsese un fel de frenezie fara sens.Gustul metalic ma innebunea.Setea crestea pe masura ce continuam.Incetul cu incetul ramanea fara viata...Ma hotarasem sa nu o ucid,doar sa o aduc la un pas de moarte.Stiam ca mai am sa ma distrez mult cu ea.Imi placea.
Se lasase usor pe bratele mele.Avea ochii inchisi,si cu o vadita suferinta imprimata in tot cea ce consta fiinta ei.Priveam trupul care se abandonase in bratele mele,trasaturile fetei,parul care isi pierduse parfumul acela de viata.Buzele de un rosu atat de intens,incat daca le priveai prea mult,isi pierdeau din stralucire,schitau acum,in coltul gurii,un zambet de o rara simplitate.Sa fie acesta zambetul in fata mortii?Zambetul acela de resemnare?
"Nu!Nu se poate!Ce fac?...Cine sunt...sau...ce?Trebuie sa ma opresc,trebuie,chiar acum..."
Ultimele cuvinte aproape le sopteam,iar ele prindeau viata,pluteau prin aerul camerei.
Fara sa-mi dau seama,ma oprisem din...cea ce faceam.
Priveam ametit in jur.Puteam simti ca cineva avea sa vina in curand.Cu siguranta fusese auzita tipand.Trebuia sa fac ceva repede.
Incet-incet dorinta de sange,violenta,furia care ma orbise mai devreme se destrama,iar in suflet incepeau sa apara primele unde de regret.Abia atunci am inceput sa simt greutatea corpului pe care il tineam in brate,abia atunci cand suflul vietii pierise.
Mai degraba din instinct am stiut ce trebuie sa fac.Mi-am muscat mana,si am lasat sangele sa curga pe buzele pe care le admiram ca si hipnotizat.
Curand,fata se trezi ca dintr-un somn adanc si ma privi cu ochi mari,de un violet intunecat.
O secunda am intors privirea intr-o parte,si o lumina puternica,m-a orbit.Da!Era lumina diminetii,care,aproape fierbinte,imi invaluia fiinta,ma sufoca si se izbea de fiecare obiect din camera..."
Asa se incheia o pagina din jurnalul lui Jay.In acea dimineata i-a luat ceva timp sa-si dea seama ce e realitate si ce vis,dar,in privinta asta mama i-a fost de mare ajutor.Da!Ea l-a ajutat sa realizeze ca se trezise si totul era real,prea real.Si-a amintit ca locuia intr-o casa mare,care de obicei il face sa se simta stingher,ca are o mama care nu il suporta si un tata care nu prea il cunoaste,desi nu a divortat de mama si nici nu a plecat cu alta.Stia ca "azi este 25 noiembrie",ziua prietenei sale,asa ca urma sa se intalneasca in parc.Mama deja striga prin casa,asa ca a sarit din pat,incepand sa se imbrace.Se pregatea minutios,pentru ca atunci cand iesea di casa "aratand in halul asta",asa cum ii spunea de obicei,ea sa fi terminat de tipat si sa nu mai aiba vorbe pline de furie.
Erau 3 lucruri pe care le ura cel mai mult:umilinta,cuvintele inveninate si dorinta celorlati de a te transforma asa cum le place lor.Spunea ca unii vor sa schimbe modul in care arati,atitudinea,viziunea asupra lumii,gandurile,aspiratiile,pana si preferintele.Era de parere ca daca lasi astfel de oameni in jurul tau,incetul cu incetul vor schimba intreaga ta faptura,pana cand,intr-o zi,te uiti in oglinda si vezi exact opusul tau.Intre timp,ei,cei care te-au facut sa renunti la principii,sa nu mai fi o persoana distincta,infloresc.Se hranesc cu toate lucrurile pe care le pierzi,pana cand te lasa gol,singur-viu,dar mort...Mama lui era genul acela de persoana,sau cel putin asa o vedea Jay.
In orice caz,astazi nu avea astfel de ganduri.Il framanta doar "visul acela ciudat".Nu era prima data cand il avea,si probabil,nici ultima...
In acele momente ale vietii,nu avea timp sa se gandeasca la ce i se intampla.Traia ca un fugar,printre spaime,temeri,dorinte,exaltari...Toate se petreceau atat de repede incat nu mai reusea sa le analizeze.Ce sa mai spunem de consecinte...Lua decizii pripite si se trezea in fata faptului implinit.Nu era loc de regrete,pentru ca apareau noi probleme.
De 2 luni,implinise 15 ani.Atunci a avut prima data visul...Visul in care el era un criminal,in care dorinta de a ucide ii stapanea sufletul,neputandu-se impotrivi in vre-un fel.Acel vis se repeta in fiecare noapte,si in fiecare dimineata se trezea cu un sentiment ciudat,ca si cum fiecare celula,inca adormita,ar fi dus,in timpul noptii,o lupta fara sfarsit.
Hotarase sa-i povesteasca cuiva totul.Vroia sa ii spuna Corinei,prietena lui."Ea trebuie sa stie..."-cu aceasta scurta propozitie in minte,iesi pe usa casei.

[Mabel]

In ultima vreme dau numai peste fiecuri, ce noroc pe capul meu :3...ah..si ghinion pe al vostru =]]
Weeeeeeell
Dragut, dragut, simpaticut fic...
Sa incepem cu greselile de tastare, exprimare s.a.
nici un- dupa noile norme europene, se scrie 'niciun', fiind desigur pronume
cea ce- ceea ce
di casa- din casa
celorlati- celorlalti
vre-un fel- vreun fel

Imi place cum descrii, destul de patrunzator daca intelegi ce vreau sa spun. Cel mai mult mi'a placut la inceput..reactiile necontrolate ale vampirului...^^
Ideea e bunicica..momentan ca si pvoeste nu pot sa ma pronunt avand in vedere ca e doar primul capitol.
Il astept deci pe urmatorul si sunt curioasa de ce va urma ^^

[Bloody_Alice13]

2.Scrisoarea

Jay nici nu a ajuns bine in parc,si a primit un telefon.Intai nu a vrut sa raspunda:"Lasa-l sa sune,oricine ar fi.Nu ma intereseaza!"insa un sentiment ciudat il cuprinse.Simtea ca e ceva important,asa ca scoase nervos telefonul.Pe ecran scria un singur cuvant,care il facu sa tresara,sa aiba strangeri de inima.Era:Corina.
-Ce faci?Unde esti?
-Trebuie sa vii neaparat.Am ceva important sa-ti spun.Vino,te rog,urgent...
Fata era nelinistita,isi pierduse suflul,dar continua sa il roage,ca si cum credea ca Jay o va refuza.
-Unde ne intalnim?
-Sunt...la perifeira Bucurestiului...In cimitirul acela in care am mai fost noi...stii?
-Ce cauti acolo,ce s-a intamplat?intreba Jay cu o voce de nerecunoscut,dar dar fata deja inchisese.I se parea un loc ciudat pentru o intalnire,desi mai fusesera acolo dintr-o pura curiozitate morbida.
Se avanta pe strazile pe care tocmai plouase.Avea numai o ora pana cand incepeau cursurile.
"Ce vrea sa-mi spuna?De ce acolo?Suna ca si cum ar fi ceva important,ca si cum nu ar putea fi amanat.Iar eu...cum o sa-i mai spun eu toata..."Nu termina acest gand pentru ca privirea lui incepea sa alunece peste tot ce-l inconjura.Se afla intr-un autobuz aglomerat,in care aerul era comprimat de viteza prea mare.Strazile erau pustii,probabil din cauza vremii de noiembrie-singura perioada care il facea pe Jay sa traiasca cu adevarat.
In autobuz totul fremata de viata.Grupuri de adolescenti vorbeau tare,radeau cu zgomot,adultii vorbeau la mobil,ori se intalneau cu cineva cunoscut.Cu totii erau preocupati de viata lor.Jay,intotdeauna se privise ca un strain,de parca viata lui era un show cu ciudatenii,iar el era singura persoana care privea cu interes,analizand.Aproape ca putea auzi bataile inimilor tuturor celor din masina.Stia ca este privit,cercetat de cei din jur.Se gandea la cum arata...
Poarta un palton lung,negru,de stofa,iar pe dedesubt are blugii stramti,un hanorac rosu si un tricou tot negru,pe care scria:"Intangibi".Aceasta idee il facu sa schiteze un zambet abia vizibil.Parul saten,cam lung pentru un baiat,ii oferea posibilitatea de a-si ascunde privirea.Nu-i placea contacul vizual,iar daca il priveai,isi cobora ochii negrii si adanci.Probabil ca abia atunci observai creionul cu care isi conturase aproape imperceptibil ochii.Era o aparitie curioasa,care,fara ca sa para trist,avea,de obicei,o expresie ingandurata.Desi nu prea vorbea,spunea multe.Asa era el.
Acum insa incepuse sa rada de unul singur.Isi aminti,cum,intr-o zi,mama,vazand-ul ca se machiaza,a izbucnit furioasa:"Ce fata frumoasa ai fii tu!",dupa care l-a pocnit si a inceput sa planga ca o isterica,pentru ca "ea nu a vrut o fiica!!!"
"Acum chiar ca se uita lumea se uita la mine!"isi spuse,oprindu-se brusc din ras.Din cauza privirilor prea multe,atintite asupra lui,aflase exact ce simte un claustrofob,dar noroc ca exact atunci a trebuit sa coboare.Traversa catre poarta cea mare a cimitirului.Acolo,nu era nimeni.Doar frunze moarte si morminte reci,de marmura.
Chiar daca era singur,avea sentimentul ca este urmarit.Ceva ii dadea fiori,ca si cum cineva era la 2 pasi in spatele lui.S-a intors o data-nimeni,a doua oara-tot nimic.A intrat pe poarta si s-a mai intors,facand cativa pasi in spate-nimic.S-a rasucit pe calcaie si a simtit cum o mana rece il atingea pe obraz.A sarit in laturi inspaimantat,dar a vazut ca era doar o statuie a unui inger.
"Ciudat.Parca mai inainte nu era aici."gandi el atunci.
"Poate ca nu."ii raspunse o voce care il facu sa tresara.Semana cu vocea Corinei,dar ea nu era nicaieri.Acel glas parea ca vine tot din mintea lui,desi el nu gandise acele cuvinte.Era totusi,o voce atat de straina...
O mai auzi o singura data,spunand poruncitor:"Scrisoarea!"
Nu-i era neaparat frica,pentru ca semana cu vocea Corinei,si,de altfel,observase la picioarele ingerului un plic.Pe el era scrisul inconfundabil,inflorit,al iubitei:"pentru Jay".
Deschise si incepu sa citeasca:
"Astazi am iesit foarte hotarata afara.Practic am alergat de la usa,in mijlocul strazii,pentru ca,apoi,sa ma opresc.Cerul se apropiase amenintator de mult de capetele noastre pacatoase.Strada,orasul,oamenii,viata aici,toate sunt inecate in gri.Am izbucnit intr-un ras necontrolat:"Hai,Doamne,daca vrei,coboara tavanul asta putred numit cer,si mai jos,poate ne striveste.Poate ca si Tu esti sangeros."Ultima propozitie nu mi-a mai starnit rasul."Daca e asa?Atunci cui mai lasa pacatul violentei?Daca si Dumnezeu e asa,atunci hai sa-i dam drumul,sa vedem cum e,cum se simte."Am pornit intr-o fuga animalica pe strazi.M-am oprit abia in fata cimitirului.
Stii...Mereu am admirat eleganta unora de a muri.Nu sunt nici plecati in fata mortii,dar nu au nici o razvratire aproape umila.Ei au o moarte nobila.
Niciodata,aici nu am avut un pas grabit,ci lent,calm.Nu pot spune ca miscarile mele nu denota o oarecare violenta,dar ea se preschimba in ceva gratios si intunecat...
Eu,insa,vreau sa-ti spun o alta poveste...
...Elisa a fost singura mea prietena,numai ca,din cauza fricii de moarte,ne-am apropiat si mai mult de intunecimile acestui fenomen ciudat...
Facusem un juramant-daca pana la 13 ani nici una din noi nu este nemuritoare,ne sinucideam.Mai erau cateva zile si Elisa ar fi implinit si ea acea varsta.Atunci am descoperit singura metoda care ne-ar fi dat viata vesnica.Ne-am intalnit intr-un loc asemanator cu acesta.
O figura palida,cu privirea atat de arzatoare incat nu puteai sa o ocolesti ne intampina ca si cum ar fi fost "acasa".Fiecare stia ce are de facut,asa ca intr-o liniste grea,apasatoare,aproape fierbinte,am trecut la fapte.Eu am fost prima.Am luat cutitul argintat,si cu o usoara apasare pe incheietura mainii am facut sa curga sangele,care parca nu se mai oprea.El a fost multumit de cat i-am oferit.Acum venise randul Elisei-ea se temea de sange,si nu a avut puterea sa se taie."Asta trece cu timpul",ne-a spus vampirul.Nu a fost asa...In orice caz,i-am dezgolit incheietura si am taiat-o eu.Nu a avut decat o usoara tresarire,in timp ce ii treceam lama peste venele,in care pulsa viata.Vampirul s-a repezit,practic zmulgandu-mi-o din maini,si a lasat-o aproape golita.I-a dat drumul abia cand a inceput sa se pateze si iarba din jur cu pacatele si dorintele ascunse in acel sange.
Acum stiu ce i-a placut atat de mult la ea.De ce a lasat-o aproape moarta.I-a placut naivitatea ei,frica de sange,usoarele nuante de bine care contrastau cu dorintele si visurile ei.Vroia doar sa se distreze,si mi-a spus si mie:"Fata asta n-o sa supravietuiasca mult.Tu esti mai puternica.Profita de ea".In mod ciudat,vorbele lui nu m-au infuriat.In adancul inimii stiam ca e adevarat,si ca o parte din vina imi apartinea.
Dupa ce a terminat,vampirul s-a taiat si el,si ne-a dat sa bem din sangele lui.De aici incolo a inceput cosmarul...mai ales pentru Elisa.
Ea nu a acceptat ideea ca este o fiinta a intunericului.Regretele,imaginea vietii pe care ar fi putut sa o aiba o torturau,asa ca a hotarat sa renunte la tot.A facut-o cu acelasi cutit argintat.
Mi-a fost greu sa o iert,dar si mai greu sa accept ca fiinta ei delicata era ingropata 2 metri sub pamant..."
Asa se incheia scrisoarea care parca era neterminata.

[Bloody_Alice13]

3."Sarut"

-Si?Mai departe,ce s-a intamplat?o intreba Jay pe Corina,care tocmai aparuse din spatele unor cruci.
-Eh...Mama,disperata pentru ca deveneam din ce in ce mai ciudata (credea ca sunt asa din cauza mortii Elisei),s-a mutat din Sibiu.Am venit aici,in Bucuresti,mai adauga ea sec,cu o mare scarba in glas.
-Si vampirul care v-a transformat?
-El a fost ucis de...
Corina tacu o vreme,apoi spuse:
-A fost ucis.
-Si cum vrei sa cred eu toata aceasta...POVESTE?!
-O crezi sau nu,raspunse trecandu-si palmele pe pieptul lui Jay.Gestul ei,ca si un bun venit,avea sa-l enerveze mai tarziu,dar aceasta este o alta poveste...
Acum,ea isi incolaci mainile in jurul taliei lui si il saruta usor pe gura.
-Spune-mi,tu chiar crezi in chestiile astea?o intreba,vorbind foarte aproape de gura ei,dar fata parea ca nu-l mai asculta.Il prinse de guler si il saruta iar,intr-un mod foarte violent.Desi baiatul nu simtise nimic,il muscase rau de buza.Cand se retrase,ii sterse sangele,apoi,apucandu-i capul intre palme,il privi fix in ochi.Jay avu un soc:ochii verzi ai iubitei devenisera de un albastru intens.Nu avu timp sa se mire,caci fata il impinse in spate,cu o forta de necrezut.Prinzndu-l de maini,facu,printr-o miscare rapida,in asa fel incat sa i le blocheze intre mainile statuii ingerului.
-Ei bine,poate ai sa crezi si tu,dupa ce fac baie in sangele tau.
Jay privea inmarmurit.Chipul pe care il cunostea atat de bine era acum preschimbat de o furie oarba.Ceva asemanator nebuniei o facea sa para mai mult decat infricosatoare.Daca o priveai fara sa o cunosti,nu ai fi avut,poate,aceiasi senzatie.Era slabuta,firava.Fiinta ei parea sensibila,facuta numai din emotii,trairi.Rochia rosie parca abia se anina de trup,iar salul de matase neagra ii dadea aliura unei regine.Numai sa fi stiut cum este ea de obicei si te infiorai la vederea acestei schimbari de necrezut.
Baiatul privi catre ea,privi in jur,privi in sus.Vazu o straina,pe nimeni,apoi privirea necrutatoare a ingerului care il tintuia.Incerca sa se elibereze-imposibil!"Dar cum?"se intreba el fara sens.Fata rase:
-Ce ciudat,nu?Sa fii prins in mainile ingerului,la mila unui vampir...
-Asculta,tu nu ma iubesti?sopti el,mai degraba negand decat intreband.
-Sigur ca da,si isi trecu mana prin parul lui.N-as face oricui asa ceva...
-Serios?!zise el,incepand sa creada cele citite in scrisoare.
Fata scosese un cutit si il duse la buze.
Un curent rece ii invalui corpul,bratele,fata.Abia acum observa,ca nu se stie cum,ramesese in tricou.Gandi ca,probabil,se intamplase in timpul acelei miscari fulgeratoare,cand il impinsese cu atata forta.Nu o crezuse in stare.
-Asculta,suntem intr-un cimitir.Nu are rost sa tipi,pentru ca mortii sigur n-or sa te ajute.Cel mult,o sa atragi vreo victima nefericita,pe care,din pacate,va trebui sa o ucid.Aaa,si sa nu indraznesti sa plangi.Urasc asta.Ai sa ma faci sa sufar...intona dulce,ironic.Ca nu ti-am aratat cele mai rele lucruri pe care le pot face!
Ii dadu o palma atat de puternica,incat,vreme indelungata,lasa o urma rosiatica pe obrazul lui.Simtea cum o picatura de sudoare i se prelingea pe fata."...Sau ar putea fi sange..."isi spuse.Intr-adevar,lovitura ei il facu sa sangereze.
-Fii mandru de mine.Lucrez atat de repede incat abia de simti.Totusi,trebuie sa-mi permiti si mie sa savurez.
Se hotarase sa nu-i raspunda in nici un fel,totusi,murmura:
-Tu nu vrei sa te iubesc,nu?
-Asta,nu!Sa ma urasti,sa decazi,sa te umilesti!spuse sarutand locul ranit,gustand din sangele cel dulce.El ii ghicise deja aceasta dorinta de a-l supune.Intoarse capul,ferindu-se de ea.Ii era scarba,dar gura ei cobori mai jos,pe obraz,pe gat.Urca apoi spre buzele lui,unde,tragandu-l intai usor de cea de jos,ca si cum ar fi vrut sa starneasca ceva,macar o repulsie totala.Se avanta intr-un sarut infrigurat,de parca ar fi cautat niste vorbe stinse pe buzele care nu vroiau sa le rosteasca.Pentru o secunda,ceva in mintea lui striga:"Ea este!Ea!"si avu impresia ca o
regasise pe cea de alta data.
Cand,probabil nu mai aveau respiratie,ea cobori incet,rasufland din greu.
Nu avea cum sa fie Corina.Era sigur de aceasta.Ii era sila de fiinta de langa el,de gura ei,de tot ce o alcatuia.
Fetei nu-i pasa.Se desprinsese de el,si,strangand mai bine cutitul,il lipi de incheietura mainii lui stangi.Il privi si vazu lacrimile,care,in mod nefiresc,se scurgeau din niste ochi,aparent indiferenti.Acest lucru o infurie la culme.Ii spusese clar sa nu planga.O enerva atat de tare!Ii prinse gatul cu mana in care nu tinea cutitul si incepu sa-l stranguleze cu incetul.Baiatul incerca sa reziste,sa nu aiba nici o reactie.Ea isi spunea:"Incet,incet...Nu-l rani..."De fapt nu vroia sa-l omoare,inca.
In final,cand stransoarea deveni destul de puternica,incat sa-l lase fara respiratie,tusi,se ineca.Atunci,parca trezita,ba chiar privindu-l visatoare,il dadu cu capul de statuia din spate,renuntand sa-l mai sugrume.
Cu o expresie ciudata,ca si cum s-ar fi intors la ceva neterminat,il taie la incheietura.Apasase atat de tare,incat sangele tasni,stropind tot ce era in jur.
-Sa stii ca nu te-am adus adus aici din alt motiv,decat acesta.Totusi,mi-a placut ca tu sa-mi stii povestea.
Jay observa ca sangele ii reinvie fetei,vechile dorinte de a provoca durere.Vroia sa-i spulbere orice gand ca ar putea fi "altceva"la mijloc.Nu se mai putea gandi la nimic.Mana ii ardea,iar o durere surda il cuprinsese.Simtea cum sangele i se scurgea in valuri.
-Genial,nu?il intreba.Nimeni nu va banui nimic.Erai depresiv,nu ti-a mai placut viata,asa ca te-ai dus intr-un cimitir si ti-ai taiat venele.O zi,doua,povestea ta va face furori,apoi vei fi uitat.Nu te gandi ca moartea va ramane in memoria cuiva.
Intr-un avant animalic,fata incepu sa se hraneasca cu sange.Incetul cu incetul,el simtea "cum se duce".Deja moartea i se parea mai dulce decat realitatea,iar pierderea de sange functiona ca o anestezie.
-Ce?!Vine cineva!exclama ea surprinsa.
Aceiasi miscare fulgeratoare de la inceput il elibera pe baiat.Cazu,aproape mort,la picioarele ingerului.Corina fugise.

[Just Sugar]

omg deci ficul asta ii fqascinant...ai talent nu gluma
pur si simplu greselile, dak ai avut nici macar nu m-au interesat
descrierea,naratiunea si dialogul sunt extraordinare...actiunea decurge foarte bine
deci o sa raman o cititoare fidela a ficului asta, mai ales k ai ca subiect vampirii...sunt fascinata de ei
spor la scris^_^

[deathmemories]

deci , m-am gandit sa-ti las si eu un comentariu...presupun ca stii cine sunt , ai face bine s-o faci...
descrii foare tare , nu ma asteptam , desi sincer primele 2 capitole sunt foarte, foarte tensionate , nu ca nu mi-ar placea, totusi nu ar strica sa urmeze ceva care sa linisteasca macar putin atmosfera
saracul tip... :((:((
sper sa devina si el un demon , muhaha, i'm evil...
chiar nu faci greseli de tastare , deci bravo...
succes in continuare...pa pa

[Bloody_Alice13]

4.Spital

Agitatie, ambulanta, oameni. Linistea cimitirului a fost tulburata.
Jay era aproape inconstient. Doctorul continua sa-l intrbe diferite lucruri:
"Ce ai facut?De ce asa?Ce probleme ai?Cum de nu ai spus nimanui?"
Nu mai termina. Daca ar fi avut destula putere, baiatul l-ar fi luat la bataie, dar curand isi dadu seama ca nici macar nu-l interesau problemele lui. Pur si simplu il tinea de vorba ca sa nu adoarma.
"Altfel moare", ii spusese unei asistente.
Intr-adevar drumul spre spital a fost cel mai greu. Isi dorea sa revina in cimitir, sa termine ce incepuse Corina. Nu-i mai pasa de viata. Simtea ca odata cu sangele, ea, vampirul din ea, il lasase fara sperante, fara dorinta de a mai trai. Intr-un fel, il facuse sa fie dependent de ea, sa aiba nevoie de fiinta aceia pe care o cunoscuse atunci, violenta, diabolica, frumoasa, intunecata. Ea ii putea aduce moartea-sfarsitul unei vieti prea complicate pentru el. Intotdeauna fusese un pesimist. Stia ca "nu poate iesi nimic bun din povestea asta",ca nu poate accepta inca un esec.
Nu-si mai aminti decat ca a incercat sa se raneasca, s-a repezit la o asistenta care incerca sa il opreasca, apoi...apoi...S-a trezit la spital. A incercat sa se ridice-nu putea. "Ce ciudat", gandi. Corpul lui nu avea puterea, sau il impiedica altceva?Privi in jur. Da!Era legat de marginile patului. Lumina inunda salonul, si-asa inecat in alb. Simti o singuratate sfasietoare. Era acel gen de singuratate care nu poate fi spulberata cu un cuvant.
Cand deveni, intr-adevar, constient de sine, de realitatea pe care o traia, incepu sa se intrebe diferite lucruri. Socul, durerea, disparusera. Privea iar rece si distant catre viata, putea sa gandeasca logic. Acest lucru i se parea cel mai ciudat.
"Dupa cele intamplate", isi spuse, apoi gandul acesta se continua cu un sentiment nedefinit:Corina nu putea sa-l urasca asa, dintr-o data. Cu siguranta ceva se intamplase.
Hotari sa nu spuna nimanui adevarul. Oricum nu l-ar fi crezut.
Acceptand acest compromis, el nu-si dadea seama ca implinea planul "iubitei". Astfel, se lega singur la maini, devenind neputincios, dependent de o fiinta malefica, spre care il impingea curiozitatea, sau poate...o atractie irezistibila.
Se lasase o liniste zgomotoasa. Tocmai linistea dadea impresia obositoare de agitaie, de forfota. In salon plutea o stare de calm ce prevestea, parca, o viitoare explozie. Jay stia ca de obicei putea simti astfel de lucruri, si le dadea mare atentie, dar acum nu-l mai interesa.
"Fie ce-o fi!"spuse relaxandu-se, dand capul pe spate si privind in tavan.
Trecura 2 ore, ca 2 minute, cand scartaitul unei usi tulbura visarea tanarului:
-Oh, te-ai trezit?!Scuze de...micile inconveniente", spuse asistenta surazand si aratand catre mainile lui. Ai facut o criza de nervi, si doctorul a spus ca e mai bine sa te legam, ca sa nu-ti faci rau.
Il dezlega repede, iar el incuviinta din cap, in semn de multumire si se ridica in capul oaselor.
-Ehm...Sper ca esti calm. Nu o sa faci probleme?il intreba cu o neliniste pe chip.
-Nu, nu!raspunse el tulburat.
Cati ani sa fi avut ea?Vreo 20...?Era tanara. Avea par blond si drept, privirea denota o sinceritate aproape stupida-privire avida dupa adevar. Ochii erau de un caprui luminos, auriu, gura cu buze subtiri afisa un suras misterios, ca si cum, numai ea stia ce o distreaza intr-atat. Corpul diafan si miscarile ei line il uimeau, il vrajau. Uneori, insa, il exaspera faptul ca era atat de blanda,mult prea calma. In decursul urmatoarelor zile, incerca sa descifreze aceasta fiinta care aparuse tocmai atunci si il ingrijea, nu cu o afectiune materna, ci mai degraba cu afectiunea unei iubite.
Intr-o seara, se hotari sa o intrebe care era povestea ei.
-Complicat, ii raspunse facandu-si de lucru.
-Spune-mi, starui el, lovindu-se de o privire glaciala, pe care nu o mai vazuse vreodata pe chipul ei. Ei bine?continua. Imi spui?Iar dupa o pauza lunga:
-Uite, eu stiu, adica...se vede ca nu te comporti ca si cu un simplu pacient. Esti...umm...altfel.
-De unde stii tu?intreba,uitandu-se cu duiosie la el.
-Pai, atunci de ce te porti asa cu mine?
-Pentru ca si eu eram la fel.Mai sunt asa, doar ca...se opri privind cu melancolie pe fereastra. Sa spunem ca, deseori ma inchid in mine, continua. As fi putut ajunge departe, daca nu...ramase o clipa pierduta intr-un gand si ofta. As fi fost faimoasa.
-Se vede ca nu poti fi doar o asistenta. "Ai ceva deosebit", completa in gandurile lui.
-Mai conteaza?Acum, sunt cine sunt, si avu un gest de delasare. Dar, cu tine ce e. Ei?
Revenise la surasul misterios pe care il avea de obicei.
Baiatul se ridica de pe marginea patului si ii puse mana pe spate.
-Mie pur si simplu nu mi-a mai placut viata. Stii, uneori devine grea, raspunse cu o simplitate mincinoasa.
-Trebuie sa fie mai mult de atat.
-Nu e.
-Nu te cred.
-daca vrei sa te amagesti ca e...
-Uite, hai sa-ti spun adevarul. Modul in care te-ai taiat, daca urmaresti cu atentie ranile, nu prea pare ca ti le-ai facut tu. Recunosc taieturile astea.
Spunand acestea, ea ii dadu la o parte mana de pe umeri si isi dezveli incheietura. Avea 2 cicatrici albe, in forma de x, care pareau de demult.Erau exact ca ale lui.

[Bloody_Alice13]

5.Priviri

Jay se dadu un pas inapoi, privind nelinistit, soptind:
-Nu...Nu se poate!E doar o coincidenta sinistra. Nu vreau sa stiu nimic. Te rog sa taci.
-Stii...Taieturile...Nu sunt numai pe incheietura. Te vor urmari toata viata, ca un trecut oribil. Si nu ar durea atat, daca ai sti ca e vina ta.
-Dar este vina mea!Este vina mea!Este!De ce nu intelegi?striga, gesticuland excesiv, ca si cum ar fi vrut s-o faca sa inteleaga ceva imposibil.
-E periculos sa traiesti printre criminali. Poate crezi ca le faci un bine, dar curand nu vei mai putea scapa. Cand accidentele vor fi tot mai dese, se vor transforma in abuzuri. Vor deveni de neiertat, si vei incerca sa fugi...Cine stie cum se va termina aceasta cursa.Ei nu stiu decat sa pedepseasca, sa ucida orice reprezinta o amenintare pentru ei.
-Nu inteleg despre ce vorbesti!
-Ba stii foarte bine!
-Ti-am spus sa taci.
-Nu pana nu-mi spui adevarul!
Intr-un acces de furie, Jay ii dadu o palma peste fata, apoi inca una, si inca una. Ea cazu pe podea
Il privea uimita de gestul lui. Avea intiparita pe fata o expresie mirata-o mirare inocenta, ca atunci cand un inger descopera rautatea.
De unde avusese atata putere, nici el nu stia. Nu vroia decat s-o faca sa taca, si vazand ca incearca sa spuna iar ceva, se apropie, si cu o brutalitate animalica, ii puse piciorul pe piept. Se apleca pentru ca sa o poata privi mai de aproape, sprijinindu-si toata greutatea corpului pe ea. Ca sa-i inabuse un geamat de durere, ii duse mana la gura, soptindu-i:
-te rog, nu spune nimic. Banuiesc ca avem o cunostinta comuna, ca ai un trecut interesant, dar sincer, nu-mi pasa. Daca as afla totul despre tine, m-as scarbi, intelegi?Cat despre teoriile tale "spre binele meu", sa stii ca sunt inutile!
Se departa de ea, cu un fel de repulsie fata de cea ce facuse. O privi tandru, si ii spuse:
-Ana, ridica-te!
O lua de mana, si miscandu-se ca prin vis, se trezira fata in fata.
Ea il privea cu neincredere. Expresia lui de blandete fusese doar o masca. Acum o cerceta cu o curiozitate salbatica.
Privirea lui, intr-adevar o subjuga,o facea sa se simta slaba. Arata ca un print, privind o sclava, sau cel putin asa percepea ea totul. Jay era uimit de Ana, de puritatea ei care il facea sa fie nesabuit. Nu putea sa o iubeasca altfel decat cu violenta.
De fapt, si ei ii placea s-o urasca, s-o domine, insa de fiecare data, era surprinsa gesturile lui.
O prinse in brate.
-Lasa-ma!striga incercand sa se elibereze.
Tinand-o in acea imbratisare stransa, o impinse peste usa de sticla a balconului. Aceasta se sparse cu un sunet cristalin. Pentru o secunda el isi imagina cum ar fi daca timpul s-ar opri exact atunci. Ar fi impreuna cu Ana, intr-o cadere continua, spre un pericol iminent-simbol al trairilor lui efemere.
Aceasta liniste de o clipa fu intrerupta de impactul cu solul. Cazura peste cioburile care se imprstiasera peste tot in jur.
Jay o saruta cu pasiune. Buzele ei aveau o aroma usor intepatoare, de visine, care ii amintea de un lichior pe care il bause la o petrecere. Savura momentul in tacere avand imaginea unui animal aplecat asupra prazii.
Ana il prinse de talie, si, sprijinindu-se de el, incerca sa se ridice. Il deranja faptul ca nu era o imbratisare sincera, totusi accepta si asa ceva.Fata aproape ca reusise sa-si gaseasca un oarecare echilibru, dar Jay, inaintand cu mangaierile spre umerii ei, o tranti din nou peste cioburi. O tintui, apucand-o de incheieturile mainilor si, pur si simplu o contempla cu o ura nestavilita in priviri. Ura-pentru ca tinea la ea.
-Esti nebun!
-Nu mai spune.
-Ba esti!
-Si?!Daca as fi...?Ar conta?Te-ai teme!M-ai uri?Ai fugi?
-Nu stiu...
-Esti atat de frumoasa cand esti slaba, cand nu poti face nimic...Stiai?
Ana il privi in ochi, si i se parea ca, acum aveau o alta nuanta.
-Te rog, spune-mi ca nu esti ca ei!
-Ca cine?
-Ca si..."Cunostintele comune"?raspunse, amintindu-si ca il infuria sa i se spuna adevarul direct.
Usa se auzi deschizandu-se si o voce care denota o usoara disperare,il striga pe nume:
-Jay!
Vaporii de sange, care se scursese in firicele imperceptibile, ca o panza de paianjen, ii atatasera simturile intr-un mod ciudat. Afara, era innorat, si totusi i se parea ca lumina il arde. Intoarse capul si privi catre cel care il intrerupsese. Se ridica, continuand sa o tintuiasca pe podea si, aplecandu-se spre urechea ei, ii sopti:
-Nici eu nu stiu, apoi se intoarse cu spatele.

[Just Sugar]

ufff ciudat capitol dar foarte tare...Jay o uraste,deoarece tine la ea?!Deci au "cunostinte comune"...hmmm interesant nu am ce zice...
sper ca nu a ranit-o pe Ana cand a impins-o in usa de la balcon...ca atunci am eu grija de el(il omor)
...dialogul este bun, nu a fost sec
...descrierea imi place, a fost ok
...am vazut o singura greseluta de tastare:
-imprstiasera=imprastiasera
spor la scris^_^

[Bloody_Alice13]

6.Inchisoarea

Sa facem o calatorie inapoi in timp, pana la momentul cand cei doi (Jay si Corina) se aflau inca in cimitir, atunci cand se apropia cineva de ei.
Fata se lansase deja intr-o fuga nebuna pe strazi, cat mai departe de locul crimei. Alerga!Alerga!Alerga! Ar fi vrut sa se opreasca, dar stia ca daca o va face, totul se termina aici pentru ea. Si-ar fi dat cu adevarat seama de ce facuse. Avea sentimentul ca e urmarita. Fiecare privire i se parea suspicioasa, i se parea ca o cerceteaza, ca o urmareste.
Aceste priviri atintite asupra ei erau justificate: arata de parca tocmai iesise dintr-un razboi, care din pacate, se terminase tragic. Era inspaimantata, alerga fara oprire, fara sa se uite in urma, iar rochia ei rosie era patata de sange.
Cand a ajuns acasa, efectul aproape narcotic al sangelui trecuse, si acum era perfect lucida. S-a oprit la intrare, ascultand zgomotul puternic provocat de usa care se inchisese in urma ei.
-Ce am facut?!scapa cheile din mana si isi acoperi fata cu palmele. Statu asa timp indelungat: fara sa planga, fara sa se miste, fara sa gandeasca. Apoi, intr-o liniste totala se duse la baie. Se privi in oglinda: sa-i fie scarba sau mila de ea?Ii venea sa sparga obiectul acela care oferea o imagine atat de falsa, dar era obosita de reactiile acestea teatrale. Se multumi sa dea un pumn in perete.
Trase fermoarul rochiei si aceasta aluneca de pe talia ei. Mereu au uimit-o rochiile: cat de greu se inchid si cat de usor se desfac, cum, intotdeauna, ele sunt martorii tacuti ale marilor tragedii, simtind caldura si palpitatiile corpului pe care il invaluie.
Intra sub dus, care cu un ropot ciudat, asemanator cu cel al ploii, creea o explozie de picuri reci. I se prelingeau peste par, si peste trup, spaland snagele varsat de ea. Se chirci, cu genunchii la gura, imbratisandu-i. Simtea propria respiratie calda asupra pielii reci, crispate inca. Isi amintea ce ii spusese lui Jay:
"Poate ai sa ma crezi si tu dupa ce fac baie in sangele tau."
Nu asa trebuia sa se intample-pierduse in totalitate controlul asupra situatiei.
Iesi din cada si imbraca alte haine. Lasa rochia cea rosie la un colt de de strada. Trebuia sa o arunce pentru ca oricat ar fi spalat-o, tot ar fi simtit sangele de pe ea. I-ar fi parut rau ca rochia sa ajunga printre gunoaie. "Asa cel putin o ia cineva."
Se intoarse acasa. Pasea prin camere, atingand in treacat fiecare obiect. Mai liniste de atat nu putea fi nici macar in vid. Cea ce facea ea, semana cu un ritual straniu, prin care se convingea ca totul este real.
Ce ciudata melancolie, ce stare de calm neasteptata o cuprinsese. Se aseza la pianul din sufragerie, si, dupa cateva note aproape sfioase, sub mainile ei se declansa o furtuna cu sonorizari lugubre, dintr-o arie de demult.
Cu fiecare nota, ii crestea pulsul, respira din ce in ce mai repde. Regretele o cuprindeau in valuri, facandu-i sangele sa-i circule cu viteza prin vene.
Curand se facu seara si mama Corinei se intoarse de la serviciu. O gasi pe fata stand ghemuita in mijlocul patului.
-Aaa!Uite cine nu a dat pe la scoala azi!...Corina, esti bine?adauga dupa ce intalni privirea rece si absenta a fetei. O privire de criminal scarbit, poate chiar plictisit, apoi adauga:
-M-a sunat mama lui Jay.Banuiesc...
-Da!
-Ehe!Pana inveti tu sa te controlezi...
-Pur si simplu nu am rezistat dorintei. Nu am putut.
-Si acum?
Corina isi sprijini fruntea pe maini si incepu sa planga. Ii era mila, dar nu stia de cine. De Jay? De ea? De cei din jur?
Atunci cand ridica, in sfarsit capul si privi in jur, descoperi ca nu mai era acasa. Se afla intr-un loc intunecat, cu aer inchis, usor incalzit din cauza stramtorii peretilor. Plutea un miros ranced, de vechi, ca duhoarea imprastiata de ceva care putrezeste incet, ori a putrezit in totalitate, dar inca mai pastreaza reminiscente ale acestui fenomen straniu.
Corina se simtea fara putere. Isi duse obosita mana prin parul negru si carliontat si se aseza pe asa zisa podea, intr-o abandonare totala. Trecusera cateva zile, sau cateva luni. Fetei nu ii pasa. Se complacea in aceasta moarte lenta. Mirosul o sufoca incet, iar caldura era prea mare ca sa i se mai poata opune. Simtea cum ii balteste sangele in vene si cum orizontul privirii ei se ingusteaza din ce in ce mai mult. Nu avea de gand sa incerce sa scape, pana cand, un sunet surd o scoase din aceasta stare. Se auzise de deasupra incaperii.Era ca si cum ceva ar fi cazut peste tavan. Apoi, mici picautri incepura sa curga. Corina realiza imediat ca acela era sange si se dadu inapoi, oripilata. Isi aminti ca avea la ea o bricheta pe care o aprinse si descoperi ca peretii nu erau niste simple ziduri. Se afla intro sinistra inchisoare, facuta din oase albe, tari ca piatra.