Incercarile destinului

[Claribel]

5.Umbre in intuneric – Prima parte

Nu stiu daca in aceea seara am putut sa inchid vreun ochi. Ma gandeam la cele intamplate. Gandul ca acum toti oamenii erau in pericol ma ingrozea, insa cel mai teama imi era de faptul ca eu eram singura care ii putea proteja. Imi era teama, teama de faptul ca ii puteam dezamagi, ca nu-i puteam apara. Ma tot intrebam ce trebuia sa fac de acum incolo. Imi intorc capul spre ceasul ce statea pe birou si care indica ora sase dimineata. Mai erau inca doua ora pana incepea scoala. Ma ridic incet in sezut si privesc spre fereastra, dupa care ma scol si ma privesc in oglinda. Se cunostea ca n-am dormit toata noaptea, eram atat de obosita. Mi-am luat un prosop dupa care am intrat in cabina de dus. Picaturile reci de apa care se zdobeau violent de trupul meu incins si obosit ma faceau sa imi revin cat de cat. Corpul inca imi tremura cand imi aminteam de cele petrecute. Am iesit din camera mea numai intr-o pereche de boxeri albastrii si cu un maieu alb. Intru in bucatarie si privesc in jur: ora devreme face ca incaperea sa fie cufundata in intuneric. Dupa ce dau deoparte jaluzelele, razele soarelui abia aparut imi intra in ochi. Imi iau un pahar cu apa si dau sa plec din incapere, insa ma opresc cand aud un usor cascat. Ma intorc si il observ pe Dany rezemat de perete. Cearcanele din jurul ochilor ma fac sa-mi dau seama ca nu sunt singura care n-a putut dormi. Simt cum corpul incepe sa-mi tremure usor si cum lacrimile vor sa iasa afara. Nu stiu ce se intampla cu mine, nu inteleg ce sunt cu toate aceste sentimente ce-mi invadeaza corpul. Imi aplec capul in jos si privesc podeaua, incercand sa nu dau drumul lacrimilor ce vor sa izvorasca din ochii mei albastri. Am jurat... am jurat la mormantul mamei mele ca nu voi mai varsa niciodata nicio lacrima. Deodata simt cum doua brate imi incolacesc talia si dau drumul la paharul ce-l tineam. Imi ridic privirea si-l vad pe fratele meu tinand ochii inchisi si o lacrima care I se scurge pe chip. Acesta ma trage in bratele sale si ma inbratiseaza.
-De ce te chinui atat? De ce vrei sa duci aceasta lupta singura? Ma intreaba inbratisandu-ma tot mai tare. Simt cum nu mai pot sa tin acel val de emotii in mine. Ma abtin cu greu sa nu dau drumul lacrimilor. Nu stiam ce raspuns sa-i dau si chiar daca vroiam sa-i spun ceva, cuvintele nu-mi ieseau pe gura. Mereu am incercat sa ma descurc singura, asa ca am ajuns sa ma inchid in mine. In fata fratelui meu si a celorlalti purtam doar o masca menita sa-mi ascunda durerea, suferinta dar in special slabiciunea mea. Toti cei care ma cunosteau ma vedeau ca pe o fata fericita, care are tot ce-si doreste si care isi traieste intens viata. Nu o cunosteau pe adevarata “eu”, ci doar o iluzie creata de mine.
-Nu ai de ce sa te temi! Voi fi mereu langa tine, spune Daniel sarutandu-ma pe obrajii rosii. I-am zambit usor dupa care am continuat sa mai stam imbratisati pentru cateva clipe. Cand ne-am despartit, am inceput sa strangem cioburile de pe jos. Dupa ce am terminat am vrut sa ma indrept spre camera mea, insa m-am oprit din nou.
-Iti multumesc, frate, spun in timp ce ma intorc spre el. Acesta se uita destul de uimit la mine, insa intr-un final imi zambeste. Pornesc din nou spre camera mea, iar cand ajung o inchid cu cheia si ma sprijin de ea lasandu-ma in jos. Imi aduc genunchii la piept si incep sa tremur, privirea devenindu-mi goala. Stau asa o secunda, un minut, o ora... nu stiu exact insa muzica de la telefon ma face sa revin cat de cat cu picioarele pe pamant. Ma ridic si-mi iau telefonul in mana. Privesc ecranul si vad ca scrie “Yuki”. Apas pe unul din butoane si-l duc la ureche.
-Buna Aya, te-am sunat sa te intreb daca esti bine, imi spune aceasta repede.
-Daca sunt bine? O intreb eu uimita.
-Da...poate ti se pare ciudat, insa am avut un sentiment ciudat si m-am gandit la tine, spune Yuki incet
-Inteleg..., spun la fel de incet
-Scuze de deranj! A fost o prostie sa te sun, imi spune aceasta vrand sa inchida cat mai repede, insa o opresc eu repede.
-Stai! Defapt ma bucur ca mai sunat. Nu vrei sa ne intalnim mai devreme la scoala? O intreb eu sigura ca ma va refuza.
-Sigur! Acum este ora sapte, hai sa ne intalnim la si jumatata, imi spune aceasta fericita.
-Bine! Ne vedem acolo, spun eu dupa care inchid. Ma uit pe hartia cu orarul de azi si imi pun pe rand manualele si caietele. Ma indrept spre dulap si ma uit dupa niste haine. Imi aleg o rochita alba si scurta pana la genunchi, imi pieptan parul si-l las liber pe spate si-mi dau cu putin fond de ten pe la ochi pentru a nu se observa cearcanele. Descui usa si ies in graba. Fratele meu se uita la televizor in living.
-Pleci deja? Ma intreaba acesta ridicandu-se de pe canapea.
-Ma intalnesc cu Yuki! Imi voi cumpara de mancare la scoala. Pe mai tarziu, ii spun eu sarutandu-l pe obraz. Vreau sa plec insa mana lui ma opreste.
-Ai grija! Spuse el uitandu-se la mana bandajata. Ii zambesc dupa care il mai sarut odata si ies pe usa.
Ajung in fata scolii in scurt timp si o observ pe Yuki care statea rezemata de un pom cautandu-ma cu privirea. O strig, ii fac semn cu mana si ma indrept spre ea. Dupa ce ne salutam ne indreptam spre iesirea din curtea scolii.
-Ce ai patit la mana? Ma intreaba aceasta ingrijorata uitandu-se la mine.
-Un mic accident, insa nu este grav. A fost cusuta si dezinfectata, ii spun uitandu-ma in ochii ei. Deodata se aude un zgomot. Era stomagul meu care parea foarte nervos. Ma inrosesc usor si Yuki incepe sa rada la scurt timp urmata si de mine.
-Presupun ca n-ai mancat dimineata. Ce zici, vrei sa mergem sa mancam impreuna? Nici eu n-am mancat nimic, imi spune aceasta incet.
-Desigur! Raspund eu repede. Acum ne indreptam cu pasi rapizi spre restaurant. Desi foamea era foarte mare nu vroiam sa intarziem la ore. Dupa ce dam coltul vad ul local micut. Intram inauntru si ne asezam la o masa de sase persoane. Dupa ce-i cerem chelnerului sa ne aduca doua portii de paste, incepem sa discutam despre diferite chestii. Amandoua aveam foarte multe in comun se parea si din acest motiv eram foarte fericita. Simt cum doua brate se pun in jurul gatului meu. Ma intorc si fac ochii mari.
-Ce faci papusico? Ma intreaba Aren cu un zambet pervers pe fata. Langa el mai erau Harumi si Ikuto.
-Bine... pana sa apari tu! Ii raspund dandu-i la oparte bratele. Chelnerul soseste cu comanda si o pune pe masa. Aren, alaturi de prietenii lui se aseaza langa noi.
-Mai adu trei portii de paste, spune roscatul uitandu-se in continuare la mine. Chelnerul da din cap, iar dupa cateva minute apare cu mancarea celor trei. Toti incep sa manance, toti mai putin eu. Stateam si ma uitam la betisoarele de langa farfurie. Habar nu aveam sa mananc cu asa ceva, adica vazusem pe la televizor insa nu incercasem niciodata. “Imi este asa de foame, insa cum sa mananc?”. Imi intorc privirea spre Aren si ma uit cum tine betisoarele si cum le foloseste cu atata usurinta. Acesta observa ca il privesc si ma intreaba:
-Pot sa iti dau o poza cu mine, daca vrei. Stiu ca sunt frumos asa ca nu trebuie sa-mi spui si tu asta.
-Idiotule. Nu ma uitam la tine ci la mainile tale, spun eu usor iritata
-La mainile lui? Ma intreaba Harumi uitandu-se ciudat la mine.
-Vreau sa spun... nu stiu sa folosesc bete pentru a manca, spun eu destul de rusinata.
-Asta era deci, spune Aren privindu-ma. Acesta ia betele de langa farfuria mea dupa care imi ia mana. Primul bat se aseaza la baza degetului mare si se fixeaza cu inelarul, dupa care celalalt bat se prinde cu celelalte doua degete si se fixeaza cu degetul mare si in final poti manca, imi spune acesta conducandu-mi mana in luarea catorva paste si ducerea lor la gura. Roscatul imi da drumul la mana si dupa cateva minute reusesc sa mananc fara probleme. II multumesc, iar dupa ce terminam cu totii de mancat ne indreptam spre liceu. Eu cu Yuki stateam in fata, iar Aren, Ikuto si Harumi in spatele nostru. Aud melodia telefonului meu si ma opresc sa raspund. Toti ceilalti se opresc si ei.
-Alo! Cine este?Alo..., ciudat spun eu inchizand telefonul si punandu-l in ghiozdan. Desi nu-mi dadeam seama cine putea fi mi-am continuat drumul. Yuki imi povestea despre familia ei, insa eu nu prea o ascultam. Ikuto ma intreba si el ce patisem la mana, atragandu-i atentia lui Aren si Harumi. Le-am dat si lor acelasi raspuns ca in cazul lui Yuki. Cand am ajuns in curtea liceului toate fetele venira in jurul lui Aren si a lui Ikuto. Karen ii sari in brate si-l saruta pasional. Sincer, mie mi se facea greata de ce vedeam. Imi intorc privirea si vad un barbat care se indreapta spre mine. Ochii mi se maresc si il privesc uimita.
-David, ce cauti aici? Il intreb curioasa, desi aveam o vaga banuiala.
-Buna si tie Ayera, apropo ce-ti mai face bratul. Ti-am spus ca intr-o luna iti va trece insa trebuie sa ai mare grija, spune acesta privindu-ma.
-Spune odata ce cauti aici, si nu pe ocolite, ii spun indreptandu-ma mai aproape de el.
-Pai sa vezi... Voi fi doctorul scolii, spune acesta frecandu-se in cap.
-Cred ca glumesti? Il intreb eu nervoasa.
-Chiar deloc, mai ales ca voi avea cabinetul chiar langa vestiarul fetelor, spuse acesta visand deja la fetele din liceu imbracate numai in chiloti si sutien sau si mai putin.
-Profesor pervers ce esti! Spun eu dandu-i un pumn in cap. Vom vorbi noi alta data, acum sa sunat. Hai Yuki, spun eu intrand in liceu. Ma gandeam eu ca fratele meu renuntase prea usor la ideea de a pleca cu profesorul in Anglia.
Mai aveam doua ore si puteam sa plec acasa. Aren nu s-a legat deloc de mine in ziua aceea, lucru care ma mirat putin. Roscatul statea pe catedra, cu camasa descheiata si sarutandu-se cu o fata. Telefonul incepe sa-mi sune din nou si-l duc la ureche neroasa. Deja ma saturasem de glumele astea proaste. Era a cincea oara cand suna si nu-mi raspundea nimeni.
-Nu stiu cine esti insa m-am saturat de jocul acesta, spun eu necunoscutului si atragand toate privirile din clasa asupra mea. Aren o dadu la o parte pe cea cu care se saruta si asculta atent convorbirea mea.
-Vino la vechile blocuri, imi spune vocea necunoscuta.
-Poftim! De ce as veni? Il intreb eu aproape tipand.
-Daca nu vrei sa omor pe cineva ar fi bine sa vii cat mai repede. Nu-ti dau mai mult de un sfert de ora. Aaa si sa vii singura, imi spune necunoscutul si inchide. Imi las mana cu telefonul in jos si raman impietrita. Yuki se apropie de mine si ma zgaltaie. Imi revin repede si o iau de umeri.
-Yuki, spune-mi repede unde sunt vechile blocuri! O intreb eu destul de panicata.
-Sunt chiar langa localul unde am mancat. Pe acolo isi fac veacul diferite bande, precum si cativa criminali. Nu este un loc unde sa vrei sa merhi, dar de ce ma intrebi? Ma intreaba aceasta uimita de atitudinea mea.
-Nu nimic, doar vroiam sa stiu. Trebuie sa plec, si Yuki daca vine cumva barbatul acela David spunei orice numai ca n-am primit acest telefon si unde am plecat, spun eu tensionata si iesind repede din clasa. Aren se ridica de pe catedra si iesi dupa mine. Alergam cat de repede puteam spre acel loc. Nu-mi venea sa cred ce se intampla. Cel care ma sunase sigur era un spirit ca cel din padure, si asta era de rau. Ma intreb ce vroia de la mine? Speram sa nu trebuiasca sa lupt, mai ales ca Dany nu era cu mine. Daca afla ca am plecat sa ma intalnesc cu un spirit ca cel din padure singura ma omoara cu mana lui. Bine ca acel loc este plin cu delicventi, daca vad ceva neobisnuit, politia va zice ca sunt nebuni. Cea ce nu-mi dadeam eu seama este ca eram urmarita de cineva.