In spatele scenei, marionetele danseaza... [+16]

[angeliqueVampire]

Taa~Daa!! This is my new fic, non-yaoi this time! Poate, dacă mă convingeţi voi adăuga şi puţine tente yaoi sau yuri , dar in mod cert acest fic nu se va baza pe asemenea relaţii şi acestea nu vor fi prezentate în mod explicit, aşa că cei anti-yaoi, citiţi liniştiţi.

Gen: Ficţiune, Drama, Romance, şi puţin Thriller capitolele următoare
Rating: deocamdată are toată lumea voie :D voi semnala dacă apar capitole interzise sub 16
Rezumat: Lena Scar, o fată din Grecia, pleacă împreună cu profesoara ei în Londra, unde speră să găsească inspiraţia pentru a scrie o carte de dragoste. Acolo se întâlneşte cu mai multe persoane care o impresionează prin eleganţă şi rafinament, dar asta până când va trece pragul dintre realitate şi vis. La căderea cortinei se vede uşor că, undeva în spatele scenei, marionetele dansează...


Capitolul 1 – Nou-venita

„Prin văzduhul acoperit de nori curg lin primele raze de lumină ale dimineţii. La vederea soarelui ce răsare pe bolta cerească, păsările îşi iau zborul, anunţând cu glasurile lor subţiri venirea unei noi zi. Nu există creatură ce să nu audă vocile lor asemeni unui cor bine organizat, vestind cu mândrie şi cu un gram de admiraţie răsăritul.”
Ah, e pur şi simplu patetic! Mai pretind să mă numesc un geniu al literelor? Dacă va vedea vreodată doamna Stonehead primele rânduri ale poveştii de dragoste pe care încercam să o scriu, va rămâne surprinsă de cât de mult am decăzut. E adevărat, sunt o maniacă a scrisului în căutare de inspiraţie.
Nici susurul apelor, nici şoaptele florilor, nici chiar culoarea de verde-crud a ierbii nu mă puteau face să îmi imaginez o poveste extraordinară de dragoste. Acum, ca niciodată, spiritul creativ m-a părăsit. Asta sunt eu, un geniu fără experienţă, o flacără arzătoare într-un trup pictisit.
Nu înţeleg de ce am urmat-o pe profesoara mea de literatură, Cyril Stonehead, aici, în mijlocul urbanităţii şi al mitocăniei. Poate că, pasiunea mea pentru litere mă determinase să-mi părăsesc familia şi să locuiesc într-o clădire aproape de ruină, în centrul Londrei. Natura umană, prin existenţa ei, contrazicea toate legile elementare ale fizicii, sau cel puţin aşa obişnuiam să cred odată.
Pentru lipsa mea de raţiune, am primit o cameră ceva mai mare decât o celulă de la puşcărie, mobilată cu un dulap gigantic, de lemn de stejar, cred, continuat înspre geam cu un birou ce arăta la fel de masiv şi de infect. Pervazul ferestrei era secţionat, iar paremi-se că şi lemnele ce alcăuitau cadrul geamului erau puţin cam putrede. Patul, nu mă putem plânge, era mare. Totuşi, deşi de la distanţă arăta cât de cât uman, de îndată ce te lăsai pe el, aveai impresia că coloana ţi se rupe în bucăţi.
Nu am apucat să fac altceva decât să mă plâng de când am ajuns aici. Îmi vine să cred că şi inspiraţia mea s-a plictisit de lipsa mea de cooperare şi m-a părăsit. Sunt momentan în căutare de poveşti pe care să le pot descrie aşa cum ştiu eu, iar cele mai bune poveşti de dragoste se petrec pe băncile şcolii.
Am avut curajul să mă înscriu la un liceu din centrul Londrei, nu mai ştiu exact cum se numeşte, pe baza unui buletin fals, deoarece eu îmi terminasem studiile liceale în Grecia, ţara mea de origine.
Prima mea zi de şcoală, dar eu nu simţeam nimic special. Poate îmi era teamă că nu voi putea vorbi engleza cu accentul specific englezilor, dar mi-am scos actul de identitate şi am citit în gând : „Naţionalitate: Americană”. Am răsuflat uşurată.
Am ridicat cu multă eleganţă geanta uşoară ce îmi atârna pe umărul stâng şi mi-am verificat caietele. Bineînţeles, uitasem să îmi pun micul meu jurnal. Ciudat, cum naiba ajunsese jurnalul meu chiar în baie? Am oftat din nou, puţin intrigată, iar în tracăt am privit oglinda lipită grosolan de faianţă.
Mi-am tras cu stângăcie colţul din exteriorul ochiului drept, încercând să mai adaug nişte tuş. Bun, acum eram cât de cât simetrică. O altă obsesie era ca şuviţele mele roz să atârne, acoperindu-mi fruntea. Restul părului, de culoarea cafelei, mi l-am ascuns cu tact sub căciula de lână ce mi-am îndesat-o pe cap. Mi-am privit încă odată faţa acoperită cu un strat aproape insesizabil de cremă bronzantă, deoarece pielea mea eram mai albă ca brânza, contrar originii mele mediteraneene, şi mi-am trecut din nou mâna pe sub ochii verzi, conturaţi cu tuş şi cu vopsea albăstruie. Dacă tot era momentul, mi-am aranjat şi fularul în dungi şi am ieşit din baie, dându-mi seama că era destul de târziu.
Nu avea rost să mai închid „apartamentul”, deoarece nici un om întreg la cap nu ar putea intra în clădirea aceasta apropate dărâmată, de zece etaje. Totuşi, i-am făcut pe plac conştiinţei mele şi am vârât cheia în broască, răsucind-o uşor. Îmi era destul de frică să folosesc liftul, aşa că am alergat pe scări de la etajul şapte până la parter.
Când am ieşit afară, am realizat că în faţa mea era întinsă o cu totul altă lume. De pe fereastra mea, vedeam un parc verde şi cufundat în linişte. Jos, verdeaţa nu dipăruse cu totul, dar era umbrită de betoanele ce se aşterneau peste tot în juru-mi. Am păşit sfios, eu, fată de la ţară, atingând cu adidaşii trotuarul.
Am pornit puţin încordată, dar am căpătat curaj pe măsură ce înaintam. Şcoala nu era foarte departe, cam la zece minute de mers. Încă de la distanţă, am putut citi pe gardul ce împrejmuia clădirea în formă de „L”: „The Literature and Poetry High School of London”. Am oftat din nou, emoţiile cuprinzându-mă dintr-o dată.
M-am apropiat şi mai tare de gard, dar pe când să dau una dintre porţi la o parte să pot intra, un domn înalt şi bine făcut m-a oprit, vorbindu-mi pe un ton răstit şi aprins:
- Nu puteţi intra, miss!
Am încercat să îi explic că sunt elevă nouă în clasa a zecea, dar el a refuzat vehement să mă asculte. După cinci minute în care am făcut tot posibilul să îi relatez domnului povestea mea, o femeie micuţă, cu un cap mai scundă decât mine şi cu un ten alb ca varul mi s-a adresat cu o voce piţigăiată:
- EÅŸti Lena Scar?
Am dat din cap, inaptă să vorbesc în acel moment, după ce îmi consumasem toată capacitatea vocală pe domnul de la poartă.
Femeia a deschis poarta, ţintuindu-l pe cel ce mă oprise cu o privire ce ar putea omorî. Am intrat sfioasă, cercetând-o pe doamna ce îmi vorbise acum câteva secunde. Probabil că era şi mai mică dacă nu era încălţată cu acei pantofi lăcuiţi cu tocuri foarte înalte, de se potriveau de minune cu costumul roşu ce i se mula pe corp. Cocul ei negru îi accentua şi mai tare faţa albă, pe care nu era aşezată nici-o şuviţă mai rebelă. După ridurile pe care le avea, am presupus că era destul de bărtână.
- Urmează-mă, miss Scar! Mi-a spus ea, luând-o înainte.
Doamna m-a condus într-un birou foarte cochet, aflat la etajul unu al şcolii. Acolo, m-a lăsat să aştept la uşă cât timp a căutat o foaie de hârtie, pe care mi-a întins-o, zâmbind rigid.
- În fiecare zi ai cursuri de la opt la trei, cu pauză de prânz de patruzeci şi cinci de minute, la ora unu. Eşti în clasa a zecea A, chiar ultima sală, cea de la capătul scărilor. Aici ai orarul, iar dacă ai nevoie de ceva, sunt aici zilnic până la ora doi. Distracţie plăcută, miss Scar.
Am surâs uşor, mulţumindu-i, şi m-am îndreptat spre clasa unde aveam să-mi petrec următorii trei ani.


Păreri? Ceva? :D

[BloodyInnocence]

interesanta poveste si si m-ai interesant este titlul, care sincer m-a atras la povestea ta. Chiar sunt curioasa sa stiu cum vei continua de acum incolo si unde se indreapta povestea.
Ai cateva greseli de tastare, insa nu sar si nici nu strica aspectul capitolului.
Este putin amuzant inceputul acela banal, amuzantul fiind creat de parerea fetei care si ea recunoaste banalitatea si cliseicul din acele cateva randuri. Desi in mod normal nu ma atrage acest fel de inceputuri tu chiar ai reusit sa distragi atentia de la inceput prin reactia fetei.
Descriere ai exact cat trebuie pentru un prim capitol, dialog la fel, naratiunea e si ea prezenta.
Mai ai un plus si pentru faptul ca nu este un fic cu vampiri, pt ca sincer m-am saturat de ele.;)) sau cel putin sper sa nu fie cu vampiri.

[Sushiiushii]

Well..de si la inceput titlul mi s-a parut putin cam kilometric XD ... rezumatul care l-ai facut ..waw: E original! Eu am o obsesie ptr chestiile originale :P

Ai inceput cu dreptul, ai avut o baza de informatii, cu descrierea si naratiunea nu te-ai lasat mai prejos, iar dialogul nu e sec. Actiunea a decurs lin, captandu-ne atentia. :D

Ai avut cateva greseli de tastare, dar din pacate sunt in criza de timp, si nu pot sa le enumar.In mare mi-a placut, si sunt curioasa ce va urma. :P

Mi-a palcut ideea!
Te rog sa-mi scuzi postul cam scurt..dar trebuie sa plec, si nu vrea sa uit sa iti las un comentariu. :D
Astept nexu, si felicitari pentru inceput.

with.much.love.kagome

[angeliqueVampire]

Capitolul 2 – Hyde, Mya şi Scena. O impresie generală despre prima zi de liceu

Băncile abia lăcuite erau parţial distruse şi incredibil de mâzgălite. Sărind peste acest defect, clasele aveau o poziţie foarte bună în raport cu lumina de afară şi cu direcţia vântulul ce era prezent non-stop în vieţile englezilor.
Aşa cum era de aşteptat, toţi s-au întors spre mine când m-au văzut intrând, mirându-se în tăcere de apariţia mea. Din moment ce toate feţele priveau instinctiv în ochii mei, am decis să zâmbesc uşor, fără să slăbesc nici măcar o clipă privirea adâncă cu care îi cercetam pe fiecare.
Mi-am făcut loc printre bănci până am ajuns în spatele clasei. Acolo, mi-am trântit geanta de un scaun liber şi mi-am dat haina verde jos, agăţând-o de cuier. Simţeam în ceafă zecile perechi de ochi ce erau aţintite asupra corpului meu şi îmi urmăreau fiecare mişcare, dar am ales să trec peste acest detaliu enervant şi să mă aşez liniştită în bancă.
Au trecut cel mult cinci minute, când un băiat scund a intrat în clasă, cărând un ghiozdan ce părea mult mai mare decât el. Jumătate dintre cei aflaţi în casă au sărit ca arşi, îmbrăţişându-l pe noul sosit. Restul au privit sceptici, ca şi mine, sceneta, răsfoind prin cărţile lor groase.
Mare mi-a fost mirarea când am observat că ochii noului venit mă priveau pe mine. Albastrul irisului lui mă înnebunea, în timp ce privirea lui serioasă, ce nu răspundea la dragostea celorlalţi, încerca să mă pătrundă. Mi-am plecat capul, iar băiatul a venit spre mine, spunându-mi:
- Miss Scar, nu-i aşa? A întrebat, rânjind. N-a aşteptat un răspuns, ci a continuat. Dacă nu te superi, aş dori să stau în bancă cu tine.
Am ridicat capul, uimită de zâmbetul acela larg şi orbitor ce înlocuise privirea glaciară. M-am ridicat, făcându-i loc să traverseze spre cealaltă parte a băncii. Era, întradevăr, mult mai mic la înălţime decât mine, capul lui ajungându-mi undeva în zona gâtului. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, toţi amicii lui, cei care au sărit pe el, păstrau această trăsătură.
-Nu ai de gând să te aşezi? A întrebat el, văzându-mi probabil ţintuită şi pierdută în propriile-mi gânduri.
- Ba da, am ÅŸoptit.
- Numele meu este Hyde. Încântat să te cunosc, miss.
Am scuturat cu grijă mâna ce s-a întins spre mine, prezentându-mă cu tot numele, cel fals, bineînţeles.
- Eu sunt Lena. Lena Scar.
- Se vede că eşti nouă. Aici nimeni nu se prezintă cu numele adevărat, a râs el.
- N-ai grijă, Hyde. Ce mi se poate întâmpla? A întrebat eu, uitându-mă la el cu ochi sfidători. Practic, secretul identităţii era de partea mea.
Am urmărit cu mare grijă mişcările lui pe parcursul întregii ore de gramatică. Sincer, nici nu mă atrăgea ţinuta zveltă a profesorului. Aşadar, am continuat să privesc absorbită până şi cele mai inocente gesturi ale brunetului. Şi el, ca şi mine, îşi întorcea filele caietului într-una, neavând probabil chef să scrie. Pe acoluri mai desena nişte schiţe ce reprezentau un fel de marionete, dar în rest caietul lui era aproape la fel de alb precum al meu. Am stăruit cu ochii asupra mâinilor lui atât de abile şi a dexterităţii lui remarcabile, ce îi conferea o aură hazlie.
După o bucată de timp, băiatul s-a simţit intimidat de privirile mele tot mai intense, aşa că şi-a cerut voie la toaletă. Cât timp a lipsit, m-a atras gândul să-i scriu lecţia în caiet, ca pe urmă să i-l cer sub pretextul că nu apucasem să îmi copiez tot. Cu un asemenea gest, aş fi dat dovadă de sprijin faţă de colegii mei şi, totodată, era un bun pretext pentru a vede mai îndeaproape schiţele asupra cărora lucrase atât de sârguincios în timpul orei.
Zis şi făcut. I-am cuprins pixul în mâna dreaptă şi i-am deschis caietul, trăgând prima dată doar de copertă. Pe prima pagină era scris cu litere de tipar „Scena e viaţa mea!”. M-am uitat cruciş la mesaj şi am continuat să răfoiesc caietul. Pe fiecare pagină, într-un anumit loc, era câte un motto dedicat acestei aşa zise „scene”.
- Scar, tabla e în partea asta! A spus profesorul, atrăgându-mi atenţia.
Mi-am îndreptat spatele şi am lăsat la locul lui caietul lui Hyde. Domnul de la catedră s-a apropiat de banca mea, iar corpul meu a început să tremure uşor. Bărbatul, nu trecut de patruzeci de ani, m-a luat caietul în mână, atingându-l cu scârbă, şi l-a răsfoit. Nu scrisesem nimic.
- Mya, dă-i caietul tău domnişoarei Scar după oră, să vadă cum arată o lecţie de gramatică.
O fată blondă şi-a întors repede capul spre mine. Profesorul se uita la ea, aşteptând un răspuns, şi eu la fel. Ea a dat din cap, privindu-mă cu multă atenţie, exact cum o făcuse şi Hyde când intrase în clasă. Răsuflând uşurat, bărbatul s-a întors cu faţa la tablă. Blonda în schimb a continuat să mă privească. Trăsăturile ei nordice, adică pielea de un alb incredibil de imaculat, ochii albaştii ce sclipeau şi genele lungi şi dese îi subliniau aura feerică, contrazisă total de irascibilitatea ce o trăda forma gurii şi buzele strânse, acoperite cu un ruj roşu aprins.
I-am aruncat o privire jucăuşă, iar ea a răspuns acesteia printr-un zâmbet neîncrezător şi fals. E clar, această fată nu era o persoană în care să pot avea încredere.
Totuşi, în pauză, frumoasa blondă mi-a întins caietul, încercând să se aplece suficient încât să mă poată privi în ochi. Era cu cel puţin un cap mai mare decât mine. Am înghiţit în sec, apoi i-am mulţumit ciudatei creaturi. Restul au ieşit din clasă în timpul pauzei, căutându-şi de lucru pe afară, în timp ce eu am rămas ţintuită pe scaun, cu caietul în mână, citind aceleaşi fraze pe care le întâlnisem şi în caietul lui Hyde.
Cu o curiozitate de nestăpânit, am comparat scrisul brunetului cu scrisul fetei. Într-adevăr, diferenţele erau remarcabile în ceea ce privea estetica, cât şi în conţinutul mesajelor. Cu toate astea, aceeaşi scenă era pomenită, ba chiar idolatrizată în toate frazele pe care le-am întâlnit.
M-am rugat cu ochii închişi să nu fiu prinsă şi am scotocit prin ghiozdanul colegei ce stătea în faţa mea, căutând un caiet la întâmplare. S-a făcut că am nimerit exact caietul de literatură, pe care am început imediat să-l citesc cu mare grijă, fiind atentă la cine intră şi iese pe uşa clasei. Nu mare mi-a fost mirarea când am întâlnit şi compuneri întregi despre această scenă, dar din păcate, aşa cum se întâmplă în toate dăţile când faci ceva şi nu vrei să fi prins, colegii ce scunzi au dat năvală în clasă, aşa că tot ce mi-a mai rămas a fost să pun repede caietul la loc de unde l-am luat şi să mă prefac că am nevoie de o gură de aer, astfel să pot părăsi încăperea.
Am ieşti şi eu „în pauză”, alergând pe coridoarele şcolii. În graba mea am trecut val-vârtej pe lângă femeia ce mă poftise în şcoală, pesemne era doamna director, ce părea că vorbeşte de una singură. Am putut distinge doar trei cuvinte din vorbele ei şoptite: „Scena ne aşteaptă.”.


Promit ca din cap. viitor trec la actiune!

[BloodyInnocence]

ok, greseli de tastare nu am vazut, dar sincer am fost captata de ceea ce se intampla pentru a putea observa greselile.
M-ai facut curioasa, extrem de curioasa. Ce este cu aceasta fraza: "Scena ne asteapta"? Si de ce cei doi elevi au diferite motto-uri legate de nu stiu ce scena pe caiete? Este foarte interesant, de abia astept sa aflu ce se ascunde de fapt sub aparentele de scoala normala unde a ajuns Lena Scar;))
App, Hyde imi aminteste de doctor Hyde;)) desi nu seamana cu acesta, de fiecare data cand am citit numele lui parca mi-am adus aminte de doctor Hyde;))
Vino mai repede cu next-ul!