21-08-2011, 08:57 PM
Alexis
Alexis
Alexis
Samuel
Ernest
Vă mulţumesc mult pentru comentarii.
ps: Imaginile cu celelalte personajele le voi pune puţin mai târziu şi voi mai controla capitolul de greşeli, căci acum nu reuşesc - am treabă. Imaginile pe care le-am pus şi pe care le voi pune, reprezintă perfect personajele din mintea mea. Pe Samuel l-am ales special aşa, nu i se vede bine faţa - aici trebuie să vă lucreze imaginaţia vouă deja.
Scuze de dublu post.
Capitolul 9
Au trecut cinci zile de Ñând au făcut pariul ÅŸi de atunci Samuel nu s-a atins de băiat. Intra foarte rar în cameră ÅŸi nu-i vorbea blondului, care la rândul său tăcea ÅŸi el din gură. Era perfect pentru dânsul, să nu fie violat, să nu fie abuzat, să rămână singur ÅŸi să aÅŸtepte. Când îl vedea pe Sam, se încorda ÅŸi aÅŸtepta să se întâmple ceva oribil, dar bărbatul nu-i dădea nici cea mai mică atenÅ£ie. Era nervos, rece ÅŸi distant. Oare a uitat propriile sale cuvinte, care sunau aÅŸa:
"- Doar ştii că nu ai niciun drept să pui condiţii, dar de data asta îţi voi îndeplini pofta. Pe cuvânt, dacă nu am dreptate, te las să pleci, dar până atunci să nu-ţi uiţi locul".
Erau vorbele lui Samuel şi Alexis a crezut în ele, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. Oare ce putea să fie? Blondul devenea din ce în ce mai suspicios şi se gândea la lucruri urâte. Pesimismul îl învăluia cu lanţuri fierbinţi şi simţea că se sufocă. Dacă unchiul său într-adevăr urmărea alte scopuri şi nu îl caută? Dacă are dreptate cel care l-a făcut să sufere pe parcursul ultimilor zile? Nu va rezista dacă lucrurile vor lua o astfel de întorsătură, va muri de nefericire şi de neputinţă. Acum realiza, într-adevăr ştia că nu vrea să moară! Era atât de tânăr şi avea atât de multe de făcut în viaţă... dacă va scăpa de aici, sigur va fi alt om. A învăţat să aprecieze ceea ce are şi să nu caute peripeţii, a învăţat să iubească viaţa cea pe care o avea, până la răpitorii săi.
Fusese copleşit de aceste gânduri şi nici nu şi-a dat seama când uşa s-a deschis şi vinovatul ideilor sale nebunatice apăruse în faţa lui. Samuel a intrat şi a închis uşa după el. Avea o expresie ciudată pe chip, dar nu a zis nimic. A păşit pănă la biroul din spatele dormitorului şi a luat scaunul, ce era acoperit cu o bucată groasă de material, dar foarte fină şi l-a pus în faţa patului unde stătea aşezat Alexis. S-a aşezat pe el, a pus picior peste picior şi l-a privit direct în ochi, pregătindu-se să zică ceva. Alexis a înghiţit în sec. Iarăşi îl privea pe acest ticălos şi nu înţelegea de ce i se pare atât de cunoscut. Acum că şi-a revenit şi nu mai era într-un profund şoc emoţional, amintirile, gândurile şi ideile sale erau mult mai clare. Dar de unde naiba tipul ăsta era acolo, prezent în acele amintiri?
- Tu... mă cunoşti? întrebă el, fără să aştepte.
A fost prima dată când cineva din ei a rostit vreun cuvânt, timp de cinci zile. Samuel a ridicat o sprânceană în mod ironic şi a răspuns:
- Dar tu cum crezi? Nu ţi se pare că e imposibil să nu cunosc un băiat atât de frumos ca tine, care mi-a satisfăcut poftele de atâtea ori.
Ale s-a strâmbat la auzul acelui compliment slinos, care l-a provocat şi mai mult.
- Nu despre asta vorbesc! Cred că ne cunoaştem de altundeva... îmi aminteşti de cineva, dar nu pot să-mi aduc aminte acum, scrâşni el printre dinţi.
Samuel s-a încordat şi faţa lui a devenit extrem de serioasă.
- Cred că începi să ai halucinaţii. Ţi-a fost dor de mine? întrebă el şi întinse mâna, ca să-i mângâie faţa.
Prima intenţie a băiatului a fost să se ferească, dar nu a făcut-o. Trebuia să rabde, dacă nu dorea să complice situaţia. L-a privit pe bărbatul blond din faţa lui cu indiferenţă şi nu a mai zis nimic. Nu avea rost să-i dea întrebări, oricum nu le răspunde niciodată normal. Dar de ce le-ar răspunde? Cine e Alexis pentru el? O simplă curvă, pe care o fute când are chef.
Samuel şi-a dus degetele de la mâna dreaptă la obrazul palid al băiatului şi l-a mângâiat uşor, iar apoi a zâmbit şi a spus pe un ton amăgitor:
- Am o veste bună şi una proastă, cu care vrei să încep?
- Nu mă interesează, începe cu care vrei, zise Alexis, dar simţi că-i îngheaţă sângele în vene.
Ce fel de veşti? El aştepta doar una, care trebuia să fie bună. Dar cea proastă de unde s-a luat? Dumnezeule, îl irita la culme când cineva vorbea în aşa mod cu el, jucându-se cu cuvintele. Era mai chinuitor decât o palmă peste faţă. Exact, mai bine ar primi o lovitură, ar primi-o cu braţele deschise, numai nu bătaia asta de joc.
- Aha, nu vrei să alegi. Cu atât mai bine, voi începe cu cea proastă. Peste o săptămână vei muri.
S-a lăsat o linişte mortală şi două perechi de ochi se priveau intens, unii plini de răceală şi alţii plini de neîncredere şi de speranţă deşartă.
- Văd cu nu ai cuvinte, să continui cu vestea cea bună: te las să alegi modalitatea prin care vei muri. Ce preferi? Să fii împuşcat, înecat sau ai voi ceva mai original? întrebă Samuel cu note de veselie în voce.
Îşi bătea joc şi se vedea de la o poştă acest lucru. Cum putea să facă una ca asta? Chiar nu simţea niciun pic de milă, nu avea nicio remuşcare? Acum Alexis se întreba, oare câţi oameni a omorât acest tip cu propriile sale mâini? Sigur era murdar de sânge nevinovat până peste cap. Dar ce mai conta? Nu mai conta nimic, e finalul aici, se termină totul. Măcăr vorbele despre unchiul său erau minciuni, asta îl calma.
- Probabil nu înţelegi de ce spun toate astea şi crezi că am uitat de pariul nostru. Am adus dovezile pe care mi le-ai cerut.
- Nu eu le-am cerut, singur te-ai oferit să le aduci şi să-mi dovedeşti, zise băiatul pe un ton metalic.
- Excuse-moi, prinţişorule, ai dreptate de data asta, eu singur m-am oferit şi m-am ţinut de cuvânt, zise Samuel amăgitor de calm şi s-a ridicat de pe scaun.
S-a apropiat de masa pe care a lăsat un rucsac negru când a intrat şi s-a apucat să scoată ceva de acolo, dar pe Alexis nu-l mai interesa nimic, absolut niciun detaliu, nicio dovadă, nimic! La moment i s-a ivit în minte o amintire clară, aproape o imagine ideală, scoasă din ecranul televizorului.
Când era micuţ, nu ţinea minte exact ce vârstă avea, tatăl lui a venit cu un tânăr bărbat necunoscut acasă, pe care l-a prezentat ca pe prietenul său şi a spus că acea persoană va locui o bucată de timp la ei. Alexis avea un tren mare, cu tot cu peron - extrem de frumoasă jucărie, cu care adora să se joace, dar atunci l-a lăsat, în favoarea acelui bărbat. Devenea foarte interesat când vedea persoane noi, pentru că părinţii nu aduceau pe nimeni în casă şi nici pe el nu îl scoteau afară. A fost aşa o perioadă şi ţine minte bine momente de atunci, pentru că l-au marcat extrem de mult. Când părinţii l-au trimis la joacă, ca să nu le încurce, a făcut ce i s-a spus, fără să plângă sau să facă scene, aşa cum copii au obiceiul să procedeze. Altă dată acel bărbat a venit, s-a aşezat lângă el şi a cerut permisiunea să se joace împreună. Ale era încântat, pentru că niciodată, nimeni nu i-a propus aşa ceva. Unchiul cu pricina a zis că se numeşte Samuel şi în câteva zile a devenit preferatul lui Alexis. Unchiul Sammy, aşa cum obişnuia să-i spună mai mereu, îl vizita în fiecare zi şi se jucau cu trenuleţul, iar uneori îi mai povestea şi câte o istorioară foarte interesantă. Într-o zi li s-a alăturat şi tatăl său şi la un moment dar a spus o frază stranie de tot:
- Samuel, observi că ochii tăi seamănă foarte mult cu ochii fiului meu? Sunt la fel de limpezi şi sunt albaştri.
- Nu e o raritate, dragul meu prieten. Seamănă, dar totuşi ai lui Alexis sunt mai deschişi decât ai mei, ca ai Milenei, a spus tânărul bărbat, trecânduşi mâna prin părul blond, pe atunci mult mai scurt şi s-a ridicat de jos.
- Cred că vă ajunge pentru azi atâta joacă, Ale, trebuie să te culci, unchiul Samuel merge cu mine, avem o discuţie foarte importantă.
- Dar tata!!! a exclamat băieţelul nemulţumit peste măsură.
Atunci Samuel l-a mângâiat uşor pe cap şi a rostit:
- Excuse-moi, prinţişorule, sunt foarte ocupat, dar mă voi întoarce la tine. Acum trebuie să dormi.
Alexis a dat din cap, resemnat şi bărbaţii au ieşit din cameră. Sigur că nu s-a culcat, dar stătea şi îşi aştepta prietenul. A trecut mult timp şi el tot nu venea, de aceia a ieşit tiptil din dormitor şi s-a pornit spre sufragerie. Acolo nu era nimeni, dar se auzeau voci şi strigăte stranii din hol. S-a dus până acolo şi a scos capul de după colţ, ca să-şi vadă mama plângând, tatăl roşu de furie şi pe unchiul Sammy gata de plecare. A fugit spre el şi l-a îmbrăţişat cu ambele mâini de picioare, făcându-l să se oprească şi să-i zâmbească. Tatăl său l-a smuls de acolo şi mai mult nu ţinea minte nimic. Pustietate.
Acum că tot îl privea pe răpitorul său, îşi dădea seama că e aceeaşi persoană. Imposibil. De necrezut. Serios, nu-i venea să creadă. Acum avea părul mult mai lung, era mai bine-făcut şi avea un chip schimbat peste măsură, dar cu toate astea, era acelaşi. Trebuia să-i spună pe nume, să-i vadă reacţia.
Samuel s-a apropiat de băiat, cu o cameră video în mână şi cu o mapă mare. Acelea erau dovezile, pe care trebuia să le vadă băiatul şi să-şi scoată toate speranţele din cap. Aşa va fi mai bine pentru el. I le-a aruncat în faţă şi a spus:
- Le las aici, sper să vezi tot până revin.
Nu a explicat unde pleacă. Niciodată nu a făcut asta, pentru că nu simţea nevoia să-i dea explicaţii unei târfe.
- Bine, unchiule Sammy, mă voi uita neapărat. Ah, da, deja ştiu cum vreau să mor - nu contează cum anume, dar în acel moment vei fi nevoit să mă priveşti în ochi, zise micuţul, zâmbi sarcastic şi după asta îl ignoră complet, căci era ocupat cu lecturarea actelor din mapă.
Desigur a reuşit să vadă mirare pe chipul lui Samuel. Bărbatul rămase de-a dreptul stupefiat.
***
Alexis
Alexis
Samuel
Ernest
Vă mulţumesc mult pentru comentarii.
ps: Imaginile cu celelalte personajele le voi pune puţin mai târziu şi voi mai controla capitolul de greşeli, căci acum nu reuşesc - am treabă. Imaginile pe care le-am pus şi pe care le voi pune, reprezintă perfect personajele din mintea mea. Pe Samuel l-am ales special aşa, nu i se vede bine faţa - aici trebuie să vă lucreze imaginaţia vouă deja.
Scuze de dublu post.
Capitolul 9
Au trecut cinci zile de Ñând au făcut pariul ÅŸi de atunci Samuel nu s-a atins de băiat. Intra foarte rar în cameră ÅŸi nu-i vorbea blondului, care la rândul său tăcea ÅŸi el din gură. Era perfect pentru dânsul, să nu fie violat, să nu fie abuzat, să rămână singur ÅŸi să aÅŸtepte. Când îl vedea pe Sam, se încorda ÅŸi aÅŸtepta să se întâmple ceva oribil, dar bărbatul nu-i dădea nici cea mai mică atenÅ£ie. Era nervos, rece ÅŸi distant. Oare a uitat propriile sale cuvinte, care sunau aÅŸa:
"- Doar ştii că nu ai niciun drept să pui condiţii, dar de data asta îţi voi îndeplini pofta. Pe cuvânt, dacă nu am dreptate, te las să pleci, dar până atunci să nu-ţi uiţi locul".
Erau vorbele lui Samuel şi Alexis a crezut în ele, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. Oare ce putea să fie? Blondul devenea din ce în ce mai suspicios şi se gândea la lucruri urâte. Pesimismul îl învăluia cu lanţuri fierbinţi şi simţea că se sufocă. Dacă unchiul său într-adevăr urmărea alte scopuri şi nu îl caută? Dacă are dreptate cel care l-a făcut să sufere pe parcursul ultimilor zile? Nu va rezista dacă lucrurile vor lua o astfel de întorsătură, va muri de nefericire şi de neputinţă. Acum realiza, într-adevăr ştia că nu vrea să moară! Era atât de tânăr şi avea atât de multe de făcut în viaţă... dacă va scăpa de aici, sigur va fi alt om. A învăţat să aprecieze ceea ce are şi să nu caute peripeţii, a învăţat să iubească viaţa cea pe care o avea, până la răpitorii săi.
Fusese copleşit de aceste gânduri şi nici nu şi-a dat seama când uşa s-a deschis şi vinovatul ideilor sale nebunatice apăruse în faţa lui. Samuel a intrat şi a închis uşa după el. Avea o expresie ciudată pe chip, dar nu a zis nimic. A păşit pănă la biroul din spatele dormitorului şi a luat scaunul, ce era acoperit cu o bucată groasă de material, dar foarte fină şi l-a pus în faţa patului unde stătea aşezat Alexis. S-a aşezat pe el, a pus picior peste picior şi l-a privit direct în ochi, pregătindu-se să zică ceva. Alexis a înghiţit în sec. Iarăşi îl privea pe acest ticălos şi nu înţelegea de ce i se pare atât de cunoscut. Acum că şi-a revenit şi nu mai era într-un profund şoc emoţional, amintirile, gândurile şi ideile sale erau mult mai clare. Dar de unde naiba tipul ăsta era acolo, prezent în acele amintiri?
- Tu... mă cunoşti? întrebă el, fără să aştepte.
A fost prima dată când cineva din ei a rostit vreun cuvânt, timp de cinci zile. Samuel a ridicat o sprânceană în mod ironic şi a răspuns:
- Dar tu cum crezi? Nu ţi se pare că e imposibil să nu cunosc un băiat atât de frumos ca tine, care mi-a satisfăcut poftele de atâtea ori.
Ale s-a strâmbat la auzul acelui compliment slinos, care l-a provocat şi mai mult.
- Nu despre asta vorbesc! Cred că ne cunoaştem de altundeva... îmi aminteşti de cineva, dar nu pot să-mi aduc aminte acum, scrâşni el printre dinţi.
Samuel s-a încordat şi faţa lui a devenit extrem de serioasă.
- Cred că începi să ai halucinaţii. Ţi-a fost dor de mine? întrebă el şi întinse mâna, ca să-i mângâie faţa.
Prima intenţie a băiatului a fost să se ferească, dar nu a făcut-o. Trebuia să rabde, dacă nu dorea să complice situaţia. L-a privit pe bărbatul blond din faţa lui cu indiferenţă şi nu a mai zis nimic. Nu avea rost să-i dea întrebări, oricum nu le răspunde niciodată normal. Dar de ce le-ar răspunde? Cine e Alexis pentru el? O simplă curvă, pe care o fute când are chef.
Samuel şi-a dus degetele de la mâna dreaptă la obrazul palid al băiatului şi l-a mângâiat uşor, iar apoi a zâmbit şi a spus pe un ton amăgitor:
- Am o veste bună şi una proastă, cu care vrei să încep?
- Nu mă interesează, începe cu care vrei, zise Alexis, dar simţi că-i îngheaţă sângele în vene.
Ce fel de veşti? El aştepta doar una, care trebuia să fie bună. Dar cea proastă de unde s-a luat? Dumnezeule, îl irita la culme când cineva vorbea în aşa mod cu el, jucându-se cu cuvintele. Era mai chinuitor decât o palmă peste faţă. Exact, mai bine ar primi o lovitură, ar primi-o cu braţele deschise, numai nu bătaia asta de joc.
- Aha, nu vrei să alegi. Cu atât mai bine, voi începe cu cea proastă. Peste o săptămână vei muri.
S-a lăsat o linişte mortală şi două perechi de ochi se priveau intens, unii plini de răceală şi alţii plini de neîncredere şi de speranţă deşartă.
- Văd cu nu ai cuvinte, să continui cu vestea cea bună: te las să alegi modalitatea prin care vei muri. Ce preferi? Să fii împuşcat, înecat sau ai voi ceva mai original? întrebă Samuel cu note de veselie în voce.
Îşi bătea joc şi se vedea de la o poştă acest lucru. Cum putea să facă una ca asta? Chiar nu simţea niciun pic de milă, nu avea nicio remuşcare? Acum Alexis se întreba, oare câţi oameni a omorât acest tip cu propriile sale mâini? Sigur era murdar de sânge nevinovat până peste cap. Dar ce mai conta? Nu mai conta nimic, e finalul aici, se termină totul. Măcăr vorbele despre unchiul său erau minciuni, asta îl calma.
- Probabil nu înţelegi de ce spun toate astea şi crezi că am uitat de pariul nostru. Am adus dovezile pe care mi le-ai cerut.
- Nu eu le-am cerut, singur te-ai oferit să le aduci şi să-mi dovedeşti, zise băiatul pe un ton metalic.
- Excuse-moi, prinţişorule, ai dreptate de data asta, eu singur m-am oferit şi m-am ţinut de cuvânt, zise Samuel amăgitor de calm şi s-a ridicat de pe scaun.
S-a apropiat de masa pe care a lăsat un rucsac negru când a intrat şi s-a apucat să scoată ceva de acolo, dar pe Alexis nu-l mai interesa nimic, absolut niciun detaliu, nicio dovadă, nimic! La moment i s-a ivit în minte o amintire clară, aproape o imagine ideală, scoasă din ecranul televizorului.
Când era micuţ, nu ţinea minte exact ce vârstă avea, tatăl lui a venit cu un tânăr bărbat necunoscut acasă, pe care l-a prezentat ca pe prietenul său şi a spus că acea persoană va locui o bucată de timp la ei. Alexis avea un tren mare, cu tot cu peron - extrem de frumoasă jucărie, cu care adora să se joace, dar atunci l-a lăsat, în favoarea acelui bărbat. Devenea foarte interesat când vedea persoane noi, pentru că părinţii nu aduceau pe nimeni în casă şi nici pe el nu îl scoteau afară. A fost aşa o perioadă şi ţine minte bine momente de atunci, pentru că l-au marcat extrem de mult. Când părinţii l-au trimis la joacă, ca să nu le încurce, a făcut ce i s-a spus, fără să plângă sau să facă scene, aşa cum copii au obiceiul să procedeze. Altă dată acel bărbat a venit, s-a aşezat lângă el şi a cerut permisiunea să se joace împreună. Ale era încântat, pentru că niciodată, nimeni nu i-a propus aşa ceva. Unchiul cu pricina a zis că se numeşte Samuel şi în câteva zile a devenit preferatul lui Alexis. Unchiul Sammy, aşa cum obişnuia să-i spună mai mereu, îl vizita în fiecare zi şi se jucau cu trenuleţul, iar uneori îi mai povestea şi câte o istorioară foarte interesantă. Într-o zi li s-a alăturat şi tatăl său şi la un moment dar a spus o frază stranie de tot:
- Samuel, observi că ochii tăi seamănă foarte mult cu ochii fiului meu? Sunt la fel de limpezi şi sunt albaştri.
- Nu e o raritate, dragul meu prieten. Seamănă, dar totuşi ai lui Alexis sunt mai deschişi decât ai mei, ca ai Milenei, a spus tânărul bărbat, trecânduşi mâna prin părul blond, pe atunci mult mai scurt şi s-a ridicat de jos.
- Cred că vă ajunge pentru azi atâta joacă, Ale, trebuie să te culci, unchiul Samuel merge cu mine, avem o discuţie foarte importantă.
- Dar tata!!! a exclamat băieţelul nemulţumit peste măsură.
Atunci Samuel l-a mângâiat uşor pe cap şi a rostit:
- Excuse-moi, prinţişorule, sunt foarte ocupat, dar mă voi întoarce la tine. Acum trebuie să dormi.
Alexis a dat din cap, resemnat şi bărbaţii au ieşit din cameră. Sigur că nu s-a culcat, dar stătea şi îşi aştepta prietenul. A trecut mult timp şi el tot nu venea, de aceia a ieşit tiptil din dormitor şi s-a pornit spre sufragerie. Acolo nu era nimeni, dar se auzeau voci şi strigăte stranii din hol. S-a dus până acolo şi a scos capul de după colţ, ca să-şi vadă mama plângând, tatăl roşu de furie şi pe unchiul Sammy gata de plecare. A fugit spre el şi l-a îmbrăţişat cu ambele mâini de picioare, făcându-l să se oprească şi să-i zâmbească. Tatăl său l-a smuls de acolo şi mai mult nu ţinea minte nimic. Pustietate.
Acum că tot îl privea pe răpitorul său, îşi dădea seama că e aceeaşi persoană. Imposibil. De necrezut. Serios, nu-i venea să creadă. Acum avea părul mult mai lung, era mai bine-făcut şi avea un chip schimbat peste măsură, dar cu toate astea, era acelaşi. Trebuia să-i spună pe nume, să-i vadă reacţia.
Samuel s-a apropiat de băiat, cu o cameră video în mână şi cu o mapă mare. Acelea erau dovezile, pe care trebuia să le vadă băiatul şi să-şi scoată toate speranţele din cap. Aşa va fi mai bine pentru el. I le-a aruncat în faţă şi a spus:
- Le las aici, sper să vezi tot până revin.
Nu a explicat unde pleacă. Niciodată nu a făcut asta, pentru că nu simţea nevoia să-i dea explicaţii unei târfe.
- Bine, unchiule Sammy, mă voi uita neapărat. Ah, da, deja ştiu cum vreau să mor - nu contează cum anume, dar în acel moment vei fi nevoit să mă priveşti în ochi, zise micuţul, zâmbi sarcastic şi după asta îl ignoră complet, căci era ocupat cu lecturarea actelor din mapă.
Desigur a reuşit să vadă mirare pe chipul lui Samuel. Bărbatul rămase de-a dreptul stupefiat.
***