30-07-2011, 11:10 AM
Mersi mult pentru comentarii (opt comentarii, am impresia că e record aici). Am mai spus deja că mor de lene în ultima perioadă, dar cum vreo cinci persoane m-au întrebat când pun cont anume la acest fanfic, am zis să scriu ceva acum. Mi-a mai venit o idee nebunatică în legătură cu el, sănătate să fie şi chef de a scri. Ştiu, sunt o nesimţită că întind timpul, credeam că vara voi scri romane, dar nu e aşa...
Şi bun venit cititorilor noi, mă simt fericită când vă văd la ficurile mele. Lectură plăcută.
Se simţea gol. Doar acesta era cuvântul potrivit pentru a descrie acea pustietate ce s-a ascuns în adâncul sufletului său rănit. Acele atingeri dure au extras orice urmă de speranţă, au distrus totul şi acum lui Alexis îi rămânea doar să se supună. Nu-şi înţelegea gândurile sale proprii, darămite să le mai înţeleagă pe cele străine. Faptele acestui necunoscut erau bazate pe oarecare gânduri şi idei, ar fi logic. Dar care erau ele? Poate explicaţia era mult mai uşoară, poate acest bărbat era bolnav la cap? Alexis nu gândea chiar aşa, dar era sigur că acum stă lângă un pervers obsedat şi nu poate să scape nicidecum din strânsoarea acestuia. Au mai participat şi alţi monştri în acest spectacol de prost gust, deci e imposibil ca toţi să fie duşi cu pluta. Sau cine-i mai ştie, cum a zis mai înainte, sigur erau făcuţi de aceeaşi mamă: impertinenţi, nebuni şi fără pic de milă în inimi.
Oare totul consta în nişte amărâte de acte pe care le căuta acest blond ce l-a îmbrăţişat cu o mână de talie şi părea să fi adormit? Şi nu dormea, nesimţitul, doar avea ochii închişi, starea relaxantă de după extaz. Răsufla din greu şi îl ţinea strâns, dar care era rostul acestui gest? Alexis nu ar fi încercat să fugă, era conştient de consecinţe. A încercat deja acest truc şi unde a ajuns? Exact, totul a devenit şi mai rău ca înainte. Simţea că se sufocă, că nu mai are aer. Încerca din răsputeri să-şi amintească dacă a asistat vreodată la ceva straniu când erau încă părinţii lui vii, dar nu îi venea nimic în minte. Totuşi ceva groaznic i-a apărut în faţă, parcă i-a turnat cineva multă apă rece în cap şi a revenit la realitate. Era absurd, dar... dacă aceşti tipi i-au omorât părinţii? Dacă mama şi tata erau în altă lume din cauza acestor oameni fără credinţă? Oare accidentul a fost trucat? De ce nu s-a gândit la asta mai înainte?
Alexis, fără să îşi dea seama ce face, s-a ferit ca ars de lângă Samuel, iar cel din urmă deschise ochii imediat şi îl privi într-un mod destul de straniu.
- Acum mi-am dat seama... tu... voi... mi-aţi omorât părinţii? Da?! Am dreptate, nu-i aşa?! strigă el pe un ton isteric şi îl privi pe bărbat cu ochii mari şi roşii de furie.
Alexis era genul acela zvăpăiat, care acum poate părea distrus, fără speranţă, iar peste două minute totul se schimbă radical şi iată apare un băiat dornic de răzbunare şi de explicaţii. Nu îşi dădea seama că încă e în pierdere şi nu va putea face nimic, acum gândurile sale şi cuvintele, noile sale descoperiri, acum doar asta era important! Nu s-a gândit nicio clipă că poate nu e corect de data asta, parcă a găsit o ieşire din situaţie, un rezultat pe care-l aştepta demult. Şi se pare că Samuel a înţeles asta.
- După fiecare partidă de sex îţi vin idei stupide şi aberante? întrebă bărbatul calm şi se ridică de pe pat.
Alexis trase plapuma la sine şi-şi acoperi corpul cu ea, dar nu din cauza ruşinii, mai ales că nu simţea asta la momentul de faţă. Îi era greaţă de sine însuşi, de acele pete roşii de pe pielea sa, de acele picături albe de spermă ce zăceau pe burta-i plată. Îi era silă de faptul că s-a culcat, fie şi fără voie, cu un posibil criminal, ce i-a omorât părinţii.
- Ştiam eu că ceva nu-i în regulă, nu degeaba poliţia ascunde detaliile de mine şi de unchiul meu! Nu îmi vine să cred! strigă el şi mai iritat.
Samuel, care până acum era foarte calm, se repezi spre dânsul şi în următoarea secundă era deasupra băiatului, îndesându-l în saltea. Mâinile sale îi strângeau umerii, îl presau tot mai dur şi sigur micuţul era să se aleagă cu noi vânătăi.
- Ascultă atent, copil prost ce eşti, nu ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbeşti! Unchiul tău e un bandit, un asasin fără obraz. Dacă se purta frumos cu tine, asta nu înseamnă că te iubeşte şi vrea să te ajute! Să-ţi spun ce vrea cu adevărat moşul? Vrea să te îngroape, ca să deţină el firma şi tot ce a rămas de la tatăl tău. Acum trebuie să fie foarte fericit că ai dispărut din peisaj, mai mult de atât, nici nu te caută! Erai nu mai mult de o figură amărâtă de şah pe tabla lui de joc! îi spuse bărbatul, aproape scrâşnind din dinţi.
- Serios? Aş zice că tabla de joc o deţii tu şi te joci cu mine, chiar şi acum! Crezi că te voi crede? Eu pe tine?! Mă faci să râd! zise Alexis şi în următorul moment începu să râdă.
Acel râs era amar, fără pic de veselie. Mai degrabă îţi venea să plângi după auzul acelor sunete ce-i ieşeau dintre buzele muşcate. Totul în jur mirosea a disperare, a ură, a fals. Samuel îi trase o palmă puternică şi îl apucă te păr, provocându-i durere, dar Ale nici n-o simţea. Era copleşit de emoţii, era isteric.
- Ai dreptate, eşti un nimic pentru mine, dar nu te-am minţit niciodată. Mereu ţi-am spus adevărul, ţi-am explicat ce vreau şi îţi mai repet o dată: vreau să-mi spui totul despre acte! E imposibil să nu ştii despre ce vorbesc. Dar clarificăm asta altă dată. Ţi-ai dat seama că îmi place enorm corpul tău? Ador să te fac să suferi în modul acesta. Uneori am impresia că începe să îţi placă, zise Sam şi zâmbi provocator.
Alexis îl privi preţ de câteva secunde, zâmbi straniu şi îl scuipă drept în faţă. Samuel s-a pierdut, dar tot atât de repede şi-a revenit. Şi-a dus mâna la obraz, a luat saliva pe degete şi a dus-o la buze. A scos limba şi şi-a lins uşor degetele, privindu-l pe băiat direct în ochii săi albaştri şi mari. Alexis avea o expresie şi mai pierdută, nu înţelegea de ce nu a primit un pumn imediat după ce a făcut acea prostie, nu înţelegea de ce bărbatul din faţa lui făcea ceea ce făcea... era pur şi simplu m i z e r a b i l!
- Eşti nebun, nu cred că ai o limită oarecare, şopti el dezorientat.
Samuel se ridică şi zise, de parcă nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun:
- Trebuie să continuăm discuţia. Cum am mai spus, nu te-am minţit, uite, îţi spun totul aşa cum este, îţi dăruiesc realitatea, adevărul. Gândeşte-te, de ce mai eşti aici? De ce nu te-a salvat nimeni? Crezi că unchiul tău nu era în stare să te salveze? Au trecut atâtea zile! Doar nu eşti pe alt continent, eşti în acelaşi oraş unde te-ai născut şi ţi-ai trăit viaţa! Oare eşti atât de naiv şi nu înţelegi că bărbatul la care ţineai, te-a trădat? Pun pariu că poliţia nici nu ştie că ai dispărut, că prietenii tăi sunt siguri că acum eşti în Spania la mare sau undeva prin Alpi şi te distrezi de minune. O variantă bună ar mai fi că îţi continui studiile tot peste hotare, orice ar fi convenabil pentru iubitul tău unchi. Ai prins ideea?
Alexis dădea din cap, de parcă dorea să alunge aceste cuvinte ce-i tăiau răsuflarea. Nu găsi nimic mai bun de făcut, decât să-şi astupe urechile şi să închidă ochii. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji, dar nu simţea nimic. Nu dorea să vadă şi să audă nimic, nu putea să-l creadă pe acest imbecil. Samuel se aşeză din nou pe pat, se întinse frumos şi aşteptă ca băiatul să se liniştească. Au trecut cam zece minute, până a auzit vocea ştearsă a lui Alexis:
- Nu vreau să te cred.
- Nu te impun, dar gândeşte bine. Aş putea să îţi dovedesc asta, vrei? Eşti sigur că vrei să-ţi aduc dovezi clare? Atunci nu va mai fi cale de întoarcere.
Alexis îl privi sigur şi dădu din cap, în semn de aprobare. Ştia că nu există aşa dovezi, el îşi cunoştea unchiul prea bine, dar dorea să vadă ce va mai alcătui acest ticălos.
- Perfect, voi organiza totul, special pentru Măria Ta, dar cu o condiţie: dacă am dreptate, vei fi al meu, fără să te împotriveşti, spuse Samuel şi rânji sarcastic.
- Da, dar dacă nu aduci nicio dovadă, dacă nu mă faci să cred... mă laşi să plec. Îmi dai libertatea! zise brusc Alexis.
Samuel râse cu gust şi dădu aprobator din cap.
- Doar ştii că nu ai niciun drept să pui condiţii, dar de data asta îţi voi îndeplini pofta. Pe cuvânt, dacă nu am dreptate, te las să pleci, dar până atunci să nu-ţi uiţi locul, zise el dur şi înşfăcă plapuma, zvârlind-o cât colo.
Alexis se cuprinse cu ambele mâini, de parcă i s-a făcut frig. A lăsat ochii în jos, înjurând în gând, dar totuşi era fericit. Poate era o iluzie, dar acum exista o şansa să plece de aici! Unchiul nu l-a trădat!
- Trebuie să facem duş, urgent, zise Samuel şi îl apucă de mână, fără niciun fel de ceremonii.
- Nu mă minţi? întrebă Alexis şi chiar părea trist.
- Întotdeauna mă ţin de cuvânt şi încă ceva... nu că aş vrea să-ţi stric toate speranţele, dar nu era să promit asta, dacă nu eram sigur de victoria mea, zise Samuel rece.
Alexis a tresărit şi şi-a lăsat privirea în jos, gândindu-se iar la ce poate fi mai rău. Dar cum putea să fie sigur acest bărbat? Ceva nu era curat, pentru că el ştia, unchiul său nu ar face una ca asta! Era un domn respectuos şi bun şi... şi... timpul le va arăta.
***
Şi bun venit cititorilor noi, mă simt fericită când vă văd la ficurile mele. Lectură plăcută.
Capitolul 7
Se simţea gol. Doar acesta era cuvântul potrivit pentru a descrie acea pustietate ce s-a ascuns în adâncul sufletului său rănit. Acele atingeri dure au extras orice urmă de speranţă, au distrus totul şi acum lui Alexis îi rămânea doar să se supună. Nu-şi înţelegea gândurile sale proprii, darămite să le mai înţeleagă pe cele străine. Faptele acestui necunoscut erau bazate pe oarecare gânduri şi idei, ar fi logic. Dar care erau ele? Poate explicaţia era mult mai uşoară, poate acest bărbat era bolnav la cap? Alexis nu gândea chiar aşa, dar era sigur că acum stă lângă un pervers obsedat şi nu poate să scape nicidecum din strânsoarea acestuia. Au mai participat şi alţi monştri în acest spectacol de prost gust, deci e imposibil ca toţi să fie duşi cu pluta. Sau cine-i mai ştie, cum a zis mai înainte, sigur erau făcuţi de aceeaşi mamă: impertinenţi, nebuni şi fără pic de milă în inimi.
Oare totul consta în nişte amărâte de acte pe care le căuta acest blond ce l-a îmbrăţişat cu o mână de talie şi părea să fi adormit? Şi nu dormea, nesimţitul, doar avea ochii închişi, starea relaxantă de după extaz. Răsufla din greu şi îl ţinea strâns, dar care era rostul acestui gest? Alexis nu ar fi încercat să fugă, era conştient de consecinţe. A încercat deja acest truc şi unde a ajuns? Exact, totul a devenit şi mai rău ca înainte. Simţea că se sufocă, că nu mai are aer. Încerca din răsputeri să-şi amintească dacă a asistat vreodată la ceva straniu când erau încă părinţii lui vii, dar nu îi venea nimic în minte. Totuşi ceva groaznic i-a apărut în faţă, parcă i-a turnat cineva multă apă rece în cap şi a revenit la realitate. Era absurd, dar... dacă aceşti tipi i-au omorât părinţii? Dacă mama şi tata erau în altă lume din cauza acestor oameni fără credinţă? Oare accidentul a fost trucat? De ce nu s-a gândit la asta mai înainte?
Alexis, fără să îşi dea seama ce face, s-a ferit ca ars de lângă Samuel, iar cel din urmă deschise ochii imediat şi îl privi într-un mod destul de straniu.
- Acum mi-am dat seama... tu... voi... mi-aţi omorât părinţii? Da?! Am dreptate, nu-i aşa?! strigă el pe un ton isteric şi îl privi pe bărbat cu ochii mari şi roşii de furie.
Alexis era genul acela zvăpăiat, care acum poate părea distrus, fără speranţă, iar peste două minute totul se schimbă radical şi iată apare un băiat dornic de răzbunare şi de explicaţii. Nu îşi dădea seama că încă e în pierdere şi nu va putea face nimic, acum gândurile sale şi cuvintele, noile sale descoperiri, acum doar asta era important! Nu s-a gândit nicio clipă că poate nu e corect de data asta, parcă a găsit o ieşire din situaţie, un rezultat pe care-l aştepta demult. Şi se pare că Samuel a înţeles asta.
- După fiecare partidă de sex îţi vin idei stupide şi aberante? întrebă bărbatul calm şi se ridică de pe pat.
Alexis trase plapuma la sine şi-şi acoperi corpul cu ea, dar nu din cauza ruşinii, mai ales că nu simţea asta la momentul de faţă. Îi era greaţă de sine însuşi, de acele pete roşii de pe pielea sa, de acele picături albe de spermă ce zăceau pe burta-i plată. Îi era silă de faptul că s-a culcat, fie şi fără voie, cu un posibil criminal, ce i-a omorât părinţii.
- Ştiam eu că ceva nu-i în regulă, nu degeaba poliţia ascunde detaliile de mine şi de unchiul meu! Nu îmi vine să cred! strigă el şi mai iritat.
Samuel, care până acum era foarte calm, se repezi spre dânsul şi în următoarea secundă era deasupra băiatului, îndesându-l în saltea. Mâinile sale îi strângeau umerii, îl presau tot mai dur şi sigur micuţul era să se aleagă cu noi vânătăi.
- Ascultă atent, copil prost ce eşti, nu ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbeşti! Unchiul tău e un bandit, un asasin fără obraz. Dacă se purta frumos cu tine, asta nu înseamnă că te iubeşte şi vrea să te ajute! Să-ţi spun ce vrea cu adevărat moşul? Vrea să te îngroape, ca să deţină el firma şi tot ce a rămas de la tatăl tău. Acum trebuie să fie foarte fericit că ai dispărut din peisaj, mai mult de atât, nici nu te caută! Erai nu mai mult de o figură amărâtă de şah pe tabla lui de joc! îi spuse bărbatul, aproape scrâşnind din dinţi.
- Serios? Aş zice că tabla de joc o deţii tu şi te joci cu mine, chiar şi acum! Crezi că te voi crede? Eu pe tine?! Mă faci să râd! zise Alexis şi în următorul moment începu să râdă.
Acel râs era amar, fără pic de veselie. Mai degrabă îţi venea să plângi după auzul acelor sunete ce-i ieşeau dintre buzele muşcate. Totul în jur mirosea a disperare, a ură, a fals. Samuel îi trase o palmă puternică şi îl apucă te păr, provocându-i durere, dar Ale nici n-o simţea. Era copleşit de emoţii, era isteric.
- Ai dreptate, eşti un nimic pentru mine, dar nu te-am minţit niciodată. Mereu ţi-am spus adevărul, ţi-am explicat ce vreau şi îţi mai repet o dată: vreau să-mi spui totul despre acte! E imposibil să nu ştii despre ce vorbesc. Dar clarificăm asta altă dată. Ţi-ai dat seama că îmi place enorm corpul tău? Ador să te fac să suferi în modul acesta. Uneori am impresia că începe să îţi placă, zise Sam şi zâmbi provocator.
Alexis îl privi preţ de câteva secunde, zâmbi straniu şi îl scuipă drept în faţă. Samuel s-a pierdut, dar tot atât de repede şi-a revenit. Şi-a dus mâna la obraz, a luat saliva pe degete şi a dus-o la buze. A scos limba şi şi-a lins uşor degetele, privindu-l pe băiat direct în ochii săi albaştri şi mari. Alexis avea o expresie şi mai pierdută, nu înţelegea de ce nu a primit un pumn imediat după ce a făcut acea prostie, nu înţelegea de ce bărbatul din faţa lui făcea ceea ce făcea... era pur şi simplu m i z e r a b i l!
- Eşti nebun, nu cred că ai o limită oarecare, şopti el dezorientat.
Samuel se ridică şi zise, de parcă nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun:
- Trebuie să continuăm discuţia. Cum am mai spus, nu te-am minţit, uite, îţi spun totul aşa cum este, îţi dăruiesc realitatea, adevărul. Gândeşte-te, de ce mai eşti aici? De ce nu te-a salvat nimeni? Crezi că unchiul tău nu era în stare să te salveze? Au trecut atâtea zile! Doar nu eşti pe alt continent, eşti în acelaşi oraş unde te-ai născut şi ţi-ai trăit viaţa! Oare eşti atât de naiv şi nu înţelegi că bărbatul la care ţineai, te-a trădat? Pun pariu că poliţia nici nu ştie că ai dispărut, că prietenii tăi sunt siguri că acum eşti în Spania la mare sau undeva prin Alpi şi te distrezi de minune. O variantă bună ar mai fi că îţi continui studiile tot peste hotare, orice ar fi convenabil pentru iubitul tău unchi. Ai prins ideea?
Alexis dădea din cap, de parcă dorea să alunge aceste cuvinte ce-i tăiau răsuflarea. Nu găsi nimic mai bun de făcut, decât să-şi astupe urechile şi să închidă ochii. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji, dar nu simţea nimic. Nu dorea să vadă şi să audă nimic, nu putea să-l creadă pe acest imbecil. Samuel se aşeză din nou pe pat, se întinse frumos şi aşteptă ca băiatul să se liniştească. Au trecut cam zece minute, până a auzit vocea ştearsă a lui Alexis:
- Nu vreau să te cred.
- Nu te impun, dar gândeşte bine. Aş putea să îţi dovedesc asta, vrei? Eşti sigur că vrei să-ţi aduc dovezi clare? Atunci nu va mai fi cale de întoarcere.
Alexis îl privi sigur şi dădu din cap, în semn de aprobare. Ştia că nu există aşa dovezi, el îşi cunoştea unchiul prea bine, dar dorea să vadă ce va mai alcătui acest ticălos.
- Perfect, voi organiza totul, special pentru Măria Ta, dar cu o condiţie: dacă am dreptate, vei fi al meu, fără să te împotriveşti, spuse Samuel şi rânji sarcastic.
- Da, dar dacă nu aduci nicio dovadă, dacă nu mă faci să cred... mă laşi să plec. Îmi dai libertatea! zise brusc Alexis.
Samuel râse cu gust şi dădu aprobator din cap.
- Doar ştii că nu ai niciun drept să pui condiţii, dar de data asta îţi voi îndeplini pofta. Pe cuvânt, dacă nu am dreptate, te las să pleci, dar până atunci să nu-ţi uiţi locul, zise el dur şi înşfăcă plapuma, zvârlind-o cât colo.
Alexis se cuprinse cu ambele mâini, de parcă i s-a făcut frig. A lăsat ochii în jos, înjurând în gând, dar totuşi era fericit. Poate era o iluzie, dar acum exista o şansa să plece de aici! Unchiul nu l-a trădat!
- Trebuie să facem duş, urgent, zise Samuel şi îl apucă de mână, fără niciun fel de ceremonii.
- Nu mă minţi? întrebă Alexis şi chiar părea trist.
- Întotdeauna mă ţin de cuvânt şi încă ceva... nu că aş vrea să-ţi stric toate speranţele, dar nu era să promit asta, dacă nu eram sigur de victoria mea, zise Samuel rece.
Alexis a tresărit şi şi-a lăsat privirea în jos, gândindu-se iar la ce poate fi mai rău. Dar cum putea să fie sigur acest bărbat? Ceva nu era curat, pentru că el ştia, unchiul său nu ar face una ca asta! Era un domn respectuos şi bun şi... şi... timpul le va arăta.
***