30-01-2008, 10:11 PM
am vazut povestile celorlati useri si sunt chiar interesante.. mi-am zis sa-mi incerc si eu norocul
ei bine, cum va sugerezeaza si titlul, acest topic va contine povestioare de groaza stocate in doua sau mai multe parti
tin sa va spun ca prima nu este asa de groaza.. mai mult am lucrat la exprimare
inca ceva: copiez povestea de pe forumul manga-anime, ca sa nu spuna poporu` ca-s plagiatoare.. no offence, da` nu-s genu`
fara s-o mai lungim, here we are.. enjoy it.. or not ! ^^"
Story I - part 1: Noua zile
De cateva saptamani, odata cu venirea noptii tarzii, se aud zgomote in casa de alaturi, in care locuieste o familie numeroasa. Niste zgomote profunde, asemanatoare unor bocanituri care la sfarsit sunt stinse de un glas subtire.
De sute de ori m-am intrebat care o fi fost cauza, lucru ce m-a indemnat sa ii intreb pe proprietari. Un raspuns fad, lipsit de interes, in care mi se spunea ca imaginatia imi juca feste.
Recunosc, fantasmele au predominat vesnic peste mintile mele, insa totusi consider ca nu mi le-am ratacit in asa hal incat sa aud acele zgomote zilnic, zilnic, parca adresate mie.
Asa a fost si aseara.
Dormeam, ca de obicei, cu patura peste cap, sunt foarte sensibil la frig, mai ales in perioada asta a iernii. Dupa cum spuneam, abia reusisem sa atipesc, cand linistea din camera este sparta de o bufnitura din casa alaturata. Deschid larg ochii, campul meu vizual constand doar intr-un negru de nepatruns, in timp ce in mintea mea se difuzau mii de filmulete ciudate si lipsite de logica, totul impletindu-se cu zgomotele care deveneau din ce in ce mai persistente.
Ma incolacesc mai mult, ajungand cu genunchii la gura, in timp ce ochii bulbucati continuau sa se tina fixati asupra unui singur loc. Stateam nemiscat, ascultand cu o atentie perfecta. Imi auzeam inima batand neregulat, in disperare.
Zgomotele se rarisera. Incet-incet, deveneau din ce in ce mai greu de auzit, fiind amestecate cu gemete.
Brusc, au incetat. Am sarit din pat si am dat draperia la o parte, in speranta ca voi vedea ceva prin fereastra.. celeilalte case. Era un intuneric aproape.. des. Nu se misca insa nimic. Nu se vedea nimic. Era o liniste de mormant.
Am ramas totusi asa. Stiam ca nu ma obliga nimeni sa raman intepenit langa fereastra, era constiinta mea care, prin simpla sa tacere, imi alarma frica in asa hal, incat ma bloca. E liniste... dar ceva pluteste in aer.
Bubuituri ingrozitoare se aud brusc. Ma incordez putin, cu o privire socata si in acelasi timp cascata spre fereastra. Nu se vede nimic. Nu se aude nimic. Nu. Nu e fantezie.
Cad in genunchi, cu mainile agatate de draperie. Sigur nu se terminase. Nu ajunsese sa ma sperie intr-ajuns ca sa pot spune ca a incetat, ca ma va lasa in pace. Ma intrebam ce legatura oi avea cu asta, de ce nu am ramas in pat si de ce totusi asta are o asemenea influenta puternica asupra mea.
Un tipat stins, aproape imposibil de bagat in seama, inabusa zgomotul de mai devreme.
Iarasi. Asta a fost si in noaptea asta. Frica ma lasase, in sfarsit, in pace. M-am intins in pat, neputand sa dorm gandindu-ma cum as putea rezolva asta.
***
O dimineata morbida. Ma scol in sila, mirat de faptul ca putusem sa adorm in urma a ceea ce ma torturase aseara.
Pe parcursul pregatirilor pentru cursurile de azi m-am gandit cum as putea sa gasesc un raspuns.
Familia aceea avea 2 copii, un baiat si o fata: el avea 17 ani, ea 14. Trebuia s-o intreb pe ea, pentru ca el sigur mi-ar fi ascuns tot ceea ce stie.
Adevarul fiind spus, in ciuda faptului ca acea familie este numeroasa, membrii ei au un comportament retras, secretos, extrem de sensibil la intrebarile cu caracter misterios, asemanatoare cu ale mele. Trebuia sa-i iau incet.
Mi-am petrecut linistit orele de curs astazi, fiind in continuare bantuit de aceste ganduri, care imi furau orice chef de citit, de ascultat sau de scris. Am raspuns absent, cu o indiferenta stupida, intrebarilor ce mi s-au pus.
Cand am ajuns acasa m-am gandit ce sa fac intai. Planuiam sa-i vizitez, lucru pe care nu-l mai facusem de foarte mult timp, aproape ca uitasem cum arata casa aia.
Am batut la usa, sperand ca ceea ce-mi propusesem sa fac va iesi bine. Mi-a raspuns mama copiilor despre care am vorbit: o femeie uscativa, serioasa, trista. Nu i-am inteles niciodata comportamentul umil, privirea adanca, obosita si in acelasi timp, misterioasa. Chiar imi doream s-o cunosc mai bine.
- Buna, Daniel. Nu te-am mai vazut pe aici de luni de zile... S-a intamplat ceva ?
- Buna ziua.. pai.. nu prea am mai tinut legatura cu dvs. in ultima vreme.
- Da.. sigur, intra.
M-a poftit inauntru pe un ton lipsit de chef, cu o privire care ma cerceta adanc si cu o politete falsa.
Cand am intrat, casa mi s-a parut goala. Avea un aspect funebru, insa era destul de curata, decorata clasic.
S-a asezat si m-a servit cu niste prajituri uscate. Imi era oarecum teama sa le mananc, desi stiam ca asta nu era decat o teama stupida, fortata de un sentiment de precautie dus la extrem. Cu toate astea am gustat din ele si mi s-au parut chiar bunicele.
Eram cam incordat, imi doream sa inceapa unul dintre noi o conversatie. Insa totul se rezuma la niste priviri aruncate cu subinteles din partea ei, care ma implorau sa nu aduc vorba despre acel subiect. I-am raspuns cu o privire compatimitoare, care totusi era plina de nelamuriri si de dorinta de a afla raspunsul. Am hotarat sa ocolesc subiectul si sa aduc vorba de el cand ea se va astepta mai putin.
Am discutat lucruri banale, despre facultatea la care dadusem, despre ceea ce intentionau copiii ei sa urmeze, despre lucruri care se schimbasera in timpul in care nu le-am mai vorbit. Totusi, nu s-a adus vreun moment vorba despre noapte. Cel putin, ea nu a pronuntat acel cuvant.
Am asteptat un moment de liniste in urma unui subiect vesel. M-am aplecat spre masuta de cafea si am mai luat un fursec, spunandu-i:
- Ati observat seara.. cum se asterne ceata ? Stiu ca e iarna, dar totusi, mi se pare dubios..
- Nu am observat. Eu nu stau sa ma uit pe geam la miezul noptii. Nimeni.. nu sta. Imi cer scuze, ma duc sa mai aduc cafea.
Era putin. Era putin, dar totusi indeajuns de mult pentru mine. Si totusi, speram sa mai zica ceva. Eram pregatit sa-i pun o intrebare, fiind ferm convins ca va schimba subiectul. Dar, spre surprinderea mea, cand s-a intors, a continuat:
- Intotdeauna m-a speriat noaptea.. intunericul. De aceea eu ma culc mereu devreme. Nu stiu ce fac ceilalti.
.. Va urma
V-as ruga sa va postati parerea, pentru ca sunt convinsa ca am foarte multe greseli.. mai am de lucrat, de-aia mi-ar prinde bine niste sfaturi ^^ .
Ja ne !
ei bine, cum va sugerezeaza si titlul, acest topic va contine povestioare de groaza stocate in doua sau mai multe parti
tin sa va spun ca prima nu este asa de groaza.. mai mult am lucrat la exprimare
inca ceva: copiez povestea de pe forumul manga-anime, ca sa nu spuna poporu` ca-s plagiatoare.. no offence, da` nu-s genu`
fara s-o mai lungim, here we are.. enjoy it.. or not ! ^^"
Story I - part 1: Noua zile
De cateva saptamani, odata cu venirea noptii tarzii, se aud zgomote in casa de alaturi, in care locuieste o familie numeroasa. Niste zgomote profunde, asemanatoare unor bocanituri care la sfarsit sunt stinse de un glas subtire.
De sute de ori m-am intrebat care o fi fost cauza, lucru ce m-a indemnat sa ii intreb pe proprietari. Un raspuns fad, lipsit de interes, in care mi se spunea ca imaginatia imi juca feste.
Recunosc, fantasmele au predominat vesnic peste mintile mele, insa totusi consider ca nu mi le-am ratacit in asa hal incat sa aud acele zgomote zilnic, zilnic, parca adresate mie.
Asa a fost si aseara.
Dormeam, ca de obicei, cu patura peste cap, sunt foarte sensibil la frig, mai ales in perioada asta a iernii. Dupa cum spuneam, abia reusisem sa atipesc, cand linistea din camera este sparta de o bufnitura din casa alaturata. Deschid larg ochii, campul meu vizual constand doar intr-un negru de nepatruns, in timp ce in mintea mea se difuzau mii de filmulete ciudate si lipsite de logica, totul impletindu-se cu zgomotele care deveneau din ce in ce mai persistente.
Ma incolacesc mai mult, ajungand cu genunchii la gura, in timp ce ochii bulbucati continuau sa se tina fixati asupra unui singur loc. Stateam nemiscat, ascultand cu o atentie perfecta. Imi auzeam inima batand neregulat, in disperare.
Zgomotele se rarisera. Incet-incet, deveneau din ce in ce mai greu de auzit, fiind amestecate cu gemete.
Brusc, au incetat. Am sarit din pat si am dat draperia la o parte, in speranta ca voi vedea ceva prin fereastra.. celeilalte case. Era un intuneric aproape.. des. Nu se misca insa nimic. Nu se vedea nimic. Era o liniste de mormant.
Am ramas totusi asa. Stiam ca nu ma obliga nimeni sa raman intepenit langa fereastra, era constiinta mea care, prin simpla sa tacere, imi alarma frica in asa hal, incat ma bloca. E liniste... dar ceva pluteste in aer.
Bubuituri ingrozitoare se aud brusc. Ma incordez putin, cu o privire socata si in acelasi timp cascata spre fereastra. Nu se vede nimic. Nu se aude nimic. Nu. Nu e fantezie.
Cad in genunchi, cu mainile agatate de draperie. Sigur nu se terminase. Nu ajunsese sa ma sperie intr-ajuns ca sa pot spune ca a incetat, ca ma va lasa in pace. Ma intrebam ce legatura oi avea cu asta, de ce nu am ramas in pat si de ce totusi asta are o asemenea influenta puternica asupra mea.
Un tipat stins, aproape imposibil de bagat in seama, inabusa zgomotul de mai devreme.
Iarasi. Asta a fost si in noaptea asta. Frica ma lasase, in sfarsit, in pace. M-am intins in pat, neputand sa dorm gandindu-ma cum as putea rezolva asta.
***
O dimineata morbida. Ma scol in sila, mirat de faptul ca putusem sa adorm in urma a ceea ce ma torturase aseara.
Pe parcursul pregatirilor pentru cursurile de azi m-am gandit cum as putea sa gasesc un raspuns.
Familia aceea avea 2 copii, un baiat si o fata: el avea 17 ani, ea 14. Trebuia s-o intreb pe ea, pentru ca el sigur mi-ar fi ascuns tot ceea ce stie.
Adevarul fiind spus, in ciuda faptului ca acea familie este numeroasa, membrii ei au un comportament retras, secretos, extrem de sensibil la intrebarile cu caracter misterios, asemanatoare cu ale mele. Trebuia sa-i iau incet.
Mi-am petrecut linistit orele de curs astazi, fiind in continuare bantuit de aceste ganduri, care imi furau orice chef de citit, de ascultat sau de scris. Am raspuns absent, cu o indiferenta stupida, intrebarilor ce mi s-au pus.
Cand am ajuns acasa m-am gandit ce sa fac intai. Planuiam sa-i vizitez, lucru pe care nu-l mai facusem de foarte mult timp, aproape ca uitasem cum arata casa aia.
Am batut la usa, sperand ca ceea ce-mi propusesem sa fac va iesi bine. Mi-a raspuns mama copiilor despre care am vorbit: o femeie uscativa, serioasa, trista. Nu i-am inteles niciodata comportamentul umil, privirea adanca, obosita si in acelasi timp, misterioasa. Chiar imi doream s-o cunosc mai bine.
- Buna, Daniel. Nu te-am mai vazut pe aici de luni de zile... S-a intamplat ceva ?
- Buna ziua.. pai.. nu prea am mai tinut legatura cu dvs. in ultima vreme.
- Da.. sigur, intra.
M-a poftit inauntru pe un ton lipsit de chef, cu o privire care ma cerceta adanc si cu o politete falsa.
Cand am intrat, casa mi s-a parut goala. Avea un aspect funebru, insa era destul de curata, decorata clasic.
S-a asezat si m-a servit cu niste prajituri uscate. Imi era oarecum teama sa le mananc, desi stiam ca asta nu era decat o teama stupida, fortata de un sentiment de precautie dus la extrem. Cu toate astea am gustat din ele si mi s-au parut chiar bunicele.
Eram cam incordat, imi doream sa inceapa unul dintre noi o conversatie. Insa totul se rezuma la niste priviri aruncate cu subinteles din partea ei, care ma implorau sa nu aduc vorba despre acel subiect. I-am raspuns cu o privire compatimitoare, care totusi era plina de nelamuriri si de dorinta de a afla raspunsul. Am hotarat sa ocolesc subiectul si sa aduc vorba de el cand ea se va astepta mai putin.
Am discutat lucruri banale, despre facultatea la care dadusem, despre ceea ce intentionau copiii ei sa urmeze, despre lucruri care se schimbasera in timpul in care nu le-am mai vorbit. Totusi, nu s-a adus vreun moment vorba despre noapte. Cel putin, ea nu a pronuntat acel cuvant.
Am asteptat un moment de liniste in urma unui subiect vesel. M-am aplecat spre masuta de cafea si am mai luat un fursec, spunandu-i:
- Ati observat seara.. cum se asterne ceata ? Stiu ca e iarna, dar totusi, mi se pare dubios..
- Nu am observat. Eu nu stau sa ma uit pe geam la miezul noptii. Nimeni.. nu sta. Imi cer scuze, ma duc sa mai aduc cafea.
Era putin. Era putin, dar totusi indeajuns de mult pentru mine. Si totusi, speram sa mai zica ceva. Eram pregatit sa-i pun o intrebare, fiind ferm convins ca va schimba subiectul. Dar, spre surprinderea mea, cand s-a intors, a continuat:
- Intotdeauna m-a speriat noaptea.. intunericul. De aceea eu ma culc mereu devreme. Nu stiu ce fac ceilalti.
.. Va urma
V-as ruga sa va postati parerea, pentru ca sunt convinsa ca am foarte multe greseli.. mai am de lucrat, de-aia mi-ar prinde bine niste sfaturi ^^ .
Ja ne !