Horror Stories

[Kiubi]

am vazut povestile celorlati useri si sunt chiar interesante.. mi-am zis sa-mi incerc si eu norocul
ei bine, cum va sugerezeaza si titlul, acest topic va contine povestioare de groaza stocate in doua sau mai multe parti

tin sa va spun ca prima nu este asa de groaza.. mai mult am lucrat la exprimare
inca ceva: copiez povestea de pe forumul manga-anime, ca sa nu spuna poporu` ca-s plagiatoare.. no offence, da` nu-s genu`

fara s-o mai lungim, here we are.. enjoy it.. or not ! ^^"

Story I - part 1: Noua zile

De cateva saptamani, odata cu venirea noptii tarzii, se aud zgomote in casa de alaturi, in care locuieste o familie numeroasa. Niste zgomote profunde, asemanatoare unor bocanituri care la sfarsit sunt stinse de un glas subtire.
De sute de ori m-am intrebat care o fi fost cauza, lucru ce m-a indemnat sa ii intreb pe proprietari. Un raspuns fad, lipsit de interes, in care mi se spunea ca imaginatia imi juca feste.
Recunosc, fantasmele au predominat vesnic peste mintile mele, insa totusi consider ca nu mi le-am ratacit in asa hal incat sa aud acele zgomote zilnic, zilnic, parca adresate mie.

Asa a fost si aseara.
Dormeam, ca de obicei, cu patura peste cap, sunt foarte sensibil la frig, mai ales in perioada asta a iernii. Dupa cum spuneam, abia reusisem sa atipesc, cand linistea din camera este sparta de o bufnitura din casa alaturata. Deschid larg ochii, campul meu vizual constand doar intr-un negru de nepatruns, in timp ce in mintea mea se difuzau mii de filmulete ciudate si lipsite de logica, totul impletindu-se cu zgomotele care deveneau din ce in ce mai persistente.
Ma incolacesc mai mult, ajungand cu genunchii la gura, in timp ce ochii bulbucati continuau sa se tina fixati asupra unui singur loc. Stateam nemiscat, ascultand cu o atentie perfecta. Imi auzeam inima batand neregulat, in disperare.

Zgomotele se rarisera. Incet-incet, deveneau din ce in ce mai greu de auzit, fiind amestecate cu gemete.
Brusc, au incetat. Am sarit din pat si am dat draperia la o parte, in speranta ca voi vedea ceva prin fereastra.. celeilalte case. Era un intuneric aproape.. des. Nu se misca insa nimic. Nu se vedea nimic. Era o liniste de mormant.
Am ramas totusi asa. Stiam ca nu ma obliga nimeni sa raman intepenit langa fereastra, era constiinta mea care, prin simpla sa tacere, imi alarma frica in asa hal, incat ma bloca. E liniste... dar ceva pluteste in aer.
Bubuituri ingrozitoare se aud brusc. Ma incordez putin, cu o privire socata si in acelasi timp cascata spre fereastra. Nu se vede nimic. Nu se aude nimic. Nu. Nu e fantezie.

Cad in genunchi, cu mainile agatate de draperie. Sigur nu se terminase. Nu ajunsese sa ma sperie intr-ajuns ca sa pot spune ca a incetat, ca ma va lasa in pace. Ma intrebam ce legatura oi avea cu asta, de ce nu am ramas in pat si de ce totusi asta are o asemenea influenta puternica asupra mea.
Un tipat stins, aproape imposibil de bagat in seama, inabusa zgomotul de mai devreme.
Iarasi. Asta a fost si in noaptea asta. Frica ma lasase, in sfarsit, in pace. M-am intins in pat, neputand sa dorm gandindu-ma cum as putea rezolva asta.

***

O dimineata morbida. Ma scol in sila, mirat de faptul ca putusem sa adorm in urma a ceea ce ma torturase aseara.
Pe parcursul pregatirilor pentru cursurile de azi m-am gandit cum as putea sa gasesc un raspuns.
Familia aceea avea 2 copii, un baiat si o fata: el avea 17 ani, ea 14. Trebuia s-o intreb pe ea, pentru ca el sigur mi-ar fi ascuns tot ceea ce stie.
Adevarul fiind spus, in ciuda faptului ca acea familie este numeroasa, membrii ei au un comportament retras, secretos, extrem de sensibil la intrebarile cu caracter misterios, asemanatoare cu ale mele. Trebuia sa-i iau incet.

Mi-am petrecut linistit orele de curs astazi, fiind in continuare bantuit de aceste ganduri, care imi furau orice chef de citit, de ascultat sau de scris. Am raspuns absent, cu o indiferenta stupida, intrebarilor ce mi s-au pus.

Cand am ajuns acasa m-am gandit ce sa fac intai. Planuiam sa-i vizitez, lucru pe care nu-l mai facusem de foarte mult timp, aproape ca uitasem cum arata casa aia.

Am batut la usa, sperand ca ceea ce-mi propusesem sa fac va iesi bine. Mi-a raspuns mama copiilor despre care am vorbit: o femeie uscativa, serioasa, trista. Nu i-am inteles niciodata comportamentul umil, privirea adanca, obosita si in acelasi timp, misterioasa. Chiar imi doream s-o cunosc mai bine.
- Buna, Daniel. Nu te-am mai vazut pe aici de luni de zile... S-a intamplat ceva ?
- Buna ziua.. pai.. nu prea am mai tinut legatura cu dvs. in ultima vreme.
- Da.. sigur, intra.
M-a poftit inauntru pe un ton lipsit de chef, cu o privire care ma cerceta adanc si cu o politete falsa.
Cand am intrat, casa mi s-a parut goala. Avea un aspect funebru, insa era destul de curata, decorata clasic.
S-a asezat si m-a servit cu niste prajituri uscate. Imi era oarecum teama sa le mananc, desi stiam ca asta nu era decat o teama stupida, fortata de un sentiment de precautie dus la extrem. Cu toate astea am gustat din ele si mi s-au parut chiar bunicele.
Eram cam incordat, imi doream sa inceapa unul dintre noi o conversatie. Insa totul se rezuma la niste priviri aruncate cu subinteles din partea ei, care ma implorau sa nu aduc vorba despre acel subiect. I-am raspuns cu o privire compatimitoare, care totusi era plina de nelamuriri si de dorinta de a afla raspunsul. Am hotarat sa ocolesc subiectul si sa aduc vorba de el cand ea se va astepta mai putin.
Am discutat lucruri banale, despre facultatea la care dadusem, despre ceea ce intentionau copiii ei sa urmeze, despre lucruri care se schimbasera in timpul in care nu le-am mai vorbit. Totusi, nu s-a adus vreun moment vorba despre noapte. Cel putin, ea nu a pronuntat acel cuvant.
Am asteptat un moment de liniste in urma unui subiect vesel. M-am aplecat spre masuta de cafea si am mai luat un fursec, spunandu-i:
- Ati observat seara.. cum se asterne ceata ? Stiu ca e iarna, dar totusi, mi se pare dubios..
- Nu am observat. Eu nu stau sa ma uit pe geam la miezul noptii. Nimeni.. nu sta. Imi cer scuze, ma duc sa mai aduc cafea.
Era putin. Era putin, dar totusi indeajuns de mult pentru mine. Si totusi, speram sa mai zica ceva. Eram pregatit sa-i pun o intrebare, fiind ferm convins ca va schimba subiectul. Dar, spre surprinderea mea, cand s-a intors, a continuat:
- Intotdeauna m-a speriat noaptea.. intunericul. De aceea eu ma culc mereu devreme. Nu stiu ce fac ceilalti.

.. Va urma

V-as ruga sa va postati parerea, pentru ca sunt convinsa ca am foarte multe greseli.. mai am de lucrat, de-aia mi-ar prinde bine niste sfaturi ^^ .

Ja ne !

[Kiubi]

@ silver_storm: Deci spui ca am greseli gramaticale ? :-L . Te rog sa mi le arati, le corectez cu placere. Oricum, merci ca-ti place ficu` meu si sper sa postezi in continuare.
@ shuici_mada: L-ai citit pe manga-anime, draga, ca numai acolo e. Multumesc pentru aprecieri. Mai poftiti pe la noi xD .

Tin sa mentionez ca aceasta poveste e destul de slaba, mai sunt inca doua capitole incluzandu-l si pe acesta, insa sper sa va placa.

Story I: Partea a doua

In timp ce-mi spunea toate astea, ma fixa cu o privire autoritara, dar in acelasi timp, speriata. Devenisem cam tensionat, pentru ca nu mai puteam ajunge la intrebarile pe care mi le propusesem.
Se lasase o liniste adanca, dar in acelasi timp, incarcata. Se simtea o prezenta straina, o entitate rece, un val de energie necunoscut, care-mi dadea fiori pe sira spinarii si ma obliga sa nu ma misc.
Ea s-a ridicat si a spus:
- Te rog sa ma scuzi, nu mai pot vorbi. Mi-am amintit ca trebuia sa fac ceva. La revedere.
Am iesit fara sa ma opun, privind absent inainte. Curiozitatea imi era acum rapusa de o stare de melancolie care ma taia pe dinnauntru ca o lama. Chiar si asa, mi se parea ca ceea ce facuse ea era normal.
Eram constient ca acea entitate de acolo imi manipulase sentimentele si ma facuse sa cred ca faptul ca ea ma daduse afara era pur normal, fara sa ma lase sa ma gandesc la asta.

De-abia cand am ajuns acasa, mi-am revenit in fire, desi nici atunci nu-mi venea sa ma gandesc la un raspuns. Pur si simplu m-am tolanit in pat si am incercat sa dorm, cu toate ca era amiaza. Nici asta nu puteam sa fac.
Era clar ca acel lucru nu-mi dorea prezenta la el in casa.
Stateam si ma framantam, nestiind ce sa fac. Acum nu mai aveam niciun chef sa aflu ce era in spatele atator sperieturi, vroiam doar sa scap, sa ma lase in pace si sa nu ma mai chinuie.
M-am uitat la televizor, privind ecranul cu cea mai indiferenta privire, nebagand in seama sunetele sau imaginile ce proveneau de acolo. Era ca un fundal care sa ma ajute. Zgomot voit de mine, o prezenta artificiala, dar totusi ma calma. Nu era acel zgomot.

Se lasase seara. M-am culcat, asteptand cuminte sa se lase intai ceata, apoi sa inceapa tortura. Am stat nemiscat mai bine de trei ore, asteptand. Asteptand.
M-am dat jos din pat si am ramas intr-o pozitie impietrita, in fund, cu mana intinsa spre geam. Imi tremura tot corpul, din toate maruntaiele. Parul imi venea in ochi, insa nu puteam ajunge cu mana la el. Eram impietrit.

Intr-un colt al camerei stralucea ceva. Mi-am adunat toate puterile, insa ma simteam absorbit in jos, din ce in ce mai jos, dar totusi am facut cativa pasi, incercand sa ma aproprii. Nu vedeam insa decat doua straluciri nelamurite, care ma fortau constant sa stau locului. M-am oprit. Am dat sa vorbesc, insa glasul imi ramasese in gat. Nici gura nu puteam s-o deschid. Si ma simteam in continuare tras...

Perdeaua de la geam s-a dat intr-o parte brusc, lasand o urma de lumina sa patrunda. Afara era ceata.
Am tresarit la vederea acestui lucru. Am inceput sa tremur mai tare. Din acel colt se auzea un cantec. Un cantec de leagan, fredonat de un copil. Da, asa era vocea, de copil.

Mainile si picioarele mi s-au eliberat brusc, insa tremuram in continuare. O frica disperata pusese stapanire pe mine, controlandu-mi propriile miscari, insa am inceput sa pasesc incet spre acel colt, rugandu-ma sa scap cu viata din asta. Am facut un pas, vocea a devenit mai joasa, mai speriata. Asa am pasit, vocea reducandu-se incet-incet. Eram doar la un metru distanta de acea entitate. Am intins mana. Cantecul s-a oprit, prefacandu-se intr-o cascada de gemete tacute. Apoi liniste. Am ramas asa, privind uluit la acel intuneric des, unde doi ochi stralucitori ma fixau speriati, dar in acelasi timp, sadici.

Era o liniste incredibil de tensionanta. Ma asteptam sa se intample ceva, imi era frica sa ma uit. Mi-am retras mana, cu gandul sa ma urc in pat si sa ma bag sub patura, un gest cam imbecil, de altfel, caci cum a prins ceea ce vroiam sa fac, prezenta a disparut din acel loc.
Stateam in continuare in picioare, m-am intors brusc, ciocnindu-ma cu privirea de un copil insangerat care statea pe pat, privindu-ma ranjind cu gura pana la urechi. Tot acei ochi stralucitori.
Nu stiam ce sa fac, am cazut in genunchi. Insa copilul nu ma mai scapa din priviri, orice as fi facut, irsii lui se luau dupa miscarile mele.
Statea in fund, intr-o pozitie inocenta, cu mainile pe cearsaf.
" Ce naiba sa fac ??!! " imi urlam in gand, aproape ca vroiam sa si spun asta, daca acel copil nu s-ar fi uitat asa la mine. Nu puteam vorbi, intrucat mi se parea inutil. Pur si simplu asteptam sa se intample ceva.
Din nou liniste. Zambetul i se largi mai mult, ochii capatara o nuanta extrem de accentuata de sadism.
Muschii mi se mai relaxasera, desi nu ma slabisera asa mult din incordarea aceea. Un moment distrat, apoi cand l-am privit mai atent am constantat ca nu era decat o umbra care se plimba pe patura mea. Nu mai avea consistenta. Era doar o umbra.
M-am ridicat in picioare si am scos un sunet fara voia mea. Umbra s-a miscat extrem de repede si.. a disparut. Deci acum se juca cu mine, vroia sa ma tortureze.

Incredibil, dar am reusit sa adorm mai tarziu. Pe tot parcursul noptii, insa, am auzit in somn "M-au omorat. Nimeni nu ma mai iubeste." , si nu numai atat. A doua zi, cand mergeam singur pe strada sau pe vreun coridor, simteam o umbra care ma urmareste.
Cand am ajuns acasa, era foarte mare agitatie la familia cu pricina, afland mai tarziu ca a murit femeia cu care discutasem ieri. Atac de cord. Acum nu mai aveam niciun dubiu.
Cu cativa ani in urma, acea familie avusese un copil, care murise insa misterios dupa noua zile de viata. Asta trebuia sa explice totul. Dar ce vroia de la mine ?
Hotarasem ca va trebui sa discut cu mezina familiei. Era cel mai deschis si mai sincer membru, de la ea sigur voi putea scoate ceva. Insa am spus sa treaca peste moartea mamei ei, sa-i dau timp si dupa aceea.

.. Va urma