Hell's child

[MiraA]

Cap 9 (Franturi de adevar)

Restul zilei pana la pranz trecu destul de repede.Leah fusese nevoita sa suporte intrebarile pline de curiozitatea ale colegei sale,ajungand pana la urma sa descrie cu exactitate seara trecuta.Incepu sa rasufle usurata cand se suna pentru pauza de pranz.La masa la care se asezasera era mai multa lume,Leah sperand in secret ca asta o va tine pe Saya destul de ocupata ca sa nu-i mai puna atatea intrebari.
Spre deosebire de alte dati,acum alesese mancare specific japoneza pentru pranz si spre oroarea ei ii fusesera data si doua betisoare ca sa se serveasca.Inca nu era obisnuita cu acel obicei straniu al oamenilor,de a manca de atatea ori pe zi.De hrana lor nici nu mai zicea nimic.Totul era bizar.Cu o zi inainte mancase cu un obict ce purta denumirea de furculita.Era un obiect micut din plastic alb si foarte usor cu patru dinti care se infigeau in mancare.Acum i se dadusera niste betisoare nenorocite.Cum naiba va manca cu ele?Nici macar nu stia cum sa le tina in mana.Se uita cu o curiozitate vadita la cei din jur.Nimeni nu avea nici o treaba.Utilizau ciudatele instrumente de parca erau o extensie a propriului trup.Privi atenta miscarile pe care le faceau si modul in care tineau betisoarele.Nu parea greu deloc."Haide,fato,ai reusit sa manuiesti langea lui Hades si nu esti in stare sa te descurci cu niste amrate de betisoare!"Va incerca.Care era cel mai rau lucru care se putea intampla.Isi va arunca mancarea pe jos.Mare chestie!Va merge si va cumpara alta.
Luase betisoarele in mana stanga si incerca sa prinda bila de orez intre ele.Pentru o secund reusi,apoi mancare ii scapa nu altundeva decat in paharul cu suc.Toti de la masa izbucnisera in ras.Nici ea nu reusi sa se abtina prea mult,dar mai incerca o data...si inca o data...si inca o data.In mai putin de cinci minute mancare ei era imprastiata pe toata masa,pe jos si in farfuriile celorlalti.Toata lumea radea.De data asta chiar toata lumea,chiar si cei de la celelalte mese.Saya isi sterse o lacrima din coltul ochiului de la prea mult ras
-Esti belea mare...ai pierdut lupta cu mancarea.A doua runda!si incepu sa rada din nou.
-Firar ele sa fie de betisoare afurisite!
Hajime o privea din parte cealalta a salii si cu greu se abtinu sa nu rada.Diavolita avea o mutra mult prea imbufnata.Se ridica anevoie de la masa,luandu-si tava cu el si traversand cantina cu pasi domoli,pana ce ajunse in dreptul ei.
-Esti o catastrofa,sti?zise pe un ton jumatate amuzat,jumatate serios.Nu esti in stare sa folosesti niste amarate de betisoare...
-Nu vad de ce ar fi treba ta,riposta Leah.Nu prea avea chef de glume de prost gust la ora aia.Dute inapoi de unde ai venit si lasa-ma dracului in pace.Nu vezi ca am treaba.
La masa se lasa linistea.Nimeni nu ii vorbise lui Hajime cu atata nonsalanta si tupeu sau cei care ii vorbisera nu mai apucasera a doua zi ca sa povesteasca.
-Sa inteleg ca mancarea e mai importanta decat mine?
-Normal ca da!
-Atunci nu er trebui s-o irosesti,domnita.
-Stai linistit am de gand sa merg sa-mi iau o furculita si o noua tava de mancare pe care nu o s-o mai irosesc.Se ridica sa plece,dar Hajime o prinse de mana,obigand-o sa se aseze inapoi jos,dupa care isi facu loc si el langa ea.
-Esti in Japonia.Folosesti betele.Ii intinse tava lui.Poti sa mananci asta.Nu mi-e prea foame.
-E otravita?intreba cu suspiciune.Din putinele lucruri de care isi daduse seama in ceea ce-l privea pe el,era ca nu facea niciodata ceava doar din bun simt.
-Ma jignesti profund.Haide,mai incearca o data,o indemna el.
Leah prinse din nou betisoarele in mana incercand sa apuce macar o bucatica mica de mancare,dar o scapa si de data asta.
-Tu chiar ai o prolema cu betisoarele astea.Uite,zise baiatul apucandu-i mana stanga,se prind cu astea doua degete.Ii arata cum sa procedeze,dupa care o lasa sa incerce si singura.Minune!Chiar reusise sa inghita ceva.Vezi,nu e asa de greu...Zambi.Pentru prima oara zambi fara nici o urma de ironie.Era un zambet placut,cald care te invaluia.Ochii lui ca de chihlibar straluceau de amuzament,iar in obraji ii aparusera doua gropite adorabile.Fata clipi de cateva ori pentru a-si reveni dupa soc.Omul acesta chiar putea sa fie si dragut.Il privi cum se ridica de la masa si se indrepta spre iesire.
-Hey...stai!de ce m-ai ajutat?parca ziceai ca-s o pacoste.
El zambi,dar de data asta ironia se intoarse la locul ei.
-Esti o pacoste,dar una simpatica...Pa pa...ne mai vedem aiurito!
Ar mai fi vrut sa zica ceva,dar baiatul era prea departe.Nu avea chef sa tipe.Primise destula atentie pentru o zi.Intorcandu-si privirea la masa isi dadu seama ca toti se uitau la ea.
-Ce?am ceva pe fata?De ce va uitati asa la mine?
Saya isi reveni prima.
-Cred ca Hajime te place.
-Poftim?ti-ai piedut mintile.Cum naiba sa ma placa pe mine?
-Esti singura careia ii da atentie.E normal sa ma gandesc ca te place.
-Ei dracia dracului!Leah se incrunta.Nu era adevarat.Nu o placea pe ea,ii placea ca ea riposta si ca nu se lasa intimidata de el.Era doar o forma de amuzament nimic mai mult.Ar trebui sa stie,il folosise adesea cat timp locuise in Infern
-E doar plictisit,zise cu o voce indiferenta.Probabil il amuz,nimic mai mult.
-Ba eu cred ca e mai mult de atat.Saya avea o privire hotarata.Leah,stiu ca e un tip mai neobisnuit,dar stai departe de el.Iti va face necazuri.Nu-mi place chestia asta,pur si simplu nu-mi place.
-Exagerezi...in plus nu stiu cum as putea sa stau departe de el,doar stam in aceeasi cladire,ai uitat?
-Am un presentiment prost in legatura cu asta!
-Stai linistita nu se va intampla absolut nimic rau.Pana la urma nu e nimic intre mine si el,nici macar nu suntem prieteni sau ceva.Isi duse degetela la tampla si facu un cerc ca si cum ar spune ai luat-o razana de tot.

Nu mai avea chef de ore.Defapt niciodata nu avuse chef de ore,dar macar avea ceva de lucru.Se indrepta cu pasi apasati spre acoperis.Ii placea acolo,la inaltime,unde era liniste,unde nimeni nu il deranja.De acolo putea sa vada cerul de un albastru infinit care marginea lumea muritorilor.Se lasa alene pe spate si inchise ochii,dorind de aceasta data sa simta mai mult decat sa vada.Ochii muritorilor erau inselatori,niciodata nu vedeau dincolo de aparente.Isi deschise al treilea ochi cufundandu-se intr-un ocean nesfarsit de senzatii.Vantul care ii mangaia fata si ii rasfira parul,pasarile care zburau din copacii care margineau alea,fiecare frunza in parte,care se desprindea de pe cregi...oamenii,mult prea ocupati cu viata lor de zi cu zi,cu problemele marunte pentru a observa minunile care ii inconjoara,pentru a se bucura de freamantul de viata ce cuprindea orasul in fiecare zi la acea ora.Isi lasa simturile sa se desfete cu atmosfera din jur,relaxandu-se din ce in ce mai mult.in ultima vreme statuse tot timpul in garda.Niciodata nu stiai la ce sa te astepti de la un demon.Oricum,indiferent la ce sa gadinse cand acceptase misiunea asta,nu se asteptase ca fata sa fie asa.Nici macar nu putea sa defineasca precis termenul de asa.
Amintirile il napadira...niste amintiri atat de indepartate de parca erau secvente dintr-un cosmar.Trecusera atatia ani de cand plecase,de cand renuntase la lupat si totusi nu piutea uita ororile pe care le vazuse,pe care le facuse.Nici macar Iadul nu era un loc potrivit pentru el...Privind-o pe Leah in ultimele 2 zile ii trecuse prin cap gandul ca poate nu toti demonii trebuiau exterminati.Daca macar unul dintre cei pe care ii omorase avea 50% din caracterul fetei,atunci avusese dreptate:Iadul ar fi fost o pedeapsa mult prea usoara pentru el.Ofta..trecutul era trecut.Nu putea schimba nimic.Poate pedeapsa lui era sa traiasca cu vina,sa aiba mainile patate de sangele celor nevinovati,sa le vada fetele schimonosite de durere de fiecare data cand inchidea ochii.Da...asta ar fi crucea lui.
Simturile lui detectara ceva...ceva ce se apropia cu o viteza uluitoare...ofta enervat "Numai de asta mai aveam nevoie acum!"Totusi nu se sinchise sa se ridice.Astepta linistit ca intrusul sa-si faca simtita prezenta.Stai ca era acolo,aproape si ca il urmarea cu interesul uni pradator.
-Cat mai ai de gand sa stai acolo?vocea lui puternica sparse linistea din jur.
-Nu pari prea fericit sa ma vezi Calaiah sau preferi Hajime acum,zise femeia iesid din umbre si apropindu-se de el.
-Cum vrei...nu-si ridica ochii sa priveasca.Ce cauti aici Mia?
-Am venit sa vad cum merg lucrurile.Atata tot.
-Dupa cum vezi merg bine,multumesc.Acum poti pleca de unde ai venit.Ma deranjezi.
Mia nu-l baga in seama.Il cunostea de multa vreme pe Calaiah.Nu era o persoana rea,dar era sociabil.Nici nu era de mirare.Ingerii razbunatori de foarte putine ori erau sociabili.Ei erau legiunea speciala a Raiului,cei ce faceau dreptate cu spada.Ei erau cei mai duri si puternici dintre copiii Lui.Daca ar fi sa-i asemeni cu ceva de pe Pamant ai zice ca sunt un grup de mercenari,bine antrenati in arta razboiului,iar el era dintre cei mai buni.Dar asta a lasat semne de-a lungul secolelor...pentru ca,pana la urma era un inger,iar ingerii sunt niste creaturi ce apartin luminii.
-Ce parere ai despre ea?femeia avea un ton ingrijorat acum.
-Nu stiu...nu pot s-o citesc.Zambi un pic stramb.Imi aduce aminte de tine cand are chef de glume si de Lucifer cand se enerveaza.Trebuie sa spun ca o combinatie ca asta e cam periculoasa.In minte i aparu chipul fetei cand incercase sa-l loveasca cu geanta in cap,apoi zambetul ei plin de usurare cand il luase in brate.Caldura care ii cuprisese corpul fusese cea mai frumoasa senzatie pe care o simtise in multe vreme,iar mirosul ei atat de incitant i se intiparise in minte:levantica si liliac.I se facea pielea de gaina cand isi aminti cat de atins fusese de simpla ei prezenta.Nu se asteptase ca acea scurta imbratisare sa aiba un impact atat de mare asupre simturilor sale.Nu era sanatos.Dar daca se gandeam mai bine aproape nimic de pe Pamant nu era sanatos.
-Imi pare rau ca ti-am aruncat asta in carca...probabil nu erai pregatit inca de asa ceva.Mia se apropie de el si se lasa jos.
-Minti.Nu-ti pare de loc rau.
-Ai dreptate,ca de obicei.
Facu o scurta pauza apoi continua:uite ce e...nu-mi place sa te vad asa.Deja au trecut atatia ani si tu tot aici stai.Locul tau nu e pe Pamant,ci printre ai tai.Inca avem nevoie de tine.
-Prin asta vrei sa spui ca vrei sa safarsesc si alte crime in numele vostru?sa ucid alti nevinovati?pentru ce?pentru un Rai iluzoriu?Nu are rost Mia.Raiul nu mai e ce a fost odata.Coruptia a ajus si pana acolo,aricat de surprinzator ar suna.
-Nu vorbim de crime,pentru numele lui Dumnezeu.Alea nu au fost crime...au fost-se opri in incercarea de a gasi sintagma potrivita-lucruri necesare in momentul acela.
Calaiah privea in gol.Mintea ii era invadata de acele imagini din trecut,imangini pe care incercase cu greu sa le reprime,dar degeaba.
-Am omorat atatia...oameni si demoni...vinovati si nevinovati...am pacatuit mai mult decat toti oamenii din orasul asta si totusi ma mai numesti inger.Unde e dreptatea divina?unde e justetea?
-Nu a fost vina ta.Mana ei il atinse usor pe umar in incercarea de ai alina un pic durerea.
-Cum naiba nu a fost vina mea?Calaiah se ridica in picioare si incepu sa se plimbe nelinistit.Eu am fost cel care ia omorat!Eu am crezut ca am dreptul sa le iau vietile pentru ca ma consideram o unealta a Lui.EU!Am distrus vieti,am ruinat destine si totusi tu ma chemi inapoi...inapoi in Rai.De ce sa fiu iertat,cand altii pentru pacate mai mici ajung sa putrezeasca intr-o gaura in Iad?
Mia il asculta tacuta.Intr-un fel avea dreptate si el era vinovat.Dar nu atat de vinovat precum credea.
In urma cu 60 de ani lucrurile o luasera pe un fagas gresit.Un grup destul de mare de serafimi cu o gloata de demoni de rang inalt isi unisera fortele pentru a detrona legea echilibrului.Consecintele au fost devastatoare.Linia si asa subtire intre echilibru si haos a fost destramata.Lume s-a scufundat in intuneric pentru cativa ani.Foamete,boli,raboaie au facut ravagii.Milioane au murit,alte mii au suferit.Cele doua razboaie mondiale au scos ce era mai urat din umanitate.Sufletele lor,fragile de fel,au ales calea cea mai usoar si cea mai gresita;au ales crima,genocitul,lupta.Viata nu mai insemna nimic,fiind doar un bun de care te puteai dispensa.
Lucrurile nu puteau continua asa...trebuiau indreptate.Atunci a fost momentul cand Lucifer,Mia si Calaiah si-au unit fortele pentru a incerca sa infranga rebelii ce se rascolisera.Toti erau de acord in privinta unui punct:nimic nu putea exista fara echilibru.Fara el Raiul si Iadul nu ar mai fi avut niciun rost.Binele nu poate exista fara rau,la fel cum lumina nu poate exista fara intuneric.Lupta a fost crancena,dar pana la urma au invins.Calaiah impreuna cu legiunea lui s-au avantat pe Pamant si au maturat toti rebelii din calea lor.Dar nu tot timpul poti sa separi bobul de neghina de cel de grau. A fost un adevarat masacru,caruia i-au cazut victime si multi nevinovati.
Calaiah nu si-a putut-o ierta niciodata,asa ca a ramas pe Pamant.Un pacatos nu mai avea ce cauta in Rai.
Baiatul respira de cateva ori adanc in incercarea de a se calma.De multa vreme nu-i mai sarise tandara in halul asta.Dar trecuse ceva vreme de la ultima lui conversatie cu Mia.
-Lucifer ce mai face?
-E ingrijorat...la fel ca mine.Nui place s-o stie pe Leah aici.
-Sunt in stare sa am grija de un copil,Mia.Tonul fusese apasat,usor marait.Nu se va intampla nimic,promit.Ofta zgomotos si isi rezema coatele de balustrada,privind in jos.Aproape de iesirea din curte o zari pe Leah impreuna cu Saya.Radeau.O senzatie ciudata trecu prin fiinta sa precum un val de caldura care ii invaluia inima si ii alina sufletul.Asta nu e tot nu-i asa?
Mia tacu un moment,urmarind privirea ingerului,dupa care zambi amuzata.
-Ce vrei sa spui?Nu inteleg...
-Daca Lucifer ar fi trimis-o aici doar pentru a se pregati pentru viitorul care o asteapta,nu ar fi atar de ingrijorat acum.Mai e ceva la mijloc,nu-i asa?ceva mult mai serios.
Zambetul disparu de pa fata frumoasa a femeii care acu arata urme de ingrijorare si o usoara frustrare.Niciodata nu fusese usor sa-l duca de nas pe Calaiah,dar spera ca il va mai putea tine un pic in ceata;macar pana ar ajunge sa-si cimenteze o relatie cu Leah.
-Trebuia sa ma astept ca-ti vei da seama...
-Trebuia sa-mi zici adevarul de la inceput,i-o taie el scurt.Spune tot.Nu am chef de glume.
-Banuiesc ca se pune la cale o noua revolta.
Daca nu s-ar fi tinut strans cu mainile de bara de sustinere,probabil ar fi cazut din cauza socului.Era uimit,terfiat si al naibii de furios,dar incerca sa-si pastreze tonul vocii calm.
-Ce dovezi ai?
-Niciuna.Daca as fi avut dovezi nu am fi purtat discutia asta acum.E doar o banuiala.
-Cine?
-Noi...Mia privi cerul de un albastu nemarginit,rugandu-se in gand sa greseasca.Daca avea dreptate lucrurile vor sta mult mai prost de data asta ca data trecuta.Nu puteau sa mai permita asa ceva.Niciodata.Lumea muritorilor abia reusise sa se ridice din umbra trecutului.Nu puteau cadea iar in acea plasa belstemata intinsa de forte pe care nu le cunosteau.Nu era drept.
-Doar noi?
-Lucifer crede ca si el are un tradator in castel,dar,ca si mine, se abtine de la alte comentarii.Daca aveam dreptate trebuie sa actionam cu precizie si discretie.Nu ne permitem un esec.
-De ce?
-Tu ce crezi?
Calaiah mai arunca inca o privire fetei din curtea scolii care parea ca se distreaza de minune.Era frumoasa,ceam mai frumoasa de acolo,cu toate ca ea nu-si dadea seama.Observa cum baietii isi intorceau capul dupa ea de fiecare data cand era in preajma lor.Unii,mai indrazneti,se apropiau de ea pentru a face cunostiinta,iar ea le raspunde la toti cu un zambet inocent si plin de caldura,dipa care isi vedea de treba ei impreuna cu Saya.Stranse din dinti,cand revelatia isi facu loc in mintea lui:
-Leah...o furie oarba il cuprinse.Simtea ca sangele ii clocoteste in vene.Ii venea sa urle de frustrare.Cineva vroia sa-i faca rau.Cineva dintre ai lui.Se lupata cu sine,in incercarea de a se potoli.Va veni si timpul confruntarii,iar el va invinge.Nu va permita nimanui sa-i faca ceva.O va proteja.Isi va da si viata pentru ea daca va trebui.Dar totusi de ce?
-E simplu:Leah e fiica uni demon si al unui inger.Ea sfideaza legile naturii,dar in acelasi timp le intareste.Ea reprezinta insasi echilibrul pe care noi am incercat atat de mult sa-l protejam.Cat timp ea exista este dovedit faptul ca ingerii si demonii pot coexista in echilibru perfect.Este binele si raul in aceeasi fiinta.
Dar nu cred ca asta ia speriat cel mai mult.Le e frica pentru ca lancea a acceptat-o.
-Poftim?Nu inteleg..ce legatura are o lance cu povestea asta?
-Nu orice lance ci Lancea lui Hades.
-Arma faurita din acelasi material ca Portile Infernului?
-Da.Lancea aceea este o mestenire din timpuri stravechi.Adevarat ei poveste se pierde in negura trecutului,dar cert este ca arma apartine Gardianului Purgatoriului.A fost data din generatie in generatie,de la un gardian la altul,pana ce a ajuns a Lucifer.Legendele spun ca odata era una dintre cele mai puternice arme existente in lumea Zeilor,dar nici unul dintre gardienii in grija carora a fost nu a resuit sa o manuiasca.Asa ca lancea a ajuns un simbol.Nu mai era folosita,ci doar expusa cu mandrie ca un titlu onorific.Toate astea s-au schimbat cand a ajuns in posesia ei.Lancea aceea poseda o putere uriasa si Leah o poate folosi.
-Vor putere?
-Poate...nu stiu exact ce vor,dar cert este ca puterea ei le va strica planurile.Iti dai seama ce s-ar intampla daca Leah s-ar hotara sa-si foloseasca puterea pentru a-i opri?
-Le e frica.
-Da.Tie nu ti-ar fi?
-Dar de unde sti ca nu vor s-o foloseasca pe Leah ca sa aiba acces la puterea ei?
-Vrei sa zici s-o corupa.Mia analiza un pic idee ingerului.Nu-i placeau implicatiile.Da,ai dreptate...ar putea sa-si doreasca si asta.Dar riscul ar fi prea mare.Leah e puternica,nu cred ca va fi usor de controlat.E un risc prea mare pentru ei.
-Dar nu poti fi sigura ca nu vor incerca.
-Nu.Nu pot.De aceea am avut nevoie de ajutorul tau.Atata timp cat esti tu prin preajma sunt sigura ca ea va fi in siguranta.
-Iti pui prea mult baza in mine,Mia.Dar voi face tot ce-mi sta in putinta.Promit!
-Doar atat iti cer.Acum trebuie sa plec.Mai am multe de facut.Ai griaj de tine...si de ea.
Mia se indeparta un pic de baiat,apoi intr-o secunda disparu.
Calaiah pica pe ganduri.Va face tot posibilul s-o apere.Chiar daca ea nu-si va dori lucrul asta.Stia deja e are o fire dificila.Nici nu era de mirare la asa parinti,dar spera ca il va lasa sa se apropie destul de mult de ea pentru a o proteja.Se simtea ciudat.Dorinta aceasta de a apara pe cineva,de a fi alaturi de cineva nu ii era cunoscuta.Nu stiuse ca va fi un moment in viata sa cand va simti asa ceva,si la o intesitate atat de mare.Il speria pentru ca stia ca cu cat tinea mai mult la cineva cu atat cresteau sansele de a face persoana respectiva sa sufere.Nu mai vroia suferinta.Nici pentru el nici pentru altcineva,in nici un caz pentru ea.
Atunci adevarul il lovi din plin:o placea.Nu o vunostea aproape deloc,dar o placea.Enormitatea si gravitatea acestui lucru ii invada mintea,dar in acelasi timp o caldura extrem de placuta si confortabila ii incalzi sufletul.

[MiraA]

Cap 10 (Necazuri)

Stia ca este privita.Chiar daca nu mai avea al treilea ochi inca avea instinctul de autoconservare.Cu el se nascuse,Lucifer nu putuse sa i-l ia cand a trimis-o aici.Isi ridica privirea si matura curte scolii.Cat de mult i-ar fi placut sa vad la fel de bine ca inainte,dar acum avea limite.Incerca sa distinga oamenii,sa-i analizeze cand treceu pe langa ea,dar nu primi prea multe detalii.Ochii nu o ajutau deloc de aceasta data.Apoi il observa:statea rezemat de balustrada de pe acoperis si privea in jos...la ea.Nu,nu putea avea dreptate,sigur se uita la altcineva.Cuvintele care i le spusese Saya ii revenira in minte "Te place".Atunci i se paruse o absurditate,dar acum,cand il privea cum o priveste nu stia ce sa mai creada.Poate ar trebui sa-l intrebe...sau mai bine nu.Iar va face misto de ea...
Era nehotarata si se simtea ciudat.Niciodata nu fusese asa de confuza ca acum.Ar putea sa mearga sa poarte o conversatie normala cu el.Mda conversatie normala cu Hajime...probabil am innebunit de tot.Nu e genul care sa poarte conversatii normale.
Fiind prea ocupata cu propriile ganduri nu vazu agitatia care era in curtea scolii.O voce groasa si autoritara se auzi dintr-o data reusid sa o faca sa tresara:
-Eu sunt Rojocu de la Liceul Myughi si vreau sa mi-l aduceti aici pe cel numit Hajime.Sau o sa va stalcesc voua mutrele pana ma plictisesc.
Leah vazuse multe pocitanii la viata ei,dar nici una nu il intrecea pe tipul acesta.Era inalt de vreo 2 metri,cu un corp mare,facut de zici ca era hartelofil sau pompat cu steroizi.Ochii mici ii sclipeu amenintator,nasul carn probabil rupt de cateva ori in batai de cartier ii deforma fata si asa deformata,iar buza taiata intr-o parte ii dadea aspectul unui nebun scapat din 'lesa".Ceilalti 4 care erau cu el nu erau mai breji,dar erau totusi un pic mai mici de statura si macar aveau bunul simt sa taca.Nu-i suporta.Prosti.Leah se stramba.Nu-i placeau persoanele stupide si prea pline de sine.
-Hai nu ziceti nimic?V-a manca mata limba?Incepu sa rada amenintator.Du-va dracu de pampalai,de ce nu ziceti ceva?
-Nu vorbim cu maimute scapate de la zoo! Leah nu se putu abtine.Se duse si se posta in fata lui.Nici macar nu se clinti cand fata tipului incepu sa se roseasca de furie.Toata lumea tacea,fiind prea uimiti de curajul fetei.Toti stiau cine era Rojocu...nimeni nu-i vorbise asa pana atunci.Nimeni
-Ce-ai zis papusa?
-Ce ai auzit?Scuze...probabil nu ar fi trebuit sa te compar cu maimutele,le faci publicitate proasta.Esti doar o scursura patetica si fara minte.Zambi suav catre tipul care care se invineti la fata.
-Tarfa ordinara...te invat eu cum sa vorbesti cu mine!se arunca spre ea in incercarea de a o prinde de par si a o palmui,dar Leah fusese mai rapida.Se lasa jos si sari un pic la dreapta,dupa care cu mana stanga il lovi peste ceafa cu putere.Tipuk se impiedica in propriile picioare si cazu pe jos.
-Prea incet!daca vrei sa ma prizi ai nevoie de un pic de viteza, amice!
-Ce mama dracu stati si va uitati,prinde-ti-o!urla matahala enervata la culme.
Ceilalti baieti se napustira asupra fetei.Reusi sa-i pareze pe doi,dar al dreilea reusi s-o prinda de gat.Simtea ca se sufoca.Mainile lui mari se inclestara in jurul ei si o strngeau cu o forta de necrezut.Plamanii cereau aer.O mica voce din capul ei ii zicea sa sta calma,sa nu se panicheze sau o va pati.Apoi simti cum strnsoarea slabeste si vazu ca tipul era la picioarele ei.Ricandu-si privirea il observa pe Hajime care zambea amuzat.Dar acel amuzament nu-i atinse si ochii care erau mai reci ca niciodata.
-Nu puteai sa-ti ti gura,nu?marai spre ea
-Eu?niciodata!
-I-a-o pe Saya si plecati.ma ocup eu de ei!
-Nicigand!Numai tu sa te distrezi?
-Leah!Acum!!
Leah il privi pentru o clipa nestiind ce sa faca.Dar hatara ca cel mai bum lucru era sa plece.Nu parea prea dispus la glume la ora aia.O lua pe Saya,care era la cativa pasi de ea inmarmurita si incepu sa alerge spre iesirea din incinta scolii.
-Leah esti bine?intreba fata cu o voce tremuranda si cu lacrimi in ochi.Puteau sa te omoare.De ce nu i-ai lasat in pace?
-Cum i-am zis si tipului,nu-mi place scursurile.
-Esti nebuna!
-Stiu.E doar unul din farmecele mele.
Din pacate nu reusira sa se indeparteze,ca de dupa colt mai aparura inca 4 baieti care purtau aceeasi uniforma ca si cei de mai inainte.Si ei aratau la fel de amenintator.
-Uite,uite ce avem aici.Doua papusele.Hai sa ne jucam cu ele un pic.
-La dracu.Doar asta imi mai trebuia acum!Alti idioti!
-Pe cine faci idior scumpo?
-Pe cine intreab evident!
-Lasa ca te imblanzesc eu...dupa o noapte cu mine n-o sa mai zici nici car.O sa cunosti adevaratul Paradis!
-Scuze amice,dar eu prefer Iadul.Se uita amenintor la ei.Totsi nu era chiar asa de sigura pe ea.Daca ar fi avut corpul ei,puterea ai,caricaturile astea nu ar fi rezistat nici 5 secunde,dar asa nu stia daca va putea sa-i doboare pe toti.dar trebuia sa incerce.Saya,zise aceasta in soapta,ii tin ocupati,tu fugi!
-Dar...nu te voi lasa aici,nu plec fara tine!
-Pot sa am grija de mine,dar nu pot garanta si pentru siguranta ta,fugi...
-Dar...
-Am centura neagra,un zambet linistitor ii aparu pe fata.Stiu ce fac.Ai incredere.
Trebuia sa se concentreze.Erau doar 4 tipi.Va reusi,cel putin pana Saya va fi in siguranta.
Cel ce vorbise se apropie de ea in pas lejer si o prinse de mana,cu intentia de a o trage mai aproape de el,dar ea se lasa in jos dupa care ii aplica o lovitura cu pumnul intre picioare.Baiatul se chirci si cazu la pamant vaitandu-se.
-Fugii!urla Leah catre prietena ei care tremura de frica.Din fericire,obcerva cu coltul ochiului ca ii urma sfatul.
Unul dintre cei 3 ramasi in picioare se avanta spre ea incecand s-o loveasca cu pumnul,dar para lovitura si-l lovi la randul ei reusind sa-i rupa nasul.Sangele incepu sa curga...
Ceilalti doi schimbara niste priviri,dupa care se despartira cu intentia de a se apropia de ea din doua parti.Incet,ca niste pradatori feroce,cu pasi mcii studiati o bagara intr-un colt,cu spatele la peretele de ciment.Prea tarziu isi dadu seama ca nu mai are unde sa se refugieze...
Fenta prima lovitura,dar nu fusese destul de rapida s-o fenteze si pe a doua.Simti o durere ascutita in coaste si cazu in genunchi.Injura in gand slabiciuenea de care dadea dovada.
Se ambitiona...nu va muri pe pamant.Niciodata,nu de mainile lor...Se propti in maini si cu o viteza uluitoare il lovi pe cel mai apropiat de ea peste gleze cu unul dintre picioare.Acesta incepu sa urle de durere si cazu greu pe spate.Celalalt prea uimit,nu vazu ca fata se departa de nenorocitul ala de perete.
-Curva naibii!era nelinistit.Transpirase mult,siroaie curgandu-i pe tample.Parul blond dezordonat la inceput era ca un valvoi acum,ud de la atat transpiratie.Ranji,aratandu-si dintii galbeni de la tutun si bere si scoase un cutir mic dintr-un buzunar de la pantaloni.
"La naiba,asta imi mai lipsea acum!Ce n-as da sa am lancea aia!"
-Leah!!!
Era vocea lui.Vocea lui Hajime.Probabil terminase cu ceilalti.Chiar daca ei i se parusera ore de cand era fata in fata cu dobitocii astia,stai ca defapt nu trecusera decat poate cel mult 5 minute.Trebuia sa-l admire pe Hajime pentru viteza lui.Era bun...pentru un om.
Il vazu cu coltul ochiului pe cel cu cutitul cum se apropia de ea si il simtise in acelasi timp pe Hajime cum vine.Va fi prinsa intre cei doi.Incerca sa sara in spate,dar lama micuta si ascutita a armei ii sfasie camasa de la uniforma.Tot atunci vazu cum Hajime ii aplica o lovitura celuilalt cu piciorul in moalele capului si auzi bufnitura.
Respira adanc in incercarea de a se calma.Il privea pe baiatul de in fata ei cu ochii mari si reusi sa-i zambeasca.
-Multumesc!
-Esti bine?ti-a facut ceva?o masura din cap pana in picioare,dar nu prea arat multumit de rezultat.Saya a fugit la mine!Dracu sa-i ia nu m-am asteptat sa mai vina inca 4.Sigur esti bine?O lua in brate si o stranse la piept cu putere.Nu-i venea sa creada ce sa intamplase.Ar fi putu sa o piarda in fata unor baieti de liceu.Doamne!el trebuia s-o pazeasca de demoni si ingeri si nu fusese in stare sa aiba grija de 8 adolescenti nenorociti.Ii venea sa-si ia campii.
-Sunt bine,ingana fata cu o voce stinsa,strangandu-si bratele in jurul lui.
Caldura ei ii patrundea prin haine in trup.NU ar mai fi vrut sa-i dea drumul niciodata.Stia ca daca o va tine langa el,atat de aproape nu va pati nimic.Acolo va fi in siguranta.Apoi simti cu stransoare ei slabeste,fata lasandu-se moale in bratele sale.
-Leah!Leah...!!o scutura un pic,dar nimic.Apoi o privi mai indeaproape si obsera dara subtire de sange de pe camasa taiata.
-Nenorocitul! urla...ar fi vreut sa-l omoare,dar ea era pe primul loc.O lua in brate si ii rezema capul de umarul sau si se indrepta spre scoala.
Odata intrat in curte zeci de priviri curioase il intampinara,dar nimeni nu avea curajul sa zica ceva.Si cei mai tupeisti au dat in spate cand i-au vazut fata marcata de furie.Toti inafara de Saya
-Leah!Hajime ce a patit?Doamne,va fi bine?
-A lesinat,doar.O duc la infirmierie.Va fi bine.Nu avea rost sa-i zica de sange si de cutit.O va speria.Nu avea chef de istericale.Principala lui grija era Leah.
-Vin cu tine.
Merse in umrma lui tacuta,apoi o lua un pic inainte si ii deschise usa de la cabinetul infirmierei.Aceasta ii privi cu ochi mari,mirati pe cei doi,dar vazand paloarea fetei lesinate le facu semn s-o aseze pe un pat.
-Ar fi mai bine sa esiti afara pana vad eu ce are domnisoara.
Niciunul nu zisera nimic,pur si simplu se conformara.
Saya se plimaba pe hol nelinistita.
-Daca nu plecam...
-Ar fi fost mai rau,continua baiatul in locul ei.Ai fi fost si tu acolo.Sau poate ea ar fi fost intr-o stare mai grava.
-Da..dar...
-Nu aveai ce sa faci.Nu e vina ta.
-E prietena mea...
-Ai fi incurcat-o mai mult.A reusit sa-si poarte singura de grija,dar nu avea cum sa aiba grija si de tine.
-Asta mi-a zis si ea,dar intr-un mod mai placut,zise cu o voce seaca fata.
-Scuze...nu sunt in toane bune acum.
-Stai linisitit.Defapt,daca ma gandesc bine,acum ai un ton mai placut decat cel pe car il folosesti de obicei.Zambi spre baiat.
-Mda...
-O s-o ajut sa mearga acasa,zise fata dupa un moment de tacere.
-Nu! o duc eu acasa.
Ridica o spranceana suspicioasa.
-De ce ai face una ca asta?
-Stam in aceeasi cladire.In plus e vina mea ca s-au intamplat toate astea.Voi avea eu griaj sa ajunga acasa in siguranta.
-Dar as putea sa...
-Tu stai in partea cealalata a orasului.Va fi tarziu cand vei ajuge acasa.Ai tai vor fi ingrijorati.
Nu putea sa-l contrazica.Avea dreptate.
Defapt cred ca ar fi mai bine sa pleci...deja e tarziu.
-As vrea sa stau pana se trezeste s-o vad.
-Se va trezi mai incolo,sigur ii va da ceva de durere.O sa mai doarma o vreme.
Era nehotarata,dar,pana la urma asculta de sfatul baitului si pleca.Nu vroia ca ai ei sa-si faca griji si in niciun caz nu vroia sa se intalneasca din greseala cu niste matahale ca alea de mai devreme.Pleca,dar avea inima impacata.Avusese dreptate:lui hajime chiar ii placea de Leah.Daca nu i-ar fi placut nu ar fi fost atat de dragut cu ea si atat de atent.Observase cum o tinuse in brate,cu grija,de parca fata era facuta din cel mai fin portelan,care la o atingere mai dura s-ar sparge.Da...o placea si inca mult.Se intreba daca el stia deja lucrul asta sau daca actiona doar din instinct,fara sa constientizeze adevarata natura a sentimentelor sale.

[MiraA]

Cap 11 (Intrebari fara raspuns)

Cum putuse sa fie atat de idiot? Era numai vina lui ca Leah era in starea asta! Numai a lui! Incerca din greu sa se calmeze, dar nu prea reusi. Cel putin Saya plecase acasa asa ca nu mai trebuia sa se ascunda. Putea sa se desfasoare in voie. Cand ii va prinde pe nenorocitii aia nu va mai ramane nimic din ei. Cum indraznisera sa se atinga de ea? Ofta cuprins de nervi si neliniste. Nici macar nu stia daca fusese ranita grav. Trecusera deja cel putin 30 de minute de cand era in cabinetul ala blestemat si asistenta nu iesise inca sa-i zica ce se intampla. O sa-si ia campii in curand daca nu va primi nici o veste...
Asistenta iesi incet din incapere si-l privi pe tanarul care se plimba pe hol. Nici el nu arata prea bine, avea hainele rupte, parul intr-o dezordine de nedescris si o mica vanataie pe fata. De zgarieturile de pe brate nu mai zicea nimic. Facea ture ca un leu prins in cusca: inainte si inapoi; inapoi si inainte. Mai avea un pic si-si smulgea parul din cap. Zambi un pic, chiar daca nu era un lucru tocmai indicat in situatia de fata. Il cunostea pe baiat, caci nu o data venise la cabinetul ei dupa ce fusese implicat intr-o bataie. Faptul ca acum era ingrijorat pentru cineva era un pas inainte in dezvoltarea sa ca un tanar barbat si implicarea in colectiv.
Tusi un pic ca sa-i atraga atentia. Acesta se intoarse si veni repede langa ea.
-Cum se simte?
-Stai linistit. E bine. Zambi incurajator. E doar o zgarietura.
-Ma bucur. Rasufla usurat pentru prima oara in cateva ore. Era bine. Nu era nimic grav. Spuse o mica ruga de multumire in gand.
-Pot sa intru sa o vad?i ntreba rapid nelasand-o pe asistenta sa se indeparteze de el.
-Da desigur.
Nu mai astepta altceva. Intra ca un val-vartej in incapere doar ca s-o gaseasca pe Leah in plin proces de imbracare. Pentru un moment incremenise acolo in cadrul usii. Nu era frumos sa traga cu ochiul, dar in acelasi timp nu-si putea face corpul sa se miste din acel loc. Din pacate pentru el fata tocmai atunci se intoarse si il zari.
-La ce naiba crezi ca te uiti ca un bou? urla scoasa din fire, acoperindu-si bustul cu mainile. Iesi afara pana nu te arunc pe geam. Lua geanta lui care era langa pat si o azvarlui in el. Hajime scapa intreg si se intoarse rapid cu spatele. Simtea ca ii ard obrajii. La dracu! Vazuse destul femei dezbracate la viata lui. Se comporta ca un scolar. Evident fusese o zi lunga si grea. De aceea reactinoa asa. Nu era nimic in neregula cu el. Absolut nimic."Pe cine incerci sa pacalesti,baiete?"ii sopti o mica voce din cap."Taci,nu vorbeam cu tine!"...Bun acum vorbea cu el insusi. Lucrurile devenea din ce in ce mai bune!
-Poti sa te uiti acum. Sunt imbracata.
Arunca timid o privire peste umar si o zari pe Leah cu obrajii rosii si ochii plecati in jos. Deci si ea se rusinase. Macar nu era sigurul."Asa gandeste pozitiv!" Parca ti-am zis deja sa taci,minte perversa!
-Esti bine? fir ar sa fie de treaba avea vocea ragusita!
-Da...aproximativ. Zambi un pic.
-Hai sa mergem acasa.
Fata aproba din cap fara sa mai zica nimic, cu toate ca o remarca destul de acida ii statea pe limba. Totusi se hotara sa profite de aceasta noua si interesanta parte a lui Hajime pe care era sigura ca nu o va mai revedea dimineata.
Iesira amandoi din cladire, baiatul tinandu-se atat de aproape de ea incat mainile lor se atingeau din cand in cand in treacat, dar nici unul nu parea a baga de seama sau a profita de situatie. Pur si simplu mergeau cu privirile inainte cufundati fiecare in gandurile lui, fiind doar vag constienti de prezenta celuilalt.
Deja se intunecase si cerul era invadat de o multitudine de stele care de care mai stralucitoare, iar luna nu lipsea nici ea din mirificul peisaj, stand de straja ca o stapana atotputernica.
Vantul incepuse sa sufle, facand-o pe Leah sa tremure usor si sa se infioare. Isi stranse mainile pe langa corp si continua sa mearga la acelasi pas ca si baiatul.
-Ti-e frig?vocea lui era calda si ingrijorata.
-Un pic, dar o sa-mi treaca, zise fata zambind usor spre el.
Hajime isi dadu jos hanoracul si i-l puse pe umeri,inchizandu-i fermoarul.
-O sa-ti tina de cald pana ajungem.
-Multumesc.
Mai mersera o vreme in tacere, dar Leah nu mai indura mult. Ea era o fire sociabila, vorbareata si nu in ultimul rand curioasa. Pur si simplu de data asta nu mai intelegea nimic; sau mai bine zis nu il intelegea pe el.
-De ce esti asa de bun cu mine? Pe ceilalti ii ignore, dar pe mine…
Hajime se opri din mers si o privi pentru cateva moment in tacere. Ce putea sa-i zica? Ca o pazea? Nu nu asta era. Ar fi putut bine merci sa o faca de la distant fara ca ea sa stie, fara ca ea sa-l vada, dar din prima clipa cand o intalnise pe palierul blocului nu rezistase tentatiei de a o revedea. Nu stia nici el de ce, cel putin nu cu exactitate. Fata asta avea acel ceva ce reusea sa-l enerveze la culme, sa-l amuze,dar sa-l si atraga. Era ca o combinatie ciudata de arome care iti imbata simturile facandu-te prizonierul ei pe veci.
-Nici eu nu stiu, zise intr-un final cand nu mai suporta privirea ei intrebatoare .Asta ma tot intreb si eu, dar inca nu am gasit un raspuns.
-Speram sa-mi dai un raspuns mai inteligibil.
-Scuze, dar e singurul pe care il am momentan. Cand vin cu unul mai bun vei fi prima care il vei afla. Acum hai sa ne grabim pana nu se face si mai tarziu.
Nu mai aveau mult de mers pana la blocul unde locuiau , doar o statie de autobus care nu insuma mai mult de trei kilometri. Nici unuia dintre ei nu li se paruse mult de mers asa ca parcursera distanta pe jos, bucurandu-se de aerul curat si rece.
Odata ajunsi in cladire, un val de caldura ii lovi, facandu-i sa se simta molesiti si obositi.Fusese o zi grea pana la urma, plina de evenimente destul de neplacute si era perfect normal sa se resimta. Hajime insistase sa fie un gentlemen pana la sfarsit conducand-o pe Leah pana in fata usii ei.
-Esti sigura ca esti bine? o intreba pentru a nu stiu cata oara?
-Ti-am mai spus ca da.Nu fi pisalog.
Baiatul zambi si se intoarse sa plece cand mana ei il trase de bluza.
-Hajime…fata ezita un moment…multumesc…pentru tot.
Dintr-o slabiciune de moment ii prinse mana intr-a sa ,apoi o trase pe fata la el in brate,stragand-o cu putere.Caldura ei ii invalui trupul,umplandu-l cu un sentiment ciudat de beatitudine.
-Hajime...? intreba fata confuza
-Nu spune nimic. Lasa-ma doar sa te tin in brate .Isi apleca capul si-i prinse buzele moi intr-un sarut tandru pe care parca il asteptase de la inceputul tuturor timpurilor...

[MiraA]

Cap 12.(Placere si durere)

In prima clipa fusese prea uimita ca sa se miste. Parca timpul inghetase in loc si odata cu el si trupul ei. Clipi de cateva ori in incercarea de a se agata de realitate, o realiatate ce devenea din ce in ce mai difuza si se pierdea in caldura si dulceata buzelor lui. Niciodata nu mai simtise asa ceva. Pamantul incepuse sa se invarta in jurul ei, fiind nevoita sa se prinda cu mainile de umerii lui puternici pentru a nu se pierde de tot. Pentru un scurt moment, cat inca mai avea ratiune incerca sa se zbata si sa se indeparteze, dar propriul ei trup se impotrivii logicii si bunului simt. Simti caldura lichida cum se revarsa in trupul sau ca o cascada dezlantuita, scalzandu-i simturile adormite pana ce incepu sa tremure incontrolabil. Era atat de obosita, mult prea obosita ca sa lupte impotriva a ceea ce-si dorea, impotriva naturii ei si nu in ultimul rand impotriva lui. Se lasa cu toata greutatea corpului pe pieptul lui fiind sigura ca o va sustine, incercand sa imprumute un pic din caldura si siguranta tanarului. Isi incolaci mainile pe dupa gatul lui si il trase mai aproape de ea, dandu-i de inteles ca nu vrea sa se opreasca. De cat timp venise pe pamant fusese singura si vulnerabila, rupta de tot ceea ce cunostea si iubea, dar acum, aici in bratele lui avea o mica posibilitate de a se detasa de durerea si dorul ce ii macinase sufletul. Nu, nu era acasa, dar era bine, confortabil si in siguranta si momentan era deajuns.
Hajime rupse intr-un final sarutul cu un suspin de regret si o privi in ochii ce devenisera mult mai mari si mai adanci precum doua lagune care ascundeau misterele lumii. Fata il privi la randul ei, dar cu o urma de neliniste si jena, obrajii ei prinzand o nuanta foarte simpatica de roz, care devenea din ce in ce mai inchisa pe masura ce privirea lui o cuprindea.
-Imi pare rau…zise baiatul, nu vroiam sa profit. Dar pur si simplu nu ma puteam abtine. Mana sa ii mangaie obrazul cu tandrete, trasand linii usoare de la ochi in jos, pana la barbie.
-Eu…eu..adica…ce vreau sa spun. Nu putea gandi. Mintea i se blocase de tot. Se inrosii si mai mult si isi pleca capul, lasand parul bogat si intunecat s-o protejeze de privirea celuilalt. Eu trebuie sa plec. Noapte buna. Inghiti in sec si deschise usa aparamentului intrebandu-se daca Hajime o va opri. Dar el se indeparta usor de ea si o lasa sa treaca.
Intra in apartament si inchise usa in urma ei. Astepta sa auda pasii lui indepartandu-se dupa care se lasa sa cada in genunchi. Picioarele ii tremurau atat de tare incat nu mai avusera puterea sa o sustina si corpul ii era strabatul de fiori de anticipatie in timp ce adrenalina pura incepu sa-i curga prin vene de parca luase foc. Se simtea bine, vibrand din cauza unei forte vitale pe care nu o cunoscuse pana atunci, dar in acelasi timp ii era frica de ceea ce facuse. Pe toti dracii, sarutase un muritor! Daca Hajime ar sti cine este ea, CE este ea nici nu-si putea imagina ce s-ar intampla. Ce ar simti daca ar sti ca o sarutase pe insasi fiica Infernului. Ce naiba ar putea sa simta?o mica voce ii sopti, replusie,ura.Ce crezi?ca el e mai special? Un ras diabolic ii rasuna in urechi. Esti atat de naiva!Chiar ma gandeam ca te-ai invatat minte dupa atata timp.Dar din cate vad ai ramas aceeasi fata prostuta si plina de speranta.Si te mai numesti Fiica Infernului! Vocea pufni cu dezaprobare. Capul incepuse sa-i bubuie si inima sa-i bata din ce in ce mai tare de parca atunci vroia sa-I iasa din piept. Atat de tare incat o durea. Isi duse mana in dreptul ei si stranse bucata de material intre degete pana ce simti ca si le va rupe. Ce era durerea aia? atat de covarsitoare si de intunecata parca o tragea spre ceva…spre ceva rau unde nu vroia sa mearga. Incerca sa se ridice, dar degeaba. Esti slaba!om sau demon,esti la fel de slaba!
-Cine esti? striga fata in linistea apartamentului, dar nu-i raspunse decat vantul ce se strecura prin geamul deschis.
Cine crezi ca sunt? Esti patetica, nu trebuie sa urli ca sa vorbesti cu mine. Eu sunt aici in tine…eu sunt tu.
-Nu! nu poti fi eu. Eu sunt eu!
Nu prea te duce minte, nu-i asa? Eh lasa, ca nu-i asa grav. De aceea sunt si eu aici.
-Pleaca! Lasa-ma in pace! Se ridica pana la urma cu greu si incerca sa ajunga pana la canapea, dar legatura dintre minte si trup nu mai exista. Miscarile ei erau dezordonate, fara logica, de parca era o simpla marioneta in mainile unui papusar abil. Se lupata sa-si recapete suflul si calmul. Nu trebuia sa se panicheze, totul va fi bine.
Sti, tot timpul m-ai uimit cu incapatanarea ta. Niciodata nu ai stiut cand sa te dai batuta. Dar acum nu are rost sa lupti, cel putin nu cu mine. Vocea o dojanea cu ceea ce parea a fi regret. Leah nu intelegea ce naiba se intampla, dar nici nu avea acum rabdarea si timpul necesar ca sa gandeasca la rece problema. Pieptul o strangea si mai mult, de parca era prinsa intr-o menghina. Se prabusi din nou la pamant, fiind incapabila sa se mai ridice. Nu mai avea destul energine ca sa mearga. Abia mai putea respira…
Esti constienta ca va trebui sa-l omori daca afla ceva, nu? Nimeni nu poate afla ca tu esti cine esti. Nici macar el.
-Lasa-ma, zise fata cu vocea stinsa. Taci o data, nu mai vreau sa aud nimic!
Voi pleca, pe moment,dar tine minte: cu cat stai mai mult aici, cu cat lasi garda jos mai mult eu te voi acapara si atunci tu vei disparea. De tot. Eu sunt adevarata Fiica a Infernului. Tu esti doar o umbra enervanta, care nu-si atinge adevaratul potential!
Vocea disparu…Era prea obosita ca sa inteleaga ce insemnase totul. Capul ii cazu pe podeaua rece, mintea fiindu-I cuprinsa in sfarsit de inconstiineta.

Se plimba prin apartament fara pic de stare. Ce naiba fusese in capul lui de o sarutase? Se lasa pe canapea, se ridica, mai facu inca o tura de apartament, apoi se aseza pe fotoliu. Dar in cateva minute se ridica si de acolo si merse in bucatarie. Deschise usa frigiderului si-si lua stica de lapte din care bau cateva inghitituri. O puse la loc si se intoarse in dormitor. Se lasa sa cada pe pat, proptindu-si capul in maini si privi tavanul incepand sa numere neregularitatile de pe el. Degeaba. Asa nu va gasi nici un raspuns. Poate era mai bine sa doarma…Inchise ochii, dar in fata ii aparu imaginea ei, acei ochi albastrii nelinistiti si atat de frumosi de iti taiau respiratia, mirosul distinct, feminin, moliciunea corpului…Deschise ochii si-si scutura capul cu un oftat. Asa nu va ajunge nicaieri. Respira de cateva ori adanc, incercand sa-si indrepte atentia spre niste probleme mai importante…cum ar fi cine se afla in spatele noii conspiratii? In ultimii ani fusese liniste, din cate stia el, cel putin. Cine ar fi putut fi atat de prost incat sa riste distrugerea echilibrului? Niciun nume nu-i venea in cap, dar nu era de mirare. Lipsise destul de mult. Trebuia sa ia legatura cu vechile lui contacte ca sa stabileasca cum va actiona mai departe.
In timp ce gandurile ii erau ocupate cu aceasta dilema un fior destul de neplacut ii strabatu corpul, facandu-l sa tremure. Se incrunta si sari din pat dintr-o singura miscare. Ceva nu era bine. Asculta sunetele din apartament, dar aici totul era ok. Totusi acea senzatie nu disparu ci se intesifica. Leah! Ceva nu era in regula cu ea. Inchise ochii si-si concentra toata energia spirituala spre partea din spate a corpului. In cateva clipite din umerii sai isi facura aparitia doua aripi mari si albe cu straluciri de diamant. Si le deschise cu putere, intinzandu-le in toata splendoarea lor, lasand puterea bruta sa-i strabata corpul, apoi se indrepta spre balcon. Iesi afara si dintr-o singura zbatere de aripi ajunse la geamul ei deschis. Intra usor, cu simturile trezite la viata in incercarea de a determina un potential pericol. Dar nu era nimic, doar prezenta ei.Intra in apartament, luand din nou forma umana si se indrepta spre living. Totul era scaldat in intuneric, un intuneric necaracteristic lumii oamenilor. Inainta pana ce o vazu prabusita pe podeaua rece. Groaza il cuprinse, dar reusi sa-si stapaneasca pana la urma tremurul corpului. Se duse langa ea, se lasa in genunchi si o lua in brate. Respira. Piaptul i se ridica cu miscari ritmice si vioaie. Fata ii era scaldata in sudoare, iar ochii incercanati erau inchisi. O ridica de jos si merse cu ea in dormitor, unde o aseza cu grija pe pat. In momentul in care trase patura subtire peste ea o voce binecunoscuta reusi sa-l sperie:
-E bine acum. Nu ai de ce sa-ti faci griji.
Se intoarse pregatit de lupta, dar nu vaza decat imaginea Miei reflectata in oglinda.
-Ce cauti aici? zise pe un ton jos, amenintator. Ce a patit?
-E mai complicat…
-Explica! nu avea de gand sa renunte fara sa primeasca un raspuns cat de cat satisfacator.
-Cred ca pentru prima oara Leah a avut de-a face cu cel mai mare demon al ei. Femeia ofta. Avea o privire trista, dar resemnata.Trebuia sa se intample pana la urma.
-Nu inteleg.
-Cum ti-am mai zis, e complicat.Sa zicem doar ca a dat o mica bataile cu ea insasi in seara asta. Si a castigat.
-Daca asa arata cand a castigat, cum ar fi aratat daca ar fi pierdut?
Femeia se gandi pentru un moment la intrebare dupa care aborda o mina serioasa.
-Daca ar fi pierdut, probabil ai fi fost nevoit sa o ucizi. Pana nu te ucidea ea pe tine.
-Pierdera controlului…nu mai continua idea. Stia la ce se referea Mia. O privi pe Leah cu blandete si ii aranja parul care ii cazuse in ochi, poposind cu mana mai mult decat era nevoie pe fata micuta si usor palida. Oricat de firava parea, nu trebuia sa uite ca este fiica lui Lucifer si manuitoarea Lancii lui Hades. Daca isi va pierde controlul, stia ca bunatatea din ea, acea parte care apartine luminii se va pierde, luand cu ea toata ratiunea, logica si cunostiintele pe care Leah le poseda. Asta era pretul pe care un posibil Gardian il platea daca nu trecea testul initiatic. Iar ea nu era un simplu Gardian asa ca, era normal ca pedeapsa sa fie mai mare.
-Nu o poti proteja de asta, Calaiah. Vocea suava reusi sa-l smulga din visare.O privi pe femeia din oglinda, dar nu zisese nimic. Si el stia asta. Nu o va putea proteja de acea parte a ei.Putea doar sa spere ca Leah este destul de puternica pentru a rezista si pentru a invinge.
-Stiu, zise intr-un final cand simti privirea femeii pe spatele sau. Stiu,repeta cu regret, dar asta nu inseamna ca nu voi incerca.
Mia zambi, fiind multumita de raspunsul lui, apoi disparu, oglinda revenind la forma ei initiala.
-Promit ca voi incerca, sopti baiatul in urechile fetei ce dormea, dupa care se apleca si ii depuse un sarut usor pe frunte.Nu esti singura…

Vreau un comm,doua, mai multe :)) nu fiti rai.poop

[Jun]

Hai ca iti dau eu iubire :P.So...stii ca imi place ficul,am mai vorbit despre asta dar stii ce nu imi place? >_<"Ca ma faci sa astept atat sa pui nextul! :-w.Well...nu prea am ce comenta ..am citit toate cap.pana acum si nu prea cum sa te cert(din pacate).Sau am? :-? ..ai niste greseli de tastare dar asta se poate rezolva : P.Descriere este din plin,naratiune la fel,dialogul ii doar cat trebuie si nu e sec.Felicitari!:>Ficul arata si frumos din punct de vedere estetic :- ?.Frumos...
Well...astept nextul ! :-w

[MiraA]

Scz scz de intarziere,dar am avut multe pe cap si din pacate inspiratia mea si-a luat o vacanta neanuntata.Dar promit ca ma voi revansa.V-am pupat

Cap 13 (Vizita neasteptata)

Se trezi cu o durere de cap si un sentiment straniu de neliniste. Privi confuza in incapere intrebandu-se cum ajunsese in pat. Imagini din ziua precedenta ii invadara mintea, facand-o sa-si stranga ochii si sa se lase din nou in pat. Isi trase perna pe cap sperand ca asa va uita felul in care s-a purtat seara trecuta. Nu-i venea sa creada ca-l sarutase. Ce naiba fusese in mintea ei? Si cum va reusi sa dea ochii cu el in acea dimineata? Ofta nemultumita de propriul comportament pe care il considera de-a dreptul rusinos. Nici nu vroia sa-si imagineze ce ar zice tatal ei daca ar afla. Inghiti in sec...nu avea cum sa afle , nu-i asa?
Se enerva si mai mult, de aceasta data pe ea, pentru ca ii pasa. Nu conta daca aflase sau nu. El o exilase, o trimisese aici si acum nu avea decat sa-si tina gura. Asta era viata ei si nu avea de gand sa dea explicatii nimanui .Nici macar lui. Arunca patura de pe ea, printr-o miscare brusca si sarii din pat ,indreptandu-se spre baie. Dadu drumul la apa rece si se clatii pe fata, privindu-si uimita reflexia din oglinda. Arata de-a dreptul obosita, de parca nu ar fi dormit de ceva vreme. Probabil cosmarul avut fusese de vina,caci era sigura ca fusese doar un cosmar si nimic mai mult. Nu avea cum sa fie real .Numai gandul la acea voce ce semana atat de mult cu a ei, dar in acelasi timp ce era atat de diferita, o facea sa tremure. Acelasi sentiment ca in seara precedenta o invada pentru cateva momente scurte :teama isi infingea coltii in fiinta ei facand-o sa se simta vulnerabila si singura...mai singura ca oricand. Isi scutura capul cu incapatanare incercand sa scape de senzatia frustranta. Ea nu era vulnerabila...ea era Fiica Infernului, repeta cu voce tare de cateva ori in fata oglinzii in speranta ca va crede pana la urma. Mda...ce putea sa zica: Fiica Infernului care momentan era o muritoare obisnuita, slaba, ce se sarutase cu un tip, care sigur ca ajunge in Iad, daca tatal ei va afla ceva.Mda...cam asta ar fi rezumatul ultimelor ei luni din viata .Ofta .Nu avea niciun rost sa-si planga de mila acum. Isi infasca uniforma si se imbraca in graba, nedorind sa mai intarzie si la scoala. Avea oricum destule pe cap.
In 10 minute iesi in graba din apartament ,inchizand usa in urma ei. Se oprii in fata usii lui, gandindu-se daca sa bata sau nu. Ezita...poate era mai bine sa nu o faca. Ridica din umeri resemnata si pleca ,coborand scarile aproape alergand.
Jumatate de ora mai tarziu se afla in sala de clasa suportand interogatoriul detaliat al Sayei. Ii raspunse tuturor intrebarilor care ii fusesera adresate, dar nu suflase niciun cuvant despre sarutul din noaptea precedenta. Chiar daca Saya era singura ei prietena de aici nu avea de ce s-o impovoreze cu tampeniile pe care le facuse ea si, in plus, avea vaga impresie ca Saya ar fi mai mult decat multumita sa afle ce s-a intamplat intre ea si Hajime. Uneorii oamenii erau prea ciudati pentru a-i putea intelege. Totusi,l asand asta la o parte, se simtea mai mult decat magulita ca fata isi facuse griji pentru siguranta ei. Nu prea avusese parte de asa ceva acasa, unde regulile erau simple ,mai ales pentru o exteriorizata ca si ea :ori invatai sa ai grija de tine, ori dispareai.
Chiar daca atentia ei era indreptata spre Saya, nu putuse sa nu observe cand Hajime intrase in clasa. Primul lucru pe care il remarcase fusese uniforma un pic sifonata si parul zburlit, care ii cadea neglijent pe ochii somnorosi. Mersul sau era lent, dar la fel de apasat si sigur ca de obicei, insa nu stia de ce ,dar nu mai parea la fel de intimidant. Nu era singura care observase asta. Restul din clasa nu-si mai fereau privirile de el si nu se indepartau la fel de mult ca de obicei cand baiatul trecea prin fata lor. Parca intreaga atmosfera din jurul lui se schimbase. Cand trecu prin dreptul ei ii zambi si ii facu cu ochiul, dar fata isi lasa numaidecat ochii in pamant si mormai un raspuns neinteligibil, injurand de mama focului stangacia de care dadea dovada in asemenea momente cruciale .Daca el se comporta de parca nimic nu s-ar fi intamplat, ea de ce nu putea? Se imbarbata singura, dar deja era prea tarziu. Baiatul ajunsese in dreptul bancii lui si se angajase intr-o conversatie destul de aprinsa cu alti doi baieti. Leah ciuli urechile, dar nu putea intelege mare lucru din ceea ce vorbeau.
-Daca te mai intinzi mult o sa pici de pe scaun, ii zise Saya zambind discret.
-Habar n-am despre ce vorbesti.
-Haide Leah, te cunosc destul de bine. Nu incerca sa ma minti. De cand a intrat Hajime in clasa ai devenit rosie ca racul. Ce s-a intamplat aseara?
-Nimic. Si ti se pare. E destul de cald aici...poate prea cald.
-Nu ti se parea cald acum 5 minute. Fata incepu sa rada de mutra stanjenita a prietenei sale. Deci...? Intreba dupa o pauza.
-Deci, ce? Ti-am zis deja ca nu s-a intamplat nimic. Totul este bine, totul este normal.
-In fine...cum zici tu, dar sa nu crezi ca vei scapa asa de usor. Pana la sfarsitul zile ai sa-mi spui totul...
Fata fusese intrerupta de profesorul care intra in clasa ca un val-vartej si care ii expedie pe toti in bancile lor printr-un semn discret al capului.
-Bun, dragii mei ,in primul rand vreau sa stiu ce s-a intamplat ieri in curtea scolii. Privirea lui nervoasa matura clasa si se oprii asupra celor doi vinovati. Astepta pret de cateva secunde batand cu degetele in catedra , dar cand vazu ca nimeni nu zice nimic , continua:Leah, Hajime aveti ceva sa-mi spuneti?
Cei doi se uitara unul la altul, parca intelegandu-se din priviri, dar cand sa raspunda profesorul ii aduse la tacere.
V-am chemat parintii la scoala si ma bucur nespus de mult ca amandoi se afla aici acum.
-Poftim?! Leah se ridica atat de brusc incat scaunul ei se rasturna facand un zgomot infernal in clasa unde domnea o liniste solemna. Cum adica ne-at chemat parintii la scoala? N-am facut nimic! Se intoarse nervoasa spre baiatul care privea un pic amuzat "scena" si il pironi cu privirea. Tu nu ai degand sa zici nimic?
-Ce pot sa mai zic in situatia de fata? Hajime se ridica plictisit in picioare. Cat de rau putea fi? El nu avea parinti, iar tatal fetei era Lucifer. Indiferent pe cine a chemat aiuritul asta de profesor sigur nu sunt persoanele potrivite. In mod cert Mia facuse una din scamatoriile ei si rezolvase problema.
-Gata, liniste amandoi. Profesorul isi indrepta privirea spre usa ce era intredeschisa, tonul schimbandu-se automat. Poftiti inauntru, va rog. Imi cer scuze ca v-am facut sa asteptati.
In interiorul clasei se facu si mai liniste(daca asta era posibil) cand cei doi intrara. Privirile tuturor erau atintite spre cele doua siluete ce pareau scoase din revistele de moda. Femeia inalta si bruneta se indrepta cu masi minusculi, ce pareau studiati si executati cu scopul de a-si pune in evidenta atuurile. Mersul lin aducea in prim plan picioarele lungi acoperite de o fusta neagra si stramta cu talie inalta care ii permitea sa-si arate mijlocul ingust si bustul bine definit. Parul ii curgea in cascade bogate pe umeri in jos, pana la talie, obtinand un contrast frunos cu camasa alba simpla pe care o purta. Zambea, dar zambetul nu ii atingea si ochii care pareau a arunca sageti de gheata spre oricine ar incerca sa o provoace. Barbatul nu era nici el mai prejos .Cu toate ca era mai inalt cu cel putin un cap decat femeia, si un corp destul de solid, mersul sau era lin ca de felina.I ntreaga sa statura de la fata cu trasaturi accentuate pana la umerii lati si picoarle lungi impunea respect. Nimeni nu putea spune despre el ca ar fi frumos. Nu in sensul clasic, cel putin, dar avea acel ceva ce te facea sa nu-ti poti intoarce privirea de la el. Isi plimba ochii de culoarea chihlimbarului topit prin clasa, apoi ii indrepta spre profesorul care inghitea in sec. Chiar si pe el in intimida.
Leah facu ochii mari si se albii la fata cand privirea barbatului se opri asupra ei. Tampitul ala chiar il chemase pe Lucifer la scoala. Cum naiba de reusise?
-La dracu! vocea lui Hajime se auzi incet din partea opusa a clasei, facand-o sa-si intoarca privirea. Si el arata le fel de oropsit ca si ea.
"Poti s-o mai zici o data", gandi un pic amuzata. Baiatul nici macar nu stia cata dreptate avea.
-Acum putem sa incepem, zise profesorul cu o voce tremuranda . Ceea se s-a intamplat ieri este cu totul inacceptabil. Niciodata in istoria acestei institutii nu am mai avut un asemenea incident .Doi elevi sa participe la o bataie si sa nu mai vorbim de faptul ca unul dintre ei este fata.Hajime,zise intorcandu-se spre baiat,la tine nu ma mira asemenea comportament,dar la tine,domnisoara Leah...nici nu mai am cuvinte...
-Puteam sa terminam mai repede,zise barbatul din fata clasei cu un ton destul de impacientat.Mai am si alte lucruri de facut azi.
Femeia ii dadu un cot discret in coaste,facandu-l sa se incrunte,dar sa taca.
-Ceea ce vrea domnul sa zica este ca poate ar fi mai bine sa auzim si versiunea lor .Ii oferii profesorului un zambet ce ar topii si ghetarii din Antartica, facandu-l pe acesta sa clipesca de cateva ori, ca si cum si-ar revenii dintr-un soc, dupa care sa se balbaie.
-Aaaa ,da desigur...asta aveam de gand sa fac .Apoi cu un ton mai ferm:deci ce aveti sa ne spuneti?
Hajime vazand ca Leah nu zice nimic se hotara sa preia el fraiele. Si el era un pic socat. Nu se astepta ca in clasa sa apara Mia si insasi marele Lucifer . Cine naiba s-ar fi asteptat la asa ceva? Mia apelase la o mica deghizare ca sa nu fie recunoscuta de fata, dar Lucifer arata la fel ca si acum 60 de ani cand il vazuse ultima oara.
-Pe scurt, zise baiatul, ei au venit aici cu chef de scandal si Leah a fost prinsa la mijloc. Ea nu are nicio vina. Pe mine ma cautau.
-Un gest foarte cavaleresc din partea ta sa o aperi pe domnisoara, dar sa nu uitam ca si ea a participat la bataie. De voie sau de nevoie a batut doi elevi de la alt liceu, care au fost spitalizati. Vi se pare normal ce ati facut voi?
-Leah, ai ceva de adaugat? intreba barbatul cu un ton mult prea degajat.
-Da, tata, am. Fata isi ridica privirea din pamant si se apropie de omul ce o privea incruntat. Eu sunt vinovata. Am zis ceva ce nu trebuia sa zic si astfel am ajuns in situatia in care am ajuns. Hajime a intervenit si ne-a salvat si pe mine si pe Saya. Daca nu era el probabil am fi fost noi spitalizate si nu gorilele alea fara minte. Nu avea de gand sa lase ca toata vina sa pice pe Hajime. Nu vroia sa-si imagineze ce idei i-ar fi venit lui Lucifer ca sa-l pedepseasca. Era un simplu om si nu trebuia sub nicio forma sa fie implicat in neintelegerile ei familiale.
-Inteleg...
-Nu intelegi nimic, i-o taie Leah scurt. Daca eu eram ceea ce am fost nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat. Incepuse sa tremure de nervi. Cum de indraznea sa vina aici si sa-i ceara socoteala dupa tot ce ii facuse. Era vina lui ca o trimisese aici si era deasemenea vina lui ca o transformase intr-un om atat de vulnerabil.
Pe chipul barbatului aparuse un zambet plin de ironie, dar ochii sai nu mai pareau la fel de duri ca inainte.
-Vad ca nu te-ai schimbat deloc. Mana lui mare se oprii in parul fetei pe care il ciufuii un pic. Era mai usurat decat se asteptase sa fie. Leah era aceeasi zvapaiata ca si inainte .Da, era un pic schimbata, dar nu atat de mult incat sa nu o recunoasca. Ii simtise ingrozitor de mult lipsa in ultimele lui. Totul in Infern fusese mult prea ordonat de cand plecase ea. Nimeni sa-l infrunte, nimeni sa-l enerveze...totul era banal si plictisitor. Vreau sa-ti ceri scuze, zise cu o voce ferma...colegilor tai, profesorului si apoi bietilor tampi...adica elevi pe care i-ai ranit. Si nu glumesc, Leah.
-Nici gand. Ei ar trebui sa-si ceara scuze ca nu ne-au lasat in pace. Fata ii intoarse spatele, cu intentia de a merge inapoi la ea in banca, dar barbatul o prinse de mana nelasand-o sa se indeparteze.
-Acum Leah .Cere-ti scuze.
-Cand o ingheta Iadul!
-Daca nu vrei sa-ti cumperi o pufoaica pe care s-o folosesti cand te intorci acasa, iti recomand sa-ti ceri scuze, zise pe un ton jos ca sa-l auda numai fata.
-N-ai face una ca asta!
-Esti atat de sigura? ridica un pic sprancenele asteptand raspunsul fetei care il privea exasperata.
-Nu joci deloc corect.
Zambi din nou. Acelasi zambet care le taia respiratia celorlalti, dar care Leahei ii facea pielea de gaina, caci ea ii cunostea adevarat semnificatie.
-Eu sunt Stapanul Infernului. Daca as juca corect mi-as strica reputatie, nu crezi?
Fata ofta zgomotos si-si recunoscu infrangerea. Nu avea niciun rost sa se puna cu el. Pana la urma tot ea va trebui sa cedeze.
-Bine, fie. Se intoarse cu fata la clasa si-si lasa capul in jos zicand cu o voce destul de stanjenita un "Imi pare rau" chinuit.
-Hajime, nu crezi ca ar trebui sa faci acelsi lucru? zise femeia spre baiatul care privea neincrezator scena. Acesta stramba un pic din nas si se incrunta la cea ce i se adresa, dar nu comenta.
-Imi cer scuze. Nu se va mai repeta. Se intoarse spre cei doi noi veniti si ii masura cu privirea din cap pana in picioare abtinandu-se cu greu de la o remarca usturatoare. Sunteti multumiti acum? tonul sau era un exemplu perfect al retinerii de sine.
-Da, normal ca suntem. Nu-i asa Lucien?
-Da, da, desigur, zise barbatul la randul sau de indata ce femeia ii facu semn. Si sunt la fel de sigur ca si domnul profesor este multumit si este dispus sa uite acest mic incident. Nu-i asa?
-Aaa banuiesc ca da. Profesorul ezita un pic, gandindu-se daca ar trebui sa le mai tina morala celor doi elevi ai sai, dar se razgandi repede cand isi dadu seama ca probabil parintii lor ar mai ramane. Nu ii placea sa recunoasca, dar ambii straini il intimidau asa cum nimeni nu reusise pana atunci.Cred ca am terminat aici. Va multumesc ca ati fost de acord sa veniti la scoala si imi pare rau ca v-am deranjat cu aceasta problema. Probabil sunteti foarte ocupati si...
-Nici n-ai idee cat de ocupati suntem, i-o taie scurt barbatul devenind din ce in ce mai impacientat. Noi vom pleca, dar vream sa purtam o mica discutie priva cu copii nostrii. Sper ca nu va deranjeaza daca ii vom lua putin de la ora.
-Nu ,nicidecum. Chiar daca l-ar fi derajat nu ar fi zis nimic. Nu vroia decat sa scape de acea privire ce parea sa-i citeasca insasi sufletul.
Barbatul le facu semn celor doi adolescenti sa-l urmeze afara. Acestia se conformara, dar de indata ce iesira afara din clasa Leah izbucnii.
-Eu nu mai am nimic sa-ti spun. Gata. Mi-a ajuns umilinta la care m-ai supus acolo. N-ai decat sa te duci dracu si sa ma lasi pe mine in pace.
Zicand acestea se suci pe calcaie si alerga in directia opusa celor trei, care o priveau poate un pic surprinsi.
-Asta a mers bine, zise intr-un final Hajime oftand.
-Mda, mie imi zici. Pur si simplu perfect. Lucifer se rezema cu spatele de perete si privi lung in directia in care disparuse fata in urma cu cateva clipe.
-De ce naiba va plangeti amandoi acolo ca doi copii mici? Mia incepu sa rada, lasandu-si rasul cristalin sa se reverse in holul pustiu. Putea sa fie mai rau decat atat. Capul sus, baieti.
Amandoi o privira cu niste ochi resemnati.
-Mia tot Mia va ramane, spusera la unison...