Full Moon

[fake_fate]

Iti multumesc foarte foarte foarte mult ca ai citit! Uau nu ma asteptam sa iti placa atat de mult sincer am ramas uimita. Multumesc pentru laude si sper sa iti placa in continuare. Desene cu personajele voi incerca sa pun cu fiecare tinuta, desi acest capitol are 2 tinute prezentate inca nu le-am terminat.
Iti multumesc inca o data inseamna enorm pt mine Tnx! si everyone enjoy Kisss you :-*
(Rouge partea 2 va veni in post urmator)


9. A trai



Paşi au început să se audă în jurul meu. Paşi ce m-au facut să mă întreb dacă nu cumva plecau lasându-mă singură precum un animal. Dar nu a fost aşa. Am simtit cum eram ridicată în aer şi capul m-i se lasă în jos. Deşi aceea durere colosală disparuse, fiecare mişcare a corpului şi fiecare muşchi ce se mişca chiar şi fară voia mea îmi provoca suferinţă fizică. Auzeam un foşnet iar parul m-i se mişca aproape ca în maşina decapotabilă a lui Rouge. „Oare alerga?” Dar cum putea să se mişte atât de repede şi lin? Prea absorbită de parfumul lui şi felul în care inima îmi batea, oboseala m-a cuprins şi fară să îmi dau seama am adormit.
Nu ştiu când anume devenisem din nou conştientă. Am vrut să mă mişc dar trupul nu m-a ascultat. În scurt timp am renuntat să îmi mai chinui capul cu ceva atât de infirm şi am început să mă gândesc la ce se întâmplase cu o seară în urmă. Când mi-am amintit, am multumit Domnului pentru eşecul meu în a mă mişca. Am inspirat un pic mai adânc, în aer se simtea mirosul lor. Primul gând, evident , a fost că ei erau acolo cu mine, dar liniştea îmi spunea alt ceva. Aveam nevoie să vad aşa că mi-am deschis ochii, uşor şi totuşi m–au durut, iar din cauza durerii neaşteptate am tresarit dând drumul în trup durerii. Era suportabil, nu era cum a fost cu o seară în urmă.
Mi-am închis ochii, nu era nimeni cu mine, dar paşi se auzeau venind. Uşa o dată deschisă a adus cu ea un nou parfum. Era acelaşi pe care toti Carsoni îl aveau, dar de aceea dată unul nou. Nu era Kyle şi nici domnul Carson. Am inspirat adânc în speranta identificari, dar tot ce mirosisem era o friptură delicioasă. Am zâmbit, durerea provocată fiind mai mult o amorteală şi am deschis ochii.
O tânară cu parul roşu statea la o distantă considerabilă de mine chinuindu-se să îmi zâmbească.
- Am…aaa ţi-am adus de mâncare!mă informă şi îmi întinse tava fară să se aproprie. Eram încă atentă la aspectul ei . Prima dată când o vazusem fusese doar pentru o clipă şi eram chinuită de „foame”. Nu prea avea rabdare deoarece îşi tot muta greutatea de pe un picior pe altul sau poate se simtea inconfortabil.
Purta o rochie de bumbac până deasupra genunchilor, cu guler larg, fară mâneci sub bust fiind prinsă cu o bandă aurie şi pietricele albe. Mi-am mutat privirea ceva mai sus privind atentă la chipul ei. Avea fata aproape în formă de inimă, buze roşiatice şi pometi înalti. Ochii îi erau la fel ca şi ai celorlalti, negri dar foarte umani…parea că acei ochi vazuseră totul şi în acelaşi timp nimic. Dar la ce să mă fi uitat mai întâi la acei ochii negri sau la parul ei roşu liliac?
- Aaa..dacă vrei să mă manânci spune-mi acum!m-am încruntat şi am scuturat scurt din cap o dată.
- Nu înteleg!
- Ah…da! Corect!se aproprie de mine şi îmi puse tava în brate, apoi mă ridică şi se îndepartă spunându-mi să manânc. M-am uitat la mâncare, era foarte multă, nu credeam că o voi putea mânca pe toată. Fata încă se uita la mine, aştepta ceva, evident ca eu să manânc.
- Chloe Raymond!
- Ayra Carson!
- Frumos nume! Mă duce cu gândul la Ayra din Eragon…aceea elfă. Chiar aduci un pic cu ea, am complimentat-o în timp ce mâncam.
- Mersi!a zâmbit şi s-a aşezat pe pat cu o viteză incredibilă. Starea ei se schimbă de la precaută la prietenoasă într-o clipă. Puteam oare să o numesc colerică? Sau deja depășea acele limite.
- Ştii…elfi sunt foarte mândri, frumoşi şi magici. Bine înteles nişte dulci, dar nu e bine să te pui cu ei. Nimeni nu îi cunoaşte foarte bine, mai ales din cauza limbi lor foarte complexe şi în secolul acesta cum nu prea mai au loc prin lume sunt foarte putini cei care mai sunt…deci s-au cam îndepartat!vorbea de parcă întâlnise elfi…de parcă existau cu adevarat. Nimeni nu mi-a mai zis aşa ceva!
- Mă mir!nu mă miram deoarece era evident, ci din cauza popularităţi ei. Toti o placeau după câte ştiam.
- Uite ceva ce avem în comun: semanam cu elfi!
Am râs uşor, nu eram nici macar elegantă cu se zicea că erau elfi. Mă facuse să mă întreb la ce vedea ea şi eu nu. Mirată, am constatat că terminasem deja de mâncat şi nici macar nu depusesem efort.
- Mi-a spus Kyle că te enervează să ţi se zică Jessy! E adevarat?
- Ati vorbit despre mine?
- Glumeşti? M-a înnebunit: Jasmine în sus, Chloe în jos.
Începusem să mă înroşesc, eram sigură! M-am aşezat mai bine, durerea disparuse de tot şi în locul ei aparuse curiozitatea. Ce vorbise despre mine? Era de bine, de rau? Oare mă placea? Zeci de întrebari îmi invadau mintea, dar nu ştiam pe care să o pun.
- Nu pot crede! Te-a descris atât de enervantă şi îngâmfată, mă înecasem cu saliva „Idiotul”, dar ești chiar simpatică!macar cineva mă considera astfel. Şi eu îmi facusem sperante că îi eram simpatică.
- Mă bucur că Irina nu a scapat de tine. Știi…tipa aia oxigenată cu nasul pe sus! Mă mir că poate să stea dreaptă la cât cântareşte egoul ei!
- Nu mai mult decât gura ta !recunoscusem aceea voce subtire de regină. Mi-am întors privirea. O pereche de ochi negri mă ţintuiau, dar nu am putut reactiona deoarece imediat cel era alaturi de ea prima dată, trecu prin spate ei şi o lua de mijloc cu mâna dreaptă.
- Uşor Irina!se aproprie de mine zâmbind tragând-o după el şi pe cea numită Irina. Ea era cea ce vroia să mă distrugă înainte ca eu să o „vânez”.
- Train Ludovic Carson! Dar te rog…doar Train! Şi cum se simte pacienta noastră?
Am zâmbit. Era o prezenţă placută şi te facea să te simti confortabil. Ţinuta sa era dreaptă şi impunatoare, trupul bine lucrat vazându-se printr-un maieu alb şi mulat. Uitându-mă la maxilarul sau puternic, observasem că doi dintre dintii lui erau mai lungi, dar în acel moment nu era un detaliu important.
- Super! Multumesc…Deşi nu prea ştiu cum s-a ajuns la asta!
Irina se strâmbă degustată ridicând capul şi mai mult. Lângă Train parea foarte micuţă şi nu cred că avea mai mult de 1. 68. Ţinuta sa era poate opusul personalități sale dea dreptul acră. Purta o camaşă cu mâneci mici şi fundă într-o parte, iar în stânga şi în dreapta având câte un rând de material încretit şi o fustă până la genunchi.
- Considerate norocoasă! După mine acum erai mâncare pentru viermi!tonul folosit nu era numai îngâmfat, amenintarea era acolo şi inconştient am intrat în aparare. Un mârâit mi-a scapat iar Irina s-a dat un pas înapoi. Am rânjit multumită, fiind sigură că dacă nu o ţinea Train ar fi luat o distanţă mult mai mare. Domnul Carson aparu însotit de Kyle în scenă.
- Să ne liniştim domnilor!rânjetul se reduse la un zâmbet victorios ce a fost diminuat de tot la vazul privirii acide a lui Kyle. Ayra se ridică şi disparu aproape pe nesimțite, în locul ei venind domnul Carson.
- Draga mea, cum te simti?nu i-am raspuns, m-am uitat în jur şi m-am simtit precum la un interogatoriu. Mă simteam iar ca în trecut… ajunsesem acolo pentru a scapa de acel sentiment şi nu aveam de gând să îl mai simt.
- Voi ştiti ceva! Şi îmi veti spune acum!am luat atitudine. Între timp Ayra se întoarse şi se aşeză pe fotoliu zâmbindu-mi. Nu i-am întors zâmbetul, ne vrând să las impresia că o las moale.
- Ar trebui sa o luam cu începutul nu-i așa?
- Da! Ai dreptate Train! Ei bine la început credeam ca tu știi ceea ce ești şi că ai venit aici pentru un scop. Dar eu unul nu eram aşa sigur că ştii ceea ce eşti! Cum nu ai spus nimic şi nu ai facut nimic care sa zică clar neştirea ta am continuat să credem că ştii. Deşi eleganta, calmul..stapânirea indicau cu totul alt ceva. De fapt negau natura ta! Deci până seara trecută noi am continuat să credem că ştii. Totul a pornit de la cutremur…după cum ştii animalele au un simţ mai dezvoltat când vine vorba de cutremur şi reactionează alt fel! La tine asta a produs…. Sunt multe legende după cum ştii care vorbesc despre creaturi…, dar nu mai putu continua să se învârtă ocolind raspunsurile directe deoarece Irina mi-a oferit raspunsul!
- Eşti vârcolac!m-am uit la ea fară să schitez vreun gest, doar clipeam mai des. Apoi am râs. Am râs cum nu mai râsesem de ani de zile. Îmi daduseră lacrimile şi nu mai puteam respira la cât de tare puteam râde. Ayra mai în spate îi spusese Irinei „ Şi ziceai că eu am gură mare!” dar ea nu o ascultă. Se uita la mine enervată sau poate dezamagită dacă era să mă iau după ceea ce îmi spusese:
- Eşti jalnică!apoi ieşi din cameră. Train în schimb şi-a luat la revedere într-un mod placut şi se grabi după Irina.
- Vai…sunteti buni!reuşisem să spun după ce mă mai calmasem. Ayra veni lângă mine în felul ei de nevazut.
- Stai să vezi ce am râs eu când am aflat că devenisem vampir!o spuse cu zâmbetul pe buze dar serioasă. O credeam…dar o parte din mine nu accepta! Era o farsă. Am început din nou să rad. Telefonul domnului Carson sună şi ieşi din cameră. Ayra îmi întinse un tricou şi o pereche de blugi. Le recunoscusem, erau ale mele, lucru confirmat de aceasta. Kyle ieşi din cameră permiţându-mi să mă schimb. Încă râdeam când Ayra îmi trânti una în fata ce reuşi să mă oprească din râs.
- Ce îţi pieri zâmbetul când te-ai uitat la Kyle....Hmm ştiu! Îţi place de el! Dar nu vă prea întelegeti…e normal cică ar trebui să vă urâţi între voi! Ştii tu…vârcolaci papă vampiri!la ultima fază începusem din nou să râd. Era o farsă îmi ziceam…dar nu ştiam dacă eu chiar credeam că e o farsă sau…aia îmi doream. Cum puteam crede acel lucru? Am ieşit din cameră încă râzând, dar înainte i-am spus „Multumesc!” Nu era râsul meu…nu râsesem cu adevarat. La uşă era Kyle cu aceeaşi privire ce mi-a zdrobit inima atât de tare încât îmi daduseră lacrimile. M-am întors cu spatele plecând şi mi-am şters lacrima iar în şoaptă m-am mintit pentru a doua oară în aceea zi „ E de la atâta râs…aşa e!”
M-am întors în camera mea. Rouge nu era acolo deşi ceasul arata ora 7:26. M-am dus la baie, mi-am facut un duş şi m-am schimbat în pijamale. M-am uitat în oglindă, mai întâi la parul ud, apoi la ochii mei. Mi-am studiat fata aşa cum nu o facusem nici o dată. Nu ştiu exact cât am stat aşa, dar cu siguranţă ştiu că fiecare minut acolo rupea o parte din vechea mea realitate, iar fiecare ciob cadea pe sufletul meu taindu-l şi lasând-ul să sângereze. La un moment dat nu am mai putut. Genunchi m-au tradat şi m-au lasat să cad pe jos. Mi-am dus mâinile la gură înabuşind un strigat disperat. Ce devenisem? Strângeam din ochi cu speranta că lacrimile se vor opri, dar ele nu se opreau. Nu s-au oprit nici macar la întrebarile prin uşă ale lui Rouge. În zadar…Devenisem un monstru, iar monştri nu au ce cauta în lume. Ei nu ar trebui să existe!