Flacara Iubirii nu se stinge atat de usor

[MooN.]

Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul Naruto al caror posesor adevarat este defapt Kishimoto Masashi si nu fac profit de pe urma personajelor sau intamplarilor.

Cap. 1 Lasa-ma sa ma intorc acasa ...

Acum un 6 ani m-am mutat din orasul meu natal Konoha. Din micul nostru oras ne-am mutat in California. Urasc acest loc! Este mult prea aglomerat. Oriunde as merge tot ce aud sunt claxoanele. Ma numesc Sakura Haruno. Am 16 ani. Am parul roz precum florile de cires, iar ochii mei sunt verzi precum cele mai pretioase smaralde. Corpul meu este destul de dezvoltat pentru varsta mea. Parintii mei sunt persoane importante asa ca fiecare zi mi-o petrec aproape singura. Desi parintii imi ofera tot ce imi pot dori nu sunt fericita. M-au trimis la o scoala privata, unde as putea spune ca sunt cea mai buna eleva. Totii profesori au doar laude la adresa mea. Insa colegii sau mai bine spus colegele nu prea ma accepta. Se compota cu mine ca si cum as fi fost o criminala. Singura mea prietena este Alice. Alice are parul saten, iar ochii ei sunt mov si stralucitori. Ne-am cunoscut cand am dat eu peste ea in prima mea zi la aceasta scoala. Ce coincidenta stam in aceelasi cartier, deci nu va trebui sa vin singura pe jos.
Am terminat cursurile la ora 16:00. Mi-am strans lucrurile si am iesit afara pe hol asteptand-o pe Alice. Cred ca am stat sa o astept inca 10 minute dupa ce s-a sunat. Vazand ca nu mai vine m-am decis sa pornesc singura spre casa. Pe drum mi-am pus castile in urechi si mergeam pe strazi fara sa imi pese de cineva. Drumul nu a fost foarte lung, doar 15 minute de mers prin aglomeratie si eram deja acasa.
Am intrat! Ca de fiecare data casa era goala. Inchid usa si urc sus. Casa noastra sau mai bine spus vila noastra avea 2 etaje. Etajul 1 fiind pentru parinti mei, iar etajul doi pentru mine. Am urcat lenes scarile din marmura pana la etajul doi. In capatul coridorului se afla camera mea. Deschid usa. Camera mea este de culoarea piersicii. Parchetul era acoperit de un covor pufos si alb precum zapada.In mijlocul camerei se afla patul meu rotund, atat de comod si curat. De o parte si de cealalta a patului se aflau doua noptiere albe, pe fiecare se afla cate o lampa, iar pe cea din stanga un ceas desteptator. Viz-a-vi cu patul era biroul meu cu un laptop negru pe el si o imprimanta color. In partea stanga era usa de la baie. Baia mea este roz deschis. Iar in partea dreapta era un dulap mare si alb facut din lemn de cires unde imi tineam pantofii, tenisii etc. Langa dulapul de pantofi se afla o usa care duce spre dressing-ul meu.
Imi arunc ghiozdanul langa pat si ma arunc in fotoliul meu super comod dand drumul la televizor. Butonez de pe program pe program si nimic ... Inchid televizorul si ma pun in pat sa dorm un pic macar o ora pana vin parintii acasa. Fiind extraordinra de obosit adorm in cateva minute. Au trecut trei ore de cand eu nu m-am trezit. Deschid incet ochii si ma ridic din pat. Ma uit la ceas si ...
- Doamne, cum am putut sa dor atat de mult? Intreb eu ca si cum ar mai fi cineva langa mine.
Ma ridic lenesa din pat, imi iau ghiozdanul si ma asez la birou incepand sa imi fac temele.Cum nu aveam foarte multe am terminat foarte repede. Ma intind un pic si plec spre bucatarie pentru ca ceva imi spune ca imi este foame. Coborand scarile simt miros de mancare ceea ce imi da un singur lucru de inteles. Parintii mei au ajuns acasa.
- Buna mama, cum a fost astazi?
- Buna draga mea, ca deobicei nimic special. La tine?
-Nimic special in afara de faptul ca am venit singura.
Mama a tacut si pregarea mancarea in continuare. Ma cam deranja pentru ca mama si tata nu aveau incredere in Alice. Spuneau ca are o influenta rea asupra mea. Vad ca mama nu mai vrea sa vorbeasca urc sus si observ ca imi suna telefonul. Este Alice.
- Salut, vi astazi in parc?
- Sigur de ce nu?
Inchid telefonul si ma duc spre dulap sa vad cu ce ma imbrac. Imi aleg o pereche de pantaloni scurti albi si un maieu roz-pal avand in vedere ca este vara. In picioare imi iau tenisi mei preferati roz si la gat imi pun niste margele, iar pe mana mai multe bratari. Parul mi-l prind intr-o coada sus si sunt gata. Cobor jos le spun parintilor unde plec, imi iau geanta unde aveam telefonul meu, o agenda electronica si pormoneul cu cartile de credit si cateva zeci de bancnote. Am apasat clanta vrand sa ies, dar vocea mamei m-a oprit.
-Sakura i-ati si un hanorac cu tine! Spune autoritar mama
-Sigur... Ne vrand sa am o discutie cu ea am facut intocmai.
Am luat hanoracul si am plecat spre parc. Pe drum era din nou aceea aglomeratie, care ma enerva la culme. Ajung in parc si ma asez pe prima banca pentru a fi sigura ca ma vede Alice. Parcul este plin de verdeata. Copacii care te feresc de puternicul soare, florile multicolore care te inveseleau, iar chiar in mijlocul parcului se afla un lac. Acolo merg de fiecare data cand este luna plina, stau si ma uit la stele. Stau si o astept 5 minute si nu apare. Am incercat sa o sun, dar nu raspunde. M-am hotarat sa plec acasa, aveam de gand sa fac un scandal pe tema aceasta. Ajung acasa si ma asez la masa unde era doar tata care astepta sa vina cina.
- Buna draga mea, te-ai si intors? Spune tata un pic mirat deoarece obisnuiam sa ajung acasa dupa ora doi, cand ieseam seara.
- Da ... raspund eu fara vlaga
Atunci a intrat si mama in sufragerie cu cele trei farfuri de mancare. A observat imediat ca nu sunt in apele mele.
- Ce s-a mai intamplat si de data asta?
Amintindu-mi cum cea mai buna prietena a mea sau mai bine spus FOSTA cea mai buna prietena m-a lasat balta am dat frau liber lacrimilor.
- Alice m-a lasat balta. Spun eu printre lacrimi
- Am stiut ca asa se va intampla! Spune mama cu un ton de "TI-AM SPUS EU"!
- Vreau sa ma intorc acasa! Vreau sa ma intorc inapoi la Hinata! Spun eu nervoasa aproape strigand printre lacrimi.
-Stim ca vrei sa te intorci, dar nu putem, te rog intelegene! Spune tata cu regret in voce.
- Dar casa in care am locuit? Va rog puteti sa aveti incredere in mine. Am nevoie doar de un sofer, o bucatareasa, niste menajere si va fi super. Va rag din suflet! Nu mai vreau sa stau in acest loc plin de suferinta.
- Ne vom gandi la asta. A spus tata dupa ce a stat si s-a gandit.
Am urcat sus la mine in camera fara sa mai mananc sau sa mai spun ceva. Am mai purtat conversatii pe tema aceasta si de fiecare data imi spun acelasi lucru „Ne vom gandi la asta!”. M-am saturat as vrea macar o data sa ma asculte si pe mine.
Ma arunc pe pat si inchid ochii. In mai putin de doua minute am intrat in lumea viselor. Singur loc unde pot fi eu si pot face tot ce imi pofteste inima.

Sper sa va placa. As vrea sa lasati cat mai multe critici.

http://media.photobucket.com/image/anime...endaysview Alice

[*ILY Yaoi Maniac*]

Helau xD New fic :> Deci trebuia sa apar si eu pe aici xD Interesant xD Ideea pana acum e originala dar nici chiar 100% , fara suparare , sper ca pe parcurs sa se dezvolte ideea , ta , da ? Asa , Alice aia , ma inerveaza , cum s'o lase pe Sakura balta ? Cred ca mai mult a folosit'o xD Pentru bani si faima...asat urasc eu la prietenii ...ma rog xD Asa sper ca parinti lu Saku s'o lase singura in Konoha xD La Hina :X Asa ai cateva greseli vreo 5-10 cu aprozimatie , dar asta e se mai intampla . Naratiunea si descrierea bunicele , dialogul mi se pare putin cam sec in unele parti , da' nu'i nimic xD Iti urez spor la scris si imaginatie in continuarea xD Buh Bie si as vrea sa ma anunti cand aduci continuarea xD

[Moon princess]

hmmm ...o noua poveste:zuppy23:...interesant ,imi place ideea, chiar dak am gasit idei care le-am mai vazut si in alte ficuri,totusi te admir pt faptul ca ai inceput un fic...acum sa trecem la adevaratul com...well, mi-a placut faptul ca nu ai grabit actiunea,si ai descris cat de cat sentimentele personajului(sakura), mi-ai dat detalii ...si asta mi-a placut...ai inceput bine ,sa vedem cum progresezi....astept nextuuu...





:pls:sa nu ma faci sa astept moolt
:bye:

[perenelle]

Salut!Ficul este destul de dragut si este corect din punctul de vedere al dialogului,naratiunii si descrierii.Ai avut cateva greseli gramaticale dar nu le enumar.Sakura mi se pare o plangacioasa,dar cred ca asta se va rezolva cu timpul.Alice este o nesimtita (putea sa dea si ea un telefon)-hai sa nu o judecam din prima.Titlul este scurt si la obiect.Este un fic bun,nu perfect dar astept sa atingi chiar si pentru un moment perfectiunea.

[MooN.]

Cap. 2 S-au decis!

Razele puternice ale soarelui incearca sa patrunda in camera mea, dar perdeaua le opreste. Ceasul arata 6:59 in urmatorul minut ... aud zgomotul infernal facut de ceas. In incercarea lui de a ma trezi, sfarseste izbit de perete. Ma ridic din pat si ma indrept spre baie pentru a-mi face siseta de dimineata. Ma dezbrac si intru in cabina de dus, fiecare picatura de apa ce se scurgea pe corpul meu o simteam din ce in ce mai grea. Dupa dusul de 10 minute ies din baie si ma indrept spre dressing pentru a-mi alege haine de astazi. Mi-am ales un maieu alb simplu, o pereche de pantaloni scurti de blugi negri, in picioare niste tenisi negri. Imi prind parul in doua codite lasate sa atarne pe umeri. Ma dau cu un parfum fresh, cu luciu de buze cu aroma de zmeura si cu rimel. Mi-am luat ghiozdanul pe care l-am pus pe umarul drept, iar geanta in care imi tineam echipamentul de majoreta, deoarece sunt sefa majoretelor, pe umarul stang. Ma uit o data in oglinda si spun ca pentru mine:
-Perfect!
Ies din camera si ma indrept spre bucatarie pentru a lua micul dejun. Ca in fiecare zi parintii mei nu erau acasa, dar aveau grija sa imi lase mancarea pe masa. Am mancat, mi-am spalat vasele si am pornit spre scoala. Din nou trec prin acea aglomeratie infernala care ma dispera la culme. Mi-am pus castile in urechi sperand ca asa va trece mai usor timpul si ca voi uita tot ce s-a intamplat ieri. Dar nu a fost asa. Ascultand doar muzica mai lenta imi aduc aminte cu lux de amanunte fiecare lacrima, fiecare problema pe care am avut-o cu o zi inainte. Timpul trecea din ce in ce mai greu cu fiecare clipa. Dupa aproximativ 10 minute ajung la scoala. Aveam impresia ca nu voi mai ajunge niciodata. Parca ar fi trecut o eternitate umbland pe strazile pline de oameni care alergau in stanga si in dreapta, doar pentru a ajunge la destinatie. Dar sunt aici, insfarsit!
Intru pe poarta scolii si ma indrept spre intrarea in cladire. In drum spre aceasta aud doar fluieratul baietilor care sincer sa va spun ma enerveaza. Oriunde as merge toate persoanele de sex masculin ma fluiera. Incerc sa trec pe langa ei sperand sa nu vada cat sunt de nervoasa. As fi vrut sa ma intorc si sa le spun vreo doua pentru ca nu este un comportament extraordinar. Nu insemna nimic.
Am intrat in scoala. Umblam singura pe coridoarele acesteia, deoarece toata lume era afara cu gasca sau prietenii discutand despre cat este de nasol la scoala. Ajung in fata scarilor lungi, si parca neatinse de nimeni atat de multa vreme. Incep sa le urc incet incet. Imi tarasc picioarele de pe o scara pe alta. Marele meu ghinion este ca „minunata” mea clasa se afla chiar la ultimul etaj. Probabil voi fi moarta pana cand voi ajunge sus. Ma opresc sa imi trag sufletul, desi eram doar la etajul intai. Scarile sunt mici si foarte multe. Urc pana la etajul doi si ma hotarasc sa nu ma opresc aici, ci doar cand ajung sus. Dupa ce am „parcurs” drumul pana la ultimul etaj, eram gata sa pic pe jos, dar vad ca sunt deja sus. Stau doua secunde sa imi trag sufletul si pornesc hotarata spre clasa. Strabateam holul lung si pustiu al etajului trei. Simteam ca nu voi mai ajunge niciodata in fata usii in acre mi-am petrecut ultimii ani din viata. Grabesc un pic pasul si ... nimic. Am impresia ca stau pe loc, desi privirea si fiecare muschi imi spuneau ca alerg, eu nu simteam nimic. Am impresia ca se invarte totul cu mine, peretii se apropie tot mai mult cu gandul de a ma strivi. Incep sa alerg din ce in ce mai tare, dar nimic. Nu am stiut ca pot alerga atat de tare, vad ca nu mai ajung. Las lacrimile sa imi scalde fata in timp ce picioarele nu mi-au mai rezistat si m-au lasat sa cad. Mintea imi era invadata de tot felu de voci. Toate imi spuneau ca locul meu nu este aici. Fiecare dintre ele imi aminteau de cele mai neplacute experiente din viata mea. Prima fiind plecarea mea din Konoha. Nu am mai vrut sa aud nimic din ce spuneau acele voci straine asa ca mi-am astupat urechile cu palmele, dar fara folos. Sunetul acelor voci se auzea din ce in ce mai tare. Nu imi mai simteam corpul. In secunda urmatoare ma parbusesc inconstienta.
Incerc sa imi deschid ochii, dar nu pot deoarece o lumina alba ma orbeste. Am rut sa ma ridic in sezut, dar ceva parca ma oprea. Nu pot sa imi misc nici macar un deget, dar aud vocea mamei care imi spunea sa ma trezesc. Incercam sa fac asa cum imi spunea, dar nu puteam. Aud o usa cum se deschide. O voce masculina, necunoscuta, ii spune mamei ca totul va fi bine si ca poate ar trebui sa plece sa se odihneasca. Mama nici nu vroia sa aud, a facut un scandal ca nu pleaca de langa mine ori ce s-ar intampla, nu ma va lasa singura. Nu intelegeam ce se intampla. De ce plange mama, unde ma aflu. Totul era in ceata. Pana cand ...
-Trrrrr
Si sar ca arsa din pat. A fost doar un vis urat. Doamne cat de fericita am putut fi, sarem de colo-colo prin camera ca o nebuna. Dupa ce mi-am incheiat „spectaculosul” show, fug repede in baie pentru a-mi face programul de dimineata. Intru in cabina de dus si incep sa fredonez o piesa. Ies din dus, aveam infasurat pe mine un prosop alb ca zapada si foarte pufos. Ma indrept spre dressing, cu siguranta nu imi voi alege hainele pe care le aveam in acel vis. M-a scuturat frigul cand mi-am adus aminte, dar mi-am indreptat atentia spre dulapul meu de haine. Mi-am ales un maieu gri mulat cu spatele gol si o pereche de blugi negri stramti. Din dulapul cu pantofi imi aleg o pereche de bascheti albi. Ma duc in fata oglinzii si stau un pic sa ma gandesc cum sa imi prind parul. Dupa ce prin minte mi-au venit tot felu de idei traznite, la care chicotesc, hotarasc sa mi-l prind intr-o parte. Odata aranjat, imi pun doua agrafe albe cu flori roz-pal sa-mi prinda bretonul. Ma dau cu luciu de buze care are aroma de capsuni, cu un parfum de strengarita si cu rimel. Nu ma mai uit in oglind, imi iau ghiozdanul si plec.
Nu mai stau sa mai mananc, imi i-au geanta in care este echipamentul de majoreta si plec. Spre fericirea mea drumul nu era deloc aglomerat. Imi pun castile in urechi ascultand muzica mai ritmata. In cinci minute era deja in fata scolii. Am stat un pic sa imi adun gandurile si am intrat. Nu imi mai pasa de baietii care ma fluiera, de fatele care comentau la adresa mea nu imi pasa de nimic. M-am asezat pe o banca sub umbra unui copac si am inceput sa fredonez o piesa. Ma uit prin curtea scolii si o vad pe Alice cum se da la baiatul pe care il plac eu. Nu imi placea foarte mult, dar era cel mai dragut din toata scoala, si ce m-a enervat era chestia ca Alice stia si mi-a promis ca nu se va da la el pentru ca ei ii place de altcineva. Lucas este un baiat cu ochii albastri, parul de un negru spre gri si intodeauna zambea. Este cu un an mai mare decat noi, si nu ii plac orice fata. Am impresia ca Alice s-a folosit de mine pentru a ajunge mai populara sau nu stiu. In aceasta scoala nu beneficiez de popularitate, asa ca alte fete. Totusi nu inteleg de ce. Nu am mai suportat sa vad acea imagine asa ca am intrat in cladirea plina cu sali de clasa. Mergeam destul de calma, dar in interiorul meu sunt foarte suparata sa nu mai spun nervoasa. Odata intrata in cladire, m-am asigurat ca nu ma vede nimeni si am inceput sa alerg pe scari. Nu imi mai pasa ca picioarele mai aveau un pic si ma lasau sa cad, imi pasa doar de faptul ca fosta mea prietena s-a folosit de mine. Am deschis usa clasei mele, mi-am arucat ghiozdanul pe banca si am iesit afara. Fugeam pe holurile prafuite, pana cand ajung la baia fetelor din capatul holului. Ma uit in oglinda, in timp ce imi aranjez parul. In loc sa ma vad pe mine asa cum sunt, vad o alta persoana. Ma vedeam pe mine si pe Hinata. Ce dor imi este de ea. M-am hotarat sa ma plimb un pic pe holurile scolii. Ma gandeam la Hinata si la Konnoha. Aveam doar amintiri frumoase acolo.
~Flashback~
-Sakura, imi promiti ca vom fi prietene pentru toeauna?
-Iti promit!
~End Flashback~
Imi amintesc cum eu si Hina stateam si ne uitam la apusul soarelui in fiecare zi. Cum ne-am facut una celalaltei cate o bratara a prieteniei. Ea este cu adevarat prietena mea, dar ma intreb daca m-a uitat. Cu siguranta m-au uitat cu totii. Mi-as dori sa ma intorc inapoi la ea si sa ii spun ca nu as fi vrut sa plec de langa ea niciodata. Probabil a uitat de mine, dar eu nu o voi uita niciodata. In clipa urmatoare o lacrima s-a scurs pe obrazul meu fin si un zambet micut si-a facut aparitia.
Aud clopotelul cum suna si holurile sunt invadate de elevii care se indreapta fiecare spre clasa. Asa am facut si eu. Cand am intrat in clasa am vazut-o pe Alice in banca mea. Desigur stam in aceeasi banca deci trebuie sa o suport toata ziua. M-am asezat in vanca, mi-am scos cartile si l-am asteptat pe domnul profesor in liniste. Prima ora avem matematica. Este materia mea preferata. Ma descurc foarte bine, dar Alice nu se descurca deloc bine si nu cred ca am de gand sa o ajut. Domnul prfesor face prezenta si dupa ceea il aud cum spune:
-Haruno, la tabla!
M-am ridicat din banca si m-am indreptat spre tabla. Profesorul mi-a dat un exercitiu destul de simplu ,dupa parerea mea, asa ca nu mi-a luat mult sa il rezolv. Dupa ce termin, vine domnul profesor, se uita imi da un zece si ma trimite la loc. Restul orelor au decurs destul de bine. Cand am auzit clopotelul care ne anuta ca ultima ora este gata, mi-am strans lururile si am plecat acasa. Spre marea mea surprindere mama si tata erau acasa. Mi-am lasat ghiozdanul langa un fotoliu si m-am asezat langa tata.
-Sakura, ne-am gandit foarte bine si ne-am hotarat sa ... plecam inapoi in Konnoha.
Cand am auzit ultimele cuvinte nu am mai putut de bucurie. I-am imbratisat si mi-au spus ca maine plecam. Am topait pe scari, nu imi pasa daca se intampla sa cad, sa imi rup ceva. Am intrat in camera mea, mi-am scos cele doua geamantane. Unul alb cu flori roz, iar celalalt roz cu fluturi albi. Mi-am deschis dulapul cu haine, am luat jumatate din toate hainele si le-am pus in primul geamanta, cealalta jumatate care nu era favorita mea am lasat-o pe sfarsit sa vad daca mai am loc si pentru ele. Toata trusa mea de machiaj care continea pe o suta de farduri, parfume, rujuri ... si desigur toate bratarile mele care cred ca erau si ele peste o suta. Le-am bagat in primul geamanta, acum este plin. Tot dulapul de pantofi i-am bagat in cel de al doile geamanta cu exceptia unei perechi care o voi purta pe drum. Mai aveam ceva loc asa ca mi-am pus si hainele ramase. Pe drum mi-am lasat o pereche de blugi deschisi la culoare si un pic mai largi, nu foarte tare, pentru a fi comozi, un tricou negru cu un umar gol pe care scria cu mov „ Too Close To The Stars” si in picioare o pereche de sandale albe.
M-am bagat in pat fara sa imi pese ca nu mi-am facut tema deoarece si asa ma voi muta la alta scoala. Am adormit repede intrand in lumea unde nimic rau nu mi se poate intampla. Simteam cum pluteam pe un nor. Inainte de rasarit eu era deja treaza si gata imbracat. Parul mi l-am prins intr-o coada la spate. Mama si tata ma asteptau jos deja. Cand am coborat m-am itat inca o data prin casa, mi-am luat geaca de piele neagra mi-am pus pe un brat si am plecat. Tata mi-a urcat geamantanele in taxi si am pornit spre aeroport. Nu mai am rabdare. Hinata ma intorc inapoi!

http://media.photobucket.com/image/anime...1.jpg?o=58 Lucas

Sper sa va placa!

[MooN.]

Cap. 3 Surprize dupa surprize

Dormeam ca dusa. Nici nu am simtit cand avionul a decolat. Urmau doua zile lungi in cel mai plictisitor loc din lume scaunul. Chiar si daca aveam calculator, televizor, castile, telefonul nu imi ajungeau. Nu sunt genul de fata fitoasa, dar cand vine vorba de plictiseala nici eu nu ma mai cunosc. De fiecare data cand se intampla sa plecam din tara, chiar si daca am zbura doar doua ore ma transform intr-o fitoasa. Imi trebuie spatiul meu propriu, nu suport sa il impart cu nimeni cat timp sunt in avion.
Prima zi a fost o catastrofa. Eram nelinistita si cu nasul pe sus. Parintii nici nu imi dadeau atentie, probabil stiau ca nu imi plac zborurile, nu au auzit nici macar un cuvant din tot ce am spus in ziua respectiva. Cat am putut sa ma enervez. Ce fel de parinti nu ii dau atentie propriului copil. Am inceput sa strig la ei, lucru neobisnuit pentru ca nu obisnuiam sa ma cert sau sa strig la ei. Mai aveam un pic si ma alegeam cu o palma din partea mamei care desi stiind ca asa procedez de obicei s-a cam enervat, probabil am intrecut masura. Dupa ce m-am certat cu mama aproape o ora pe tema „De ce ai vrut sa dai in mine?” lucru pe care nu l-a putut duce pana la sfarsit deoarece am fost smechera si m-am ferit aceasta chesti enervand-o si ma tare, am reusit sa adorm fara sa mai fac alte boacane.
A doua zi ... a fost mai bine. Eram deja obisnuita cu acel drum (nu am mai avut acel aer de sefa) foarte plictisitor. Partea cea mai buna a fost ca am avut voie sa mananc orice as vrea doar sa tac, dar nici asta nu m-a oprit. Adorm! Visam cum sunt intr-o lume doar a mea. Puteam face tot ce vroiam. Dar lumea mea perfecta a fost distrusa in mai putin de o secunda, atunci m-am trezit. Imi intorc capul pe partea dreapta cu ochii inca inchisi, iar cand ii dechid
-Konoha! Tip eu cat ma tin plamanii.
Nu eram inca jos, dar il puteam vedea de sus. Ce frumos era! Imi doream sa stau sa il privesc toata ziua. M-am uitat la ceas si am observat ca am ajuns cu o ora mai devreme, sprea marea mea bucurie. Acum ceasul indica ora 19:25. Devin din ce in ce mai agitata. Imi puteam da seama dupa cum strangeam manerele scaunului si cum priveam acel mic oras. Luminile se aprindeau, iar din Konoha cel prafuit si agitat devine un oras mai ceva decat California. Incep sa ma calmez visand la ce voi face maine. Intrebari fara sens mi se invarteau prin cap, dar mama a avut grija sa ma aduca cu picioarele pe pamant si sa imi spuna ca vom ateriza imediat. Imi pun centura, si imi indrept din nou privirea spre geam. Nu mai vedeam nimic, inafara de copaci. Avionul ateriza iar eu simteam cum mi se face un nod in stomac. Este una dintre cele mai neplacute senzatii pe care le pot avea. Imi placea sentimentul de zbor, ma simteam libera. Dar la un momentdat trebuia sa plecam din lumea norilor si sa ne intoarcem in lumea nostra. Imi i-au ramas bun de la acel sentiment placut, spernad ca il voi simti cat mai curand. Rotile avionului ating solul, iar eu tresar. Imi dau jos centura si ies prima din acel obiect care ma despartea de Konoha. Ajung la scara care acum se punea jos, iar cand se deschide usa imi dau lacrimile si nu imi vine sa cred ca sunt acasa. Nu vroiam sa cred ca este un vis, pentru ca ma simteam mult mai bine decat in cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodata. Era asa cum imi spunea bunica, cand eram mica „ Realitatea este cu mult mai frumoasa decat visul”.
In scurt timp au coborat si parintii mei. Am din nou acel sentiment de nervozitate pe care l-am avut si atunci cand ne-am urcat in avion. Abia astep sa imi vad noua casa, sau mai bine spus vechia casa. Doar am locuit in ea 10, daca nu ne-am mutat acolo dupa ce m-am nascut si nu stiu eu, dar ma rog ce mai conteaza acum. Deja soarele apun, dar cat timp tata muta bagajele din avion in masina stau si ma uit la culoarea deosebita a cerului care acum cateva ore era de un albastru pur, iar acum are nuante de mov amestecat cu roz si cu oranj. Este un peisaj superb. Nori albi care se alearga unul pe celalalt ii dau un aspect aparte. Admirand acest superb peisaj nu am sesizat cand m-a strigat mama. Ma strigase de cel putin cinci ori pana acum, iar eu nu am realizat. Simt cu cineva vine langa mine si ma scutura usor. Este mama care intodeauna reuseste sa ma trezeasca la realitate.
-Urca-te in masina si haide sa merge!
Fara a mai spune nimic, mai arunc o singura privire la cerul parca pictat si ma indrept cu pasi lenti spre masina noastra. Tata se afla pe scaunul soferului, mama pe scaunul pasagerului, iar eu trebuie sa stau in spate, dar nu ma deranjeaza. M-am asezat in spatele tatei si mi-am intors privirea spre geam pentru a putea privi orasul. Este mul mai frumos decat mi-l amintesc. Deja soarele este pe cealalta parte a Pamantului, iar Konoha este luminat artificial. Imi amintesc ca noapte cand soarele iesea din raza noastra de vedere nimeni nu mai indraznea sa umble pe strada, dar se pare ca acum nimanui nu ii mai pasa daca umbla singur sau nu. Fara sa imi dau seama intram intr-un cartier plin cu vile care mai de care. Am impresia ca acesta este cartierul bogatasilor, dar nu imi pasa. Simt cum se opreste masina. Se pare ca am ajuns. Deschid portiera si ma dau jos. Dupa ce ma asigur ca hainele nu imi sunt sifonate imi ridic privirea si vad o vila pe gustul meu. Aceasta are doua etaje. Este alba cu modele rosi. Interiorul este asemanator cu cel al casei din California. Credeam ca v-a ramane la fel cum era pe vreamea cand locuiam aici, dar se pare ce cineva a facut niste modificari. In timp ce imi plimbam privirea prin sufrageria spatioasa simt cum cineva imi atinge umarul. Ma intorc si o vad pe mama.
-Asteapta cu „wow” si „e minunat” pana dupa ce iti vezi camera! spune mama pe un ton amuzat
Urc scarile reci in spatele mamei. Se opreste in fata unei usi albe din lemn. Se da la o parte si imi spune
-De aici te descurci singura!
Dupa care pleaca. Raman inca un minut in fata usi incercand sa imi inchipui cum este inauntru, dar nu cred ca pot. Am tras o gura de aer, dupa care am apasat clanta si am intrat. Este o camera spatioasa, rotunda exact asa cum imi doream de cand eram mica. Dar nu asa imi aminteam vechea mea camera, nu mai conteaza este perfecta aceasta. Pereti sunt de un mov-pal. Im mijlocul camerei se afla un pat dublu rotund cu lenjerie neagru si ca model sunt niste fluturi albi. In partea dreapta este o fereastra mare prin care pot sa vad gradina plina de flori multicolore si piscina destul de mare, apa fiind foarte curata. Langa fereastra este o usa pe care o deschid. Inauntru este dressing-ul meu. O parte din el este ocupat cu haine noi? Nu imi vine sa cred. Cand au facut cumparaturi? Sau mai bine spus cand au venit aici? Ma uit un pic printre haine si se pare ca imi plac. Dar trebuie si eu sa fac niste cumparaturi. Vis-a-Vi cu patul este biroul meu (alb) pe care se afla un laptop mov, o imprimanta color Canon. Spre marea mea surprindere poate sa scoata poze pe hartie fotografica. Deasupra biroului este agatat un televizor mare cu plasma. Vis a Vi cu fereastra este o toaleta alba decorata cu modele roz si mvo aceasta are deasupra o oglinda mare si trei sertare unul in stanga, unul pe mijloc si unul pe dreapta.Este o camera perfecta, dar intrebarea mea este: Unde imi voi pune toate perechile mele de pantofi? Ma uit mai bine prin marele meu dulap de haine si surpriza! Main in spate este o usa care duce la un spatiu doar pentru pantofi. Aveam si biblioteca mea proprie pline cu carti de actiune, horror si romantice. Baia este mov.
Dupa ce termin de admirat noua mea camera, incep sa despachetez. Pana am reusit eu sa tremin deja s-a intunecat. Nici o problema maine este sambata, deci nu merg la scoala. Trebuie sa imi pregatesc hainele pe ziua ce urmeaza. Imi las pe spatarul scaunului o pereche de pantaloni scurti albi, un tricou rosu si o pereche de basketi rosi cu o dunga scurta alba pe o parte. Am de gand sa ma plimb un pic si sa fac niste cumparaturi daca tot am loc in dulap. Intru in baie, imi pun hainele de calatorie in cosul de haine murdare si intru in cabina de dus. Ce bine este. Picaturile de apa mereu precum cristalul se scurg pe corpul meu. Parul meu roz mereu lasat in voia vantului este acum lipit de spate si ce surpriza imi ajunge pana la mijlocului coloanei. Trebuie sa ma tund, deja a crescut prea mult. Dupa cincisprezece minute ies din cabina de dus, corpul meu fiind acoperit de un prosop mov inchis. Intru in camera mea, imi iau pijamalele pe mine si ma bag in pat.
-Maine va fi o zi nemaipomenita.
Le spun pe acestea si adorm. Am ajuns la timp pentru a prinde trenul in lumea viselor. Noapotea a trecut pe neclipite. Razele calde ale soarelui se joaca pe fata mea incercand sa ma trezeasca. Nu le-a luat foarte mult. Ma ridic lenes in sezut si imi intind mainile spre tavan in timp ce gura mea se dechide tare si scoate un sunet pe care il pot numi fara jena cascat. Ma ridic din pat si ma indrept spre baie pentru a-mi face programul zilnic de dimineata. Dupa ce ies, ma inbrac, imi prind parul intr-o coada sus si plec jos pentru micul-dejun.
- Buna dimineata mama, tata.
- Buna dimineata! Spun acestia incantati de starea mea neasteptata
Ca in fiecare zi de dimineata mananc cereale. Dupa ce termin, ma ridic si ma indrept spre bucatarie. Ma uit sa vad unde este chiuvete, dar nu o vad nicaieri.
-Aaaa... mama unde este chiuvete?
Aceasta incepe sa rad. Ma uit la ea nu inteleg ce este atat de amuzant. Adica este doar o simpla intrebare plus ca nu o vedeam, deci era normal sa intreb. Mult mai bine decat sa fac vreo tampenie de-a mea, iar apoi sa imi para rau. Se pare ca nu se mai opreste dinras asa ca las bolul undeva pe tesghea ies din incapere. Imi iau un hanorac alb de pe cuier sa nu imi tina din nou morala.
-Am plecat, pa! Spun eu si se aude cum se inchide usa.
Era si normal ca acest oras sa creasca. Nu cred ca ma voi pierde doar nu este la fel de mare precum California. Este drept faptul ca m-am pierdut o data, dar nu am cum sa fac aceeasi greasala si aici. Eu si gandurile mele. Nici nu am sesizat ca sunt in parc. Mai bine spus intr-un parc, nu seamana deloc cu cel in care obisnuiam sa vin cu Hinata. Din nou am reusit sa imi aduc aminte de Hinata. De fiecare data cand imi aduc aminte de ea ma intreb daca ma mai considera prietena ei. Este abea ora noua si patru minte, dar se pare ca acest parc se aglomereaza. Ies din parc si ma indrept spre cel mai mare mall din Konoha. Se pare ca toate magazinele sunt deschise. Intru in fiecare magazin pe care il vad si ies din el cu cel putin doua plase ori cu haine sau accesori ori cu pantofi. Cred ca am petrecut doua sau trei ore in acest mall. Mainile imi sunt ocupate de multimea de plase pline cu prosti de-ale mele. Ma indrept spre casa destul de happy. Am reusit sa imi cumpar chesti noi si sa imi amintesc un pic de Konoha. Ma uit spre cer adancita in ganduri pana cand... paff
-Scuza-ma nu am vazut pe unde merg, imi pare foarte rau! Spun eu dintr-o suflare destul de ingrijorata pentru respectiva persoana
- Ah nu-i nimic! Si cand se ridica imi scap plasutele din mana.
Nici nu se uitase la mine (inca). Este ea. Parul ei lung brunet cu reflecti mov cand scurt pana la nivelul umerilor, iar acum fiind lung pana la fund (suzati-mi expresia). Doar ea putea fi. Cand si-a ridicat privirea i-am vazut si ochii ei mari si gri. Ea este, numai ea poate fi. S-a uitat la mine si a ramas inlemnita.
- S... Skura?
- Da Hinata eu sunt!
Spunand asa ii sar in brate dandu-i cea mai calda imbratisare pe care i-o pot da unei prietene. Ea facand acelasi lucru. Ce bine ca ne-am regasit. Inca mi se pare un lucru incredibil. Imbratisearea care credeam ca va dura mai mult s-a treminta destul de repede. Dupa ce ne despartim ma mai uit un pic in ochii ei ,care mai aveau un pic si cedau in fata lacrimilor, dupa care ma aplec sa imi aduc pungile cu haine. Am vazut-o cu coada ochiului cum se apleaca si ma ajuta sa imi adun chestile din mijlocul trotuarului. Se ridica, la fel si eu.
- Poftim! A spus cu zambetul pe buze
- Multumesc!
Nici una nu mai scoate un cuvant. Doar oamenii care treceau pe langa noi si masinile mai scoteau cate un sunet. Ma uit fix in ochii ei, iar ea in ai mei. Telefonul imi este in buzunarul hanoracului si mai este si pe vibratie. Simt cum imi vibreaza tot corpul, dar nu ii dau importanta.
-Deci ... La ce liceu mergi? Ma intreaba ea putin surprinsa de reactiile mele.
Se lasa din nou acea liniste. Hinata se uita la mine parca asteptand sa primeasca cat mai repede acest raspuns, in timp ce eu imi storc creierii pentru a-mi aduce aminte numele acestui liceu. Ding! Se aprinde beculetul.
- Sky High School, dar tu? Raspund plictisita
- La fel si eu, poate suntem in aceeasi clasa. Ce bine ar fi. Trebuie sa plec, ma asteapta mama ne vedem luni, pa-pa!
Dar nu mai apuc sa o salut deoarece dispare din raza mea de vedere. Sunt foarte confuza in legatura cu ce se intamplase mai devreme. Ce s-a intamplat cu mine? Eu eram fata vorbareata pe care toata lumea reusea sa o pacaleasca. Dar acum m-am maturizat. Trebuie sa imi schimb look-ul, nu vreau sa ma considere toata lumea un copil. Si stiu exact cum voi face asta. Cu toate gandurile mele, nu imi dau seama ca sunt in fata casei. Exact asa cum ma asteptam, nu este nimeni acasa. Devine din ce in ce mai ciudat sa intru in casa si sa nu fie nimeni. In fine, urc sus in camera mea si imi las toate cumparaturile pe pat. Desigur inca nu voi purta toate „chestile” astea doar dupa ce incepe ascoala. Pana atunci trebuie sa ma multumesc cu vechea mea garderoba, dar nu conteaza. Oricum nimeni nu mi-a mai vazut aceste haine asa ca ce rost are? Intreb eu asteptand pe cineva sa imi raspunda, cand imi dau seama cat de patetic suna. Nu m-am putut abtine sa nu chicotesc la gandul ca ma transform intr-o ciudata. Dar cui ii pasa, daca noi mei colegi ma vor „cataloga” la sectiunea ciudati, nuimi va pasa. Scoala asta este de fite, pesupun deoarece parintii mei nu m-ar trimite nici in ruptul capului la o scoala oarecare. Chiar nu inteleg de ce, ce rost are la ce scoala invat doar fac aceeasi materie. Am cei mai complicati parinti, dar nu ai cum sa iti alegi familia. In timp ce aproape bufnesc in ras, reusesc sa ma schimb. Incui usa de la casa si ma indrept spre coafor. Ma uit ca mata in calendar si pe stanga si pe dreapta, cautand cu privirea coaforul. Fara succes. Imi vine sa urlu, cum se poate sa nu fie nici macar un coafor prin preajma? Din nou, tipic mie. Cand voi invata ca nimeni nu imi va raspunde la intrebari atata timp cat nu le rostesc cu voce tare? Sunt patetica, dar nu trebuie sa stie nimeni chestia asta. Chicotesc din nou la cat de „desteapta” puteam sa fiu uneori. Imi aud soneria telefonului care ma anunta ca am primit un mesaj. Il caut prin geanta, si observa ca tocmai domnisoara Alice este cea care mi-a trimis neasteptata „surpriza”

Unde esti? Nu mi-ai raspuns cand te-am sunat si as vrea sa
iesim astazi. Suna-ma!

Sigur. Dupa ce ca m-a lasat balta vrea sa ne intalnim, dar sa o si sun? Lasa ca vede ea. De la mine nu va mai primi nici un beep, dar sa o sun? Asta doar in cele mai frumoase vise. Apas pe butonul stergere, iar apoi caut numarul ei in agenda. Delete. Nici nu am observat ca sunt in fata unui coafor care arata destul de stilat. Cum se poate sa nu il fi observat, poate am fost prea ocupata cu Alice. Imi scutur usor capul si intru. Am de gand sa ma vopsesc bruneta, dar totusi sa imi las cateva suvite din parul meu natural. Stau pe un fotoliu bej foarte comod, cu o revista in mana asteptand sa strige urmatorul. Trecusera deja mai bine de patruzeci si cinci de minute in care am stat si am rasfoit reviste. Intr-un final ma cheama si pe mine, ma asez pe scaun. Ii spun ce as vrea sa faca cu parul meu, asteptand sa vina replica a venit (trebuia sa imi tin gura).
-Dar de ce vrei sa te vopsesti? Ai o culoare destul de deosebita.
Am stat un pic pe ganduri, dar i-am spus sa ma vopeseasca asa cum am cerut. Fara alte comentarii tipa m-a vopsit asa cum imi doream. Cand a terminat m-am uitat in oglinda si wow. Arat atat de schimbata. S-a terminat cu fetita cuminte este randul rebelei sa se afiseze. I-am multumite fetei (pentru ca altfel nu pot sa ii zic e destul de tanara) pentru treaba bine facut. Am platit-o avand grija sa ii las un bacsis generos. Am iesit din coafor foarte multumita de noua mea imagine. Mai trebuie sa fac un singur lucru, dar acela mai poate astepta. Oare cum va reactiona mama cand ma va vedea. Probabil ar face niste crize, iar tata mi-ar tine un discurs lung si plictisitor dupa care probabil m-ar pedepsi. Viata trebuie sa inveti sa ti-o treiesti pe cont propriu. Asta spun de fiecare data cand fac ceva ce stiu sigur ca nu le va conveni. Oricum trebuia sa se intample o data si o data. Deja imi inchipui ce se va intampla. Dra nu este mare lucru. Doar mi-am vopsit parul si mi-am lasat niste suvite naturale, unde este problema? In fine, eu si gandurile mele. Sper ca aceasta schimbare de look sa ma intareasca pe dinuntru si sa ma ajute sa nu mai par o fetita speriata. Gandurile mele, mi-au distras atentia atat de mult incat nici nu am observat ca sunt in fata casei. Targ o gura mare de aer si intru. Surpriza sunt acasa. Auzind usa vin sa ma intampine, cand ma vede mama puff...
- Sakura, ce Dumnezeule ti-ai facut la par? Nu gandesti sau ce? A spus dintr-o suflare, se vede ca este foarte nervoasa.
- Doar m-am vopsit, nu te scandaliza. Mi-am lasat cateva suvite nu ii mare chestie. Am spus plictisita dupa care ma indrept spre scari. Mama inca striga la mine, dar m-am decis sa o igno si sa ii spun ceva de genu „gresala s-a facut, iar tu nu mai poti face nimic!”. Nu o pot impaca nici cum. Pana maine sunt sigura ca va uita. Upss ... maine este luni. Nu am chef chiar deloc, dar nu am ce face. Am auzit ca la scoala asta trebuie sa purtam uniforma. Sunt sigura ca mama mi-a luat-o de la scoala si mi-a pus-o pe pata asa ca vreau sa vad cum imi vine. Exact cum ma asteptam, sunt pe pat fumos aranjate. Ok, deci se pare ca avem o camasa mulata alba, o fusta mini in carouri, un sacou rasu si o cravata la fel? Nu prea pare a fi o tinuta cine stie ce decenta, dar mai bine decat haine de bunica. Am inceput sa rad la acest gand. Hainele astea imi vin super. Fusta nu mi se ridica in spate, iar aceasta camasa si imi scoate corpul in evidenta. Mi-am pus si sacoul acela pe mine. Arat destul de ok. Desi sunt destul de dezamagita, dupa atatea cumparaturi? In fine tot este bine pe o parte, nu trebuie sa imi bat capul cu ce ma voi imbraca in prima zi. Nu prea am chef de cina asa ca imi iau pijamalele pe mine si ma arunc in pat. In scurt timp somnul ma trimite in Taramul Basmelor. Dis de dimineata imi suna ceasul anuntandu-ma ca este timpul desteptarii. Ce n-as da sa fie vacanta. Ma ridic lenes in sezut si imi intind mainile spre tava. Dupa care ma dau jos din pat si ma indrept spre baie. Programul de dimineata nu lipseste niciodata. O data gata cu acesta imi iau uniforma pe mine. Ca sa arat oarecum originala, imi iau sosete pana la genunchi si o pereche de cizme negre (fara toc) mai jos decat sosetele. Parul mi-l prind intr-o parte, dar lasat sa atarne pe umarul stang. Putin rimel, niste luciu si fond de ten nu strica nimanui. Si asa este foarte discret. Ma uit in oglinda si ... sunt superba. Deja imi inchipui ce se va intampla la scoala. La gandul asta chicotesc. Mi-am luat geanta care se pare ca a fost „livrata” odata cu uniforma. Nu este cine stie ce noutate, dar sa zicem ca merge. Nu mai stau la micul dejun si o sterg pe usa. Surprinzator, mami si tati erau acasa cand am coborat. Cum am hotarat sa merg pe jos, deoarece scoala nu este foarte departe, era si normal sa ma mai intalnesc cu niste baieti pe drum. Vai ce educati pot fi si astia. Au inceput sa fluiere si sa flirteze cu mine, ceea ce nu stiu ei este faptul ca nu ma intereseaza. Teapa! Pot sa palavrageasca toata ziua daca au chef chiar ma doare in cot de ei. Asa a decurs drumul meu spre scoala, in intampinarea mea iasa Hinata in fata liceului si mergem impreuna pana in clasa. Tot ce ne-am putut spune a fost un simplu „salut”. Intra in cladire si domnisoara Hinata, aici de fata, imi prezinta fiecare clasa in parte. Pana ajungem la a noastra. Este in fata mea asa ca apasa pe clanta si intra prima. Stau un pic sa respir adanc dupa care imi pun o mana in sold si intru. Este si profu in clasa. Asa ca ma duc direct la el sa imi spuna unde sa ma prezint. Dar ma trimite langa un tip in ultima banca de pe randul din mijloc. Sa fim seriosi adica macar putea sa ma prezinte el, dar nu trebuia sa ma trimita direct intr-o banca cu un tip destul de ciudat. In fine, ma asez langa el si observ ca este un blond cu ochii nu stiu cu culoare are deoarece ii are inchisi. Ce noroc am si eu. Tipu asta doarme. Cand aude ca cineva trage scaunul un pic in spate sare in sus ca ars. Ma uit mai atenta la el si se pare ca are ochii albastri la fel ca marea. Se uita un pic la mine cu o fata gen „cine e tipa asta? O fi noua?” chestii normale. Imi dau ochii peste cap dupa care ii spun:
- Ma numesc Sakura, iar tu esti?
Dintr-o data ii apare un zambet pana la urechi. Se agita sau doamne ce face cu scaunul ala ca dupa ce imi spune numele, scaunul se rastoarna ceea ce ii face cunostinta tipului cu podeaua. Nu cred ca i-am retinut numele, dar poate imi voi aminti de el cand o sa am nevoie. Prima ora am avut biologie, se pare. Vai cat de mult imi place si materia asta, deloc! Si tipu de langa mine vorbea intruna. Bine ca s-a sunat. Nu cred ca mai rezistam nici macar o secunda pe scaunul ala. Ma ridic si vreau sa ies din clasa cand o tipa se pune in fata mea si nu vrea sa ma lase sa trec.
-Misca! Am spus destul de relaxata
Tipa inca statea acolo. Ii surda sa ce? Se preface ca nu ma aude si incearca sa ma enerveze. Pai surpriza nu reueste. Pufneste in ras dupa care spune:
- Cine te crezi tu? Replicand parca crezandu-se superioara.
- Nu stiu poate tipa care te va plesni daca nu o lasi sa treaca.
Acestea fiind spuse se da la o parte scotand niste injuraturi pe gura. Fata asta e blonda si la par si la creier, dar are ochii albastri. Cum doamne au ajuns ochii aia in posesia unei asemenea fiinte. Dar na, nu am ce sa fac. Mama natura hotaraste chestia asta. Gandurile mele imi ocupa prea mult timp. Ma plimb absenta pe coidoarele scolii. Pentru o secunda imi inchid ochii si bufff, cineva se izbeste de mine.

[_Andreea_]

Asa, deci am cazut si eu pe aicea.... dar nu am cazut de ori unde, ci am cazut char din avionul Sakurei:D ... Sunt prima si este si primul meu comentariu la acest fic ... si de asemenea este foarte reusit:D
Imi place foarte mult cum i-ai schimbat caracterul Sakurei, de la ingeras la fata rebela ... dar nu ai precizat culoare cu care sa vopsit Sakura. Sper ca nu s-a facut roscata ca si Rihanna:))
Asa astept cu nerabdare next-ul si ja ne!!!

[MooN.]

Hello scuze ca am venit asa tarziu cu nextu. Thx pentru comentari. Si scuze ca este cam scurt, dar am ceva probleme cu inspiratia momentan.
Lectura placuta!

Cap. 4 Nu intra in viata mea

Pentru o secunda imi inchid ochii si bufff, cineva se izbeste de mine. Doamne ce impiedicati umbla si prin scoala asta. Ei nu vad ca mi-am inchis un pic ochii? Puteau totusi sa ma ocoleasca. Ce oameni!
-Ai grija pe unde umbli, desteptule!
Dupa cele spuse ma ridic, trebuie sa stiu cine este desteptul care s-a izbit de mine. Se ridica si el, si se pare ca este un brunet? Are ochii negri precum cele mai intunecate seri. Un cer infinit fara stele. Nu arata rau deloc. Dar tot este un impiedicat. Cum reusesc sa dau de toti „inteligenti”? Se pare ca nu invat niciodata, dupa cele intamplate. Nu are rost sa imi bat eu capul cu astfel de oameni. Astept cu mainile in san sa isi ceara scuze, dar nimic.
- Nu ai de gand sa iti cer scuze? Am spus eu pe un destul de suparat, batand usor din picior si ridicand spranceana.
- Nu! A spus rece. Tu esti cea care s-a lovit de mine, tu trebuie sa iti ceri scuze.
A spus ce cred eu ca a spus? Nu se poate. Adica eu sunt cu ochii inchisi, si vine el ma da pe jos si tot trebuie eu sa ii cer scuze? Cum vine asta, frate? Te aranjez eu, vei invata cum se cere scuze.
- Aaa scuza-ma Mr. „Eu dau oamenii pe jos si tot ei trebuie sa isi ceara scuze!” , tu esti cel care s-a izbit de mine! Am spus incercand sa imi pastrez calmul. Nu trebuie sa ii arat ca ma enerveaza al naibii de tare. Daca ar sti ce este acum in gandul meu sigur si-ar luat talpasita din fata mea.
- Nu am ce sa iti fac daca esti o impiedicata. A spus rece, vrand sa se intoarca.
Tupeistu’ ce gura mare mai e si asta! Lasa ca vezi tu, de ai sti cum te-as pocni. Dupa ce voi termina cu tine iti vei dori sa nu ma fi cunoscut vreodata. La vorbele astea incep sa rad malefic. Ii clar nu sunt normala la cap, dar cine ii?
Nu i-am dat ocazia, l-am impins cu umarul si am plecat .Trebuie sa ii aflu numele. Prostul asta nu va castiga acest mic „joc”. Si oricum cred ca va fi amuzant, de acuma in colo viata mea v-a fi foarte diferita. Am eu ac de cojocu tuturor. Inainte sa se sune am primit un mesaj. Si este de la Alice? Fata asta nu are de gand sa renunte.

Esti bolnava sau ce ai patit? Nu imi raspunzi la niciun apel.
De ce nu mai vi la scoala? Te rog, spune-mi ce am
facut! De ce esti suparata pe mine?

Nici nu vreau sa aud. Mi-am inchis telefonul pentru restul zilei. Orele au decurs normal. Colegul meu de banca doarme, iar eu sunt afundata in vesnicele mele ganduri. Trebuie neaparat sa fac ceva cu tipul asta. Sunt sigura ca va incerca sa ma terorizeze zilnic. Nu si de data asta. Chiar si daca gandeste asa ceva ii v-a parea foarte rau, habar nu are cu cine se va pune. La gandul asta chicotesc discret, dar ma aude handicapata aia de profa. A inceput sa imi spuna un discurs? Presupun. Nu m-i s-a mai intamplat asa ceva sau poate ca da si nu imi amintesc. Devine foarte plictisitor sa asculti ce spune cand eu am alte chesti mult mai interesante la care trebuie sa ma gandesc. Am auzit parca ultima fraza: „Cum nu esti atenta la ce predau? Pune-te tu in locul meu si spune-mi dupa aceea cum te simti?” si alte chesti ... . Am mentionat vreodata ca nu imi place fizica? Daca nu, o fac acum. Urasc fizica din toata inima! Ai de capu meu ce rosi s-a facut! Nu cred ca am mai avut vreodata o profa asa dusa de-a cas. Cand isi intoarce spatele i se indreapta spre catedra am inceput sa rad in soapta.
Clasa asta e plina de ciudati, iar Hina, ei bine, s-ar putea sa fie una dintre ei. Dupa ce clopotetul anunta sfarsitul ultimei ore colegul meu de banca, Naruto, da asa il cheama sare in sus si o sterge din clasa. Ce copil energic! Oare cum este sa ai atat energie? Adica face pe obositu’ tot timpu, iar cand se suna sare in sus ca un iepure si o ia la fuga! Hina a fost gata inaintea mea, si m-a asteptat. Am aflat de la ea ca tipa blonda si aroganta este Ino Yamanaka. Ce ciudat aveam o prietena Ino in copilarie. Nu ar avea cum sa fie ea. Ino pe care o cunosc eu este mult prea timida, gingasa este chiar o fata in adevaratul sens al cuvantului. Dar tipa asta nu si tocmai de aceea trebuie sa ii gasesc slabiciunea, si cum buna mea prietena vorbeste prea mult s-a scapat. Cica il place pe cel mai bine facut baiat din liceu. O Doame si asta e o maniaca? Peste tot gasesti numai fete interesate doar de conditia fizica a unui baiat, adica nu se gandesc ca poate arata bine da e prost ca o gaina? Mai ramane de aflat cine este acesta. Ar trebui sa imi dau destul de usor seama cine este, nu? Doar este un singur „cel mai bine facut” baiat din scoala. Hina mi-a vorbit intruna tot drumu’. Mi-a povestit despre cum a fost in Konoha fara mine, ce a mai facut. Nu se mai oprea din vorbit, si eu care mi-o aminteam o rusinoasa si jumatate. Probabil numai ea a vobit, in timp ce eu eram cu capul in nori. Mai raspundeam din cand in cand cu „da” sau „nu” chesti de genu asta. M-a anuntat ca ea trebuie sa o ia la stanga, iar eu la dreapta, dar nu am fost atenta mi-am dat seama doar cand m-a pupat pe obraz. Am salutat-o si mi-am continuat drumul. Sunt total cu capul in nori. Este doar prima zi, iar eu deja nu mai am chef de scoala asta. Trebuie sa aflu cumva cine este brunetul ala. In loc sa ma bucur de minunata mea viata, eu imi fac griji cum sa ii pun la punct pe alti. Ce prosti pot vorbesc si eu, poate ca pana la urma imi place mai mult viata de fata rea decat cea de dinainte. S-a incheiat capitolul „Ingerasul”. Este timpul sa imi arat si partea de fata rea. Desigur ca doar la scoala, sau poate un pic si acasa, dar nu foarte mult. Cine s-ar fi gandit ca eu voi deveni asa? Daca imi spunea cineva chestia asta acum cateva luni probabil s-ar fi ales cu o palma nimic mai mult. Poate intr-un fel este mai bine, odata si odata tot trebuia sa termin cu atitudinea aia si sa incep sa impun un pic de respect. Aproape toata viata am fost calcata in picioare, dar nu se va mai repeta niciodata! Nici nu am realizat ca sunt deja in fata casei. Sigur nu este nimeni acasa asa ca imi scoat cheia din buzunarul ghiozdanului si imi descui usa. Asa cum ma asteptam, este la fel de goala cum era si inainte sau cum a fost din todeauna. Aceeasi casa pustie. Mi-as dori ca macar o data cand vin de la liceu sa fiu intampinata cu o imbratisare, sa fie o atmosfera plina de caldura. Dar pana va veni acel moment pe care nu stiu daca il astept va trebui sa traiesc asa. Imi arunc chiozdanul pe fotoliu si urc lenes scarile spre camera mea. Simt de parca nu se vor mai tremina niciodata. Picioarele imi obosesc din ce in ce mai tare si ... vai de capu meu, sper sa nu se intample ce cred eu ca o sa se intample. Prea tarziu ... cedeaza, picioarele imi cedeaza si ma lasa sa cad pe spate. Vai doamne ce bine ca avem balustrade si am avut de ce sa ma prind inainte sa fi fost facuta zob. Ma ridic si cu toata puterea pe care o mai am incep sa fug ca nebuna. Ajung in fata usii camerei mele si o deschid repede, dupa care o trantesc. Daca era cineva in casa sigur ar fi spus despre mine ca nu-s intreaga. Am luat-o la figa de zici ca ma urmarea un ghepard sau ceva. Ma arunc in patul meu pufos si parfumat. Imi place cand folosesc levatica. Ma simt atat de bine incat ochii mi se inchid si ma poarta in Taramul Viselor.
Simt cum mi se face frig asa ca imi deschid ochii brusc. Cred ca am dormit in jur de o ora. Cel putin sunt odihnita. Nu am crezut ca prima zi la noul meu liceu ma v-a face sa ma simt asa. Imi i-au telefonul de pe noptiera si se pare ca am doua mesaje necitite. Oare de la cine ar putea fi? Stai sa ma scarpin un pic in cap, aaaa da desigur de la Madame Alice, imi spun in gandul meu cu sarcasm.

Saku, te rog raspunde-mi. Cred ca ti-am trimis in jur de douazeci de mesaje numai
Azi si ieri.

Saracuta! Rostesc cu voce tare. Si nu imi vine sa cred ca imi spune Saku. Cine se crede?

Toata lumea intreaba de tine. Profii nu vor sa ne spuna nimic, nici macar
nu iti mai citesc numele cand fac prezenta! ...

Si nu mai am chef sa citesc mai departe! De ce m-as obosi sa citesc doua mesaje inutile? Ce idiot ar face asa ceva? A da cum am putut sa uit Ino desigur si brunetu ala idiot! In fine, trebuie sa ma apuc de teme. Nu pot sa cred ca ne-au dat teme, este oribil. Vreau sa spun ca sunt atatea lucruri pe care le-as putea face in timpul care il petrec la birou incercand sa rezolv un exercitiu, sau sa fac orice altceva. Asa nu am chef sa imi fac temele, dar cine are? Cu tema nefacuta este exclus sa ma duc, dar nici nu vreau sa mi-o fac. Ohh grea e viata asta! Stau cred ca o ora buna la tema asta de rahat si deja se intuneca. Ma arunc in pat, si pornesc televizorul. Cand sa atipesc si eu un zgomot provocat de telefonul meu ma face sa tresar. Cine naiba ma deranjeaza la ora asta? Imi trantesc mana pe noptiera si imi iau telefonul nervoasa. Nici nu m-am uitat sa vad cine ma suna si probabil am facut o mare gresala.
-Ce naiba vrei la ora asta? Cat de urat din partea mea! Nu am putut si eu sa salut sau ceva? Da no, cuvintele si sageata din arc odata aruncate nu le mai poti intoarce.
-Ma belle, ce s-a intamplat de vorbesti asa? Vocea suava si atat de prefacuta, putea fi doar o singura persoana.
Am recunoscut imediat vocea. I-am si inchis in nas. Nu am crezut ca voi mai da de el vreodata, dar uite ca viata are alte planuri. Inca stau incremenita cu telefonul aruncat pe cealalta parte a patului. Am crezut ca i-am sters numarul meu din agenda si ca m-am asigurat ca nu v-a mai auzi de mine vreodata! Ce ma voi face si cu idiotu asta capsat la minte? O doamne nu pot sa cred ca a dat de mine. O problema in plus, dar daca am noroc nu stie unde ma aflu sau la ce liceu merg. Trebuie sa ma calmez. Am fost foarte incordata astazi, este clar ca v-a trebui sa ma relaxez. Telefonul continua sa sune, dar nici nu vreau sa ma uit la el. Dar sunt atat de ingrozita incat ochii mei de un verd crud il fixeaza. Ma simt fara control asupra propriilor mei ochii. Nu cred ca as suporta din nou acel sentiment, daca se va intoarce. In tot acest timp am crezut ca l-am uitat, dar cum am putut sa cred asa ceva?
Inca eram cuprinsa de spaima. Stand pe jumatatea dreapta a patului cu obrazul stang sprijinit de genunchi. Ce n-as da sa fie un vis?! Intr-un final zgomotul facut de telefon se opreste. Ma apropii incet de parca ar fi ceva ce ma sperie. Douazeci de apeluri pierdute? Sunt atat de patetica. De ce ma speriu si eu de el? Trebuie sa ii arat ca sunt puternica si indiferenta. Daca ar chef de joaca hai sa ne jucam. Si desigur vom juca pe teritoriul meu. Voi avea si eu parte de un pic de distractie, cine are nevoie de prieteni? Pe Hina nu am catalogat-o la prieteni ci la familie? Inca nu sunt sigura, dar ea a fost langa mine cand mi-a fost greu. Desigur inainte sa ma mut in California.
Urmatoarea zi am sperat sa fie mai frumoasa, dar cand m-am uitat pe geam ... ploua. O doamne cum sa ploua? Urasc sa merg pe jos prin ploaie. Astazi trebuie neaparat sa il rog pe Cristi sa ma duca. Ma indrep spre baie ca sa fac un dus, dar asa nu am chef. Ca vreau ca nu vreau trebuie sa intru sa ma destind un pic. Dupa ce imi fac siseta de dimineata ma duc sa ma imbrac. Bine ca este marti si avem voie sa ne imbracam cu ce vrem noi atata timp cat este o tinuta decenta. Imi deschid dulapul si stau zece minute sa ma decid. Doamne ce bine imi pare ca astazi m-am trezit cu jumatate de ora mai repede. Intr-un final imi aleg o pereche de blugi albi stramti, o pereche de tenisi albastri cu dungi albe, o bluza alba cu maneca lunga cu ceva scris albastru si un jerseu alastru deschis. Totusi m-am decis sa imi pun in geanta un tricou ca daca se face cald sa am ceva cu care sa ma schimb. Imi prind parul intr-o coada sus si cobor pentru micul dejun. Nu este nimeni acasa. Wow, ce surpriza minunata. Mananc un castron cu cereale, imi iau umbrela ( doar in caz ca daca nu ma duce Cristi ) si ma duc in garaj.
-Unde naiba ii masina? Am strigat ca desteapta ... vai cat de inteligenta pot si eu sa fiu. Adica sigur i-a dus pe parintii mei la aeroport sau la o intalnire de afaceri sau cine stie ce altceva.
Imi i-au geaca pe mine si pornesc spre scoala. Se pare ca sunt singura care umbla ca o fraiera prin ploaie. Scoala nu ii cine stie ce departe, dar imi este atat de lene sa mai fac chiar si un singur pas. Ceva imi spune ca nu sunt singura, ma uit in spate si nimic. Probabil este doar imaginatia mea extraordinar de nebuna. M-am oprit brusc. Doua brate puternice mi-au cuprins talia subtire. Incer ca sa ma eliberez, dar este mult prea puternic pentru mine. Nu am ce face asa ca ma intorc cu fata catre el si ... este el. Nu pot sa cred ca este el. Ma zbat din ce in ce mai tare, mi-a dat druml. ma dau cativa pasi inapoi, dar el continua sa vina catre mine. Ma mai uit o data in ochii lui dupa care o i-au la fuga. Nu pot sa cred ca am fugit! Cum am putut sa fac o asemenea prostie. Trebuie sa iau lecti de la ... . Normal ca de la mine. Nu este suficient sa arunc niste vorbe in vant trebuie sa le demonstrez, iar asta incepe acum.

Va rog dati cat mai multe comentarii cu critici! Vreau sa stiu unde gresesc! Mersi, ne vedem data viitoare!
P.S. am observat ca ficul meu nu este comentat, dar in schimb este vizualizat si ma cam supara chestia asta.

[Miranda.]

Imi pare rau ca nu este comentat dar sa sti ca titlul nu prea atrage, eu acum am intrat. L-am vazut de cateva ori dar nu am intrat deoarece acest titlu pare plictisitor. Este banal si putin nefondat.
Cat despre cea ce realizezi asi putea sa-ti spun unde gresesti dar nu vreau, o sa-ti spun la fiecare capitol cate o greseala, prin asta vreau sa vad cat de mult vrei sa te perfectionezi. Deci nu te opri cu postatul ca nu mai primesti sfaturi.

Primul sfat eset pentru titlul, desi l-ai ales deja sa sti ca iti spun, poate il schimbi, se poate. Cand alegi un titlu incearca sa pui in el doua cuvinte care nu se potrivesc, sau care suna impresionant si misterios. "Flacara Nemuritoare" nu prea se potriveste: flacara dragostei si numuritoarea este iubirea dintre Sasuke si Sakura, nu?
Al treilea capitol: "Nu intra in viata mea", titlul trebuie sa se potriveasca la fix cu lectura, asta cam spune tot, este pur si simplu un titlu negandit. Mergea: Suferinta trecuta, Trecutul se intoarce, nu merg mai bine? Acum nu prea imi sta gandul la ele.

Sa imi spui cand pui continuarea deoarece povestea ta este frumoasa. Titlul este marea ta piedica, mai ai de lucru dar nu mult. Sa ma anunti daca nu esti suparat, si daca esti imi spui si editez.

[MooN.]

Asa deci am adus nextu. Destul de tarziu, din pacate! Lectura placuta

Cap. 5 Amintiri moarte, dar readuse la viata

Sunt atat de idioata. Alerg ca o proasta desi stiu ca nu este nimeni in spatele meu. M-am uitat o data, de doua ori chiar si a o suta oara, dar nu este nimeni. Stiu ca nu avea sa ma urmareasca. Vroia doar sa sufar dupa el sau sa imi distruga putina fericire pe care o mai am. Va fi atat de greu sa il fac sa ma lase in pace, desi stiu ca pana nu ma va distruge complet nu ma va lasa sa-mi traiesc viata linistita. Il urasc atat de mult. L-am iubit ca o proasta, eram in stare sa fac orice numai ca sa se uite la mine ca la o amica. Cel mai ravnit baiat din scoala, huh? Ce vise aveam si eu pe atunci. Nu vorbisem cu el niciodata, dar eram indragostita dupa ideea de a fi indragostita. Ochii lui de un albastru pur m-au cucerit doar dintr-o singura privire. Mi-ar fi placut sa imi spuna doar un simplu „buna” si imi era deajuns. Cand a vorbit cu mine pentru prima data am crezut ca visez. Eram atat de tanara. Nu stiam ce inseamna a uri pe cineva, dar el a avut grija sa ma invete. Mi-a promis ca vom fi impreuna pentru todeauna, ca ma va iubi neancetat. Cate promisiuni aruncate in vant. Stiam ca asa va fi, dar m-am mintit singura spunandu-mi ca el este alesul. S-a intamplat in ultima zi de clasa a VI-a.
~Flashback~
Trebuia sa ne intalnim in parc. Am stat sa il astept cred ca doua ore. Tocmai ce ma pregateam sa plec, dar spre fericirea mea apare de dupa colt cu... inca trei tipi? Ok, nu are rost sa imi fac girj, nu? Poate doar l-au insotit, nu trebuie sa ma gandesc la astfel de chesti care nu ar trebui sa existe in mintea mea. Ce prostuta pot sa fiu. Ma ridic, vrand sa ii sar in brate, dar ma impinge chiar inainte sa fac contact cu pieptul sau. Am cazut pe jos, dar lui nu i-a pasat. A plecat cu tipi aia catre bruneta de pe banca alaturata. Normal ca a mers la ea imediat ce a vazut-o. Este mult mai dezvoltata decat mine, este frumoasa si are tot ce si-ar putea dori in baiat. Mi-a frant inima, prima mea iubire mi-a frant inima. Am incercat sa fiu puternica, dar nu am avut cum sa imi opresc lacrimile din a se varsa pe obrajii mei atunci palizi. Am luat-o la fuga spre casa fara a ma uita inapoi. Dar un an mai tarziu dorinta de a iubi si a fi iubita m-a facut sa ma indragostesc din nou. Un baiat cu un an mai mare, a fost Lucas. Dar nu m-am apropiat de el nici macar cat sa ma observe. Teama de a mi se frange inima din nou a fost mult prea mare. Ma uitam la el de la distanta, fiind atenta sa nu ma observe ca il privesc. Dar soarta m-a facut sa merg la el, sa vorbim si asa sa ne apropiem. Singura care stia era Alice.
~End Flashback~
Credeam ca aceste amintiri au fost uitate sau cel putin incuiate in cel mai intunecat colt al inimii mele, dar acum ca s-a intors ... . Viata asta nu este corecta deloc. De ce trebuie sa fie atat de dura cu mine? Sigur poate am eu saisprezece ani, dar sunt totusi un copil. Un copil care a fost nevoit sa simta ce inseamna sa nu ai pe nimeni langa tine atunci cand iti este mai greu, care a fost nevoit sa renunte la fericirea pe care a avut-o doar din cauza unor idioti. Ce am facut sa merit asta? Sigur, ma interb din nou de parca ar fi cineva care imi v-a raspunde. Printre cuvintele astea absurd de stupide ajung in curtea scolii. Toti se uita la mine ca la felu saispe. Ce scoala de inteligenti. Ploua cu galeata, iar lor le arde de barfe. Alerg pana in fata clasei. Stau un minut sa imi trag sufletul dupa care intru plina de mine ca intodeauna. Desigur sunt uda pana la piele, dar nu imi pasa. De ce mi-ar pasa cum arat cand afara ploua cu galeata, iar eu am venit pe jos in fuga si fara umbrela. Ce situatie, ma face sa rad in sinea mea. Imi arunc ghiozdanul pe banca si ma indrept spre cuier. Se pare ca sunt singura? Doamne ce ora este, ce zi e? Stiu cu siguranta ca este marti si ora este ... aaa sapte jumate? O doamne nu pot sa cred. Ce fac eu la ora asta aici? Sunt batuta-n cap sau ce naiba? Ma asez in banca, iar prima persoana care imi vine in minte este el. Parul lui brunet precum smoala cat imi doream sa imi mai trec inca o data mana prin el, iar ochii lui de un albastru pur m-au intebunit total. Cat de dor mi-a putut fi de zambetul sau atat de perfect. Inca nu am inteles de ce l-am iubit atat de mult. De ce inca ma mint? Normal ca stiu, pentru ca era cel mai ravnit baiat din toata scoala si orice fata ar fi vrut sa fie prietena lui. Am vrut ca eu sa fiu aceea. Cred ca totusi inca mai tin la el. Nu, este imposibil nu mai vreau sa il vad in viata mea. M-a facut sa ma inchid in mine. Si totusi inca imi este dor de el. Am sa il joc pe degete. Il voi face sa creada ca sunt nebuna dupa el, iar cand sunt 100% convinsa ca ma crede ii voi da lovitura de gratie. Si prin lovitura de gratie inteleg ca il voi face sa se indragosteasca nebuneste de mine, iar apoi sa il fac sa sufere asa cum m-a facut si el pe mine. Cui ii pasa ca daca te joci cu focul te arzi? La cat sunt de suparata nu mi-ar pasa nici daca ar ruda cu mine. Ii clar ca se v-a indragosti de nebuneste. Adica, uita-te la mine sunt superba. Cum sa nu se indragosteasca de o asemenea persoana. Dar cum si-a dat seama ca sunt eu? Sunt vopsita si inca bruneta ... aaaa da mai am inca niste suvite rozali si probabil de aceea. O doamne cat imi place sa glumesc, normal ca si-a dat seama cine sunt dupa formele absolut perfecte pe care le am. Cat de frumos visam, dar tipu cu care stau in banca m-a trezit. Este imbracat intr-o pereche de blugi mai stramti, niste adidasi negri cu o dunga alba si o bluza cu maneca lunga care ii pune in evidenta corpul bine lucrat. Se pare ca suntem doar noi doi aici, iar el se uita insistent la mine. Oarecum seamana un pic cu Christopher, cu exceptia parului. Deja devine un pic jenanta aceasta situatie. Ne uitam unul la altul ca si cum abia ne-am cunoscut. Nici atunci nu ne-am privit asa. Incet, incet ma pierd in ochii lui superbi. Se apropie de mine, cu miscari lente imi cuprinde fata in mainile lui. Inima imi bate foarte tare mai sa-mi sara din piept, cand buzele lui au facut contact cu ale mele. Stam asa cam zece secunde dupa care el rupe acest sarut. Nu ii chiar sarut, il pot numi mai mult un pupic. Nu inteleg de ce a facut asta, parca nu eram decat colegi de banca. Nu vreau sa inteleaga altceva din asta. Am deschis gura sa spun ceva, dar se pare ca el mi-a luat-o inainte.
- Sakura, imi pare rau daca te-am luat prin surprindere, dar ma inebunesti...
O doamne, acum am devenit un magnet de baieti? Perfect este chiar perfect! Cum sa il fac sa nu inteleaga altceva decat ca suntem colegi sau amici, nimic mai mult. Nu imin doresc o relatie, si chiar daca mi-as dori nu cu el. Inainte sau mai bine spus ieri, nici nu prea a vorbit cu mine. Tot ce face este sa doarma la fiecare ora, dar ce naiba s-a intamplat cu el? Il am pe brunet si pe blondu ala de Chris nu mai imi trebuie alt baiat pe cap.
- ... din clipa in care te-am vazut prima data m-am indragostit de tine.
A incercat sa ma sarute din nou, dar l-am respins. Cred ca i-am ranit sentimentele, dar nu am timp de fani nebuni. Nu simt nimic pentru el, dar presupun ca m-as putea distra putin. Sau poate sunt indragostita de trei tipi nebuni. Trebuie sa ii spun in fata ce am de spus dupa care sa ma evapor. Dap, exact asta trebuie sa fac, doar daca nu v-a incerca sa ma opreasca. As putea fi o nesimtita, dar nu vreau. As putea fi o mincinoasa, dar nu vreau. Dar in schimb pot fi smechera. Ii voi face pe toti trei sa imi manance din palma.
- Asculta, Naruto ... trec printr-o perioada destul de dificila ar fi mai usor pentru amandoi daca am fi doar amici sau poate chiar prieteni, momentam. A lasat capul in jos. I l-am ridicat cu grija. Dar poate alta data, pana atunci poate iti gasesti o alta fata!
Dupa ce am terminat de vorbit, mi-a zambit din nou si m-a luat in brate. Oricat de dura si smechera as incerca sa fiu partea mea sensibila stie cand sa iasa la suprafata si deaceea imi v-a putea distruge orice gand de fata smechera/dura. Ce plan am avut si eu, dar ca o tipa slaba mi l-am distrus singura. Daca nu as risca, i-as spune cu ce fata s-ar intelege cel mai bine. El este puternic, iar ea sensibila. Au nevoie unul de altul, chiar daca inca nu stiu chestia asta. Mi-a dat drumul, iar eu i-am zambit din toata inima. Este deja fara zace, dar sunt doar eu si Naruto in clasa. Oare ce s-a intamplat cu restul? Asa cum ma asteptam desteptu’ de Naruto doarme din nou. Oare copilu asta nu se satura de atata somn? Pe unde isi pierde noptile? Prin cluburi? Sunt curioasa daca va trece anu. In secunda urmatoare se suna de intrare. Profi nostri sunt foarte punctuali la ora opt fix intra pe usa, dar se para ca nu si de data asta.
- Daca idiotii astia nu vin pana la si doua minute eu ma car de aici. Ce rost are sa stam daca nu vine nimeni?
Si am inceput sa tin un discurs, dar vorbeam cu peretii. Naruto dormea, in clasa nu este nimeni. Cand realizez si eu ca Naruto nu ma ascult incep sa strig la el ca sa se trezeasca odata. Ce fain de el, orice zgomot ar fi prin jur nu il trezeste, in spre deosebire de mine care am un somn foarte usor. Incet incet se face si doua minute. Ma indrept spre cuier sa imi iau geaca, iar cand ma intorc Naruto abia se trezise.
- Mai ai aveai mult de dormit? Eu ma car, nu vine nimeni de ce sa stam? Vi cu mine sau ramai?
Nici nu am terminat bine de vorbit ca el se s-a si impachetat. Mult mai repede de cat as fi crezut vreodata. Stau si ma holbez un pic la el, si imi vin in cap imagini din trecut. Dintr-o data ma simt ametita, mai mult ca niciodata. Oboseala ma cuprinde brusc, dar nu pricep de ce? Nu m-am culcat tarziu si nici nu am fost prin cluburi. Ce n....
- Sakura, Sakura! A tipat cand eu m-am prabusit pe jos lund-o la vale pe scari.
Tot ce pot sa vad este alb. Cred ca am din noua cea senzatie. L-am auzit pe Naruto cum mi-a strigat numele, dar era deja prea tarziu. Corpul meu nu mai avea cum sa reactioneze. Ma simt neputincioasa. Oare sunt moarta deja? Asa ma simt cand sunt moarta sau este doar o gluma tampita care imi este jucata de catre mintea mea bolnava? Imi amintesc ca am mai avut aceasta senzatie si mai demult, dar nu imi amintesc unde. O, Doamne sunt probabil moarta, iar eu de desteapta ma apuc sa imi pun intrebari, cat de nabuna ar trebui sa fiu? Pe o scara de la unu la zece cred ca am opt. In continuu tipa cineva, iar pe mine ma doare groaznic urechea, zau asa nu si-a gasit alt loc unde sa se apunce de tipat? Mai sunt o groaza de locuri cum ar fi in baie. Du-te in baie draga, si tipa pana nu mai poti, si nu veni aici sa ma bati pe mine la cap. Nu se opreste. Imi fac curaj is imi deschid ochii, in secunda urmatoare:
- Vrei sa taci o data din gura, vrei sa te auda profa aia batuta-n cap? Du-te in baie si urla acolo daca tot ai chef!
Upsssss. Se pare ca cea care tipa este chiar profa mea, iar eu eram lesinata langa catedra cu toata clasa adunata in jurul meu si Naruto care ma tinea de mana. Am incurcat-o rau de tot, cine stie ce a mai crezut si baba aia. Si cum nu ii foarte normala v-a urma sa zica: „ Haruno du-te in biroul directorului! „ , iar cand voi iesi din clasa se v-a apuca de barfit cu colegii. Ce profa pe cinste, asa cum am zis m-a trimis la director. Stau pe unul din scaunele negre de piele si astept sa ma cheme pe mine deoarece se pare ca mai este cineva inaintea mea. Usa mare din lemn de stejar vopsita neagra se deschide incet din ea iesind brunetul impedicat. Fata lui pare atat de palida, nu este ceva normal. Cand a observat ca ma holbam la pielea lui mi-a aruncat o privire care m-a facut sa inghet pe loc. O aud pe doamna directoare cum ma cheama inauntru, ma ridic de pe scaun si trec pe langa idiotul ala fara pic de rusine. Ma asez pe scaun fara sa fiu invitata si incepe interogatoriul. Prima intrebare: ce ai facut?
- Nici eu nu prea stiu. M-am trezit cu o profa ticnita care imi striga in ureche, si i-am zis cateva. Nu mare lucru doar sa se duca sa strige in baie daca chiar are chef de asa ceva. Cine stie ce o fi inteles.
Directoarea a ramas gura casca. Presupun ca sunt singura eleva de aici care vorbeste asa si nu se astepta cum eu sunt unica si singura fica a sotiilor Haruno. Inca era cu gura deschisa si nu m-am putut abtine.
- Inchide-ti gura ca altfel o sa intre muste! Spunand asta ma ridic de pe scaun si ma indrept spre clanta. O ating si ii spun minunatei directoare. Multumesc ca mi-ati ascultat problema sunte-ti un psihlog minunat, la revedere!
Si am iesit mandra ca deobicei. De unde am eu atat de mult curaj, nu stiu. Dar imi place la nebunie. Scoala asta este mult prea monotona, doar clasa mea parca este ceva mai colourful. Poate mai este una sau doua prin scoala, dar nimic mai mult. Zici ca suntem la inchisoare, o inchisoare condusa de o fraiera la care ii intra muste-n gura. Holul este pustiu avand in vedera ca sunt ore. Nu am chef de profa aia si reprosurile ei asa ca ma duc afara. Daca tot m-a trimis la directoare si am terminat de ce sa nu profit un pic? Cand vreau sa ies afara din cladirea imi aduc aminte ca ploua. Tocmai astazi si-a gasit. Urasc scoala asta. Nu era mai bine nici la cealalta, dar macar nu prea ploua. Dar in schimb o pot invarti pe degete si imi plac sentimentul asta. Este nevoie doar sa ridic un deget si directoarea „psihologa” face tot ce am eu chef. Ma voi asigura ca mama si tata nu vor afla de chestia asta. Si asa pleaca in seara asta in Australia si stau acolo doua luni pentru nu stiu ce afacere. Nu ca ma deranjeaza, adica pot sa imi fac de cap doua luni, iar ei sa nu stie. Nu ii voi minti, dar nici nu le voi spune chir tot doar ce este cel mai important. Ma plimb absenta pe holurile lungi si goale ale scolii, cand simt doua brate. Unul ma prinde de talie, iar celalalt imi astupa gura pentru a se asigura ca nu voi tipa. De parca as atat de cretina incat sa tip si sa nu mai aflu cine vrea sa ma rapeasca! Ma trage in baia fetelor, ce idiot putea foarte bine sa ma treaga in cea a baietilor. Ii clar ca e incepator. Ma lipeste de zid, iar din putina lumina care intra pe fereastra ii pot vedea chipul. Nu pot sa cred ca tocmai el face o asemenea gresala.

Sper ca v-a placut. Astept cat mai multe critici