Fallen without sound

[Who said i have to be normal]

Hey sis, scuze lenea şi durerile de cap nu m-au lăsat să las comentariu mai devreme. Dar să-mi fac treaba ca de fiecare data. Deci descrierea e plecată în vacanţă, în Tenerife. Naraţiunea e şi ea în Tenerife. Dialogul în exces şi cam sec. Încearcă să laşi dialogu. Capitolul este lung şi asta e bine dar e numai dialog aşa că părerea mea lasă dialogu pune mai multă descriere şi tot "tacamul" ca să nu iasă ca un fel de conversaţie. Cam atât am avut de spus. Succes şi aştept nextu. >:D<

[Too Many Dreams.]

Heey >:D< Va cer scuze ca am intarzaiat atat cu next, dar nu prea am avut eu chef asa de mare sa scriu. Imi cer scuze de pe acum daca am greseli de tastare, ca nu am mai avut timp sa corectez si sa pun diacritice si ca actiunea merge cu sageata albastra.

Va multumesc foarte mult ca ati trecut pe la ficul meu si ati lasat chiar atatea comentarii, sincer nu ma asteptam. Va multumesc tuturor pentru critici, sfaturi si aprecieri, care ma ajuta sa ma perfecionez.

Enjoy!

Cap. 3 - Greselile se iarta?

Sakura:
Fug in padure. Initial voiam sa ma ascund de el, dar totusi are Sharingan-ul ala blestemat si ma poate gasi intr-o fractiune de secunda.
Dintr-un nor de fum, apare el. In sinea mea il injuram de toti sfintii ca m-am speriat groasnic, desi nu s-a vazut deloc asta in comportamentul meu, cu atat pe fata mea care era ferita de ochii sai.
Tipul asta ma scoate din sarite: acum se poarta rece, indiferent si arogant, iar acum se poarta ca si cum ar fi vrut sa ma aiba toata viata aproape. Ii spun ca poate sa plece, dar tot insista, dupa care incepe:
-Eu doar voiam să ştii…
-Ce sa stiu? Ca esti cel mai arogant baiat de pe planeta?
-Cred ca ar trebui sa ne ascultam putin unul pe altul.
-Eu nu cred, sunt sigura…ca nu. si plec fara sa il mai las sa spuna ceva.
Nu, nu inca. Eram cat se poate de calma si sigura pe mine. M-am hotarat: nu am chef acum sa vorbesc cu el. Sau am? Nici eu nu mai stiu, dar totusi incerc sa plec. Daca te uitai in jur, puteai observa cat de nervoasa am fost inainte ca brunetul sa ajunga aici. Cam un sfert din padure era ravasita de furia mea.
-Vrei sa te duc acasa?
A spus el grijuliu din spatele meu. Tot timpul cat am vorbit in seara asta, nu l-am privit niciodata.
-Poate alta data. spun eu si plec.
Incerc sa sar pe crengi, sa fac salturi mari, dar nu mai am chackra si ma prabusesc chiar in fata lui.
-Esti sigura?
-Nu. si abia atunci l-am privit cu adevarat in ochi.
Incercam sa fiu dura, dar dand de privirea abisala a brunetului, nu imi mai reusea nimic din ce imi propuneam. Glezna mea era sucita, nu mai puteam pasi ca lumea, iar singura mea sansa sa ajung acasa si sa evit o cearta cu mama sau cel putin o morala de trei ore tinuta de ea era sa accept oferta lui. Dar ce tot spun? Mama este plecata din oras, la nu stiu ce conferinta, mi-a lasat azi un bilet cand am ajuns acasa, in care imi spunea si ca nu stie cand se va intoarce acasa.
Vedeam hipnotizata privirea lor, una abisala. Nu sunt sigura, ori imi era foame, ori aveam fluturi in stomac datorita lui.
-…Vad ca nu am de ales, i-am spus in timp ce cautm niste bandaje in borseta pe care o purtam la spate.
Il vad pe brunet cum se apropie de mine, dar nu il bag in seama deocamdata. Sunt prea preocupata de bandajele mele ca sa imi mai pese prea mult de ceea ce mai face el. Nu mai gasesc bandajele alea nebune si ma enervez rau. Deja mi se umflase destul de urat glezna. Dau cu pumnul in pamant cat de tare pot si simt cum doua maini calde imi ating cu delicatete piciorul si il bandajeaza.
-Mersi.
Mai privesc putin in jur si simt o usturime intepatoare la mana drapta.
-Drace!! Ahh, ustura rau! racnesc chiar la mine insami privind picaturile calzi de sange care se scurgeau din mana mea cu cate un firisor de praf pe alocuri.
Imi stergeam mana din cand in cand de haine. Sasuke se grabea sa termine de bandajat piciorul meu pentru a putea trece si la mana, da i-am luat-o ianinte. Imi rup cu violenta o bucata din tricoul de pe mine si ma leg rapid, cu o stransoare destul de buna cat sa imi opreasca sangerarea.
Ok, tipul asta e deja foarte ciudat. Mai intai ma pandeste pe la fereastra, ma urmareste pana in padure si acum ma ajuta sa merg supa ce mi-am sucit glezna. Am spus cumva ca ma ajuta sa merg? Imi pare rau, m-am inselat. Defapt, el chiar ma cara in brate. Fac o fata stanjenita, care se schimba imediat dupa ce vad ca se indrapta spre o motocicleta Kawasaki ninja. Mi-e frica. Inca mai am frica de acum multi ani, de cand tatal meu a murit intr-un accident de motocicleta.
-Sper ca nu ma duci acasa cu chestia aia.
La care Sasuke zambeste ironic, spunandu-mi doar din expresia fetei: “Vrei sa ajungi acasa sau nu?” iar eu oftez resemnata. Ma lasa pe locul din spate si imi da casca sa. Ma asez cum trebuie si imi pun casca pe cap, desi nu am chef sa o port. Motorul porneste, incepand sa ne miscam din ce in ce mai repede pe strazile Konohai.
Ce? Un semafor?! Eu credeam ca are micutul Bacau asa ceva, dar nu am mai trecut de ani pe aici, deci trebuia sa fie si lucruri noi. Am prins fix pe rosu. La viteza care o aveam, ne-am oprit brusc si m-am izbit de trupul lui Sasuke. Cred ca am zarit pe chipul lui furisandu-se un zambet victorios.
-Ai facut asta intentionat.
-Cum spui tu… spuse acesta calm si fara griji.
Nu mai mergem mult si ajungem in fata casei mele, o vila cu doua etaje, vopsita in crem si cu usi maro din termopan, la fel si geamurile care erau cu sticla polarizata. Cobor de pe motocicleta, ii dau inapoi casca brunetului, care ma intreaba:
-Ai de gand sa ramai in Konoha sau te duci iar la plimbare cu Naruto?
-Nu stiu, va trebui sa vorbesc cu el, desi am indoieli ca mai vreau sa plec. Ma gandeam sa ma inscriu inapoi la scoala ninja… si am plecat.
Vreau sa inchid usa, dar ceva ma opreste, ceva din interiorul meu. Dar ce? Intru incet dar sigur pe teritoriul mic, numit granita, una dintre iubire si razboi. Mi-e frica de ceea ce voi alege, fiecare are riscurile ei. Inca ceva mai opreste usa sa nu se inchida, de data asta ceva material.
Deschid usa sa vad de ce Sasuke a oprit-o.
-Ce vrei? spun eu si incerc sa fac sa nu se vada tremurul din vocea mea.
-Ti-e frica. Ti-e frica sa nu te indragostesti. imi spune si imi traseaza usor cu un deget conturul fetei.
-Poate…
I-am spus si am plecat. Am o obsesie nebuna pentru el. Inca mai tin la el, orice cuvant ma face sa tremur, dar…as vrea sa il uit. Imi impun de mult timp sa il uit, sa las totul trecutului si sa sterg orice cu un burete, dar imi este imposibil. Vreau sa ii simt bataile inimii, sa il am in brate, dar parca nu vreau. Ceva ma retine.

Sunt in camera mea de la etaj. Ma simt intre peretii ei ca intr-o camera mica, in care nu iti ajunge aerul. Capul meu parca imi era strans intr-o menghina de cea mai buna calitate. Ies pe balcon schiopatand. Deschid usa si intru. Nu mai am nici un pas de facut, ca ma las pentru o fractiune de secunda pe piciorul ranit, ma dezechilibrez si cad. Cred ca am ramas un timp pe acolo pe jos, deoarece am stat, dorindu-mi ca el sa fie aici, sa ma prinda cu mainile sale puternice de solduri si sa ma ridice pe picioarele mele, sa ma ajute sa merg. Imi era…dor.
Privirea mea a ramas incremenita cand doua maini calde imi incojoara mijlocul cu blandete si ma ajuta sa ma ridic, exact cum imi imaginam eu. Imi intorc privirea sa vad daca totul era dupa cum imi doream eu, dar nu, nu a fost.
-Ce vrei, Sasori Speed?
-Speram ca pot vorbi putin cu tine. spune acesta scurt, constientizand ca nu sunt in apele mele, deoarece i-am pronuntat tot numele.
-Spune, voi incerca sa te ascult.
Fac o fata abatuta care nu a mai vazut-o frate-miu de mult timp. Ma intreaba discret daca este ceva intre mine si Sasuke Uchiha.
-Ce te face sa crezi ca ar fi? El e doar un simplu…nimic! Nu inseamna nimic in viata mea! Pentru asta imi mananci mie secundele din viata? ma rastesc eu la el si imi intorc privirea in alta parte.
Baiatul asta e destept, si-a dat seama destul de usor cat de tare ma enervez daca imi aduc aminte de el.
Ma uit la casa de peste drum, la acoperis. Cine o fi idiotul ala care sta si se uita asa la mine? Are parca o privire distrusa. Se ridica de pe tigla acoperisului si sare gratios pe balcon si intra in casa. De-abia cand imi arunca o ultima privire distrusa din spatele geamului mi-am dat seama ca el e. I-am recunoscut suvitele negre prea tarziu.
Privesc o ultima oara uluita la geamul sau, cad in genunchi si dau drumul pe fata mea la lacrimi mari, amare si fierbinti. Raman incremenita pe balcon timp de 3 ore pangand incontinuu.
Telefonul incepe sa vibreze violent pe masa de pe balcon. Raspund.
-Esti idioata rau! Cum ai putut sa faci una ca asta? Iti dai seama ce i-ai facut?
-Da, Ten-ten, imi dau seama! spun eu mai mult racnind printre suspine si inchid. Lasa-ma te rog, nu am chef.
Inchid telefonul si vad ca am primit un mesaj. Il deschid, de la el era. Citesc nerabdatoare, sperand sa fie ceva bun.
“Ma asteptam la orice de la tine, dar nu la asta. Imi pare rau. Te-am iubit, dar acum…nu mai stiu. Sper sa te simti mai bine fara mine in preajma. Adio!”
A plecat! A plecat! Nu, numai nu asta!

Incerc sa il sun, dar are telefonul inchis. Asta inseamna ca este intr-un avion. Vreau sa fiu langa el! Nu suport sa fie departe de mine. Nu iar. Stiu! Insfac telefonul si il sun pe colegul meu de trupa.
-Naruto, in cinci minute esti la mine acasa, daca nu te strand de gat! Sa ai bagajele facute, macar ia-ti o pijama, restul iti cumpar eu.
-De ce?
-Nu am timp de discutii. In cinci minute vii aici! si inchid telefonul in nasul blondului.
Ma reped la geamantanul cel mai mic pe care il tineam pe un dulap si imi pun acolo strictul necesar: pijamale, haine de casa, lenjerie, machiaj si toate economiile mele. Sciu mamei un bilet in care, desi nu vreau sa o mint, ii spun ca sunt chemata intr-o misiune, fiind deja inscrisa prin pile la scoala ninja.
Ies pe poarta si dau peste Naruto, care avea doar un rucsac in spate.
-Mergem la aeroport. Acum!
O luam la fuga prin tot Bacaul, uitand de autouze si taxiuri. Ajung la ghiseul aeroportului si ma tineam de burta, nu mai puteam nici sa respir de la fugit. Ii cer un avion de urgenta tipei, platesc si ii spun sa pastreze restul. Avionul era deja pregatit.
-Sakura! Pana la urma unde mergem?
-In Konoha. Am de rezolvat urgent niste treburi acolo, si nu pot merge singura.
-…Sasuke, nu? Am aflat totul. Neji mi-a spus.
Dau din cap afirmativ. Ma grabeam mai tare ca oricand. Stiam ca va merge acolo si nu aveam de gand sa il las singur. Nu azi.
Konoha este satul in care am stat cat timp am invatat la adevarata scoala ninja. Am plecat in turnee si parintii meu s-au mutat in Bacau. Nu conteaza. Casa noastra cred ca inca mai era buna de locuit.
O ora intraga de asteptat a parut un an. Vreau sa ajung pe sol, nu mai vreau sa astept.

Aleluia!! Am ajuns. Imi iau bagajelul si cobor ca nebuna, nici nu mai salut, nu mai multumesc, nu il mai iau pe Naruto dupa mine. Blondul face scuzele de rigoare si fuge dupa mine, afara din aeroport. Ma prinde de mana si imi aduce aminte ca inca mai stiu sa folosesc chackra.
-Ai dreptate! si dispar intr-un nor de fum alaturi de el.

Am ajuns in fata vechii mele case. Imi arunc bagajul pe deasupra portii, ii pasez lui Naruto cheile si ii spun sa se faca comod pana ma intorc. Fug ca nebuna pana la cascada de la marginea satului, sunt sigura ca acolo ar fi si Sasuke. De o parte si de alta, erau sculptate in stanca chipurile a doua persoane, ambii tipi fosti Hokage. Unul era chiar din clanul Uchiha, dar murise acum mult timp in urma, odata cu tot restul clanului. Doar Sasuke mai ramasese si Itachi. Vad pe cineva ca statea deasupra celui care a fost un Uchiha, asa ca merg la el. nu trebuie sa ii vad fata ca sa stiu ca e el.
Sunt in spatele lui. Mi se inmoaie picioarele, nu mai stiu ce sa spun. Dar sunt trezita in scurt timp de urletul cascadei ce cadea zgomotos.
-Imi pare rau. Nu credeam ca te voi rani asa. Iarta-ma.

~ Va urma! ~


Cam atat. Sper ca v-a placut! :-) Bye, astept commurile voastre!

[Who said i have to be normal]

Hey sis, am apărut şi eu pe aici, prima! Ca de fiecare dată trebuie să îmi fac treaba şi acum să trec la treabă! Descrierea este dar nu cât trebuie, naraţiunea e in vacanţă, actiunea este cam prea grăbită, dialogul în exces şi cam sec. Cred că o să te fac eu chiftele pe mess! :zuppy03: În fine, aştept nextu, succes! >:D<

[_Andreea_]

Hey>:D< Un capitol nou. Multumesc de avertizare:D
Super capitolul, cam "scurt" :-" dar super, mai ales sfarsitul. Acuma am ramas rau in suspans ... ma intreb ce o sa faca Sasuke s-au ce o sa ii spuna:-/ Intrebari si alte intrebari ... si mai am una:
Cand o sa pui urmatorul capitol??? Suspanasul:-"
Ja ne!!

[Miranda.]

Vin imediat cu com. Imi este somn si am mult de lucru.

Edit:
Incerci sa pui mai multa descrire, te chinui si de multe ori iti iese. Dar sa ne concentram pe actiune, incearca sa mergi mai incet, gandeste-te la un melc. Actiunea este grabita si acet lucru nu este bun. Strica tot farmecul unei lecturi, sau in cazul nostru a unui capitol care ar putea fi perfect.
Dialogul este putin sec, nu mult dar are o inclinare, ar putea fi mai bine.
Sa pui repede nextul :pls:

[Prevented :D]

Hey bunaaaa.....imi place ficul tau si vreau sa iti zic ca ar fi pacat sa il lasi asa ca vino cu NEXT!!!deci ficul tau pentru mine este o idee geniala(desii e deseori intalnita)scz daca am jignit pe cineva dar nu am vrut...as dori insa un lucru care daca nu e posibil nu imi va parea deloc rau intr-un fel...de ce nu o faci pe Sakura mai...nush....maleabila?....adik intr-un fel sa isi arate setimentele fata de Sasuke dar cevai mai restranse??....
Ja ne! si adu Nextul ala repede:*:*:*:*:X:X:X:X

[Too Many Dreams.]

___Andreea___: O sa ramai surprinsa, sper sa iti placa noul capitol.

Miranda^_^: Am luat in considerare sfatul tau si sper ca am reusit ceva... :D

Mickey Mouse: Deja am facut-o, sper ca o sa iti placa atitudinea ei care se schimba deseori :-)

sis: Daca ai sti ce carne buna am... :> Sa nu uiti: toaca bine ceapa si mararu ca sa iasa toata aroma din ele >:) =))

Acum pentru toti: Imi cer scuze ca am iesit din plac si voi posta capitolul 4 in 2 parti, dar nu stiu cand voi mai avea timp sa scriu, deci va pun acum o bucata. Scuzati greselile daca mai am, nu am avut timp sa corectez capitolul.


Cap. 4 – Imi doresc... (partea I)


-Imi pare rau. Nu credeam ca te voi rani asa. Crezi ca ma poti ierta?
-Poate, nu stiu. Si tu ai crede ca mi-e usor.
-Stiu ca nu iti este usor. Nici mie nu mi-ar placea sa aud asta de la tine. Cred ca am spus destule.
Si plec. Dar nu prea departe, ci doar destul de departe cat sa il vad, dar fac o diversiune: o clona jutsu care o las sa mearga in continuare, dand impresia ca plec acasa. Stau si il privesc, cateva secunde nu se misca, dar in scurt timp se intoarce cu fata la cer, brazdata de lacrimi doar din cauza mea. Apar dintr-un nor de fum pe partea cealalta a cascadei ce ne despartea. Un salt gratios, si ajung in spatele sau.

Cum am putut sa fiu asa de proasta si sa ii fac asta? Eu, doar o mica furnica in fata lui, care abia mai stie sa faca o teleportare si o clona, sa fac asta unui Uchiha? Am mai facut asta multor baieti, dar in cazul lui ma doare. Stie mult mai multe decat ar trebui despre mine si nu stiu de unde, nu stiu de ce.

Cred ca… inca il mai iubesc. De ce? Doar ca sa ma rascumpar de la greseala facuta? Nu, nu cred, atunci, de ce? Pentru ca mi-a fost atat de dor de el in ultimul timp? Pentru ca el era de fiecare data in gandul meu cand eram pe scena plina de emotii si ma calmam? Poate.

Spre fericirea mea, nu ma observa brunetul. Incerc sa spun ceva, dar emotiile pe care le am nu ma lasa sa spun nimic. Nu mai pot sa respir, sa vorbesc, sa fac nici un pas inainte. Deci, plec. Ma uit absenta in jurul meu, cand la drum – nu de alta dar sa nu ma impedic de ceva –, cand la lanturile blugilor mei. Imi pun absenta mainile in buzunar si imi continui drumul. Ochii mei sunt invadati rapid de cristale pe care cu greu le opresc sa nu iasa la iveala. Trec pe langa magazinul de ramen. La cat de foame imi este… nu ar strica sa ma opresc putin pe aici.

Intru in magazin si acelasi domn inalt si binefacut ma intampina.
-O portie de ramen mica va rog. comand eu si nu ma uit in fata, ci doar privesc lemnul vechi dar in stare buna a tejghelei.
-Imediat. Cum a fost in turnee, Sakura?
Tresar cand imi aud numele strigat. Isi mai aducea aminte de mine? Ma mir.
-Dragut… ii spun melancolica.
Macar pe scena uitam de el, macar pe scena eram atrasa de ceva frumos, nu ca el nu ar fi, dar muzica…ma linisteste. As fi vrut sa imi frie alaturi. As fi vrut sa fie altfel. As fi vrut…sa ne iubim.

O lacrima incapatanata tot isi face aparitia pe chipul meu. Cand simt cum ma gadila usor in timp ce se scurgea pe obrazul meu o sterg rapid. De ce? De ce sunt nevoita sa sufar din cauza lui? Mama avea dreptate cand imi spunea ca nu trebuie sa sufar din cauza unui baiat, dar iata: tot te lovesti de lucruri din astea in viata, chiar daca nu vrei. Nu te poti impotrivi inimii. Nu o poti comanda tu pe ea, in cazul iubirii, ea preia controlul.

Imi iau telefonul din buzunar si intru pe Mess. Nimeni si nimic interesant, doar vechi prieteni online cu care as vrea mult sa comunic din nou. Dar nu am chef de nimeni acum. La mesajul de stare imi scriu: “…Si ai spune Casa dulce casa…”. Imi apare un mesaj offline. De la Sasuke, il citesc cu o scanteie nastrusnica dar trista in ochi: “Cand iti va fi dor de mine, aminteste-ti un singur lucru… m-ai lasat sa plec !”.

Nervi, doar asta simt. Pe cine? Sunt nervoasa pe propria mea persoana. Avea dreptate, eu l-am lasat sa plec. Vad ca brunetul intra si iese rapid, sigur din cauza mea, sigur e pe invisible. Ii las un mesaj:

´¯`•. ÐaRk §TaR.•´¯ : Sasuke, trebuie sa iti vorbesc urgent. Poti veni la resaurantul de ramen al lui Ichiraku?
N⊙ SeNcΣ: Pentru?
´¯`•. ÐaRk §TaR.•´¯ :Vreau sa vorbim.
N⊙ SeNcΣ has signed out.


Inchid telefonul cand obesrv ca bolul de ramen se afla chiar in fata mea. Amestec plictisita in el, nu am chef de mancare acum, dar nu am platit si asteptat degeaba aici. sunt asa de ingandurata ca nici nu mai simt gustul mancarii. Imi doresc ca asta sa fie doar un vis, sa cad din pat, sa ma lovesc cu capul de noptiera si sa ma trezesc injurand de toti sfintii.

Chiar trebuie omul asta sa fie atat de indiferent? Daca nu este interesat de mine macar sa imi spuna macar. Dar a dat totusi dovada ca este putin interesat de mine. Din ce alt motiv s-ar fi aflat in padure? La cules de alune?
-Ce s-a intamplat? ma intreaba dragut de grijuliu domnul din spatele tejghelei.
-…Probleme personale. ii spun iar acesta da din cap afirmativ, in semn ca a inteles si ca nu va insista.
Mai linchiresc eu cate ceva din bol pana il las gol si ies din restaurant, luandu-mi la revedere politicoasa.

Ma asez langa un copac, pe iarba moale, in timp ce telefonul meu incepe sa sune: Speed. Nu ii raspund, plus ca imi place melodia pusa ca ton de apel. Privesc in gol realizand in mintea mea o parodie minunata. Toate dorintele mele erau adeverite in acea lume imaginara, care din clipa in clipa va disparea.

Aud niste pasi calmi care se opresc langa mine. Adidasi de la Puma: era Sasuke. Imi las chipul in jos si il ascund dupa suvite rozalii de par. Piciorul meu stang era intins printe firele de iarba, iar dreptul indoit usor. O mana calda imi atinge coapsa piciorului drept, in timp ce cealalta imi tinea mana.
-Esti bine? ma inteaba vocea calma si joasa a brunetului.

Sfanta Maica Precista! Este imposibil omul asta. Acum jumatate de ora ma facea sa ma rup de suparare cu ochii sai indurerati, iar acum ma face sa ma rup de…nici eu nu stiu ce. Dar stiu sigur ca privirea sa calma si intunecata ma facea sa ma topesc. Ma blochez, nu mai stiu ce sa spun, dar imi revin rapid.
-Nu, nu sunt bine! Ce e cu tine? Ce e cu noi? Doar o intrebare am si te las is pace daca asta vrei!
-Si anume…?
-Ma mai vrei in preajma ta sau nu? Mai vrei sa iti pierzi clipele “pretioase” din viata alaturi de mine sau nu? incerc sa par dura in fata lui, dar nu imi iese deloc.
O alta lacrima se prelinge pe obrazul meu. Buzele sale se deschid, incercand sa spuna ceva. Tremura: inseamna ca isi cauta cuvintele…sau nu?
-Sakura…eu…

~ Va urma! ~


Cam atat partea I. Astept comentariile voastre! :bye:


Edit:

Voi pune aici partea a II-a a capitolului pentru a nu se considera spam. Sper sa nu va deranjeze ^.^

Heey >:D< am venit si eu pe la voi azi cu o a doua parte: va dau eu voua cadou, voi dati-mi mie commuri si ma multumesc doar cu atat :))

Cap. 4 – Imi doresc... (partea a doua)

-Sakura…eu te vreau langa mine. Dar tu…tu esti cea care ma eviti!
Daca cineva ar rasuci de douazeci si patru de ori un cutit in inima mea, tot nu m-ar durea atat de tare.
-Niciodata un baiat nu m-a inteles cu adevarat. Credeam ca tu vei fi acela, credeam ca ai sti cum este sa ai paparazzi pe cap toata ziua. Nu stii ce greu mi-a fost sa ajung aici fara sa afle vreunul de mine. Niciodata nu vei sti!

Si ma ridic si plec de langa el. Ii aud pasii in spatele meu cum ma urmaresc. Trec pe langa casa mea si fug spre padure. Ma izbesc violent de un copac si raman acolo, privindu-l trista pe brunet cum ma ajungea din urma.
Niciodata nu mi-am dorit mai mult ca acum sa mor. Sa nu mai stiu de nimeni si nimic. Sa ajung intr-un loc unde viata este mai frumoasa, mai buna.

Sasuke a ajuns langa mine. Ce sa ii spun, ca imi pare rau? Mai bune ma calmez o clipa: inspir adanc, dar nu las sa se vada, Isi trage sufletul si da sa spuna ceva, dar nu il las.

-Pentru ce vii iar aici? Sa dai iar vina pe mine? Sa imi fac iar iluzii?
-Sakura, tu nu intelegi…
-Sasuke, nu. Asculta-ma! Tot timpul, inainte sa devin un “super-star” aveam iluzii si te iubeam mai mult decat orice. Ai plecat lasandu-ma plangand pe o banca. Nu ti-a pasat. i-o tai cu ochii plini de lacrimi. As putea sa te mai cred?
-Vrei sa iti dovedesc?
-Cum?
Il intreb in timp ce ma uit in ochii lui intunecati. Niciodata nu am reusit sa descifrez ce ascundeau. Dar de data asta, acum era in ei o sclipire smechera de baiat.

Ce inseamna asta? Ce vrea sa imi faca? Ce este in mintea lui? Nu am timp sa ma mai gandesc si la asta ca deja brunetul ma ia de talie si ma saruta apasat. Abia in a doua secunda am realizat ce se intampla. Dar tot nu inteleg. Nu mai inteleg nimic.

Acesta rupe incet sarutul si ma priveste intens in ochii de smarald. In obrajii mei se strecoara rapid nuante trandafirii de roz si rosu. Singurul lucru pe care l-am mai realizat dupa sarut a fost ca ne tineam de mana si ca gafaiam. Chiar asa de mult a durat? Nu am realizat niciodata cat de mult ma pot bucura de un sarut, dar de abia dupa ce l-am primit. In a doua secunda am observat ca picioarele mele au luat-o la fuga, fara stiinta mea.

In cateva minute ajung acasa. Intru in camera mea si trantesc usa dupa mine. Auzeam in timp ce urcam scarile cum cineva umbla prin bucatarie. Sigur era Sasori. Am inceput sa ii spun si eu pe numele aevarat…ceva nou pentru mine. Las siroaiele umede sa imi invadeze fata si suspinele camera. De ce? De ce las mereu garda jos asa de usor?


Imi cer scuze ca a fost asa de scurt, dar promit ca ma voi revansa cu capitolul 5, desi va veni mai greu un pic (vreau sa il fac mai lung). Sper ca v-a placut!

[_Andreea_]

Buna!!!:-h
Super capitolul:d Cine il mai intelege si pe Sasuke"? Ma intreb ce o sa ii raspunda lui Sakura???
Intrebari si intrebari:d
Asa ... deci despre capitol ... actiunea nu prea grabita, dialogul nu a fost sec si greseli nu prea am vazut.
Astept next-ul si ja ne:*

[Prevented :D]

Hey este superb si mai ales imi place ca acum nu mai potae fi atat de dura...adoor acest fic si mersi inca o data ca mi-ai facut si mie pe plac impreuna cu dorintele celelalte...sper sa faci in continuare si poate cine stie si "Fallen without sound 2" sau daca vrei sa il numesti altfel e problema ta dar sper sa fie tot asa de bun ca acesta:chuu::bv:

[Moon princess]

HY!
e draguta ideea. imi place :x de fapt, ma intreb daca exista vreun fic care sa nu-mi placa...hmm...
pai, descrierea e buna, mi-a placut insa mai trebuie cv acolo
dialogul nu-i sec, bun
naratiunea am vazut ca te straduiesti sa faci ceva frumos si te respect pentru eforturile depuse
greseli de tastare nu prea am vazut sau nu le-am bagat in seama :D
actiunea a parut un pic grabita, asta pentru ca nu ai descris totul...mai trebuia..
pai, cam atat siii astept sa vii cu nextu cat de curand..
Ps: anunta-ma si pe mine cand pui urmatorul cap ^^ merci

:bye: