Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Duel: Ich vs Aiumy

#1
Am zis sa ne incercam si noi puterile, asa ca Ich a fost draguta si mi-a acceptat provocarea:

Tema: Dans
Limita de pagini: maxim 10
Termen de postare: 02.09.2010 - 11.09.2010
Termen de vot: 09.09.2010 - 16.09.2010

Votul se va face pe baza de poll, dar dorim ca cei ce vor vota sa-si argumenteze voturile printr-un comentariu, vom aprecia voturile acordate lucrarilor nu autorilor.

Multumesc Ich si succes!
hug
[Imagine: 641488.jpg]
^_^Oh tu dulcele meu tiran... oare cand vei intelege ca "te iubesc"...^_^

#2
Ok, eu mi-am terminat lucrarea :



Voia sunetelor

- Al! Misca-ti fundul!
El era Alexander, avea douazeci si unu de ani si era inrolat in armata de ceva timp. Un razboi rece, dat intre oamenii de aceeasi natie, de aceeasi rasa. O lupta cu el insusi si cu dorinta de a se mandrii ca e el, ca e roman, ca e Alex.
-Du-te dracu Marc, chiar nu-mi pasa de razboiul asta, e doar social, o sa se termine, o sa plec acasa si tu… O sa sper ca tu o sa ajungi cu un glont in cap! Apuca pistolul, un ultim glont in cartus, si-l indrepta spre teasta baiatului, se incrunta, se impinse in patul pliant pe care-l avea in baza si se ridica. Uniforma ii era mizera, nu facuse decat sa alerge ca un nebun pe teren, fara a mai respira. Isi scoase jacheta si-o arunca pe jos. O zdreanta!
Camera lor era pe jumatate daramata, ramasesera acolo doar pentru ca restul se retrasera.
Arunca filtrul de Camel pe jos si rasufla cu greu, rana de la picior ii provoca o durere acuta.
“E ultimul”
Isi ridica fruntea catre roscatul impozant din fata lui. Marc sau Joe, cum obisnuia el sa-l strige. Prieteni din copilarie ajuns sa se ureasca de cateva saptamani, decand erau prinsi. Erau doi canibali pusi la post de crestinism.
-E ultimul, il pastrez pentru, tonalitatea vocii (voce oricum ragusita, de bas) scazuze observabil, aproape se estompase— de parca nu mai era aerul care sa duca mai departe sunetul, mesajul lui— era sugrumat de propria viziune proasta, pesimista.
-Tine? Roscatul pufnii in ras si se lasa mai jos ca sa-l ajute pe baiat. Sa-l sprijine, sa-l ridice, sa-l oblojeasca.
-Uite Al, nu va fi nevoie, ce dracu, e pe sfarsite razboiul! Tii minte? Ca stateam ca primitivii in coltul blocului si-ascultam Cedry2k? Cum era melodia aia, partea cu Deliric? Mm?
Alexandru isi lasa capul in jos si-si privii varful bocancilor. Erau rupti.
Rasufla, il dureau toracele de parca plamanii erau perforati de franturile coastelor flotante. Isi musca buzele.
Se simtii pe picioare, simtea mizeria pardoselei sub talpile bocancilor si era fericit ca mai simtea ceva prin picioare.
-Deschide ochii amandoi ca ne omoram intre noi!
Un timp indelung, pe parcursul drumului ramase incruntat, incerca sa-si ignore senzatiile ce-i cuprinsera asa-zisul suflet.


1 septembrie, razboiul se sfarsise de un an.

-Alex, hai afara! Prima si ultima piatra, ce-I loveau geamul in acea dimineata. El era deja de mult timp treaz, se uita in oglina de ceva timp si incerca sa se regaseasca in imaginea din oglinda. Nu era el acolo, era o marioneta defecta. Privea cu ura, atata ura, piciorul metalic. O parte din el isi pierduse simtirea, el isi pierduse simtirea si realiza ca, de cate ori priveste in oglinda incearca sa uite ca ii lipsesc atatea din viata si mai ales din el insusi.
Vocea acelei copile il bucura extrem. Avea doar cinsprezece ani si era ca pala de vant ce se pornise cand steagul zdrentaros din mana lui se fluturase atunci, in ultimul moment, la finalul razboiului.
Se apasa cu forta in carja facandu-si avant sa mearga spre fereastra.
Auzea sunetul materialelor si ii se parea ca aude sunet de zale si catuse. Praful de pusca era pretutindeni in camera sa, iar sunetul gloantelor ce tasnesc din teava le intrecea pe toate. Ii vuia capul pentru ca stia ca el, el e incatusat.
Lasa carja sprijinita de perete – si o Doamne, o Doamne! Cat iar fi placut s-o azvarle si sa poata spune : Uite-ma, merg! Merg!— si apuca manerele ferestrei cu ambele maini, deschizand-o larg. Se lasa peste pervaz si privii afara:
Era un aer rece, o toamna mult mai friguroasa ca in anii copilariei lui. Frunzele se miscau peste tot in vartejuri mari, iar pe alee, in tot acest peisaj dezolant, din gri si rosu, era ea. O pata neagra, de sine statoare, fara a putea fi usor patata de cei din jur. O lumina. Tocmai realiza ca ea era lumina care umplea putul in care era el. Era jos, de sus atarnau lanturi slinoase si mizere iar sus de tot era ea.
Dar era atat de mica si puternica incat ii taie respiratia.
Aerul rece il lovii si realiza ca era aproape gol.
-Hei, micuto, vino sus, o sa ploua si nu vreau sa ies!
-Dar stii ca-mi place ploaia! Il mustra dansa. Tonul ei, vocea ei usor ragusita, de-o alto perfecta pentru scena, il inmuie
-Am cafeaua pe foc
-Ah, ma santajezi! Chicotii ea, insa vantul rece ii intrase si ei in oase si fu de-acord sa urce, in cele din urma.
Casa scarii si scarile din blocul lui miroseau a diluant si scartaiau. Parea un spital, gri, impanzit de aceleasi idei, ale unor babe ce-si dau in ultimele clipe rostul de-a infrumuseta ceva, frumos oricum prin esenta ei tragica, cu plante, oricum pierzatoare de culori in acest peisaj.
Pasii ei erau atat de…nomazi. Parca mergea spre camera ei din sanatoriul unde s-a inchis singura.
S-a oprit la etajul patru, a urcat pe scari— doar din placerea de-a se simtii in natura ei de nebun inchipuit— era obosita, parca mana ei nu vroia sa bata la usa. Toata fiinta ei vroia sa se puna pe-o scara si sa auda cum se plimba, fara rost, bunicile printre etaje. Un du-te-vino cu sens de domino, dar nu a fost nevoia sa bata, Alex deja o astepta acolo, la usa si ii deschise chiar inainte ca chipul ei sa se iveasca in vizor. O primii, fara cuvinte, doar c-o miscare simpla a mainii. O invitatie lina, o miscare ca de vals.
El era doar in blugii largi, de repar, cu care se obisnuise si ea atat de mult. Ii privi trupul slab, conturat de cativa muschi. Nu erau de culturist, dar un lucru era sigur, daca te-ar fi lovit sigur te-ar fi durut.
Insa el acum era un gentilom.
O conduse in bucatarie, nici nu-i daduse timp sa se dezbrace numai pentru a o conduce intr-un loc pe care oricum ea-l stia perfect. De la senzatia tactila a mobilierului pana la mirosul de mancare la microunde, dar cafeaua mirosea bine. Tare si amara.
Se aseza pe bancheta, sub privire lui, atat de bine ascunse sub verde incat nu realizai cum se uita la tine. Isi dadu pardesiul jos, ramanand intr-un pulover, aproape mulat, negru. Nu avea un corp frumos. Bust mic, talie adanca si vreo zece kilograme in plus.
-Ma mir ca esti treaza la ora asta. Tu, Ana, treaza la noua dimineata!
-Nu am dormit si…nu stiam unde sa ma duc… fata isi musca buza inferioara cand isi atintii privirea asupra bocancului ei. Tremura, de frig, de cafea, de nesomn.
Auzii sunetul portelanului lovind lemnul mesei si ridica ochii. Cafeaua era calda, era in fata ei. Apuca recipientul cald cu ambele maini si-l ridica la nivelul buzelor, sufla in cafea.
-Eh, m-ai prins in toane bune, ma mir totusi ca esti aici
-De ce? Stii ca ma intorc mereu, nu mai conteaza oricum, lua o gura mare. Cafeaua ii arse limba si gatul facand-o sa se cutremure. Un rau facut cu buna stiinta. Si stia, atat el cat si ea, stiau amandoi ca se autodistrug c-o nevoie visecerala si-o placere asidua.
-Imi pare rau…
-De ce Alex? De ce? Doar pentru ca mi-a ramas o seara intiparita in minte? Uite, sa-ti spun cum a fost in mintea mea totul, Ana isi pleca fruntea, parul lung si negru acoperindu-i chipul. Strangea cu degetele cana, vroia s-o sparga.
-Cam asa:
Ma gandeam, cand am pornit, ca la ora douasprezece noapte nu am ce cauta pe strada, da am cinsprezece ani si vroiam sa fug de acasa. Vantul fosnea atat de tare, un fel de muzica ce-ti ramane in cap si pe care o poti asculta la nesfarsit fara vreun scop real. Totul contrasta cu rotile masinilor in viteza care ma spalau cu apa jegoasa din balti. Cu sunetul picioarelor mele pe acel asfalt, stii Alex? Stii senzatia aia ca tu candva dansai? Ca trupul tau era maldios si-acum e-un bustean gata sa fie taiat? Eu simteam nevoia sa valsez si sa dansez in ploaie si eram fericita, vroiam sa te vad asa ca am luat-o spre locul nostru, spre acel gang, cu acoperisul spart de-un arbore, intelegi nu?
Dar…nu vroiam sa te vad asa: cu chiatara lasata de-oparte, in mana cu portofelul si pe el intinsa o linie, o linioaie imensa si mare. Nu vroiam sa te aud cum imi juri ca e doar una…
Nu te pot invinui dar, plangea. Tremura din toate madularele, cafeaua ii sarea din cana si ii ardea epiderma superioara a degetelor.
Isi trase nasul si inghitii. Avea saliva densa, inchegata cu lacrimi. Parea ca inghite bolovani cu sare.
Alex ii cuprinse umarul cu palma lui lata si calda si-o privii.
-Dar tu nu m-ai lasat sa te gasesc, nu stiu daca intelegi ca nu a fost deloc placut. Inghitii in sec
“Nu mai lasat sa te gasesc Ana, de ce? Am simtit ca mor, aveam nevoie de tine, mi-am dat seama atat de tarziu…
Te-am cautat si tu nu ai vrut sa te gasesc.
Cand mi-am revenit si m-am ridicat de jos m-am uitat dupa tine si nu erai, nu erai acolo. Am asteptat o zi, am inceput iar sa te caut. Pe alee, acolo la ruine unde am avut un basm, noi doi.

<<Daca as murii acum, in bratele tale, de mana ta, as cadea grea pe tine si tot ce a fost si mai e cald in mine s-ar prelinge de pe taisul sabiei tale pe tine si, asa grea, as fi fericita, la pieptul tau. Mi-as intinde gatul— in tot acest timp ea era lipita de el, isi misca nasul pe gatul lui, ridicandu-l pana la urechia lui— si fericita ti-as soptii, cu ultimele puteri “Multumesc”. Tu ce-ai face Alex?
<<Eu? Eu? Eu ti-as cuprinde trupul cu ambele brate— o stranse tare, lipind-o mai mult de el, parca vrand s-o integreze si in acelasi timp incerca s-o fereasca de piciorul lui, atat de rece, atat de lipsit de simtiri— si ti-as saruta fruntea si mana – buzele lui umede ii presara pielea ambelor maini si fruntii, posesiv— si ti-as cere scuze ca nu te-am putut face fericita altfel, doar in acest dans al mortii—
Isi cuprinsera mainile, lipindu-se mai mult unul de celalt. Natura le provoca un sunet fluent ca o muzica lina, compusa de Bach, sustinuta de greieri, omorata de om, disperanta pentru mintea ta de neaderthal. Mori! Aici, pe aceasta muzica se leganau doi,impreuna, in voia vantului, iar ea era o esarfa morfolita—
Te-as intinde si m-as apleca peste tine, te-as saruta – buzele lui le cuprinsera pe ale ei, la fel de posesiv, disperat, dar le desprinse iar, din teama—
Si m-as ruga sa te trezesti
<< M-am trezit dar cu mine, cu trezirea asta s-a terminat si basmul asta>>

si-atunci am zambit trist, ne-am departat…
Si te-am cautat, te-am asteptat acolo cateva ore, apoi m-am dus la gang si tot timpul a fost asa. Sunt incatusat, la naiba! Aveam nevoie de tine, o nevoie viscerala si neverosimila si vroiam sa vin, sa vin dupa tine dar m-am resemnat la ideea ca-ti fac probleme si-am avut atata nevoie “

Inghitii in sec si lasa cana pe masa, langa a ei. Isi cauta tigarile c-o mana, cu una doar, nu vroia s-o lase acolo, singura, iar.
-Ana, gata, s-a terminat, vino, vocea lui era joasa, aproape soptita pe-un ton mieros, in exterior era bland dar pe interior, pe interior…era consumat de-o ura pregnanta pentru el, pentru rigitatea lui, pentru ca trupul lui nu poate exprima nimic altceva decat fier si piele nepictata de artisti. Se ura pentru singuratatea din fiecare seara, pentru boala lui inchipuita pentru ca ultimul tren ce l-a scos din pantec,
l-a lasat sus pe tronul vietii si pentru ca ii era aproape imposibil sa coboare scara aia. Avea nevoie de inc-o viata, de inca una doar. Avea nevoia primitiva a omului ingradit. Avea nevoie sa-si exprime arta primitiva de om. Doar prin mainile lui. Vroia ca ea sa ia o pensula si sa-I arate si lui ca toate camerele de sub pielea lor, ca impartaseau senzatia camerelor goale care urla, s-au umplut, ca a ajuns la ultimele trepte, dar nu.
Isi umplu pieptul de aer
“E atat de mica, atat”
-Alex, hai afara! Hai in gang, vreau sa ma inveti sa cant iar la chitara, vreau Alex, vreau sa intelegi ca am nevoie sa merg cu tine pe materialul asta croit de noi, pe materialul asta care are urme de pasi si muzica, te rog alex, haide! HAIDE!
O privii buimac, se simtii obosit insa era atat de fericit. Ar fi vrut sa-si inchida ochii si sa adoarma, acolo, in acel moment, cu ea in bratele lui…si sa mearga, pe-o apa, cu talpile goale, sa deschida nenorocita de usa dintre ei, sa nu mai bata nici unul cu ambii pumni, pana la sange, in ea.
Unu, doi, trei. Unu, doi, trei. Unu, doi, trei. Unudoitreiunudoitrei….
-Da, vin. Isi dorea s-o cuprinda pe toata in palma lui si pielea, carnea, oasele lui sa-I fie singurul invelis si singura protectie si sa mearga asa, cu ea, agale, vroia ca acest univers mic sa-l includa in acest dans continuu. Sa danseze amandoi in timp ce se impiedica amandoi in propriile picioare si sa se prabuseasca la fiecare doua trepte iar la a treia sa se ridice si sa mearga iar de acolo. Sa fie acel deja-vu pana la final.

-Stii draga mea? Acum mult timp dansam cu vantul, zburam pe genele lui lungi, ieri dansam cu asfaltul, cu chipul lui gri si azi cu tine si nu tin minte totul deci nu pot spune in care dans am fost mai fericit. Sau am fost in vreunul?
-Da-mi chitara!
Iubesc sa simt cum cazi
[Imagine: Untitled3-3.jpg]
cad
cadem

#3
NOTE: Deci... Ayumi m-a rugat pe mine sa postez in locul ei, deoarece ea nu a putut, si a fost nevoita sa plece, de aceea mi-a trimis mie lucrarea, iar eu o voi posta in locul ei Smile



O stea reinnaltata


"...Nu am crezut ca voi mai putea dansa pentru tot restul vietii mele, nu stiam alt ritm si imi era greu sa cred ca voi fi in stare sa invat altul..."

01.06.2008

─ Grabeste-te Anette, nu vreau sa intarziem, nu am obiceiul si nici nu vreau sa incep acum! vocea aceea calda si copilaroasa putea fi doar a unei persoane, Mia era mult mai nerabdatoare decat de obicei.
─ Desigur vin acum! Anette era o fire tare calma,parea ca se misca in acelasi ritm molatec ca si adierea usoara a vantului primavaratec.
Era inceputul primaverii iar cele doua fete se indreptau in pas allegro spre sala de balet. Erau doua balerine de top, usoare, gratioase, dedicate si ambitioase care se remarcau mereu in spectacole si prezentari chiar si la repetitii sau pe strada.
Mia, desi varsta frageda si corpul firav nu o prea faceau sa para, era o aderavata primadona, dansa usor ca o lebada pe ritmul fin si hipnotzant al baletului, miscandu-se cu sufletul mai intai de toate, dar avand si un talent deosebit pentru acest dans nobil.
Anette pe de alta parte era total opusul Miei, straduinta ei o aducea in top dar talentul si dedicarea nu prea o faceau sa fie o lebada care danseaza pe apa.
Cele doua ajunsera primele in calsa ca de obicei si incepura sa se incalzeasca cu cativa pasi andagio, urmati de cateva miscari arriere si continund barre.
Intre timp ceilalti colegi au ajuns in sala, iar profesoara era gata de a incepe. Lectiile erau foarte frumoase pentru Mia, ea putea sa se antreneze individual dansand dupa placul inimii si dupa acordurile ametitoare ale muzicii.
Insa acela avea sa fie ultimul dans din viata ei de balerina, era sfarsitul ei, pentru ca in aceea zi, timpul si soarta pareau sa fi fost impotriva ei.
La finalul lectiei Mia iesi prima din sala de clasa apoi din cladire si o astepta pe Anette in mijlocul trotuarului dansand entuziasmata, cand s-a produs nenorocirea...o masina care depasea, a fost izbita in plin de un alt autovehicul, ricosand si izbind-o in plin pe Mia, care nu avu timp sa reactioneze, nici macar sa surprinda momentul, impactul fiind mult prea rapid. Fata a fost aruncata la cativa metri departare de vehicol, izbindu-se puternic de asfaltul incalzit.
Salvarea ajunse la fata locului in cel mai scurt timp, si o gasi pe Mia cu hainele patate in intregime de sangele ranilor sale adanci. Era in bratele Anettei, care tremura incontrolabil printre suspine si hohote de plans. In scurt timp parintii Miei ajunsera la fata locului si au avut parte de cel mai mare soc vazandu-si fiica plina de sange, si pe Anette plangand disperata, nu au stiut ce sa creada la inceput dar apoi au observat masina care se oprise in zidul cladirii si totul le-a fost clar. Salvarea le lua pe cele doua fete si le duse la spital in cel mai scurt timp posibil. Mia a fost dusa direct in sala de operatie, se pare ca avea piciorul drept complet distrus si cateva coaste zdrobite, iar Anette primi un calmant puternic si i se prescrise un tratament psihologic in urma traumei suferite.


01.09.2008

In casa unde odata exista doar voie buna si entuziasm, totul devenise istorie... Singurii care mai zambeau din cand in cand erau parintii Miei, atunci cand fratele mai mic al acesteia venea acasa cu rezultate excelente si cu premii sportive, atunci zambea chiar si Mia.
Freud stia ca sora lui era o persoana importanta, el stiuse dintotdeauna, de asta avuse ambitia sa fie perfect ca si ea, voia sa o faca mandra de el. Dar dupa accident, Freud intelese ca trebuia sa lupte pentru a-i aduce un zambet pe buze Miei, asa cum se intampla si in aceea zi frumoasa de septembrie:
─ Am ajuns! glasul lui Freud zgudui toata casa, nu mai era de mult un pusti, avea 16 ani si era cu 2 ani mai mic decat Mia.
─ Ah aici erai, micul meu sportiv! glasul Miei mangaie sufletul baiatului in timp ce cobora incet dar usor pe scari.
─ Mia, am castigat surioara, am luat cupa la baschet!
─ Sunt mandra de tine! Pune-o acolo langa restul, si sa fie in fata! starui fata cu glasul plin de demnitate.
─ Nu pot surioara, nu-mi permit sa pun cupele astea nesemnificative langa cupele castigate de tine la balet. Nu sunt la inaltimea ta, eu sunt obisnuit dar tu ai fost o mare stea! lacrimile baiatului se innodau sub barba in timp ce isi lua sora in brate.
Plangeau amandoi si plangeau des, pentru ca Freud stia la fel de bine ca si Mia, ca ea nu va mai dansa niciodata, piciorul ei a fost mult prea afectat, dar ce a fost cu adevarat distrus era caraterul Miei si personalitatea ei. Traise optsprezece ani de zile fiind o adevarata balerina atat cu titlul cat si cu sufletul, insa totul s-a dus... Intr-o factiune de secunda, visele ei s-au naruit.
Trecusera zilele pe langa Mia, iar ea tot in depresie ramase, era la fel de stralucitoare la invatatura insa goala si distrusa in adancul inimii. Iar suferinta ei se rasfrangea asupra intregii familii, in special asupra lui Freud care se simtea vinovat de accidentul surorii sale.

24.03.2009

Prima zi de facultate a Miei, era ca de obicei impreuna cu Anette, care se fataia vizibil emotionata de noul inceput. Ar fi fost de asteptat ca Mia sa fie in aceiasi stare, insa fata era calma si ganditoare la fel ca de obicei. Insa azi soarta isi intorecea roata si avea sa-i ofere Miei ceea ce ii luase cu 9 luni in urma.
─ Mia, Ana, am ajuns! Veniti pana jos sa va prezit noua mea gasca. Freud zguduia casa cu glasul sau puternic entuziasmat.
─ Acum, acum, cobor! Mia zbura pe scari cu Anette in urma ei.
Jos in sufragerie Freud impreuna cu patru baieti si doua fete se instalasera la televizor racorindu-se cu suc si snacks-uri, asa ca Mia incepu cu o gluma clasica care il speria mereu pe Freud:
─ Afara huliganilor! Cum va permiteti sa-mi distrugeti casa! Uite ce debandada e aici! in timp ce Anette se puse jos de ras vazand fete uimite ale pustilor. Mia incepu sa rada:
─ Indiferent de cate ori fac asa, gluma asta tot tine. Eu sunt Mia si ea este Anette, see prezenta tanara in timp ce inca mustacea entuziasmata.
Mia le auzi numele si le cerceta chipurile pe rand, insa doar unul singur ii ramase in minte chinuind-o fara sa-i dea pace :
─ Eu sunt Dean, liderul echipei, incantat! glasul apartinea unui baiat de aproximativ douazeci de ani, inalt si bine conturat, avand o fata frumoasa masculina, doi ochi verzi, patrunzatori si parul saten, ciufulit.
─ Freud dragule eu merg sa pregatesc ceva de mancare, presupun ca sunteti flamanzi asa ca o sa fac munca de voluntariat si o sa va hranesc, adauga Mia razand cu pofta. De fapt ea dorea sa il cunoasca mai bine pe Dean. Curiozitatea ei era impinsa peste limite si o incerca o senzatie noua, una pe care nu o cunostea, dar glasul Anettei o trezi din visare...
─ Deci cineva a pus ochii pe Dean, sa inteleg! mustaci tanara.
─Ah mai taci! Nu am timp de idile! Eu trebuie sa invat si sa fiu cea mai buna ca sa-mi asigur un viitor, nu am timp de joaca pana nu ma vad pe picioarele mele. Cat crezi ca ma mai poata suporta financiar ai mei?
Masa decurse normal si toti au fost uimiti de talentul fetei in bucatarie, in special Dean aprecia efortul depus de aceasta si faptul ca mancarea fusese absolut delicioasa, baiatul incepu s-o observe mai bine pe mica balerina, incepea sa devina interesat de ea. Asa ca ramase in bucatarie s-o ajute cu stransul mesei.
─ Si la ce facultate ai intrat? intreba el, facand conversatie.
─ New Hampton, drept. Am decis sa fac ceva pe latura umanista, pentru ca mi se potriveste mai bine si imi face placere. Dar tu la ce facultate esti?
─ Nu-ti va veni sa crezi, dar invatam in acelasi loc,diferenta o face faptul ca eu studiez informatica, numerele mi-au fost dintotdeauna prietene bune dupa cum poti sa vezi. spuse el razand usor entuziasmat de noile vesti, ca un copil care primeste o ciocolata.
─ Ei bine ce coincidenta, se amuza surprinsa Mia, stai departe de noi?
─ Ah la doua strazi distanta de aici, as putea sa te iau cu masina dimineata la scoala, ar fi amuzant.
Discutia decurse la fel de normal ca si fierberea unei cafele, cei doi se simteau bine unul cu celalat si discutau pe diverse teme, astfel ca aceasta munca de voluntariat devenise un obicei foarte apreciat de toti, in special de Dean care iubea mancarea facuta de Mia, dar si mai mult o iubea pe ea...
─ Stii e curios cum de nu ai venit niciodata sa ne vezi, nici macar nu ai intrebat ce facem? spuse baiatul facand pe suparatul.
─ Ah sa stii ca nu mi-a trecut prin cap, ma ocup atata de mult de scoala incat am omis acest lucru, excuse moi, uneori sunt aeriana. Mia se inrosi ca un mac in timp ce realiza gravitatea problemei.
─ Ei bine maine esti invitata mea! Vreau sa vi impreuna cu Freud sa vezi cu ce ne ocupam noi timpul liber, rase el destul de amuzat.
A doua zi pe la ora trei dupa amiaza, Freud, Mia si Anette isi facura aparitia in parc la locul de intalnire al gastii. Mia si Anette isi gasira un loc de stat, iar baietii incepusera sa danseze, erau o echipa de dansatori de street dance. Mia avu un soc, insa era unul placut, devenea din ce in ce mai fermecata de dansul puternic si ritmat al baietilor.
Astfel ca isi facu un obicei din a-i privi pe tineri repetand, intre timp se documenta despre stil si despre miscari, chiar si despre concursuri. Incepuse sa se implice atat fizic cat si spiritual.
Asa ca intr-o zi Dean o invita in parc la locul lor, erau singuri. Mia fu surprinsa pe moment apoi recapata controlul asupra emotiilor ei. Dean o voia in echipa, voia sa o vada dansand, dar asta i se parea ceva cu totul supranatural, nu vroia sa accepte ideea. Dar insistenta baiatului castiga, Mia se misca precum o adevarat profesinista si ii placea. Era libera, se simtea bine dansand, ii veneau in minte entuziasmul si placerea orelor de balet, insa se parea ca aceasta bucurie era mult mai eliberatoare ca ce-a din trecut. Mia devenise alta Mia.
Se pregateau pentru un concurs important, dar principalul lor scop nu era castigarea locului intai, ci doar placerea dansului si sentimentul eliberator pe care li-l inspira acesta.
Concursul decursese bine si competitia era destul de buna, dar fara sa se fi asteptat, Dean si echipa au castigat locul intai, era pentru prima data dupa mult timp cand Mia se simte iar mandra de ea isi recapatase demnitatea si odata cu ea invatase sa iubeasca si sa fie iar vie.
Cupa era asezata frumos la loc de onoare in fata tuturor cupelor castigate vreodata de cei doi frati. Acum erau mutumtiti si impliniti spiritual, casa lor devenise iar un loc plin de entuziasm si zambete.
Mia gatea din nou pentru toti, in timp ce Anette rontaia convinsa dintr-un morcov, cand pe usa de la bucatarie intra Dean, iar Ana se retrase. O surprinse placut pe Mia luand-o in brate. Apoi o saruta pe obraz in timp ce ea se uita la el blanda si fericita anticipand ceea ce urma el sa spuna:
─ Mia vrei sa fi iubita mea? Eu m-am indragostit de tine de prima data de cand te-am cunoscut, insa nu am avut cum sa iti spun asta pana acum. Baiatul zambea ferm si astepta un raspuns .
─ Desigur Dean, si eu te iubesc! raspunse sigura de vorbele ei.
Doua inimi dansau fericite pe ritmul lor, pe dansul dragostei... dar nu asta conta cel mai mult, cel mai mult conta faptul ca Mia incetase sa mai danseze in acordurile fine si elegante, ca un parfum vechi frantuzesc ale baletului si invatatse sa danseze pe ritmul viu si imprevizibil al vietii fiind acum pregatita sa se avante in viata ce-a de zi cu zi.


_______
So... START VOT
---MY YAOI BLOG-- *click*
[Imagine: _Gay_Rights__by_Minty_Hippo.png][Imagine: Not_a_choice___stamp_by_ethereal_cr.gif]
Why is it that, as a culture we are more comfortable with seeing two men holding guns than holding hands? [Ernest Gaines]


#4
:stress: imi place lucrarea lui ich mai mult pentru ca a extins foarte mult tema lucrarii, din dans a da-to'n razboi 21
Ideea e ca nu asta-i ideea Zuppy03

#5
Nu ma intrebati cum am nimerit pe aici 71
@ Ich
Dansul vietiisau sau mai corect dansul bataliei din interior, nu ma asteptasem ca o vei lua tema pe calea inderecta.Si ca intodeuna dupa razboi vine si iubirea(pasiunea) cu pacea.Imi place sfarsitul 10 te-ai oprit exact unde trebuia.

@Ayumi
Vad ca tu te-ai tinut de tema, nu e rau, dar faza cu baleriana am auzito chiar si in realitate22 ma asteptam la ceva mai ,mai mult, mai ales cu ideile. Ai inceput bine cu dansul si cu accidentul10...ai descris bine sentimenetele si emotile personajelor, caracterizarea e buna. Dar sfarsitul e tras de coada ,si prea grabit...... stiu ca ai vrut sa termini cu un happy end dar de fapt ai facut cam siropos sfarsitul: ca intodeauna dragostea invinge totul.

Si votul meu merge la................... la prima persoana, la prima lucrare.
[Imagine: aaaakip.jpg]

#6
Votez cu Ich. Imi place cum a extins tema. E originala ideea. De la dans la razboi si mai ales la ce ramane in urma lui e mult, si n-am mai vazut nicaieri treaba asta cu dans-razboi.
Aiumy: ideea am mai vazut-o, plus ca mie nu prea imi plac povestile de dragoste (si prima are asa ceva, dar, am spus deja mai sus).
stiu, nu-ti iese totul mereu, dar azi intra

#7
Imi doresc sa fiu in stare a fi mai coerenta, dar cum asta nu e posibil pentru mine la ora asta, o sa fiu rapida ca sa nu spun tampenii.

Ich, eram absolut SIGURA ca tu o sa ii dai alt inteles "dansului". Este atat de tipic tie... Si cum am citit inceputul, cu razboi si tovarasi, am stiut ca o sa fie... Altceva. Am cate ceva de obiectat, though...
In primul rand, ai foarte multe greseli de gramatica; scrii verbele la trecut, perfect panameastiedecare cu doi de "i", si ma zgarie pe retina chestia asta ("simtii" =/= "simti", "inghitii" si altele). Apoi ar fi o chestie la care ti-as scadea enorm daca ar fi dupa mine.
Citat:Nu te pot invinui dar, - replica ei - plangea. Tremura din toate madularele... - intervine naratorul -
Nu, nu, nu! Nu poti sa scrii asa. Nu pui alineate in dialog, asa cum ai pus tu, pentru ca nu se mai intelege nimic. Apoi, nu desparti replica personajului de interventia naratorului printr-o virgula, pentru ca, din nou, nu mai stii cine ce spune... E complet gresit.
Si mai e o chestie care mi-a ridicat niste semne de intrebare... Daca sunt romani, de ce naiba ii cheama Alexander si Joe/Marc? Just saying...
In rest, mi-a placut enorm. Ideea este foarte tare, iar pentru felul in care ai exprimat-o nu am nimic de obiectat. Doar sa ai grija mai mare la gramatica and stuff.

Ayumi... Nu o sa ma urasti toata viata ta daca iti spun ca am avut un zambet tamp pe mutra tot timpul in care am citit povestea ta, nu? La un moment dat chiar m-a bufnit rasul...
Povestea ta a fost foarte complexa, si s-a desfasurat pe mai multe planuri decat cea a lui Ich. Vad ca nu ati avut limita de pagini... AI GRABIT ACTIUNEA INGROZITOOOR! Acum e in sala, in secunda urmatoare e lovita de masina... Ai relatat totul ca si cum i-ai explica unei persoane de ce e cerul albastru. Si mie nu imi place chestia asta.
Ai pus atat de multe elemente ale dansului (allegro, andagio, pana mea) incat ma enervasem la un moment dat. E lucrare literara, nu teorie a dansului... Inteleg ca ai vrut sa respecti tema, dar nu asa.
Povestea e de-a dreptul banala. Si cliseica... Finalul mi s-a cuibarit ciudat in creier - in sensul ca, din nou, in trei randuri au si fost la concurs, au si castigat premiul I (wow, de ce nu ma mir?), se si iubesc pentru toata viata.
Dar iti apreciez ideile... Si drama in sine. Doar ca ai cam exagerat.

Votul meu merge la Ich. Nuff said.

Na, ca pana la urma tot detaliat e postul asta...
[Imagine: trexwalkn.gif]

#8
Well, let me see ( jumate din lucrarea lu' Ich o citisem acu' mai multă vreme dar presupun că trebuie să o reiau, lol ).

Ich
Citisem mai de mult o parte din lucrare şi acum am reuşit să o termin, lawl.
Titlul e destul de ok 39 Adică, se îmbină ok cu conţinutul, are o semnificaţie ca lumea, merg mână în mână, să zicem, deşi văzut singur nu are cine ştie ce însemnătate pentru mine.
PPrima parte, aceea cu războiul, discuţia dintre Alex şi prietenul său a fost favorita mea, da ştiu că nu e neapărat legată de dans şi cu tema şi aşa mai departe dar partea aia mi se pare mie că ai scris-o cel mai bine, aka partea de început. A fost frumoasă, m-a prins oarecum, nu ştiu dacă neapărat captivat dar mi s-a părut al naibii de interesant şi fain şi... wah, ai prins tu ideea.
IDeea pentru asta mi-a şi plăcut, a fost ceva mai original, dai din război în dragoste şi dans, e ceva ca lumea. Am apreciat mult faptul că au fost români * laughs* adică, a fost frumoasă partea aia, nu ştiu de ce dar mi-a plăcut mult., Descrierea a fost destul de ok, deşi ai avut muuulte pasaje în care mă plictiseai. Ai avut scăpări, tot de descriere presupun, nu greşeli, scăăpări în sensul că te aglomerai şi mă aglomerai ăşi pe mine ca cititor, or plictiseai lol Am văzut şi câteva greşeli de tastare pe ici şi colo, dar nu le-am notat aşa că nu le mai ştiu /( deşi îmi amintesc că scrisesei pe undeva alex în loc de Alex, well am trecut cu vederea asta )
Multe sentimente mi s-au părut seci. Partea din italic... a fost, ăh, lol, cred că te puteai lipsi de ea. M-a cam plictisit.
Nu pot spune că lucrarea ta a fost genială, dar m-a captivat în felul ei şi finalul a fost destul de plăcut; Deşi rămân la varianta mea, partea de început a fost cea mai reuşită, lol.
Eniuei, trecând peste asta, a fost o lucrare destul de bună. Cel mai mult am apreiciat ideea :p cu războiul and such, a fost reuşit şi original. Am putut simţi pasiunea lor pentru dans şi muzică şi totodată dragostea. So it was ok.

Ayumi
Nu mi-a plăcut cine ştie ce. I mean, au fost seci sentimentele.
Titlul? Nepotrivit, sau mai bine zis potrivit şi totuşi nu îmi exprimă mai nimic şi nu mă atrage cine ştie ce. Paragraful de început putea fi mai bun....
Nu am simţit nicio pasiune pentru dans, avea Mia aşa ceva? Mi se părea că nu. Adică, la un moment dat începusem să mă plictisesc şi să mă întreb " ce naiba... ". Ideea a fost ok dar modul în care ai transpus-o mi-a dat adevărate dureri de cap. Pentru că te pricepi la descriere şi ai un dialog destul de bun, dar ai grăbit fabulos de mult acţiunea. Au ieşi afară, a făcut accident, era plină de sânge... bla bla bla. Avea piciorul rupt şi nu mai putea face balet dar se putea mişca în voie în street dance? Nu te contrazic pentru că nu am idee despre aşa ceva, lol. Dragostea a fost fooarte grăbită, cuvinte aruncate pe acolo ce se transformă în sentimente... Cam greu de crezut asta >.< şi totuşi îmi place mult numele de Freud şi îmi place personalitatea fratelui Miei, asta mi-a atras atenţia într-un mod plăcut, deşi discuţia pe care a avut-o el cu soră -sa a fost prea puerlilă, prea fără sens, prea fără exsenţă... That was something I didn't liked that much. Tema este dance, dar nu ai abordat-o pe principal, ca să zic aşa. Mai mult s-ar fi numit tema " viaţa Miei", pentru că pasiunea pentru dans, tema în sine, nu a fost prezentă; nu prea am înţeles termenii despre dans şi bla bla bla, pentru că nu le am cu asta, puteai s ănu îi foloseşti, nu reau chiar necesari.
Ai avut nişte greşeli de tastare 39 nu le mai ştiu pentru că nu le-am notat, cred că de tastare au fost, lol, anyhow să zicem că astea nu sunt relativ aşa grave, chiar nu sunt. Ceea ce a fost deranjat a fost faptul că ai grăbit extraordinar de mult acţiunea, altfel ideea nu era rea deloc, şi ai fi putut îmbina dragostea şi pasiunea pentru dans atât de perfect, dar te-ai grăbit cu toate, absolut, încât nu ai conturat niciuna în principal cum trebuie şi a ieşit mai mult o saltă de genuri grăbite nedescrise atât de bine ... şi, blah, ai priceput tu. Deşi drama ai fi putut-o contura mult mai bine 39 yeah.

Votul meu merge la lucrarea lu' Ich.
A fost cu mult mai reuşită. Aş fi apreciat să scrieţi cu diacritice, but whatevă. Partea cu războiul, tare de tot. Ayumi, ai avut drama ca lumea acolo, dar trebuia descrisă mai bine, pronunţată altfel. Whatever. Felicitări pentru duel amândurora hug

#9
Well well..

Ayumi, putea fi mai bine. Ideea e foarte..stiu eu, simpla. Chiar daca o apreciez, asa, in sine, trebuia transpusa in cuvinte total altfel. Trebuie sa recunosc ca de cateva ori am vrut sa ma opresc, inceputul nu a fost interesant, dar am sperat ca te vei redresa. Ai incercat tu ceva, dar prea putin.
Nu as vrea sa ma repet, dar..ai adoptat o idee care se bazeaza mult pe drama, pe feelings, dar sentimentele par false. Iar catre sfarsit, nu stiu ce'ai patit, dar e atat de grabit si de fals totul, adica, propunerea lui Dean, asa, picata din cer strica totul, iar raspunsul Miei nu putea fi mai banal.
Totusi, imi place ultimul paragraf, kudos for it ^ ^

Acestea fiind spuse, votul meu merge la Ich, care s'a prezentat cu o lucrare mult mai reusita si complexa. Nu ar fi un best seller, dar a conturat mult mai bine ideea si nu as vrea sa ma repet; imi place, e buna, dar nu lipsita de greselile mentionate mai sus. Ah, si, da, sfarsitul a fost o sclipire de geniu. =D

#10
ich pot spune Wow imi place. implace abordarea, imi place descrerea totul merge perfect, totul se imbina. Imi plac conflictele interioare pe care l-ai creat, modul cum ai conturat personajele si mai presus de toate ador aceste paragrafe:

Citat:<<Daca as murii acum, in bratele tale, de mana ta, as cadea grea pe tine si tot ce a fost si mai e cald in mine s-ar prelinge de pe taisul sabiei tale pe tine si, asa grea, as fi fericita, la pieptul tau. Mi-as intinde gatul— in tot acest timp ea era lipita de el, isi misca nasul pe gatul lui, ridicandu-l pana la urechia lui— si fericita ti-as soptii, cu ultimele puteri “Multumesc”. Tu ce-ai face Alex?
<<Eu? Eu? Eu ti-as cuprinde trupul cu ambele brate— o stranse tare, lipind-o mai mult de el, parca vrand s-o integreze si in acelasi timp incerca s-o fereasca de piciorul lui, atat de rece, atat de lipsit de simtiri— si ti-as saruta fruntea si mana – buzele lui umede ii presara pielea ambelor maini si fruntii, posesiv— si ti-as cere scuze ca nu te-am putut face fericita altfel, doar in acest dans al mortii—
Isi cuprinsera mainile, lipindu-se mai mult unul de celalt. Natura le provoca un sunet fluent ca o muzica lina, compusa de Bach, sustinuta de greieri, omorata de om, disperanta pentru mintea ta de neaderthal. Mori! Aici, pe aceasta muzica se leganau doi,impreuna, in voia vantului, iar ea era o esarfa morfolita—
Te-as intinde si m-as apleca peste tine, te-as saruta – buzele lui le cuprinsera pe ale ei, la fel de posesiv, disperat, dar le desprinse iar, din teama—
Si m-as ruga sa te trezesti
<< M-am trezit dar cu mine, cu trezirea asta s-a terminat si basmul asta>>

ayumi cum s-a spus si mai sus ideea e simpla. ai luat tema ca atare si ai adaugat o intriga fortata. nu e rau insa cred ca se putea mai bine. spun cred deoarece eu nu iti cunosc stilul tau. asa ca ma limitez la a spune ca diferenta dintre cele doua ficuri e vizibila si de aceea votul meu merge la Ich
[Imagine: 359k875.png]
I will fight, one more fight
Don't break down in front of me.
I will fight, one more fight
I am not the enemy.
I will try one last time
Are you listening to me?
I will fight, the last fight
I am not your enemy.

Fiction:
Memento Non Mori
Iris Infinit
Midnight Waltz
Retroversus



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Duel: Namii vs. Aiumy Nami 4 3.355 09-09-2010, 01:06 AM
Ultimul răspuns: Nami


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)