Dragostea este magia iluziei

[Me�al.]

Scuzaţi întârzierea. Şi vă mulţumim pentru comentarii :) . Acesta este capitolul cel nou şi vă aşteptăm părerile (:.
Lectură plăcută!

Capitolul 9



Am plecat cu rapiditate din casa Dianei ştiind că nu mai rezistam încă câteva momente închis acolo cu ea. Nu că mi-ar fi plăcut scena aceea romantică, ca de film, însă detestam ca cineva – oricine – să se joace cu sufletul meu într-un asemenea fel. Nu ştiam dacă eram atât de rănit pe cât credeam, însă pieptul mă durea, iar inima îmi bătea cu rapiditate. De ce o plăceam?, mă întrebam încontinuu, iar răspunsul întârzia să apară. Nici măcar nu înţelegeam de ce mă duceam să mă întâlnesc cu curva aia ordinară. Nu aveam chef de „ nebunii” şi mi se părea o tâmpenie să mă duc să-i spun că nu am nevoie de ea. Dar, de la un timp, se pare că mă pricep numai la făcut idioţenii.
Cu rapiditate, am ieşit din scara de bloc şi am început să alerg pe stradă către... nicăieri. Alergam repede, gâfâind şi pierzându-mă prin mulţimea de oameni, ce mă priveau mult prea ciudat. Poate mă credeau nebun. Şi...? Nu îmi păsa de părerea lor, îmi era indiferent. M-am oprit din alergat într-un parc, aflat la două staţii de metrou de casa Dianei. Atât de mult am alergat fără oprire? Răvăşit şi obosit, m-am trântit pe o bancă. Starea de ameţeală revenea şi, probabil, era din cauza drogurilor. Parcă doctorul spusese ceva despre efortul fizic, nu? Oricum, nu mai conta fiindcă mai importantă era Dia decât orice altă problemă de sănătate de orice fel posibil.
Zece minute mai târziu, după ce mi-am revenit, m-am uitat la ceas. Trebuia să mă văd cu curva aia în parcul respectiv în vreo cinci minute. La fântâna arteziană, parcă spusese. Da, acolo. Oftând, m-am ridicat de pe bancă şi mi-am târşâit picioarele spre locul de întâlnire aflat în centrul parcului.
Ajuns acolo, am văzut o fată sumar îmbrăcată, cu haine scurte şi mulate. Blondă. Acum câteva săptămâni, aş fi sărit pe ea pentru a o săruta într-o secundă şi aş fi devorat-o, poate, chiar acolo. Însă acum, privind-o, am simţit doar greaţă şi repulsie. Mă întrebam ce căutam acolo, întâlnindu-mă cu tipa aceea şi dorind să o refuz într-un mod politicos. Mda, şi lumea spunea că oamenii nu se pot schimba în câteva săptămâni. Să o creadă ei.
- Michael! sări tipa, alergând înspre mine, dând să mă îmbrăţişeze.
Probabil, am refuzat-o în cel mai oribil mod posibil, dar nici că-mi păsa. Astfel de fete erau doar nişte târâturi, doreau să satisfacă oamenii pentru a primi bani. Nu le păsa dacă rămâneau însărcinate că era uşor să faci un avort, nu? Nu puteam concepe o astfel de gândire. Cum puteai să omori o fiinţă ce... creştea înăuntrul tău? Mda, probabil era un mister pentru mine. Aşa că, pentru a nu mă mai stresa, le-am numit fiinţe fără inimă.
- Ce ai păţit, iubire? De ce eşti aşa de supărat? Lasă că-ţi trece după o partidă uluitoare cu mine...
- Nu, mulţumesc. Nu vreau să fac sex cu tine aşa că, te rog frumos, cară-te de aici. Am vrut să te refuz într-un mod frumos, dar se pare că este imposibil.
Nu am privit-o încă o dată, ci m-am întors şi am plecat spre apartamentul Diei. Nu ştiam de ce mă duceam acolo, dar aşa doreau picioarele mele şi, se pare, că eram în imposibilitatea de a refuza ce cereau.
Am ajuns rapid în faţa blocului de un gri şters, atât de trist şi am intrat în scară, fiind învăluit de un miros de mucegai. Acolo, în faţa liftului, am văzut o fată cu părul brunet, lung, atât de cunoscută mie. Purta o fustă neagră şi o cămaşă roşie, iar în picioare avea nişte balerini. Instinctiv, s-a întors cu faţa spre mine, privindu-mi chipul. Şi atunci am recunoscut-o, era verişoara mea ce plecase în New York pentru a deveni celebră. A alergat înspre mine, îmbrăţişându-mă strâns, afectuos. Ce-i drept, nu ne mai văzusem de zece ani, un interval de timp destul de lung. În acel moment, uşa blocului s-a deschis şi, în fugă, a trecut Dia cu lacrimi în ochi. Am rămas şocat, iar, pentru o secundă, inima mi s-a oprit în loc. De ce plângea? Din cauza... mea? Oftând, m-am desprins din îmbrăţişarea verişoarei mele, iar ea m-a privit cu ochii de un verde strălucitor.
- Ce ai păţit, Michael? a întrebat, faţa devenindu-i tristă. Probabil că aveam o expresie dezamăgită, supărată fiindcă Autumn şi-a dat seama imediat ce aveam. Haide, mai bine, să bem un ceai la mine pentru a-mi explica.
Am acceptat imediat oferta lui Autumn şi am mers cu liftul până la ultimul etaj al imobilului. Acolo, am înţeles, că îşi închiriase apartamentul pe durata şederii ei în oraş. Şi, ce-i drept, casa ei arăta frumos. Pereţii erau vopsiţi de curând, iar mobilierul era nou, modern. Plăcută şi primitoare. Ne-am aşezat la masa din bucătărie, iar Autumn a pus de ceai, timp în care eu stăteam gândindu-mă la Diana. Niciodată nu mă mai gândisem atât de mult la o fată. Oare înnebunisem?
- Aşa, deci, scuipă tot, spuse ea, zâmbind şi sprijinindu-se de bufet.
- Păi... fata asta, Dia, ei bine, mă place, presupun. Şi se tot joacă cu mine – ba e îndrăgostită de un tip, ba mă place pe mine – şi azi ne-am cam certat. Ea plângea să nu plec pentru a mă întâlni cu o curvă, iar eu am plecat val vârtej şi i-am spus nişte cuvinte cam... aspre, cred. Şi ai văzut cum a reacţionat când ne-a văzut îmbrăţişaţi în hol... Cred că am cam greşit... am spus ezitând.
- Ai cam greşit, Michael?! Ai greşit în adevăratul sens al cuvântului! Nu aşa te porţi cu o fată îndrăgostită lulea de tine!
- Ştiu asta, Autumn Faith Brothegart, am răspuns acru, ferindu-mi privirea de a ei.
- Ţi-am mai spus să nu îmi spui tot numele! Autumn e de ajuns, a spus nemulţumită, lovindu-mă uşor cu pumnul în braţ.
Cât despre numele lui Autumn, pot spune că domnul şi doamna Brothegart au fost cam neinspiraţi la alegerea lui, dar fetei îi plăcea primul prenume destul de mult. Desigur, acesta a ajutat-o foarte mult în cariera ei fiind foarte interesant. Nu mulţi oameni au nume de anotimpuri, excepţie făcând sora ei, al cărei nume era Summer. Era clar, doamna şi domnul Brothegard adorau vara şi toamna!
Am analizat-o pe verişoara mea mult timp, fiind uimit de cât de mult se schimbase. Părul îi crescuse, se înălţase destul de mult şi devenise mult mai frumoasă. Desigur, comportamentul ei rămăsese la fel de copilăros, dar atât de plăcut. Tot timpul îmi făcea plăcere să stau cu ea, era o companie extrem de plăcută. Asta spre deosebire de agitata Summer, care nu putea sta locului. Sora lui Autumn era mult mai diferită decât ea fiindcă Summer era copilul rebel, primul născut, ce făcea tot ce voia. În plus, era băgăcioasă şi egoistă, dar tot o iubeam. Făcea parte din familie şi membrii acesteia se iubesc necondiţionat.
- Dar, chiar, Dia e cea mai bună prietenă a ta, nu? Ţin minte că mi-ai scris un mail de cinci pagini în care îmi povesteai numai despre ea... Stai puţin, şi tu ţii la ea? a întrebat Autumn, dându-şi o palmă peste frunte.
Am aprobat, iar bruneta a scăpat un oftat lung, teatral. Apoi, m-a îndemnat să mă duc şi să îi explic toată situaţia, să îi spun că o iubesc. Uşor de zis, greu de făcut aşa ceva!
Următoarele două ore, am vorbit despre cariera ei, despre cum a devenit celebră pe Brodway şi despre Summer. Am aflat că a fost aleasă, prima dată, de un teatru pentru un rol într-o piesă numită „Regina Toamnei” şi că prenumele ei a fost cel ce i-a hotărât pe regizori să o aleagă. A fost foarte apreciată şi, de atunci, a apărut în multe producţii, fiind foarte plăcută. Şi cine n-ar simpatiza-o pe Autumn? Avea nişte trăsături fine şi un apect atât de cald şi era frumoasă.
Am aflat şi că Summer rămăsese cu părinţii lor în Chicago fiindcă nu a vrut să devină celebră, precum Autumn. În prezent, am înţeles că se duce la Universitatea de Artă, secţia fotografie. De mică fusese pasionată de fotografie şi, se pare, că şi-a urmat pasiunea, iar pentru asta o admiram.

Am plecat de la Autumn pe seară, bucuros că o întâlnisem după atâta amar de timp. Fireşte, plănuisem să ne revedem a doua zi pentru că ea avea să petreacă doar o lună în oraş şi doream să recuperăm, oarecum, cei zece ani pierduţi. Nu îmi venea să cred că atât de mult timp am vorbit doar prin mailuri trimise ocazional şi că nu ne-am sunat niciodată.
Când am vrut să bat la uşa apartamentului lui Dia pentru a-i cere scuze şi pentru a-i explica – asta dacă avea să mă lase să intru – am primit un mesaj. Mi-am scos celuralul din buzunarul blugilor şi am constatat că era de la Dia. Îmi cerea să ne vedem în parc. Aşa că, făcând un sacrificiu şi înfruntând lenea, am mers pentru a doua oară în acel loc. Era seară, iar oraşul era mult mai aglomerat decât crezusem. Şoferii maşinilor claxonau nervoşi, oamenii erau încruntaţi, obosiţi după o zi lungă de serviciu.
Ajuns în parc, am început să o caut pe Dia şi am fost surprins să observ că era foarte gol pentru ora aceea. Şi, am realizat că majoritatea ocoleau zona skate park – ului. Oare de ce? Am mers relaxat înspre zona din skate park în care îmi petreceam timpul cu James.
James Kutcher era un fost coleg de generală ce îmi devenise un bun prieten. Îmi era ca un frate, acest lucru fiind foarte clar. Ne înţelesesem foarte bine în şcoala primară şi am păstrat legătura fiindcă aveam pasiuni comune, iar destinul ne adusese în acelaşi liceu. Desigur, îmi plăcea să pierd vremea cu James fiindcă, ei bine, puteam discuta despre orice fără inhibiţii şi subiectele noastre favorite erau legate de fete.
Acolo, am văzut două siluete stând în picioare pe iarbă în poziţii incomode. Am descoperit că o persoană era Dia, iar cealaltă persoană părea a fi un bărbat. Oare ce avea să se mai întâmple acum? Lent, m-am apropiat de locul respectiv, ascunzându-mă după copaci pentru a nu fi observat. Ştiam că se întâmpla ceva, dar încă nu îmi dădeam seama ce. Însă, când am văzut ce se petrecea, am împietrit. Un tip necunoscut mie, ţinea un cuţit la gâtul Diei şi tocmai îi crestase puţin pielea. La vederea sângelui, am înnebunit. Cum îşi permitea cineva să se atingă de ce este al meu? Fără a gândi, m-am aruncat către cei doi, prinzând lama cuţitului cu o palmă, iar cu cealaltă împingând-o pe Dia într-o parte. Ştiam că era speriată şi o simţeam tremurând puternit.
- Cine dracu’ eşti tu? Şi ce vrei să faci tu, idiotule, aici? am întrebat nervos, încă ţinând lama cuţitului strânsă-n pumn.
- Dă-i drumul! exclamă, trăgând cuţitul din pumnul meu, iar sângele a început să picure de pe el. Sunt fratele tipei pe care ai lăsat-o însărcinată acum o săptămână şi ceva.
Când l-am auzit, am rămas perplex. Nu mai făcusem sex cu cineva de aproximativ o lună şi acum venea cineva şi mă anunţa că am lăsat-o pe soră-sa însărcinată. Cât de amuzant! Însă, nefiind atent, am ajuns în poziţia în care se afla Dia puţin mai devreme – cu cuţitul la gât.
- Tipule, ţin să te anunţ că nu mi-e frică de sânge, vezi, am spus, arătându-i palma rănită. Şi nici de tine. În plus, trebuie să fii anunţat că nu am mai făcut sex de o lună. Dacă soră-ta e o curvă proastă şi îşi imaginează anumite rahaturi făcute cu frumosul de mine, atunci bine. Dar lasă-mi naibii prietenii în pace. Apoi, m-am întors înspre Dia ce stătea sprijinită de un copac, fără vlagă, întrebând: eşti bine?
Aceasta aprobă şi m-a privit îngrijotată, vocea tremurându-i precum tot corpul. Am auzit, câteva secunde mai apoi, un râset isteric şi am auzit paşii unei persoane pe iarbă. Era tocmai curva blondă de mai devreme, cea pe care am refuzat-o în parc. Ea ce naiba mai căuta aici? Am râs, întrebând ce dorea. Mă privi sceptic, iar eu am ridicat din sprâncene, aşteptându-i răspunsul.
- Oh, Mika, Mika, chiar credeai că aveam să te las să rămâi cu Diana? Credeai că o să renunţ aşa de repede la tine? se încruntă şi tuşi, probabil aşteptând să spun ceva, însă nu am făcut-o. Pur şi simplu, nu ştiam ce aş putea pălăvrăgi. Aşa că am aşteptat să continuie, dar nu a mai spus nimic.
Am stat cinci minute privindu-ne, parcă aşteptând să spună cineva ceva. Apoi, s-a postat în spatele Dianei, punându-i un pistol la tâmplă. De unde mai făcuse rost de el? Am tresărit privind scena şi aproape că am sărit înspre Dia. Însă tipul mă prinsese de braţ şi îmi împinse puţin cuţitul în pielea gâtului. Nu am simţit, dar am auzit-o pe Dia ţipând la vederea sângelui ce curgea pe pielea mea.
- Dă-i drumul sau... te omor, blondă proastă! am ţipat, strângându-mi degetele în pumn.
- Poftim? Dacă ai uitat, Michael, pistolul e la mine, a spus, punând presiune pe trăgaci. Şi o să trag dacă aşa aş putea să te am.
A pus şi mai multă presiune pe trăgaci şi în acel moment am văzut-o pe Dia strângând din ochi. Nu mi-a trebuit mai mult de o secundă pentru a înnebuni şi pentru a alerga către blondă. Nu mi-a mai păsat de nimic altceva, o voiam doar pe Dia în siguranţă – cu orice preţ. Nici nu am realizat cum s-au desfăşurat lucrurile, dar, într-o fracţiune de secundă, mă aflam întins pe iarbă cu Diana sub mine şi cu o pată de sânge pe tricoul ei.
- Eşti în regulă? Ai păţit ceva? am sărit ca ars, privindu-i tricoul pătat de sânge.
- E sângele tău! Eşti bine? a întrebat şi ea, privindu-mă mai mult decât îngrijorată. Ei bine, eu nu simţeam nimic şi am şi asigurat-o de acest fapt îmediat.
Imediat după aceea, ne-am întors amândoi către blondă. Ea ne privea şocată, iar în mâna tremurândă ţinea pistolul din care ieşea fum. Trăsese? Nici măcar nu ştiam. Apoi, când m-am ridicat de pe jos, ajutând-o şi pe brunetă, blonda tresări. Nu înţelegeam de ce se comporta atât de bizar, dar am aşteptat să vorbească.
- Trebuia să fii mort! Am tras, ţipă înnebunită.
- Glonţul i-a atins puţin obrazul, a spus Dia, prinzându-se de braţul meu. Mai gravă e rana de la gât, adăugă.
- Nu am terminat cu tine, Diana! ţipă blonda, dar nimeni nu a băgat-o în seamă.
Nici pe mine şi nici pe Dia nu ne interesa subiectul respectiv. În momentul de faţă, eram atât de fericit că era în siguranţă încât nu mai simţeam nimic. Ne uitam unul la altul, îmbrăţişaţi, dar nimeni nu spunea nimic. Nici nu ştiam ce ar fi fost de zis în acel moment. Pur şi simplu amuţisem fiindcă eram beat de bucurie.