Dragostea este magia iluziei

[Me�al.]

Moș Crăciun cu plete dalbe, a venit cu-n nou capitol. * laughs * Dar să terminăm cu colindele mutante ( și eu nu-s moș crăciun ! :)) ) .
Vă mulțumim pentru comentarii și ne bucurăm foarte mult că vă place. Thanks, guys !
Vă așteptăm părerile. : D
Lectură plăcută !

Capitolul 3

Când m-am trezit cu Nate stând lângă mine, pe bancă, zâmbitor, am avut impulsul de a-i trânti un pumn. Mâna începuse să-mi tremure, dar m-am controlat cu greu fiindcă nu doream să o supăr pe Diana. Nate a început să dea din gură, iar eu mă uitam la el, dar nu-mi dădeam seama ce spunea. Parcă eram pierdut în propria mea lume, unde două părți din mine se luptau. Totuși, întrebarea ce avea nevoie de răspuns era: ce aș putea face ? Aș fi vrut să las lucrurile așa cum erau, dar o parte din mine mă determina să încerc să modific totul, să o fac fericită, deși îmi călcam pe orgoliu.
-Ne vedem mai încolo...
Vocea Diei părea spartă, tristă și știam foarte bine că mai avea puțin și începea să plângă. Am lăsat-o să plece și atunci am știut că trebuia să fac ceva pentru a schimba situația, pentru a o ajuta. Am privit-o cum pleca pe alee, cu ghiozdanul și skateul ei, și m-am întors înspre Nate.
-Deci, cum sărută tipa aia de mai devreme ?
Probabil că cei ce m-ar fi auzit ar fi crezut că eram cel mai mare afemeiat existent, dar știam foart bine cum să-i abordez pe tipii ca Nate. Mă pricepeam să îi fac pe băieți să se gândească la o anumită faptă și de aceea tot mai multe fete apelau la „puterile mele”. În școală, toate persoanele de sex feminin veneau și mă rugau să le cuplez cu diferiți băieți, iar majoritatea erau în zodia Gemeni sau Leu. Se putea spune că mă pricepeam de minune să abordez aceste zodii. Și cum Nate era Leu, nu avea să fie prea greu.
Băiatul a început să-mi povestească despre marile capacități avute de limba tipei, în timp ce eu îl ascultam, părând interesat, deși nu eram. În final, a spus că nu a implicat sentimente, că a fost cu ea fiindcă se zvonea că era una dintre cele mai bune tipe. Era tipic lui, m-am gândit, dar l-am lăsat să-și continuie povestea.
-Și, pe lista ta, ce tipe bune mai sunt ?
Păream foarte interesat de ce-mi povestea, deși, în realitate, nu eram așa de pasionat. A început să înșire diferite nume și, pe la finaul înșiruirii, a spus că era atras de Dia. Inima mi-a tresărit când am auzit ce a spus fiindcă nu mă așteptam să aud așa ceva. Mă obișnuisem ca ea să fie numai și numai a mea. Prietena mea cea mai bună. Totuși, un plan început, trebuia terminat. Am tras aer în piept, și l-am întrebat dacă nu-și dorea o întâlnire cu ea. Nate a făcut ochii mari și m-a privit șocat.
-Vorbești serios, omule ? M-a întrebat.
-Desigur. Deci, dorești să vorbesc cu ea ? Eram încordat și, probabil, asta se auzea și în tonul meu. Vorbeam mult prea protocolar.
-Da. Îți rămân veșnic dator.
M-a bătut pe umăr și mi-a zâmbit, iar eu i-am afișat un surâs forțat. Nu-mi convenea să-mi împart cea mai bună prietenă. Totuși, iau telefonul din buzunar și o sun pe Dia. Cât aștept să răspundă, îmi dreg glasul și abordez tonul de cât – de – îngrijorat – sunt. Când răspunde, vocea mi-a părut răgușită și destul de afectată. Speram să nu observe acest amănunt.
-Unde eşti măi? Am întrebat.
-Sincer? Nu ÅŸtiu; de ce?
-Dia, întoarce-te acum în parc! Am zis pe un ton răstit și am închis telefonul.
Nu știam de ce m-am răstit la ea. Poate pentru că era o șansă unică pe care o avea cu Nate sau poate că eram cu adevărat îngrijorat și îmi era teamă să nu se fi pierdut. Sincer să fiu, nici eu nu știam.
Timpul a zburat, iar eu m-am conversat cu Nate pe diferite teme. În tot acest răgaz, am realizat că începeam să-l detest din ce în ce mai mult pe acest tip. Îmi devenea extrem de antipatic. Am răsuflat ușurat când s-a dus să-și cumpere un suc de la terasă și m-a lăsat puțin timp singur. Chiar nu mai aveam chef de el și de prostiile lui despre tipele bune, sex și marijuana. Când o zăresc pe Diana apărând, îmi adopt tonul autoritar și încep a o certa până când avea să vină Nate. Băiatul a ajuns lângă noi rapid, iar eu am răsuflat ușurat. Dia s-a îmbujorat și se uita la el atât de fașcinată și bucuroasă. El o pupă pe obraz și îi spune pe un ton seducător:
-Salut, păpușă ! Mergem să ne plimbăm pe lângă lac ?
Dia rămăsese fără cuvinte și a aprobat din cap, luându-l de braț pe adolescent. Nu mi-a mai dat importanță, așa că mi-am permis să-mi dau ochii peste cap și am început să-mi repet că nu făcusem nimic rău.
-Se pare că v-am ajutat destul. Ne vedem, am spus și am plecat rapid de lângă ei, deși nimeni nu-mi dăduse mare importanță.
Mă simțeam părăsit, dat la o parte. Știam că îl plăcuse atâta timp și merita să fie fericită, dar fericirea ei nu mă bucura îndeajuns de mult pe mine. Probabil că mă obișnuisem atât de mult cu petrecerea weekendurilor împreună încât o zi fără ea părea destul de... diferită ? Cred că da. Am început să mă plimb pe skateboard și mi-am găsit amicii pe o alee unde erau așezate diferite rampe, iar de pe ea se vedea perfect lacul. Stăteau întinși pe iarbă, la umbra unui copac și discutau despre diferite nimicuri. Când m-au văzut venind, au zâmbit, iar un tip înalt, blond cu ochii verzi, m-a întrebat ce pățisem de arătam în halul ăla. Nu am înțeles ce insinua, așa că am ridicat din umeri și m-am trântit pe iarbă. Aveam chef de puțin lenevit. Stăteam cu capul pe ghiozdan și cu ochii închiși, bucurându-mă de ziua aceea frumoasă. Brusc, cineva mă trage de mânecă, iar eu mă uit automat către Jesse, care își aranja părul blond așa cum îl are Justin Bieber, un cântăreț care mie, personal, nu-mi plăcea deloc. Totuși, îi stătea bine cu freza asta.
-Ce ? Am întrebat enervat.
-Aia nu e Dia ? Îmi răspunse cu o întrebare și mi-a arătat spre o bancă de pe marginea lacului.
M-am uitat în direcția indicată, iar priveliștea m-a făcut să încremenesc. Dia stătea pe bancă cu Nate și se sărutau de mama focului. Se vedea foarte clar cât de implicată era adolescenta și cât de fericită era. Parctic, era în al noulea cer. Stăteam încremenit și îi priveam și am simțit un strop de ură implantându-se în inima mea. Uram să văd așa ceva. Detestam să-mi văd amica într-o asemenea ipostază. Nici nu mai știam dacă eram gelos sau nervos. În mine era un cocktail de sentimente, un mix. M-aș fi dus să o iau pe Dia de acolo cu forța, să o smulg din brațele lui, dar nu puteam face așa ceva. Ea îl iubea cu adevărat. Nu credeam că simțea doar o atracție față de el. Totuși, nu aveam deloc încredere în Nate.
-Ce ai pățit, frate ?
Am tresărit când Jesse m-a atins pe umăr și i-am îndepărtat mâna, de parcă ar fi fost cine știe ce chestie. Apoi, val vârtej, m-am ridicat în picioare și mi-am cules lucrurile, fiind pregătit să plec, dar iarăși o mână mă atinge și mă întreabă cineva ce am pățit.
-Lăsați-mă-n pace ! Am țipat și am plecat pe skate.
Mă comportam precum un copilaș, dar eram prea șocat prentru a-mi da seama. Să-mi văd cea mai bună amică sărutându-se atât de pătimaș cu un tip pe care nu-l suportam. Dar nu cumva fusese vina mea ? Oh, ba da ! Și tot eu mă plângeam. Ironic.
M-am uitat la ceas și am văzut că era aproape trei. Nu aveam chef să mă duc acasă și nici în parcul ăsta nenorocit nu mai doream să rămân. De ce aș mai fi stat ? Cu fiecare secundă în plus, riscam să văd doi porumbei sărutându-se cu atâta înflăcărare. Mă tot întrebam unde să mă duc când, m-am hotărât să mă duc la barul Hellsmile. Aveau băuturi destul de bune și acolo eram sigur că nu aveam să mă întâlnesc cu cineva cunoscut. În plus, era și aproape de parc și n-aveam mult de mers. Am pornit la drum, mergând repede pe skateboard pe aleile pline de oameni și copii. Când am ieșit din parc, am traversat o stradă și am cotit la dreapta. Pe aleea lăturalnică pe care mă aflam, am văzut mulți cerșetori, drogați și oameni ce mai aveau puțin și omorau orice persoană ce le ieșea în cale. Eram vag surprins fiindcă, de ultima dată când am fost la acest bar, zona se distrusese total. Am parcurs repede drumul până la o ușă neagră, plină cu stickere, și am deschis-o, intrând rapid înăuntru. Mirosul de fum de țigară mi-a învăluit nările și m-a făcut să tușesc inițial, dar m-am obișnuit rapid. Am coborât câteva trepte din lemn, care scârțâiau și mai aveau puțin și se prăbușeau. Camera principală a barului era mare, cu pereții negri și lumina scăzută. Era mult zgomot, combinat cu muzica metal care se auzea foarte tare. M-am îndreptat spre bar, bărbatul uitându-se chiorâș la mine. Își trecu limba peste piercingul său din buză, într-un gest lașciv. Începeam să mă întreb dacă barmanul nu era cumva gay. Am cerut o bere rapid și i-am aruncat o hârtie pe bar.
-Poftim, păpușel, mi-a spus întinzându-mi sticla și o țigară.
Le-am luat și m-am așezat pe un scaun cât mai departe de el. Am luat o înghițitură din bere și mi-am aprins țigarea. Sincer să fiu, nu mai fumasem de mult timp fiindcă acela fusese un obicei prost pe care-l practicam numai când mă enervam sau eram supărat. După primul fum, am simțit cum o senzație caldă îmi învăluie trupul și mintea a încetat să-mi mai funcționeze la aceeași capacitate. Totuși, n-am suspectat nimic și am continuat să fumez și să beau. Un tip s-a așezat pe scaunul de lângă mine și a privit cu ochii mari țigarea pe trei sferturi terminată.
-Ce ? Am întrebat nepoliticos.
-E un joint. Dă-mi și mie.
Mi-a smuls țigarea din mână și a început să tragă din ea. Se vedea clar că îi provoca o bucurie totală, că-i plăcea enorm. Instinctul m-a sfătuit să mă dau înapoi, să mă îndepărtez de tipul acela pentru că mi se părea puțin cam periculos. Cu coada ochiului, l-am văzut pe barman, ce zâmbea saisfăcut, iar mutra lui m-a făcut să-mi amintesc că el mă drogase. Mă întrebam de ce dorise asta, dar răspunsul mi-a fost evident. Ce bărbat cu apucături de gay nu ar profita de un tip care pare cam zdruncinat și neatent ? Barmanul ar face categoric asta !
-Băiețelule ! A țipat barmanul, făcându-mi cu mâna.
Creierul, care nu mai funcționa așa bine, a început să-mi zvâcnească, în timp ce mă gândeam ce aș putea face. Aveam două alternative, dar, prima dată, trebuia să plec cât mai repede de acolo ! Am luat-o spre ieșire, cu pașii mari și legănați, târând ghiozdanul și skateul după mine. Auzeam șușotelile persoanelor din bar, dar nu înțelegeam ce spuneau. Semănau cu un murmur îndepărtat. Am scos telefonul în timp ce urcam treptele și am apăsat o tastă la nimereală, sperând ca pe aceea să fie la apelare rapidă Jesse. Când a intrat căsuța vocală, i-am lăsat un mesaj rapid și scurt.
-Am probleme. Vino la barul Hellsmile.
Apoi am închis telefonul și am împins ușa de la ieșire cu mâna. Nu m-am întrebat de ce nu răspunsese persoana care, credeam eu, era Jesse, dar nici nu-mi păsa. Capul îmi vâjâia și abia puteam să-mi mai controlez corpul. Am început să merg spre ieșirea de pe aleea lăturalnică, știind că oamenii vagabonzi m-ar fi putut ataca oricând, mai ales în starea aceea. Îmi târșâiam picioarele pe asfalt și eram lipit pe jumătate de un zid. Dacă nu m-aș fi sprijinit de ceva, aș fi căzut morman pe jos. Când am ieșit de pe strada lăturalnică, m-am sprijinit cu spatele de zidul din piatră, rece și m-am prăbușit pe jos, lăsându-mi capul pe genunchi. Nu mă mai puteam mișca deloc, iar creierul nu voia să gândească ceva. În gând, mă înjuram că nu fusesem deloc atent și că fusesem drogat așa ușor.
O voce din cap îmi șoptea neîncetat că fusese o tâmpenie faptul că am sunat pe cineva ca să mă recupereze. Toți prietenii mei știau că ocazional mai beam o bere, dar niciodată n-au știut că am fumat. Dacă ar auzi că am fumat un joint azi – deși accidental – ar face mult scandal. Sincer, și eu eram puțin șocat de ce făcusem. Și totuși, eu pe cine sunasem ? Dacă îl chemasem pe Jesse, era destul de bine fiindcă și el era băiat și ar fi înțeles mai ușor, iar dacă erau alți prieteni băieți, era la fel. Dar dacă am sunat-o pe Diana ? Oare cum ar fi reacționat ? Și, mai important, nu știam ce motiv i-aș fi dat pentru care am ajuns în halul ăla.
Nu știam cât timp a trecut de când stăteam așa, pe stradă, pe jumătate adormit. Am simțit două mâini atingându-mi brațele și am simțit un parfum foarte familiar, iar o voce cunoscută, subțire, de fată mi-a spus ceva ce n-am putut înțelege.

[Hope:)]

Ohh...ce sweet! Imi pare asa rau pentru Michael... As vrea s-o strang de gat pe Dia, desi nu e vina ei. Mika nu-i da nici macar un indiciu ca o place. Doamne, il urasc pe Nate!!! Imi provoaca greata... In fine, sa-l sasam la o parte, si sa te intreb, Metal, de unde ti-a venit ideea cu barul? Si cu barmanul...E vai de Michael! Abia astept sa vad ce o sa se intample! Cu alte cuvinte, grabeste-te Abbeh!!!

[Vex]

Thx pentru cadou, "Ne-Mosule" *laughs* .
Asaa, mi-a placut acest capitol, si-mi cer iertare ca nu l-am comentat pe cel de dinainte. Uf, rea mai sunt >.< Deci, ai avut descriere, chiar foarte multa si buna , iar dialogul nu mi s-a parut deloc sec. Ce m-a mai bucurat a fost faptul ca acest capitol a fost lung, cum au fost si primele doua, de altfel *smile* . Incep deja sa-l urasc pe Nate ala , chiar daca numele lui imi place , iar Michael e o dulceata *sweet*
Iar la sfarsit e Dia, sunt sigura de asta ! :] Foarte sigura, mai exact, si sper sa nu ma dezamagiti. *smile*
Eh, cam atat ! Spor la scris in continuare si multa inspiratie .
Cee Ya !

[IceCat]

Asa, am reusit si eu sa citesc mai departe. Ideea prieteniei dintre cei doi ma fascineaza, dar se vede ca intre ei e ceva mai mult de atat, cel putin din partea lui Mika. Imi place cum povestiti amandoi. La Metal mi-a placut primul capitol, a iesit foarte bine, in schimb al doilea capitol care l-a postat el m-a cam deranjat putin faza cu mesajul. Prea mult bateai toba ca nu stiai prea bine la cine l-ai trimis, puteai sa faci chestia mai misterioasa putin[cred ca ne-ar fi socat pe noi mai mult sa vedem ca in loc de Jesse a venit o fata, cel mai probabil Dia], dar poate e doar impresia mea. La Abbeh astept continuarea ca sa pot compara sa imi pot forma o parere.
Sincer sa va spun titlul nu prea m-o atras, dar in general nu prea ma atrage nici un titlu care contine cuvantul "dragoste" sau "iubire". Cred ca sunt alergica. Nu e ca si cum am ceva impotriva genului romance, doar ca am citit prea multe si mi se face rau. La voi insa ma simt foarte bine:D
Sunt curioasa ce se intampla mai departe.
Abbeh, hai mai repede cu nextul:X:love:

[Nya.]

Se putea ca Nya să nu treacă pe aici ? : - " Ok, deci spre deosebire de ceilalți, nu o să vă laud ( de fapt, doar pe jumătate ).

Metal, nu prea am ce să îți reproșez. Poate doar că mă zgârii pe creierașul ăsta al meu, cu repetițiile alea. Gen : Am început să merg spre ieșirea de pe aleea lăturalnică și Când am ieșit de pe strada lăturalnică . De când te știu, nu ai renunțat la chichița asta. Chiar dacă ai schimbat alee cu stradă, este destul de deranjant, don`t you think ? Mika ăsta al tău nu prea îmi place. :]] Adică pare un tip super de gașcă, genul pe care îl vezi în orice sk8park. Dar asta e și problema. Are un comportament prea comun. M`aș fi așteptat la altă conturare de personaj, din partea ta. Dar aștept să mă surprinzi. * huggies *

Abbeh, cu tine aș avea mai multe de zis. Ai o estetică groaznică la capitol. Scrii o propoziție, apoi apeși enter, mai scrii două, iar enter. Păi nu e bine așa. În afara faptului că arată inestetic, te enervezi înainte să`l citești. Altceva . . . Grăbești acțiunea. Hai că asta nu ar fi o mare problemă, dar ai lipsuri mari la descriere. Când descriai sentimentele Dianei, nu am simțit absolut nimic. M`a lăsat pur și simplu rece. Când spui prin ce trece ea, trebuie să simți și tu acel lucru. În schimb, îmi place de Diana fizic. Pare suit. Sper că nu te`ai supărat pe mine, dar trebuie să te perfecționezi. Sunt sigură că și tu mă vei surprinde plăcut. (:

Măi, cam atât. Sper că v`am ajutat și mă aștept să nu mai fiți așa previzibili cu creația asta. Cu puțină inițiativă, o să fie un fic foarte bun.

Btw, I`m the only one who likes Nate so damn much ? o.o

[Abbeh.]

@Bloody-chan, îţi mulţumesc mult că citeşti şi că ai şi lăsat un comentariu.
@Vex, îţi mulţumesc mult de tot şi ţie.
@Chio*, mersi că citeşti; sper s-o faci şi în continuare.
@IceCat, îţi mulţumesc pentru părerea ta mai pe larg, sper că-ţi vei putea forma o părere despre ce va fi şi ce nu, dar te las să descoperi singură. : ))
@Nya, mă văd nevoită să-ţi mulţumesc în mod special pentru comentariul constructiv pe care mi l-ai (ni l-ai oferit). Îmi dau seama că încă nu sunt prea bună, dar am să încerc să fac fiecare capitol mai bun şi mai bun.
@Paradox ｡◕‿◕｡, mersi mult de continuare şi mă bucur sincer că-ţi place. Sper să-ţi placă şi mai mult în continuare.

Am revenit cu capitolul patru, după o lungă perioadăăă în care nu m-am încumetat să postez ceva. Adevărul e că am scris acest capitol de enşpe mii de ori şi tot de atâtea l-am şters; totuşi, aseară l-am scris (în puţinul timp pe care l-am putut petrece la calculator) şi m-am gândit să-l postez aşa cum e. Alex m-ar fi mâncat dacă l-aş fi şters again : )). Ştiu că e mai scurt decât primul făcut de mine şi poate puţin - mai mult - tras de păr, dar promit că mă revanşez cu următorul capitol.
Să nu mă mai lungesc, aici e continuarea.

Capitolul 4

Îmi plăcea să-mi petrec timpul cu Nate, era, într-adevăr, tipul de băiat care ştia cum să se poarte cu o fată, chiar dacă în realitate era un mitocan. Ştiam că e un mitocan, dar măcar nu-i eram indiferentă; păcat totuşi că mă băga în aceeaşi oală cu celelalte tipe, lucru care-mi jignea şi rănea orgoliul în cel mai urât mod. Se ştergea pe papuci, oarecum, cu demnitatea mea, iar eu îi dădeam voie. De fapt, îi ofeream pe tavă toate acestea, parcă rugându-l „Ia-le şi lustruieşte-ţi papucii”, lucru care ştiam că nu-mi stătea în fire. În realitate sunt o persoană foarte narcisistă, mă ador mai mult decât ador orice alt lucru, îmi iubesc atât fizicul cât şi personalitatea, care, în momentul de faţă e dată peste cap. Îl privesc pe cel de lângă mine şi zâmbesc. Totul e spontan, mă ţine de mână şi ne plimbăm, în timp ce razele soarelui încălzesc totul în jur. Îmi zâmbeşte la rându-i şi, ruşinată, îmi întorc privirea. Nu ştiu dacă a fost ruşine sau dacă am dorit un efect „ca-n filme”, cert e că mi-am întors privirea, dezmierdându-i orgoliul şi dându-i senzaţia că am anumite sentimente pentru el.
Am ! Sau n-am, nu prea mai ştiu. L-am iubit acum mult timp, au trecut zile, săptămâni, luni, ani. Dacă nu sunt sentimente propriu zise? Dacă e doar o amintire, a tot ce-am simţit cândva?
- Eşti ok? M-a întrebat Nate, încercând să pară îngrijorat.
Sau poate chiar era? Ori, a devenit foarte bun, sau poate a fost dintotdeauna în a mima îngrijorarea, plăcere, tristeţea şi toate aceste stări.
- Sunt în regulă, i-am răspuns zâmbind, dar cred că ar cam trebui să plec.
- Să pleci? Aşa curând? De ce să pleci?
- Uite, cred că … Între noi nu e nimic, nici măcar o simplă relaţie de amiciţie, darămite mai mult.
- Dar poate fi ! mi-a răspuns sigur pe el, apropiindu-se încet de mine.
- N-are să fie, Nate, eu nu sunt ca restul, pricepi?
- Nu prea. EÅŸti vampir sau ceva de genul acesta?
Îmi venea să râd, mă buşea râsul şi cu greu m-am stăpânit în a nu chicoti; m-am îndepărtat uşor de el şi i-am explicat cât de bine am putut că nu sunt vampir, nici vârcolac, nici nimic inuman. Sunt om, nu o entitate sau ceva stupid care nu există.
Îmi pusesem telefonul pe silenţios, căci nu doream să fiu întrerupta, aşteptam de mult să-mi petrec timpul cu Nate. Doar noi doi, dar parcă acum nu mai vreau asta. Dorinţa aceea sfâşietoare de a sta cu el era acum împlinită, dar ceva lipsea. Mă plictisea îngrozitor acest specimen macho care crede că poate obţine tot ce-şi doreşte. Mi-am scos telefonul din buzunar să mă uit la ceas – tic de care nu mă puteam dezobişnui nicicum – şi am observat că am un apel pierdut. De la Mika.
Brusc inima a început să bată cu o putere nebună; ştiu că el nu m-ar fi sunat decât dacă s-ar fi întâmplat ceva, mai ales că ştia care-s circumstanţele. L-am apelat înapoi, dar nu a răspuns, căsuţa vocală intra de fiecare dată, lucru care mă speria şi mai tare. Îmi făceam, sincer, griji pentru el; nu-i stătea în fire să nu-mi răspundă la telefon şi nici să-l pună pe silenţios.
- Nate, am o mică problemă, trebuie să plec.
- Nu ! Te rog, mai stai. Sunt sigur că orice-ar fi mai poate aştepta.
- Nu, nu poate. E o urgenţă, îmi pare rău.
- Auzi păpuşă, nu-mi dai şi tu un pupic înainte să pleci? M-a întrebat clipind în repetate rânduri cu o viteză uimitoare.
- Dacă nu m-ai fi luat cu „păpuşă”, ţi-aş fi oferit un pupic. Pe obraz, dar aşa … Pa.
- Dia, stai !
Dar n-am mai stat; gândul şi sufletul şi trupul, toate-mi zbierau în urechi să plec să-l caut pe Mika, să-l zgudui şi să-i dau o palmă sănătoasă care să-l trezească la realitate. Să ştie că trebuie să-mi răspundă la telefon ori de câte ori îl sun. Chiar dacă eu n-o fac mereu.
M-am urcat pe placa de skate şi am pornit către primul loc care mi-a venit în minte : o cafenea stupidă de pe o străduţă dărăpănată plină de drogaţi. Un amic apropiat de-a lui Mika mi-a spus că obişnuia să se plimbe pe acolo cu Michael. Uneori.
Apoi m-am oprit brusc, în mijlocul străzii, gândindu-mă că poate era cu o tipă. Dacă era cu o tipă în pat şi avea telefonul deblocat era posibil – mai mult ca posibil – să mă apeleze din greşeală. Obişnuia să se tăvălească cu tot felul de tipe, dar niciodată nu m-a deranjat lucrul acesta; fiecare am avut concepţii diferite când era vorba de relaţiile sexuale. Eu eram total împotriva – pentru că încă nu-l găsisem pe Făt Frumos -, iar el era pro cu toată fiinţa lui, susţinând că partida de-o noapte nu însemna nimic pentru el. Iar eu nu puteam face nimic altceva decât să-l cred.
Totuşi, un sentiment ciudat, neplăcut, m-a cuprins când m-am gândit la asta. Brusc nu-l mai doream cu altele în pat, îl doream doar pentru mine, să fie numai al meu; chiar dacă eu nu aveam de gând să-i ofer anumite satisfacţii. Maşinile claxonau de-mi spărgeau timpanele şi aş fi vrut să le înjur, dar mi-am dat seama că era vina mea, că eu mă oprisem ca o vaca descentrată în mijlocul drumului.
Mi-am reluat traseul către cartierul acela morbid. Aveam încă o mică speranţă c-am să-l găsesc acolo. Eram egoistă, însă aş fi preferat să-l găsesc mort de beat într-un bar, decât treaz şi conştient în pat cu o panaramă. Peisajul începea să se schimbe, blocurile deveneau mai gri şi dărăpănate, figurile oamenilor începeau să difere tot mai mult, lăsând aici să li se vadă supărările şi grijile. Periferia avea, parcă, alt miros. Îmbâcsit, cu toate că eram în aer liber, magazinele erau sărăcăcioase şi dacă aş fi putut, aş fi fugit mâncând pământul de acolo.
Am înaintat, temătoare, făcând loc maşinii de salvare să treacă în grabă pe lângă mine. Aveam un presentiment şi nu era deloc unul bun; dacă ambulanţa aia se ducea după Mika? Dupa Mika al meu ! Şi eu eram o egoistă ce-a preferat să-şi petreacă timpul cu un fustangiu ornat cu un caracter jegos şi-un chip Dumnezeiesc. Ce l-o fi supărat pe Mika de-o fi venit aici? Îmi creşte pulsul şi sunt îngrijorată şi supărată în acelaşi timp. Câteva străzi mai încolo era o grămadă de oameni strânsă în jurul cuiva, iar paramedicii încercau să-şi facă drum printre ei. Mi-am luat placa în mână şi-am fugit până acolo, iar când mi-am văzut amicul întins pe jos, inconştient, mi-am dat seama că nu era cu nicio tipă, ci din contră, că poate era beat sau poate participase la vreo bătaie. Nu voiam să ies în evidenţă aşa că am preferat să aştept să termine paramedicii, iar apoi voi urca cu Mika în amulanţă şi voi cere medicilor explicaţii, însă n-a fist sa fie. Locul „pasagerului clandestin” al ambulanţei era deja ocupat … De o fată. Urât era că gelozia pusese stăpânire pe mine, făcându-mi sângele să fiarbă, dar nu am putut face nimic. Nu era aşa mare treabă că aveam să merg pe jos până la spital, în fond, aş fi putut la fel de bine să iau un taxi, n-ar fi fost mare lucru. Aveam bani la mine, mă urcam într-un taxi şi plecam către spital în cea mai mare viteză. Deşi taximetrisul mergea mai repede decât i se permitea – la rugăminţile mele disperate – îmi părea că melcul avea să ne întreacă. Mika nu-mi mai făcuse niciodată aşa ceva, de fapt, nu-şi mai făcuse. Îmi era teamă că dacă avea s-o ţină tot aşa o să se distrugă şi-o să mă distrugă şi pe mine. Am dat banii taximetristului şi-am coborât din maşină. Încă nu intrasem în spital, dar deja-i simţeam mirosul de clor şi medicamente şi mi se întorcea stomacul pe jos. Mi-am găsit foarte repede pacientul, care avea o moacă de turmentat fără pereche, deşi încă dormea. Îl priveam din-afară salonului, căci doctorul nu-mi permisese să intru să stau lângă el, deşi-mi doream asta cu ardoare.
- Ce s-a întâmplat cu el? Era beat? A participat la vreo bătaie ceva? L-am întrebat îngrijorată.
- Aş vrea să fie una dintre aceste variante, mă tem totuşi că situaţia e mai gravă decât pare.
Atunci am simţit cum mi taie răsuflarea, mi-am văzut întreaga viaţă trecându-mi prin faţa ochilor spunându-mi că e total firesc să mor şi eu, dacă el a murit. Am simţit cum mi se încălzesc obrajii şi ochii mi se umezesc peste măsură, lăsând lacrimile să evadeze.
- Adică … A murit? L-am întrebat printre hohotele de lacrimi.
- Nu, nu, calmează-te. E drogat. Nu ştiu dacă de bună voie, sau i-au fost puse droguri în băutură sau mâncare, cert este că e drogat.
Droguri … Drogat. Cuvintele-mi răsunat încontinuu în minte, se învârteau în jurul cuvântului „îngrijorare”. Îmi era teamă, putea ajunge la tribunal, putea avea probleme grave, cu legea şi aşa mai departe. Nu voiam să ştie ce avea să urmeze.
- Pot intra la el? Se simte bine?
- O singură persoană are voie să intre la el şi mă tem ca acea persoană e deja aici pentru el.
- Mama lui e aici? Am intrebat făcând ochii mari.
- Nu, nu e mama lui, e iubita lui.
Am simţit cum mi-a picat cerul în cap. Auzi la el ! Iubită .
- Cred că e confuzie, doctore. Mika nu are iubită.
- Domnişoară, vă simţiţi bine? Ea este aici.
Am auzit paşi venind din spate; tocurile ei răsunau pe culoarul spitalului şi mă aşteptam să fie vreo asistentă, totuşi …
- Cum se mai simte iubitul meu?
M-am întors şi-am privit-o. Nu-mi puteam crede ochilor; piţipoanca supremă era aici, înlăturându-mă de lângă tot ce iubeam şi iubisem în ultimii ani şi se mai dădea şi drept iubita lui ! Nenorocita naibii, jur că dacă nu eram într-un spital, te făceam să ajungi într-unul. Totuşi, e un mic avantaj: dacă te bat aici, primeşti direct îngrijiri medicale, iar dacă nu se mai poate face nimic, au şi morgă.
- Spuneţi că nu-l pot vedea? Am întrebat destul de înţepată, încercând să nu las lacrimile să curgă.
- Mă tem că nu, iubita lui vă va anunţa în legătura cu starea lui de sănătate dacă veţi dori să ştiţi ceva.
- Iubita mă-sii ! am mormăit şi m-am întors pe călcâie, părăsind spitalul.
Ce rost mai avea să rămân? La ce bun să-i fiu alături când simţeam că nu are nevoie de mine? Pentru prima dată în opt ani de zile – aproape nouă – simţeam că alţii îl vor la fel mult ca mine, că-i vor, poate, binele aşa cum i-l vreau şi eu şi, că alţii, i-au fost alături când avea nevoie şi eu nu eram acolo pentru el. Într-o clipită am intrat într-o stare deplorabilă, demnă de milă; am ajuns să-mi plâng de milă. Inutilitate ! Asta este. Mă simt inutilă. Durerea e cu atât mai mare, cu cât mai gândesc mai mult că acum sunt nimic, unde altcândva eram totul. Îmi doream să fiu eu cea care-l va ţine de mână până se va trezi, că eu îi vor cere prima explicaţii, că-l voi îmbrăţişa şi că-i voi promite ca totul va fi bine, că am să-i ofer o primă gogoaşă pe care s-o împărţim, dar … E ea acolo, iar eu nu mai am nici un rost. Prea multe persoane îl agită, iar eu nu vreau asta; plus: ea o tipă tare cochetă, tocuri, fuste, bluze, rujuri, fon de ten, alea alea, pe când eu sunt o ciufulită ce mizează pe frumuseţea naturală, cu veşnicii teneşi şi îmbrăcămintea de om zăpăcit. Clar, o să-i facă plăcere s-o vadă acolo.
Pe cine naiba încerc eu să mint ? Mika o urăşte pe piţipoanca aceea, îi repugnă de-a dreptul, la fel ca şi mie, dar ce puteam face? Ea deja spusese oamenilor care au puterea că e iubita lui, iar eu eram văzută ca o simplă amică. Am hotărât să merg acasă, nu mai aveam chef de nimic. Nici de skate, nici de draci, nici de maci, nici de laci şi cu asta basta. Am să mă pun în pat, îmi înfund capul într-o pernă şi plâng până simt că-mi zvâcnesc venele din cap de durere sau, şi mai bine, până adorm. Trebuie să recunosc că n-am mai făcut asta de foarte mult timp, dar deh, toate au un început. Mi-am scos telefonul de pe silenţios şi mi-am dat seama că orice aş face am o singură soluţie: să aştept să sune Mika sau cineva de la spital şi să mă asigure că totul este bine.
Dar doare !

[Lust.]

Helăău. :] Puteam să nu apar aici ? Logic . . . că nu.

Well, am citit în întregime toate cele patru capitole de la începul, la sfârşit şi-mi plac în mod special fiindcă sunt lungi, deţin descriere interesantă, iar nu în ultimul rând, dialogul nu se duce spre sec, ci spre dinamic.
Chiar dacă am crezut ca alte fete că Diana va fi tipa care-l va salva pe Michael, n-a fost să fie. Ci aceea piţi' din toate unghiurile. Hm, acum mă întreb cine-o fi oare. . . [ oricum o bat ] ; scena în care a apărut m-a făcut să mă simt ca Diana. :]]
Acum, să vorbim 'niţel' despre personaje.
Michael: E un tip bine conturat. Atât fizic cât şi personalitatea. Se pare că-i genul de băiat inteligent, indiferent şi [ beat + drogat : )) ] care-şi trăieşte viaţa. Sau măcar are idee despre cum vrea s-o trăiască. Ce-mi pare rău e faptul că are aventuri. Urăsc chestiile de genul, dar merge. Trebuia să aibă o parte rea, nu ?
Diana: Păi, e conturată fizic, şi din câte am văzut i-ai dat o personalitate vulnerabilă. Pare să fie atinsă de orice ţine de Mika, şi uneori lasă totul pe faţă. Nu-i bine, adică...fă-o mai rea :]] . Să nu mai plângă atâta, că nu-i merge, nu ? Dar tipa în general e chiut, îmi place de ea şi doar jumătate din felul ei de-a fi. *smile*

Cu descrierea sentimentelor amândoi aţi mai putea lucra puţin, dar e ok şi aşa.
Păi, atât am avut de spus. Aştept continuarea cu muult-muult drag. Spor la scris !
*h.u.g.s*
>:D<

[madalyna_girl]

Am venit si eu pe aici . Imi place mult ficul , ideea este interesanta si originala .
Personajele sunt foarte bine conturate , se mai poate la sentimente putin .
Descriera este , dialog este , actiunea nu este grabita .
Prietenia dintre cei doi este interesanta , parca vad ca intre ei este mai mult decat o simpla prietenie . Mie imi place de Diana asa cum este , deci e ok , iar Michael nu imi place ca are aventuri , dar asta e . Si in legatura cu fata aia pitzi , ma cam enerveaza , adica vine si se da drept iubita lui .
Ati spus la inceput ca o sa fie si ceva fantasy mai incolo , deci de abia astept continuarea .

[Neko.]

Ei bine, se pare că voi lăsa un mic comentariu şi aici. Sincer, l-am citit de ceva timp, dar am uitat de el *sorry*, însă, dacă tot am dat de el din nou, voi lăsa acest comentariu.
Păi, îmi place să lucraţi amândoi la acest fic. După părerea mea vă descurcaţi destul de bine şi îmi place că nu faceţi capitole scurte. Nu îmi displace nici descrierea pentru că nu este aiurea folosită şi doar aşa, ca să fie acolo, iar de dialog nu am ce spune [ fără el ar fi cam plictisitor, nu degeaba dinamizează el acţiunea, nu? ]. Trecând peste asta, îmi place ideea [ doi prieteni foarte buni care ajung să se placă? I like it. Cam aşa se întâmplă mai mereu, ce să-i faci ; )) ].
Aa, Metal, din câte ştiu după fiecare linie de dialog trebuie să laşi blanc. Oo, şi după vorbirea directă, când apare vorbirea indirectă [ la replici mă refer ], chiar dacă apare semnul întrebării, al exclamării or something se începe tot cu literă mică. "-[]Vorbești serios, omule ? m-a întrebat.". Am văzut mai multe, dar ajunge un singur exemplu, nu? Aşa ... Vezi că şi înaintea punctelor de suspensie trebuie să laşi blanc { eu una aşa am citit în Ghidul ortografic, ortoepic şi de punctiaţie, dacă nu am dreptate îmi cer mii de scuze O.o }. Oricum, uite aici: "-[]Ne vedem mai încolo[]..." { am marcat prin paranteze, înţelegi tu }.
În rest n-am ce comenta la tine, Metal, idei bune ai, îmi place cum prezinţi totul, ce să mai, ar fi numai laude, dar ce rost are să mai zic.
La tine Abbeh îmi place că foloseşti blancul, deci aici n-am ce să-ţi reproşez, dar, ca şi Metal, amândoi faceţi această mică greşeluţă: "- Adică … A murit? l-am întrebat printre hohotele de lacrimi.". Anyway, se poate rezolva. Îmi place estetica de la ultimul capitol xD. Acum nu o să încep că nu aţi exprimat bine sentimentele personajelor deoarece nu mă pricep şi decât să critic aşa ceva [ la care n-am habar ], mai bine tac. :]
Well, personajele îmi plac. Atât Mika, cât şi Dia. Okay, poate Mika pare el un tip comun, dar nu mă deranjează. Ei bine ... i-aţi conturat exact cum v-a plăcut vouă, de ce să mă bag eu? =.= ... Poate pe parcurs îi veţi mai schimba dacă aşa consideraţi, aici este la latitudinea vostră.
Îmi place ideea, ador cum scrieţi, aştept continuarea [ ştiu că va fi ceva de-a dreptul uimitor ţinând cont că scrieţi foarte bine şi nu spun asta din politeţe, chiar aşa este. ] ...
So, Metal, aÅŸtept next`ul.
Multă inspiraţie la amândoi~! *hugs*

[Me�al.]

Mulţumim pentru comentarii şi scuzaţi întârzierea. But i'm here now.
Lectură plăcută!

Capitolul 5

Mă simţeam ca într-una din peliculele acelea proaste despre oameni paralizaţi sau în comă. Chiar regretam că am râs o singură dată de un idiot ce a stat adormit opt luni. Nu puteam să-l sufăr, dar acum înţelegeam clar prin ce trecea. Nu îmi puteam mişca deloc corpul, de parcă era paralizat şi nici nu puteam să-mi deschid ochii. Mintea îmi funcţiona bine şi, de asemenea, auzeam, dar celelalte funcţii îmi erau amorţite – sau poate chiar moarte. Auzeam o conversaţie în surdină şi sunetul tocurilor pe podea, dar nu ştiam ale cui erau. Sau măcar unde naibii mă aflam. Clar nu aveam să mai râd de oamenii din spitale. Oh, dar stai! Văzusem într-un episod din Hannah Montana, când venise verişoara mea la mine, o tipă în spital ce putea să vadă ce era în jurul ei, ieşind din propriul corp. Şi, vai Doamne, ce detestam serialul acela! Văzusem un singur episod, dar mi-a ajuns pentru întreaga mea viaţă. Deci ieşitul din corp nu e o opţiune. Decât dacă aş fi Hannah Montana, am concluzionat. Aşa că am rămas prins în propriul meu trup, gândindu-mă la Diana. Îmi şi imaginam cum se plimba cu Nate şi se sărutau. Îmi provoca greaţă imaginea aşa că mă gândeam la alte lucruri şi am reuşit să adorm.
Simţurile îmi reveneau încet, iar pieptul mă durea. Aveam gâtul uscat şi nevoia de apă îmi creştea cu fiecare secundă. Mă aflam în aceeaşi ipostază ca mai devreme, dar de data aceasta mă simţeam mai rău. Am simţit cum o mână caldă a atins-o pe a mea. Mi-a mângâiat pielea, unghiile sale false gâdilându-mă. Iniţial, am crezut că respectiva era Dia, dar m-am convins de contrariu. Atunci, cine putea fi ? Cu un efort mult prea mare, am deschis ochii atât cât era necesar pentru a putea privi. Lângă patul meu, stătea o piţipoancă. Cum mi-am dat seama aşa rapid? Din cauza faptului că oamenii normali – cu excepţia ei – nu aveau pretenţia de a arăta frumos într-un spital. De obicei, când eşti într-un asemenea loc, nu eşti preocupat de frumuseţe, dar se pare că în cazul ei nu se aplica. Era fardată în exces, iar faţa îi arăta precum o mască de la atâta machiaj. Cred că imaginea ei lângă patul meu m-a şocat atât de mult încât orice senzaţie de amorţeală mi-a dispărut. Ochii îmi erau larg deschişi şi mâna mea s-a mişcat rapid, înfăşcând paharul cu apă. Am luat lacom o gură ce m-a revigorat şi am privit-o din nou pe tipă. În alte circumstanţe, n-aş fi fost aşa de scârbit fiindcă era genul de târfă bună la pat şi cu care ori cine şi-ar dori să-şi petreacă noaptea. Însă, acum, îmi era greaţă şi-mi doream cu disperare să plece de aici.
-Pleacă. Uş, am şoptit, punând paharul la loc pe noptieră.
Tipa îmi mângâie mâna şi o strânse cu putere.
-Dragă poate că te-au drogat aşa de tare încât m-ai uitat, Mitch, spuse ea cu o voce senzuală.
-Michael, am corectat-o. Pleacă, am repetat, mai tare.
S-a opus din nou şi eu, enervat, am apăsat butonul roşu de lângă pat. În mai puţin de o secundă, o doctoriţă intră în încăpere alarmată. Mă întrebă ce am păţit, iar eu am rugat-o să o scoată pe tipă din salon fiindcă nu este iubita mea sau orice altceva. Asistenta a fost şocată când a văzut cu câtă repulsie o tratam pe piţipoancă, dar a scos-o târâş din salon. Când m-am trezit singur în camera aceea, am oftat uşurat. Însă uşile s-au deschis din nou, înăuntru intrând un bărbat în costum, trecut de prima tinereţe. S-a aşezat lângă pat, pe scaun, şi mi-a arătat o insignă. Era un detectiv.
- Michael Schwartz, nu? a întrebat, răsfoind nişte foi pe care le ţinea în mână. După ce am aprobat, a continuat: Ai fost găsit drogat şi în hainele tale nu s-a găsit nici un obiect ce te-ar putea incrimina. De asemenea, o adolescentă, Diana Muller, a spus că nu ai droguri în casă. A garantat. Eşti nevoit să ne spui unde ai fost drogat şi de către cine. Dacă nu, rişti să ajungi la închisoare.
Vocea îi era serioasă. Nu voiam să ajung la închisoare, dar nici să fiu cel ce a cauzat închiderea barului. Însă Diana încercase să îi convingă pe detectivi că sunt nevinovat şi că nu trebuie să ajung la închisoare. Nu o puteam dezamăgi. Nu pe ea.
- La Hellsmile. Barmanul din a doua tură, am spus gâtuit.
- Mulţumim, Michael Schwartz. De data aceasta ai primit doar un advertisment şi ţi-aş sugera să te ţii departe de necazuri.
- Da, domnule, am zis când el se îndrepta spre uşă.
Când ajunsese în cadrul uşii s-a oprit, privind înapoi. Avea un zâmbet pe chip şi mi-a spus cald:
- Diana era tare îngrijorată. Nu ştiu ce relaţie e între voi, dar mai bine ai suna-o. Plângea încontinuu.
La auzul numelui ei, parcă nimic nu mai conta. Nu îmi păsa decât de ea. Am luat repede telefonul, sunând-o. Voiam să o văd, să o strâng în braţe şi să-i spun că totul este în regulă.
- Dia? am întrebat când a răspuns.
- Mika?! Nu se poate! Eşti bine? Vin la tine imediat! a ţipat, închizând telefonul.
Era fericită. Mult mai bucuroasă decât m-aş fi aşteptat. Şi acest lucru mă făcea şi pe mine să zâmbesc, să fiu optimist. Acum trebuia să mă ocup de următoarea problemă de pe listă. Externarea. Nu voiam să stau în spitalul acesta încă o zi şi aş fi făcut orice doar pentru a putea pleca acasă. M-am ridicat din pat, dar fiindcă mă simţeam ameţit, a trebuit să mă sprijin de un perete. Am oftat, dar nu am vrut să renunţ. Trebuia să continui. Cu orice preţ. Am ieşit din salon, sprijinindu-mă de orice îmi ieşea în cale. Holul era aglomerat, plin de asistente şi diferiţi oameni cu probleme de sănătate – printre care, din păcate, mă număram şi eu. O asistentă, aceeaşi care a evacuat-o pe piţipoancă, a venit la mine, privindu-mă speriată.
- Domnule Schwartz, sunteţi încă sub efectul drogului şi de aceea trebuie să staţi în pat! a ţipat. A fost unul foarte puternic, so ştiţi, a continuat, prinzându-mă de mână pentru a mă ajuta să stau în picioare.
- Când pot să plec? am întrebat, ignorându-i spusele.
A părut uimită când mi-a auzit întrebarea. Ori niciun pacient nu voia să plece din spital, ori mă considera tâmpit că spuneam aşa ceva.
- Peste două sau trei zile, a spus, calmă.
- Nu! nici să nu vă gândiţi! am ţipat, disturbând pacienţii. Azi plec, am hotărât.
Femeia a dat din cap în semn că nu aveam voie. Am afişat o faţă descurajată şi am pus în aplicare Privirea de Căţeluş. Trebuia să funcţioneze! Asistenta a oftat, privindu-mă.
- Azi doar cu supravegherea părinţilor.
Perfect. Capitulase, dar mai exista o problemă.
- Nu sunt acasă. Sunt în delegaţie, am spus, afişând aceeaşi faţă de căţeluş.
- Sub supravegherea unui prieten? a întrebat, oftând.
- Eu! O să am eu grijă de el! s-a auzit un ţipăt.
Am vrut să mă întorc să văd cine vorbea, dar două braţe calde m-au strâns şi aceeaşi persoană m-a muşcat de gât atât de tare încât m-a făcut să gem. Era Dia, singura fată ce avea obiceul acesta. Mă strângea puternic în braţe şi am rămas aşa, nemişcat, bucurându-mă că se afla lângă mine. Asistenta mi-a dat drumul şi a spus că puteam să plec când doream. Însă nu o auzisem atât de bine fiindcă prezenţa Dianei mă înneca. Eram beat de fericire. Când mi-a dat drumul din îmbrăţişarea ce aproape mă sufocase, m-am întors să o privesc. Avea părul răvăşit, creionul negru întins prin jurul ochilor şi imaginea ei m-a amuzat teribil. Am întins uşor o mână, cu cealaltă sprijinindu-mă de perete, şi i-am şters urma neagră. A părut uimită de gestul meu, deşi nu înţelegeam de ce.
- Mika... hai să vorbim în salonul tău, a spus încet, prinzându-mă în braţe.

Când am ajuns înăuntru, m-am aşezat pe pat, privind-o. Era mult mai frumoasă decât mi-o aminteam. Ea s-a aşezat lângă mine, privindu-mă fericită.
- Ai să mă cerţi sau îmi vei spune de ce m-ai muşcat atât de tare de gât? Doare, am comentat, atingând locul.
- Păi, muşcătura a fost parte din pedeapsă. Dar de ce mama naibii te-ai dus acolo şi te-ai lăsat drogat?
Pentru că ţin prea mult la tine ca să te văd cu altul, am gândit. Ar fi sunat stupid, aşa că nu am răspuns. Mi-am trecut mâna peste muşcătura ce mă ardea şi îmi creea o senzaţie atât de plăcută. Însă tot durea. Am luat singura oglindă de pe noptieră, privindu-mi gâtul. Era roşu şi căpăta o culoare movulie.
- Dia! Mă învineţeşti! am apostrofat-o în glumă.
Sincer să fiu, îmi plăcea ce îmi făcuse. Dacă nenorocitul de Nate se bucura de majoritatea atingerilor ei, măcar să primesc şi eu ceva, oricât de mic ar fi fost. Nu mi-am dat seama până acum că eu nu puteam să stau fără ea. De parcă prezenţa Dianei era obligatorie, făcea parte din viaţa mea.
- Pentru că îmi aparţii, Michael Schwartz. Eşti numai al meu, s-a auzit vocea ei, rupându-mă din lumea mea.
Am rămas şocat când am auzit ce a spus. Nu îmi venea să cred. Era practic imposibil aşa ceva. Poate visam. Mi-am ciupit mâna, convingându-mă astfel că era realitatea. Un adevăr atât de dulce şi cald şi... minunat. Mi-am trecut degetele peste muşcătură şi am simţit şocuri electrice prin întregul meu trup. Însă nu am putut să nu întreb:
- Åži Nate?
S-a întristat puţin şi ştiam că exista o poveste.
Acum aveam să aflu cine conta mai mult pentru ea – Nate sau eu.