Dragoste purtata de vant

[Monica Wksv]

Capitolul 4: Iluzii


M-am dus acasa nervoasa si suparata. Cat de proasta pot sa fiu? De ce nu mi-am dat seama mai devreme ce urmareste? De ce nu mi-l pot scoate din minte?
Am izbucnit dintr-o data in plans, ca un copil prostanac si mototol. Nu pot accepta asta. Nu pot accepta ca m-a schimbat. Trebuie sa fiu eu din nou. Nu imi pot permite sa raman asa. Trebuie sa fac ceva, dar pur si simplu nu imi dau seama ce.
Tot gandindu-ma nu mi-am dat seama cum am ajuns in fata usii. Mi-am sters cu demnitate lacrimile, apoi am intrat. Am salutat-o pe mama, pe sora mea si pe Jack, care discutau. M-am prefacut sa sunt obosita si am pasit incet catre dresing, dandu-mi jos rochia rosie, bijuteriile si manusile albe ce erau ude, datorita lacrimilor mele ce pareau ca momentan s-au oprit. M-am imbracat in halatul albastru si m-am dus in camera mea.
Am deschis usa si parca am auzit un ras. Cand m-am intors in patul meu era Bobby, stand intins si citind o revista.
Am inceput sa il acuz din nou pentru ce mi-a facut, iar apoi am tipat de cateva ori. Din fericire nu m-a auzit nimeni, pentru ca zgomotul nu a fost atat de puternic. Agitandu-ma, mi-am dat seama ca „disparuse” si ca a fost o iluzie. M-am intins pe patul meu „regal”, mare si moale pe care era asternut un cearceaf alb, incercand sa ma linistesc, spunandu-mi ca nu a fost in camera mea, ca nu ranjea diabolic, si ca nu disparuse la fel de inexplicabil cum a venit, insa nu am reusit sa ma calmez.
Am inceput sa ma gandesc la altceva, ochii mei fiind atintiti pe tavanul gri, spre lumina puternica ce o emana lustra, incercand sa ma gandesc la ce voi face maine, insa de fiecare data cand incercam sa-mi imaginez ceva, cumva aparea si Bobby. Ochii mei s-au atintit spre fereastra care avea trase jaluzele rosii, uitandu-ma la Simon si la Anne. Am luat telecomanda de jos, de langa pat si am stins lumina sa nu observe ca ma uit la ei. Se sarutau, vorbeau...erau fericiti, iar asta nu era ceva greu de observat. Dorinta surorii mele de a se marita mi se parea ridicola, insa acum priveam aceasta ambitie cu alti ochi. Alt sentiment mi se strecura in minte, insa nu-mi dadeam seama ce era acel sentiment. M-am intors pe partea cealalta, tinand strans perna sub mine. Imi dadeam seama ce inseamna dragostea si cata nevoie ai de ea. Dar eu nu am nevoie. Nu pot avea nevoie de aceasta obsesie ridicola. Nu suport ideea pur si simplu. Eu sunt o fata „Jos cu dragostea”. Sunt diferita de celelalte, care vor iubire si casatorie,...copii si toata gama. Eu nu vreau asta. Poate daca barbatii ar fi diferiti...oricum in ochii mei sunt niste sobolani impanati. Se cred „tari”, vor sa atraga atentia fetelor, apoi vor mai mult de la ele, si mereu mai mult, iar apoi se simt...folositi...
M-am pierdut in ganduri pana am adormit. M-am cufundat in vise adanci. Mai multe imagini imi rulau prin minte. Stiu doar ca Bobby era acolo, multe imagini tot rulau, dar in afara de chipul lui nimic nu era clar.
Cand m-am trezit, langa usa statea el, privindu-ma, ridicand o spranceana si zambind strengareste. Avea un chip mai placut decat cu o seara inainte. Am incercat sa ma gandesc ca totul e o inchipuire, insa parea atat de real. Mi-am intors privirea pentru o secunda, iar cand m-am uitat din nou inspre usa disparuse, asa cum se intamplase si cu o seara inainte. Poate gasisem „cheia”. Poate ca solutia e sa nu ma mai uit la el, sa nu-l mai privesc in ochii lui negrii si patrunzatori, in care ma pierd de fiecare data.
M-am ridicat din pat, si am vrut sa ies din camera, insa o voce cunoscuta sopti: „Unde ai de gand sa pleci? Acum nu ma mai iei cu tine?”
Am tresarit, dar de data asta nu mai aveam unde sa ma uit, pentru ca doar vorbea.
Mi-am vazut de drum, indreptandu-ma spre dresing. Am zarit usa, ce era deschisa, si am alergat, in speranta ca nu voi mai fii „bantuita”, insa cand am ajuns acolo m-am impiedicat de prag, lovindu-ma la cap in ceva ascutit. Siroaie de sange au inceput sa-mi invaluie chipul alb...