Hello guys. Am revenit si eu cu un ficulet. Sper sa va placa, mi-am dat silinta. Poate nu va place, va omor. :]]
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din animeul/mangaul Naruto, inafara de cele create de mine, si nu profit de pe urma acestora.
Cand eram mica mereu credeam, si eram sigura ca lumea este precum un loc minunat, sfant. Ca toti sunt gata sa te ajute in orice minut din viata ta, ca exista dragoste si ca indiferent de ce culoare, natie, religie suntem ne vom iubi mereu. Dar totul a fost o iluzie, un adevar neadevarat, o speranta creata de inconstientul meu. Credeam.... Acum totul s-a schimbat, a devenit un iad, exact opusul a ce gandeam. Dar nu intotdeauna ce gandim este si adevarat, pentru ca totul este doar o masca. Oamenii, populatia, aceste animale superioare sunt niste prefacuti, mai buni decat orice actor. Se prefac atat de usor ca iti vor binele iar in urmatoarea clipa cand le-ai acceptat increderea, arunca in tine cu pietre, bolonavi si mii de fapte ce te sfasie in bucatele.
" Zumm. Zumm." Imediat ce sunetul s-a facut auzit, toata lumea a inceput sa tipe, sa fuga, sa-si traga langa ei rudele, copii, si sa scape de cea ce urma. Simt cum sunt impunsa pe la spate, corpul meu dezechilibrandu-se cazand pe pamantul meu natal, cel ce a ajuns scrum. Visele, dorintele, bunatatea, dragostea, pacea au fost arse si au ajuns scrum, iar eu acum il inghit. Din instinct imi duc mainile in fata, gata sa ma sprijin in ele pentru a evita un posibil accident.
- Sakura ? Domnule mi-ati vazut fica ? Are acelasi par ca al meu. Domnule ?! aud o voce, una ce este mai importanta decat toate celelalte. Domnule ! Doamna, va rog mi-ati vazut fiica ? Va rog mult de tot, sunt disperata.
Cineva ma striga, cineva ma cauta si ma iubeste cu adevarat. Mama. Fiinta care mi-a dat viata, si care m-a adus pe aceasta lumea atat de cruda fara intentie dar care a tinut, si continua sa tina sa ma apare de toate aceste rele. Este ingerul meu, mama mea, prietena mea, si o parte din mine. O parte de care sunt indispensabila. Daca nu ar fi ea, nu as mai putea face un pas deoarece as fi moarta. Este inima mea, si singura care imi da puterea sa fac urmatorul pas, indiferent de situatie.
Cu toata forta mea foarte putin ma ridic in ghenunchi, si dupa in picioare privind in jurul meu, prin multimea de oamenii disperati, dupa mama mea. Nu este chiar asa de greu de indentifica, este mai speciala decat restul, moral cat si fizic. Dar acum, fizicul este cel ce ma intereseaza. Par roz, natural, de necrezut, un corp simplu dar placut la vedere.
- Sakura ! Scumpo ?! aud din nou glasul acela atat de cunoscut, imposibil de nerecunoscut.
- Mama !! Tip ridicand mana ca sa ma pot face mai vizibila pentru ochii ei, ce din pacate sufera din cazua varstei si a muncii epuizante.
Cred ca totul se poate schimba intr-o secunda, ca totul este imprevizibil. Dar ca asta sa se intample nu m-am gandit niciodata, nu credeam vreodata sa patesc asa ceva, acum si in aceasta secunda. Privesc blocata in timp ce totul se misca in jurul meu exact ca atunci cand pui stop unei melodii cum mama apuca sa ma priveasca fericita si speriata, cazand pe pamantul pe care am m-am nascut, am crescut.
- Nu ! Nu poate sa se intample asta. Mama, tip. Un tipat de negare a ce vad, nu de dorinta. Fara sa-mi mai pese ca se aud impuscaturii si acel zumzait este tot mai strident. Nu-mi vine sa imi cred ochilor. Mama mea este in fata, prabusindu-se la pamant, lumea continuand sa fuga chiar daca aproape o calcau in picioare. Doamne unde ne aflam ?
Cam asta ar fi. Hope you like. ^^
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din animeul/mangaul Naruto, inafara de cele create de mine, si nu profit de pe urma acestora.
Dragoste prin praf de pusca.
~ Chapter 1. ~
" This is the end.. But it's start now."
~ Chapter 1. ~
" This is the end.. But it's start now."
Cand eram mica mereu credeam, si eram sigura ca lumea este precum un loc minunat, sfant. Ca toti sunt gata sa te ajute in orice minut din viata ta, ca exista dragoste si ca indiferent de ce culoare, natie, religie suntem ne vom iubi mereu. Dar totul a fost o iluzie, un adevar neadevarat, o speranta creata de inconstientul meu. Credeam.... Acum totul s-a schimbat, a devenit un iad, exact opusul a ce gandeam. Dar nu intotdeauna ce gandim este si adevarat, pentru ca totul este doar o masca. Oamenii, populatia, aceste animale superioare sunt niste prefacuti, mai buni decat orice actor. Se prefac atat de usor ca iti vor binele iar in urmatoarea clipa cand le-ai acceptat increderea, arunca in tine cu pietre, bolonavi si mii de fapte ce te sfasie in bucatele.
" Zumm. Zumm." Imediat ce sunetul s-a facut auzit, toata lumea a inceput sa tipe, sa fuga, sa-si traga langa ei rudele, copii, si sa scape de cea ce urma. Simt cum sunt impunsa pe la spate, corpul meu dezechilibrandu-se cazand pe pamantul meu natal, cel ce a ajuns scrum. Visele, dorintele, bunatatea, dragostea, pacea au fost arse si au ajuns scrum, iar eu acum il inghit. Din instinct imi duc mainile in fata, gata sa ma sprijin in ele pentru a evita un posibil accident.
- Sakura ? Domnule mi-ati vazut fica ? Are acelasi par ca al meu. Domnule ?! aud o voce, una ce este mai importanta decat toate celelalte. Domnule ! Doamna, va rog mi-ati vazut fiica ? Va rog mult de tot, sunt disperata.
Cineva ma striga, cineva ma cauta si ma iubeste cu adevarat. Mama. Fiinta care mi-a dat viata, si care m-a adus pe aceasta lumea atat de cruda fara intentie dar care a tinut, si continua sa tina sa ma apare de toate aceste rele. Este ingerul meu, mama mea, prietena mea, si o parte din mine. O parte de care sunt indispensabila. Daca nu ar fi ea, nu as mai putea face un pas deoarece as fi moarta. Este inima mea, si singura care imi da puterea sa fac urmatorul pas, indiferent de situatie.
Cu toata forta mea foarte putin ma ridic in ghenunchi, si dupa in picioare privind in jurul meu, prin multimea de oamenii disperati, dupa mama mea. Nu este chiar asa de greu de indentifica, este mai speciala decat restul, moral cat si fizic. Dar acum, fizicul este cel ce ma intereseaza. Par roz, natural, de necrezut, un corp simplu dar placut la vedere.
- Sakura ! Scumpo ?! aud din nou glasul acela atat de cunoscut, imposibil de nerecunoscut.
- Mama !! Tip ridicand mana ca sa ma pot face mai vizibila pentru ochii ei, ce din pacate sufera din cazua varstei si a muncii epuizante.
Cred ca totul se poate schimba intr-o secunda, ca totul este imprevizibil. Dar ca asta sa se intample nu m-am gandit niciodata, nu credeam vreodata sa patesc asa ceva, acum si in aceasta secunda. Privesc blocata in timp ce totul se misca in jurul meu exact ca atunci cand pui stop unei melodii cum mama apuca sa ma priveasca fericita si speriata, cazand pe pamantul pe care am m-am nascut, am crescut.
- Nu ! Nu poate sa se intample asta. Mama, tip. Un tipat de negare a ce vad, nu de dorinta. Fara sa-mi mai pese ca se aud impuscaturii si acel zumzait este tot mai strident. Nu-mi vine sa imi cred ochilor. Mama mea este in fata, prabusindu-se la pamant, lumea continuand sa fuga chiar daca aproape o calcau in picioare. Doamne unde ne aflam ?
Cam asta ar fi. Hope you like. ^^