Dorinte periculoase

[She]

o.o Comentasem si capitolul 11. >.< Din cate stiu nu era spam, dar in fine. : | Mi-au placut ambele capitole, amandoua au fost interesante si paragrafele alea de la inceput, ca de obicei geniale. Abia astept sa vad ce o sa se mai intample. Ma rog, eram sigura ca aia e o capcana. I mean, cum sa te increzi intr-un strigoi in situatia respectiva? o.O
Asaaa. Naratiunea, decrierea, dialogul au fost bune. Nu imi amintesc sa fi vazut greseli. : -? Poate in capitolul 11, nu mai stiu sigur. Dar oricum cel mai probabil erau de tastare.
Paiii~ succes in continuare, multa inspiratie si ce mai vrei tu. Si daca dispare si comentariul asta, sa stii ca eu citesc. : o3 xD : )) [ceea ce e aiurea, pentru ca daca dispare, tu n-o sa vezi ce zic eu p`aici si n-o sa stii ca eu tot citesc, dar in fineeee, asta e partea a doua. = ))]

[Me�al.]

N-am mai trecut de mult p - aici. x D De fapt, n-am prea avut timp de scris fiindca scoala imi acapareaza tot timpul liber. Imi pare rau si o sa incerc sa scriu mai des. ^^
Multumesc pentru comentariu, She, si ma bucur ca mai am un cititor * big hug * .
Am venit si cu intarziata continuare ce nu este prea... stralucita, dar sper sa fie buna de ceva. xD
Lectura placuta !
P.S. : Mai sunt cateva capitole si cred ca termin povestea. Nu stiu sigur inca.

Capitolul 13

Treisprezece numarul cu ghinion. Multi cred ca acest numar poarta ghinion, altii ca este doar un simplu zvon. Si totusi, ce sa crezi ? Daca ai uneori noroc pe aceasta data, dar si noroc ? Dar de ce treisprezece este ziua cu ghinion si nu alt numar ?

*

Nu mi-am dat seama cand parasisem lumea reala, dar m-am trezit in camera pe care o imparteam cu Kail. Langa patul meu statea Miranda, alaturi de ceilalti prieteni ai mei. Incetul cu incetul, imi aminteam ce se intamplase si m-am ingrozit. Imi aminteam de Razvan si asta durea tare de tot. El fusese cel mai bun prieten al meu si, odata cu moartea sa, parca si jumatate din mine s-a stins. Cred ca aveam o fata total terorizata fiindca Miranda ma privea speriata.
-Cum te mai simti ? A intrebat Kail.
Era o intrebare ce o punea fiindca voia sa vad ca-i pasa, nu ca n-ar stii ca ma simt oribil. Am dat din cap in semn de negatie si n-am mai spus nimic. Cuvintele n-ar fi insemnat nimic, doar niste vorbe neimportante. Ma durea trupul. De fapt, nu ma durea, doar imi era amortit si capul imi bubuia. Brusc, o intrebare mi-a sagetat prin minte si am reusit, cu greu, sa o rostesc:
-Unde e Razvan ? Vreau sa-l vad.
-Nu poti sa-l vezi. A fost inmormantat mai devreme.
Crystal vorbea soptit si regretul i se citea pe fata. Totusi, n-am putut sa ma abtin si am inceput sa urlu:
-Poftim ? ! A fost inmormantat, iar eu nici n-am putut sa-l vad pentru ultima oara ? De ce ? si unde e mormantul ala ? Daca tot n-o sa-l vad fara a folosi forta, atunci o sa-l dezgrop eu insumi !
Da, eram extrem de socat si revoltat. De ce sa-l fi ingropat cand eu nici macar nu-mi luasem adio? Ce tampenie !
-Nu poti. A fost inmormantat prin obiceiul vampirilor. Ars pe rug, iar cenusa sa a fost luata de adierile de vant, mi-a spus Kail.
Acest lucru m-a lasat total mut. Citisem prin carti ca asa sunt inmormantarile vampirilor, dar totusi, era imposibil. Nu-mi venea sa cred ca prietenul meu cel mai bun a fost ars pe rug. Am lasat capul in jos, strangand cearceaful alb cu putere. Ma simteam total neputincios. Miranda mi-a pus mana pe umar, iar eu am tresarit, de parca s-ar fi intamplat cine stie ce.
-Ne pare extrem de rau, dar sa stii, Alex, ca toti am pierdut cate o persoana draga cand am venit la scoala asta.
Nu mi se parea cine stie ce alinare, dar am ramas tacut stiind ca incercau sa ma binedispuna. Nu stiu cat timp am stat toti in camera fara sa vorbim, dar cred ca a durat mult. Eu priveam pierdut asternutul, in timp ce-mi aduceam aminte, incetul cu incetul, toate intamplarile minunate dintre mine si Razvan.

In octombrie, acum multi ani, Razvan venise pentru prima data la scoala noastra. A intrat diriginta vesela in clasa, zicandu-ne ca avea sa ne prezinte un coleg cu totul si cu totul special. Toti am asteptat cuminti, in timp ce noul membru al colectivului isi facea aparitia. Se vedea clar ca nu era ca noi, ca nu era american, iar asta nu le-a convenit multor colegi. Chiar daca eram cu totul diferiti, stand in aceeasi clasa, iar el stiind foarte bine engleza, ne-am imprietenit. Ne intelegeam destul de bine si nu-mi pasa defel ca el nu era american.
O luna mai tarziu, ne aflam in fata scolii dupa ore asteptand sa se faca culoarea verde la semafor. Eram alaturi de Razvan si alti cativa colegi si vorbeam despre nenumarate chestii infime. Eu eram cu totul absorbit de discutia noastra si n-am observat cum o masina mica venea cu viteza spre noi. Toti ceilalti fugisera, iar eu mergeam normal, nesesizand pericolul. Dintre toti colegii care erau cu mine, numai Razvan a sarit si m-a tras de mana inainte ca masina sa ma loveasca. Acesta a fost lucrul ce a sudat cu adevarat prietenia noastra.

Revenindu-mi din starea aceea ciudata, i-am privit pe prietenii mei. Stateau cu niste fete triste si ma priveau. Lucrul acesta ma deprima si mai mult. Totusi, prin minte mi-au trecut vorbele lui Razvan cand imi murise bunicul: Nu fii trist. Chiar daca, din pacate, nu mai este printre noi, el te mai vede inca si este prezent mereu in inima ta. Si nu cred ca si-ar dori sa te vada asa de trist. Intr-un fel avea dreptate. Trebuia sa ma bucur ca avusesem un asa bun prieten, ca fusese alaturi de mine, ca meritasem un asemenea amic. Ce ma durea extrem de tare era faptul ca el ma salvase de la moarte, iar eu, cand incercasem, dadusem gres. Desigur, el ma salvase de la un accident de masina, iar eu nu am putut sa-l apar de un strigoi.
-Haideti sa mergem la un suc, am spus cu o voce cat de cat voioasa.
Toti amicii mei m-au privit ciudat, uimiti. Sincer sa fiu, daca as fi in locul lor, aceeasi expresie mi s-ar fi intiparit pe fata.
Pe drumul nostru spre mica terasa amenajata in afara cladirii, am stat sa cuget la cele intamplate. Ma gandeam necontenit la acel strigoi si la Razvan. Incercam sa ma mint pe mine insumi, sa-mi spun ca amicul meu nu murise, ci ca era la fosta mea scoala si n-aveam sa-l mai vad vreodata. Totusi, nu-mi iesea defel si, intr-un tarziu, am renuntat. Un singur lucru ma bantuia : ce le spusesera cu adevarat parintilor lui ? Nu aveam nici cea mai vaga idee, dar cu siguranta nu-i spusesera ca copilul lor fusese ucis de un strigoi.
Ajunsi la terasa, ne-am asezat la o masa, iar Kail s-a dus sa ne ia sucurile si mie o inghetata de ciocolata in forma de sendvis. M-am sprijinit de speteaza scaunului si am cascat. Nu-mi era somn, dar creierul meu avea nevoie de oxigen. Cand s-a intors adolescentul la masa, mi-a intins doza de Coca Cola si inghetata. S-a asezat pe scaun si a privit prin curte. Era miezul noptii, probabil, si afara era destul de cald. Am luat o gura din doza si am privit stelele ce straluceau precum niste diamante pe cer.
-Ia uite ce tip! A spus Kail aproape tipand.
Ne-am uitat toti in aceeasi directie si am putut vedea un adolescent cu parul castaniu, ondulat si lung. Era inalt si mi se parea ca era cu un an mai mare ca noi. Totusi, in acel moment am fost sigur ca Kail era gay. Mi se parea relativ ciudat, dar ma bucuram ca nu aveam sa ma bat cu el pe cine stie ce tipa.
-Ia te uita, Kail si-a gasit o noua bucatica ! A spus Crystal in timp ce radea zgomotos.
Prietenul meu i-a aruncat o privire urata si a intrebat-o pe Alice cine era tipul. Aceasta nu a stat mult pe ganduri si i-a raspuns amuzata:
-Michael Starrey. E cu un an mai mare ca noi si e cel mai bun scriitor din campus.
Mi-am desfacut ambalajul de la inghetata si am inceput sa mananc din ea, privindu-i pe amicii mei ce faceau misto de Kail. Saracul. Nu era usor sa fii homosexual, dar se vedea clar ca fetele nu aveau nimic impotriva inclinatiilor lui sexuale.
Deodata, am vazut hartia ce se afla in inghetata mea. Am suierat o injuratura si am scos-o de acolo. Acum, toata atentia prietenilor mei era concentrata asupra mea. Am privit din nou nenorocita aia de hartie si am observat ca pe ea era scris ceva. Cine s-ar fi gandit sa-mi trimita un mesaj in... inghetata ? Doamne, ce oameni ( sau, mai bine spus, neoameni ) ciudati.
-Un bilet in inghetata, am spus razand.
Spre deosebire de vadita mea amuzare, ceilalti devenisera rigizi, de parca cine stie ce chestie s-ar fi intamplat. Miranda mi-a smuls biletul din mana si a inceput sa-l citeasca atenta. Dupa ce a terminat, i l-a dat si celorlalti vampiri, ultima ce a citit fiind Alice. Aceasta i-a aruncat o privire plina de subinteles Mirandei, aceasta exclamand:
-Oh, Doamne !

[Me�al.]

No one ? Okay then. I m here with the next chap.
Lectura placuta !

Capitolul 14

I-am privit uimit putin timp, dupa care m-am incruntat, dorind sa-i fac sa vorbeasca. Uram sa fiu exclus dintr-un anumit lucru biletelul infiorator fiind gasit in inghetata mea. Am asteptat putin, cat cei patru susoteau ceva am uitat sa precizez ca vampirii vorbeau mult prea incet ? - si m-am enervat, smulgand biletelul din mana Mirandei.

Omule A.,

Poti sa alegi calea usoara sau pe cea sangeroasa. Alegerea iti apartine, dar esti nevoit sa te hotarasti pana la rasarit, mai exact, cu o ora inainte de acesta. Poti sa ni te predai noua fara sa curga nici o picatura de sange ( exceptie facand al tau ) , ori avem sa iti omorat prietenii in fata ochilor tai nedezvoltati de muritor. Stim cum ii cheama si unde locuiesc, deci nu o sa fie prea greu sa-i gasim.
Alegerea e a ta.
Elhomerii.

Am ramas cu gura cascata si i-am privit pe cei patru amici. Toti se uitau atenti la mine, dorindu-si probabil ca eu sa nu fi citit biletul. Kail se concentra citindu-mi gandurile, dar nu parea deloc surprins de ce auzea. Ma tot gandeam cat de ingrozit as fi daca mi-as vedea toti prietenii ucisi in fata ochilor mei. Ar fi fost cel mai teribil lucru. Stiam prea bine ca n-aveam sa-i mai vad vreodata, dar macar sa stiu ca nu eu eram cauza mortii lor. Pentru mine, era bine sa stiu ca macar erau in regula. Si atunci m-am hotarat sa-ntreb:
-Deci Elhomerii doresc sa ma transforme in strigoi pentru ca sangele meu este special si as fi unul dintre cei mai puternici strigoi existenti, nu ?
Crystal si Alice au dat simultan din cap in semn de aprobare.
-Dar daca as deveni vampir ? Daca, ca strigoi as fi puternic, atunci la fel as fi si ca vampir, nu ?
Miranda deveni ingandurata si, dupa ceva vreme, vocea ei rasuna:
-Asa ar fi logic. Totusi, trebuie sa stim ritualul pe care vor sa-l foloseasca Elhomerii.
Nu am inteles deloc ce voia sa spuna. Prin carti citisem doar ca un vampir trebuie sa-mi suga sangele si sa-mi bage inauntru putin din sangele sau. Nimic mai mult. Spre deosebire de mine, ceilalti intelesesera ce a spus Miranda. Alice parea ca stia tot ce trebuia asa ca a fost poftita de Kail sa ne spuna ce parere avea.
-Cert este ca nu putem sa aplicam transformarea cea simpla fiindca asta ar insemna sa-i dam mai mult sange de vampir lui Alex si el are nevoie de foarte mult din al lui. Exista un proces foarte complicat, dar cred ca are sanse de reusita. Vampirul ce are sa-l transforme pe Alexander trebuie sa suga o mica parte din sangele sau, iar cealalta parte trebuie pusa in niste sticle. Dupa ce el este golit de serul rosiatic - m-a infiorat felul in care a spus-o - vampirul trebuie sa-i dea sa bea cat sange are nevoie pentru a fi transformat, plus cel cu gena lui. Asa, probabil, are sa devina vampir. Dar intrebarea la care trebuie sa raspunzi este : tu vrei cu adevarat sa devii un vampir ?
-Da, Alex, nu ai sa-ti mai vezi prietenii umani un timp indelungat si, poate, cand te vei intoarce printre oameni, ei nici nu te vor mai recunoaste. Chiar vrei sa te sacrifici pentru ei ? A intrebat Miranda.
Intrebarea ei m-a pus pe ganduri, dar, undeva in minte, stiam ca trebuia sa fiu transformat in vampir. Chiar daca nu pentru prietenii mei umani, atunci pentru cei inumani. Elhomerii pareau ei doar niste strigoi normali cu un nume deosebit, dar eram sigur ca erau periculosi. Si chiar daca nu aveau sa recunoasca, ei erau un pericol si pentru vampirii normali. In fond, toata viata mea imi fusese o oarecare frica de lucrurile noi si niciodata nu-mi dorisem sa-mi dau viata pentru cineva.Totusi, dupa nefericita intmplare ce m-a marcat pe viata, nu-mi era frica sa devin ceva nou.
Trebuia sa-i protejez pe prietenii mei umani si pe vampirii ce m-au sustinut.
Trebuia sa o apar pe Miranda.
-Da, asta vreau, am spus intr-un tarziu.
Dupa raspunsul meu, lucrurile s-au derulat foarte repede. Kail a chemat-o pe directoare si i-a spus ce aveam de gand sa facem, iar aceasta nu a fost de acord din prima. Intr-un tarziu a cedat argumentelor noastre extrem de convingatoare. Trebuia sa ne miscam foarte repede fiindca aveam timp pana la rasarit si nu mai aveam mult timp. Toti cei din jurul meu se agitau nebuneste prin curte, iar eu stateam si-i priveam atent simtindu-ma ciudat ca nu-i ajutam. Directoarea mi-a spus ca trebuia sa ma odihnesc fiindca aveam mare nevoie de asta dupa transformare si, fiind un ordin direct, nu am putut sa ma impotrivesc.
Asa ca am ramas pe scaunul de la terasa, gandindu-ma la cum va fi viata mea dupa transformare. Oare aveam sa-mi amintesc de Razvan, Ioana ? Oare aveam sa devin un monstru ce traia doar pentru placerea de a bea sange ? Sau, mai exact, ce voi fi ? Toate intrebarile acestea ma bantuiau, dar stiam prea bine ca hotararea fusese deja luata si nu mai puteam da inapoi.
-Poftim.
M-am uitat spre persoana ce-mi vorbise. Era Miranda care-mi intindea I-podul. Probabil ca aflase de la Alice sau Kail ca eram putin ingrijorat. L-am luat si i-am multumit, ea plecand sa-si termine treaba, dar nu inainte sa ma sarute pe obraz. Am ramas putin uimit de gestul ei, dar n-am lasat sa se vada. Mi-am pus castine in urechi si am dat play melodiei Highway to Hell de la AC/DC. Era una dintre cantecele mele preferate si, nu stiam de ce, dar ma linistea. Incet, mi-am lasat mintea sa hoinareasca in diferite directii. In minte mi-a venit un nume ce-mi dadea fiori pe sirea spinarii.
Miranda.
Ne cunosteam de ceva timp si ma simteam din ce in ce mai atras de ea. Niciodata nu fusesem foarte norocos in dragoste, fiind un capricorn adevarat. Niciodata nu spuneam cuiva ce simteam, decat atunci cand eram sigur ca nu aveam sa fiu dezamagit. Si asa, imi pierdeam mare parte din iubirile adevarate. Pe langa acest lucru, aveam ascendent in leu, zodie ce ma facea sa fiu un Don Juan. Totusi, nici de data aceasta nu puteam sa-i spun fiintei care-mi placea ca nutresc sentimente pentru aceasta. Acela era un lucru ce-l detestam din tot sufletul. Si totusi, ma innebunea incetul cu incetul fata asta. Nu era vorbareata si spunea ceva doar cand era neaparata nevoie, era sora cu sarcasmul in unele momente si, alteori, era o persoana dura si impasibila. Dar nu mi-a fost niciodata greu sa vad mai departe de aparente, sa o vad pe Miranda cea adevarata. Nu era asa dura precum dorea sa fie, dar era o persoana ce-si masca extrem de bine sentimentele.
Am stat sa ma gandesc la ea mult timp. De fapt, nici nu stiam cat. Am revenit printre oameni cand Crystal m-a informat ca toate pregatirile fusesera gata. Mai erau sase ore si ceva pana la rasarit, destul timp dupa parerea tuturor. Am fost asezat pe unul din scaunele alea ce se gaseau in fiecare salon unde muncea un dentist, dar acesta era complet intins si se asemana cu o masa de operatie. Miranda s-a asezat la capul meu, luandu-mi-l in poala ei. Mi-am inchis strans ochii si am inghitit in sec, imbratisand toate sentimentele umane ce ma cuprindeau.
Era un cocktail de sentimente.
Ultimul atat de uman.

[Chio*]

Hei!

iti citesc de ceva vreme fic`urile. Dar asta e WOW!!
Imi place enorm de mult ideea...am vazut in cateva comm`uri cum ca ar semana cu Twilight. Am citit cartile lui Mayer. Chiar nu seamana deloc. (dar vorba aia...daca e cu si despre vampiri...gata e copie dupa Twilight) :]]
Sa revenim la capitol.
Descrii totul cu foarte multe detalii...in unele capitole ai cam grabit lucrurile...dar ai revenit si totul e ok:)
imi place enorm de mult modul tau de a scrie si de a vedea lucrurile:)

Bafta la scris...si sa stii ca am citit si am sa citesc fiecare capitol..cu sufletul la gura=P~

Te rooog pune repede next`ul:X

[♥ Iepuras♥]

Isteata de mine,nu a mai trecut pe aici dar am avut ce sa citesc.Mi-au placut capitolele si ca de obicei acele paragrafe care le pui la inceput.Le ador.
Ai descriere,dialogul nu e sec si se imbina perfect dupa parerea mea.E genial ficul tau.

Te rog sa pui continuarea mai repede.Si la fel am patit si eu ca She...imi dispare commul.Dar in fine.
Mult noproc in continuare si pune mai repede next-ul.
Ja ne!:bye:

[Me�al.]

Multumesc pentru comentarii ! Am venit cu un nou capitol ce sper sa va placa.
Lectura placuta si va astept parerile !

Capitolul 15

Fiecare dorinta are un pret.

Durerea ce m-a cuprins a fost una blanda la inceput, ce mi-a oferit o senzatie atat de stranie si, totodata, cunoscuta. Ma simteam asa bine, endrofinele intrandu-mi in sange. Dar, brusc, senzatia de placere se oprea o perioada si revenea din nou, mai apoi. De parca vampirul ar fi avut nevoie de pauze. Cu timpul, incepeam sa simt o goliciune in intreg corpul, de parca ceva vital mi-ar fi lipsit. Nu mai gandeam normal, ci prin minte imi cutreierau tone de lucruri ce nu aveau cine stie ce sens. Apoi am simtit cum imi erau turnate in gura lichide si, involuntar, le inghiteam si-mi placea teribil. Mintea imi devenea lucida, imi simteam din nou membrele si o putere uriasa mi-a invaluit corpul. Dupa ce nu am mai avut ce lichid sa inghit, am deschis ochii, privind in jur. Puteam sa observ detalii ce nu mi le imaginasem vreodata. De asemenea, auzul mi se imbunatatise considerabil. Auzeam cele mai mici susoteli, respiratiile sacadate. Era asa de diferit si fascinant. Dar totul a fost intunecat de puterea ce-mi zvacnea prin vene. Ma simteam atat de puternit incat am reusit sa rup creanga unui copac fara nici cel mai mic efort. Simteam o furie uriasa, nu ma puteam concentra. Doream sa rup, sa distrug tot ce vedeam in fata ochilor. Mai multe perechi de maini mi-au atins bratele si ma trageau inapoi, doreau sa ma opreasca, dar in zadar. Le-am inlaturat intr-o clipita, fara sa ma chinui. Apoi, am rupt o alta craca a unui copac si am aruncat-o spre persoanele ce incercasera sa ma opreasca mai devreme. Desigur, vampirii s-au miscat mult mai rapid si n-au fost atinti de bucata de lemn. Am vrut sa ma duc sa distrug altceva, sa profit de puterea nimicitoare ce o posedam, dar vocea unei persoane m-a facut sa incremenesc.
- Alexander !
M-am intors si am vazut-o pe Miranda cum statea fata-n fata cu mine, privindu-ma atenta. O senzatie ciudata mi-a invaluit intreg trupul si puterea ce nu-mi daduse pace pana acum s-a linistit. Dar nu s-a calmat deloc, ci actiona precum un intrerupator. O data ma lovea cu o putere uriasa, apoi se domolea si parca disparea. Se juca cu trupul meu. Am strans degetele-n pumn si am vrut sa o lovesc, dar ea a actionat mai rapid, unindu-si buzele cu ale mele. Din acel moment, am putut sa-mi controlez puterea si m-am lasat purtat de acel sarut ce era atat de intens. Observasem ca toate trasaturile mi se accentuasera asa ca nu mi-a fost foarte greu sa imi introduc limba in lacasul umed si sa o caut pe a ei. La gestul meu, Miranda a tresarit, dar s-a lasat purtata de pasiune, limbile noastre antrenandu-se intr-un joc intens. Directoarea si-a dres glasul si atunci amandoi am revenit la realitate, zambindu-i stanjeniti.
- Uau ! Alexander, arati mult mai bine ! A exclamat Kail privindu-ma.
Am ras amuzat, fiind sigur ca aratam cu totul si cu totul diferit. Totusi, eram putin curios sa ma vad si, vazand o oglinda veche sprijinita de un zid, am inceput sa alerg spre ea. Surprinzator, ma miscam de mii de ori mai rapid si eram foarte agil. Ajungand la zidul cu pricina, am indepartat praful de pe oglinda sparta. Intelesesem de ce fusese adusa afara, ca sa fie aruncata. M-am uitat la trupul meu si am ramas uluit. Pielea imi era foarte alba, precum hartia, dar avea o stralucire aparte. Ma inaltasem putin si aratam precum un atlet. Curios, am deschis gura si am vazut caninii ascutiti si albiciosi ce ii inlocuisera pe ceilalti umani. Aratam foarte ciudat, dar imi placea destul noua mea forma.
- Si ce trebuie sa fac ? Am intrebat, intorcandu-ma catre directoare.
- Este aproape rasaritul, deci nu mai avem mult timp. Alexander, strigoii isi vor da seama imediat ca esti transformat, de aceea trebuie sa te misti rapid. Ei au sa vina cu prietenii tai aici, cerandu-ti sa te predai ca sa nu-i omoare. Desigur, chiar daca te-ai fi predat, ei ar fi fost morti. Trebuie sa iesi rapid si sa-ti iei prietenii, aducandu-i aici, dupa bariera. Dupaia, o sa inceapa batalia finala. Daca reusim sa-i tinem afara pana la rasarit, atunci au sa moara fiindca sunt sigura ca nu s-au gandit ca te vom transforma si nu vor fi foarte pregatiti, raspunse Miranda.
Am aprobat, oftand. Imi era sete, gatul ma ardea cumplit. Doream sange mai mult ca niciodata si, surprinzator, nu mi se mai parea atat de scarbos ca inainte, ci foarte tentant, precum un fruct interzis. Kail, auzindu-mi dorinta puternica, a venit si mi-a intins un pahar mare, negru in care se afla sange. Ii puteam simti mirosul si, precum un animal salbatic, m-am repezit si am dat pe gat tot lichidul. Ma simteam mai bine, setea disparand aproape de tot. Minutele treceau, iar eu priveam vampirii ce se mobilizau prin intreaga curte. Unii erau profesori, altii paznici, iar altii simpli elevi. Toti se asemanau intr-un singur fel: cand ma vedeau, ma priveau uimiti sesizand transformarea. Surprinderea de pe chipul lor ma amuza teribil si ma intrebam daca asa aveau sa fie si fetele strigoilor.
- Si chiar nu mai am suflet ? Am intrebat-o pe Alice care nu se sinchisea sa exerseze.
- Daca simti tu ca nu mai ai, atunci chiar nu mai ai. Ai daca crezi, mi-a raspuns.
- Da, dar daca nu o sa mai simt dragostea, durerea, furia ? O sa fiu precum un robot ?
- Fiecare dorinta indeplinita are pretul ei. Toate raspunsurile tale sunt aici.
Mi-a atins usor partea stanga, in care se afla inima. Stiam ca avea dreptate, dar parca mi-era frica de ce aveam sa devin. Un monstru ? Nu, ma puteam controla. Daca voiam, puteam sa raman acelasi. Chiar puteam. Am refuzat sa mai stau pe ganduri si am dorit sa continui discutia cu Alice ca sa treaca timpul.
- Si, de ce nu te antrenezi ca toti ceilalti ?
Am aratat spre toti vampirii ce se luptau unii cu altii sau cu papuri umplute cu fan si puse pe un bat de lemn. Ea a chicotit si a privit amuzata intregul antrenament.
- Pentru ca n-am nevoie. Sunt una dintre cei mai vechi vampiri.
Am dorit sa o intreb cati ani avea, dar dupaia m-am hotarat ca ar fi fost mai bine sa nu. Adica, Alice arata atat de bine si nu voiam sa aflu ca a trait nu stiu cate decenii. As fi fost socat si nici nu ar fi dat prea bine. Alice s-a ridicat si a plecat dupa Kail, care sedea pe o craca prabusita. Am privit curtea pentru a mia oara, incercand sa alung plictiseala ce ma acapara incetul cu incetul. Mi-am intors capul spre Miranda care se antrena cu un alt pusti scund si usor grasut. Isi dadeau pumni si parau loviturile foarte rapid, iar puterea lor parea sa fie egala. Totusi, Miranda nu parea dezavantajata de faptul ca putra o rochie sangerie peste care o jacheta de blugi. Nu stiam daca fusese intuitia sau nu fiindca purta o pereche de colanti negri trei sferturi pe dedesubt. O priveam uimit cum sarea in aer si facea un surub, cum il fenta pe baiat si cum acesta nu renunta facand aceleasi miscari uimitoare.
Dupa cateva minute, in centrul tuturor a venit directoarea alaturi de un profesor cu parul blond deschis, intre doua varste. Amandoi tineau in maini cateva cutii negre, subtiri. Pareau foarte importante fiindca aveau mare grija de ele. Toti s-au oprit din antrenament si se apropiau de cei doi, iar eu i-am urmat.
- Dupa cum stiti, cea mai buna cale de a ucide un strigoi, este de a folosi o tepusa, a inceput profesorul, captandu-ne atentia. De aceea, o sa va dam tuturor cate una din argint pe care, speram noi, sa o folositi cu atentie. De la lectii, ar trebui sa stiti cum se ucide sigur un strigoi cu tepusa, dar, avand in vedere ca sunt cativa elevi noi - si s-a uitat spre mine - am sa va explic inca o data. Intai, trebuie sa gasiti o bresa, ca strigoiul sa nu fie atent si sa puteti sa-l atacati fara prea mult efort. Apoi, cu grija, trebuie sa-i bagati tepusa in partea stanga, in dreptul inimii, si sa o introduceti printre coaste, drept in inima. Aveti grija sa o impingeti cu putere pentru a garanta succesul actiunii. Si nu uitati, nu ezitati si aveti curaj.
Directoarea a inceput sa ne imparta tepusele de argint si, dupa aceea, toti s-au reintors la antrenamente. M-am asezat din nou pe scaun si am asteptat inceputul bataliei, in tot acest timp jucandu-ma cu arma ascutita.
Brusc, toata activitatea din curte a incetat si cei prezenti au incremenit. Nu a trebuit sa spuna cineva ceva pentru ca toti am stiut ca au ajuns. Le puteam simti mirosul de putred, asa ca am sarit intr-un copac, ascunzandu-ma dupa frunzele sale dese. Cand Elhomerii au ajuns langa dispozitivele de aparare, unul dintre ei, capetenia probabil, a spus :
- Unde e ?
Vocea sa era impunatoare, dar lipsita de orice sentiment. A dat din degete si din spatele lui am vazut cativa strigoi aducand langa el prietenii mei. Erau treji si, mai ales, terifiati. Le puteam vedea teama cumplita in ochi, dar nici un sentiment nu mi-a strabatut corpul. Imi erau amici, dar nu reactionam deloc sentimental. Parca toate sentimentele de prietenie dintre noi ar fi disparut odata cu transformarea, ori erau bine ascunse in sufletu-mi mort. Am alungat orice gand legat de sentimente si am observat ca inca nu-mi simtisera mirosul si nici nu se asteptau sa apar. Atent, mi-am prins mainile de craca ca de un trapez si am sarit cu putere prin scut, lovindu-i pe doi dintre strigoi cu picioarele si strigand :
- Surpriza !
Si acela a fost semnalul de inceput al unei batalii cu un final iminent.

[Chio*]

Hei-hei.!

Un nou capitol superb. Nu stiu ce spun altii, dar dupa mine e cel mai fain fic pe care l-am citit.
Am ramas fara cuvinte, cand am aflat ca Miranda l-a transformat pe...Alex. Uau.



Astept next`ul :X


Bafta la scris:)~!

[♥ Iepuras♥]

Iii ce-mi place,Metal.
Ador acet capitol,care e la fel de reusit ca si celelalte.Imi place cum descrii iar dialogul se imbina perfect.
Wow...devine foarte interesant.Miranda l-a transformat..hihi..imi place foarte mult.
Sper sa pui ontinuarea cat mai repede.Spor la scris!
JA NE!:bye:

[: : :Theo: : :]

yeeeiiii ..... nextu...scz stiu ca nu am mai comm dar am avut ceva probleme cu contul... in orice caz am urmarit si citit fiecare capitol si ce pot spune.... nu am decat laude la adresa ficului... bv esti talentat...dialogul il ai la degetul mic ...sti sa-l invarti si sucesti in asa fel incat sa nu fie sec. Imi place mult si cum descrii :love:

Miranda l-a transformat ...iui e asa dragut :X:X:X ii ador pe astia doi :)):)):))

Abia astept sa vad cum decurge lupta sunt sigur ca va fi uimitoare :yes:o//o

Poi spor la scris si astept nextul :)

[Me�al.]

Multumesc pentru comentarii Chio, Crysta, Theo ! Va astept in continuare parerile.
Tin sa mentionez ca ficul acesta se apropie de final. Probabil ca o sa fie inca patru capitole maxim. O sa vad.
Lectura placuta !

Capitolul 16

Sangele - pretul suprem.

Strigatul meu i-a luat prin surprindere pe strigoi, care au privit grabiti in jur. Cu bocancii am lovit doi dintre ei in fata, acestia cazand pe pamant si scotand un fel de urlet. Toti vampirii din scoala au iesit fugind din locul unde era bariera, incepand sa-i loveasca pe strigoi. Atent, i-am localizat pe doi dintre prietenii mei si am luat-o la fuga spre ei. Din pacate, un strigoi batran imi aparu in cale, dorind sa ma indeparteze de prada lor. Era putenic, mainile sale impingandu-le pe ale mele, dar eu eram abia trezit si, dupa spusele Mirandei, aveam avantajul puterii. M-am chinuit si l-am aruncat intr-un copac, continuandu-mi alergarea spre amicii mei. Ajuns langa ei, i-am privit pret de cateva secunde. Erau lesinati. Am vrut sa pun mana pe ei, sa ii duc la adapost, dar Ioana m-a apucat, cu mana sa mult prea alba, de gat si a inceput sa stranga. Apoi, si-a deschis ochii, reusind sa ma socheze cand am vazut cerculetul rosiatic din jurul pupilei. Era strigoi. Fusese trezita. O furie uriasa m-a napadit cand am vazut ca toti prietenii imi fusesera treziti.
- Trebuie sa-i omori, Alex, a urlat Miranda.
Adevarul vorbelor ei m-a lovit precum o bata. Stiam ca erau strigoi si toata natura lor umana se pierduse, dar ideea de a-mi omora prietenii era oribila. Chiar daca erau strigoi, aratau exact la fel si asta ma deruta teribil. Am ezitat. Atat mi-a trebuit si Ioana a sarit spre mine, cu gura larg deschisa si coltii albi, luciosi dezveliti. Fiind destul de rapid, am scos tepusa si, gandindu-ma ca nu era ea, am bagat arma printre coastele ei, lovindu-i din plin inima. Un tipat agonizat s-a auzit si a scuipat niste sange pe gura, dupa care s-a prabusit inerta pe pamant. Am analizat ce se intampla in jur, pentru a sti ce urma sa fac. Alice avea de furca cu un strigoi in care infipse partial tepusa si nu reusea sa-l opreasca din miscarile sale smucite pentru a-l omora. L-am luat prin surprindere pe respectivul monstru, ducandu-ma-n spatele sau si prinzandu-l de umeri, strangandu-l. Oasele i-au trosnit puternic si Alice i-a impins puternic tepusa in inima, omorandu-l.
- Mersi, esti un salvator, a spus adolescenta inainte sa se indrepte spre alta tinta.
I-am urmat gestul, incepand sa atac alti strigoi.

Nu stiu cat a durat batalia fiindca am pierdut notiunea timpului. Aproape de rasarit numarul strigoilor scazuse considerabil, ramanand mai putini de douazeci. Capetenia se antrenase intr-o lupta cu directoarea si niciunul nu se lasa mai prejos. Noi, ceilalti, trebuia sa ne ocupam de strigoii ramasi sau, macar, sa tragem de timp fiindca atunci cand avea sa rasara soarele, toti strigoii o sa fie arsi.
- Inca 5 minute, mi-a soptit Miranda.
Amandoi sateam spate in spate, luptandu-ne cu strigoii. Calm, am introdus tepusa in pieptul monstrului, dar nu inainte sa-mi intepe usor mana. Durerea provocata de cele doua rani de la colti, a fost puternica, dar de scurta durata. Apoi, m-am intors sa o ajut pe Miranda. Cu o diversiune perfecta, adolescenta a reusit sa-l doboare pe strigoi. Simultan, ne-am intors inspre directoare. Aceasta se lupta de zor cu capetenia clanului. Brusc, un urlet ne-a facut pe toti sa tresarim, intorcandu-ne inspre locul de unde se auzea zgomotul.
- Crystal !
Tipatul Mirandei m-a facut sa tresar. Prietena noastra, Crystal, se prabusise pe pamant, intr-o balta de sange. In sangele ei propriu. Strigoiul a ranjit si, precum un animal salbatic, s-a repezit spre trupul ei neinsufletit, band sangele. Furia Mirandei era uriasa fiindca s-a repezit spre monstrul acela, infigandu-i tepusa in inima fara pic de ezitare. Dadu un sut in trupul strigoiului, apoi dandu-i lacrimile. Intreaga scena a fost privita de catre capetenia clanului Elhomerilor si directoare, iar, intr-un moment de neatentie, strigoiul batran isi infipse coltii in gatul femeii. Rapid, am sarit si i-am infipt tepusa in inima, dar fusese prea tarziu. Deja o omorase pe directoare. Atunci primele raze ale soarelui au luminat padurea. Ramasitele strigoilor s-au transformat in praf, fiind, mai apoi, luate in aer de catre vantul ce adia usor. Totusi, vantul nu a putut lua si tristetea ce ne-a cuprins pe toti. Daca Crystal era o pierdere uriasa pentru elevi, directoarea era o pierdere pentru intreaga scoala.
- Imi pare rau, am spus, stergandu-i lacrimile Mirandei.
De fapt, cuvintele mele erau prea neinsemnate in comparatie cu ce simteam. In cele cateva saptamani de cand eram acolo, ma atasasem foarte mult de Crystal. Era o fata desteapta, frumoasa, ce nu merita sa moara atat de tanara. Si toate astea din cauza mea ! Imi venea sa-mi dau pumni in cap pentru tot ce provocasem. Dar ce rost mai avea ?
- Nu e vina ta, a spus Kail, citindu-mi gandurile.

Doi profesori ne-au trimis inapoi in campus pentru ca ei sa faca "curat". Au luat trupurile celor doua femei si le-au dus la biserica unde, din cate am inteles, urmau sa faca inmormantarea sau, pe limba noastra, sa le dea foc pe rug. Simteam cum tristetea a invaluit tot campusul, desi toti cei ce au supravietuit luptei au primit aplauze numeroase.
M-am uitat la ceasul de pe perete. Era zece fara un sfert dimineata pentru oameni adica, seara pentru noi. Trebuia sa ma schimb fiindca intr-un sfert de ora ma intalneam cu Miranda, Alice si Kail in sufragerie. Kail imi spusese ca nu avea sa mai vina sa se schimbe fiindca dorea sa stea cu Alice pentru a o consola. Si, dupa mine, credeam ca se va intampla ceva intre ei ! De ceva timp se uitau lung unul la altul, dar nu spuneau nimic. Totusi, era o zi prea trista, cu prea multe pierderi pentru a ma gandi la combinatii.
Am deschis usa dulapului si am privit innauntru. Era dezordine si nici nu mai stiam ce se afla acolo. Mi-era prea lene sa iau fiecare tricou la rand asa ca am bagat mana in el si am scos prima piesa vestimentara ce mi-a picat. Si chiar fusese o alegere buna ! Era un tricou negru de la Element, cu sigla mare, rosie pe piept si cu scrisul alb "Element". Mi-am schimbat blugii cu unii negri curati si mi-am pus skaterii de la Globe in picioare.
Ajuns in sufragerie, i-am vazut pe prietenii mei. Alice si Kail stateau imbratisati pe o canapea - sa nu-mi spuneti ca s-a intamplat ceva ! - iar Miranda statea pe alta canapea de piele rosie. M-am asezat langa ea si am privit spre televizorul cu plasma mare. Era dat pe stiri.
- Pana la urma, ce s-a hotarat ? Am intrebat.
- Maine dimineata la zece inmormantarea, s-a anuntat. Atunci se va hotara si cine va fi noua directoare.
Vocea Mirandei era sparta, trista. Mi-am trecut mana dreapta in jurul ei, strangand-o la piept. Dupa aceea, am vazut cat de afectuosi erau Alice si Kail.
- Si intre voi ce se petrece ? Si eu care credeam ca Kail are inclinatii catre baieti ! Cat de mult s-a inselat toata scoala !
- Hei, daca m-am indragostit de Alice, care-i problema ? Chiar ma bucur ca nu ti-am confirmat gandurile, Alex, a spus razand.
Si asa am aflat cu totii ca cei doi erau indragostiti. Ne-a cuprins rasul si am glumit in continuare pe diferite teme, incercand sa nu parem atat de afectati de pierderi. Dupa parerea tuturor, trebuia sa fiu afectat de pierderea prietenilor mei umani, a lui Crystal si a directoarei. De fapt, nu ma afecta asa de mult ca au murit prietenii umani fiindca, atunci cand m-am transformat in vampir, amintirile si sentimentele pentru ei s-au mai estompat.
- Mai stiti bancul ala ? "De ce li se par barbatilor femeile in lac, piele si cauciuc atat de incitante ? Pentru ca miros ca o masina noua!" A spus Miranda, incercand sa destinda atmosfera.
Rasetele noastre au acaparat sufrageria.
Astfel, toate lucrurile incepeau sa revina incetul cu incetul la normal.