05-01-2011, 01:54 AM
surprize, surprize :))...guess who's back? m-au tot chinuit idei zilele astea si, desi luni am avut seminar la anatomie, am reusit cumva sa mai scriu :D
stiu ca per total capitolul 8 este ceva mai mic decat celalalte, dar chiar nu mai am ce sa mai scriu in el...mai pastrez din idei si pentru capitolele urmatoare :))
ma bucur sa vad ca fic-ul este citit in continuare (sper sa nu va plictisesc pe viitor) si ca am primit atatea comentarii...ma face sa ma simt ca ce am scris este apreciat si ca nu bat campii aiurea
nu va mai retin si va las cu a doua parte a capitolului 8
Capitolul 8 - continuare
Am închis ușa în urma mea și m-am sprijinit cu spatele de ea în timp ce așteptam ca ochii să mi se adapteze la semi-întunericul din templu. Am oftat adânc, supărată pe slăbiciunea mea pentru Sasuke, am alunecat ușor până am ajuns să stau în șezut și mi-am cuprins genunchii cu mâinile.
În cele din urmă m-am convins să mă ridic și m-am îndreptat spre rucsac. Am căutat ceva de mâncare pentru a prepara pentru amândoi. Am găsit o conservă cu ramen și am zâmbit gândindu-mă la cât de mult iubește Naruto acest fel de mâncare. Am făcut un foc micuț și am încălzit ramen-ul rapid. Am pus mâncarea în două boluri mai mici, după care mi-am întors privirea spre foc, privind cum flăcările jucăușe se stingeau pe rând, în locul lor rămânând decât niște cărbuni încinși de culoare sângerie. Nu mai puteam sta să privesc aiurea în timp ce mâncarea se răcea așa că m-am ridicat rapid și m-am dus să-l anunț pe Sasuke să vină să mănânce ceva.
- Nu mi-e foame, a venit răspunsul său plictisit.
- Dar trebuie să mănânci, am insistat eu. Încă nu ești perfect recuperat și trebuie să ai energie.
M-am uitat insistent în ochii lui și i-am susținut cu curaj privirea, dar nu am văzut nicio schimbare în atitudinea lui. M-am enervat pentru că depusesem totuși ceva efort pentru a-i pregăti ramen-ul și asta mi-a dat și mai mult curaj.
- Ai să faci ce-ți spun. Nu m-am chinuit degeaba să-ți îngrijesc rănile pentru ca tu acum să faci nazuri, m-am răstit la el în timp ce în sinea mea eram mai mult decât șocată.
I-am văzut uimirea pe chip pe măsură ce mă asculta, înainte să dispară sub o mască de falsă indiferență. Când am văzut că nu schițează niciun gest m-am aplecat și i-am prins mâna strâns într-a mea.
- Vii cu mine acum, a fost tot ce i-am mai spus și l-am tras după mine.
Spre surprinderea mea s-a ridicat și a început să mă urmeze. Am deschis nervoasă ușa de la templu și am reușit să o izbesc de perete, moment în care am auzit un chicotit. M-am întors spre Sasuke având fulgere în priviri și am văzut cum mă privea amuzat cu un zâmbet pe față.
I-am întors spatele și am început să merg, călcând apăsat și mărind ritmul. După câțiva pași am simțit cum mâna lui Sasuke alunecă ușor pe talia mea și cum sunt trasă spre el până când spatele meu a venit în contact cu pieptul său. Și-a rezemat capul pe umărul meu și mi-a șoptit cât de amuzantă pot fi atunci când sunt nervoasă. M-am întors brusc cu fața spre el cu gândul să-i dau o replică inteligentă, dar el a fost mai rapid ca mine și m-a lipit de el în timp ce a început să mă sărute.
Simțeam cum pasiunea sărutului îmi topește toată supărarea. Inițial mi-am lăsat mâinile moi pe pieptul său, dar pe măsură ce adâncea sărutul am început să-mi înfig degetele în bluza lui și să mă agăț efectiv de el, cerând lacomă mai mult. El avea o mână pe talia mea, iar cealaltă a urcat ușor pe antebraț, braț, până la claviculă, trimițând fiori în tot corpul ce mă făceau să tremur de plăcere și să scot niște sunete perverse. În cele din urmă și-a trecut mâna prin părul meu, trăgându-mă mai aproape de el.
Când ne-am despărțit fără chef unul de celălalt nu mai aveam aer și gâfâiam amândoi. Nu m-a lăsat să mă depărtez, ținându-și ambele mâini pe talia mea în timp ce și-a rezemat ușor fruntea pe a mea și privindu-mă intens în ochi. M-a mai sărutat o dată scurt pe buze după care m-a luat de mână și m-a întrebat unde e mâncarea.
- Tu chiar crezi că te voi ierta mereu așa ușor, doar cu un sărut? am spus încă fără să-mi fi revenit complet.
- Mă bazez pe asta, a răspuns și m-a sărutat din nou.
- Nu face asta, i-am replicat. Nu va merge la nesfârșit și vei vedea asta dacă nu crezi acum.
Mi-a zâmbit și mi-a făcut din nou cu ochiul, iar eu, neputând să păstrez o figură serioasă prea mult timp, i-am zâmbit. Am mers până unde prepareasem mâncarea ceva mai devreme și ne-am așezat direct pe jos. Am mâncat în liniște și rapid, după care Sasuke a plecat spunându-mi că trebuie să verifice capcanele.
Am rămas singură în templu și m-am plictisit rapid. Am început să mă plimb dintr-o parte în alta, până m-am hotărât să ies afară. M-am așezat într-un loc de unde am putut să văd asfințitul. Soarele își pierduse din strălucire și cerul căpătase o nuanță portocalie la început, care s-a transformat treptat într-un roșu sângeriu.
- Am terminat, l-am auzit pe Sasuke în spatele meu, după care s-a așezat lângă mine și mi-a luat mâna într-a lui. M-am aplecat ușor spre el și mi-am rezemat capul de umărul său. Am rămas amândoi tăcuți pe măsură ce soarele dispărea în spatele pădurii dese. Mă simțeam atât de bine în prezența lui și mi se părea incredibil cât de mult am suferit fără el. Nu știu cum am rezistat atât de mult timp și eram sigură că nu aș fi reușit nici măcar cinci minute dacă m-ar părăsi din nou.
Mi-am ridicat brusc capul și l-am scuturat de câteva ori pentru a alunga aceste gânduri negre. Sasuke m-a privit curios și i-am zâmbit spunându-i că nu e nimic în neregulă. M-am ridicat și l-am tras pe Sasuke după mine:
- Hai înăuntru, i-am spus. Trebuie să mai pregătesc un medicament pentru tine.
- Dar mă simt bine, mi-a replicat. Nu mai am nevoie de nimic.
- Trebuie să mă asigur că toată otrava a dispărut din organism, dacă nu, va continua să acționeze.
A oftat, dar m-a urmat înapoi la templu. Am aprins câteva lumânări pe care le găsisem acolo și m-am apucat de lucru. Sasuke s-a așezat la o oarecare distanță de mine și a început să-mi urmărească fiecare mișcare: cum mărunțeam plantele, cum le amestecam și turnam diferite substanțe pentru a obține medicamentul dorit.
- Am terminat, l-am anunțat în timp ce îi întindeam un vas cu un lichid de o culoare nu tocmai plăcută.
- Și trebuie să îl beau pe tot? a întrebat pe un ton plângăcios.
- Până la fund, i-am spus și i-am zâmbit încurajator.
A mai aruncat o privire la vasul neatrăgător, a înghițit o dată în sec și a început să bea. După primele înghițituri s-a oprit scârbit.
- Este oribil. Ești sigură că l-ai preparat cum trebuie?
M-am încruntat la el și m-am prefăcut supărată.
- Pui la îndoială pregătirea mea? Dacă nu știai, sunt cea mai bună elevă a lui Tsunade.
A mai luat o gură fără să spună nimic, după care s-a strâmbat din nou. După zece minute de chin terminase de băut tot și pentru a-l enerva l-am întrebat dacă i se păruse atât de rău. Pe un ton nervos mi-a răspuns că nu mai băuse în viața lui ceva atât de scârbos. Am început să râd și m-am dus lângă el, cuibărindu-mă sub brațul său.
- Crezi că dacă te comporți așa te voi ierta mereu? m-a întrebat.
Am zâmbit pentru că ceva asemănător îi spusesem mai devreme, când mă sărutase.
- Mă bazez pe asta, i-am spus și l-am sărutat scurt pe buze.
A râs uÈ™or amuzat de replica mea, după care È™i pus o mână pe talia mea, trăgându-mă mai aproape de el. Am adormit rapid È™i dimineaÈ›a m-am trezit în braÈ›ele sale. Când am deschis ochii am fost întâmpinată de privirea pătrunzătoare a lui Sasuke È™i am murmurat un â€NeaÈ›a!â€. Mi-a răspuns la fel È™i m-a sărutat pe frunte. Mi-am aÈ™ezat mai bine capul pe umărul său È™i m-am întors cu faÈ›a spre el pentru a-l vedea mai bine.
Avea o privire pierdută și se uita în gol. Am încercat să-l scot din acea stare, dar nu am reușit, așa că m-am ridicat îmbufnată și am ieșit afară. Razele soarelui provocau durere ochilor mei somnoroși și nu vedeam decât o lumină puternică și orbitoare, motiv pentru care am fost nevoită să îi închid aproape de tot pentru a putea vedea ceva. M-am sprijinit ușor de una dintre coloanele templului în timp ce simțeam cum vederea mi se acomodează cu intensitatea mult prea mare a luminii. Știam că astăzi urma să plecăm mai departe, însă nu voiam. Îmi creasem propriul meu colț de Rai aici și îmi venea greu să renunț la el.
Nu știam ce e cu Sasuke și asta mă frământa. Putea să-mi spună ce are, credeam că în mine avea încredere, dar nu, el trebuie să se prefacă tipul care suferă în tăcere. De ce nu mă lăsa să fiu aproape de el, de sufletul lui? Îl simțeam cum se distanțează de mine și nu-mi plăcea asta. Dar ce tot vorbesc? Doar privea în gol și asta s-a întâmplat o dată până acum. Nu ar trebui să fac din țânțar armăsar, poate pur și simplu se gândea la misiune sau la orice altceva. Dar dacă nu?
Am scuturat de câteva ori din cap pentru a alunga gândurile și le-am închis într-un colț din mintea mea. Nu voiam să mă gândesc acum la asta, trebuia să mă gândesc la misiune. Am scos din buzunarul fustei o bucată ruptă de pergament pe care se aflau instrucțiunile. Le-am citit o dată, după care am împăturit la loc hârtia și am băgat-o la loc în buzunar.
- Ești gata de plecare? m-a întrebat Sasuke apărând din senin lângă mine.
Tonul său era calm, plat, fără inflexiuni. L-am văzut că deja avea rucsacul în spate și i-am spus să mă aștepte zece minute. M-am întors înăuntru și am început să-mi strâng rapid lucrurile în timp ce simțeam cum lacrimile îmi înțepau ochii și amenințau să se reverse pe obrajii mei brusc îmbujorați. Nu știam de ce plâng, dar am lăsat lacrimile să curgă în speranța că asta mă va mai calma. M-am așezat în genunchi cu spatele la ușă pentru ca Sasuke să nu îmi poată fața, și am început să îmi aranjez cum trebuie lucrurile în rucsac înainte de a-l închide. Mi-am șters cu o mână lacrimile înainte de a mă ridica și m-am îndreptat spre ușă.
- Ce ai pățit? m-a întrebat Sasuke cu o urmă de îngrijorare în voce.
M-am prefăcut că nu știu la ce se referă și i-am zâmbit asigurându-l că nu e nimic în neregulă.
- Atunci de ce ai plâns? m-a presat.
- A! am continuat eu prefăcându-mă. Asta nu e nimic. Când mi-am strâns lucrurile mi-a intrat ceva în ochi.
I-am zâmbit din nou sperând să lase baltă subiectul. Nu a mai spus nimic legat de asta, în schimb m-a întrebat de misiune. Am scos o hartă dintr-un buzunar lateral al rucsacului și am întins-o.
- Dacă ce am analizat pană acum e corect, ne aflăm aici, am spus indicând un punct pe hartă. Astăzi putem recupera o parte dacă ajungem aici, am continuând urmărind pe hartă cu degetul un traseu imaginar.
A dat scurt din cap în semn că a înțeles și a vrut să plece, dar l-am apucat ușor de mână, oprindu-l. S-a întors spre mine și m-a privit direct în ochi, de parcă ar fi putut citi ceva acolo. Știam ce avea să găsească: îngrijorare și teamă. A oftat și m-a tras mai aproape de el, punându-și mâine pe talia mea. Și-a frecat ușor buzele de ale mele, dar eu nu m-am mulțumit cu atât și m-am ridicat pe vârfuri pentru a ajunge mai bine la buzele lui. Am început să le mișc ușor, iar Sasuke nu s-a împotrivit. Mi-am trecut mâinile după gâtul său și m-am lipit de el, simțind cum sânii mi se presează de pieptul lui bine dezvoltat. Mi s-a părut că a durat o veșnicie sărutul, dar totul s-a terminat prea brusc. Când m-a privit din nou în ochi am putut vedea dorința în ochii lui și am știut că toate grijile mele de mai devreme erau nefondate.
sper ca nu am abuzat (prea mult) de dialog...spor la citit
see ya :D
stiu ca per total capitolul 8 este ceva mai mic decat celalalte, dar chiar nu mai am ce sa mai scriu in el...mai pastrez din idei si pentru capitolele urmatoare :))
ma bucur sa vad ca fic-ul este citit in continuare (sper sa nu va plictisesc pe viitor) si ca am primit atatea comentarii...ma face sa ma simt ca ce am scris este apreciat si ca nu bat campii aiurea
nu va mai retin si va las cu a doua parte a capitolului 8
Capitolul 8 - continuare
Am închis ușa în urma mea și m-am sprijinit cu spatele de ea în timp ce așteptam ca ochii să mi se adapteze la semi-întunericul din templu. Am oftat adânc, supărată pe slăbiciunea mea pentru Sasuke, am alunecat ușor până am ajuns să stau în șezut și mi-am cuprins genunchii cu mâinile.
În cele din urmă m-am convins să mă ridic și m-am îndreptat spre rucsac. Am căutat ceva de mâncare pentru a prepara pentru amândoi. Am găsit o conservă cu ramen și am zâmbit gândindu-mă la cât de mult iubește Naruto acest fel de mâncare. Am făcut un foc micuț și am încălzit ramen-ul rapid. Am pus mâncarea în două boluri mai mici, după care mi-am întors privirea spre foc, privind cum flăcările jucăușe se stingeau pe rând, în locul lor rămânând decât niște cărbuni încinși de culoare sângerie. Nu mai puteam sta să privesc aiurea în timp ce mâncarea se răcea așa că m-am ridicat rapid și m-am dus să-l anunț pe Sasuke să vină să mănânce ceva.
- Nu mi-e foame, a venit răspunsul său plictisit.
- Dar trebuie să mănânci, am insistat eu. Încă nu ești perfect recuperat și trebuie să ai energie.
M-am uitat insistent în ochii lui și i-am susținut cu curaj privirea, dar nu am văzut nicio schimbare în atitudinea lui. M-am enervat pentru că depusesem totuși ceva efort pentru a-i pregăti ramen-ul și asta mi-a dat și mai mult curaj.
- Ai să faci ce-ți spun. Nu m-am chinuit degeaba să-ți îngrijesc rănile pentru ca tu acum să faci nazuri, m-am răstit la el în timp ce în sinea mea eram mai mult decât șocată.
I-am văzut uimirea pe chip pe măsură ce mă asculta, înainte să dispară sub o mască de falsă indiferență. Când am văzut că nu schițează niciun gest m-am aplecat și i-am prins mâna strâns într-a mea.
- Vii cu mine acum, a fost tot ce i-am mai spus și l-am tras după mine.
Spre surprinderea mea s-a ridicat și a început să mă urmeze. Am deschis nervoasă ușa de la templu și am reușit să o izbesc de perete, moment în care am auzit un chicotit. M-am întors spre Sasuke având fulgere în priviri și am văzut cum mă privea amuzat cu un zâmbet pe față.
I-am întors spatele și am început să merg, călcând apăsat și mărind ritmul. După câțiva pași am simțit cum mâna lui Sasuke alunecă ușor pe talia mea și cum sunt trasă spre el până când spatele meu a venit în contact cu pieptul său. Și-a rezemat capul pe umărul meu și mi-a șoptit cât de amuzantă pot fi atunci când sunt nervoasă. M-am întors brusc cu fața spre el cu gândul să-i dau o replică inteligentă, dar el a fost mai rapid ca mine și m-a lipit de el în timp ce a început să mă sărute.
Simțeam cum pasiunea sărutului îmi topește toată supărarea. Inițial mi-am lăsat mâinile moi pe pieptul său, dar pe măsură ce adâncea sărutul am început să-mi înfig degetele în bluza lui și să mă agăț efectiv de el, cerând lacomă mai mult. El avea o mână pe talia mea, iar cealaltă a urcat ușor pe antebraț, braț, până la claviculă, trimițând fiori în tot corpul ce mă făceau să tremur de plăcere și să scot niște sunete perverse. În cele din urmă și-a trecut mâna prin părul meu, trăgându-mă mai aproape de el.
Când ne-am despărțit fără chef unul de celălalt nu mai aveam aer și gâfâiam amândoi. Nu m-a lăsat să mă depărtez, ținându-și ambele mâini pe talia mea în timp ce și-a rezemat ușor fruntea pe a mea și privindu-mă intens în ochi. M-a mai sărutat o dată scurt pe buze după care m-a luat de mână și m-a întrebat unde e mâncarea.
- Tu chiar crezi că te voi ierta mereu așa ușor, doar cu un sărut? am spus încă fără să-mi fi revenit complet.
- Mă bazez pe asta, a răspuns și m-a sărutat din nou.
- Nu face asta, i-am replicat. Nu va merge la nesfârșit și vei vedea asta dacă nu crezi acum.
Mi-a zâmbit și mi-a făcut din nou cu ochiul, iar eu, neputând să păstrez o figură serioasă prea mult timp, i-am zâmbit. Am mers până unde prepareasem mâncarea ceva mai devreme și ne-am așezat direct pe jos. Am mâncat în liniște și rapid, după care Sasuke a plecat spunându-mi că trebuie să verifice capcanele.
Am rămas singură în templu și m-am plictisit rapid. Am început să mă plimb dintr-o parte în alta, până m-am hotărât să ies afară. M-am așezat într-un loc de unde am putut să văd asfințitul. Soarele își pierduse din strălucire și cerul căpătase o nuanță portocalie la început, care s-a transformat treptat într-un roșu sângeriu.
- Am terminat, l-am auzit pe Sasuke în spatele meu, după care s-a așezat lângă mine și mi-a luat mâna într-a lui. M-am aplecat ușor spre el și mi-am rezemat capul de umărul său. Am rămas amândoi tăcuți pe măsură ce soarele dispărea în spatele pădurii dese. Mă simțeam atât de bine în prezența lui și mi se părea incredibil cât de mult am suferit fără el. Nu știu cum am rezistat atât de mult timp și eram sigură că nu aș fi reușit nici măcar cinci minute dacă m-ar părăsi din nou.
Mi-am ridicat brusc capul și l-am scuturat de câteva ori pentru a alunga aceste gânduri negre. Sasuke m-a privit curios și i-am zâmbit spunându-i că nu e nimic în neregulă. M-am ridicat și l-am tras pe Sasuke după mine:
- Hai înăuntru, i-am spus. Trebuie să mai pregătesc un medicament pentru tine.
- Dar mă simt bine, mi-a replicat. Nu mai am nevoie de nimic.
- Trebuie să mă asigur că toată otrava a dispărut din organism, dacă nu, va continua să acționeze.
A oftat, dar m-a urmat înapoi la templu. Am aprins câteva lumânări pe care le găsisem acolo și m-am apucat de lucru. Sasuke s-a așezat la o oarecare distanță de mine și a început să-mi urmărească fiecare mișcare: cum mărunțeam plantele, cum le amestecam și turnam diferite substanțe pentru a obține medicamentul dorit.
- Am terminat, l-am anunțat în timp ce îi întindeam un vas cu un lichid de o culoare nu tocmai plăcută.
- Și trebuie să îl beau pe tot? a întrebat pe un ton plângăcios.
- Până la fund, i-am spus și i-am zâmbit încurajator.
A mai aruncat o privire la vasul neatrăgător, a înghițit o dată în sec și a început să bea. După primele înghițituri s-a oprit scârbit.
- Este oribil. Ești sigură că l-ai preparat cum trebuie?
M-am încruntat la el și m-am prefăcut supărată.
- Pui la îndoială pregătirea mea? Dacă nu știai, sunt cea mai bună elevă a lui Tsunade.
A mai luat o gură fără să spună nimic, după care s-a strâmbat din nou. După zece minute de chin terminase de băut tot și pentru a-l enerva l-am întrebat dacă i se păruse atât de rău. Pe un ton nervos mi-a răspuns că nu mai băuse în viața lui ceva atât de scârbos. Am început să râd și m-am dus lângă el, cuibărindu-mă sub brațul său.
- Crezi că dacă te comporți așa te voi ierta mereu? m-a întrebat.
Am zâmbit pentru că ceva asemănător îi spusesem mai devreme, când mă sărutase.
- Mă bazez pe asta, i-am spus și l-am sărutat scurt pe buze.
A râs uÈ™or amuzat de replica mea, după care È™i pus o mână pe talia mea, trăgându-mă mai aproape de el. Am adormit rapid È™i dimineaÈ›a m-am trezit în braÈ›ele sale. Când am deschis ochii am fost întâmpinată de privirea pătrunzătoare a lui Sasuke È™i am murmurat un â€NeaÈ›a!â€. Mi-a răspuns la fel È™i m-a sărutat pe frunte. Mi-am aÈ™ezat mai bine capul pe umărul său È™i m-am întors cu faÈ›a spre el pentru a-l vedea mai bine.
Avea o privire pierdută și se uita în gol. Am încercat să-l scot din acea stare, dar nu am reușit, așa că m-am ridicat îmbufnată și am ieșit afară. Razele soarelui provocau durere ochilor mei somnoroși și nu vedeam decât o lumină puternică și orbitoare, motiv pentru care am fost nevoită să îi închid aproape de tot pentru a putea vedea ceva. M-am sprijinit ușor de una dintre coloanele templului în timp ce simțeam cum vederea mi se acomodează cu intensitatea mult prea mare a luminii. Știam că astăzi urma să plecăm mai departe, însă nu voiam. Îmi creasem propriul meu colț de Rai aici și îmi venea greu să renunț la el.
Nu știam ce e cu Sasuke și asta mă frământa. Putea să-mi spună ce are, credeam că în mine avea încredere, dar nu, el trebuie să se prefacă tipul care suferă în tăcere. De ce nu mă lăsa să fiu aproape de el, de sufletul lui? Îl simțeam cum se distanțează de mine și nu-mi plăcea asta. Dar ce tot vorbesc? Doar privea în gol și asta s-a întâmplat o dată până acum. Nu ar trebui să fac din țânțar armăsar, poate pur și simplu se gândea la misiune sau la orice altceva. Dar dacă nu?
Am scuturat de câteva ori din cap pentru a alunga gândurile și le-am închis într-un colț din mintea mea. Nu voiam să mă gândesc acum la asta, trebuia să mă gândesc la misiune. Am scos din buzunarul fustei o bucată ruptă de pergament pe care se aflau instrucțiunile. Le-am citit o dată, după care am împăturit la loc hârtia și am băgat-o la loc în buzunar.
- Ești gata de plecare? m-a întrebat Sasuke apărând din senin lângă mine.
Tonul său era calm, plat, fără inflexiuni. L-am văzut că deja avea rucsacul în spate și i-am spus să mă aștepte zece minute. M-am întors înăuntru și am început să-mi strâng rapid lucrurile în timp ce simțeam cum lacrimile îmi înțepau ochii și amenințau să se reverse pe obrajii mei brusc îmbujorați. Nu știam de ce plâng, dar am lăsat lacrimile să curgă în speranța că asta mă va mai calma. M-am așezat în genunchi cu spatele la ușă pentru ca Sasuke să nu îmi poată fața, și am început să îmi aranjez cum trebuie lucrurile în rucsac înainte de a-l închide. Mi-am șters cu o mână lacrimile înainte de a mă ridica și m-am îndreptat spre ușă.
- Ce ai pățit? m-a întrebat Sasuke cu o urmă de îngrijorare în voce.
M-am prefăcut că nu știu la ce se referă și i-am zâmbit asigurându-l că nu e nimic în neregulă.
- Atunci de ce ai plâns? m-a presat.
- A! am continuat eu prefăcându-mă. Asta nu e nimic. Când mi-am strâns lucrurile mi-a intrat ceva în ochi.
I-am zâmbit din nou sperând să lase baltă subiectul. Nu a mai spus nimic legat de asta, în schimb m-a întrebat de misiune. Am scos o hartă dintr-un buzunar lateral al rucsacului și am întins-o.
- Dacă ce am analizat pană acum e corect, ne aflăm aici, am spus indicând un punct pe hartă. Astăzi putem recupera o parte dacă ajungem aici, am continuând urmărind pe hartă cu degetul un traseu imaginar.
A dat scurt din cap în semn că a înțeles și a vrut să plece, dar l-am apucat ușor de mână, oprindu-l. S-a întors spre mine și m-a privit direct în ochi, de parcă ar fi putut citi ceva acolo. Știam ce avea să găsească: îngrijorare și teamă. A oftat și m-a tras mai aproape de el, punându-și mâine pe talia mea. Și-a frecat ușor buzele de ale mele, dar eu nu m-am mulțumit cu atât și m-am ridicat pe vârfuri pentru a ajunge mai bine la buzele lui. Am început să le mișc ușor, iar Sasuke nu s-a împotrivit. Mi-am trecut mâinile după gâtul său și m-am lipit de el, simțind cum sânii mi se presează de pieptul lui bine dezvoltat. Mi s-a părut că a durat o veșnicie sărutul, dar totul s-a terminat prea brusc. Când m-a privit din nou în ochi am putut vedea dorința în ochii lui și am știut că toate grijile mele de mai devreme erau nefondate.
sper ca nu am abuzat (prea mult) de dialog...spor la citit
see ya :D
Timpul trece. Chiar si atunci cand pare imposibil. Chiar si atunci cand fiecare bataie a ceasului doare la fel ca pusul sangelui sub o vanataie. Trece neregulat, cu rataciri ciudate si pauze taraganate, dar trece. Chiar si pentru mine.
, chibi-ul lui funky_angel
, chibi-ul lui funky_angel