Dulce octombrie.

[Abbeh.]

First: Helăău şi scuze căăă comentariul ce va urma va fii, probabil, destul de haotic, dar mor de somn. :]]

Îl ador pe Jaden, really, e atât de dulcee şi de tot ce-şi doreşte o tipă la un tip încât nu poţi să nu-l adori. * laughs * Îmi place mult cum descrii, dar cel mai mult mi-a plăcut partea cu steluţa, când a desenat în aer, când totul în jurul lor părea atât de romantic şi, la sfârşit, când el chiar adusese o steluţă. M-a intrigat faptul că el a zis că doar cei din familie ştiu secretul şi că, poate, îl va ştii şi ea cândva, deci s-ar putea să se logodească/căsătorească or something ? ;;). Aberez, visez, cui îi pasă ? : )). Mi-a plăcut mult capitolul ăsta, aştept să-l postezi pe următorul. Dă-mi un comentariu la profil când îl postezi.
Baftă-n continuare ! >:D<

[βεκi]

Ai intarziat, ai intarziat [-x
Glumeam :]] Chiar asteptam continuarea, eram nerabdatoare sa vad cum aveau sa stea lucrurile la intalnirea lor. A fost un moment asa romantic si foarte cute :]] Mi-a placut faza cu steaua, si eu sunt curioasa sa aflu cum a facut magia xD Abia astept, abia astept O__O A fost un capitol superb, din orice punct de vedere. Imi place la nebunie cum descrii, ai talent, nu gluma. Nu stiu daca ti-a mai spus asta cineva, dar iti zic eu :]] Chiar te pricepi de minune la descriere, so felicitari.
Greseli parca am vazut cateva, dar nu mai ma uit peste ele. Era una de tastare pe la inceput, dar nici ca mai conteaza acum :]]
Personajul meu preferat ramane in continuare Jaden. ( Ma rog, inca nu au aparut alte personaje :]] ). Imi place la nebunie de el, il ador >.< Este foarte tare tipul, imi place cum vorbeste, cum se comporta. Trecutul sau e unul extrem de trist, dar oare de ce actioneaza si vorbeste despre acest lucru cu atata calm O_O? Foare misterios tipul >.<
Astept continuarea si ma rog la Dumnezeu sa soseasca repede :]] Spor la scris si multa bafta.

[Me†al.]

Hey. Mersi că m-ai anunţat. Iarăşi sunt ultimuuul ! Am... un talent în a întârzia. Yes, ţi-am citit capitolul când m-ai anunţat, dar de pe telefon şi... Ştii ce greu a fost să citesc de acolo? :]] vai, vai :]] Should I stop ? YEEES.
*cough*
Gata, sunt aici deloc nebun şi plângăcios.
Capitolul acesta mi-a plăcut destul de mult, iar Jaden e un personaj tare... surprinzător. Chiar mă face curios. Interesant că el e bogat şi aşa mai departe şi au mers la întâlnire pe acoperişul ăla. Nu ştiu de ce, dar mă aşteptam să o ducă pe Charlize în cele mai luxoase locuri posibile. But, steluţa aia mi-a făcut ziua. El chiar putea să facă asta cu adevărat sau doar are puterea de a convinge oamenii să vadă ce vrea el? : - ? Pretty weird. Şi Charlize îmi place, e drăguţă.
Am văzut câteva greşeli, ar nu le voi mai menţiona fiindcă erau clar din neatenţie. So, ce aş mai putea spune?
Aştept connuarea şi să mă anunţi şi pe mine! Baftă ! * hugs *

[Mad Hatter]

Helău, diărs. Vă mulţumesc mult pentru păreri/sfaturi, pentru că vă place şi pentru că-mi citiţi ficul. Well, vin azi cu next-ul, fiindcă în viitor e tot posibilul să întârzii. *laughs*
Eniuei. Cum n-am altceva de adăugat, vă urez:
Lectură plăcută!

Capitolul patru.


Şi zilele trec ca maşinile pe stradă. În viteză, uită să pună frâna la semafor.

Când eram mica îmi doream aşa mult să cresc. Şi acum, când am crescut şi m-am lovit de greutăţi - deşi n-am întâlnit prea multe - aş vrea să fiu iar copil.
Dar ştiu prea bine că timpul nu se poate da înapoi. Şi de ce nu, vine o întrebare. N-am răspuns. Cum să poţi răspunde la aşa ceva, totuşi? De ce nu poţi da timpul înapoi? Fiindcă e contra legii fizici, a ...naturii umane şi aşa mai departe. Dar nu vreau ştiinţe, ci magie! Nu vreau realitate, ci imaginaţie. Dar, din păcate, nu există vrăjitori, doar iluzii optice, vise sau halucinaţii. Totuşi, de unde ştiu că nu există vrăjitori? Şi dacă acele persoane cu puterile lor aşa de interesante - după mine - aşa de jucăuşe, chiar sunt undeva în lumea asta?


Franţa, Paris.
Miercuri, luna octombrie, ziua treisprezece.


- Alo? Da, eu sunt. Nu, încă mă gândesc. De unde vrei să ştiu eu? am replicat pe-un ton sec, vorbind la telefon cu verişoara mea. Ce-i drept, nu ne prea suportam una pe alta. Ea era genul fetei închisă, iar eu aş fi salutat pe toată lumea. Plus, aveam alte principii către viaţă şi - un stil diferit de-a trăi. Ea deja era măritată - şi n-avea decât douăzeci şi trei de ani - cu un copil, urmând să vină al doilea, iar eu singură, probabil îndrăgositată şi ocupată cu arta mea.
- Putem să vorbim mâine? Fiindcă sunt obosită! La revedere, am închis repede telefonul, aruncându-l pe podeaua din lemn negru. Mă aflam la atelier, îmbrăcată într-o salopetă veche, murdară. Părul îmi era strâns într-un coc neglijent, câteva şuviţe căzându-mi pe gâtul lung şi albicios. Buzele-mi de-un roşu sângeriu, deşi nu eram rujată, erau arcuite într-un zâmbet mic, suav.
Privirea mi se tot învârtea prin încăpere, de parcă inspiraţia mea se afla acolo, dar fugea de mine.
Stăteam pe-un scăunel, în mijlocul unei încăperi spaţioase, cu ferestre imense, ce începeau de la tavan şi se opreau în podea. Soarele de toamnă târzie inunda frumos camera, aruncând câteva raze aurii - deşi stinse, se vedea că era un soare 'cu dinţi - spre mine, sau spre obictele şi mobila din jurul meu.
Fără să aduc vorba sau să văd ceva ce mi-ar fi putut aminti de el, imaginea lui Jaden - clară, superbă chiar - mi-a apărut în minte. Aşa, încetul cu încetul, mi-am adus aminte de seara petrecută împreună ce luase sfârşit brusc.
Ne îndreptam liniştiţi spre nu - ştiu - ce - parc, ales de şaten, când acesta a primit un telefon dubios, aş putea zice. De ce spun asta? Fiindcă prima dată se uitase la mine precaut, înainte de-a răspunde, iar când o făcuse, păruse agitat. Deşi mai toate răspunsurile pe care le dăduse fuseseră monosilabice, majoritatea fiind 'da, nu, acum' , mi se păruse ciudat.
Chiar şi aşa, îşi ceruse iertare şi mă dusese acasă, promiţându-mi că se va revanşa în curând. Ei bine, în seara aceea mă gândisem doar la el şi la convorbirea care mă făcuse să încep să cred că ceva misterios se afla în spatele minunatului pictor. Iar eu, într-un fel sau altul, aveam să aflu.

Am clipit des, parcă trezită dintr-un vis plăcut şi totuşi amar. M-am uitat atentă în jurul meu, oprindu-mi privirea ciocolatia asupra siluetei de bărbat ce închidea uşa. Era cu spatele la mine, deci nu prea recunoşteam persoana.

- Bună ziua, Charlize! s-a auzit un glas cunoscut, melodios, şi-apoi bărbatul 'vinovat' s-a întors spre mine. Ah, era doar Jaden. Dar de unde ştia unde era atelierul meu? Mi-am arcuit o sprânceană, ridicându-mă de pe scăunel şi scuturându-mă, deşi nu eram murdară pe salopetă.
Dregându-mi glasul, m-am apropiat cu paşi micuţi de el.
- Bună şi ţie, l-am salutat la rându-mi şi mi-am dat cu vârfurile degetelor albicioase, deşi puţin murdare, câteva firicele de pe frunte.
Jaden a zâmbit când m-a văzut, ciufulindu-şi părul, apoi şi-a băgat o mână în buzunarul de la spate, căutând ceva. După, şi-a ridicat privirea albăstruie spre a mea şi un alt zâmbet, unul mulţumit, i s-a întipărit pe chipul măsliniu.
- Ce faci aici, totuşi ? l-am repezit eu, întorcându-mă pe călcâie şi-am luat-o uşor la pas spre scăunelul meu.
Am trecut pe lângă mai multe sculpturi, toate având câte-o formă mai ciudată sau întruchipând femei în poziţii cât mai neobişnuite.
- Am venit să te văd şi nu ştiu, aici am şi eu atelierul, mi-a răspuns acesta şi m-a urmat cu paşi ferm, uitându-se curios în jurul său. = Ah, totul e făcut de tine? a adăugat după pe-un ton calm, întorcându-şi privirea spre mine.
Am aprobat scurt din cap, uimită de răspunsul său. N-aveam nici cea mai vagă idee că lucra în acelaşi loc cu mine. Sau mă rog, apropae de mine.
- În ce sală pictezi? Adică, de curând te-ai mutat? l-am întrebat curioasă, în timp ce mă aşezam pe scăunel şi-mi aranjam cât de cât salopeta.
- Sala patru sute cinci, e la etajul doi al clădirii. Şi m-am mutat aici de două săptămâni, dar nu vin aşa des, mi-a zis şi a surâs când m-a văzut.

Probabil nu se aştepta să mă vadă vreodată îmbrăcată aşa.
- Ce, de ce râzi? am surâs la rându-mi şi m-am aşezat picior peste picior, trăgând aer adânc în piept.
- Eşti tare schimbată! Adică, sincer să fiu, nu te-aş fi văzut până acum într-o salopetă, veni acesta la spatele meu şi-şi puse ambele mâini pe umerii mei. Mi-am arcuit o sprânceană la gestul său, ridicându-mi privirea spre el. Mi-a spus să închid ochii când m-a văzut, iar eu l-am ascultat, muşcându-mi buza inferioară. Deşi nu înţelegeam ce dorea să facă, eram tare curioasă!
Mi-am subţiat buzele într-un mod ce arăta că începeam să-mi pierd răbdarea. Jaden şi-a luat mâinile de pe mine şi poate-poate şi-a băgat mâna în buzunar sau ceva de genul, fiindcă după un minut am simţit ceva fin, şi totuşi rece pe pielea-mi albicioasă.

- Jaden, ce faci? l-am întrebat pe-un ton mai mul şoptit, respiraţia mea tăindu-se când am auzit un mic clinchet, de parcă cineva ar fi închis un medalion sau lănţişor.
- Taci acolo, ai să vezi! a râs acesta uşor şi a făcut câţiva paşi, spunându-mi să deschid ochii. Aşa am şi făcut, prima dată el mi-a apărut în faţa ochilor. Stătea pe vine, cu mâinile pe genunchi şi mă studia atent, sau mai mult, îmi studia buzele.
Înghiţind în sec, obrajii mei au prins o culoare trandafirie. Mi-am dus vârfurile degetelor la gât, atingând un medalion. Treptat, privirea-mi a coborât asupra pieptului, unde era o inimioară, ce avea un aspect vechi, totuşi plăcut şi-o cheiţă.
- Sper că-ţi place. Are câteva sute de ani, mi-a spus tânărul şi nu şi-a dezlipit privirea de la mine, iar eu am rămas şocată de vorbele sale.
Îmi dăruise o comoară, probabil.
- E superb, am reuşit eu să îngân, îmbrăţişându-l brusc. Mi-am afundat chipul în pieptul său, înghiţindu-mi toate întrebările ce-mi dădeau târcoale, iar toate îi erau lui adresate. Aveam să îl întreb de unde-l are şi mai multe lucruri, dar nu acum.
Nu în momentul acesta, care nu părea deloc real.
Ci magic.

[βεκi]

Capitol nou :> Ye ye xD
Multumesc ca m-ai anuntat, chiar asteptam continuarea. Well...nu stiu de ce, am impresia ca ficul asta nu e unul normal O_O In sensul bun :]] E ceva supranatural la mijloc?:]] Da-ne si noua un detaliu >.< Fiecare gest pe care il face Jaden mi se pare atat de misterios, tipul e misterios din fire. Iar acele cuvinte de la inceputul capitolului m-a dus iar cu gandul la ceva fabulos xD Nu stiu daca chiar asa e sau e doar imaginatia mea...ficul este oricum foarte bun, desi abia ai postat al patrulea capitol. Este foarte, foarte frumos si sper sa il duci pana la capat :].
Nu am nimic de comentat, totul este ok, pus la punctul lui. La moduri de expunere stai bine, poate pe la descriere mai sunt mici scapari, insa in rest ok. Greseli nu am vazut, am citit foarte repede oricum.
Te felicit pentru tot ceea ce faci, ai talent la scris, dupa cum ti-au spus si altii si mult succes in continuare. Astept nerabdatoare urmatorul capitol. Bye:3

[Me†al.]

Iarăşi sunt late ? -.- Vai mie! En fin, să nu mă mai plâng :]] .
My dear, îţi ador ficul, chiar îmi place. Jaden ăsta e plin de mister. Sunt din ce în ce mai sigur că el are nişte legături ciudate. Însă misterul ce-l învăluie mă face să-mi doresc să citesc şi mai mult. Îmi place cum i-ai clădit caracterul acesta şi clar Jaden devine fascinant pentru orice cititor. Charlize îmi place şi ea - şi numele ei e genial, btw - , dar pare puţin prea simplă. Vreau să spun, Jaden e aşa misterios şi-n toate felurile încât o eclipsează pe Charlize.
Nu prea am multe de corectat, doar un singur lucru vreau să-ţi spun. Ar trebui să descrii mai bine sentimentele lui Charlize. Voiam să ştiu puţin mai am amănunţit cum se simţea ea când... el îi punea colierul la gât. Mă rog, înţelegi ideea :]] .
Însă îmi place povestea şi are un viitor măreţ, aş putea spune.
ÃŽÅ£i urez succes, mah dear! *hugs*