Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Dulce octombrie.

#1
Helău, guys. Well, după cum vedeţi, mi s-a aprins un mic beculeţ acum două săptămâni, dar n-am acordat atenţie ideei aşa că am ascuns-o în mintea mea. Titlul poate semănă cu 'Sweet november', dar ca să ştiţi, nu va fi deloc ca filmul or smth. Va fi original, şi sper că vă va satisface privirea.
Şiii uite două fotografi - bonus - să vă faceţi o idee despre fizicul personajelor.
1.Charlize
2. Charlize with long hair.
1.Jaden.
2. Again Jaden.



Dulce octombrie


Capitolul întâi.

„Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine. ”


Nu cred că am încercat vreodată să iubesc cu adevărat. De fapt, nu cred că am dorit asta.
Îmi aduc aminte, dar vag, relaţiile din liceu. Aşa puerile, tâmpite şi acum îmi vine să râd când mă gândesc la ele. Ţin minte că am vizitat Londra cu unul din foştii mei iubiţi. Îl chema Gabriel, şi eram în ultimul an de liceu. Şi era o zi aşa frumoasă, cu soarele strălucind pe cer. Stăteam pe-o băncuţă într-un parc nu foarte aglomerat când el şi-a mărturisit iubirea faţă de mine şi mi-a spus că ar vrea să fim împreună pe veci.
N-am acceptat. Îmi doream să trăiesc mult şi bine, şi desigur, să fiu fericită. L-am rănit foarte mult, sunt sigură. Dar nu mi-a păsat, sau m-am prefăcut că nu-mi pasă.
În acel moment mi-a trecut prin minte un citat de-al lui Marilyn Monroe: „Este mai bine să fi nefericit singur decât cu cineva alături.”
Cred că după aceste vorbe m-am ghidat tot timpul, până în luna în care tot ce creasem s-a dat peste cap.
Sinceră să fiu, mereu mi-am dorit o viaţă fără urcâşuri şi coborâşuri. O viaţă cât se poate de liniştită şi ideală pentru mine. Ei bine, am reuşit s-o am aşa până în acea zi friguroasă, urâtă şi totuşi pentru mine memorabilă.


Franţa, Paris.
Marţi, luna octombrie, ziua cinci.

M-am trezit cu greu în dimineaţa aceea, gândindu-mă imediat ce-am deschis ochii la ce-ar trebui să fac. Fiind o fire perfecţionistă şi ştiind dinainte ce trebuie să fac, era şi normal să gândesc în felul acela. Sau aşa credeam eu.
La cei douăzeci şi doi de ani ai mei mă bucuram de-un trup zvelt, o talie subţire şi un bust proeminent, având nişte picioare lungi şi frumoase. Nu mă puteam numi urâtă, ba chiar consideram că arătam destul de bine, poate mai bine decât alte doamne şi domnişioare din Paris.
Cu greu, m-am ridicat din pat, îndepărtând cearceaful de pe mine, acesta ajungând să cadă pe podeaua cafenie. Cu paşi lenţi şi cu tălipe goale, am ajuns la fereastră, deschizând-o şi lăsând aerul proaspăt de dimineaţă să-mi inunde dormitorul.
Locuiam într-un apartament simplu, cu trei camere. Îl primisem cadou de la tata când împlinisem optsprezece ani şi avusesem norocul ca acesta să fie mobilat cu mult gust.

M-am întins ca o felină, părul meu castaniu deschis căzându-mi liber pe spate, totuşi fiind încurcat. Intrând în baie, mi-am făcut rutina zilnică, ce sigur dura mai mult de-o jumătate de oră.
Am ieşit din încăpere cu un prosop înfăşurat în jurul trupului şi părul prins într-un coc dezordonat, câteva şuviţe căzându-mi pe gâtul albicios.
Am trecut pe lângă noptieră, de unde mi-am luat schiţele şi le-am azvârilit în geanta mare, neagră şi lăcuită. Eram sculptoriţă, chiar dacă vă vine greu să credeţi, aboslvisem liceul de artă.

Am deschis dulapul şi-am cercetat atentă rochiile, pantofii, sacourile, şi toate articolele de îmbrăcăminte din acesta. Cu multă atenţie şi grijă, am ales o rochie neagră, cu un decoletu în V, uşor strâmtă pe talie şi şolduri. Am îmbrăcat-o repede, observând cu stupoare cât era ceasul. Zece şi douăzeci, iar eu la unsprezece trebuia să fiu la atelier.
Mi-am strâmbat slab buzele, luându-mi în picioare nişte pantofii de-un roşu intens, lăcuiţi, cu toc cui. La gât mi-am pus o eşarfă de aceeaşi culoare, luându-mi grăbită geanta pe umăr.
Se părea că şi-n dimineaţa asta nu aveam timp să i-au micul dejun, deci trebuia să mă opresc la întoarcere la o cafenea sau ceva de genul.

Traversând livingul, bucătăria şi holul, am reuşit să ies din apartament la zece şi patruzeci. Alegând să i-au ascensorul, căci aşa puteam coborâ mai repede, am intrat în maşinărie, degetul meu lung şi fin atingând butonul de indica parterul.
Cum doream, am ajuns jos în câteva secunde.
Ieşind afară din bloc, am descoperit ce frig putea să fie. Vântul bătea puternic, răvăşindu-mi părul, iar cerul era innorat, semn că în nu mai mult de două-trei ore va începe să plouă.
Mi-am muşcat buza inferioară, de-un roşu puternic şi am fluturat de câteva ori din genele dese, întunecate. Nu mai aveam timp să mă întorc sus după un sacou sau altceva, aşa că am păşit spre staţia de taxi-uri, tocurile mele răsunând puternic între blocuri.

Am luat un taxi la nimereală, spunându-i şoferului ce nu părea deloc prietenos, să mă ducă pe bulervardul champs-élysées.
Când am ajuns, i-am plătit imediat şi am ieşit, văzând că cesaul se apropia de unsprezece. M-am crispat, grăbind pasul pe trotuarul rece, buzele-mi pline arcuindu-se într-un zâmbet subtil când l-am observat pe tânărul ce se afla la trei metri de mine, pictând ceva.

Curioasă şi uitând cu totul de atelier, m-am apropiat de el. I-am privit de la spatele său tabloul, se părea că făcuse portretul cuiva, unui domn în vârstă, iar acum se ocupa doar de fundal.
Când mi-a simţit respiraţia călduţă, a tresărit, întorcându-se brusc spre mine cu o sprânceană arcuită.
Avea un chip frumos, o bărbie ascuţită, buzele fiindu-i uşor subţiri, dar superbe, iar nasul drept. Ochii îi erau albaştrii, conturaţi de negrul intens al genelor sale.

- Vă pot ajuta cu ceva ? m-a întrebat el amabil, studiindu-mă cu atenţie, un surâs apărându-i pe chip.
De ce râdea? Poate aveam ceva pe faţă sau poate rochia nu-mi stătea bine.
- Nu, doar...doar vă admiram tabloul. Frumos lucrat, să ştiţi! i-am spus eu, totuşi nedumerită de faptul că tânărul surâsese.
- Mulţmesc, mă bucur că şi alţi artişti îmi recunosc meritul, îmi spuse acesta pe-un ton plăcut, cifulindu-şi părul brunet.
- Cum de ţi-ai dat seama că sunt artistă ? Şi fără supărare, de ce-ai surâs ? l-am luat eu la întrebări, aşa cum făceam de fiecare dată când nu ştiam ceva sau nu înţelesesem.
- Felul în care te îmbraci mi-a dovedit asta. Am surâs fiindcă ţi s-a scurs rimelul, întinse acesta mână spre chipul meu, îndepărtând cu un şerveţel alb şi curat dârele negre de pe obrajii mei.

Cum adică ? Nu puteam să cred o asemenea întâmplare! Asta însemna decât un singur lucru.
Începuse să plouă. Mi-am ridicat privirea spre cer, simţind picătura rece atingându-mi pielea.
Pictorul deja îşi acoperise tabloul. Şi eu ce făcusem în acest timp? Îl admirasem sau ce? Doamne Dumnezule, de când devenisem atât de aiurită?

Am clătinat din cap, murmurând un mulţumesc şi mi-am păstrat zâmbetul. De-abea când el a pus şerveţelul într-o plasă, eu am realizat că el îmi atinsese pielea fără ca măcar să mă cunoască. N-aveam nici cea mai vagă idee despre el, dar reuşise să-mi schimbe ziua radical. Că tot venind vorba, întârziasem la atelier din cauza unui străin misterios ce mă întorsese pe dos!
În acestă clipă, aş fi acceptat cu mare plăcere să fiu împuşcată.
[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.


#2
Hello dear.
Se pare că la această oră atât de târzie eu am chef să comentez un fic şi m-am gândit să încep cu al tău. Îmi place titlul, destul de atractiv, sper ca şi ideea să fie pe măsură. Despre personaj, nu pot spune că mă atrage cel puţin nu până acum sper să reuşesc să îmi schimb părerea odată cu următoarele capitole. Descrierea a fost prezentă în cantităţi mari, mi-a plăcut partea de început, însă nu am aceeaşi părere şi despre partea în care au avut loc pregătirile pentru plecarea la atelier, aceea parte mi s-a părut puţin cam monotonă, aşa că nu prea ma atras mai ales că ai repetat unele lucruri. Dialogul nu a fost sec, dar sunt sigură că se putea şi mai bine. Greşeli am văzut câteva, dar au fost minore. Îmi place că scrii cu diacritice şi apreciez că nu le-ai ratat, cred că ar fi arătat mult mai bine capitolul dacă nu l-ai fi împărţit în atât de multe paragrafe ţinând cont că este destul de scurt. Per total a fost bine, abia aştept să văd ce se va întâmpla în continuare. Bye, bye.

#3
Citat:bulervardul champs-élysées.
Bulevardul Șanzelize se scrie cu litere mari, chestii chestii.
Alt fic, altă idee, sper doar să nu te lași de celălalt, pentru că, ei bine, așa fac și eu și în final se alege praful de amândouă.
Oricum știi regula, nou capitol, anunți fata, fata vine și lasă un replay și the show must go on.
Succes la scris.
P.s. Scrii ca mine. Puțin da bine.

#4
Am citit de aseară, dar, sincer, mi-a fost lene să-ţi las un comentariu cât de cât decent. Se mai întâmplă. : )).
Ideea e chiar drăguţă, originală, aşa-mi pare, cel puţin eu n-am mai citit ceva asemănător. O sculptoriţă ! Auzi ! Eşti incredibilă, really, genială, nu cred că m-aş fii gândit să fac un fic cel puţin asemănător, darămite la fel; sau cel puţin nu în viitorul apropiat. Îmi place cum descrii, îmi place că acţiunea se desfăşoară în Paris (mint! nu-mi place, A D O R), dialogul e drăguţ şi toate cele, însă parcă mi-ar fii plăcut ca ea -artista- să nu se bâlbâie acolo, i mean ... să fie o tipă sigură pe sine. : )). Yeah, aberez. Am observat la un moment vreo două-trei fraze care puteau fii formulate altfel, să sune mai plăcut urechilor, însă nici aşa n-a fost greşit. Îmi plac şi pozele, btw, deşi tipul parcă e puţin cam ... ei, mare. :)) Nu cred că mai am de ce să mă leg, la ora asta sunt încă puţin somnoroasă. Aştept următorul capitol, sper să-l aduci repede.
Spor la scris ! >:D<

#5
Am trecut si eu pe aici sa las un comentariu :]] Ti-am citit primul capitol de aseara, era vreo doua dimineata, cred, dar la randul meu mi-a fost lene sa postez :]]
Pai, in primul rand, titlul m-a atras cel mai mult. Este simplu, dar foarte interesant. De asemenea, ma bucur ca este in romana. Mi se pare ca cele in engleza nu imi exprima prea multe, sa zic asa :]] Pozele sunt superbe, imi plac la nebunie. Charlize este foarte frumoasa, mai ales in prima poza. Pe langa asta, numele ei e atat de kawaai :3 Foarte original. Si Jaden arata foarte bine :> E asa hot, sexeh, intr-un cuvant perfect.
Imi place asezarea ta in pagina, desi consider ca nu ar fi trebuit sa lasi spatiu intre acele paragrafe, care sunt totusi scurte. Puteai sa scri pur si simplu normal, de la capat. Dar nu asta conteaza. Conteaza ca ai o asezare in pagina foarte placuta. Mie chiar imi place. Stai foarte bine la capitolul moduri de expunere. Imi place ca imbini naratiunea cu descrierea, iar dialogul nu este sec. Totusi m-a cam deranjat prima parte, cand ai explicat fiecare pas pe care il facuse tanara. Totul devenea prea lipsit de sens, neinteresant. Probabil ai facut acest lucru ca sa mai castigi niste randuri in plus :]] Poate ar fi trebuit ca in locul acelor lucruri sa vorbesti mai mult despre tipa respectiva, donno...
Nu am observat greseli de tastare, deci te felicit pentru acest lucru. Ma bucur ca iti corectezi lucrarea inainte de a o posta. De asemenea, imi place ca scri cu diacritice. Este mult mai usor si accesibil de a citi.
Oricum, imi place povestea. Este originala, din punctul meu de vedere. Astept urmatorul capitol, sper sa vina repede, doarece sunt curioasa sa aflu ce se va intampla in continuare. Spor la scris si multa bafta.
[Imagine: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !


#6
De ceva timp îmi tot spun să trec pe aici, dar am avut tot felul de treburi de rezolvat.
în primul rând, helăău.
Titlul e drăguţ,simplu şi frumos. Deşi poate e puţin previzibil. Vreau să spun, octombrie nu e luna când l-a cunoscut pe Jaden? Sau mă înşel? nevermind, poate mi se pare şi din cauza lenei colosale nu mă duc să mă uit din nou în text.
Acţiunea nu prea mi-a plăcut la început. I mean, făcea totul aşa... ca un robot, aş putea spune. Ai descris fiecare amănunt, dar fiecare, şi mi s-a părut puţin cam plictisitor. Plus că faza cu : am mers prin sufragerie şi bucătărie şi la 10:40 am plecat din apartament [ era 10 : 20 după ce a ieşit de la duş ] mi s-a părut amuzantă. Chiar mă întrebam cât de mare este casa ei de i-a luat atât :]] .
Descrierea e bunicică, deşi voiam şi eu să ştiu cum arăta apartamentul ăla. Să îl mai descrii puţin. Also, mi-ar fi plăcut să mai lucrezi la sentimentele tipei.
Greşeli n-am prea văzut. Doar una: "i-au micul dejun" -iau micul dejun. În fine, cred că era de neatenţie - plus, că şi mie mi se întâmplă. Ah.. şi greşeala aia că n-ai scris cu litere mari numele bulevardurul.
Despre personaje nu pot să - mi fac încă o părere, dar îmi place "misteriosul" . Despre ele, probabil, am să mă pronunţ în capitolele viitoare.
Deeeci, succes şi să mă anunţi şi pe mine când pui continuarea ! :]]
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#7
Heei.
Vă mulţumesc pentru păreri şi sfaturi, am să încerc să ţin cont de ele. Well, am venit şi eu cu nextul într-un sfârşit, sper c-o să vă placă şi că va fi mai bun ca anteriorul. Fără alte cuvinte...
Lectură plăcută!



Capitolul doi.

„Să îţi trăieşti viaţa este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar există.”

Ştiţi clipele acelea când eraţi adolsecent şi băiatul sau fata visurilor vă invita în oraş? Şi înainte de-a vă duce la aşa zisa întâlnire nu aveaţi nici cea mai mică idee în ce să vă îmbrăcaţi sau cum să vă faceţi părul?
Oh, am urât mereu acele momente! Îmi stricau buna dispoziţie de fiecare dată şi îmi inundau sufletul şi mintea cu tot felul de probleme şi emoţii ce sinceră să fiu, nu merita să le am.
Considerându-mă şi fiind genul de om perfecţionist, ce face totul perfect şi cum scrie în carte, orele de dinaintea întâlnirii mă dădeau peste cap.
Şi nu ştiu cum se face, dar toate întâlnirile ce le puteai numi geniale au avut loc în luna octombrie. Aboslut toate.
O coincidenţă, m-am gândit în momentul când Jaden m-a invitat la o cafea.


Franţa, Paris.
Duminică, luna octombrie, ziua zece.

Pe hol, în living, în dormitor şi bucătărie răsuna aceeaşi melodie clasică, liniştitoare şi cântată la pian de-o superbă cântăreaţă franceză. Se numea 'Sur le fil' şi era cântată de Amelie Poulain.
De mică crescusem cu muzica clasciă, nu comercială. Gândindu-mă mai bine, moştenisem talentul de artistă de la ambii mei părinţi, mama fiind pictoriţă şi tata sculptor. Ei, de fapt, fuseseră modelele mele în viaţă, deşi îmi plăcea să cred că mă ghidasem după propriile păreri. Şi totuşi nu era aşa, în copilărie şi adolescenţă avusesem mare nevoie de mama, cu toate că uram să cer ajutor sau să par vulnerabilă în faţa cuiva. Mă gândeam tot timpul ca dacă vreau voi putea rezolva totul de una singură.
Ei bine, gândul acesta - prostesc sau nu - m-a ajutat să ajung femeia ce eram azi.
Când muzica a încetat să se mai audă, mi-am deschis ochii şi-am privit printre gene imaginea ce se reflecta în oglinda mare, ovală, ce stătea sprijinită de peretele crem al dormitorului meu. Lângă aceasta se afla un birou plin cu de toate, de la schiţe şi creioane până la machiaj sau sticluţe cu parfum.
În mijlocul încăperii se afla patul pufos şi pentru două persone, acoperit de-un cearceaf crem cu câteva modele florale de culoare violet pe acesta. Deasupra patului se afla primul meu tablou - pe lângă arta sculptatului, învăţasem şi să pictez - în care puteai întâlni diferite forme, inimi, cercuri şi triunghiuri, toate aşezate într-o armonie perfectă.
De-o parte şi de alta a patului erau noptierele ce logic, aveau două sertare în care întâlneai -deasemenea - orice.
Apoi, ajungeai la fereastra mare, acoperită de perdelele albe. Afară peisajul era mirific. Se putea observa tunrul Eiffel şi luminile superbe seara.
În faţa patului meu, adică peretele din faţa sa, se afla dulapul plin de încălţări scumpe, rochii şi tot ce-i trebuia unei femei.

Imaginea din oglindă tot nu dorea să dispară, ba chiar chipul de acolo mă privea zâmbiind delicat. Ah, eram eu!
Am surâs amuzată, privindu-mă de data aceasta mai atentă. Părul meu cicolatiu îmi cădea în valuri frumos ondulate pe spate şi umeri, iar privirea mea cafenie era uşor scoasă în evidenţă de genele negre şi dese. Obrajii îmi erau îmbojuraţi fără motiv, iar buzele-mi rujate cu un roşu intens, uşor sângeriu, erau arcuite într-un zâmbet micuţ, şi totuşi fermecător.
Nu ştiu de ce mă analizam aşa bine, nu înţelegeam motivul tâmpit pentru care făceam asta şi sinceră să fiu, mă enerva asta.
Purtam o rochiţă în stil vintage, roşie şi plină de buline negre. Aveam ştrampi de aceeaşi culoare ca acele buline şi-n picioare pantofi cu toc, frumos lăcuiţi şi de culoare roşie.
În viziunea mea, arătam pur şi simpu superb. În viziunea altora, arătam magnific, dar niciodată rău.
Mă simţeam ciudat, probabil neliniştită. Nici nu ştiam să definesc sentimentul care-şi făcuse loc în sufletul meu neobservat şi foarte repede. Ştiam că trebuie să merg undeva, dar uitasem unde. Pur şi simplu, în mintea mea acea întâlnire nu se afla. În schimb, aveam tot felul de gânduri prosteşti, de exemplu, îmi tot spuneam că Jaden va crede că arăt minunat, şi dacă nu, va fi primul bărbat care va avea o părere proastă despre îmbrăcămintea mea.
Totuşi, de când îmi păsa mie de părerea altora?

M-am crispat, întorcându-mă brusc pe călcâie când soneria s-a auzit, zgâriindu-mi urechile.
Am strigat că vin acum, păşiind grăbită pe parchetul negru din livingul uşor luminat de soarele cu dinţi de afară.
Când degetele mele lungi şi fine au atins au clanţa şi uşa s-a deschis, provocându-mi privirea curioasă să vadă cine e, am rămas mută de uimire.
În faţa mea, drept şi ferm, cu un zâmbet finuţ pe chip stătea Jaden.

Nu spun că arata superb în acea cămaşă simplă, în carouri albe şi negre, cu blugii negrii şi un tricou alb, neimportant. Avea mânecile suflecate, ceea ce m-a făcut să observ ce mâini frumoase avea. Da, suna ciudat, dar pentru un bărbat, avea o manichiură îngrijită şi antebraţele îi erau musculoase.
El a spus ceva şi eu am clătinat din cap, încercând să-mi revin din starea idioată de admiraţie.
- Am spus bună, surâse el, privindu-mă mai atent. Am zâmbit la rându-mi, mai prosteşte şi l-am poftit în casă, dar el n-a dorit să intre, zicând că şi-aşa o să plecăm. Chiar atunci, mi s-a aprins beculeţul! Mă invitase la o cafea marţea trecută, când îl întâlnisem prima dată. De fapt, dorise să mergem chiar atunci, să luăm prânzul împreună, dar eu îi spusesem că n-am timp de aşa ceva, promiţându-i totuşi că ne putem vedea duminică, dacă vrea. Şi acceptase, iar eu plecasem, mirată că reuşisem să nu fiu ironică cu bietul om.
- Da, da. Ah, cum arăt ? Nu mai complimentat deloc! i-am spus eu, cu un zâmbet mai sigur şi mult mai frumos, în timp ce ieşeam din casă, închizând uşa cu cheia.
El m-a studiat o clipă, ducându-şi gânditor mâna la bărbie.
- Vrei să fiu sincer ? Fiindcă pot foarte bine şi să mint, mi-a spus acesta, păstrându-şi zâmbetul finuţ şi relaxat, ducând-se spre lift.
- Logic că vreau să fi sincer, am pufnit eu, dându-mi ochii peste cap, parcă nerebdătoare să-i aud părerea. Eram sigură că-mi spune că arăt pur şi simplu minunat în rochia aceasta, că-mi scoate picioarele subţiri în evidenţă şi chestii de genul.
- Nu-mi place. Eşti simplă, toţi se îmbracă aşa. Şi nu ştiu ce să zic, arăţi prea...cum să-ţi spun, prea matură, deşi chipul tău nu pare deloc aşa. Eu unul ţi-aş fi dat blugi scurţi şi-un tricou negru, pe care să scrie ceva amuzant, cu nişte balerini. Aşa, după mine, ai fi arătat minunat! mi-a spus el pe-un ton calm, plăcut, în timp ce-mi deschidea uşa de la lift.
Mi-am arcuit o sprâncenă, nevenindu-mi să cred ce spusese. Nu-i plăcea? Nu arătam bine? Adică, îmi spunea pe ocolişuri că n-am stil sau ce?
Subţiindu-mi buzele într-un mod ce spunea clar să tacă, am intrat în lift cu paşi apăsaţi. Se luase de hainele mele, se luase de mine! Acum începeam să regret că-i promisesem să ne vedem azi.
Jaden a surâs amuzat, dar n-a mai spus nimic, dându-şi seama că mă deranjase vizibil comentariul său.

În tot timpul cât liftul ne ducea jos, niciunul n-a mai scos o vorbă. Eu supărată pe vorbele sale şi el doar fiindcă credea că mă va supăra din nou. Putea măcar să-şi cerea scuze, dar nu! Prefera să-şi ţină părerea sus şi tare! Bărbaţii...Cine-i înţelege, până la urmă ?
Am ieşit din lift cu paşi eleganţi, de felină, urmată de acesta care mergea extrem de liniştit şi relaxat. Mi-a deschis uşa, eu am ieşit, mai-mai să cad pe scările blocului din cauza tocurilor. Cu greu, începeam să-i dau dreptate. Balerinii ar fi fost mult mai comozi.

- Preferi să mergem cu maşina sau pe jos? m-a întrebat el, timp în care ne apropiam de-o maşină scumpă, un Bugati negru, strălucitor. Mă holbam la maşină şi cred că el a văzut asta, murmurând că vom merge cu maşina. Lui nu i-am dat atenţie, dar maşinii din faţa mea da. Mă simţeam de parcă câştigasem lotul cel mare la jocurile de noroc. Era superbă, era elegantă, şi nu în ultimul rând, eu aveam să urc în ea. Doream să ţip de bucurie şi să sar într-una, dar mi-am abţinut manifestările, doar afişând un zâmbet fermecător pe chip.
Jaden mi-a deschis amabil portiera şi eu am intrat, analizând interiorul maşinii. Negru, din piele. Ce şi-ar mai putea dori o femeie ?
A intrat şi el, pornind vehiculul în viteză. Am mărit ochii, parcă speriată de viteza cu care mergea şi mi-am întors încet-încet privirea spre el.
- Ştii, prefer să nu mor aşa tânără, mai ales într-un accident de maşină, i-am spus eu, înghiţind în sec.
- Nu-ţi fă griji, ştiu să merg cu aşa ceva! Pormit că n-ai să păţeşti nimic, a îngânat el amuzat de preocupările mele.

Nu cred că am mers mult cu maşina, nici zece minute n-am făcut până la cafenea.
Ieşind din vehicul, am descoperit că omul ăsta era bogat. Avea mulţi, foarte mulţi bani. De unde ştiam asta?
Ei bine, maşina era o dovadă. Dar localul unde mă dusese îmi confirma asta.
- Jaden, ăh...locul ăsta nu-i cam select? l-am întrebat eu, luându-l de braţ finuţ când el mi l-a atins galant.
- Nu ştiu, poate că o fi. Dar voiam ca ziua de azi să fie una reuşită, mi-a spus el zâmbitor, în timp eu inspectam totul.
În primul rând, cerul era uşor înnorat, dar nu era semn de ploaie, iar soarele - din păcate- se ascunsese după nori. Vântul nu bătea, în concluzie vremea era bună.
Şi totuşi, locul era magnific. Măricel, o cafenea de lux, ce mai. Cu ferestre ce te lăsau să vezi înăuntru, cu mese din lemn de trandafir - le recunoşteam de la un kilometru - şi cheleneri îmbrăcaţi elegant.
Când am păşit în interior, n-am fost în stare să mai spun ceva. Pereţii erau acoperiţi cu-n tapet negru, având modele florale ce erau albe. Urcând nişte scări, ajungeai la separeuri, iar la parter se aflau mese cu câte patru scaune de culoare albă.
- Nu-ţi place ? Adică, nu ştiu, e cea mai bună cafenea din oraş, a început să spună Jaden dar eu l-am oprit dintr-un gest al mâinii.
- Ba e magic! Locul, totul, îmi place la nebunie! i-am spus senină şi l-am urmat, dându-mi seama că aveam să stăm într-un separeu.
- Mă bucur, mi-a zâmbit el în timp ce eu mă aşezam pe-o canapea din pielea neagră, iar el pe-un fotoliu.

După câteva minute a sosit şi chelnerul, amândoi cerând un cappucino. Mi-am dat o şuviţă de păr după ureche şi m-am aşezat picior peste picior, privindu-l mai atentă pe Jaden care făcea cam acelaşi lucru. Mă privea.
Adoram momentul ăsta. De fapt, ştiam şi eram sigură că ziua asta îmi va rămâne întipărită în minte tot restul vieţii mele.
- Ştii, ai fost singurul şi primul bărbat care-a spus că nu-i plac hainele mele, i-am zis eu, afişând un zâmbet uşor amuzat.
- Da? Eu decât am fost sincer. Aşa, puteam să-ţi spun că rochia asta îţi scoate picioarele subţiri în evidenţă şi toate cele, mi-a spus el iar eu am mărit ochii. Îmi citise gândurile? Adică, voia să spună că toţi ceilalţi bărbaţi mă minţiseră?
Ok, acum mă simţeam tradată. De parcă...de parcă cineva tocmai îmi dăduse o palmă peste faţă, iar eu mă treizisem la realitate. Şi ei bine, mă durea asta. N-o arătam, dar mă durea faptul că un tip de-abea cunoscut îmi arătase adevărata faţă a lumii, iar eu n-o observasem până acum.

___
Well, aştept comentarii. Este corectat, deci dacă veţi mai găsi o greşeală pe care n-am văzut-o eu, vă rog să mă iertaţi.
Uhm, sper să vă placă şi să-mi daţi sfaturi/critici/păreri şi aşa mai departe.
Lectură plăcută încă o dată! ^^
[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.


#8
I'm the first one ? hope so. :]] Şi mersi că m-ai anunţat :]
Revenind însă la poveste şi trecând peste faptul că sunt cu adevărat uluit că am trecut peste uriaşa lene de a scrie ceva.
Mi-a plăcut mult continuarea, a fost chiar drăguţă. Fragmentul acela de la început a fost genial, gen cărţile acelea pentru fete sau chiar un jurnal. I mean, parcă toate fetele stau n - şpe mii de ore în faţa dulapului, gândindu-se cu ce să se îmbrace. Sau, cel puţin, în viziunea mea : - " .
Greşeli n-am văzut şi mi-au plăcut dialogul şi descrierea.
Now, personajele.
Îmi place din ce în ce mai mult de Jaden. Vreau să spun, e sincer şi gândirea sa e atât de clară, are atâta dreptate. Sunt total de acord cu el câ tipei i-ar sta mai bine în pantaloni scurţi şi cipici. De fapt, multor fete le stă mai bine aşa. Şi, deşi e bogat, nu este genul de om care se dă mare sau ceva. Chiar îmi place personalitatea sa.
Charlize - sper c-am scris numele bine - e mai diferită. Pare o fată mai... narcisistă. S-a văzut clar asta fiindcă se considera perfectă şi se aşteta ca Jaden să o placă. Însă, mă bucur că el i-a spus adevărul. De asemenea, ea pare o persoană mai... fiţoasă... Ba nu, genul de persoană căreia îi place luxul ( haine, pantofi, maşini, restaurante - toate de lux ) . Sper ca, totuşi, să nu umble după banii lui Jaden.
Ah, singura greşeală pe care am văzut-o a fost aceea că Bugatti se scrie cu doi de ' t ' , nu cu unul. :]
Soooo...sper să mă anunţi în continuare şi baftă !
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#9
Hey, am trecut si eu pe aici :]]
In primul rand, imi pare rau de groaznica intarziere...sper totusi ca nu am ajuns prea tarziu :]] Ti-am citit de ceva zile capitolul, dar nu prea am avut timp sa postez. Iti multumesc ca m-ai anuntat, eu de dat alte mesaje pe profilurile celorlalti useri nu pot momentan, habar nu am de ce O_O Doar pe profilul meu pot scrie :]] Oricum...tu continua sa ma anunti, ca eu vad mesajul :]]

Acest capitol mi-a placut foarte mult, pe bune. Si e abia al doilea. Deja m-ai surprins, din toate punctele de vedere. Imi place modul tau de a scrie, este atat de simplu si de accesibil. Chiar imi place foarte mult. Descri nemaipomenit. Acest capitol a fost mult mai bun decat celalalt si sper sa vad la fel si in continuare.
Tipa mi se pare o fitoasa, sa zic asa :]] Nu ma mir, deoarece actiunea se petrece la Paris :]] E putin cam prea narcisista si prea mandra. Sper sa se schimbe in curand, ca de nu ii dau eu un pumn in cap xD De Jaden imi place foarte mult. Imi plac persoanele sincere si ma bucur ca acesta nu se ascunde, spune ce are pe suflet :]] Probabil e mult prea direct, dar asta e xD
Modurile de expunere sunt la locul lor, cum am mai spus te descurci foarte bine. Actiunea nu e deloc grabita, iar greseli de tastare nu cred ca am vazut >.< Nici ca am stat sa le caut.
Pai, cam atat. Astept nerabdatoare urmatorul capitol. Succes si spor la scris.
[Imagine: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !


#10
Helăău, people. Ce mai faceţi - alea - alea ? Well, după cum vedeţi, vin într-un sfârşit cu next-ul, ce-l aveam scris de ceva timp, dar necorectat. Eniuei.
Vă mulţumesc mult Beki şi Me†al.; pentru comentarii. Să nu uitaţi să treceţi şi de data asta, ok? :]
Aşa. Uhm, să nu mai lungesc vorba degeaba~
Lectură plăcută!



Capitolul trei.


„Aud vibrând vocea ta în toate zgomotele lumii.”

Ah, vă aduceţi aminte clipele petrecute cu partenerii după o ieşire perfectă? Eu da, sau aşa cred. De fiecare dată era parcă necesar să ne oprim într-un loc retras, întunecat şi departe de ochii lumii unde să râdem, să glumim sau să facem chestii ce sigur nu merită menţionate. Îmi aduc aminte cum tipul ma conducea acasă pe la doisprezece noaptea şi mama mă certa fiindcă întârziam mereu. Dar îmi plăcea să fac rebela, când de fapt nu ştiam sensul adevărat al cuvântului.
Nu ştiu cum şi în ce fel, dar eu şi Jaden reuşisem să facem ceea ce îmi plăcea mie să fac în liceu. Cu o sticlă de vin franţuzesc scump şi desculţă - picioarele mele deja urau tocurile, iar eu uram să-i dau dreptate brunetului - am urcat pe acoperişul unui bloc turn şi luând loc pe marginea acestuia, am început să povestim unul despre celălalt.
Totul, într-o singură zi. Şi nici nu aveam idee ce avea să se întâmple peste trei zile.


Franţa, Paris.
Duminică, luna octombrie, ziua zece - ora douăzeci şi jumătate, seara.


- Şi, Doamne, ţin minte că la cinci ani m-am urcat în podul casei şi-am probat toate rochiile vechi ale mamei. I le-am stricat, le-am rupt, dar m-am simţit bine să mă simt ca o mică divă, am afişat eu un zâmbet catifelat şi mi-am ridicat privirea spre cer.
Astrele străluceau în seara asta, şi-n ciuda lunii în care ne aflam, se părea că nu avea să plouă, doar bătea puţin vântul.
Îmi tot legănam picioarele desculţe, mici şi gingaşe, luând uneori o înghiţitură din vinul demi-sec, roşu, ales de Jaden care surâdea când mă vedea ce fac.
- La cinci ani eu...hm, la cinci ani mi-am pierdut ambii părinţii. Într-un accident de maşină, am rămas cu sora mai mare, de zece ani, mi-a spus el pe-un ton totuşi senin şi a afişat un zâmbet finuţ, întorcându-şi privirea albăstruie spre mine. Arcuindu-mi o sprânceană, uimită de tonul pe care-l folosise şi vorbele lui, am înghiţit în sec. El la cinci ani îşi pierduse părinţii, iar eu la vârsta aceea mă comportam ca o răsfăţată şi alintată ce eram.
- Să nu spui că-ţi pare rău, m-a oprit el brusc când am deschis gura, iar eu i-am aruncat o privire ciudată. Nu am nevoie de milă sau compasiune, au trecut mulţi ani de-atunci, a adăugat după şi a băut puţin din lichidul roşiatic.
Cred că putea să-mi citească gândurile. De fapt, începeam să fiu sigură de asta, fiindcă îşi dăduse seama imediat că aveam să spun replica aceea clişeică gen ' îmi pare rău' , când în realitate nu e aşa.
Lăsându-mi privirea în jos şi înghiţindu-mi cuvintele, mi-am strâmbat slab buzele. Încă nu doream să merg acasă, dar întâmplarea asta îmi stricase buna dispoziţie.
- Ai spus că ai o soră. Cum o cheamă ? l-am întrebat pe brunet, privindu-l cu coada ochiului şi-am tras aer adânc în piept.
- Michelle. E roşcată, cu ochii verzi-albăstrui. O combinaţie, de fapt, surâse acesta şi-şi ciufuli părul, dregându-şi glasul.

Am îngânat un scurt ' drăguţ ' şi-am încetat din a-mi mai legăna picioarele, privind undeva în gol, deşi nu mă gândeam la ceva anume.
Jaden şi-a întors privirea spre mine, parcă gânditor. A tras aer adânc în piept şi mi-a atins bărbia cu vârful degetului, întorcându-mi astfel privirea spre el. N-am scos o vorbă şi nici n-am schiţat vreun gest, urmărindu-l atentă şi clipind des, căci nu înţelegeam ce dorea să facă. Brunetul a schiţat un zâmbet calm, lovindu-mă jucăuş peste nas.
- Nu te supăra pentru mine, nu merită! Ai prins vreodată o stea? m-a întrebat el, în timp ce eu îmi atingeam nasul cu vârfurile degetelor, încruntată.
- Nu poţi prinde stele! Ele sunt sus, pe cer, iar tu eşti aici, jos. am îngânat pe-un ton dezaprobator şi-am clătinat din cap, ridicându-mă, în timp ce-mi aranjam rochia.
- Asta înseamnă că nu visezi! Ba le poţi prinde, Charlize! Uite, îţi voi arăta, s-a ridicat acesta de jos, şi-a scuturat pantalonii şi m-a tras lângă el, punându-şi o mână pe talia mea, timp în care obrajii-mi prinseseră o culoare trandafirie din cauza gesturilor cam prea îndrăzneţe. L-am privit cu coada ochiului şi-am înghiţit în sec, ridicându-mi încet-încet privirea spre cer, iar el şi-a întins mâna, începând să 'deseneze' în aer cu degetul arătător, până la oprit pe-o steluţă ce strălucea puternic.
Ce copilăros mai putea fi! Oamenii obişnuiţi sau măcar normalii nu prindeau stelele, nu puteai să faci aşa ceva. Se părea că mă înşelasem în privinţa sa. Nu era genul realist, ci visător şi tare naiv.
- N-ai s-o prinzi, tontule, am şoptit de-a dreptul amuzată şi el a clătinat din cap, strângând brusc mână în pumn.
- Nu poţi să nu comentezi, aşa-i ? a surâs acesta şi s-a dezlipit de mine, dându-se un pas în spate. E strălucitoare? Pluteşte? Crezi că se va transforma în praf? m-a întrebat acesta, iar eu mi-am muşcat buza inferioară, încercând să mă abţin de la a pufni în râs, căci că amuza extrem de tare.
Am ridicat din umeri, neştiind ce să-i răspund la astfel de întrebări. El şi-a lăsat capul pe spate şi a închis o clipă ochii, deschizând după pumnul.
În palma sa, plutind şi strălucind încetişor, era o mică...mică stea. Sau ceva de genul. Mărind ochii, am dat să întind mana, dar acea chestioară din mâna sa, brusc, s-a transformat în praf auriu, ce a alunecat printre degetele sale.
- Cum ...cum ai făcut asta? mi-am ridicat privirea spre el, având ochii mari şi m-am aplecat uşor, atingând cu vârfurile degetelor acel praf auriu.
- E secret de familie. Iar tu nu faci parte din ea! Probabil vei afla cândva, mi-a spus acesta pe-un ton plăcut, râzând uşor după.
Mi-am strâmbat slab buzele, ridicându-mă. Am schiţat un zâmbet micuţ şi catifelat, pupându-l scurt pe obraz pe Jaden care a rămas uşor uimit de gestul meu.

- Mergem? l-am întrebat, luându-mi pantofii de pe jos, iar el a păşit spre scara pe care urcasem.
A aprobat, dând din cap şi m-a ajutat să cobor, luându-mi pantofii. M-am uitat tăcută în jurul meu, vrând parcă să-l i-au în braţe, dar m-am abţinut ca un copilaş când vedea un câine pe stradă şi voia să-l mângâie, dar n-avea voie. L-am luat uşor de braţ şi-am început să merg la pas cu el, uitându-mă înainte, spre maşina acestuia, fără a mai spune ceva.
Nici el n-a mai îngânat vreun cuvânt, probabil că amândoi doream puţină linişte sau poate nu mai aveam ce să ne spunem unul- altuia.
Amabil, mi-a deschis portiera din dreapta, iar eu am intrat cu mişcări graţioase, punându-mi pantofii în poală. După un minut, a intrat şi brunetul, ciufulindu-şi părul, privirea lui părând oarecum pierdută.
A pornit maşina în viteză, eu strâmbându-mi slab buzele şi fiind tare curioasă să vad unde mă duce de data aceasta, căci îmi zisese înainte să urcăm pe acel acoperiş că seara încă n-a luat sfârşit.
Dar oare, seara aceasta avea să aibă vreodată sfârşit? Îmi plăcea să mă aflu în compania lui, aşa că nu prea doream să plec curând.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Noaptea de 31 Octombrie Diamond D.C 0 1.988 11-11-2012, 03:00 PM
Ultimul răspuns: Diamond D.C
  Dulce rai si scump infern **angels** 0 1.934 23-05-2011, 08:37 PM
Ultimul răspuns: **angels**
  Elixirul vietii! Vinul dulce...[+16] Ryuu 2 2.760 12-09-2010, 03:57 PM
Ultimul răspuns: MisS.sAdiStic
  MuÅŸcătură dulce amăruie Teh 46 21.886 24-01-2010, 12:11 AM
Ultimul răspuns: Elusive wolf


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)