04-03-2011, 08:05 PM
Primul meu fic! :3 (Si este yaoi, hihihi ;D) Nu stiu ce sa cred despre el... nu e cine stie ce. Sper sa va placa, totusi! *-* Comenturile si criticile sunt bine venite. ^^ Chiar imi doresc sa progresez.
Deschide o poartă inimii mele
Capitulul I
-Aaron... Te iubesc.
Mă opresc buimac şi încerc să-mi dau seama dacă prietenul meu îşi bate joc de mine. Mă întorc şi mă uit atent în ochii brunetului la care ţineam ca la un frate. Citesc in privirea lui tristeţe.. durere.. singurătate. Nu ştiu ce să-i raspund. Obişnuiesc să le fac vant numeroaselor fete care se ţin după mine. Nu vreau să iubesc, să fiu îndrăgostit. Oamenii spun că sunt un nemernic, un ticălos; că sunt rece, că nu am sentimente, blah blah... Sincer, chiar nu îmi pasă. Primul impuls a fost să-i spun nebunului din faţa mea că şi-a perdut minţile. Că nu l-aş putea iubi nici dacă ar fi ultimul om de pe planetă.
Şi totuşi, cel din faţa mea era Felix. Puteam să-i fac vant celui mai bun prieten al meu? Nu-mi puteam explica cum se indragostise de mine. Pe langa faptul ca este baiat, ma si cunoaste mai bine decat oricine altcineva. El cunoaste o buna parte din colturile intunecate ale sufletului meu. Sunt constient de faptul ca nu sunt ceea ce ai numi "un baiat model". Stie ca sunt rautacios, crud si ticalos... si totusi.. totusi... se indragostise de mine?
Acest gand ar fi trebuit sa ma miste. Insa nu am simtit nimic. Oare inima imi era chiar atat de inghetata? In sufletul meu gol aparu, ca de nicaieri, o urma de mila. Mi-am propus sa fiu cat mai bland cu prietenul meu, si am incercat sa nu-i ranesc prea tare sentimentele.
-Esti nebun? i-am raspuns pe un ton plin de cruzime, care ar fi facut o persoana sensibila sa planga.
Mi-am dat repede seama ca spusesem ceea ce nu trebuia. Pur si simplu, gandurile pe care le avusem ca reactie in secunda in care i-am auzit confesiunea, se metamorfozasera in cuvinte. "Sunt un tampit!" Nu planuiam sa-i dau un astfel de raspuns. Altul era raspunsul pe care vioam sa i-l dau. Insa era prea tarziu, caci deja ii spusesem ceea ce stiam ca avea sa-l raneasca.
Ochii prietenului meu erau tristi. Avea o expresie chinuita. Aveam impresia ca baiatul din fata mea se rupea in mii de bucatele, iar eu eram cel care il 'sparse'.
- Heh. Penibil, nu-i asa? Nu stiu ce m-a apucat, raspunde Felix atat de incet, incat aproape ca nu l-am auzit. Stii ceva, Aaron? Uita ca am spus asta vreodata!
L-am privit mirat. Nu ma astemptam la un astfel de raspuns. Era mereu vesel si dulce cu toata lumea. Lucru de care eu nu as fi fost in stare niciodata. El se deschidea tuturor. Era dragut si saritor, iubitor, lipicios, luminos, optimist, pur si inocent. Era exact opusul meu.
Eram impietrit, si nu stiam cum sa-l fac sa inteleaga, ca o iubire intre noi doi este imposibila, fara sa trebuiasca sa ma scap de el. Chiar nu doream sa il pierd. In plus, eram constient de faptul ca persoana din fata mea nu merita o inima franta. Insa eu sunt eu. Nu am de unde sa scot sentimente si caldura. Nu le gasesc. Au fost oameni care m-au tradat si m-au calcat in picioare. Oamenii pe care i-am iubit. Si de aceea nu pot, nu sunt in stare sa mai iubesc vreodata. Nuci macar nu mai imi amintesc cum este sa simti iubire... caci am sters orice urma a acestui sentiment din sufletul, inima si mintea mea.
Nu am stiut ce sa-i spun, asa ca m-am intors si am plecat, lasandu-mi cel mai bun prieten singur si suferind. Parca simteam o mica urma de ura fata de mine insumi. "Sunt chiar atat de incapabil sa iubesc?"
Deschide o poartă inimii mele
Capitulul I
-Aaron... Te iubesc.
Mă opresc buimac şi încerc să-mi dau seama dacă prietenul meu îşi bate joc de mine. Mă întorc şi mă uit atent în ochii brunetului la care ţineam ca la un frate. Citesc in privirea lui tristeţe.. durere.. singurătate. Nu ştiu ce să-i raspund. Obişnuiesc să le fac vant numeroaselor fete care se ţin după mine. Nu vreau să iubesc, să fiu îndrăgostit. Oamenii spun că sunt un nemernic, un ticălos; că sunt rece, că nu am sentimente, blah blah... Sincer, chiar nu îmi pasă. Primul impuls a fost să-i spun nebunului din faţa mea că şi-a perdut minţile. Că nu l-aş putea iubi nici dacă ar fi ultimul om de pe planetă.
Şi totuşi, cel din faţa mea era Felix. Puteam să-i fac vant celui mai bun prieten al meu? Nu-mi puteam explica cum se indragostise de mine. Pe langa faptul ca este baiat, ma si cunoaste mai bine decat oricine altcineva. El cunoaste o buna parte din colturile intunecate ale sufletului meu. Sunt constient de faptul ca nu sunt ceea ce ai numi "un baiat model". Stie ca sunt rautacios, crud si ticalos... si totusi.. totusi... se indragostise de mine?
Acest gand ar fi trebuit sa ma miste. Insa nu am simtit nimic. Oare inima imi era chiar atat de inghetata? In sufletul meu gol aparu, ca de nicaieri, o urma de mila. Mi-am propus sa fiu cat mai bland cu prietenul meu, si am incercat sa nu-i ranesc prea tare sentimentele.
-Esti nebun? i-am raspuns pe un ton plin de cruzime, care ar fi facut o persoana sensibila sa planga.
Mi-am dat repede seama ca spusesem ceea ce nu trebuia. Pur si simplu, gandurile pe care le avusem ca reactie in secunda in care i-am auzit confesiunea, se metamorfozasera in cuvinte. "Sunt un tampit!" Nu planuiam sa-i dau un astfel de raspuns. Altul era raspunsul pe care vioam sa i-l dau. Insa era prea tarziu, caci deja ii spusesem ceea ce stiam ca avea sa-l raneasca.
Ochii prietenului meu erau tristi. Avea o expresie chinuita. Aveam impresia ca baiatul din fata mea se rupea in mii de bucatele, iar eu eram cel care il 'sparse'.
- Heh. Penibil, nu-i asa? Nu stiu ce m-a apucat, raspunde Felix atat de incet, incat aproape ca nu l-am auzit. Stii ceva, Aaron? Uita ca am spus asta vreodata!
L-am privit mirat. Nu ma astemptam la un astfel de raspuns. Era mereu vesel si dulce cu toata lumea. Lucru de care eu nu as fi fost in stare niciodata. El se deschidea tuturor. Era dragut si saritor, iubitor, lipicios, luminos, optimist, pur si inocent. Era exact opusul meu.
Eram impietrit, si nu stiam cum sa-l fac sa inteleaga, ca o iubire intre noi doi este imposibila, fara sa trebuiasca sa ma scap de el. Chiar nu doream sa il pierd. In plus, eram constient de faptul ca persoana din fata mea nu merita o inima franta. Insa eu sunt eu. Nu am de unde sa scot sentimente si caldura. Nu le gasesc. Au fost oameni care m-au tradat si m-au calcat in picioare. Oamenii pe care i-am iubit. Si de aceea nu pot, nu sunt in stare sa mai iubesc vreodata. Nuci macar nu mai imi amintesc cum este sa simti iubire... caci am sters orice urma a acestui sentiment din sufletul, inima si mintea mea.
Nu am stiut ce sa-i spun, asa ca m-am intors si am plecat, lasandu-mi cel mai bun prieten singur si suferind. Parca simteam o mica urma de ura fata de mine insumi. "Sunt chiar atat de incapabil sa iubesc?"
Ţine-mă de mână.. Te iubesc.
În braţele tale.. mă topesc..
Nu îţi voi spune niciodată, cât de mult te îndrăgesc. Pentru că nu-mi doresc..
Să distrug prietenia pe care o avem acum.
Aşa că.. te voi iubi fără ca tu să ştii... Iubire.