Disclaimer:Nu detin nici un personaj,in afara de cele create de mine ce apartin lui Masashi Kishimoto si nu fac profit de pe urma acestora.
Varsta minima:15
Gen:Actiune/Romantic
Limba:Romana
Observatii cu privire la continut: La început ar putea fi cam plictisitor, dar mai încolo va fi mai bine.
Critica:Cum vreti voi..
Heii.. Încep şi eu un fic aici.. :) .. E o poveste de dragoste..si bla bla bla..Nu e prea reuşit ficul..deci sa nu fiti prea duri :D :D
Mă simteam ca un amestec de acid şi saruri. Aveam impresia că sângele se evaporă încetul cu încetul, iar pielea îmi ardea în flacari usturatoare ce dispareau şi iar reapareau nelasându-mă să respir. Fiecare particică din corpul meu se farîma în focul diavolului ce se tot amuza pe seama mea, privindu-mă cum sufar. Şiroaie de lacrimi începură să se verse pe obrajii fierbinti. Deschisem încet ochii, mă durea, nu vedeam nimic, totul era de un negru fuyionat cu un roşu însângerat. Eram învaluită în ceaţă şi lacrimile parcă se transformaseră în sânge ce curgea la nesfârşit. Inima batea fară oprire, după care putin câte putin încetini. Nu-mi mai simteam corpul, bratele nu mă mai ascultau, picioarele parcă inghetaseră. Auzisem vag un foşnet, după care o atingere pe genunchi, iar apoi nu mai simteam pamântul sub mine, simteam vântul rece pe pielea umedă.
- Era acolo, înă nu ştiu ce e cu ea... Nu am desluşit ce a spus mai departe sau cine erau persoanele date. O durere ascutită am simtit cum mi-a strapuns corpul, după care ...
- I-am dat ceea ce i-ati prescris...
- Cred că îşi revine.
Durerea încetase, dar corpul nu mă mai asculta. Abia puteam sa-mi mişc degetele, auzeam vocile alea, dar nu aveam idee cine erau. Dacă vroiau să-mi facă rau? Ah! O durere îngorzitoare îmi strapunse capul. Am deschis ochii brusc şi o lumină mă orbi facându-mă să tresar.Lângă mine se afla o doamnă ce era în întregime îmbracată în alb, am presupus că era o asistentă medicală. Lângă ea se afla un barbat cu parul ţepos şi gri ce avea o mască pe faţă sau ceva de genu acesta. Asistenta se uita la mine cu o faţă ingrijorată, dar barbatul nu arata nici un fel de emotie. Mă privea incontinuu. Nu eram speriată. Nu înteleg de ce, caci în mod normal ar trebui să fiu, dar pur şi simplu simteam că nu am de ce să-mi fie frică. Că puteam să mă apar de orice...
M-am ridicat pe fund examinând încaperea. Era o cameruţă nu prea mare cu două paturi şi un dulap în care, presupun eu, erau medicamentele. Peretii erau de o culoare verde, dar foarte pal. Pe geam am vazut soarele cum stralucea mai puternic ca oricând... Ciudat, nu îmi aminteam când am vazut ultima dată lumina soarelui. Mi-am îndreptat din nou privirea catre cei doi. Stateau la fel cum erau cu câteva minute în urmă. Barbatul s-a apropiat încet de mine, parcă, examinându-mă. Am încercat să ramân calmă, fară ca să arat vreun semn de frică.
- Hmm.. Arăţi bine. Ciudat, după cum mi-am notat eu, nu trebuia să arăţi aşa. Spuse tipul.
Nu întelegeam. Cum adică "nu trebuia să arăţi aşa"? Ce naiba?
- Ce vrei să spui? am icnit eu. Vocea îmi tremurase când spusesem aceste vorbe. El se uita în continuare la mine fară nici o explicatie.
- Vrea să spună că ai dormit aproape 6 zile şi după faptul că te-am gasit în padure fară cunoştinţă, ar trebui să fii mai... slabită. Explică scurt şi amabil doctorita.
6 zile? Stai putin, m-a gasit în padure fară cunoştinţă? Ce dracu.. am mai şi dormit până acum? Dar unde mă aflu? Nu înteleg nimic.
- Unde...unde mă aflu? Am întrebat încet. Asistenta se pornise sa-mi spună ceva, dar fu întreruptă de barbatul ce satea alaturi.
- Te afli în Konoha, cunoscut ca şi satul Frunzei. Eu sunt Kakashi Hatake, ninja al acestui sat Şi tot eu te-am gasit pe tine în padure.
Konoha... îmi sună aşa cunoscut... E ninja, deci el era cel ce vorbea atunci. Am impresia că sunt personajul unui vis urât... un coşmar. Dar cea mai ciudată chestie e că tot nu înteleg cum am ajuns eu în padurea aia aporape... moartă. Golurile astea au aparut parcă de nicaieri. Nu-mi amintesc nimic din ce m-ar fi ajutat să aflu ce s-a întâmplat cu mine. Trebuie să gasesc cheia acestor goluri.
- Numele meu este Sayuri.
Macar asta mai ţin minte.
- Cum ai ajuns în padurea aia? Mă întrebă Kakashi.
Aş fi vrut să-i dau un raspuns mai bun decât cel pe care îl am acum.
- Sinceră să fiu, nu-mi amintesc. E unul dintre multele goluri pe care le am în cap şi care încerc să descopar ce se află în spatele lor. Tipul se uită în continuare la mine fară nici o emotie, probabil că credea că mint, dar chiar nu-mi amintesc nimic ce ar explica cum am ajuns acolo. Trebuie cumva să aflu ce s-a întâmplat, dar nu am nici o idee despre cum aş putea rezolva chestia asta. Singurele persoane la care aş putea apela sunt cele care se află acum lângă mine, dar tot nu sunt sigură dacă îmi sunt prieteni sau duşmani.
- Ei bine, mergem la Hokage care va decide ce să facem cu tine. Spuse Kakashi ridicându-se şi îndreptându-se spre uşă. Te aştept pe hol.
Am ramas un pic confuză. Hokage? Ce naiba e ăla? La ce ar trebui să mă aştept de la oamenii aceştia? Firar! Nu prea am de ales. Ei m-au gasit şi au avut grijă de mine. Nu cred că ar fi politicos dacă aş fugi ca o psihopată.
- Ţi-am lasat nişte haine ca să te schimbi. Dacă mai ai nevoie de ceva, atunci să mă chemi, voi fi alaturi. Spuse amabil asistenta şi cu un ultim mic zâmbet, ieşi.
M-am ridicat încet din pat încercând să păşesc fară grabă spre hainele ce mi le-a lasat asistenta. Brusc, ameteala mă cuprinse atât de repede, încât mi-am pierdut echilibrul şi era cât pe ce să cad. M-am sprijinit repede de perete înainte să ajung la podea. Era normal să-mi pierd echilibrul, dormisem aproape 6 zile. După ce am stat vreo câteva minute lipită de perete, am luat hainele din pachet. Am pipait haina simtind un material subtire, parcă fin, parcă aspru. Era o tunică de un albastru închis până la genunchi şi o pereche de pantaloni putin mai lungi decât tunica. Mi-am scos camaşa albă aruncând-o pe pat. Fară să vreau am privit în oglinda ce atârna pe perete. Şocul era atât de mare încât era cât pe ce să ţip, dar mi-am astupat la timp gura cu mâinile. Un dragon imens era tatuat începând de sub sâni şi încolacindu-se până pe după spate. Credeam că mă voi prabuşi dintr-un coşmar îngrozitor într-unul şi mai îngrozitor. Chestiile astea deveneau din ce în ce mai ciudate. Nu aveam explicatii, nu ştiam şi nu îmi aminteam nimic, aveam impresia ca mă voi prabuşi. După ce am examinat dragonul timp de încă vreo 10 minute am pus pe mine tunica şi pantalonii şi m-am grabit spre Kakashi. Am mers cu paşi repezi spre ei fară a arata vreo emotie. Cei doi se întoarseră spre mine, asistenta zâmbi când mă vazu.
- Hainele îţi vin aşa de bine! Se arată ea încântată.
- Ăăă.. multumesc. Sunt foarte dragute. Am spus eu putin ruşinată.
- Eu deja nu le mai port, deşi sunt foarte comode. Spuse ea încă zâmbind.
I-am raspuns cu un mic zâmbet, fortat. Sunt hainele ei? Cât de amabili sunt! Chiar nu ştiu de ce au aşa mare grijă de o straină, nici macar nu mă cunosc. Aş putea fi un spion, da ei tot au grijă de mine. Poate că ei într-adevar mă vor ajuta să aflu ce s-a întâmplat.
- Sayuri, eşti bine? Întrebă Kakashi.
- Da, sunt bine. Am spus eu calm, fară ca să dau vre-un semn. El a dat din cap şi m-a condus împreună cu asistenta spre uşă. Mi-am luat ramas bun de la ea multumindu-i pentru haine încă o dată. Cred că era prima mea prietenă de aici. Ciudat, nici macar nu-i ştiam numele. Cât despre acest barbat, tot mi se pare un pic ciudat. E aşa tacut, iar privirea lui mă incomodează. Mergeam pe o potecă îngustă şi întunecată, după carte am ajuns pe o alee ce semana mai degrabă cu o piaţă. Aleea era aglomerată. Satenii mergeau de colo-colo, majoritatea cu coşulete îm mână, altii încercau să vândă ce aveau. Parea că nimeni nu ne observă, nici macar nu se uita la noi. Erau prea ocupati cu treburile lor. El a tacut tot drumul,din când în când spunându-mi câte ceva despre cladirile pe lângă care treceam. Am trecut de o mică poeniţă, care ducea într-o padure întunecoasă, ce parea să se întindă la nesfârşit.
Am ajuns în fata unei cladiri destul de mare, era destul de veche, de o culoare gri-şters. Kakashi mi-a facut semn să vin după el, nici nu observasem că rpmpsesem în urmă. Intrasem în cladirea uriaşă vazându-l că vorbeşte cu un alt barbat. După felul cum arata şi mai ales că avea aceiaşi bandamă ca la Kakashi, numai că era pe mână, am presupus că era şi el un ninja. M-am apropiat repede de Kakashi, observând că lumea deja începuse să mă privească. Chiar nu mă mira faptul. Ne-am îndreptat pe scari, rucându-ne până la etajul 3. A deshis o uşă, mie facându-mi semn să aştept afară. Am aşteptat vreo 20 de minute cecretând cu privirea fiecare gaură şi fiecare crapatură de pe peretii holului. Deja mă plictisisem rau şi nu mai aveam rabdare. În sfârşit uşa se deschise şi Kakashi mi-a facut semn să intru. Deodată, am început să am nişte ciudate emotii ne placute. Habar nu aveam ce se află de partea cealaltă a uşii. Am intrat cu un mic fior pe spate închinyând uşa camerei. Era o sală mare, spre deosebire de ce îmi închipuisem eu. Credeam că e un mic cabinet cu o masuţă şi un dulap cu carti, chiar tipic. Deşi, în mare parte aşa era. Biroul era în capatul camerei în fata unei ferestre gigantice. În fotoliu se afla o doamna blondă, destul de învârstă. Se uita la mine concentrată aşteptând să mă apropii.
- Deci tu eşti fata pe care a gasit-o Kakashi. Spuse ea cu o voce serioasă privindu-mă cam ciudat. Nici nu ştiam ce să-i spun, mai ales că nu aveam idee cine era.
- Da, ăăă... bună ziua. M-am bâlbâit eu. Aveam câteva întrebari pe care muream de nerabdare să le pun, dar nu cred că era cazul acum.
- Kakashi mi-a spus despre tine şi că nu-ţi aminteşti ce s-a întâmplat cu tine. Ai vreo rudă prin apropiere sau ne poti spune unde se află familia ta ca să te putem ajuta? Mă întrebă ea.
Era întrebarea de care am fugit în toti aceşti ani- Nu doream să deschid subiectul acesta pentru că din nou avea să reapară acea durere insuportabilă. Mai înfioratoare decât orice rană usturatoare pe care o poti avea vreo dată. Speram să le spun repede sursa acestei dureri, apoi să o blochez, încercând să uit cât mai repede de ea.
- Parintii mei au fost omorâţi când eram mică. Apropiati sau prieteni nu am sau.. din câte se pare, nu-i ţin minte. Am spus-o dintr-o rasuflare sperând să nu mă pună să repet. Era linişte. O linişte ciudată, iar în momentul acela doream ca cineva să o rupă.
- Îmi pare rau. Nu te putem lasa aşa. Îţi vom gasi un loc în care să locuieşti, dar mai întâi un loc de muncă. Cred că la gradinita din sat aveau nevoie de o educatoare. Voi vorbi cu doamna Masao să-ţi gasească un loc în care să locuieşti. Te vom ajuta cu tot ce putem. Spuse doamna yâmbindu-mi la fel de camabil ca şi asistenta de la spital.
- Sunteti prea amabilă. Cum pot să vă multumesc? Am întrebat eu uimită. Cât de buni puteau să fie oamenii aceştia cu mine! Chiar nu ştiam cum să le multumesc!
- E în regulă. Nu te putem lasa aşa, fiecare are nevoie de ajutor. Zise ea.
- Nu ştiu cum să vă multumesc doamnă...
M-am oprit pentru că abia acum mi-am dat seama că nu sştiu cine este.
- Poti să-mi spui Tsunade. Sunt Hokage al acestui sat.
Deci ea e cea despre care vorbeau. M-a ajutat atât de mult, încât cred că îi voi ramâne recunoscatoare până la sfârşitul vietii.
Kakashi îi multumi din partea mea şi apoi îmi facu semn să merg după el. Am ieşit din cladire mergând pe drumul pecare am venit. Pe drum îmi trecu prin minte tot felul de gânduri. În primul rând, nu ştiam încotro ne îndreptam. Apoi, nu aveam nici cea mai mică idee ce voi face mai departe. Kakashi tacu tot drumul, aşa că am decis să rup tacerea.
- Unde mergem? Am spus eu cu jumatate de voce.
- Mergem la gradinita doamnei Masao. Acolo vom încerca să-ţi gasim un loc de muncă. Doar nu vrei să stai în stradă?
- Nu. Multumesc. Am mers până la poiană, dar ne-am apropiat de un grup de persoane. Erau 5 baieti şi 4 fete.
- Kakashi-sensei! Strigară un tip blond. V-ati întors! Cine este ea? A întrebat aratând spre mine.
- Sayuri. Am gasit-o aproape moartă în padure. Fiti politicoşi cu ea. Spuse el, apoi se întoarse spre mine. Ei sunt Naruto, Kiba, Neji, Shikamaru şi Lee, air fetele sunt Ino, Sakura, TenTen şi Hinata.
- Încântată. Am spus eu zâmbindu-le. Erau draguti, deşi mi s-au parut un pic ciudati. Mai ales blondul. Oricum, în momentul de faţă nu prea îmi ardea de prieteni. În departare am vaut un baiat ce fugea în directia noastră şi stringându-l pe Neji. Era un tip mai dolofan, dar totuşi, simpatic.
- Neji! Strigă el, după care se opri vazându-mă pe mine. Nici asta nu mă miră. Cine e ea? Întrebăî el pe baieti.
- Ea e Sayuri. Kakashi-sensei a gasit-o în padure ranită. Spuse o blondă care, după cum am presupus eu, o chema Ino. Baiatul mă examină, după care yâmbi.
- E aşa draguţă! Spuse el. Auzind asta am roşit şi am facut un pas mai aproape de Kakashi. Am zâmbit uşor fiind prea ruşinată ca să-i spun "multumesc".
- Choji! Strigă TenTen la el. Choji facu un gest în semn de scuze şi apoi zâmbi. Erau nişte baieti de treabă, chiar îmi placeau, dar acum mă deranja ceva mult mai important. Trebie să aflu cum am ajuns în padurea aia şi cine mi-a facut asta. Cu orice preţ.
- Să mergem! Trebuie să plecam. Spuse Kakashi. Le-am spus tuturor adio şi am plecat în urma lui. Oamenii de aici erau atât de amabili şi m-au ajutat atât de mult..
Kakashi s-a oprit în fata unei cladiri de culoare maro pal. Am intrat, iar înauntru am simtit o aromă o aromă de lavandă şi cacao. Interiorul era amenajat foarte draguţ. Peretii erau de un mov deschis, iar pe mese erau multe flori. De aici şi mirosul de lavandă. Cred că locuia o femeie aici.
Se deschise uşa şi intră o doamnă mai învârstă. Ne salutase cu amabilitate şi apoi îşi întoarse privirea catre Kakashi, după care spre mine.
- Doamnă Masao... începu Kakashi, dar fu întrerupt.
- Ştiu, Kakashi. Tsunade m-a informat deja cu privire la Sayuri. Se uită spre mine zâmbindu-mi prietenos. Am repetat şi eu gestul.
- Deci, o puteti ajuta? Întrebă Kakashi.
- Desigur. Gradinita are nevoie de o educatoare. Se uită la mine. Sper că îţi place să lucrezi cu copii. Am o cameră liberă pentru tine, spuse dna urcându-se pe scari. Am privind după Kakashi, dar nu mai era. Ce ciudat, nici nu observasem când a plecat. Am fugit repede în urma doamnei. A deshisa uşa unei camere nu prea mari, cu un dulap, o masă şi încă câteva obiecte minuscule. Peretii erau de un verde atât de deschis, încât aveai impresia că te afli într-o poieniţă. Razele soarelui patrundeau prin fereastră, observând cum dansau firele de praf printre ele.
- E camera fiicei mele. Spuse doamna încet.
Ciudat.
- E foarte draguţă. Nu ştiu cum să vă multumesc. Am spus eu privind-o în ochi.
- În dulap sunt hainele ei. Cred că îţi vor veni. Deschise micutele uşi ale dulapului de culoare maro. Acolo se aflau diferite haine. De la pantaloni pâna la cele mai superbe kimono-uri si yukata. Nu se vedeau prea bine, dar am observat materialul fin cu diferite ornamente traditionale. Erau superbe. Dar ceva era în neregulă.
- Doamnă Masao, unde e... fiica dumneavoastră? Am întrebat putin ezitând.
Coborâ privirea. Timp de câteva minute capera fu umplută de tacere.
- Akiko a murit. A fost trimisă într-o misiune şi... a fost.. omorâtă. O lacrimă i se prelinse pe obrayul stâng.
- Îmi ... îmi pare rau! Nu am ştiut.. Am spus repede. La asta chiar nu m-am aşteptat- Şi acum îmi daduse mie hainele ei.. M-am întor spre ea, dar locul în care statuse era gol. Batrânica nu mai era acolo. Hm! toti de aici dispar la fel de repede, pe cât de repede apar. M-am întins pe pat cu privirea spre tavan. Tot nu mă simteam bine. Mă îngândura faptul legat de misterioasa mea aparitie în padure. Nu-mi aminteam trecutul şi nici nu ştiam ce-mi rezervă viitorul. Nici nu mai eram sigură de prezent. Am închis ochii şi la scurt timp am adormit.
EDIT Daria: Treci tu frumusel pe la regulament, si ai sa vezi ca din data de 24.03.2012 numai este permisa utilizarea diacriticelor.
Varsta minima:15
Gen:Actiune/Romantic
Limba:Romana
Observatii cu privire la continut: La început ar putea fi cam plictisitor, dar mai încolo va fi mai bine.
Critica:Cum vreti voi..
Heii.. Încep şi eu un fic aici.. :) .. E o poveste de dragoste..si bla bla bla..Nu e prea reuşit ficul..deci sa nu fiti prea duri :D :D
Capitolul 1
Mă simteam ca un amestec de acid şi saruri. Aveam impresia că sângele se evaporă încetul cu încetul, iar pielea îmi ardea în flacari usturatoare ce dispareau şi iar reapareau nelasându-mă să respir. Fiecare particică din corpul meu se farîma în focul diavolului ce se tot amuza pe seama mea, privindu-mă cum sufar. Şiroaie de lacrimi începură să se verse pe obrajii fierbinti. Deschisem încet ochii, mă durea, nu vedeam nimic, totul era de un negru fuyionat cu un roşu însângerat. Eram învaluită în ceaţă şi lacrimile parcă se transformaseră în sânge ce curgea la nesfârşit. Inima batea fară oprire, după care putin câte putin încetini. Nu-mi mai simteam corpul, bratele nu mă mai ascultau, picioarele parcă inghetaseră. Auzisem vag un foşnet, după care o atingere pe genunchi, iar apoi nu mai simteam pamântul sub mine, simteam vântul rece pe pielea umedă.
- Era acolo, înă nu ştiu ce e cu ea... Nu am desluşit ce a spus mai departe sau cine erau persoanele date. O durere ascutită am simtit cum mi-a strapuns corpul, după care ...
- I-am dat ceea ce i-ati prescris...
- Cred că îşi revine.
Durerea încetase, dar corpul nu mă mai asculta. Abia puteam sa-mi mişc degetele, auzeam vocile alea, dar nu aveam idee cine erau. Dacă vroiau să-mi facă rau? Ah! O durere îngorzitoare îmi strapunse capul. Am deschis ochii brusc şi o lumină mă orbi facându-mă să tresar.Lângă mine se afla o doamnă ce era în întregime îmbracată în alb, am presupus că era o asistentă medicală. Lângă ea se afla un barbat cu parul ţepos şi gri ce avea o mască pe faţă sau ceva de genu acesta. Asistenta se uita la mine cu o faţă ingrijorată, dar barbatul nu arata nici un fel de emotie. Mă privea incontinuu. Nu eram speriată. Nu înteleg de ce, caci în mod normal ar trebui să fiu, dar pur şi simplu simteam că nu am de ce să-mi fie frică. Că puteam să mă apar de orice...
M-am ridicat pe fund examinând încaperea. Era o cameruţă nu prea mare cu două paturi şi un dulap în care, presupun eu, erau medicamentele. Peretii erau de o culoare verde, dar foarte pal. Pe geam am vazut soarele cum stralucea mai puternic ca oricând... Ciudat, nu îmi aminteam când am vazut ultima dată lumina soarelui. Mi-am îndreptat din nou privirea catre cei doi. Stateau la fel cum erau cu câteva minute în urmă. Barbatul s-a apropiat încet de mine, parcă, examinându-mă. Am încercat să ramân calmă, fară ca să arat vreun semn de frică.
- Hmm.. Arăţi bine. Ciudat, după cum mi-am notat eu, nu trebuia să arăţi aşa. Spuse tipul.
Nu întelegeam. Cum adică "nu trebuia să arăţi aşa"? Ce naiba?
- Ce vrei să spui? am icnit eu. Vocea îmi tremurase când spusesem aceste vorbe. El se uita în continuare la mine fară nici o explicatie.
- Vrea să spună că ai dormit aproape 6 zile şi după faptul că te-am gasit în padure fară cunoştinţă, ar trebui să fii mai... slabită. Explică scurt şi amabil doctorita.
6 zile? Stai putin, m-a gasit în padure fară cunoştinţă? Ce dracu.. am mai şi dormit până acum? Dar unde mă aflu? Nu înteleg nimic.
- Unde...unde mă aflu? Am întrebat încet. Asistenta se pornise sa-mi spună ceva, dar fu întreruptă de barbatul ce satea alaturi.
- Te afli în Konoha, cunoscut ca şi satul Frunzei. Eu sunt Kakashi Hatake, ninja al acestui sat Şi tot eu te-am gasit pe tine în padure.
Konoha... îmi sună aşa cunoscut... E ninja, deci el era cel ce vorbea atunci. Am impresia că sunt personajul unui vis urât... un coşmar. Dar cea mai ciudată chestie e că tot nu înteleg cum am ajuns eu în padurea aia aporape... moartă. Golurile astea au aparut parcă de nicaieri. Nu-mi amintesc nimic din ce m-ar fi ajutat să aflu ce s-a întâmplat cu mine. Trebuie să gasesc cheia acestor goluri.
- Numele meu este Sayuri.
Macar asta mai ţin minte.
- Cum ai ajuns în padurea aia? Mă întrebă Kakashi.
Aş fi vrut să-i dau un raspuns mai bun decât cel pe care îl am acum.
- Sinceră să fiu, nu-mi amintesc. E unul dintre multele goluri pe care le am în cap şi care încerc să descopar ce se află în spatele lor. Tipul se uită în continuare la mine fară nici o emotie, probabil că credea că mint, dar chiar nu-mi amintesc nimic ce ar explica cum am ajuns acolo. Trebuie cumva să aflu ce s-a întâmplat, dar nu am nici o idee despre cum aş putea rezolva chestia asta. Singurele persoane la care aş putea apela sunt cele care se află acum lângă mine, dar tot nu sunt sigură dacă îmi sunt prieteni sau duşmani.
- Ei bine, mergem la Hokage care va decide ce să facem cu tine. Spuse Kakashi ridicându-se şi îndreptându-se spre uşă. Te aştept pe hol.
Am ramas un pic confuză. Hokage? Ce naiba e ăla? La ce ar trebui să mă aştept de la oamenii aceştia? Firar! Nu prea am de ales. Ei m-au gasit şi au avut grijă de mine. Nu cred că ar fi politicos dacă aş fugi ca o psihopată.
- Ţi-am lasat nişte haine ca să te schimbi. Dacă mai ai nevoie de ceva, atunci să mă chemi, voi fi alaturi. Spuse amabil asistenta şi cu un ultim mic zâmbet, ieşi.
M-am ridicat încet din pat încercând să păşesc fară grabă spre hainele ce mi le-a lasat asistenta. Brusc, ameteala mă cuprinse atât de repede, încât mi-am pierdut echilibrul şi era cât pe ce să cad. M-am sprijinit repede de perete înainte să ajung la podea. Era normal să-mi pierd echilibrul, dormisem aproape 6 zile. După ce am stat vreo câteva minute lipită de perete, am luat hainele din pachet. Am pipait haina simtind un material subtire, parcă fin, parcă aspru. Era o tunică de un albastru închis până la genunchi şi o pereche de pantaloni putin mai lungi decât tunica. Mi-am scos camaşa albă aruncând-o pe pat. Fară să vreau am privit în oglinda ce atârna pe perete. Şocul era atât de mare încât era cât pe ce să ţip, dar mi-am astupat la timp gura cu mâinile. Un dragon imens era tatuat începând de sub sâni şi încolacindu-se până pe după spate. Credeam că mă voi prabuşi dintr-un coşmar îngrozitor într-unul şi mai îngrozitor. Chestiile astea deveneau din ce în ce mai ciudate. Nu aveam explicatii, nu ştiam şi nu îmi aminteam nimic, aveam impresia ca mă voi prabuşi. După ce am examinat dragonul timp de încă vreo 10 minute am pus pe mine tunica şi pantalonii şi m-am grabit spre Kakashi. Am mers cu paşi repezi spre ei fară a arata vreo emotie. Cei doi se întoarseră spre mine, asistenta zâmbi când mă vazu.
- Hainele îţi vin aşa de bine! Se arată ea încântată.
- Ăăă.. multumesc. Sunt foarte dragute. Am spus eu putin ruşinată.
- Eu deja nu le mai port, deşi sunt foarte comode. Spuse ea încă zâmbind.
I-am raspuns cu un mic zâmbet, fortat. Sunt hainele ei? Cât de amabili sunt! Chiar nu ştiu de ce au aşa mare grijă de o straină, nici macar nu mă cunosc. Aş putea fi un spion, da ei tot au grijă de mine. Poate că ei într-adevar mă vor ajuta să aflu ce s-a întâmplat.
- Sayuri, eşti bine? Întrebă Kakashi.
- Da, sunt bine. Am spus eu calm, fară ca să dau vre-un semn. El a dat din cap şi m-a condus împreună cu asistenta spre uşă. Mi-am luat ramas bun de la ea multumindu-i pentru haine încă o dată. Cred că era prima mea prietenă de aici. Ciudat, nici macar nu-i ştiam numele. Cât despre acest barbat, tot mi se pare un pic ciudat. E aşa tacut, iar privirea lui mă incomodează. Mergeam pe o potecă îngustă şi întunecată, după carte am ajuns pe o alee ce semana mai degrabă cu o piaţă. Aleea era aglomerată. Satenii mergeau de colo-colo, majoritatea cu coşulete îm mână, altii încercau să vândă ce aveau. Parea că nimeni nu ne observă, nici macar nu se uita la noi. Erau prea ocupati cu treburile lor. El a tacut tot drumul,din când în când spunându-mi câte ceva despre cladirile pe lângă care treceam. Am trecut de o mică poeniţă, care ducea într-o padure întunecoasă, ce parea să se întindă la nesfârşit.
Am ajuns în fata unei cladiri destul de mare, era destul de veche, de o culoare gri-şters. Kakashi mi-a facut semn să vin după el, nici nu observasem că rpmpsesem în urmă. Intrasem în cladirea uriaşă vazându-l că vorbeşte cu un alt barbat. După felul cum arata şi mai ales că avea aceiaşi bandamă ca la Kakashi, numai că era pe mână, am presupus că era şi el un ninja. M-am apropiat repede de Kakashi, observând că lumea deja începuse să mă privească. Chiar nu mă mira faptul. Ne-am îndreptat pe scari, rucându-ne până la etajul 3. A deshis o uşă, mie facându-mi semn să aştept afară. Am aşteptat vreo 20 de minute cecretând cu privirea fiecare gaură şi fiecare crapatură de pe peretii holului. Deja mă plictisisem rau şi nu mai aveam rabdare. În sfârşit uşa se deschise şi Kakashi mi-a facut semn să intru. Deodată, am început să am nişte ciudate emotii ne placute. Habar nu aveam ce se află de partea cealaltă a uşii. Am intrat cu un mic fior pe spate închinyând uşa camerei. Era o sală mare, spre deosebire de ce îmi închipuisem eu. Credeam că e un mic cabinet cu o masuţă şi un dulap cu carti, chiar tipic. Deşi, în mare parte aşa era. Biroul era în capatul camerei în fata unei ferestre gigantice. În fotoliu se afla o doamna blondă, destul de învârstă. Se uita la mine concentrată aşteptând să mă apropii.
- Deci tu eşti fata pe care a gasit-o Kakashi. Spuse ea cu o voce serioasă privindu-mă cam ciudat. Nici nu ştiam ce să-i spun, mai ales că nu aveam idee cine era.
- Da, ăăă... bună ziua. M-am bâlbâit eu. Aveam câteva întrebari pe care muream de nerabdare să le pun, dar nu cred că era cazul acum.
- Kakashi mi-a spus despre tine şi că nu-ţi aminteşti ce s-a întâmplat cu tine. Ai vreo rudă prin apropiere sau ne poti spune unde se află familia ta ca să te putem ajuta? Mă întrebă ea.
Era întrebarea de care am fugit în toti aceşti ani- Nu doream să deschid subiectul acesta pentru că din nou avea să reapară acea durere insuportabilă. Mai înfioratoare decât orice rană usturatoare pe care o poti avea vreo dată. Speram să le spun repede sursa acestei dureri, apoi să o blochez, încercând să uit cât mai repede de ea.
- Parintii mei au fost omorâţi când eram mică. Apropiati sau prieteni nu am sau.. din câte se pare, nu-i ţin minte. Am spus-o dintr-o rasuflare sperând să nu mă pună să repet. Era linişte. O linişte ciudată, iar în momentul acela doream ca cineva să o rupă.
- Îmi pare rau. Nu te putem lasa aşa. Îţi vom gasi un loc în care să locuieşti, dar mai întâi un loc de muncă. Cred că la gradinita din sat aveau nevoie de o educatoare. Voi vorbi cu doamna Masao să-ţi gasească un loc în care să locuieşti. Te vom ajuta cu tot ce putem. Spuse doamna yâmbindu-mi la fel de camabil ca şi asistenta de la spital.
- Sunteti prea amabilă. Cum pot să vă multumesc? Am întrebat eu uimită. Cât de buni puteau să fie oamenii aceştia cu mine! Chiar nu ştiam cum să le multumesc!
- E în regulă. Nu te putem lasa aşa, fiecare are nevoie de ajutor. Zise ea.
- Nu ştiu cum să vă multumesc doamnă...
M-am oprit pentru că abia acum mi-am dat seama că nu sştiu cine este.
- Poti să-mi spui Tsunade. Sunt Hokage al acestui sat.
Deci ea e cea despre care vorbeau. M-a ajutat atât de mult, încât cred că îi voi ramâne recunoscatoare până la sfârşitul vietii.
Kakashi îi multumi din partea mea şi apoi îmi facu semn să merg după el. Am ieşit din cladire mergând pe drumul pecare am venit. Pe drum îmi trecu prin minte tot felul de gânduri. În primul rând, nu ştiam încotro ne îndreptam. Apoi, nu aveam nici cea mai mică idee ce voi face mai departe. Kakashi tacu tot drumul, aşa că am decis să rup tacerea.
- Unde mergem? Am spus eu cu jumatate de voce.
- Mergem la gradinita doamnei Masao. Acolo vom încerca să-ţi gasim un loc de muncă. Doar nu vrei să stai în stradă?
- Nu. Multumesc. Am mers până la poiană, dar ne-am apropiat de un grup de persoane. Erau 5 baieti şi 4 fete.
- Kakashi-sensei! Strigară un tip blond. V-ati întors! Cine este ea? A întrebat aratând spre mine.
- Sayuri. Am gasit-o aproape moartă în padure. Fiti politicoşi cu ea. Spuse el, apoi se întoarse spre mine. Ei sunt Naruto, Kiba, Neji, Shikamaru şi Lee, air fetele sunt Ino, Sakura, TenTen şi Hinata.
- Încântată. Am spus eu zâmbindu-le. Erau draguti, deşi mi s-au parut un pic ciudati. Mai ales blondul. Oricum, în momentul de faţă nu prea îmi ardea de prieteni. În departare am vaut un baiat ce fugea în directia noastră şi stringându-l pe Neji. Era un tip mai dolofan, dar totuşi, simpatic.
- Neji! Strigă el, după care se opri vazându-mă pe mine. Nici asta nu mă miră. Cine e ea? Întrebăî el pe baieti.
- Ea e Sayuri. Kakashi-sensei a gasit-o în padure ranită. Spuse o blondă care, după cum am presupus eu, o chema Ino. Baiatul mă examină, după care yâmbi.
- E aşa draguţă! Spuse el. Auzind asta am roşit şi am facut un pas mai aproape de Kakashi. Am zâmbit uşor fiind prea ruşinată ca să-i spun "multumesc".
- Choji! Strigă TenTen la el. Choji facu un gest în semn de scuze şi apoi zâmbi. Erau nişte baieti de treabă, chiar îmi placeau, dar acum mă deranja ceva mult mai important. Trebie să aflu cum am ajuns în padurea aia şi cine mi-a facut asta. Cu orice preţ.
- Să mergem! Trebuie să plecam. Spuse Kakashi. Le-am spus tuturor adio şi am plecat în urma lui. Oamenii de aici erau atât de amabili şi m-au ajutat atât de mult..
Kakashi s-a oprit în fata unei cladiri de culoare maro pal. Am intrat, iar înauntru am simtit o aromă o aromă de lavandă şi cacao. Interiorul era amenajat foarte draguţ. Peretii erau de un mov deschis, iar pe mese erau multe flori. De aici şi mirosul de lavandă. Cred că locuia o femeie aici.
Se deschise uşa şi intră o doamnă mai învârstă. Ne salutase cu amabilitate şi apoi îşi întoarse privirea catre Kakashi, după care spre mine.
- Doamnă Masao... începu Kakashi, dar fu întrerupt.
- Ştiu, Kakashi. Tsunade m-a informat deja cu privire la Sayuri. Se uită spre mine zâmbindu-mi prietenos. Am repetat şi eu gestul.
- Deci, o puteti ajuta? Întrebă Kakashi.
- Desigur. Gradinita are nevoie de o educatoare. Se uită la mine. Sper că îţi place să lucrezi cu copii. Am o cameră liberă pentru tine, spuse dna urcându-se pe scari. Am privind după Kakashi, dar nu mai era. Ce ciudat, nici nu observasem când a plecat. Am fugit repede în urma doamnei. A deshisa uşa unei camere nu prea mari, cu un dulap, o masă şi încă câteva obiecte minuscule. Peretii erau de un verde atât de deschis, încât aveai impresia că te afli într-o poieniţă. Razele soarelui patrundeau prin fereastră, observând cum dansau firele de praf printre ele.
- E camera fiicei mele. Spuse doamna încet.
Ciudat.
- E foarte draguţă. Nu ştiu cum să vă multumesc. Am spus eu privind-o în ochi.
- În dulap sunt hainele ei. Cred că îţi vor veni. Deschise micutele uşi ale dulapului de culoare maro. Acolo se aflau diferite haine. De la pantaloni pâna la cele mai superbe kimono-uri si yukata. Nu se vedeau prea bine, dar am observat materialul fin cu diferite ornamente traditionale. Erau superbe. Dar ceva era în neregulă.
- Doamnă Masao, unde e... fiica dumneavoastră? Am întrebat putin ezitând.
Coborâ privirea. Timp de câteva minute capera fu umplută de tacere.
- Akiko a murit. A fost trimisă într-o misiune şi... a fost.. omorâtă. O lacrimă i se prelinse pe obrayul stâng.
- Îmi ... îmi pare rau! Nu am ştiut.. Am spus repede. La asta chiar nu m-am aşteptat- Şi acum îmi daduse mie hainele ei.. M-am întor spre ea, dar locul în care statuse era gol. Batrânica nu mai era acolo. Hm! toti de aici dispar la fel de repede, pe cât de repede apar. M-am întins pe pat cu privirea spre tavan. Tot nu mă simteam bine. Mă îngândura faptul legat de misterioasa mea aparitie în padure. Nu-mi aminteam trecutul şi nici nu ştiam ce-mi rezervă viitorul. Nici nu mai eram sigură de prezent. Am închis ochii şi la scurt timp am adormit.
EDIT Daria: Treci tu frumusel pe la regulament, si ai sa vezi ca din data de 24.03.2012 numai este permisa utilizarea diacriticelor.